PARABOLA¹ s.f. Scurta povestire alegorica cu caracter moral; pilda. ♦ (P. ext.) Alegorie, metafora. [< fr. parabole, cf. lat. parabola, gr. parabole – asemanare].

PARABOLA¹ s. f. 1. scurta povestire alegorica cu caracter moral; pilda. ◊ exprimare alegorica. 2. (p. ext.) alegorie. (< fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole, comparatie)

PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.

MORALA ~e f. 1) Forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza idei, conceptii, convingeri privind comportarea individului in societate. 2) Disciplina care se ocupa cu studiul acestei forme a constiintei sociale. 3) Observatie cu caracter moralizator. 4) Concluzie moralizatoare dedusa dintr-un eveniment sau dintr-o opera literara. [G.-D. moralei] /<lat. moralis, fr. morale

moralITATE s.f. Comportare in conformitate cu principiile moralei; caracterul a ceea ce este moral. ♦ Corectitudine, cinste. [Cf. fr. moralite, lat. moralitas].

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

NOBLETE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, insusire morala superioara; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distinctie, eleganta. [Var.: nobleta s. f.] – Din fr. noblesse.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. l.Tranz. A desface in partile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrama, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii si corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-si schimba prin deformare caracterul, infatisarea morala sau fizica; (despre fata, trasaturi etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des¹- + compus (dupa fr. decomposer).

EPISTOLA s.f. 1. Scrisoare. 2. (Lit.) Specie de poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc., scrisa in forma unei scrisori. [< lat. epistola – scrisoare, cf. gr. epistole < epistellein – a trimite stiri].

EPISTOLA s. f. 1. scrisoare. 2. poezie lirica cu caracter filozofic, moral etc. sub forma de scrisoare. (< lat. epistola)

SPIRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)

IMPERATIV, -A, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordona; poruncitor. ◊ Mod imperativ (si substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprima un ordin, o interdictie, un sfat, un indemn, o rugaminte etc. a subiectului. Propozitie imperativa = propozitie care exprima un ordin, un indemn, o rugaminte etc. 2. S. n. Necesitate categorica si neconditionata; obligatie. ◊ Imperativ categoric = principiu (enuntat de Kant) dupa care obligatia morala are un caracter absolut, neconditionat, spre deosebire de cerintele conditionate ale vietii cotidiene. – Din fr. imperatif, lat. imperativus.

moralITATE s. f. Insusirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivitati din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduita, moravuri in conformitate cu principiile morale; cinste, buna purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralite.

BATRAN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre fiinte) Care traieste de mult timp; ajuns la o varsta inaintata. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de varsta inaintata. ◊ Fata ~a fata care a trecut de vremea maritisului, ramanand nemaritata. Lup ~ om cu multa experienta de viata; om incercat in viata. 3) rar (despre lucruri) Care este facut de mult timp; care este in intrebuintare de mult timp; vechi. [Sil. ba-tran] /<lat. veteranus

caracter s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

caracter, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

VANJOS, -OASA, vanjosi, -oase, adj. Puternic, viguros; musculos. ♦ Fig. Inzestrat cu forta morala, cu tarie de caracter. – Vanj + suf. -os.

VICIOS, -OASA, viciosi, -oase, adj. 1. Care are defecte (de constructie, de functionare, etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrabalat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii, etc.) Cu vicii de forma sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (inv.) vitios, -oasa adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

FIRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (impreuna cu fiintele care traiesc in el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; in cel mai inalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ◊ Loc. adj. In toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; in deplinatatea facultatilor mintale, serios. ◊ Expr. A-si veni in fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a infuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapani, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapani, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.

DEONTOLOGIE s.f. 1. Parte a eticii care studiaza normele si obligatiile specifice unei activitati profesionale. ◊ Deontologie medicala = totalitatea regulilor si uzantelor care reglementeaza relatiile dintre medici sau dintre acestia si bolnavii lor; etica medicala. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul si normele obligatiei morale in general. [Gen. -iei. / < fr. deontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie facut, logos – studiu].

DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface in elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substante organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrama. 2. (fig.) a decadea moral; a-si deforma caracterul, infatisarea; (despre fata) a se crispa. (dupa fr. decomposer)

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

CANETTI, Elias (1905-1994), prozator, dramaturg si eseist britanic de limba germana. Opera cu caracter satiric surprinzind dezagregarea morala a societatii moderne (romanul „Orbirea”, dramele „Nunta”, „Condamnatii”). Eseuri („Masa si putere”). Premiul Nobel (1981).

OSTROVSKI, Aleksandr Nikolaevici (1823-1886), dramaturg rus. Creatorul teatrului national. Numeroasele sale piese, relevand conflicte acute, contradictii, caractere puternice si idealurile morale ale poporului sunt reprezentative pentru relatiile sociale din Rusia sec. 19. Comedii descriind lumea negustorilor si a aspiratiilor lor („Nu te aseza in sania altuia”), a birocratilor („Un post rentabil”) sau a nobililor („Padurea”, „Lupii si oile”); drame prezentand viata de familie zguduita de tragedii individuale („Furtuna” – capodopera sa, „”Nu poti trai cum vrei„, ”Fata fara zestre„, ”Orfana„, ”Si cei mai intelepti cad in lat„); drame istorice (”Vasilisa Melentieva„). Feerie sa folclorica ”Fetita de zapada„ este una dintre cele mai poetice ale dramaturgiei ruse.

NOROI¹, noroaie, s. n. 1. Pamant amestecat cu apa si m***t; glod, tina; loc, teren cu un asemenea pamant. ◊ Noroi de sapa (sau de foraj, de sonda) = fluid constituit dintr-un amestec de argila sau marna si apa, folosit in timpul saparii gaurii de sonda. 2. Fig. Ceea ce murdareste si trebuie inlaturat; caracter, atitudine josnica, nedemna; decadere morala; mediu decazut, viciat. ◊ Expr. A improsca pe cineva cu noroi sau a zvarli cu noroi in cineva = a calomnia, a defaima pe cineva. – Din bg. naroj.

moral² n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

moralITATE f. caracter a ceea ce este moral; comportare conforma cu principiile moralei. /<lat. moralitas, ~atis, fr. moralite

VIRTUTE, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).

caracter, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

JUSTITIE ~i f. 1) Totalitate a instantelor judecatoresti si a legilor unui stat. ◊ A chema (sau a se prezenta) in fata ~ei a cita (sau a se prezenta) la judecata. 2) Activitate a instantelor judiciare ale unui stat; exercitiu al puterii judiciare. 3) Principiu moral avand ca esenta conformitatea cu adevarul. 4) caracter just; echitate; justete. [G.-D. justitiei; Sil. -ti-e] /<lat. justitia, fr. justice

PAMFLET, pamflete, s. n. Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

NECROLOG, necrologuri, s. n. Discurs, articol sau anunt cu caracter funebru in care de obicei sunt relevate calitatile morale si valoarea sociala a unei persoane decedate de curand. ♦ Imprimat prin care se anunta decesul cuiva. – Din fr. necrologe.

IMPURITATE ~ati f. 1) caracter impur; lipsa de puritate. 2) fig. Lipsa de integritate morala; imoralitate. 3) chim. Substanta straina care se gaseste in componenta altei substante. 4) la pl. Substante toxice sau infectioase aflate in mediul inconjurator. /<fr. impurete, lat. impuritas, ~atis

PROBABILISM s. n. 1. conceptie potrivit careia nu se poate stabili cu certitudine daca un enunt este adevarat sau nu, ci se poate distinge doar un oarecare grad de probabilitate. 2. caracterul probabil, statistic al fenomenelor si proceselor sociale. 3. principiu moral potrivit caruia atunci cand exista un conflict intre o norma si libertate, o actiune contra normei este permisa daca ea se desfasoara conform unei opinii probabile. (< fr. probabilisme)

AUTOS SACRAMENTALES, drame alegorice intr-un act, cu subiect religios, mitologic, istoric sau biblic, ilustrind concepte morale sau dogme ale catolicismului. Genul, specific dramaturgiei spaniole medievale, avea un caracter popular, piesele jucindu-se in piete publice, pe scene improvizate. A cunoscut triumful prin Calderon de la Barca, autor peste 80 de a.s., Lope de Vega si Tirso de Molina.

BRAHMANISM (‹ fr.) s. n. Sistem religios aparut in primele secole ale milen. 1 i. Hr. in India, inspirat direct din religia vedica. B. afirma caracterul iluzoriu al lumii si ideea renasterilor si distrugerilor periodice ale lumii. Doctrina morala a b., care prevede rasplata postuma dupa felul cum fiecare si-a indeplinit in viata datoria, sta la baza regimului castelor.

MOSTENIRE, mosteniri, s. f. Faptul de a mosteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate in posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. caracter fizic, insusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.

CERCETASIE s. f. Organizatie cu caracter sportiv care cuprindea tineretul din scolile secundare si care urmarea educarea fizica si morala a acestuia. – Din cercetas + suf. -ie.

caracter s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

SATIRA, satire, s. f. Scriere in versuri sau in proza in care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatii, cu intentii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muscator. ♦ Categorie estetica din sfera comicului, care critica cu violenta si c*********l pe cineva sau ceva. [Acc. si: satira] – Din fr. satire, lat. satira.

KALOKAGATHIA s.f. (Liv.) caracterul si conduita unui om de o probitate scrupuloasa. ♦ (In filozofia greaca) Termen desemnand idealul armonizarii virtutilor morale cu frumusetea fizica, uniunea indisolubila dintre bine si frumos, dintre etic si estetic. [< gr. kalokagathia].

P*********E (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

EDUCATIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)

CURAJ s. n. Forta morala de a infrunta cu indrazneala primejdiile si neajunsurile de orice fel; indrazneala, fermitate in actiuni sau in manifestarea convingerilor; tarie de caracter, temeritate, barbatie. ◊ (Cu valoare de interjectie) Fii indraznet, tare! nu te lasa!; [Var.: (pop.) coraj s. n.] – Din fr. courage.

PROFESIUNE/PROFESIE s. f. 1. activitate cu caracter permanent desfasurata de cineva in baza unei calificari; meserie, indeletnicire, ocupatie. 2. ~ de credinta = declaratie publica facuta de cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). (< fr. profession, lat. professio)

ASCENDENT, -A, ascendenti, -te, adj., subst. 1. adj. Care urca, suitor. ◊ Linie ascendenta = linie genealogica ce suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ (Fig.) Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m., s. f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. 3. S. n. (Cu determinari introduse prin prep. „asupra”) Autoritate morala. – Din lat. ascendens, -ntis, fr. ascendant.

caracter ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

UNIVERSALISM s.n. 1. caracterul, insusirea a ceea ce este universal; multilateralitate in cunostinte; universalitate. 2. (Fil.) Denumire data teoriilor care afirma existenta unei realitati ca un tot unic, universal. 3. Directie idealista care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. [Cf. fr. universalisme].

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. Arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

SAMANATORISM (SEMANATORISM) (‹ „Samanatorul”) s. n. Curent social, cultural si literar aparut in Romania in primul deceniu al sec. 20, numit astfel dupa titlul revistei „Samanatorul”, avandu-l ca principal ideolog si promotor pe N. Iorga. Vazand in taranime depozitara exclusiva a valorilor nationale, idealizand satul patriarhal in opozitie cu orasu, „viciat” de civilizatie, si elogiind boierimea autohtona, s. considera posibila refacerea comunitatii nationale printr-o cultura unica (atat pentru paturile de sus cat si pentru taranime). Un merit al s. este pregatirea culturala si morala a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a incercat ca continue ideile „Daciei literare”, promovand o literatura pentru popor si cultivand inspiratia din trecutul istoric si din folclor. Datorita insa confuziei intre estetic si etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict samanatorista fiind lipsita de valoare, cu un pronuntat caracter tezist.

TABU (‹ fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (In societatile primitive) interdictie absoluta cu caracter sacru, privind o fiinta, un obiect, un proces sau un fenomen a carei incalcare atrage automat sanctiuni severe. Termenul a fost introdus in Europa de exploratorul James Cook, care l-a intalnit (1777) in ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana avand unele caracteristici negative, atunci cand se refera la persoane sau locuri carora le da o semnificatie de „pericol”. ♦ Fig. Persoana, obiect, chestiune a caror discutare este interzisa. 2. Interdictie sociala si morala. 3. (LINGV.) Interdictie de vocabular care determina inlocuirea unui cuvant cu un alt cuvant sau cu o perifraza, de obicei metaforice, ori cu o varianta formala care il face de nerecunoscut (ex. „uciga-l toaca” pentru „drac”).

CONVENTIONALISM s.n. 1. caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].