LATINITATE s. f. Faptul de a avea origine latina sau caracter latin. ♦ Nume dat culturii si civilizatiei latine. – Din fr. latinite, lat. latinitas, -atis.

A SE LATINIZA ma ~ez intranz. A capata caracter latin; a adopta latinitatea. /<fr. latiniser

latinISM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

LATINITATE f. 1) caracter latin. 2) Originea si civilizatia latina. [G.-D. latinitatii] /<lat. latinitas, ~atis fr. latinite

HALICI, Mihail (c. 1643-c. 1712, n. Caransebes), erudit si poet roman. Rector al Colegiului reformat din Orastie (1667-1669). Autorul unei ode (1674) scrise in romaneste, cu caractere latine, afirmand latinitatea poporului roman. Presupus autor al primului dictionar bilingv avand ca baza limba romana, „Dictionarium valachico-latinum” („Anonymus Caransebesiensis”).

RHODES [rod], Alexandre de (1591-1660), misionar francez. Primul francez care a vizitat Vietnamul, fondand o misiune iezuita (1619). A intocmit un „Dictionar vietnamo-latino-portughez”, cu caractere latine.

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

latinITATE s.f. caracter, origine latina; lumea latina. [Cf. lat. latinitas, fr. latinite].

latinITATE s. f. 1. caracter, origine latina. 2. cultura si civilizatia latina; lumea latina. (< fr. latinite, lat. latinitas)

INDIGENISM s. n. 1. caracter indigen. 2. denumire generica pentru miscarile politico-sociale din America latina, care tind sa includa populatia indiana in civilizatia moderna. (< germ. Indigenismus)

POLONEZ, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ◊ (s. f.) limba slava occidentala, cu alfabet latin, vorbita de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneza cu caracter maiestuos, solemn, cu miscare moderata; melodia corespunzatoare. 2. compozitie instrumentala in tempo si cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)