FORMALIZA vb. I. 1. tr. A da un caracter formal unui sistem de cunostinte. ♦ (Log.) A reduce la un sistem pur sintactic de simboluri (potrivit procedurilor logicii moderne), la un sistem de cunostinte. 2. refl. A se supara, a fi ofensat din cauza unei mojicii, a unei impoliteti etc. [< fr. formaliser].

FORMALIZA vb. I. tr. a da un caracter formal unui sistem de cunostinte, unei teorii. ◊ (log.) a reduce la un sistem de cunostinte. II. refl. a se simti ofensat din cauza unei impoliteti. (< fr. formaliser)

NOESIS s.f.^{1) vezi nota} (La Platon) Cunoasterea rationala a ceea ce este general si etern; (la Aristotel) gandirea intuitiva. ♦ (In filozofia fenomenologica a lui Husserl) Actul de a gandi, actul gandirii; termen care desemneaza forma judecatii, caracterul formal al enuntului. [Pron. no-e-, var. noeza s.f. / cf. it., gr. noesis – perceptie, fr. noese].

LOZINCARD, -A adj. (Peior.) Cu caracter de lozinca; care foloseste formal lozincile. [< lozinca + -ard].

OFICIAL, -A adj. 1. Care emana de la guvern, de la o autoritate; declarat, publicat de o inalta autoritate. ◊ Buletinul oficial = periodic in care se publica legile, decretele etc. Marii Adunari Nationale, hotararile guvernului etc. ♦ In stilul, in maniera actelor, a documentelor autoritatilor, ale statului. 2. Care are caracter legal. 3. (Fig.) Rece, stapanit; stereotip, formal. [Var. ofitial, -a adj. / cf. fr. officiel, lat. officialis].

CELA [sela], Camilo Jose (pseud. lui Camilo Jose Cela Trulock) (1916-2002), scriitor spaniol. Romane realiste infatisind caractere violente („Familia lui Pascual Diarte”, „Stupul”) sau in traditie picaresca („Noul Lazarillo”). Se inspira din noul roman francez („San Camillo 36”), apoi se consacra cautarilor formale („Dictionar secret”). Premiul Nobel (1989).

MODERNISM s. n. 1. insusirea, caracterul a ceea ce este modern; preferinta, gust pentru tot ceea ce este nou, modern; modernitate. 2. tendinta novatoare dintr-o anumita etapa a unei literaturi. ◊ denumire generica pentru miscarile, tendintele si experimentele inovatoare din arta si literatura sec. XX, care, in goana dupa originalitate, ajung la creatii pur experimentale, formale. (< fr. modernisme)

TABU (‹ fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (In societatile primitive) interdictie absoluta cu caracter sacru, privind o fiinta, un obiect, un proces sau un fenomen a carei incalcare atrage automat sanctiuni severe. Termenul a fost introdus in Europa de exploratorul James Cook, care l-a intalnit (1777) in ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana avand unele caracteristici negative, atunci cand se refera la persoane sau locuri carora le da o semnificatie de „pericol”. ♦ Fig. Persoana, obiect, chestiune a caror discutare este interzisa. 2. Interdictie sociala si morala. 3. (LINGV.) Interdictie de vocabular care determina inlocuirea unui cuvant cu un alt cuvant sau cu o perifraza, de obicei metaforice, ori cu o varianta formala care il face de nerecunoscut (ex. „uciga-l toaca” pentru „drac”).