ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (O.N.U.; in engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizatie internationala guvernamentala cu sediul in United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondata, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de catre 50 de state (intrata in vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizatie cu vocatie universala, creata in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale prin luarea de masuri colective impotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni, promovarea cooperarii internationale in domeniul economic, social, cultural si umanitar. La 12 iun. 1941 este parafata la Londra „Declaratia interaliata” in care semnatarii se angajau „sa conlucreze cu celelalte natiuni libere, atit in timp de razboi, cit si in timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, presedintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt si primul-ministru britanic Winston Churchill au cazut de acord asupra unor principii care urmau sa favorizeze colaborarea internationala in scopul mentinerii pacii si securitatii. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizatiei a fost folosit prima data, la sugestia presedintelui F.D. Roosevelt, in „Declaratia Natiunilor Unite”, semnata, la Washington, la 1 ian. 1942, de catre reprezentantii a 26 de state care luptau contra Axei si care si-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Intr-o declaratie semnata la Conferinta de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite si Chinei au preconizat crearea unei organizatii internationale, obiectiv reafirmat de conducatorii Statelor Unite, Marii Britanii si U.R.S.S. la Conferinta de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat in cursul unei conferinte tinute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, In cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cind, reprezentatii U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite si Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii si functionarii acestei organizatii mondiale. La 11 febr. 1945, dupa reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill si Stalin si-au declarat vointa de a pune bazele unei „organizatii generale internationale pentru salvgardarea pacii si securitatii”. La 25 apr. 1945 reprezentantii a 50 de state s-au reunit la San Francisco in Conferinta Natiunilor Unite asupra Organizatiei internationale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptata in unanimitate. Aceasta defineste scopurile si principiile Organizatiei, structura, organele principale si functiile acestora. A doua zi ei au semnat-o in auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanti. A intrat in vigoare dupa ce a fost ratificata de cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate si a majoritatii celorlalti semnatari (24 oct. 1945, nasterea O.N.U.). Prima Adunare Generala, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oara la Londra (17 ian. 1946) adopta regulamentul sau de ordine interioara. Adunarea Generala adopta (24 ian. 1946) prima sa rezolutie consacrata in principal utilizarii pasnice a energiei atomice si eliminarii armelor atomice si a celorlalte arme de distrugere in masa. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generala proclama oficial aceasta zi drept „Ziua Natiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. In istoria sa de aproape sase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfasurat in conditii nefavorabile determinate de confruntarea din anii razboiului rece, O.N.U. a reusit in mare masura sa raspunda sperantelor pe care omenirea le pusese in Organizatie. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdictia armelor de distrugere in masa si neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului international, mediul, drepturile omului etc. Astfel, in iun. 1948 este stabilit in Palestina organismul Natiunilor Unite insarcinat cu supravegherea armistitiului, prima misiune de observare a Natiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obtine incetarea focului intre noul stat creat, Israel, si tarile arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generala adopta Declaratia universala a omului (10 dec. 1948). In absenta reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide sa intervina de partea Coreii de Sud si sa respinga invazia Nordului. O conventie de armistitiu in Coreea este semnata (27 iul. 1953) de catre Comandamentul O.N.U. si Comandamentul China-Coreea de Nord. In 1954, Inaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiati primeste primul dintre cele doua Premii Nobel pentru Pace pentru interventiile sale in favoarea refugiatilor europeni. Adunarea Generala isi tine prima sa sesiune extraordinara de urgenta (1 nov. 1956) pentru a face fata crizei Canalului Suez si creeaza (5 nov.) prima forta de mentinere a pacii a O.N.U. – Forta de Urgenta a Natiunilor Unite (F.U.N.U.). In sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intra in O.N.U. (cea mai numeroasa primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjold moare intr-un accident de avion in Congo, in cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adopta un embargou voluntar asupra armamemtelor impotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aproba trimiterea unei forte de mentinere a pacii in Cipru. Adunarea Generala retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sanctiuni obligatorii impotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de catre Consiliul de Securitate. Dupa „Razboiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adopta, la 22 nov. 1967, Rezolutia 242, baza viitoarelor negocieri care vizeaza instaurarea pacii in Orientul Mijlociu. Adunarea Generala aproba Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare si cere statelor membre sa-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intra in vigoare Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala. Adunarea Generala admite (25 oct. 1971) R.P. Chineza in O.N.U. In iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferinta a Natiunilor Unite pentru Mediu care creeaza Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generala recunoaste Organizatie pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul international al femeii”, marcat de prima conferinta O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizata la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de catre Adunarea Generala la 18 dec. 1979 a Conventiei asupra eliminarii oricaror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor in domeniul politic, economic, social, cultural si civil. Consiliul de Securitate adopta un embargou obligatoriu asupra armamentelor impotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generala convoaca prima sa sesiune extraordinara consacrata dezarmarii (mai-iun. 1978). Trei ani dupa declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) proclama oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generala adopta Declaratia asupra eliminarii oricaror forme de intoleranta si discriminare pe baza religioasa. La 10 dec. 1982 este semnata Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii de catre 177 state si doua entitati (cel mai mare numar de semnaturi puse pe un tratat in ziua votarii). In dec. 1984 secretarul general Javier Perez de Cuellar creeaza Biroul de operatii de urgenta in Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generala adopta Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. In iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferinta de incheiere a Deceniului Natiunilor Unite pentru femei, care reuneste mii de participanti. In sept. 1987 eforturile desfasurate de P.N.U.E. sunt incununate de semnarea Tratatului asupra protectiei paturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montreal, primul acord mondial de protectie a mediului. In 1988 Operatiunile O.N.U. de Mentinere a Pacii primesc Premiul Nobel pentru Pace (in acel moment erau in desfasurare un numar de 7). In apr. 1989, Grupul de Asistenta O.N.U. pentru perioada de tranzitie (G.A.N.U.P.T.) este trimis in Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud si pentru a furniza asistenta in vederea alegerilor care au avut loc in nov. 1989 (Namibia devine independenta la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociata o incetare a focului in Angola (unde razboiul civil se desfasura de 16 ani) supravegheata apoi de Misiunea de verificare a Natiunilor Unite in Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador si Frontul de Eliberare Nationala (F.E.N.) semneaza (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de incetare a focului si un tratat de pace, dupa 12 ani de razboi. Consiliul de Securitate tine prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul sefilor de stat si de guvern. In iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 sefi de stat si guvern si alti conducatori (Conferinta, cea mai mare din istorie, adopta „Actiunea 21” – plan de actiune pentru dezvoltarea durabila). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publica „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomatie preventiva, de restabilire si mentinere a pacii. La 27 apr. 1993 este declarata independenta Eritreii, in urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la suta din electoratul inscris (Eritrea a fost pe urma admisa ca membru al O.N.U. si al Organizatiei Unitatii Africane, azi Uniunea Africana). In mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizata de O.N.U., au drept consecinta elaborarea unei noi Constitutii si instalarea unui guvern democratic, marcind incheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferinta Mondiala asupra drepturilor omului in timpul Anului International al populatiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publica „Agenda pentru dezvoltare”, plan de actiune al carui scop este de a ameliora conditia umana. Au loc alegeri in Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Natiunilor Unite in Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marcheaza sfarsitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridica embargoul asupra armelor si altor restrictii impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud isi reia locul in Adunarea Generala, dupa 24 ani de absenta. La 13 sept. 1994 Conferinta Internationala a O.N.U. asupra populatiei si dezvoltarii, reunita la Cairo, adopta un Program de actiune. In oct. 1994 au loc in Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internationali. In acelasi an, este adoptat un program de activitate, insotit de manifestari care marcheaza a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Natiunilor Unite... aliate pentru o lume mai buna”. Se reuneste la Copenhaga (mart. 1995) Conferinta mondiala pentru dezvoltare sociala, una dintre cele mai importante reuniuni a conducatorilor politici, pentru a reinnnoi angajamentul de a combate saracia, somajul si excluderea sociala. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferinta de celebrare a celei de a-50-a aniversari de la semnarea Cartei Natiunilor Unite, urmata la 22-24 oct. 1995 de o reuniune speciala cu participarea sefilor de stat si guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generala adopta Tratatul pentru interzicerea completa a experientelor nucleare (Acest tratat, a carui adoptare semnifica o cotitura in istoria eforturilor in materie de dezarmare si de neproliferare, este deschis semnarii la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generala alege pentru prima data un reprezentant al tarilor din Africa neagra (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care si Romania (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunarii Generale a ales drept presedinte pe ministrul de Externe al Romaniei, Corneliu Manescu (era pentru prima data in istoria de pana atunci a organizatiei cand un reprezentant al tarilor socialiste era ales in aceasta demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totusi statutul de observator permanent). In anul 2002 au fost admisi ca membri Elvetia (in urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) si Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie, Secretariatul. 1. Adunarea Generala este organul reprezentativ al O.N.U. alcatuit din reprezentantii tuturor tarilor membre (maximum 5 din fiecare tara), investit cu dreptul de a discuta orice problema de competenta organizatiei. Rezolutiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum si pentru celelalte organe sau institutii din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite. Se intruneste in sesiuni ordinare anuale, dar si in sesiuni extraordinare sau de urgenta, atunci cand este necesar. Acestea din urma sunt convocate de catre Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majoritatii membrilor organizatiei. Ia hotarari cu majoritatea simpla a membrilor prezenti si votanti sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandarile pentru mentinerea pacii etc.) si cu majoritate de doua treimi in fiecare sedinta plenara sau in Comisii. Adunarea Generala isi stabileste propriile reguli de procedura si isi alege un presedinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ in domeniul mentinerii pacii si securitatii internationale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenti (R.P. China, Franta, Marea Britanie, S.U.A. si Federatia Rusa, care ocupa locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, si 10 nepermanenti, alesi de Adunarea Generala (cate 5 in fiecare an), de regula pentru un mandat de doi ani (in 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 si 2004-2005. Romania a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartitiei geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenti). Rezolutiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricarui stat membru si la lucrarile sale poate participa, fara drept de vot, orice membru al organizatiei. III. Consiliul Economic si Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promoveaza cooperarea internationala in domeniile economic si social. Este alcatuit din 54 de membri, alesi de Adunarea Generala pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartitiei geografice echitabile (18 sunt alesi in fiecare an). Rezolutiile sale au caracter de recomandari. Se intruneste anual, principala sa functie fiind de a stabili directiile de actiune si de a coordona agentiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale si pe domenii de activitate. Pentru prima data Romania a fost aleasa membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutela supravegheaza administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) si-a declarat independenta (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. si-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmand ca in viitor sa fie convocat numai in cazul in care va aparea o situatie deosebita. V. Curtea Internationala de Justitie (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizatiei, are sediul la Haga (Olanda) si cuprinde 15 judecatori independenti, fiecare de alta nationalitate, alesi cu titlu personal (sau realesi), pentru o perioada de 9 ani, cu majoritate absoluta, de catre Adunarea Generala si de catre Consiliul de Securitate. Statul Curtii este parte integranta a Cartei O.N.U. Curtea rezolva numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdictia sa intr-o anumita categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ si executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioada de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Executa programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. si are delicata functie de mediere. Au ocupat aceasta functie: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjold – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Perez de Cuellar – Peru (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) si Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). In vederea desfasurarii activitatii in bune conditiuni, Adunarea Generala, Consiliul de Securitate si C.E.S. au infiintat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe langa O.N.U. functioneaza 5 comisii regionale, in calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economica pentru Europa (C.E.E.; in engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondata in 1947; sediu: Geneva (Elvetia). Studiaza problemele economice, tehnologice, si de mediu si face recomandari privind solutionarea acestora. Membri: statele europene, precum si Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel si S.U.A. – Comisia Economica si Sociala pentru Asia si Pacific (C.E.S.A.P.; in engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondata in 1947 sub denumirea de Comisia Economica pentru Asia si Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire in urma reorganizarii din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezinta singurul forum interguvernamental pentru Asia si Pacific. Acorda asistenta tehnica, servicii de consultanta pe langa guverne, programe de cercetare, pregatire si informare. Membri: statele din Asia si Pacific, precum si Franta, Marea Britanie, Rusia si S.U.A. – Comisia Economica pentru America Latina si Caraibe (C.E.A.L.C.; in engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondata in 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaboreaza cu guvernele statelor membre in analizarea problemelor economice nationale si regionale si acorda sprijin in elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordoneaza programe de asistenta tehnica, cercetare, informare, pregatire a cadrelor si cooperare cu organizatii nationale, regionale si internationale. Membri: statele din America de Sud si zona Caraibelor, precum si Canada, Franta, Italia, Marea Britanie, Spania si S.U.A. – Comisia Economica pentru Africa (C.E.A.; in engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondata in 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitatile sale au ca scop incurajarea dezvoltarii economice si sociale, cresterea cooperarii dintre tarile membre si dintre Africa si alte parti ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economica si Sociala pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; in engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondata in 1974 sub denumirea de Biroul Economic si Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire in 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii si masuri menite sa promoveze cooperarea in domeniul economic si social. Membri: Arabia Saudita, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.