CAPA, cape, s. f. 1. Pelerina (scurta) de blana sau de stofa. ◊ Expr. De capa si spada = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, infruntari violente etc. 2. Dispozitiv de protectie aplicat la masini, ferastraie etc. pentru a preintampina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vant foarte puternic. – Din fr. cape.

CALDERON DE LA BARCA, Pedro (1600-1681), dramaturg spaniol. Tipic reprezentant al barocului, a adus in teatru o puternica forta meditativa, un ascutit simt dramatic si un stil somptuos, incarcat de simboluri si metafore. Vasta sa opera cuprinde comedii de capa si spada („Doamna nevazuta”), drame profane („Judecatorul din Zalamea”), filozofice si religioase („Viata este un vis”, „Magul facator de minuni”). Cel mai important autor de autos sacramentales („Marele teatru al lumii”).

ROCHEFORT [roʃfo:r], Jean (n. 1930), actor francez de teatru si film. Cariera prolifica si foarte diversa ca gen de roluri – de la comedia dramatica la cea bufa, de la filmul de capa si spada la cel psihologic -, care se intinde peste mai bune de o jumatate de sec. Cuceritor prin inteligenta, eleganta si umor („Sa inceapa petrecerea”, „Fustangiul”, „Mustaciosul”, „Barbatul coafezei”).

capa s. f. 1. pelerina (scurta) de blana sau de stofa. ♦ de ~ si spada = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri si infruntari primejdioase. 2. dispozitiv de protectie impotriva accidentelor la masini, la ferastraie etc. 3. pozitie pe care o ia o nava pe un timp neprielnic, cu vant foarte puternic, care ii permite sa suporte mai usor valurile, vantul, furtuna. (< fr. cape, it. cappa)