ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ Loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuata si care are de obicei o corola frumoasa si variat colorata. ◊ (La sg. cu inteles colectiv) Salcami plini de floare. ◊ Loc. adj. In floare = (despre plante) inflorit, in perioada infloririi; fig. (despre oameni) in toata stralucirea, in plina putere, frumos, zdravan. In floarea varstei = tanar. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de putina importanta sau gravitate, foarte usor de rezolvat. De florile marului sau de flori de cuc = in zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strange degetele floare = a strange degetele cap la cap. 2. Orice planta (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = planta erbacee cu tulpina inalta, cu floare mare, galbena, indreptata spre soare, cultivata pentru semintele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brandusa; (reg.) floare-domneasca = a) garoafa; b) garofita-de-munte; floare-de-colt sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mica planta erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase si ascutite, dispuse in jurul inflorescentei, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; albumeala, albumita, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = planta cu flori galbene-aurii, cultivata ca planta decorativa (Ranunculus repens); floarea-Pastelui = mica planta erbacee a carei tulpina face o singura floare, de culoare alba sau roz (Anemona nemorosa); flori-de-paie = planta originara din Australia, cu flori dispuse in capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. a**l. 1. Desen, broderie, cusatura in forma de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; in sintagma) Floare de pucioasa (sau de sulf) = pulbere de pucioasa, produsa prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poarta semnul grafic ce urmeaza a fi imprimat. ♦ Extremitatea latita a cuiului (care se loveste cu ciocanul). ♦ (In sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intra in broasca sau in lacat. III. Fig. Partea cea mai aleasa, cea mai de seama; frunte, elita, spuma, crema. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvantului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Inv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

ORTOGENIE s. f. (Med.) Dezvoltare simetrica a arcadelor dentare superioare si inferioare care face posibila intalnirea dintilor cap la cap. – Din fr. orthogenie.

abrahiocefalie s. f. lipsa congenitala a bratelor si a capului. (< fr. abrachiocephalie)

abumarkub s.m. pasare inalta, asemanatoare cu strutul, cu gatul scurt si gros, cu capul mare si cioc enorm, din preajma Nilului. (< germ. Abu Markub)

ACARIAN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele si abdomenul de obicei nediferentiate, unele dintre ele fiind purtatoare de germeni ai unor maladii grave; (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

ACEFAL, -A, acefali, -e, adj. (Zool.; despre unele animale inferioare) Fara cap. – Din fr. acephale.

ACEFALIE s. f. 1. (Zool.) Absenta a capului, specifica unor animale inferioare. 2. (Med.) Monstruozitate congenitala (incompatibila cu viata), care consta in lipsa capului la fat. – Din fr. acephalie.

ACOLISI, acolisesc, vb. IV. Refl. (Inv.) 1. A se lega, a se agata de cineva, a se tine de capul cuiva cu dusmanie. 2. A nu lasa din stapanire ceea ce a cucerit odata. – Din ngr. ekollissa (aor. lui kollo „a (se) lipi”).

ACONDROPLAZIE s. f. Boala congenitala caracterizata prin oprirea cresterii oaselor membrelor, in contrast cu dezvoltarea normala a oaselor capului si ale trunchiului. – Din fr. achondroplasie.

ACROMEGALIE s. f. Boala endocrina care se manifesta prin dezvoltarea exagerata a capului si a membrelor. – Din fr. acromegalie.

ACROMICRIE s. f. Stare patologica manifestata prin oprirea din crestere a capului si a membrelor, din cauza unui dereglaj hormonal al hipofizei. – Din fr. acromicrie.

AFRO adj. invar., adv. (Cu parul capului) foarte incretit. – Din fr. afro, engl. Afro.

AJUNS², -A, ajunsi, -se, adj. s. f. art. I. Adj. 1. Care s-a imbogatit, a parvenit. 2. (Reg.; in expr.) Ajuns de (sau la) cap = destept, istet. II. S. f. art. (In sintagma) Bun ajunsa! = bun sosit ! bine ai venit! – V. ajunge.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

ALEGA¹, aleg, vb. I. refl. (Inv. si pop.) A insista pe langa cineva, a se lega, a se tine de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).

AMARI, amarasc, vb. IV. Refl. si tranz. 1. A capata sau a face sa capete gust amar. 2. Fig. A (se) intrista, a (se) supara, a (se) mahni. – Lat. *amarire.

ASIBILA, pers. 3 asibileaza, vb. I. Tranz. si refl. (Fon.) A face sa capete sau a capata caracterele unei consoane africate. – Din fr. assibiler.

AUREOLA, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii inconjoara capetele unor personaje, mai ales ale sfintilor; nimb, aura. ♦ Zona pe suprafata unui obiect, variat colorata, in care exista o tranzitie continua de la o culoare la alta. ♦ Zona mai putin luminoasa din jurul unei flacari, unui arc electric etc. 2. Fig. Stralucire, glorie, faima. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. aureole, lat. [corona] aureola.

AUSEL, ausei, s. m. 1. Mica pasare insectivora cu penele maslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pata galbena-roscata pe cap (Regulus regulus). 2. Pasare din familia pitigoiului, cu coada si aripile negre, spatele rosu-aprins, crestetul si gusa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Aus („mos”, disparut din limba, cuvant mostenit din lat.) + suf. el.

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcatie cu fundul si capetele plate, cu care se fac scurte traversari de rauri sau de lacuri sau care este folosita pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudina, pod umblator. 2. (Sport) Platforma sau ambarcatie cu vasle, fixata pe apa pentru antrenamentul canotorilor, caiacistilor si canoistilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizari industriale. – Din fr. bac.

BALAUR, balauri, s. m. (In basme) Monstru care intruchipeaza raul, imaginat ca un sarpe urias cu unul sau mai multe capete, adesea inaripat. ♦ (Art.) Denumirea populara a constelatiei dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bolle „sarpe”, scr. blavor.

BASMA, basmale, s. f. Bucata de panza sau de matase (colorata), folosita de femei pentru a-si inveli capul, spre a lega si a duce in ea ceva, ca batista etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curata= a scoate (pe cineva) nevinovat. A iesi (sau a scapa) basma curata= a scapa cu bine dintr-o incurcatura. [Var.: (inv.) basma s. f.] – Din tc. basma.

BATAI, batai, vb. IV. Intranz., tranz. si refl. A tremura, a misca nervos si repede din maini, din picioare sau din cap; a da repede din coada. – Bat + suf. -ai.

BATAIALA, bataieli, s. m. Tremur nervos al mainilor, al picioarelor, al capului sau (la animale) al cozii. [Pr.: -ta-ia-] – Batai + suf. -eala.

BERBECAT, -A, berbecati, -te, adj. (Rar; despre capul unui animal) Cu fruntea bombata ca a berbecului (I 1); (despre botul sau fruntea unui animal) cu profil convex. – Berbec + suf. -at.

BERBELEACUL s. n. art. (In loc. adv.) De-a berbeleacul = de-a rostogolul, peste cap. – Cf. berbec.

BERJERA, berjere, s. f. Fotoliu adanc si larg, avand un spatar inalt cu rezematoare laterale pentru cap. – Din fr. bergere.

BICEFAL, -A, bicefali, -e, adj. (Despre un animal) Cu doua capete. – Din fr. bicephale.

BLANC¹ s. n. 1. Piele tabacita, supla si elastica, folosita in marochinarie. 2. Fasie de material insensibil adaugata la capetele bobinelor de film sau de banda magnetica pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLEG, BLEAGA, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atarna in jos; clapaug; (despre urechile animalelor) care atarna in jos; (despre oameni) cu urechile indepartate de cap; (despre urechile oamenilor) indepartate de cap (si atarnand in jos). 2. Lipsit de energie, de vointa (si prost). – Cf. scr. bleka.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice marunte puse intr-o panza, ale carei capete se leaga crucis; boccealac. 2. (Inv. si reg.) Sal mare pe care il purtau femeile pe spate. – Din tc. bohca.

BOGHET, -A, bogheti, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre gaini) Cu un smoc de pene pe cap; motat. 2. Fig. Frumos si mare. Ochi bogheti. – Et. nec.

BONETA, bonete, s. f. 1. Acoperamant de cap confectionat din panza sau din stofa, fara boruri sau cozoroc, purtat de femei, de copii, de bucatari, medici, laboranti, militari etc. 2. (In sintagma) Boneta frigiana = un fel de caciulita de lana cu varful indoit inainte, devenita in timpul Revolutiei Franceze (1789-1794) simbol al libertatii. – Din fr. bonnet.

BOSTAN, bostani, s. m. (Reg.) 1. Dovleac. ♦ Fig. (Ir.) cap (al omului). 2. Pepene verde. – Din tc., scr. bostan.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOTA¹, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn inalt ca o cofa si infundat la amandoua capetele, cu o mica deschidere pe capacul de deasupra, care serveste pentru transportarea apei sau pentru pastrarea bauturilor alcoolice. 2. (Reg.) Donita. – Et. nec.

BOTROS, botrosi, s. m. Pasare cantatoare cu ciocul foarte scurt, cu pene rosii inchise pe piept, negre pe cap, cenusii pe spate si albe la coada (Pyrrhula vulgaris). – Bot + ros.

BOUR, bouri, s. m. 1. Taur salbatic, care traia odinioara si in tara noastra, socotit stramosul direct al vitelor mari cornute; bou sur (Bos primigenius). 2. Vechea stema a Moldovei, inchipuind un cap de bour (1). 3. (Inv.) Fier (inrosit) cu care se insemnau raufacatorii, vitele, pietrele de hotar etc. – Lat. bubalus.

BREZAIE, brezai, s. f. 1. Joc cu caracter de pantomima, asemanator cu capra sau cu turca, apartinand teatrului folcloric, intalnit mai ales in Muntenia. 2. Personaj mascat, cu cap de animal sau de pasare, imbracat cu zeghe, impodobit cu panglici si petice colorate. – Et. nec.

BRIDA, bride, s. f. 1. Gaica prin care se petrece cordonul sau cu care se incheie o copca. 2. Piesa metalica in forma de „U”, care face legatura intre arcuri si osii. ♦ Piesa metalica in forma unei coroane circulare, care se aplica pe tuburi, la imbinarea lor; marginea rasfranta a capetelor tuburilor, servind la imbinarea acestora. 3. (Med.) Aderenta (1). – Din fr. bride.

BROBOADA, broboade, s. f. Basma mare si groasa (de lana) cu care se leaga femeile la cap sau pe care o poarta pe spate. – Cf. bg. podbradka.

BRONTOZAUR, brontozauri, s. m. Gen de reptile uriase din ordinul dinozaurienilor, cu capul mic, cu gatul foarte lung, cu picioarele scurte, cilindrice, terminate cu cate cinci degete, care a trait in era secundara. – Din germ. Brontosaurus, fr. brontosaure.

BUBALINA, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute inrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele in forma de semiluna, cu pielea groasa si cu parul negru; (si la sg.) animal care face parte din aceasta specie. – Din fr. bubalines.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

BUCRANIU, bucranii, s. n. (Arhit.) Motiv ornamental reprezentand un cap de bou impodobit cu ghirlande de flori, panglici etc. – Din fr. bucrane.

BUFNITA, bufnite, s. f. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, avand penajul de culoare bruna-ruginie cu dungi negre si galbene, cap mare si ochi galbeni-portocalii mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buha, bufna (Bubo bubo). – Bufna + suf. -ita.

BULDOG, buldogi, s. m. Rasa de caini cu trupul indesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminenta si cu labe scurte si groase; mops. [Acc. si: buldog] – Din fr. bouledogue.

BULON, buloane, s. n. Tija cilindrica, cu sau fara cap, prevazuta cu filet, la unul sau la ambele capete si care serveste la asamblarea a doua piese. – Din fr. boulon.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BUTALCA, butalci, s. f. Unealta de lemn constituita dintr-o bara cilindrica subtire cu doua placi fixate in cruce la unul dintre capete, folosita la faramitarea cheagului de lapte in vederea formarii casului si a eliminarii zerului. – Et. nec.

BUTEROLA, buterole, s. f. Instrument folosit pentru turtirea capului liber al niturilor; capuitor. – Din fr. bouterolle.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

BUZDUGAN, buzdugane, s. n. 1. Maciuca sau ghioaga de fier (cu maciulia tintuita), folosita in vechime ca arma de lupta sau ca semn al puterii domnesti. 2. Planta acvatica cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii si cu fructe in forma de maciuca; capul-ariciului, sovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdogan.

CAGULA, cagule, s. f. 1. Mantie cu gluga purtata de calugari; tip de gluga care acopera tot capul (cu deschizaturi in dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei masti de gaze. – Din fr. cagoule.

CAIAC, caiace, s. n. 1. Ambarcatie de sport ascutita la ambele capete, cu suprafata de alunecare neteda sau in clinuri si care este condusa cu una sau doua padele. 2. Sport nautic care se practica cu caiacul (1). 3. Ambarcatie mica, cu invelis din piele de foca, folosita de eschimosi. [Pr.: -ca-iac] – Din fr. kayak.

CAIC, caice, s. n. 1. Ambarcatie ingusta, cu vele, cu doua catarge, cu pupa si prora ascutite, mai inalte decat restul bordajului. 2. Luntre turceasca usoara, lunga si ingusta, incovoiata la capete. – Din tc. kayik.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

CALUS subst. 1. Tesut osos nou care sudeaza capetele rezultate din fractura unui os. ◊ Calus vicios = sudare defectuoasa a unei fracturi. 2. Tesut vegetal care se formeaza pe ranile diferitelor organe ale plantei, cicatrizandu-le. – Din fr. calus.

cap², capuri, s. n. Parte de uscat care inainteaza in mare; promontoriu. – Din fr. cap.

capAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

capANTORTURA, capantorturi, s. f. Mica pasare calatoare, de culoare cenusie-bruna, cu pete mai inchise, care isi rasuceste des si cu multa usurinta capul; sucitoare (Jynx torquilla). – cap¹ + intort „intors” + suf. -ura.

capES, -A, capesi, -e, adj. (Rar) Energic, hotarat; incapatanat. – cap¹ + suf. -es.

capISON, capisoane, s. n. Un fel de gluga cu unul sau doua colturi, care atarna pe spate si care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon.

capITATIE, capitatii, s. f. Impozit, sub forma de cote fixe, perceput, in evul mediu, pe fiecare cap de locuitor. – Din fr. capitation, lat. capitatio.

capIU, -IE, capii, adj. (Despre ovine, bovine, capre si cai) Atins de capie. ♦ Fig. (Despre oameni) Nauc, zapacit. – Din capie.

capOTA, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se rasturna, dandu-se peste cap prin ridicarea partii din spate; (despre avioane) a se prabusi, intrand cu botul in pamant. – Din fr. capoter.

capSA, capse, s. f. 1. Dispozitiv de metal utilizat la legarea unor hartii, la consolidarea unei butoniere, la incheierea unor obiecte de imbracaminte etc.; buton (2). 2. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, in mine etc. pentru a provoca explozia unei incarcaturi. ◊ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 3. capsula (4). 4. (Elt.) Rondela metalica izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel.

CARAS, carasi, s. m. Peste de balta din familia crapilor, de culoare argintie sau galbuie, cu capul scurt si cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'.

CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte si de alta a gatului, care transporta sangele de la inima la cap; artera cefalica. – Din fr. carotide.

CASCA, casti, s. f. 1. Acoperamant pentru cap, facut din metal, din piele sau din cauciuc si folosit de militari, de unii sportivi si de unii muncitori pentru protectia capului. ♦ Dispozitiv metalic in atelierele de coafat, in forma unei caciuli, folosit la uscatul parului. 2. Dispozitiv alcatuit din unul sau din doua receptoare fixate pe urechi, care serveste la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

CASCHETA, caschete, s. f. Un fel de sapca de stofa, cu fundul larg si rotund si cu cozoroc, care face parte, de obicei, din uniforma militarilor. ♦ Acoperamant pentru cap din cauciuc sau din material plastic, folosit pentru a feri parul de apa. – Din fr. casquette.

CASALOT, casaloti, s. m. Mamifer asemanator cu balena, care traieste in marile calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului si prin prezenta dintilor pe falca inferioara (Physeter catodon). ◊ Ulei de casalot = amestec de ceruri fluide si solide obtinut din capul de casalot si folosit in medicina, in cosmetica si in componenta unor produse industriale; ulei de s********t. – Din fr. cachalot.

CAUC¹, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de calugari. 2. Acoperamant de cap, inalt si rotund, facut din pasla, pe care il purtau in trecut boierii si, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CAITA, caite, s. f. (Reg.) 1. Boneta, scufie, caciulita. 2. (Pop.) Membrana care inveleste capul unor copii nou-nascuti, tichie. ◊ Expr. Nascut cu caita (pe cap) = se spune despre un om norocos. 2. (Reg.) Placenta (1). – Din scr. kaica.

CALUT, caluti, s. m. 1. Diminutiv al lui cal; calusel (1). 2. Compus: calut-de-mare = peste teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de inotatoare codala si cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lacustelor; calusel (3). – Cal + suf. -ut.

capASTRU, capestre, s. n. Portiune de harnasament, confectionata din franghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al magarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.

capATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

capATANA, capatani, s. f. 1. cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

capATANOS, -OASA, capatanosi, -oase, adj. 1. (Rar.; adesea peior.) Cu capul mare. 2. Fig. Incapatanat; greu de cap. – capatana + suf. -os.

capCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

capETENIE, capetenii, s. f. Persoana care se afla in fruntea unui grup; conducator, sef, comandant. ◊ Loc. adj. De capetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) capitenie s. f.] – cap¹ + suf. -enie.

capETEA, capetele, s. f. Parte a fraului alcatuita din curelele care trec peste capul si botul calului si ale carei capete inferioare sunt prinse de inelele zabalei. [Var.: (reg.) capitea s. f.] – Refacut din capetele (pl. lui capetel) + suf. -ea.

capOS, -OASA, caposi, -oase, adj. (Fam.) 1. Cu capul mare. 2. Destept. 3. Fig. Incapatanat. – cap + suf. -os.

capSOR, capsoare, s. n. Diminutiv al lui cap¹ (I 1). – cap¹ + suf. -(u)sor.

capUIRE², capuiri, s. f. Operatie prin care se turteste extremitatea libera a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap). – Cf. cap¹.

capUITOR, capuitoare, s. n. Unealta de fierarie cu care se executa capuirea²; buterola. [Pr.: -pu-i-] – Cf. cap¹.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

CAZUT, cazuti, adj. (Despre ochi) Infundat in cap. – V. cadea.

CANEPAR, canepari, s. m. Pasare cantatoare cu pene rosii pe cap, pe gat si pe laturile pieptului, cafenii pe spate si albe pe aripi si pe abdomen, care se hraneste mai ales cu seminte de canepa (Carduelis cannabina). – Canepa + suf. -ar.

CARAI, carai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele pasari; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplacute, scurte si guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascutit si strident, care tradeaza ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicali, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toata ziua se caraie. – Car + suf. -ii.

CEAFA, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gatului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Cand mi-oi (sau ti-oi etc.) vedea ceafa = niciodata. A face ceafa = a se ingrasa. Gros in (ori la) ceafa sau cu ceafa groasa = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicala. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumata sau sarata. – Cf. alb. cafe.

CEFALALGIE, cefalalgii, s. f. Durere de cap. – Din fr. cephalalgie.

CEFALEE s. f. Durere de cap difuza sau localizata, continua sau intermitenta. – Din fr. cephalee.

CEFALIC, -A, cefalici, -ce, adj. Care apartine capului, care se refera la cap; al capului. ◊ Artera cefalica = carotida. – Din fr. cephalique, lat. cephalicus.

CEFALOGRAF, cefalografe, s. n. Instrument pentru inregistrarea grafica a dimensiunilor capului, folosit in antropometrie. – Din fr. cephalographe.

CEFALOGRAFIE s. f. 1. Descriere anatomica a capului. 2. Inregistrarea grafica a formei si a dimensiunilor capului. – Din fr. cephalographie.

CEFALOMETRIE, cefalometrii, s. f. (Med.) Masurare a dimensiunilor capului. – Din fr. cephalometrie.

CEFALOMETRU, cefalometre, s. n. Instrument pentru masurarea capului. – Din fr. cephalometre.

CEFALORAHIDIAN, -A, cefalorahidieni, -e, adj. Care se refera la cap si la coloana vertebrala, care apartine acestora. Regiunea cefalorahidiana. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se gaseste in ventriculii cerebrali si in canalul rahidian, avand rol mecanic si de protectie. [Pr.: -di-an] – Din fr. cephalo-rachidien.

CEFALOSCOPIE s. f. Examinare a capului. – Din fr. cephaloscopie.

CEFALOTORACE, cefalolorace, s. n. Segment al corpului, la arahnide si la crustacee, format prin unirea capului cu toracele. – Din fr. cephalothorax, it. cefalotorace.

CENUSA s. f. 1. Reziduu solid format din substante minerale sub forma de pulbere, care ramane dupa arderea completa a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface in cenusa = a (se) distruge in intregime (prin foc). A nu avea nici cenusa in vatra = a fi foarte sarac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva si cenusa din vatra = a lasa pe cineva sarac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenusa (sau spuza) pe turta sa = a-si apara cauza proprie. A-si pune cenusa in cap = a se pocai, a-si recunoaste vina sau greseala. ♦ Ramasitele unui mort incinerat. 2. (In sintagma) Cenusa vulcanica = masa de elemente fine aruncata in atmosfera de un vulcan in eruptie. – Lat. *cinusia (< cinis).

CERBER, (2) cerberi, s. m. 1. (In mitologia greaca) Animal fabulos imaginat ca un caine cu trei capete, care statea la portile infernului si pazea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbere, lat. cerberus.

CETERA, ceter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A canta din cetera, p. ext.. din alt instrument muzical sau din gura. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sacai. – Din cetera.

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

CHEFAL, chefali, s. m. Nume dat mai multor specii de pesti marini, cu partea superioara a capului mare si turtita si cu o pata aurie pe opercul (Mugil). - Din ngr. kefalos.

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

CHELBE s. f. (Pop.) Boala care consta in caderea parului de pe cap in arii rotunde, care pot fuziona; pelada; p. gener. chelie, calvitie. – Et. nec.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cadere definitiva a parului de pe cap, provocata de diverse boli; calvitie, plesuvie. 2. Portiune a capului lipsita definitiv de par. – Chel + suf. -ie.

CHES interj. (Turcism inv.) Exclamatie care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru taierea capului osanditului ◊ Expr. A face ches = A taia (capul cuiva) – Din tc. kes „taie!”.

CHICA, chici, s. f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate in lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.

CHIVARA, chivere, s. f. Acoperamant de cap in forma de chipiu inalt, folosit in trecut de ostasii unor unitati militare. ♦ Acoperamant de cap in forma triunghiulara, confectionat sumar din hartie si folosit pentru a feri capul de soare, in jocul copiilor de-a soldatii; coif. [Var.: chivera s. f.] – Din rus. kiver.

CICADA, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt si gros, cu capul mare, terminat printr-o proeminenta ascutita. – Din lat. Cicada (denumire stiintifica).

CICOARE², cicori, s. f. Insecta galbena-castanie, cu spinarea neagra, cu aripile stravezii si lungi, cu capul lat si cu ochii mari (Cicada orni). – Lat. *cicala (= cicada).

CONDOR, condori, s. m. Cel mai mare vultur, cu capul si cu gatul golas, complet mut, care traieste in muntii Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. si: condor] – Din fr. condor.

CONGESTIONAT, -A, congestionati, -te, adj. (Despre oameni) Caruia i s-a urcat sangele la cap; aprins la fata, imbujorat. ♦ (Despre parti ale corpului) Care are un aflux anormal de sange. [Pr.:-ti-o-] – V. congestiona.

DABALAZA, dabalazez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-si lasa sa atarne in jos capul, gura sau urechile; a pleosti. 2. Refl. (Despre oameni) A slabi, a se molesi. – Probabil din dabalazat.

DAPARA, dapar, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) 1. A-si smulge parul din cap (de jale, de desperare etc.). 2. (Fam.) a (se) parui. – Lat. depilare.

DASCALI, dascalesc, vb. IV. 1. Tranz. A invata, a povatui, a sfatui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicali. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascal, a functiona ca dascal. – Din dascal.

EVANGHELIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscuta numai de crestini, care cuprinde viata si invatatura lui Cristos. ♦ Evangheliar. ◊ Expr. Litera (sau cuvant) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de indoiala. A-si baga (sau vari) capul (sanatos sau teafar, zdravan etc.) sub evanghelie = a-si cauza singur neplaceri, incurcaturi. ♦ Fiecare dintre capitolele din acesta carte, care se citesc in timpul serviciului religios crestin. [Var.: (pop.) vanghelie s. f.] – Din sl. evangelije.

FAVUS, favusuri, s. n. (Med.) Dermatoza localizata la pielea capului, produsa de o ciuperca microscopica. – Din fr. favus.

GARDINA, gardini, s. f. 1. Santulet facut la capetele din interior ale doagelor unui butoi, in care se fixeaza fundul sau capacul. ♦ Portiunea de doaga dintre capatul de sus si santuletul in care se fixeaza fundul. 2. (Rar) Borul palariei. – Cf. germ. Gargel.

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

GATLAN, gatlane, s. n., GATLAN, -A, gatlani, -e, adj. 1. S. n. (inv. si reg.) Gat (1). 2. Adj. (in sintagma) Pruna gatlana (si substantivat, f.) = varietate de prune alungite la unul din capete; pruna cu gat. – Galt (inv. „gat” < sl.) + suf. -an.

GEAMALA, geamale, s. f. Papusa foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu doua capete si patru maini, folosita in trecut in spectacolele populare de balci. – Din tc. cemal [oyunu].

GEST, gesturi, s. n. 1. Miscare a mainii, a capului etc. care exprima o idee, un sentiment, o intentie, inlocuind uneori vorbele sau dand mai multa expresivitate vorbirii. 2. Fapta sau purtare dictata de un anumit scop, de anumite interese, avand o anumita semnificatie etc. – Din fr. geste, lat. gestus.

GHEPARD, gheparzi, s. m. Mamifer carnivor salbatic cu capul mic si rotund, coada lunga, picioare inalte, cu blana de culoare galbuie cu pete mici, intunecate, specific stepelor din Africa si din sudul Asiei (Acinonyx jubatus). – Din fr. guepard.

GHIBORT, ghiborti, s. m. Peste de apa dulce, de culoare verde-maslinie, cu capul scurt si cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigort s. m.] – Et. nec.

GHIDON, ghidoane, s. n. Bara de otel curbata la capete, fixata transversal pe furca (2) rotii directoare¹ (1) a unei biciclete, a unei motociclete, a unui scuter, actionata de mainile conducatorului si servind la mentinerea sau la schimbarea directiei vehiculului respectiv. – Din fr. guidon.

GHIONOI, ghionoaie, s. n. Tarnacop a carui parte metalica este ascutita la unul dintre capete si in forma de ciocan la celalalt capat. [Pr.: ghi-o-] – Et. nec.

GIRAFA, girafe, s. f. 1. Gen de mamifere rumegatoare cu gatul si picioarele de dinainte lungi, cu capul mic, cu blana albicioasa cu pete brune, care traiesc in Africa (Giraffa); animal care face parte din acest gen. 2. Suport care permite deplasarea unui microfon (in scenele in care actorii, cantaretii etc. se misca in scena). – Din fr. girafe.

GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.

GLUGA, glugi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte in forma de punga conica, care acopera capul pentru a-l feri de ploaie, de frig etc. 2. Gramada de snopi, de stiuleti de porumb sau de manunchiuri de canepa, care se asaza in picioare, in forma unei stive conice. – Cf. bg. gugla.

GORGONA, gorgone, s. f. Monstru din mitologia greaca, inchipuit ca o femeie cu serpi in loc de par, a carei privire impietrea orice fiinta. ♦ Ornament arhitectural reprezentand capul unui astfel de monstru. – Din lat. Gorgona, fr. Gorgones.

GRAMATICALIZA, pers. 3 gramaticalizeaza, vb. I. Refl. (Despre cuvinte cu sens lexical) A ajunge sa exprime o relatie gramaticala, sa capete rolul unui instrument gramatical. – Din fr. grammaticaliser.

GRIFON, grifoni, s. m. 1. Monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap si gheare de vultur si cu urechi de cal. ♦ Motiv decorativ reprezentand acest monstru. 2. Specie de caine de vanatoare cu parul aspru si latos. – Din fr. griffon.

GRIMEA, grimele, s. f. (Reg.) Basma cu care femeile (de la tara) isi acopera capul. – Din tc. derme.

GRIPA, gripe, s. f. Boala infectioasa si contagioasa, de natura virotica, localizata la nivelul aparatului respirator, care se manifesta prin stare generala proasta, febra, inflamatia cailor respiratorii superioare, dureri musculare si de cap etc. ♦ P. gener. Nume dat unor afectiuni sezoniere care se manifesta prin febra si catar nazal sau bronhial. – Din fr. grippe, germ. Grippe.

GUVID, guvizi, s. m. Nume generic dat unor specii de pesti mici, cu capul mare, latit, si cu corpul subtiat spre coada (Gobius). ◊ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvidi.

HALTERA (HALTERA), haltere, s. f. 1. Aparat de atletica grea, alcatuit din doua randuri de discuri sau sfere metalice de diferite greutati, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramura sportiva care consta in ridicarea halterelor (1). – Din fr. haltere.

HATORICA, hatorice, adj.f. (In sintagma) Coloana hatorica = coloana, in arhitectura veche egipteana, avand capitelul decorat cu patru capete, apartinand zeitei Hathor. – Din fr. hathorique.

HELICON, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu tuba, folosit in fanfarele militare, alcatuit dintr-un tub incovoiat in forma de spirala, prin care trec capul si mana dreapta a instrumentistului si cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. helicon.

HEMICRANIE, hemicranii, s. f. Durere a unei jumatati a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei. – Din fr. hemicranie.

HEREFORD s. (probabil n.) Rasa de taurine de culoare roscata pe tot corpul, cu exceptia capului, abdomenului si extremitatilor picioarelor. – Din engl. hereford.

HERME s. f. pl. Stalpi de piatra amplasati de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea superioara capul lui Hermes, zeul comertului. – Din n. pr. Hermes.

HIDRA, hidre, s. f. 1. (La pl.) Gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capat, gura inconjurata de 6-8 tentacule si, la celalalt capat, un fel de disc cu care se fixeaza pe un suport (Hydra); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos inchipuit ca un sarpe urias cu mai multe capete, care, taiate, cresteau la loc. [Var.: idra s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

HOLENDRU, holendre, s. n. 1. Filtru pentru vin, constand dintr-un vas cu fundul alcatuit din saci de filtrare. 2. Denumire generica data unor instalatii de rafinare, de inalbire, de spalare etc., mai ales in industria hartiei. 3. (In forma holender) Piulita care strange doua capete de teava, insurubandu-se intr-unul din ele. 4. Masina folosita la operatiile de cojire, slefuire si polizare a cerealelor in procesul de fabricatie a crupelor. [Var.: holender s. n.] – Din germ. Hollander.

HUHUREZ, huhurezi, s. m. Numele a doua pasari rapitoare de noapte, asemanatoare cu bufnita, fara smocuri de pene pe cap, care scot un strigat caracteristic si traiesc in scorburi de copaci; ciuhurez (Strix aluco si urelensis). ◊ Expr. A sta ca un huhurez (sau ca huhurezul) = a sta singur, parasit. A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineata. [Var.: (reg.) hurez s. m.] – Huhura + suf. -ez.

IBIS, ibisi, s. m. Pasare asemanatoare cu barza, de culoare alba (Threskionis aethiopica) sau rosie (Guara rubra), cu cioc lung si curbat in jos, cu penajul alb sau rosu pe corp si negru pe cap si pe coada, care traieste in tarile calde si se hraneste cu insecte. – Din fr., lat. ibis.

IERUNCA, ierunci, s. f. Pasare cu penele brune-roscate impestritate cu pene albe, negre si cenusii, cu un cerc rosu in jurul ochilor si cu un mot pe cap, vanata pentru carne (Tetrastes bonasia); bradioara. – Cf. sl. jarenbĩ.

IGLITA, iglite, s. f. 1. Croseta. 2. Unealta de metal sau de lemn, de forma alungita si plata, cu varful ascutit si scobita la ambele capete, pe care se deapana ata si care serveste la impletirea plaselor, la innodarea ochiurilor etc.; naveta¹ (1). – Din bg. iglica.

IGRASIE s. f. Umezeala persistenta a peretilor de zidarie ai unei constructii, datorata apei retinute in porii materialelor din care sunt executati. ◊ Expr. (Fam. si arg.) A avea igrasie la cap (sau la mansarda) = a fi prost, zapacit sau nebun. – Din ngr. igrasia.

INSECTA, insecte, s. f. (La pl.) Clasa care cuprinde mici animale nevertebrate din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente diferentiate in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirand prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat si avand dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Insecte daunatoare = insecte care ataca plantele, animalele si oamenii sau produsele vegetale si animale. – Din fr. insecte.

INSOLATIE, insolatii, s. f. 1. Stare patologica provocata de expunerea indelungata a corpului la actiunea razelor solare si care se manifesta prin febra, dureri de cap, ameteli, greata, delir etc. (putand duce la moarte). ♦ Vatamare provocata pomilor tineri prin excesul de caldura. 2. Iluminare a unei suprafete de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

ITI, itesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se ivi numai cu capul, a se arata putin, pentru un moment sau pe furis. 2. A se uita la ceva pe furis sau in fuga, a arunca o privire fugara si curioasa. – Cf. itii.

ITII interj. (Rar; in expr.) A face itii, se zice despre cel care, intr-un joc de copii, scoate putin capul pe afara din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal conventional. [Var.: itiiu interj.] – Onomatopee.

IZOPOD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul si sapte segmente toracice libere, fiecare cu cate o pereche de picioare identic conformate; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode.

IMBROBODI, imbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) acoperi capul cu o broboada, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca intr-un val; a (se) invalui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A convinge pe cineva sa accepte realitatile asa cum ii sunt infatisate, impiedicandu-l sa vada adevaratul lor aspect. – In + broboada.

IMBROBODIT², -A, imbroboditi, -te, adj. (Despre oameni) 1. Cu capul acoperit cu o broboada, cu o basma etc. 2. Fig. (Fam.) Amagit, inselat, pacalit. – V. imbrobodi.

IMBUNATATI, imbunatatesc, vb. IV. Tranz. si refl. A face ca ceva sa devina sau a deveni mai bun, a face sa capete sau a capata o valoare sau o calitate superioara; a (se) ameliora, a (se) indrepta. [Var.: (inv.) imbunatata vb. I] – In + bunatate.

IMPUIA, impuiez, vb. I. Tranz. (in expr.) A impuia capul (sau urechile) cuiva = a face sa intre in mintea cuiva o idee, insistand asupra ei; a ameti pe cineva cu vorbaria. [Pr.: -pu-ia. – Prez. ind. si: (reg.) impui] – In + pui.

INARMAT, -A, inarmati, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivitati) Care este inzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregatit pentru lupta. ◊ Expr. Inarmat pana in dinti (sau din cap pana in picioare) = foarte bine inarmat. – V. inarma.

INCEPUT, inceputuri, s. n. 1. Faptul de a (se) incepe; incepere. 2. Punct de plecare, moment initial; parte care incepe sau cu care se incepe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) inceput = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori intru) inceput = in (sau din) momentul initial; din capul locului, din prima clipa. 3. (Inv.) Obarsie, origine, incepatura. – V. incepe.

INCHEIETURA, incheieturi, s. f. 1. Imbinare (mobila) a capetelor oaselor; articulatie. ♦ Parte a corpului situata in dreptul unei articulatii. 2. Loc unde se imbina doua sau mai multe obiecte sau partile unui obiect, ale unei constructii etc. – Incheiat + suf. -ura.

INCORONAT, -A, incoronati, -te, adj. Care are coroana, cu coroana; investit cu semnele domniei. ◊ cap incoronat = suveran, monarh. – V. incorona.

INCUNUNA, incununez, vb. I. Tranz. 1. A aseza o cununa pe capul cuiva in semn de omagiu, de inaltare la o demnitate etc., a incorona; p. ext. a aseza un obiect deasupra altuia in chip de coroana. 2. Fig. A desavarsi o activitate, o opera etc.; a incorona (3). [Prez. ind. si; incunun] – In + cununa.

INDESA, indes, vb. I. 1. Tranz. A apasa, a presa ca sa incapa cat mai mult intr-un spatiu restrans, a vari cu forta (intr-un spatiu limitat); a inghesui, a bucsi. ♦ A face cat mai compact (un material). 2. Tranz. A-si aseza palaria, caciula, sapca, tragand-o cat mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o multime de persoane sau de lucruri in miscare) A se aduna, a se ingramadi unul langa altul, unul peste altul; a se inghesui. ♦ (Pop.) A se grabi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.

INFLACARA, inflacarez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A (se) aprinde, a (se) infierbanta, a (se) pasiona, a (se) entuziasma. 2. A face sa capete sau a capata culoarea flacarii; a (se) inrosi, a se imbujora. – In + flacara.

INROSI, inrosesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A face sa capete sau a capata culoarea rosie; a (se) face rosu; a (se) imbujora, a (se) inflacara, a (se) impurpura. ♦ A (se) incinge in foc. 2. Tranz. (Rar) A colora, a vopsi in rosu; a rosi. 3. Refl. (Despre fructe) A se coace. – In + rosu sau rosi.

INTINS², -A, intinsi, -se, adj. 1. Incordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat in lungime sau pe toata suprafata. ◊ Loc. adv. Cu brate(le) intinse = cu mare dragoste. Cu panzele intinse = (despre ambarcatii) cu panzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau indoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. incordat, grabit, zorit². 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neintrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ◊ Loc. adv. Pe scara intinsa = in proportii foarte mari. – V. intinde.

INVOLTA, involtez, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre flori) A se deschide involt, a inflori bogat. ♦ Refl. (Despre parul capului etc.) A se revarsa bogat, imbelsugat. 2. Refl. Fig. (Despre manifestarile oamenilor) A creste in intensitate. – Din involt.

JAR² s. n. Parul scurt de pe partea din fata a capului si de pe extremitatile membrelor la ovine. – Din fr. jarre.

JOANTA, joante, s. f. 1. Legatura facuta la capetele sinelor de cale ferata pentru a asigura continuitatea caii de circulatie. 2. Legatura intre doua bare de otel din armatura unui element de beton armat. – Din fr., engl. j***t.

JUGULAR, -A, jugulari, -e, adj. Care apartine gatului, privitor la gat, din regiunea gatului. ◊ Vena jugulara = vena a gatului care colecteaza sangele din regiunea capului si a gatului. – Din fr. jugulaire.

LIPAN¹, lipani, s. m. Peste asemanator cu pastravul, cu corpul argintiu si alungit, cu capul mic, care traieste in zona inferioara a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. scr. lipan, lipen.

LOPATAR, lopatari, s. m. I. 1. Vaslas, barcagiu. 2. Lucrator cu lopata. II. Pasare migratoare din grupul picioroangelor (3), de culoare alba, cu ciocul lung si lat ca o lopata si cu un mot de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopata + suf. -ar.

MACAC, macaci, s. m. Numele mai multor specii de maimute mici, cu capul turtit si cu coada (de obicei) scurta, care traiesc in sud-estul Asiei (Macacus); animal care apartine uneia dintre aceste specii. – Din fr. macaque.

MENINGITA, meningite, s. f. Boala (infectioasa) care consta in inflamarea meningelor si care se manifesta prin dureri de cap, varsaturi, intepenirea cefei, febra. – Din fr. meningite.

MINOTAUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, infatisat cu cap de taur si trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.

MUGILID, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pesti marini care au solzi si pe cap (Mugilidae); (si la sg.) peste din aceasta familie. – Din fr. mugilides.

NUCA, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1.). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nuca (1). 2. Compuse: nuca-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nuca vomica = nume dat semintelor mature ale unui arbust tropical, care contin stricnina. 3. Piesa formata dintr-o tija metalica teminata cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulatii la masini. – Lat. nux, -cis.

STICLETE, sticleti, s. m. 1. Mica pasare cantatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (in cap) sau a-i canta (cuiva) sticletii (in cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat in trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stiglete, stiglet s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

TENDAR, tendare, s. n. 1. Bara folosita la sustinerea tendei. 2. Grinda folosita la sustinerea capetelor barcilor de serviciu sau de salvare de pe o nava. – Tenda + suf. -ar.

TULPAN, tulpane, s. n. 1. Panza (de bumbac, de lana, de matase) cu tesatura foarte subtire si stravezie; muselina. 2. Basma in trei colturi, cu care femeile (de la tara) isi acopera capul. – Din ngr. tulpani.

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

TEASTA, teste, s. f. (Pop.) 1. Cutie craniana, craniu, scafarlie, harca; p. ext. cap¹. 2. Carapace. – Lat. testa.

TIGARETA, tigarete, s. f. 1. Tigara. 2. Tub mic de chihlimbar, de os, de lemn etc. (ingustat la unul dintre capete), in care se introduce tigara pentru a o fuma; tigaret. – Din germ. Zigarette.

TINC¹, tincuri, s. n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scanduri (alternand cu cate o scobitura) pentru a permite o imbucare solida in unghi a celor doua scanduri. – Din germ. Zinke.

TIU², tiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealta de fier in patru muchii ascutita ca o dalta, cu care se fac gauri in gheata pentru pescuit, se desprind blocurile de gheata etc. 2. Unealta asemanatoare cu o dalta, folosita in dulgherie. 3. Tarnacop de otel, de forma unei bare cu sectiune a patrata, ascutita la capete si putin arcuita, folosit de mineri. – Et. nec.

TIUI, tiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascutit, cu rezonanta metalica. ◊ Expr. A(-i) tiui cuiva in urechi (sau in creieri) sau a-i tiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vajaiala (in urechi sau la cap). 2. (Despre pasari) A scoate sunete prelungi (si stridente). [Pr.: ti-u-i. – Prez. ind. si: tiuiesc] Tiu¹ + suf. -ui.

TURCA¹, turci, s. f. Betisor ascutit la ambele capete, cu care se joaca copiii, incercand sa-l arunce cat mai departe cu ajutorul altui bat mai lung; jocul la care se foloseste acest betisor. – Cf. ucr., rus. curka.

TUSCA¹, tusti, s. f. 1. (Si in sintagma oaie tusca) Varietate de oaie inrudita cu oaia turcana. 2. Basma rasucita si innodata la unul din capete, folosita la un joc distractiv; p. ext. jocul insusi. – Et. nec.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

VANG, vanguri, s. n. (Constr.) Grinda asezata de-a lungul marginilor unei scari fixe, pe care se reazema capetele treptelor. – Din germ. Wange.

VASILCA, vasilci, s. f. cap de porc impodobit cu flori si cu panglici, purtat pe o tava de catre flacaii care colinda in ajunul Anului Nou; p. ext. numele colindului care se canta cu acest prilej. – Cf. Vasile (n. pr.).

VACARIT s. n. Dare care se platea in evul mediu in Tara Romaneasca pentru fiecare cap de vita. – Vaca + suf. -arit.

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

VALATUC, valatuci, s. m. 1. Sul facut dintr-un material (flexibil), infasurat in sensul uneia dintre laturile sale; spec. val¹ (II 1). ◊ Loc. adv. De-a valatucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de constructie facut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, in forma de colaci sau de caramizi, din care se cladesc peretii caselor taranesti (astupandu-se o ingraditura de pari). 3. Tavalug. – Din tavaluc.

VAJAI, pers. 3 vajaie, vb. IV. Intranz. (Despre vant, ape curgatoare, corpuri care strabat spatiul etc.) A produce un zgomot (suierator) caracteristic. ♦ (Despre sange) A pulsa cu violenta. ◊ Expr. A-i vajai cuiva capul (sau urechile, tamplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzatie de zgomot continuu si obsedant, provocata de afluxul marit al sangelui la cap; b) a fi zapacit, naucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bazai, a zumzai. [Var.: (reg.) vajii vb. IV.] – Vaj + suf. -ai.

VALNIC, valnice, s. n. 1. Fota incretita in talie si despicata in fata, care apartine portului popular oltenesc. 2. Panza taraneasca subtire; invelitoare de cap facuta din astfel de panza; val. – Din bg. valnenik.

VARTOS, -OASA, vartosi, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, indesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (In expr.) Vartos la cap = darz, incapatanat, indaratnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentratie mare de alcool; tare. II. Adv. 1. Cu putere, cu forta, cu tarie, zdravan. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seama, mai mult, cu atat mai mult. – Lat. virtuosus (< virtus, -utis).

VOAL, voaluri, s. n. 1. Tesatura fina (transparenta) de matase, bumbac sau fibre sintetice, folosita pentru perdele sau pentru confectionarea unor obiecte vestimentare femeiesti; bucata de tesatura fina, rara, cu care femeile isi acopera capul sau fata; val. 2. Innegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorita unui defect de fabricatie sau developarii prelungite, luminii difuze care il impresioneaza accidental etc. – Din fr. voile.

VOLOC, voloace, s. n. Plasa lunga de pescuit in apele mari, prevazuta la cele doua capete cu cate un bat gros, ceea ce permite pescarului sa o traga prin apa si mai ales pe fundul apei. [Var.: volog s. n.] – Din rus., ucr. volok.

ZABREA, zabrele, s. f. 1. Gratie. 2. Fiecare dintre barele de fier sau de lemn ale unui gard sau ale unui grilaj. 3. Fiecare dintre barele unei grinzi formate dintr-o retea de bare imbinate la capete. [Var.: zebrea s. f.] – Din sl. zabralo.

ZBORSI, zborsesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A lua o atitudine amenintatoare, a deveni furios; a se mania, a se infuria; a tipa, a se rasti la cineva. 2. Tranz. (Despre pasari, animale) A-si infoia, a-si zbarli penele, parul. ♦ A ciufuli parul unei persoane. 3. Refl. (Despre unele alimente) A incepe sa fermenteze, sa se altereze, capatand un aspect si un gust neplacut, specific; a se acri, a se strica. Smantana s-a zborsit. ♦ Fig. (Fam.) A se da peste cap, a se strica. Planul de excursie s-a zborsit. – Et. nec. Cf. borsi.

ZENIT s. n. Punct de intersectie al verticalei locului cu sfera cereasca situat deasupra capului observatorului si opus nadirului; amiaza. ♦ Fig. Culme, apogeu, inaltime. – Din fr. zenith.

ZGLAVOC, -OACA, zglavoci, -oace, subst. 1. S. f. (si m.) Peste mic de culoare cenusie-cafenie, cu capul mare si turtit, cu corpul ingust, fara solzi, raspandit in apele repezi de munte; baba, moaca (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de canepa (mai ales a canepii de toamna). 3. S. m. (Bot.) Albastrea. [Var.: glavoaca s. f.] – Din bg. glavoc.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. Om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pasloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, intoarse in afara, in fata si in sus, cu greabanul inalt, cu gatul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit in rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbru.

MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.

MAGNETIZA, magnetizez, vb. I. Tranz. si refl. 1. Tranz. A face ca un corp sa capete, permanent sau temporar, proprietati de magnet; a transforma in magnet. ◊ Refl. Corpurile feromagnetice se magnetizeaza usor. ♦ Fig. A exercita asupra cuiva o atractie puternica. 2. Refl. (Fam.) A se ameti de bautura. – Din fr. magnetiser.

MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. Dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

MANETON, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articuleaza capul bielei. – Din fr. maneton.

MANSON, mansoane, s. n. 1. Accesoriu de imbracaminte feminina, in forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mainile de frig. 2. Piesa in forma de inel sau de teava scurta, care serveste la imbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la imbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce intre camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Invelis de protectie (de forma inelara) in care se imbraca manerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

MARAMA, marame, s. f. Fasie lunga de voal fin, cu care isi acopera capul femeile de la tara cand se imbraca in costum national (lasand capetele sa atarne pana aproape de pamant); stergar (2). [Var.: mahrama s. f.] – Din tc. mahrama.

MENDRE s. f. pl. (Fam.; in expr.) A-si face mendrele (cu cineva) = a) a-si face toate gusturile, a-si satisface capriciile; a-si face de cap; b) a-si bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec.

MOTAI, motai, vb. IV. Intranz. 1. A atipi sezand; a adormi usor si intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (in semn de afirmatie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. si: motaiesc] – Mot¹ + suf. -ai.

MASCARON, mascaroane, s. n. Element decorativ folosit in arhitectura, la obiecte de mobilier etc., care reprezinta un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei in relief. – Din fr. mascaron.

MASCULINIZA, masculinizez, vb. I. Tranz. fact. si refl. A face sa capete sau a capata trasaturi masculine (1), barbatesti. – Din fr. masculiniser.

MATISI, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A imbina capetele a doua parame sau a doua cabluri, prin impletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. matir.

MATISIRE, matisiri, s. f. Impreunare a doua capete de franghie sau a doua cabluri prin impletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. matir.

MATISIT, -A, matisiti, -te, adj. (Despre capetele a doua franghii, a doua cabluri) Imbinat prin impletirea suvitelor din care sunt facute. – V. matisi.

CIORAP, ciorapi, s. m. 1. Obiect de imbracaminte care acopera piciorul, confectionat din fire de bumbac, de lana, de matase sau din fire sintetice. ◊ Compus: ciorap-chilot sau ciorap-pantalon ciorap lung, continuat cu chilot; dres³ (1); ◊ Expr. A strange bani la ciorap = a aduna bani, a face economii. 2. Tub izolant cu care se imbraca capetele bobinelor electrice. – Din tc. corab.

MACALEANDRU, macalendri, s. m. Pasare mica migratoare si cantatoare, cu penajul cenusiu si cu fruntea, partile laterale ale capului, ale gatului si pieptului rosii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

COLMATARE, colmatari, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale in masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgatoare, avand ca rezultat ridicarea treptata a fundului unui bazin, a unei portiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetica pe suprafata frontala a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage.

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella. – Margica: cu schimbare de suf.

COMPAS, compasuri, s. n. 1. Instrument de masura si de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, formate din doua brate articulate, prevazute la capete cu un varf si cu un dispozitiv de desenat (creion, tragator, creta etc.). 2. (Rar) Busola. ◊ Expr. (Fam.) A-si pierde compasul = a se incurca, a se zapaci. – Din fr. compas.

DESAVARSI, desavarsesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A deveni sau a face sa devina desavarsit, perfect; a (se) perfectiona. 2. Tranz. A face ca o actiune sa capete forma definitiva. ♦ (Rar) A duce la indeplinire; a realiza, a savarsi, a termina. – De + savarsi.

DESCOPERIT, -A, descoperiti, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fara palarie, caciula etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Partial neacoperit (pentru aerisire si racoare). ♦ Fig. Fara aparare. Aripa descoperita a armatei. 2. Fara acoperire legala; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fara bani. – V. descoperi.

CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.

DIADEMA, diademe, s. f. Podoaba in forma de cununa facuta din metal pretios si impodobita cu pietre scumpe, purtata pe cap de suverani, de unii reprezentanti ai bisericii si, in reprezentarile plastice, de anumite divinitati; podoaba facuta din diverse materiale si purtata de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a-] [Var.: (inv.): diadem s. n.] – Din fr. diademe, lat. diadema.

FELIN, -A, felini, -e s. f., adj. 1. S. f. (La pl.), Familie de animale mamifere carnivore, cu corpul zvelt, mladios, gatul scurt, capul rotund, coada lunga, cu gheare, din care fac parte pisica, leul etc.; (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. 2. Adj. Care apartine felinelor (1), privitor la feline. 3. Adj. Fig. Suplu, gratios. Mers felin. – Din fr. felin, lat. felinus.

FELON, feloane, s. n. Pelerina scurta pe care preotul o imbraca (pe cap) peste celelalte vesminte, cand oficiaza slujba. – Din sl. felonu.

MATASAR, -A, matasari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Inv.) Persoana care lucra sau vindea matase (1). 2. S. m. Pasare din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sura-rosietica, cu aripile si gatul negre cu pete rosii si cu un mot de pene in crestetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce matase (1). – Matase + suf. -ar.

MATREATA s. f. I. Particele de epiderma de culoare albicioasa, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Matasea-broastei. 2. (Reg.) Planta erbacee cu tulpina rosie, ramificata si cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: matreata-de-arbori sau matreata-brazilor = un fel de lichen care creste mai ales, zpanzurand ca niste firisoare alburii; matasea-bradului (Usnea barbata). – Et. nec. Cf. lat. *matricia.

LIPITOR, -OARE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevazut la cele doua capete cu cate o ventuza, care se hraneste cu sangele animalelor de al caror corp se lipeste (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasare calatoare arboricola, nocturna, de culoare bruna-cenusie, cu pete brune sau rosietice, care se hraneste cu insecte; mulge-capre (caprimulgus europaeus). 3. S. m. si f. Persoana care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

NASICORN, nasicorni, s. m. Insecta coleoptera mare de culoare castanie, cu perisori roscati pe picioare si pe pantece, al carei mascul are la cap un corn curbat inapoi; nascornita (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

OCTOPOD, -A, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluste cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule in jurul capului, purtatoare de ventuze; (si la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode.

PAROS, -OASA, parosi, -oase, adj. 1. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Acoperit cu mult par² (1). 2. (Despre tesaturi sau obiecte confectionate din astfel de tesaturi) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies in afara. 3. (Despre plante, frunze, flori, tulpini) Acoperit cu par² (3). – Par² + suf. -os.

PASAREA, -ICA, pasarele, s. f. Diminutiv al lui pasare; pasaruica. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) pasarica (sau pasarele) la cap (sau, rar, sub palarie) = a fi nebun, a fi trasnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasare + suf. -ea, -ica.

PARAITOARE, paraitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevazut cu aripioare, care, miscate de vant, produc un zgomot strident si alunga pasarile din semanaturi, livezi, vii etc.; zbarnaitoare. 2. Fasie de hartie care se leaga de cele doua capete de sus ale spetezelor zmeului si care, la inaltarea acestuia, produce un parait puternic; zbarnaitoare. 3. Specie de lacusta de culoare cafenie sau neagra, care in timpul zborului, produce un fel de paraturi (Psophus stridulus). [Pr.: -ra-i-. – Var.: paraitoare s. f.] – Parai + suf. -toare.

PELADA, pelade, s. f. Boala de piele care se manifesta prin caderea parului de pe cap pe anumite portiuni (rotunjite). – Din fr. pelade.

PIRAMIDON, piramidoane, s. n. Preparat farmaceutic sub forma de (comprimate din) pulbere cristalina alba, fara miros, solubila in apa, folosit ca medicament impotriva febrei, a durerilor de cap, a nevralgiilor etc. – Din fr. pyramidon.

PLEOSTI, pleostesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) lasa in jos sau intr-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) l*****a; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lasa in jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abatut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljostiti.

PONTA³, pers. 3 ponteaza, vb. I. Intranz. (Despre cainii de vanatoare) A se opri in loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a atinti vanatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a atinti animalul urmarit. [Var.: (rar) poanta vb. I.] – Din fr. pointer.

CLATINA, clatin, vb. I. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) misca (putin, lin) intr-o parte si in alta; a (se) legana; a (se) agita (usor). ◊ Expr. (Tranz.) A clatina capul (sau, intranz., din cap) = a-si misca capul intr-o parte si in alta in semn de mirare, de indoiala, de descurajare etc. 2. Refl. A sovai in mers, in miscare; a se impletici (din cauza slabiciunii, a betiei etc.). ♦ Fig. A fi intr-o situatie critica, nesigura. 3. Tranz. si refl. A (se) misca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clati. – Din clati.

RANGA, rangi, s. f. Bara de fier, tesita la unul din capete, servind ca parghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RATOI¹, ratoi, s. m. Barbatusul ratei. ◊ Mustati coada ratoiului = mustati cu capetele rasucite in spirala. – Rata + suf. -oi.

ROZARIU¹, rozarii, s. n. (In Biserica catolica) 1. Culegere de rugaciuni pentru Fecioara Maria. 2. Sirag de margele din lemn, os, sticla etc., aranjate intr-o anumita ordine si avand la unul dintre capete o cruciulita, folosit de credinciosi pentru a numara rugaciunile rostite. V. matanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

SCALP, scalpuri, s. n. 1. Piele a capului uman impreuna cu parul, smulsa de pe craniu in urma unui accident sau desprinsa cu un instrument ascutit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

SOMN¹, somni, s. m. Peste teleostean rapitor cu corpul lung, fara solzi, latit in partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armata de dinti puternici si cu mustati lungi (Silurus glanis). – Din sl. somu. Cf. bg., rus. som.

SPIRIL, spirili, s. m. Nume generic dat bacteriilor in forma de fire in spirala cu unul sau mai multi bacili la unul dintre capete. – Din fr. spirile.

STALP, stalpi, s. m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.

STARC, starci, s. m. Nume dat mai multor specii de pasari de balta cu ciocul, gatul si picioarele lungi si de obicei cu un smoc de pene pe cap (care se hranesc cu peste). ◊ Starc cenusiu = batlan. – Din sl. struku.

SOPARLA, soparle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenusie sau pestrita, cu capul si abdomenul acoperite cu placi cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, indreptate in afara, cu coada lunga, subtiata spre varf, regenerabila (Lacerta). – Cf. alb. shapi.

STEMUI, stemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanseitatea imbinarii. – Din germ. stemmen.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

FOAC, foaci, s. m. Peste cu corpul alungit, cu capul prelung si curbat si cu aripile rosietice (Squalius leuciscus). – Et. nec.

FOCA, foci, s. f. Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit si cu picioarele in forma de lopeti care traiesc mai ales in regiunile polare (Phoca); animal care face parte din unul dintre aceste genuri. – Din fr. phoque, lat. phoca.

FONTANELA, fontanele, s. f. Spatiu neosificat dintre oasele craniului noului nascut (1); moalele capului. – Din fr. fontanelle, lat. fontanella.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

FRICA, (rar) frici, s. f. Stare de adanca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, infricosare. ◊ Loc. adj. Fara frica = neinfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temandu-se. Fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ◊ Expr. A baga (cuiva) frica in oase = a infricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se intample cuiva ceva rau. A fi cu frica in spate (sau in san) = a fi intr-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. phrikē.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

VERTEBRAT, -A, vertebrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre si schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul diferentiat in cap, trunchi si coada, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal este coloana vertebrala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – Din fr. vertebre, lat. vertebratus, it. vertebrato.

PADELA, padele, s. f. Vasla de forma speciala, cu cate o pala convexa la cele doua capete, folosita la caiac pentru inaintarea rapida pe apa. – Din germ. Paddel.

PAJ, (1) paji, s. m. 1. (In evul mediu, mai ales in Europa apuseana) Tanar nobil care se afla in serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe etc. pentru a invata mestesugul armelor si pentru a se deprinde cu manierele de la curte; p. ext. copil de casa. 2. Pieptanatura feminina in care parul, lasat lung pe umeri, este rulat la capete spre partea dinauntru, imitand pieptanatura pajilor (1). [Var.: (inv.) pag s. m.] – Din fr. page, germ. Page.

PAJURA, pajuri, s. f. 1. Pasare rapitoare mai mica decat vulturul, dar mult mai puternica si mai iute in miscari decat acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste in regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (In mitologia populara) Pasare uriasa, cu infatisari variate, de obicei fioroase, inzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentand o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile intinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema avand o asemenea figura. [Var.: (inv.) pajera, pajora s. f.] – Din ucr. pazera „fiinta lacoma, nesatioasa”.

PALA², pale, s. f. 1. Organ activ al unei elice de avion, de vapor, de ventilator etc. sau al unui rotor, incastrat sau articulat la unul din capete in butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat in forma de banda sau de panglica, obtinut dupa ce fibrele textile au fost pieptanate si infasurate in cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PAPA², papi, s. m. capul Bisericii catolice (si al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.

PAR¹, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

PARKINSON s. n. (Med.; si in sintagma boala lui Parkinson) Boala degenerativa a sistemului nervos central caracterizata prin tremuraturi cu caracter static ale membrelor si capului si prin rigiditate musculara. – Din fr. parkinson.

PARURA, paruri, s. f. 1. Podoaba de lamaita (2) si beteala pe care o pun miresele pe cap. 2. Ansamblu de obiecte de podoaba executate cu aceleasi motive ornamentale (si din acelasi material). – Din fr. parure.

PASIVIZA, pasivizez, vb. I. Tranz. si refl. (Chim.) A face sa capete sau a avea pasivitate (2). – Pasiv + suf. -iza.

PATERITA, paterite, s. f. Toiag arhieresc, carja episcopala impodobita in partea de sus cu doua capete in forma de serpi intre care se afla un glob cu o cruce. – Din ngr. pateritsa.

PATINA¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A capata patina¹. ♦ A se uza, a se invechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de arta) sa capete patina¹, a da patina¹. – Din fr. patiner.

PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. Cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In Vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.

PAZIE, pazii, s. f. Scandura (ornamentala) asezata vertical la capatul din afara al capriorilor unui acoperis cu streasina pentru a ascunde capetele acestora. ◊ Marginea verticala a unui cofraj. ♦ Fasie de tabla asezata la intersectia unei invelitori cu un zid, pentru a impiedica patrunderea apei prin rostul de la intersectie. – Cf. pazi.

PALARIE, palarii, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pasla, de paie, de panza etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) in palarie = a spune cuiva o vorba intepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. a**l. Partea superioara, in forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, in care sunt infipte semintele. ♦ Abajur. ♦ capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-inchis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; in sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamant metalifer. – Et. nec.

SCORPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (In basme) Fiinta cu insusiri supranaturale, inchipuita de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flacari pe nari si al carei sange ar avea insusiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = peste teleostean marin cu aspect respingator, cu tepii inotatoarelor foarte veninosi (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

APRINDE, aprind, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ◊ Expr. A-si aprinde paie in cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A incepe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Inv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a incepe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se inflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se inrosi, a se imbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fan, cereale, faina etc.) A se incinge¹; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.

ANTENA, antene, s. f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit in radiocomunicatii). ◊ Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena de receptie situata in interiorul incaperii in care se afla radioul sau televizorul. Antena incorporata = antena inclusa in caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din panzele unei corabii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursa de informatii. – Din fr. antenne, lat. antenna.

ROFII s. f. pl. (Pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe fata, indata dupa nastere. – Cf. scr. rohav „ciupit de varsat”.

ARCUS, arcusuri, s. n. Vergea de lemn intre capetele careia se intind fire de par de cal, care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde. – Arc + suf. -us.

VIERMANAR, viermanari, s. m. Insecta de forma unei muste, cu capul de culoare galbena, care se hraneste cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate in putrefactie (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.

VIEZURE, viezuri, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhulle.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

PERUCA, peruci, s. f. Obiect confectionat din par, din lana, din fire sintetice etc. si purtat pe cap, peste sau in locul parului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.

PESTIMAN, pestimane, s. n. 1. (Inv. si pop.) Obiect de imbracaminte femeiasca confectionat din stamba sau din alt material usor, care se infasoara, in unele locuri la tara, ca o fusta in jurul trupului; p. ext. sort de protectie purtat de meseriasi. 2. (Reg.) Legatoare de cap care se poarta pe sub broboada. [Var.: (reg.) pesteman s. n.] – Din tc. pestimal.

PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.

PETRIFICA, petrific, vb. I. Refl. si tranz. 1. A capata sau a face sa capete aspect de piatra, de mineral, a deveni sau a face sa devina piatra, mineral; a (se) acoperi cu o crusta de piatra, de mineral; spec. a deveni sau a face sa devina fosila. ♦ Fig. A ramane sau a face sa ramana (mereu) neschimbat; a incremeni sau a face sa incremeneasca. 2. (In basme) A (se) preface in stana de piatra; a (se) impietri. [Prez. ind. acc. si: petrific. – Var.: pietrifica vb. I] – Dupa fr. petrifier, germ. petrifizieren.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

PICHER², pichere, s. n. Piesa la razboiul de tesut mecanic asezata la capetele suveicii, care serveste la amortizarea miscarii suveicii. – Din germ. Picker.

PINOLA, pinole, s. f. Axul papusii mobile de strung, in care se fixeaza o unealta de gaurire sau de filetare ori un varf de sustinere a uneia dintre capetele piesei care se prelucreaza. – Din germ. Pinole.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de otel) lung si gros, curbat (in unghi drept) la unul din capete si folosit la imbinarea pieselor unei constructii de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (si cuie) = a clantani din dinti din cauza frigului; a dardai. (Fam.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironu.

PIROSTRIE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Ustensila de gospodarie facuta dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun caldarea, ceaunul sau oala la foc; cracana. 2. (Reg.; la pl.) Cununa care se pune pe capetele mirilor in timpul oficierii casatoriei religioase; cununie. ◊ Expr. (Glumet) A(-si) pune pirostriile (in sau pe cap) = a (se) casatori. [Var.: (inv. si reg.) pirostie s. f.] – Din ngr. pirostia, bg. pirostija.

PISA, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarama o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface in praf. 2. A batatori, a batuci, a framanta cu picioarele zapada, pamantul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi in bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sacai pe cineva, repetandu-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.

PISTRUIA, pistruiez, vb. I. Tranz. si refl. A capata sau a face sa capete pistrui (1). ♦ Fig. A (se) pata. [Pr.: -tru-ia] – Din pistrui.

PISCOT, piscoturi, s. n. Produs de patiserie obtinut prin coacerea unui aluat moale si pufos facut din faina, oua si zahar, avand de obicei o forma alungita, subtiata la mijloc si ingrosata la capete. – Din magh. piskota.

PIUNEZA, piuneze, s. f. Cui cu capul rotund si plat si cu varful scurt, folosit pentru fixat desene, hartii, planuri etc. pe perete sau in lemn. [Var.: pioneza s. f.] – Din fr. punaise.

PLATINA, platinez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi un obiect de metal cu un strat subtire de platina (1); a sufla cu platina. 2. A decolora parul capului prin mijloace chimice, dandu-i o nuanta de blond-argintiu. – Din fr. platiner.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

PLATICA¹, platici, s. f. Peste de apa dulce din familia ciprinidelor, cu corpul turtit lateral, cu capul mic si scurt (Abramis brama). – Din bg. platika.

PLEATA, plete, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Parul capului lasat sa creasca pana pe umeri sau sa atarne pe spate (impletit in cozi); p. ext. par (nearanjat, necoafat). 2. (Reg.) Manunchi de fuior. – Din sl. pletu.

PLESUVIE, plesuvii, s. f. 1. Lipsa a parului de pe cap, ca urmare a caderii lui; boala care pricinuieste aceasta cadere; chelie. 2. Portiune a capului ramasa fara par; chelie. 3. Portiune a unui munte lipsita de vegetatie. – Plesuv + suf. -ie.

PLEVUSCA, plevusti, s. f. 1. Pestisor de balta din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi marunti, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbena-verzuie si cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat pestilor marunti de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de putina insemnatate. – Pleava + suf. -usca.

PONCHO, ponchouri, s. n. Pelerina (scurta), de forma patrata, cu o deschizatura pentru cap. [Pr.: poncio] – Din sp. poncho.

PORTAL, portaluri, s. n. 1. Intrare principala monumentala intr-un edificiu, de obicei incadrata cu un chenar de piatra, de zid sau de lemn si bogat impodobita. 2. Deschidere din piatra sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferata. 3. Lucrare de zidarie in forma de inel, ridicata la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia si pentru a opri caderea pamantului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

CROCODIL, crocodili, s. m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste in fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plans prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionand fluierul locomotivei in mers. 3. Cleste cu care, in laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

POTcap, potcapuri, s. n. 1. Acoperamant al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse in capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podukapu.

MOACA, moace, s.f. 1. (Fam.) cap. 2. Epitet dat unei persoane incete, lenese.

VOLT, volti, s. m. (Fiz.) Unitate de masura a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare si a diferentei de potential, egala cu tensiunea de la capetele unui conductor care, strabatut de un curent de un amper, dezvolta o putere de un watt. – Din fr. volt.

PREPOZIT, prepoziti, s. m. (In ierarhia Bisericii catolice) cleric de rang inalt care indeplineste o functie administrativa importanta. – Din lat. praepositus „cap”, „sef”.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealta de otel in forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.

VOLTAMPER, voltamperi, s. m. Unitate de masura a puterii electromagnetice aparente a unei circuit electric de curent alternativ la capetele caruia tensiunea este de un volt si prin care trece un curent de un amper. [Scris si: volt-amper] – Din fr. voltampere.

PROFESIONALIZA, profesionalizez, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A face sa capete sau a capata un caracter profesional; a face sa devina sau a deveni o profesiune. [Pr.: -si-o-] – Profesional + suf. -iza.

P*******A, p********z, vb. I. Refl. si tranz. 1. A practica sau a face pe cineva sa practice p*********a. 2. Fig. A (se) necinsti, a (se) pangari (printr-o intrebuintare nedemna), a face sa capete un aspect degradant. [Pr.: -tu-a] – Din fr. p********r.

PROTAGONIST, -A, protagonisti, -ste, s. m. si f. 1. Persoana care joaca rolul principal intr-o piesa de teatru, intr-o opera, intr-un film; p. gener. erou, personaj principal. 2. Reprezentant de frunte al unei miscari, al unei teorii etc.; promotor, initiator; cap, fruntas. – Din fr. protagoniste.

MOACA, moace, s.f. 1. Bata ciobaneasca, ciomag. 2. (Iht., Olt.) Zglavoaca. 3. (Argou) Falca; p. e x t. cap, figura. 4. (In forma moache) Femeie proasta, lipsita de vioiciune, inceata la lucru. – Varianta: moache s.f.

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

BANDOU s.n. 1. Legatura de incins fruntea, capul, de legat ochii. 2. Cadru decorativ exterior al portalului unui tunel. 3. Mulura orizontala iesita usor in relief, care marcheaza nasterea unei bolti sau limita dintre etaje. (din fr. bandeau)

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; ruda. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie prezentata domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba in protap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenta ceva. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. 4. Parghie la moara de vant sau la fantana. – Din sl. procepu, bg. procep.

PROVINCIALIZA, provincializez, vb. I. Refl. si tranz. A capata sau a face sa capete trasaturi specifice provincialilor (1). [Pr.: -ci-a-] – Provincial + suf. -iza.

PRUNDARAS, prundarasi, s. m. Numele mai multor pasari calatoare care traiesc de obicei pe malul apelor; a) pasare bruna-roscata pe spate si alba pe pantece, cu cate o dunga neagra transversala pe piept si pe partile laterale ale capului (Charadrius dubius curonicus); b) ploier. – Prund + suf. -aras.

PSEUDARTROZA, pseudartroze, s. f. Proces patologic care apare mai ales la batrani, din cauza neconsolidarii capetelor osoase ale unei fracturi, si care are drept consecinta crearea unei false articulatii. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudarthrose.

PSIHOLOGIZA, psihologizez, vb. I. Tranz. A face sa capete un (pronuntat) caracter psihologic. – Din fr. psychologiser, engl. psychologize.

PUISOR¹, (1) puisori, s. m., (2, 3) puisoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui¹; puiulet, puiut. 2. S. n. (Reg.) Donita mica. 3. S. n. Perna mica, care se asaza sub cap (peste o perna mare); puiut. [Pr.: pu-i-] – Pui¹ + suf. -isor.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

SAL, saluri, s. n. 1. Tesatura din lana, matase etc., de diverse forme si dimensiuni, impodobita cu desene, broderii sau franjuri, pe care femeile o poarta pe cap sau pe umeri. ♦ Fular. 2. (Inv.) Stofa fina de lana, fabricata in Orient. ♦ Fasie lunga de sal (2) purtata de barbati, dupa moda orientala, in jurul capului sau al mijlocului; cearsaf (2). – Din tc. sal.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

SAPCA, sepci, s. f. Acoperamant de cap (pentru barbati) confectionat din panza, piele sau postav, cu o calota rotunda sau plata si prevazut cu cozoroc, purtat, in general, de militari, elevi, muncitori etc. si avand uneori semnele distinctive corespunzatoare ocupatiei. – Din bg., rus. sapka „caciula”.

LEU¹, lei, s. m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blana scurta de culoare galbuie si cu o coama bogata in jurul capului, deosebit de puternic si de vorace, care traieste in Africa si in Asia meridionala (Panthera leo) ◊ (In basme) Leu-paraleu = leu mare si cu o putere extraordinara; fig. om curajos, viteaz. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun si pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. ◊ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemanator cu foca, avand o coama pe gat, piept si omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insecta asemanatoare cu libelula, ale carei larve se hranesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelatii. – Et. nec. Cf. lat. leo.

OACHES, -A, oachesi, -e, adj. 1. Cu pielea fetei de culoare inchisa si cu ochii, parul si sprancenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare inchisa, care bate in negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare inchisa, care bate in negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre in jurul ochilor. – Probabil ochi¹ + suf. -es.

SFERT, sferturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele patru parti egale in care se poate imparti un intreg; a patra parte dintr-un intreg; firtai. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cat a patra parte (sau cat trei parti) din intreg. ◊ Expr. Trei sferturi = pozitie a capului intermediara intre pozitia din fata si cea din profil. 2. (Inv.) Dare in bani reprezentand a patra parte din bir si platibila de patru ori pe an. [Var.: (reg.) sfert s. n.] – Din sl. cetvrutu.

OBLANIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport facut dintr-o bucata de panza incolacita, pe care femeile il pun pe crestet cand poarta greutati pe cap. – Din scr. oglavnik.

SISTOR, sistori, s. m. (Pop.) 1. Par ascutit care se pune in varful caselor taranesti. 2. Fiecare dintre drugii de lemn prinsi la capete in tarcoalele prasnelului morii. – Et. nec.

SNURUI, snuruiesc, vb. IV. Tranz. A lega foile unui registru cu ajutorul unui snur (1) petrecut prin fiecare foaie si sigilat la capete, pentru ca foile sa nu poata fi sustrase sau inlocuite. – snur + suf. -ui.

OFITER, ofiteri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pana la general; persoana care poarta unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor functionari cu atributii sau cu insarcinari speciale; persoana avand acest titlu. ◊ Ofiter al starii civile = persoana insarcinata cu incheierea actelor de stare civila si cu oficierea casatoriei civile. 3. (Iesit din uz) Grad (mai mare decat cel de cavaler) conferit prin anumite decoratii; persoana care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung si subtire, cu capul mare si osos, cu carnea tare si putin gustoasa, care traieste in baltile din Delta Dunarii (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier.

STIFT, stifturi, s. n. Cui mic (de lemn), fara cap, folosit in cizmarie pentru a fixa talpa incaltamintei. ♦ Tija metalica cilindrica sau conica, folosita la imbinarea a doua piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift.

VERIGA, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcatuiesc un lant. ♦ Fig. Element de legatura; p. ext. parte componenta. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite marimi, cu numeroase intrebuintari tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verigheta. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formeaza toracele albinei. 5. (Reg.) Brat de apa care imprejmuieste un ostrov. 6. (In sintagma) Veriga de rod = cuplu format dintr-o coarda de rod si un cap, care se lasa la taierea vitei de vie. – Din sl. veriga.

OCHEANA, ochene, s. f. Peste lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsala cenusie-albastrie, iar cea ventrala alba si cu aripioarele rosii; babusca (Rutilus rutilus). ♦ Rosioara. [Var.: (reg.) ochean s. m.] – Ochi¹ + suf. -ean.

SUT², suturi, Lovitura (puternica) data cu piciorul, cu mana, cu capul sau cu un instrument special in minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

SUTA, sutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mana, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un sut². – Din fr. shooter.

FARAMA, faram, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) sfarama, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frange. ◊ Expr. (Tranz.) A-si farama capul = a se chinui sa rezolve o problema dificila, a-si bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: farma vb. I] – Din farama.

COROZBINA, corozbine, s. f. Peste de mare marunt, viu colorat, cu capul turtit in partea superioara, cu botul scurt, cu aripioara dorsala foarte lunga si alcatuita din numeroase raze spinoase; catel-de-mare (Blennius sanguinolentus). – Et. nec.

ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.

TARABULUS, tarabuluse, s. n. (Inv.) Sal oriental care se infasoara in jurul capului sau se poarta la cingatoare. – Tc. Tarabulus «Tripolis».

FES, fesuri, s. n. Acoperamant al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pasla sau postav (rosu) si adesea impodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobandi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramana uimit in fata unei prostii savarsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe varful capului. – Din tc. fes.

DURA¹ interj. Cuvant care imita zgomotul produs de un lucru care se rostogoleste sau se invarteste repede. ◊ Loc. adv. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. ◊ Expr. Dur in jos, dur in sus sau dur la deal, dur la vale sau dur in car, dur in caruta sau dur incoace, dur incolo, exprima o miscare continua sau un schimb de vorbe prelungit, o ezitare, o chibzuire indelungata. [Var.: dur interj.] – Onomatopee.

CORMORAN, cormorani, s. m. Gen de pasari acvatice palmipede, daunatoare pentru ca se hranesc cu peste, avand penele de culoare neagra-verzuie, impestritate cu alb pe cap si pe gat, cu cioc lung si incovoiat la varf si cu coada lunga, rigida; corb-de-mare (Phalacrocorax); pasare care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.

FIONG, fionguri, s. n. (Inv. si reg.) Funda (facuta din panglici cu ciucuri) purtata de femei ca podoaba (pe cap). [Var.: fionc s. n.] – Din ngr. fionkos, tc. fiyonga.

OTEL, (2) oteluri, (3) otele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (si cu alte elemente), intrebuintat pentru rezistenta, duritatea, tenacitatea si elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De otel = asemenea otelului (ca tarie, rezistenta sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de otel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Tinte, cuisoare cu capul lat si stralucitor. 3. (Inv.; la pl.) Mecanism de declansare la pustile si pistoalele de tip vechi, alcatuit din cocos, cremene si amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de otele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Arma. – Din sl. ocelu.

ORTOTONUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al muschilor capului, trunchiului si membrelor care determina o pozitie rigida in linie dreapta a corpului. – Din fr. orthotonos.

OSTEOFIBROZA, osteofibroze, s. f. Boala a animalelor care se manifesta prin ingrosarea si deformarea oaselor capului si ale membrelor, in urma demineralizarii acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. osteofibrose.

OSTEOFON, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare in urechea interna prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. osteophone.

REFULA, refulez, vb. I. Tranz. 1. A respinge, a inabusi din domeniul constientului in subconstient imagini, dorinte, reprezentari, idei sau tendinte neplacute, care contrazic constiinta morala a individului. 2. (Tehn.) A deplasa sau a impinge, cu ajutorul unei pompe, un fluid intr-o conducta sau intr-un recipient. 3. A prelucra la cald sau la rece piesele de metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, partial sau total, forma pieselor. – Din fr. refouler.

FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoana care canta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.

FLUTURA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, pasari etc.) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se misca, a se legana in vant; a falfai. 3. Intranz. (Reg.; cu determinarile „din cap” sau „din coarne”) A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutura- vant s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a agita in aer, a face sa falfaie; a flustura. ♦ A invarti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etc. – Din fluture.

FURNICAR², furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinarel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung si ingust, cu botul ascutit, cu limba lunga si cleioasa, care se hraneste cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnica + suf. -ar.

OSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele doua capete cu fusuri, pe care sunt montate rotile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĩ.

ORTOLAN, ortolani, s. m. Pasare migratoare cu penele de culoare bruna-roscata, cu capul cenusiu-verzui si cu gusa galbena (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan.

FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.

LA³, lau, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) spala (pe cap); A (se) scalda, a (se) imbaia. ◊ Compus: la-ma-mama subst. = om prost, lalau. [Prez. ind.: lau, lai, la, lam, lati, lau] – Lat. lavare.

LABAN, labani, s. m. Specie de chefal de culoare cenusie-albastruie, cu capul mare (Mugil cephalus). – Din rus. loban.

LAMBA, lambe, s. f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se imbuca in scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o imbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) in ulucele a doua scanduri pentru a le imbina. – Din tc. lamba.

LASTUN, lastuni, s. m. Pasare migratoare mica, asemanatoare cu randunica (Delichon urbica). ♦ Lastun de apa (sau de mal) = pasare migratoare cu penajul cenusiu-cafeniu pe spate si alb pe abdomen, care traieste pe langa ape (Riparia riparia). ♦ Expr. (Adverbial) A sta lastun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se tine scai de cineva. [Var.: (pop.) lostun s. m.] – Din sl. lastunu.

LATAUS, latausi, s. m. Mic crustaceu care traieste in apele dulci, cu capul turtit lateral si incovoiat (Gammarus pulex). – Din lat.

CIOCANI, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) intr-un corp tare; spec. a bate cu degetul (indoit) in usa, in fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele in toracele sau in abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciocan] – Din ciocan¹.

CIOCARLAN, ciocarlani, s. m. 1. Pasare de culoare bruna-cenusie, cu un mot in varful capului (Galerida cristata). 2. Barbatusul ciocarliei. – Cf. cioc².

CIOCHINAR, ciochinare, s. n. Manunchi de cureluse scurte, avand la capete ochiuri sau inele, de care vanatorii atarna pasarile vanate. – Ciochina + suf. -ar.

CIOCHINA, ciochine, s. f. Partea dindarat a seii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele doua capete ale partii dindarat a seii. – Cf. tc. cıkın „ranita, traista”.

CIOCMANI, ciocmanesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicali; a pisalogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. ciocni.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

CIOMAG, ciomege, s. n. Bat mare si gros, adesea cu maciulie sau intarit cu fier la unul din capete; bata. ♦ Lovitura, bataie data cuiva cu un astfel de bat. – Din tc. comak.

CIPILICA, cipilici, s. f. (Fam.) Un fel de caciulita, de basc mic care se poarta pe crestetul capului. – Et. nec.

CUTITOAIE, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasare semirapitoare, omnivora, mai mare decat cioara, cu penele negre, cu ciocul si picioarele puternice si cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveanca; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasare cu capul si ceafa negre, cu spinarea cenusie si cu pantecele alb-cenusiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Peste de mare cu capul mare si botul gros, rotunjit, de culoare bruna (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. – Din lat. corvus.

LAVALIERA, lavaliere, s. f. 1. Cravata lata innodata in forma de funda, ale carei capete, scurte, atarna in jos. 2. Microfon care se ataseaza la rever sau la buzunar. [Pr.: -li-e-] – Din fr. lavalliere.

LACUSTAR, lacustari, s. m. Pasare migratoare cu pene trandafirii pe corp si negre-violete pe cap, pe picioare si la coada, care traieste prin gaurile stancilor si se hraneste mai ales cu lacuste (Sturnus roseus). – Lacusta + suf. -ar.

LAUT s. n. (Pop.) Actiunea de a (se) la³; spalat (pe cap); lautoare. – V. la³.

LAUTOARE, lautori, s. f. (Reg.) Laut, lautura; apa (fiarta cu lesie) pentru spalat pe cap. [Pr.: la-u-] – Laut + suf. -oare.

LEUCA, leuci, s. f. Parte a carului formata dintr-un lemn incovoiat, cu un capat imbucat in osie si cu celalalt prins de loitra, spre a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau batut, palit, trasnit) cu leuca (in cap) = a) a fi zapacit, prostanac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka.

SPAN, -A, spani, -e, adj. Caruia nu-i creste (aproape) deloc barba si mustata. Fata spana. Om span. ◊ (Substantivat, m.) Spanul vrea sa-ti rapuie capul (CREANGA). – Lat. *spanus (< gr.).

TARPAN, tarpani, s. m. Cal salbatic din stepele sau podisurile Asiei, de culoare bruna, cu capul scurt si gros, cu coama scurta (Equus gmelini). – Fr. tarpan.

LIBELULA, libelule, s. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul lung si subtire, cu capul mare si cu aripile stravezii, care traiesc de obicei pe langa ape; (si la sg.) insecta din acest ordin; calul-d******i. – Din fr. libellule.

LUBRICATOR, lubricatoare, s. n. Dispozitiv de forma unui tub montat deasupra instalatiei de siguranta de la capul sondei, care serveste la efectuarea operatiei de lubricare. – Din germ. Lubrikator, fr. lubricateur.

ZUCA s.f. art. (Reg., in expr.) A sta cuiva de-a zuca = a sta pe capul cuiva.

CISTOSCOP, cistoscoape, s. n. Aparat format dintr-un tub metalic prevazut la unul dintre capete cu un bec electric, iar la celalalt cu un dispozitiv optic, intrebuintat la cistoscopie. – Din fr. cystoscope.

CIUFULIT, -A, ciufuliti, -te, adj. (Despre par, pene etc.) Care este in dezordine, zbarlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are parul in dezordine, zbarlit. – V. ciufuli.

CIZELA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.