Rezultate din textul definițiilor
IRMOS, irmoase, s. n. Primul vers sau prima strofa dintr-o cantare bisericeasca. – Din sl. irmosu.
POMENIRE, pomeniri, s. f. Actiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasa in cadrul careia se comemoreaza amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujba sau rugaciune pentru morti. ◊ Vesnica pomenire = cantare bisericeasca cu care se termina slujba de inmormantare sau un parastas. ♦ (Inv. si pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.
TROPAR, tropare, s. n. Scurta cantare bisericeasca de lauda in cinstea unui sfant sau a unui eveniment religios. – Din sl. troparĩ.
STIH, stihuri, s. n. 1. (Inv., pop. si poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cantare bisericeasca. – Din sl. stihu.
CHINONIC s. (BIS.) (inv.) priceasna. (~ul este o cantare bisericeasca.)
A DANTUI ~iesc intranz. pop. v. A DANSA. ◊ Isaia ~ieste cantare bisericeasca care se canta la sfarsitul cununiei. [Sil. -tu-i] /dans + suf. ~ui
POMENIRE ~i f. 1) v. A POMENI. 2) Comemorare a amintirii unei persoane decedate sau a unui eveniment istoric. 3) Slujba religioasa pentru cei morti. ◊ Vesnica ~ cantare bisericeasca de incheiere a prohodului. /v. a pomeni
peasna, peasne, si pesne, s.f. (inv.) imn, cantare bisericeasca.
prosomie, s.f. (inv.) 1. cantare bisericeasca; podobie. 2. asemanare.
ALELUIA interj. Exclamatie care apare ca un refren de lauda in cantari bisericesti. ◊ Expr. (Fam.) A-i canta (cuiva) aleluia = a lua parte la inmormantarea cuiva, a inmormanta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfarsit! s-a terminat! amin! [Var.: aliluia interj.] – Din sl. aleluija.
CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.
CHINONIC, chinonice, s. n. cantare bisericeasca liturgica executata in timp ce se impartaseste preotul ce oficiaza slujba. – Din ngr. kinonikon [troparion] „[cantare] cantata in comun”.
DANTUI, dantuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dantuieste = numele unei cantari bisericesti care se canta la sfarsitul cununiei; fig. casatorie. ♦ Fig. A salta. – Dant + suf. -ui.
ICOS, icose, s. n. cantare bisericeasca la slujba utreniei [Acc. si: icos, pl. icoase] – Din ngr. ikos
PODOBIE, podobii, s. f. Melodie dupa care se intoneaza, la sarbatorile mai importante, unele cantari bisericesti. – Din sl. podobije.
VOSCREASNA, voscresne, s. f. cantare bisericeasca la utrenie, avand ca tema Invierea lui Cristos. – Cf. rus. voskresenie.
POLIELEU, polieleuri, s. n. cantare bisericeasca ortodoxa intercalata in slujba utreniei la anumite sarbatori. [Pr.: -li-e-] – Din sl. polielei.
ANASTASIMATAR, anastasimatare, s. n. Carte care cuprinde cantari bisericesti duminicale despre invierea lui Hristos. Noul anastasimatar de Anton Pann. – Ngr. anastasimon + suf. -at-ar.
STIHOAVNA, stihoavne, s. f. cantare bisericeasca ortodoxa in versuri, care se canta la sfarsitul slujbei de vecernie. – Din sl. stihovĩna.
ALELUIA interj. (se foloseste in cantari bisericesti ca refren de lauda pentru Dumnezeu). ◊ A canta cuiva aleluia a inmormanta pe cineva. /<sl. aleluija
IRMOS ~oase n. arh. Inceput al unei cantari bisericesti. /<sl. irmosu
preaglasitor, preaglasitoare, adj. (inv.; despre unele sarbatori religioase) care se celebreaza cu cantari bisericesti, in care se canta cantece bisericesti.
ALELUIA interj. Exclamatie care apare ca un refren de lauda in cantari bisericesti. ◊ Expr. (Fam.) A-i canta (cuiva) aleluia = a-i face prohodul, a-l inmormanta. [Var.: aliluia interj.] – Slav (v. sl. aleluija < gr.).
DANTUI, dantuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dantuieste = numele unei cantari bisericesti care se canta la sfarsitul cununiei; fig. casatorie. ◊ Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dantuim (ALECSANDRI). ♦ Fig. A salta. – Din dant.
CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).
CHINONIC, chinonice, s. n. (Inv.) cantare bisericeasca liturgica, in timpul careia se impartasesc clericii care slujesc. – Ngr. koinonikon [troparion].
STIHIRA, stihiri, s. f. Imn bisericesc ortodox cantat in cadrul slujbei de dimineata. – Din sl. stihiru, -ra.
SECVENTA s. f. 1. succesiune de fenomene fizice; ordinea de variatie in timp a marimilor unui sistem. 2. sir de imagini sau de scene dintr-un film care formeaza o unitate. ◊ (fig.) serie de fapte, evenimente, stari etc. care se succeda intr-o anumita ordine, formand un tot. 3. (muz.) transpunere, riguroasa sau libera, pe alte teme a unei structuri melodice sau armonice; progresie (2). ◊ gen de cantari in muzica bisericeasca medievala care foloseau acest procedeu. (< fr. sequence, it. sequenza, lat. sequentia)
ACATIST, acatiste, s. n. Slujba bisericeasca cuprinzand rugaciuni si cantari in cinstea fecioarei Maria si a unor sfinti. ♢ Expr. A da acatiste = a cere preotului sa rosteasca anumite rugaciuni. [Acc. si: acatist] – Slav (v. sl. akatistu <gr.).
CEASLOV, ceasloave, s. n. Carte bisericeasca cuprinzand anumite rugaciuni si cantari pentru diferite ceasuri (4) ale zilei si care servea candva si ca abecedar. [Var.: ceasoslov s. n.] – Din sl. casoslovu.
CEASLOV, ceasloave, s. n. Carte bisericeasca cuprinzand anumite rugaciuni si cantari si care servea candva si ca abecedar. [Var.: ceasoslov s. n.] – Slav (v. sl. casoslovu).
PSALMODIE, psalmodii, s. f. Melodie bisericeasca monotona, taraganata pe care se canta psalmii si alte cantari religioase. ♦ P. gener. cantare, recitare, declamare monotona. – Din ngr. psalmodhia, fr. psalmodie.
ANTIFON1, antifoane, s. n. Versete sau parafrazari din psalmi care sunt repetate de doua coruri sau de doua voci, ca si cum si-ar raspunde reciproc; cantare repetata de doua coruri, la slujba bisericeasca. – Din sl. antifonu.
ANTIFON1, antifoane, s. n. Versete sau idei din psalmi care se repeta de doua coruri sau de doua voci, ca si cum si-ar raspunde reciproc; cantare repetata de doua coruri, la slujba bisericeasca. – Slav (v. sl. antifonu < gr.).
cantare, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.
OCTOIH, octoihuri, s. n. Carte bisericeasca destinata cultului ortodox in care sunt cuprinse cantarile din fiecare zi a saptamanii (cantate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cantarile cuprinse in aceasta carte. [Acc. si: octoih. – Var.: ohtoic s. n.] – Din sl. octoihu.
ADORMI, adorm, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (In limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. Fig. A alina, a potoli. cantand si-a mai adormit foamea. – Lat. addormire.
CATAVASIER, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugaciunile si cantarile vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Din catavasie + suf. -er.
CATAVASIER, catavasiere, s. n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugaciunile si cantarile vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar.
NEUMA s. f. semn de notatie muzicala constand din puncte si virgule fara portativ, in evul mediu pentru cantarea liturgica. ◊ grup de note emise dintr-o singura respiratie. ◊ parte dintr-o fraza muzicala bisericeasca a carei ultima silaba se prelungeste sau care este cantata fara cuvinte. (< fr. neume, lat. neuma)