CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

FREDONAT, -A fredonati, -te, adj. (Despre cantece, melodii) cantat incet, inganat. – V. fredona.

DIAULOS s. n. (la vechii greci) instrument de suflat, din doua tuburi cu ancie, dintre care unul canta melodia, iar celalalt emitea o nota lunga de acompaniament. (< fr. diaule)

CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).

VODEVIL, vodeviluri, s. n. Specie de comedie usoara sau de farsa (intr-un act), in textul careia sunt intercalate cuplete care se canta pe melodii cunoscute si cu acompaniament orchestral. – Din fr. vaudeville.

SOLFEGIA, solfegiez, vb. I. Intranz. A executa un solfegiu, a canta o melodie numind fiecare nota. [Pr.: -gi-a] – Din it. solfeggiare.

CANON ~oane n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctiune aplicata de cler pentru incalcarea unei astfel de dogme; penitenta. 3) fig. Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. ~ al artei clasice. 5) fig. Regula rigida, bazata pe principii formale. 6) Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeasi melodie. A canta un ~. /<sl. kanonu, germ. Kanon

A INTONA ~ez tranz. 1) (piese muzicale) A incepe indicand tonul melodiei. 2) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona; a murmura. 3) (compozitii muzicale) A interpreta in mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner

ISON isoane n. Acompaniament muzical monoton, constand din sunete prelungi. ◊ A-i tine cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care canta o melodie; b) a sustine pe cineva in vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison

A INSOTI ~esc tranz. 1) (persoane) A urma in calitate de tovaras; a intovarasi; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escorta; a escorta. 3) rar (interpreti sau melodii interpretate de cineva) A sustine cantand aceeasi melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adauga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face sa se insoteasca. /in + sot

A ZDRANGANI ~esc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticla) A produce un zgomot la lovire, la cadere sau la rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. 2. tranz. 1) (obiecte de metal sau de sticla) A face sa produca un zgomot prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornai; a zangani; a zurui. El zdranganeste cheile. 2) fam. (melodii) A canta fara pricepere (la un instrument muzical cu coarde). /zdrang + suf. ~ani

SOLFEGIA vb. I. intr. A executa un solfegiu; a canta o melodie numind fiecare nota. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < it. solfeggiare].

CANT s. 1. cantare, cantat, cantec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de pasarele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (inv.) cap. (~ intr-un poem.)

CANTEC s. 1. (MUZ.) compozitie, melodie, muzica, (livr.) melopee, melos, (inv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cant. 5. (LIT.) cantec batranesc v. balada populara.

VIERS s. v. cant, cantare, cantat, cantec, glas, melodie, timbru, ton, voce.

A ADIA pers. 3 adie intranz. 1) (despre vant) A sufla lin; a aburi. 2) (despre mirosuri, miresme) A se raspandi cate putin. 3) fig. (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a fredona; a murmura; a ingana. 4) reg. A aminti printre altele; a pomeni. [Sil. -di-a] /<lat. adiliare

A LALAI ~iesc intranz. rar fam. A canta monoton o melodie, inlocuind cuvintele cu un „la” continuu si repetat. [Si lalai] /Onomat.

A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propozitii) A pronunta cu voce joasa si nedeslusit. 2) (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A face sa se auda un murmur; a produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a sopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

BALATA s.f. (Liv.) Poezie (medievala) care se canta pe o melodie de dans, formata din una sau mai multe strofe si un refren, interpretat de obicei in cor. [Pl. -te. / < it. ballata].

CONTRAPUNCT s.n. 1. Prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ♦ melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. Tehnica de a compune muzica pe mai multe voci; (p. ext.) arta de a compune melodii. ♦ Parte a muzicii care studiaza acest fel de compozitie. [< it. contrappunto, cf. fr. contrepoint].

nevestesc, nevesteasca, adj., s.f. art. (pop.) 1. (adj.) privitor la nevasta, de nevasta, specific nevestelor. 2. (s.f. art.) melodie care se canta cand pleaca mireasa de la parinti in casa mirelui.

BALATA s. f. poezie (medievala) care se canta pe o melodie de dans, din una sau mai multe strofe si un refren. (< it. ballata)

CONTRAPUNCT s. n. 1. prezenta simultana a doua sau mai multe melodii cu caracter independent. ◊ melodie care se canta concomitent cu tema intr-o lucrare muzicala. 2. tehnica de a compune muzica pe mai multe voci. ◊ disciplina muzicala care studiaza acest gen de compozitie. (< it. contrappunto, fr. contrepoint)

CUPLET s. n. 1. piesa muzicala vocala cu continut satiric in care toate strofele textului se canta pe aceeasi melodie. 2. poezie satirica cu mai multe strofe si un refren. ◊ strofa a unui cantec, a unei poezii. 3. sectiune intercalata intre refrenele unui rondo. ◊ cantec intercalat intre scenele unui vodevil. (< fr. couplet)

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumina care se arata pe cer inainte de a rasari soarele; faptul zilei, aurora. ◊ Loc. adv. In zori sau in zori de zi (sau de ziua), ori pana-n zori, din zori, in zorii zilei, in zorii zorilor, sau de (o data) cu zorile sau catre zorirea zorilor = dis-de-dimineata. ◊ Expr. Din zori si pana-n seara (sau noapte) = toata ziua. Din zori in zori = ziua si noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. A se (re)varsa (sau a (se) crapa, a se ivi, a se zari, a miji) zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziua) sau a da in fapt (sau a se anunta) de zori = a aparea zorile, a incepe sa se faca ziua. ◊ Luceafar-de-zori = numele popular al stelei Sirius. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joaca la nunta si melodia dupa care se executa; melodie care se canta miresei la uncrop. [Art.: zorii si zorile^[1]] – Slav (v. sl. zorja).

A FLUIERA² fluier tranz. 1) A canta prin fluierat. ~ o melodie. ◊ Fluiera-vant calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umbla fara rost; pierde-vara. 2) A trata cu fluieraturi (manifestand nemultumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier

VOCE ~i f. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas; grai. ~ linistita. ♦ A ridica ~ea a spune ceva pe un ton ridicat; a se rasti. 2) darul de a canta frumos din gura. 3) melodie sustinuta de un grup de cantareti in cadrul unui cor sau al unui ansamblu vocal. ~ea intai. Cor pentru trei ~i. [G.-D. vocii] /<lat. vox, vocis, it. voce

nemtesc, -easca, adj., s.m. si f. (pop.) 1. (adj.) german, austriac. 2. (s.f. art.) limba germana. 3. (adj.; despre obiecte) fabricat de germani sau austrieci. 4. (adj.; despre imbracaminte) facut dupa moda occidentala; orasenesc. 5. (s.f. art.; reg.) nume unui dans popular german; melodia dupa care se canta; neamtul, nemtisorul. 6. (s.m.; inv.) moneda austriaca in valoare de 40 creitari, care a circulat si in Ardeal.

nemtisor, nemtisori, s.m. (pop.) 1. (la sg. art.) numele unui dans popular german si melodia dupa care se canta; nemteasca. 2. (la pl.) plante erbacee cu flori albastre, roz si albe care au calitati medicinale. 3. (la pl.) ciuperci comestibile; urechiuse.

ponoreana s.f. art. (reg.) numele unei melodii populare care se canta din tulnic.

cantaNDO adv. (muz.) cantand, punand in valoare melodia. (< it. cantando)

LALAI, lalaiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A canta (monoton, la nesfarsit) o melodie, inlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formatie onomatopeica.

posovaica, s.f. (reg.) 1. gluma; minciuna, inselatorie. 2. piedica (pusa cuiva sa cada). 3. (art.) numele mai multor dansuri populare si melodia dupa care acesta se canta (asemanatoare cu brauletul, hategana sau calusarii).

NOTA² ~e f. 1) Semn conventional folosit pentru reprezentarea grafica a unui sunet muzical. A canta pe ~e. ◊ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a inscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzand acestui semn. ~a sol. ◊ ~ falsa (sau discordanta) a) nota care nu corespunde muzicii; b) element care nu este in concordanta cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte continand piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

FREDONA, fredonez, vb. I. Tranz. A canta incet (fara cuvinte); a canta cu gura inchisa, a ingana o melodie. – Din fr. fredonner.

PSALMODIE, psalmodii, s. f. melodie bisericeasca monotona, taraganata pe care se canta psalmii si alte cantari religioase. ♦ P. gener. cantare, recitare, declamare monotona. – Din ngr. psalmodhia, fr. psalmodie.

FREDONA vb. I. tr. A canta incet (fara cuvinte); a ingana o melodie. [< fr. fredonner].

UNISON s.n. Efect obtinut prin producerea simultana a unui sunet de aceeasi inaltime de catre doua sau mai multe voci sau mai multe voci si instrumente. ♦ A canta la unison = a executa simultan aceeasi melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) in deplina concordanta cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet].

FREDONA vb. tr. a canta incet (fara cuvinte); a ingana o melodie. (< fr. fredonner)

CANT, canturi, s. n. 1. cantare, cantec; ciripit de pasari. 2. Poezie (insotita uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din canta (derivat regresiv).

MELOPEE s. f. 1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cant. 2. declamatie muzicala, de forma libera; (p. ext.) melodie monotona lenta. (< fr. melopee)

BOCET, bocete, s. n. 1. Plans zbuciumat, insotit de vaiete, strigate, tanguiri; jalet, vaiet. 2. Lamentatie improvizata, de obicei versificata si cantata pe o anumita melodie, care face parte din ritualul inmormantarilor (la tara); cantare de mort. – Boci + suf. -et.

canta, cant, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale care se randuiesc intr-o melodie, intr-un acord etc. ◊ Expr. Joaca cum ii canta = face intocmai cum ii porunceste altul. ♦ (Despre pasari, insecte etc.) A scoate sunete placute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. si tranz. A scrie versuri in cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (in versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva in versuri. 3. Tranz. (Fam.) A indruga, a insira vorbe goale. – Lat. cantare.

melodie s. 1. v. cantec. 2. arie, cantec. (~ii populare.) 3. v. cant. 4. v. armonie.

CARMANIOLA ~e f. ist. rar 1) Cantec popular francez, cantat pe timpul revolutiei burgheze (1789). 2) Dans executat dupa aceasta melodie. 3) Vesta scurta purtata in timpul revolutiei franceze. [Sil. -ni-o-] /<fr. carmagnole

PSALMODIE ~i f. 1) melodie taraganata si monotona a psalmilor si a altor cantari religioase. 2) cantare sau declamare monotona. [G.-D. psalmodiei] /<ngr. psalmodhia, fr. psalmodie

FUNEBRU, -A, funebri, -e, adj. De inmormantare. ◊ Mars funebru = melodie solemna si trista, compusa mai ales in ton minor, care se canta de obicei la inmormantari. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funebre, lat. funebris.

A EXECUTA execut tranz. 1) A realiza printr-un efort fizic sau intelectual. 2) (exercitii de gimnastica sau figuri de balet) A face cu multa iscusinta si cu multa dexteritate. 3) (melodii, piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a canta; a zice; a interpreta. 4) (sanctiuni judiciare, masuri etc.) A aduce la indeplinire; a transpune in fapt. 5) (condamnati) A supune la pedeapsa capitala. 6) (sentinte de condamnare capitala) A pune in aplicare; a aduce la indeplinire. 7) (debitori) A face sa-si indeplineasca obligatiile. /<fr. executer

A INGANA ingan tranz. 1) (vorbirea altora) A imita in bataie de joc; a lua in ras prin imitare; a stramba. 2) (glasurile animalelor si ale pasarilor) A imita, reproducand intocmai. 3) A canta incet si fara cuvinte ca pentru sine; a murmura; a fredona. ~ o melodie. /<lat. ingannare

A canta cant 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale organizate intr-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele pasari sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult si fara rost; a indruga; a trancani; a flecari; a palavragi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (in versuri); a ridica in slavi (printr-o poezie); a elogia; a slavi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

canta vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glasui, a spune, a viersui, a zice, (inv.) a glasi, a juca. (~ o melodie, o doina.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunza.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

HANG, (2) hanguri, s. n. 1. (In expr.) A tine hangul = a) a acompania o melodie; b) fig. a insoti, a intovarasi; c) fig. a tine partea cuiva, aproband tot ce face si ce spune; a face pe placul cuiva, a canta cuiva in struna. 2. (Reg.) Nume dat unor instrumente sau unor parti ale instrumentelor muzicale care servesc pentru a tine acompaniamentul. – Din magh. hang „sunet, ton, glas”.

IODLER, iodlere, s. n. Fel de a canta specific locuitorilor de munte din Tirol, Bavaria si Elvetia, constand dintr-o serie de vocalize care trec frecvent de la registrul normal al vocii la cel de falset; cantec, melodie bazata pe asemenea vocalize. – Din germ. Jodler.

CANTEC ~ce n. 1) Sir de sunete melodioase, emise din gura sau produse de un instrument muzical; cant. 2) Sunete scoase de pasari si de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima opera a unui artist. 3) Piesa de muzica vocala sau instrumentala. 4) Poezie lirica care se executa insotita de melodie. ~ popular. ~ de leagan. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Asa-i ~cul asta e situatia. /<lat. canticum