canonesc v. tr. (d. canon). Vechi. Pedepsesc printr´un canon bisericesc. Azi. Chinuiesc, caznesc, torturez. V. canonisesc.

SLUJBA, slujbe, s. f. I. 1. Indeletnicire de oarecare durata si limitata la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o intreprindere de stat sau particulara si care este remunerata cu o anumita suma de bani; serviciu, functie, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) in slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispozitia cuiva; a servi interesele cuiva sau a sustine o anumita cauza. (Inv.) A-i fi cuiva de slujba = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcina, insarcinare. ♦ (Inv.) Serviciu facut cuiva. II. Indeplinire solemna de catre preot a ritualurilor prevazute in canoanele bisericesti pentru anumite ocazii si sarbatori; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. sluzĩba.

canonIC², -A adj. 1. conform cu canoanele bisericesti; canonial. ◊ recunoscut de biserica. ◊ drept ~ = drept bisericesc. 2. dupa anumite norme, bine stabilite; normativ. ◊ (mat.) forma (sau ecuatie) ~a = forma, ecuatie simpla care poate fi redusa, cu ajutorul schimbarii unor variabile, la un numar oarecare de forme sau ecuatii. (<fr. canonique, lat. canonicus)

canonIC, -A adj. Conform cu canoanele bisericesti, referitor la canoane; canonial. // s.m. Preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

NOMOcanon, nomocanoane, s. n. Colectie de legi imperiale bizantine si de canoane ale sinoadelor bisericesti. – Din ngr. nomokanon.

canonIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de canon; propriu canonului. ◊ Drept ~ drept bisericesc. 2) Care este bazat pe canoane; in conformitate cu canoanele. 3) Care corespunde cerintelor bisericii; recunoscut de biserica. /<lat. canonicus, fr. canonique

canon, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

canonIC², -A, canonici, -ce, adj. In conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. ◊ Drept canonic = drept bisericesc. ♦ Recunoscut de biserica. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

canon, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).