Rezultate din textul definițiilor
CATEODATA adv. Din timp in timp, cand si cand, uneori. – Cate + o + data.
ABA1 interj. (Inv.) (In propozitii interogative) exprima mirarea sau atrage atentia cuiva cand i se vorbeste.
ABSOLUTIUNE, absolutiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsa a unui acuzat cand faptul imputat nu este prevazut de lege sau cand savarsirea lui a fost justificata. 2. Iertare a pacatelor, data de obicei de papa2. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.
absolvi vb. tr. 1. a termina un ciclu, o forma de invatamant. 2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat cand faptul imputabil nu este prevazut de lege; a scuti de pedeapsa. (< germ. absolvieren, lat. absolvere)
ACUSTOMAT, acustomate, s. n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea si oprirea automata a aparatului, care asigura inregistrarea numai atunci cand se vorbeste. – Din germ. Akustomat.
ACUSI adv. (Pop.) Indata, imediat. ◊ Expr. Acusi... acusi... = cand... cand... ♦ (Rar) Inainte cu... [Var.: acusa adv.] – Acu + si.
AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... ◊ Expr. A da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.
AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunt) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecata) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.
AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spatiu inchis pentru a distruge sau a alunga vietatile dinauntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) innegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie in procesul de fabricatie. 4. Refl. (Despre mancaruri) A capata gust neplacut de fum (cand incepe sa se arda). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se imbata usor; a se ameti. – Lat. affumare (= adfumare).
AFUMATOARE, afumatori, s. f. 1. Instalatie rudimentara sau camera speciala pentru afumarea carnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fara flacara in vederea linistirii familiei de albine cand se lucreaza in stup. 3. Afumatorie. 4. (Inv.) Vas in care se ard mirodenii. [Var.: afumator s. n.] – Afuma + suf. -atoare.
AICI adv. 1. In acest loc, in aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ◊ Expr. (Fam.) Pana aici! = destul! ajunge! Pe aici ti-e drumul! = sterge-o! pleaca! a plecat! a sters-o! A se duce pe-aici incolo = a pleca, a o sterge; a pleca fara urma, a disparea. 2. In acest moment, acum. ◊ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotarator. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., cand... cand..., ba... ba... 3. (In expr.) Cat pe-aci = aproape sa..., gata-gata sa..., mai ca... [Var.: aci, acia, acilea, aice, aicea adv.] – Lat. ad-hicca.
AIEST, AIASTA, aiesti, aieste, adj. dem. (Reg.: cand urmeaza dupa substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (cand are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-iest. – Var.: aiesta adj. dem.] – Lat. ad + istum.
AIST, aisti, adj. dem. m. (Reg.; cand urmeaza dupa substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (cand are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistora – Var.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, inaintea pronumelui posesiv sau a substantivului in genitiv posesiv, cand cuvantul care preceda nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Inaintea numeralelor ordinale, incepand cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.
ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).
AMAN interj., subst. 1. Interj. (Inv.) Indurare! iertare! 2. Subst. (In expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare stramtoare. A lasa (pe cineva) la aman = a parasi (pe cineva) cand are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.
AMANDOI, -DOUA, num. col. Si unul si altul; ambii. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).
AURORA, aurore, s. f. 1. Interval de timp, inainte de rasaritul soarelui, cand exista o lumina difuza in atmosfera; lumina rosie-portocalie a soarelui din acest interval de timp. ◊ Aurora boreala (sau polara, australa) = lumina difuza, verde sau rosiatica, care apare ca un arc in timpul noptii pe bolta cereasca, in regiunile polare. 2. Inceput al unei epoci, al unei actiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.
AUTOSTOP, autostopuri, s. n. 1. Instalatie de semnalizare luminoasa asezata la intretaierea strazilor pentru reglementarea circulatiei. ♦ Instalatie de oprire automata a unui vehicul feroviar cand linia nu este libera. 2. Procedeu prin care un pieton parcurge itinerarul propus apeland la serviciile (gratuite ale) automobilistilor ocazionali. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.
AZI adv. 1. In ziua de fata, in ziua care e in curs; astazi. ◊ Azi noapte = in noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. ♦ (In corelatie cu „maine”) a) Zi cu zi, zi dupa zi. b) cand..., cand. ◊ Expr. De ieri pana azi = intr-un timp neasteptat de scurt. Ba azi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Azi-maine = in curand, zilele acestea; astazi-maine. A trai de azi pe maine = a trai necajit, stramtorat, in saracie. (Rar) Cu azi cu maine = incet-incet. 2. In epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. – Lat. hac die.
BALANSA, balansez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) misca cand intr-o parte, cand intr-alta; a (se) legana, a (se) hatana, a pendula. 2. Tranz. A face egale, a echilibra partile unei balante (2), ale unui cont etc. – Din fr. balancer.
BALSAMINA, balsamine, s. f. Planta ornamentala originara din India, cu flori albe-rosietice, asezate la subsuoara frunzelor, si cu fructe in forma de capsula, care se deschid brusc cand sunt atinse; canale (Impatiens balsamina). – Din fr. balsamine.
BANG SONIC s. n. (Fiz.) Zgomot puternic produs in momentul cand un corp in miscare depaseste viteza sunetului. – Din engl. sonic bang.
BARBITA, barbite, s. f. 1. Servetel de panza sau de musama care se leaga la gatul copiilor mici cand mananca; baveta. 2. (Rar) Barbuta. – Barba + suf. -ita.
BATATOR2, -OARE, batatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (In expr.) Batator la ochi = care atrage atentia in mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopatica cu care se bate panza (cand se inalbeste) sau rufele (cand se spala); mai. 2. Masina care bate smocurile de bumbac pentru destramarea fibrelor. – Bate + suf. -ator.
BATAN, batani, s. m. (Reg.) Mic tantar care tremura din picioare cand sta pe loc (Chironomus leucopogon). – Din batai.
BERBEC, berbeci, s. m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala; unul din cele douasprezece semne ale zodiacului. ◊ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie si 21 aprilie, cand soarele trece in dreptul berbecului (I 2). II. 1. Masina de razboi intrebuintata odinioara la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Greutate mare, actionata mecanic sau manual, care prin cadere, serveste la baterea pilonilor, la batucit pamantul, la spargerea bucatilor mari de fonta etc. [Var.: berbece s. m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
BOBOTEAZA s. f. Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cand se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Hristos; Iordan. ◊ Gerul Bobotezei = ger mare (ca la inceput de ianuarie). – Probabil din apa + boteaza (< boteza).
BRAHNIT s. n. Faptul de a brahni; sunetul pe care il scot capriorii si caprioarele cand simt ca sunt in pericol. – V. brahni.
BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea si prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o branza (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o branza = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Duca-se sau du-te etc.) opt cu-a branzei sau opt (si) cu-a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de branza (1), de cascaval etc. – Et. nec.
BREC2, brecuri, s. n. 1. Comanda data de catre arbitrul unui meci de box atunci cand loviturile nu sunt regulamentare si la care boxerii sunt obligati sa faca cate un pas inapoi pentru a se distanta unul de altul. 2. Punct obtinut de un jucator de tenis impotriva adversarului sau atunci cand acesta are serviciul. – Din engl. break.
BUCUROS, -OASA, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria: p. ext. vesel. ◊ Expr. A fi mai bucuros sa... (sau cand, daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politete) Cu placere! ma rog! – Bucura + suf. -os.
BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (cand dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspandita in regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si inalta pana la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
BULBUCEALA, bulbuceli, s. f. Faptul de a bulbuci; zgomot produs de apa, cand face bulbuci (I 1). ♦ (Concr.) Multime de bulbuci (I 1). – Bulbuci + suf. -eala.
BUNICA, bunici, s. f. 1. Mama tatalui sau a mamei; mamaie, mama-mare, bunita, buna (VIII), bata, iaca. 2. ◊ Expr. (Pe) cand era bunica fata (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adreseaza cineva unei femei batrane. – Buna + suf. -ica.
BUSC, buscuri, s. n. Prag construit in camera unei porti batante de ecluza, pe care se sprijina poarta, atunci cand este inchisa. – Din fr. bousque.
CABRAJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Evolutie pe care o executa un avion cand isi mareste brusc panta de urcare. – Din fr. cabrage.
CALAICAN s. n. Denumire populara data sulfatului de fier, de culoare verde cand este cristalizat, solubil in apa, intrebuintat ca dezinfectant, colorant, in tabacarie si impotriva daunatorilor din agricultura. [Var.: calacan, calacan s. n.] – Din ngr. kalakanthi.
CALORIFIC, -A, calorifici, -ce, adj. Care produce caldura. ◊ Putere calorifica = cantitate de caldura dezvoltata de un kilogram de combustibil cand arde complet. – Din fr. calorifique, lat. calorificus.
CANGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coada lunga si cu picioarele anterioare scurte, a carui femela are sub pantece o punga unde isi tine puii cand sunt mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou.
CAPON, capoane, s. n. Suport mic situat in afara bordajului unei nave, care sustine ancora, cand lantul acesteia este folosit pentru legarea navei de o geamandura. – Din fr. capon.
C***************R, c****************i, adj. (In sintagma) Nerv c***************r = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul batailor inimii atunci cand este e*****t. [Pr.: -di-o-] – Din fr. c****************r.
C*************R, c**************i, adj.m. (In sintagma) Nerv c*************r = ramura a nervului vag care are rolul de a rari bataile inimii atunci cand este e*****t. [Pr.: -di-o-] – Din fr. c**************r.
CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Perioada care preceda postul in unele tari, cand au loc petreceri populare insotite de deghizari, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populara din aceasta perioada – Din fr. carnaval (< it.).
CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
CARAT s. n. 1. Actiunea de a (se) cara; transport de materiale (in cantitate mare). 2. Timpul cand se cara fanul sau recolta. – V. cara.
candVA adv. Intr-un moment (nehotarat) din trecut sau din viitor; odata, altadata. – cand + va.
CAR interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul caracteristic scos de unele pasari (ciori, gaini etc.); strigat cu care se alunga unele pasari. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Car-mar = (cu) cearta, (cu) tocmeala. Ca-i car, ca-i mar, se zice cand cineva se incurca in explicatii neconvingatoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CARCEIE, carceie, s. f. Piesa de lemn sau de fier de la car, cu care se leaga tanjala de protap (cand se injuga patru boi). – Et. nec.
CEAC-PAC adv. (Fam.) Asa si asa, nici prea bine, nici prea rau. [Var.: ceat-pat adv.] – Din tc. catpat „din cand in cand; pe ici pe colo”.
CEAFA, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gatului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. cand mi-oi (sau ti-oi etc.) vedea ceafa = niciodata. A face ceafa = a se ingrasa. Gros in (ori la) ceafa sau cu ceafa groasa = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicala. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumata sau sarata. – Cf. alb. cafe.
CERERE, cereri, s. f. Actiunea de a (se) cere si rezultatul ei. 1. Solicitare; rugaminte. 2. Pretentie, exigenta; revendicare. 3. Cautare, cerinta; cantitate de bunuri si de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabila = (in economia de marfuri) cerinta de marfuri si de servicii pentru care cumparatorii dispun de mijloace de plata. ◊ Loc. adv. La cerere = cand se cere, cand se solicita. 4. Sesizare adresata unui organ de jurisdictie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoasterea sau apararea unui drept. ♦ (Concr.) Petitie. 5. (Tehn.; in sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumata intr-un anumit timp de o apa care se scurge prin canale, atunci cand este supusa unui proces de curatare biologica. Cerere maxima de putere = valoare maxima a puterii care se cere unei centrale electrice, intr-un interval de timp limitat. – V. cere.
CHIRALEISA interj., s. f. 1. Interj. Formula liturgica greceasca (rostita de cei care insotesc pe preot cand umbla cu botezul). 2. S. f. Litanie liturgica ortodoxa. 3. S. f. (Reg.) Duh necurat. – Din ngr. kirie eleison.
CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a imparti, a randui ceva (dupa caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obtine un anumit loc in clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A inceta un proces penal cand se constata ca exista o cauza legala care impiedica pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradarii, a invechirii. – Din fr. classer.
CLABUC, clabuci, s. m. 1. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. ♦ Spuma care apare la suprafata unor lichide cand sunt agitate, cand fierb sau cand fermenteaza. 2. Saliva spumoasa, albicioasa (si cu basici). ◊ Expr. A face clabuci la gura = A vorbi mult si cu furie. 3. Sudoare spumoasa pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului si a caldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.
COMANDITA, comandite, s. f. Contract de asociatie in care una dintre parti, comanditatul, raspunde solidar si cu intreaga sa avere pentru obligatiile societatii fata de creditori, pe cand cealalta parte, comanditarul, nu raspunde decat in limitele capitalului social investit de el. ◊ Societate in comandita = societate alcatuita pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite.
DACA conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de... Doar daca. Numai daca. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propozitie temporala, avand uneori si o nuanta conditionala sau cauzala) cand, in (sau din) momentul cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. Daca nu stia sa scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propozitie concesiva) Cu toate ca, desi. 6. (Introduce o propozitie interogativa indirecta) Ca, de... 7. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. 8. (In expr.) Las' daca = a) desigur ca nu; b) (in constructii negative) nu mai incape indoiala ca... – De4 + ca.
DATA, date, s. f. I. Timpul precis (exprimat in termeni calendaristici) cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un eveniment. ♦ Indicatia acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusa la intocmirea lor). II. Fiecare dintre numerele, marimile, relatiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obtinute in urma unei cercetari si urmeaza sa fie supuse unei prelucrari. – Din fr. date.
G s. m. invar. A noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva prepalatala sonora (4) cand este urmata de e sau i; oclusiva palatala (2) sonora in grupurile ghi si ghe; oclusiva velara sonora in toate celelalte pozitii). [Pr.: ghe].
GARAJ, garaje, s. n. 1. Cladire sau incapere (special amenajata) pentru adapostirea (si intretinerea ori repararea) autovehiculelor. 2. (in sintagma) Linie de garaj = linie ferata pe care sunt dirijate vagoanele cand trebuie sa stationeze mai multa vreme intr-o gara sau care face legatura intre locul de incarcare si descarcare a vagoanelor si liniile pe care circula efectiv trenurile. – Din fr. garage.
GAINA, gaini, s. f. Specie de pasare domestica, crescuta pentru carne si oua (Gallus domestica); pasare care face parte din aceasta specie; p. restr. femela cocosului. ◊ Expr. A se culca (odata) cu gainile = a se culca foarte devreme. Canta gaina in casa, se zice cand intr-o casnicie cuvantul hotarator il are femeia. ♦ Compus: gaina-salbatica (sau -de-munte) = femela cocosului-de-munte. – Lat. gallina.
GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.
GALGAI, galgai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gatul stramt), cand aluneca pe gat etc.; p. gener. a curge provocand un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o bautura cu inghitituri mari (si cu zgomot). – Gal-g[al] + suf. -ai.
GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.
GLUMA1, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.
GROPITA, gropite, s. f. 1. Diminutiv al lui groapa; gropusoara. 2. Mica adancitura care se formeaza in obrajii unor oameni cand rad sau pe care o au unii oameni (grasi) in barbie, la maini etc. – Groapa + suf. -ita.
GUITAT s. n. Faptul de a guita; strigat specific scos de porci (cand sunt flamanzi, speriati etc.); guitatura. [Pr.: gu-i-] – V. guita.
HAIDE interj. 1. Exclamatie care exprima un indemn (la o actiune). ◊ (Cu ton de comanda, exprimand nerabdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamatie care exprima incercarea de a imbuna pe cineva. 2. (Cu functie de imperativ, corespunzand unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ◊ (Imprumutand desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, in compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = incet, anevoios. ◊ (Marcheaza inceputul unei actiuni) Lua toporul si haide la treaba. 3. (In expr.) Haida-de!, exclamatie prin care se respinge o parere sau se dezaproba o comportare; as! Haide-haide sau haide-hai, se spune cand mustram cu indulgenta pe cineva care nu ia in seama sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. aide.
HALOCROMIE s. f. (Chim.) Fenomen de colorare a unor compusi organici cand se transforma in saruri. – Din fr. halochromie.
HAC interj. Sunet pe care-l scoate cineva cand sughite sau cand i se opreste brusc respiratia. – Onomatopee.
HAR interj. 1. Cuvant care imita maraitul cainilor. ◊ Expr. Ca(-i) har, ca(-i) mar sau har incoace, har incolo, se zice cand cineva se incurca in explicatii neconvingatoare, mincinoase. 2. Cuvant care imita zgomotul produs de unele mecanisme vechi (defecte). – Onomatopee.
HAT interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o miscare brusca si rapida, cand cineva apuca, smuceste sau trage ceva. ◊ Expr. Hat in sus, hat in jos sau hat in dreapta, hat in stanga, arata sfortarile, incercarile numeroase si diverse pe care le face cineva pentru a aduce la indeplinire o actiune sau pentru a scapa dintr-o situatie neplacuta. [Var.: hat interj.] – Onomatopee.
HEGIRA s. f. Data la care incepe calendarul musulman (16 iulie 622, cand a fost stramutat Mahomed de la Mecca la Medina), considerata ca inceputul erei musulmane. – Din fr. hegire.
HIBERNARE, hibernari, s. f. Actiunea de a hiberna si rezultatul ei; stare de amorteala, de viata latenta (asemanatoare cu somnul), in care petrec unele animale iarna, cand metabolismul este incetinit si temperatura corpului scazuta; hibernatie. ◊ Hibernare artificiala = hibernoterapie. – V. hiberna.
HIGROFITA, higrofite, adj.f., s. f. (Planta) care se dezvolta normal cand substratul (2) pe care vegeteaza are o mare umiditate. – Din fr. hygrophyte.
HODORONC-TRONC interj. Exclamatie folosita cand cineva face un lucru nepotrivit, neasteptat sau cand spune o vorba deplasata. – Hodoronc + tronc.
HORP interj. (Reg.) Cuvant care imita zgomotul pe care il face cineva cand soarbe dintr-o data si repede. – Onomatopee.
HRISCAR, hriscari, s. m. Gandac mic, asemanator cu carabusul, care apare in perioada cand se seamana hrisca (Rhizotrogus solstitialis). – Hrisca + suf. -ar.
HURUI, pers. 3 huruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude cand umbla o caruta, cand se rostogoleste un butoi sau cand cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se darama, a se surpa, a se narui. [Var.: hului, urui vb. IV] – Formatie onomatopeica.
IAVASA, iavasale, s. f. Instrument in forma de cleste sau de lat, folosit pentru stapanirea animalelor, prin strangerea buzei superioare sau urechii, cand sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavas.
IERTA, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A ingadui, a permite, a da voie sa... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
IMPLOZIE, implozii, s. f. 1. Fenomen opus exploziei, care consta in patrunderea rapida a aerului intr-un spatiu inchis, fara aer, cand peretii acestuia sunt distrusi. 2. (Lingv.) Prima faza a articularii unei consoane oclusive, care consta in inchiderea totala a organului fonator. – Din fr. implosion.
INTERMITENT, -A, intermitenti, -te, adj. Care inceteaza si reincepe la anumite intervale, care actioneaza cu intreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din cand in cand, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
IPOTECA, ipoteci, s. f. Drept real pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie de la debitor, in cazul cand acesta nu isi plateste in termen datoria. – Din fr. hypotheque.
IMBLATIT s. n. Imblatire; p. ext. timpul cand se face imblatirea. [Var.: (reg.) umblacit s. n.] – V. imblati.
INCANTAT, -A, incantati, -te, adj. Plin de bucurie, de multumire, de entuziasm; fermecat, vrajit, fascinat. ◊ Expr. Incantat (de cunostinta), formula de politete prin care o persoana isi exprima multumirea cand face cunostinta cu cineva. ♦ (Rar) Incantator. – V. incanta.
INDATA adv. Imediat, numaidecat, acum; acusi, acusica. ◊ Loc. conj. (De) indata ce = imediat ce, dupa ce, cand. ◊ Expr. (Reg.) Indata-mare = in cea mai mare graba. – In + data.
INECA, inec, vb. I. 1. Refl. si tranz. A muri sau a face sa moara prin sufocare in apa (sau in alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se ineca (ca tiganul) la mal = a suferi un esec in ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parca i s-au inecat corabiile, se spune cuiva cand e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o aratura etc. ♦ Fig. A coplesi, a inabusi. 4. Refl. si tranz. A (se) sufoca, a (se) inabusi. ♦ Tranz. (Despre plans, lacrimi) A podidi (impiedicand respiratia). – In + neca (Inv. „a ucide” < lat.).
INTAI, INTAIA adv. num. ord. I. adv. 1. La inceput. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Inainte de toate, in primul rand. Sa ne-asezam intai la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; cand preceda substantivul, in forma articulata intaiul, intaia) Care se afla in fruntea unei serii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim2. Intaiul, intaia in clasa. E in clasa intai. ◊ Loc. adv. (Pentru) intaia data (sau oara) = (pentru) prima data. ◊ Expr. Mai intai si-ntai (de toate) = in primul rand. ♦ (Inv., precedat de „cel”, „cea”) Dintai. ♦ (Substantivat, m.; in sintagma) Intaiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „inainte”).
INZESTRA, inzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cand se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o intreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – In + zestre.
JAI s. m. (Reg.) Pui de peste ramas pe malul garlelor cand scade apa.
JALUZEA, jaluzele, s. f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcatuit din lamele subtiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., asezate paralel si orizontal pe doua chingi sau lantisoare in asa fel incat, atunci cand sunt trase in jos, sa impiedice patrunderea luminii in incaperi; persiana. – Dupa fr. jalousie.
JENA s. f. 1. Sentiment de sfiala de care este cuprins cineva cand se afla intr-o situatie penibila; stinghereala. ♦ Situatie grea, neplacuta; incurcatura, stramtoare. ◊ Jena financiara = lipsa de bani. 2. Senzatie suparatoare, durere organica usoara; sacaiala. – Din fr. gene.
JOI s. f. Ziua a patra a saptamanii, care urmeaza dupa miercuri. ◊ (Pop.) Joia Mare = ultima joi din postul3 Pastilor. ◊ Expr. De joi pana mai (de-)apoi = la nesfarsit, mereu; niciodata. Din joi in Pasti = din cand in cand, foarte rar. ♦ (Adverbial, in forma joia) = in cursul zilei de joi, in fiecare zi de joi. – Lat. [dies] Jovis.
JOULE, jouli, s. m. Unitate de masura a energiei, egala cu lucrul mecanic efectuat de forta de un newton, cand punctul ei de aplicatie se deplaseaza cu un metru in directia si in sensul fortei. [Pr.: jul] – Din fr., enlg. joule.
PROUR s. n. (Pop.) Timpul zilei (dis-de-dimineata) cand pleaca oile la pasune. ◊ Expr. In prour de... = la inceputul zilei; p. ext. la inceputul unui anotimp. [Var.: proor s. n.] – Et. nec.
SCOARTA, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.
TARC, tarcuri, s. n. 1. Loc ingradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se inchid oile, vitele etc.; ocol. 2. Ingraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. in jurul unei clai de fan pentru a o feri de vite; p. ext. suprafata imprejmuita de acest gard. 3. Mica ingraditura facuta din stinghii, in care sunt tinuti copii mici cand incep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsarkos.
TAHNIT, tahnituri, s. n. (Reg.) Latrat de caine (cand urmareste vanatul); chefnit. – V. tahni.
TARANA, (2) tarane, s. f. 1. Pamant sfaramat marunt. ♦ Pamantul cu care se acopera sicriul, cu care se umple groapa, mormantul. ◊ Expr. Fie-i tarana usoara! = (formula folosita cand se vorbeste despre un mort) odihneasca-se in pace! Praf si tarana = nimic. ♦ Stratul de la suprafata (sau de la mica adancime) al pamantului. ◊ Expr. A se asterne taranii = a se intinde la pamant. 2. Fig. Trup neinsufletit, oseminte; ramasite pamantesti. [Var.: (reg.) tarna s. f.] – Tara + suf. -ana.
TEL, teluri, s. n. 1. Punct, loc la care cineva vrea sa ajunga; p. ext. obiectiv catre care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Inv.) Punct, semn care se ocheste, care trebuie nimerit cand se trage cu o arma; tinta. ♦ Catarea pustii. ◊ Loc. adv. In tel sau in telul pustii = in bataia pustii. ♦ Dispozitiv de ochire asezat in interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Ziel, rus. tel, magh. cel.
TICUI, pers. 3 ticuieste, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undita) A face o miscare brusca atunci cand pestele musca din momeala; a zvacni. – Et. nec.
TIGAN, -A, tigani, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspandita in mai toate tarile Europei, traind in unele parti inca in stare seminomada. ◊ Expr. A arunca moartea in tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se ineca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua intr-o actiune tocmai cand era pe punctul de a o duce la bun sfarsit. Tot tiganul isi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E invatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scanteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Tiganesc. – Din sl. ciganinu. Cf. rus. tagan.
TOCAI, tocai, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. si refl. recipr. A (se) saruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A misca buzele prin somn ca si cand ar suge. – Toc + suf. -ai.
TOCAIT, tocaituri, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) tocai; sarut zgomotos, pupatura. ♦ Zgomot facut de copii cand sug. – V. tocai.
UNEORI adv. Din cand in cand; cateodata. [Pr.: -ne-ori] – Une + ori.
URA2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorinta de bine (cu prilejul unei aniversari, al unui inceput de actiune etc.); a inchina in sanatatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care contin urari, cand se umbla cu colindul. – Lat. orare.
URATURA, uraturi, s. f. Cuvant sau formula de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindatori cand umbla cu uratul1. – Ura2 + suf. -atura.
UREMIE, uremii, s. f. Cresterea patologica a cantitatii de uree sau de acid uric din sange cand rinichiul bolnav nu le poate elimina in intregime. – Din fr. uremie.
URUIOC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capatul panzei, care nu se mai poate tese si care se taie si se arunca atunci cand se scoate panza din razboi. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, scr. urivak.
VARSTI interj. Cuvant care reda zgomotul produs de un animal cand tasneste dintr-un loc. – Onomatopee.
XILOFON, xilofoane, s. n. Instrument muzical de percutie, alcatuit dintr-un sistem de placi de lemn acordate diferit, care vibreaza si emit sunete cand sunt lovite cu niste ciocanele de lemn, de sticla sau de metal. – Din fr. xylophone.
ZABRANIC, zabranice, s. n. Tesatura fina de matase, de borangic sau de lana (de culoare neagra); val facut dintr-o asemenea tesatura ♦ Spec. Val de doliu; panza care se pune la casa unui mort sau la usa bisericii cand mortul este depus acolo. – Din bg. zabradnik.
ZAGAZ, zagazuri, s. n. 1. Stavilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zagazurile cerului, se spune cand sunt ploi mari, torentiale. 2. Fig. Opreliste, ingradire, piedica, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o impiedica sa curga; brat derivat dintr-o apa curgatoare; scoc. 4. Intaritura de protectie facuta in tarmul unui rau pentru ca apa sa nu faca stricaciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.
ZAPADA, zapezi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica solida, sub forma de fulgi albi, alcatuiti din cristale de apa inghetata; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, cand temperatura solului este sub 0° C; omat, nea, ninsoare. 2. (Chim.; in sintagma) Zapada carbonica = bioxid de carbon in stare solida. – Cf. sl. zapadati „a cadea”.
ZAZAI, pers. 3 zazaie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte) A produce sunete caracteristice cand zboara; a bazai, a zumzai. – Formatie onomatopeica.
ZDRANGANI, zdranganesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre sticla si metale sau despre obiecte facute din aceste materiale) A produce un sunet caracteristic cand se ciocneste de ceva sau este lovit cu ceva. ◊ Tranz. Zdranganeste cheile. 2. Tranz. A face sa vibreze coardele unui instrument muzical; (depr.) a canta fara pricepere la un instrument muzical cu coarde. [Prez. ind. si: zdrangan. – Var.: zdrancani vb. IV] – Zdrang + suf. -ani.
ZECE, zeci, num. card. 1. Numar care are in numaratoare locul intre noua si unsprezece si care se indica prin cifra 10 sau X. ◊ (Adjectival) Are zece elevi. (La pl., arata o cantitate mare nedeterminata) Zeci de oameni. ◊ Expr. A avea zece vieti, se spune cand cineva scapa cu viata din situatii primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ◊ (Substantivat) Scrie un zece pe tabla. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul zece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De zece ori. ◊ (Precedat de „cate”, intra in componenta num. distributiv) Plecau cate zece. 2. (Intra in compunerea numeralelor c******le compuse de la unsprezece pana la nouasprezece) Cincisprezece. ♦ (Intra in compunerea numeralelor c******le compuse de la douazeci pana la nouazeci si noua) Patruzeci si trei. – Lat. decem.
ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.
ZGARDUTA, zgardute, s. f. (reg.) Panglica (cu margele) care impodobeste masca flacailor cand joaca turca1 de Anul Nou. – Zgarda + suf. -uta.
ZODIE, zodii, s. f. 1. Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului (1); p. gener. constelatie, planeta. ♦ Interval de timp determinat cand Soarele se afla intr-un astfel de sector. 2. Constelatie corespunzand unei anumite luni a anului in care se naste cineva si avand, dupa unele credinte, o influenta (buna sau rea) asupra destinului acestuia; interval de timp corespunzator; p. ext. destin, ursita. ◊ Expr. (Glumet) A se naste in zodia porcului = a fi foarte norocos, a avea noroc porcesc. A sa naste in zodia ratelor = a fi mereu insetat. A-i da (cuiva) in zodii = a-i prezice cuiva soarta, viitorul dupa pozitia stelelor. 3. (Rar) Ursitoare. – Din ngr. zodhion.
ZORIT1, zorituri, s. n. (Rar) Ivirea zorilor1; p. ext. momentul cand se lumineaza de ziua; locul de unde se ivesc zorile1. – V. zori3.
ZORNAIT, zornaituri, s. n. Faptul de a zornai; zgomotul caracteristic pe care il fac unele obiecte cand se lovesc sau se ciocnesc intre ele; zornaiala, zornaitura, zornet. – V. zornai.
ZUMZAI, pers. 3 zumzaie, vb. IV. Intranz. (Despre insecte, mai ales despre albine) A produce un sunet caracteristic cand zboara; a bazai, a zazai. – Zum + z[um] + suf. -ai.
ZUMZET, zumzete, s. n. 1. Sunet caracteristic pe care il produc insectele, mai ales albinele, cand zboara; bazait, zumbaire. ♦ Zgomot produs de o v******e puternica si continua a anumitor obiecte sau masini. 2. Murmur, freamat. – Zumzai + suf. -et.
ELECTROMOTOR, -OARE, electromotori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care poate produce curent electric. ◊ Tensiune (sau forta) electromotoare = tensiune electrica la bornele unui generator cand circuitul electric este deschis. 2. S. n. Motor electric. – Din fr. electromoteur.
EMBRION, embrioni, s. m. 1. Nume dat oricarui organism din momentul fecundarii ovulului pana in momentul cand toate organele sunt deplin formate si organismul este capabil de viata independenta. ♦ Germen al unei plante, existent in samanta din care planta va lua nastere prin germinatie. 2. Fig. Inceput al unui lucru, al unei actiuni etc.; prima faza a dezvoltarii unui proces. [Pr.: -bri-on] – Din fr. embryon.
ECHINOCTIU, echinoctii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului (in jurul lui 21 martie si 23 septembrie), cand ziua este egala cu noaptea. [Var.: echinox, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. equinoxe.
MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.
MANTA, mantale, s. f. 1. Haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniforma militara. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi in seama decat atunci cand ai nevoie de el. A-si intoarce mantaua dupa vant a-si schimba atitudinea dupa imprejurari. A-si gasi mantaua (cu cineva) = a o pati (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Inv.) Mantie. 2. Invelis care serveste pentru a proteja o piesa sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.
AMURG, amurguri, s. n. Semiintuneric care se lasa dupa apusul soarelui si tine pana la venirea noptii; inserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. In amurg = cand se lasa seara. ♦ Fig. Batranete, sfarsitul vietii. – A + murg „amurg”.
MARAMA, marame, s. f. Fasie lunga de voal fin, cu care isi acopera capul femeile de la tara cand se imbraca in costum national (lasand capetele sa atarne pana aproape de pamant); stergar (2). [Var.: mahrama s. f.] – Din tc. mahrama.
MARFA, marfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vanzarii-cumpararii. ◊ Expr. A-si lauda marfa = a-si lauda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Alta marfa, se spune cand este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre alta situatie, alta imprejurare. – Din magh. marha „vita”.
ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local), Peste; deasupra. Se apleaca asupra lui. ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) in momentul cand comite ceva (rau). (Substantivat, reg.); Cu asupra (de masura) peste masura. 2. (Local) Inspre, spre. Isi atinteste privirea asupra lui. 3. In contra; impotriva. Se repede asupra lui. 4. Cu privire la..., despre. Discutie asupra atomilor. 5. (Temporal; reg.) In preajma..., aproape de..., catre. A sosit asupra noptii. [Var.: asupra conj.] – Din lat. ad-supra.
MAST, masturi, s. n. Constructie metalica mobila, folosita ca turla de sonda, cand se sapa la adancimi mici. – Din germ. Mast.
VIRGULA, virgule, s. f. 1. Semn de punctuatie care delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul frazei si unele parti de propozitie in cadrul propozitiei. 2. Semn intrebuintat pentru a arata cand trebuie facuta respiratia in timpul unei interpretari muzicale vocale. 3. Semn intrebuintat pentru a separa, intr-un numar zecimal, partea intreaga de partea fractionara. – Din fr. virgule.
MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat2, fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
COASA, coase, s. f. 1. Unealta agricola compusa dintr-o lama metalica cu varf curbat fixata pe o coada lunga, folosita la cosit. 2. Actiunea de a cosi; timpul cand se coseste. ♦ Recolta de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa.
DEROBA, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A parasi brusc directia impusa de calaret in momentul cand nu poate trece de un obstacol; a se intoarce in loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. derober.
BOLBOROC, bolboroci, s. m. (Rar) Basica formata la suprafata apei cand ploua sau cand se arunca ceva in ea.
ELECTROMAGNET, electromagneti, s. m. Bucata de otel care capata proprietati magnetice cand, printr-un fir metalic care o infasoara, trece un curent electric. ♦ Corp feromagnetic magnetizat temporar. – Din germ. Elektromagnet.
FARNAI, farnai, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfai, a fornai. ♦ A produce un zgomot caracteristic cand respira, din cauza nasului infundat. – Formatie onomatopeica.
FELON, feloane, s. n. Pelerina scurta pe care preotul o imbraca (pe cap) peste celelalte vesminte, cand oficiaza slujba. – Din sl. felonu.
MATCALAU s. m. (Reg.) Sarbatoare populara care se tine intr-una din zilele de dupa Pasti, cand baietii si fetele se aduna pentru a schimba intre ei oua rosii si a se prinde frati sau surori de cruce. [Var.: matcalau s. n.] – Din magh. matkalo.
MATUSA, matusi, s. f. 1. Sora tatalui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verisoara unuia dintre parinti sau sotia unchiului; tanti, tata, tusa2. 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adreseaza cineva unei femei in varsta sau folosit cand vorbeste despre ea; lele; p. gener. femeie in varsta; baba. – Lat. amita.
ORIcand adv. 1. In orice timp, indiferent cand, totdeauna, orisicand. 2. (Precedat de prep. „ca”, „decat”, in comparatii) in oricare alt moment. – Ori + cand.
PALETA, palete, s. f. 1. Placa de lemn, de portelan etc., prevazuta cu o deschizatura pentru a putea fi tinuta cu mana, pe care pictorii isi intind si isi amesteca vopselele cand lucreaza. ♦ Fig. Gama cromatica specifica unui pictor sau unei picturi; cromatica, colorit; p. ext. maiestrie artistica a pictorului; p. gener. maiestrie artistica. 2. Lopatica rotunda sau ovala de lemn, de obicei acoperita cu cauciuc sau cu pluta, cu care se loveste mingea in tenisul de masa. 3. Piesa (plata) de forme variate, folosita ca suport, ca unealta de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme si instrumente. ♦ Pala2 (De dimensiuni mici). – Din fr. palette.
NICIcand adv. Niciodata. – Nici + cand.
PENDUL, pendule, s. n. 1. Corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia de echilibru stabil; p. ext. dispozitiv sau piesa a unui mecanism a caror oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Ceas de perete a carui miscare este reglata de un pendul (1). [Var.: pendula s. f.] – Din fr. pendule, lat. pendulus.
PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.
RAITA, raite s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fara oprire (mari), trecere in graba pe undeva, vizita scurta. 2. Interj. (Inv.; in forma raita) Cuvant de recunoastere rostit de paznicii de noapte, cand se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta.
RASTIMP, rastimpuri, s. n. Durata (limitata) de timp; interval intre doua perioade sau intre doua momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. In rastimpuri sau din rastimp in rastimp = din cand in cand, cateodata, uneori. Intr-un rastimp = de la o vreme, la un moment dat. In rastimp = intre timp. – Din sl. rastonpu (dupa timp).
CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanta vascoasa asemanatoare cu gelatina, extrasa din oase, din peste, din unele plante sau obtinute pe cale sintetica, cu ajutorul careia se pot lipi intre ele diverse obiecte sau parti de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu sti absolut nimic (atunci cand este ascultat la scoala, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarta unor arbori si care are proprietatea de a se solidifica in contact cu aerul. – Din sl. klej.
REZONANTA, rezonante, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor incaperi de a intensifica si a prelungi sunetele; rasunet. 2. Stare de v******e in care se gaseste un corp sau un sistem fizic cand asupra lui se exercita o actiune exterioara periodica, cu o frecventa egala ori apropiata cu frecventa proprie v******ei corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanta = cavitate al carei volum de aer este capabil sa oscileze si sa amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gandire la schizofrenici, caracterizata prin inlocuirea legaturilor de fond ale actiunilor prin relatii verbale, de obicei facute dupa asonanta, rima sau localizare in timp sau spatiu. – Din fr. resonance.
SOLSTITIU, solstitii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare inaltime fata de ecuator; datele calendaristice corespunzatoare acestor momente (21 iunie si 22 decembrie), marcand ziua cea mai lunga sau cea mai scurta din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
STANOAGA, stanoage, s. f. (Tipogr.) Raft in forma de pupitru pe care se asaza casetele de litere cand se culege un text. – Refacut din stanoage (pl. lui stanog).
STINGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunta intr-o unitate militara trecerea la odihna de noapte; timpul cand se da acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge.
SCHIOP, -OAPA, schiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decat celalalt (sau celelalte), caruia ii lipseste un picior; care schiopateaza cand merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. a**l. (Despre obiecte) Care nu se sprijina in egala masura pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitatile metrice incomplete; cu imperfectiuni de ritm sau rima; nereusit, slab. 2. S. f. Masura populara de lungime, egala cu distanta de varful degetului mare pana la varful degetului aratator, cand cele doua degete sunt indepartate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cat o) schioapa = mult mai mic (sau mult mai mare) decat normal. – Din lat. *excloppus.
TAXA, taxe, s. f. 1. Suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit. ◊ Taxa pe valoarea adaugata = impozit general care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului de productie al produsului final. 2. Plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. ♦ Suma de bani care se plateste unei institutii in schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.
TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.
TEACA, teci, s. f. 1. Invelis, toc, aparatoare confectionata din metal, din lemn sau din piele, in care se pastreaza obiecte taioase lungi sau anumite instrumente; toc, aparatoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teaca de pamant = a se face nevazut, a se ascunde, a disparea. A asculta teaca de pamant = a asculta intr-o tacere desavarsita. A ramane teaca = a ramane gol. (Ba) ca(-i) teaca, (ba) ca(-i) punga, se spune cand cineva se codeste sa faca un lucru, invocand pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale in care intra si se fixeaza coada sau manerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Pastaie. – Din lat. theca.
TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
TOANA2, toane, s. f. 1. Ocol facut prin desfasurarea larga si completa a unui navod, care prinde pestele inconjurandu-l; loc (bogat in peste) unde se arunca in acest fel navodul. ♦ Spartura, gaura facuta in gheata unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apa; copca. 2. Timpul cand pestele umbla dupa mancare. – Din ucr., rus. tonea.
FOFEAZA, fofeze, s. f. Nume dat mai multor obiecte in forma de aripa sau de brat: a) aripa unei ferestre, a unei usi sau a unei porti; b) fiecare dintre bratele care poarta scaunele unui scranciob; c) fiecare dintre aripile unei mori de vant; d) fiecare dintre talpile razboiului de tesut; e) fiecare dintre lopatelele pe care se intinde tortul cand se pune pe vartelnita; f) fiecare dintre aripile unei grape articulate. ◊ Expr. A umbla ca o fofeaza = a umbla repede. [Pl. si: fofezi] – Et. nec.
FOL interj. (Adesea repetat) Cuvant care reda zgomotul produs de oamenii fara dinti cand mesteca. – Onomatopee.
FOSFENA, fosfene, s. f. Senzatie care apare sub forma unor puncte luminoase atunci cand inchidem ochii si apasam cu degetele pe pleoape. – Din fr. phosphene.
FOSFORESCENTA, fosforescente, s. f. Proprietate a unor compusi chimici de a emite lumina cand absorb sau dupa ce au absorbit radiatii luminoase ultraviolete sau corpusculare; calitatea de a lumina in intuneric; p. ext. sclipire. – Din fr. phosphorescence.
FOTOELECTRICITATE s. f. Fenomen datorita caruia un material emite electroni cand cade pe el lumina. ♦ Disciplina care se ocupa cu studiul fenomenelor fotoelectrice. – Din fr. photoelectricite.
FRECARE, frecari, s. f. Actiunea de a (se) freca; frecus, frecatura (1). ♦ (Fiz.) Interactiune a doua corpuri aflate in contact; forta pe care o exercita un corp asupra altuia cand acesta se freaca de el; frictiune(1). – V. freca.
FULEU, fulee, s. n. 1. Alergare in pas mare, mainile miscandu-se in ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul cand se desprinde de pamant si pana il atinge din nou, marcata de doua urme succesive ale aceluiasi picior. – Din fr. foulee.
PAR1, pari, s. m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
PARCA1 adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. Parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere. – Parea + ca.
PATRAFIR, patrafire, s. n. Obiect din odajdiile bisericesti, in forma de fasie lunga de stofa, de matase etc., pe care sunt brodate motive religioase, purtat de preoti peste stihar, cand oficiaza. [Var.: epitrahil (inv.) patrahil, patrahir s. n.] – Din sl. petrahilu, ngr. epitrahilion.
PARAS, parasi, s. m. (Reg.) Pescar care infige parul1 pentru a fixa lotca atunci cand se scoate navodul. – Par1 + suf. -as.
PATRAR, patrare, s. n. 1. (Inv. si pop.) Patrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele doua faze ale lunii cand aceasta, aflandu-se in crestere sau in descrestere, apare luminata numai pe jumatate (in forma de semicerc); perioada de timp corespunzatoare fiecareia dintre aceste doua faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
PAC interj. (Adesea repetat) Cuvant care reda: a) sunetul exploziv surd produs de fumatori cand trag fumul din lulea sau din tigara; b) sunetul produs de o lovitura data cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ata, de o sfoara, de o coarda etc. cand se rupe. – Onomatopee.
PARGUIALA, parguieli, s. f. Prima faza de coacere a fructelor, cand acestea incep sa-si schimbe culoarea si cand creste continutul lor in zahar. ◊ Loc. vb. A da in parguiala = a incepe sa se coaca. [Pr.: -gu-ia-] – Pargui + suf. -eala.
PARGUIT1 s. n. Faptul de a se pargui; timpul cand se parguiesc fructele sau cerealele. – V. pargui.
ASTAZI adv. 1. In ziua de fata, in ziua in curs; azi. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. Acest astazi va ramane neuitat. ♦ (In corelatie cu „maine”) a) Zi cu zi, zi dupa zi; b) cand..., cand. ◊ Expr. De ieri pana azi = intr-un timp neasteptat de scurt. Ba astazi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Astazi-maine = in curand, zilele acestea. 2. in epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. – Lat. ista die (sau asta + zi).
CLEMPUS, clempusuri, s. n. Bucata de fier in forma de carlig, pe care se sprijina clampa cand se inchide usa. – Cleampa + suf. -us.
ASFINTIT, asfintituri, s. n. 1. Faptul de a asfinti; asfintire. ♦ Fig. Declin, decadere. 2. Timpul, momentul cand apune soarele. 3. Locul unde asfinteste soarele. – V. asfinti.
ANIMISM s. n. Forma primitiva a religiei, cand oamenii credeau in spirite si in existenta unor duhuri ale obiectelor (plante, ape etc.); spiritualizare, personificare a fortelor si a fenomenelor naturii. – Din fr. animisme.
APUS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, tara situata spre acest punct c******l. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. 4. Fig. Declin, decadere, disparitie. – V. apune.
ARAREORI adv. (Numai) din cand in cand; rar, rareori, arar. [Pr.: -re-ori] – A3 + rare + ori.
VICECONSUL, viceconsuli, s. m. Persoana care inlocuieste pe consul cand acesta lipseste sau care indeplineste functia de consul intr-un oras unde nu exista consulat; titlu, functie detinuta de aceasta persoana. – Din fr. vice-consul.
VICEPRESEDINTE, -A, vicepresedinti, -te, s. m. si f. Persoana care tine locul unui presedinte cand acesta lipseste; loctiitor de presedinte; titlu, functie detinuta de aceasta persoana. – Vice- + presedinte (dupa fr. vice-president).
ARET s. n. (In sintagma) Caine de aret = caine de vanatoare dresat sa se opreasca atunci cand simte sau zareste vanatul. – Din fr. arret.
PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.
PER TU adv. (In expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” cand i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. Dupa germ. per du.
PESTELCA, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Sort de panza sau de postav pe care-l poarta femeile peste rochie si care, uneori, se poarta si de catre barbati; spec. fota dinainte; p. gener. fota. 2. Bucata de panza triunghiulara prinsa cu o latura de verga unei corabii, care serveste la pastrarea la adapost a burtii velei, cand aceasta este stransa. – Din bg. prestilka.
VIITURA, viituri, s. f. 1. Crestere brusca a nivelului apei dintr-un rau (care poate duce la revarsarea lui). 2. Mal, bolovani, pietris, crengi etc. aduse de apele curgatoare cand se revarsa. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tura.
PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].
PICATURA, picaturi, s. f. 1. Particica sferica desprinsa dintr-o masa de lichid, formata prin condensarea unui gaz etc.; pic1, strop; p. ext. cantitate mica dintr-un lichid. ◊ Loc. adv. Printre picaturi = din cand in cand, cateodata; p. ext. in timpul liber, pe apucate. Picatura cu picatura = putin cate putin, incetul cu incetul; pana la epuizare. ◊ Expr. A semana (cu cineva) ca doua picaturi (de apa) = a avea exact aceeasi infatisare cu alta persoana, a fi leit. Pana la ultima picatura de sange = pana la moarte, pana la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neinsemnata din ceva; farama. 2. (La pl.) Substanta medicamentoasa lichida care se administreaza bolnavului sub forma de picaturi (1). – Pica1 + suf. -atura.
PIEDIN, piedine, s. n. (Pop.) Totalitatea firelor de urzeala de la capatul unei panze, care raman netesute si se taie cand panza este scoasa de pe razboiul de tesut. – Lat. *pedinus.
PIC1, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvant care imita sunetul produs de caderea in picaturi a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvant care imita zgomotul produs de ciocul pasarilor cand ciugulesc. II. S. n. 1. Picatura (1), strop. 2. Cantitate, masura, durata etc. (foarte) mica din ceva; strop, fir, farama. ◊ Loc. adv. (Cate) un pic = a) putin; b) (in constructii negative) deloc. Nici pic = deloc, catusi de putin. Pic cu pic = putin cate putin, incetul cu incetul. ◊ Loc. adv. si adj. Fara (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) picur s. m.] – Onomatopee.
SINCRETISM, sincretisme, s. n. 1. Imbinare de elemente eterogene apartinand unor arte diferite (literatura, muzica, dans etc.), caracteristica folclorului si mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, cand diferitele arte nu erau inca diferentiate. 2. (Fil.) Amestec de doctrine filozofice si religii diferite si contradictorii care au fost reunite in mod fortat (ignorandu-se deosebirile dintre ele). – Din fr. syncretisme.
TOAMNA, toamne, s. f. Anotimp care urmeaza dupa vara si preceda iarna, cuprinzand (in emisfera boreala) intervalul dintre 23 septembrie si 22 decembrie, caracterizat prin scaderea treptata a duratei zilei, insemnate precipitatii si vestejirea vegetatiei. ◊ Loc. adj. De toamna = care se face sau se intampla toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Asta toamna = in toamna trecuta. La toamna = cand va veni toamna; in timpul toamnei viitoare. De (cu) toamna = fiind inca toamna. Pe (sau in) toamna = cand a sosit (sau cand va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Pana la toamna = pana la inceputul toamnei. ♦ (Adverbial; in forma toamna) In timpul toamnei. – Lat. autumnus.
PICADOR, picadori, s. m. Persoana care participa la luptele cu tauri, stand calare in arena, inarmat cu o lance, si impingand taurul spre toreador sau matador ori intervenind cand viata acestora este in primejdie. – Din fr. picador.
PESADA s. f. Miscare a calului cand se ridica pe picioarele dinapoi. – Din fr. pesade.
PLEASC interj. Onomatopee care imita zgomotul produs de limba cand se desprinde brusc de cerul gurii (cand se mananca cu lacomie). – Onomatopee.
PLEOCROISM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale cand sunt privite prin transparenta din diferite directii; policroism. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pleochroisme.
PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. Zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.
PLICI1 interj. Cuvant care imita zgomotul produs de apa cand se loveste de un obiect solid, de o lovitura (aplicata cuiva pe piele) etc.; pleosc. – Onomatopee.
PLOPOVAT s. n. (Reg.) Un fel de mreaja ai carei ochi, impletiti cu laturi, se strang cand intra pestele inauntru. – Et. nec.
PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.
POCNITOARE, pocnitori, s. f. 1. Nume dat unor jucarii de copii care pocnesc cand sunt atinse sau miscate. 2. Sfichi (la bici). 3. (Bot.) Plesnitoare. – Pocni + suf. -toare.
VIOARA3, viori, s. f. Instrument muzical alcatuit dintr-o cutie de rezonanta, avand intinse pe una din fete patru coarde, care vibreaza cand sunt atinse cu arcusul sau cand sunt ciupite; violina, scripca. [Pr. vi-oa- – Pl. si: vioare] – Cf. it. viola.
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus), cu scoarta neteda, alb-cenusie si cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioara, cu petiolul lung si flori crescute in amenti (Populus). ◊ Expr. cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.
PREFERINTA, preferinte, s. f. Intaietate acordata unui obiect, unei situatii, unei fiinte atunci cand exista posibilitatea de a alege dintre mai multe obiecte, situatii sau fiinte; inclinatie fata de o anumita fiinta. ◊ Loc. adv. De (sau cu) preferinta = cu deosebire, mai ales. [Var.: (inv.) preferenta s. f.] – Din fr. preference.
VIVAT interj. (Mai ales ca urare, cand se ciocnesc paharele cu bautura) Traiasca! La multi ani! ♦ (Substantivat, n.) Aclamatie; toast. – Din lat., fr. vivat.
PROSTESTE adv. Ca un prost; in mod prostesc. ◊ Expr. A rade prosteste = a rade fara motiv sau atunci cand nu trebuie. – Prost + suf. -este.
PROFAZA, profaze, s. f. (Biol.) Primul stadiu al mitozei, cand se formeaza cromozomii. – Din fr. prophase.
CREMENE, (rar) cremeni, s. f. 1. Varietate de roca sedimentara silicioasa, alcatuita din calcedonie, opal si cuart, care are proprietatea sa produca scantei atunci cand este lovita cu obiecte de otel. 2. Bucatica de cremene (1) folosita la scaparat cu amnarul. *Expr. Cat ai da in cremene = intr-o clipa. 2. Bucatica de cremene (1) care inlocuia la armele vechi capsa de aprindere si care, lovita de cocos, producea scantei si aprindea praful de pusca. – Din bg. kremeni.
PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.
PUTRED, -A, putrezi, -de, adj. 1. Care a putrezit; intrat in putrefactie; putregaios, putrid. ◊ Expr. Putred de copt = foarte copt, rascopt, aproape stricat. Putred de bogat (sau bogat putred) = foarte bogat. (Pop.) Ploaie putreda = ploaie deasa si marunta, de lunga durata. ♦ (Despre rani, tesuturi etc.) Cangrenat, purulent. ♦ (Despre balti, mlastini) Care miroase urat; statut. 2. Fig. Decazut moraliceste, daunator societatii, corupt. ◊ Expr. E ceva putred la mijloc (sau in Danemarca), se spune cand lucrurile nu se desfasoara normal, cand exista ceva suspect. – Lat. putridus.
OARA1, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul in care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumuland valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decat cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cate ori! = in repetate randuri, adesea. De putine ori = rareori. De cate ori = de fiecare data. ◊ Loc. conj. Ori de cate ori = in toate randurile, in toate cazurile cand..., de fiecare data. – Lat. hora.
SEVALET, sevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixeaza cartonul sau panza cand picteaza. ◊ Pictura de sevalet = pictura pe panou mobil cu suport din panza, lemn sau carton. [Pl. si: sevaleturi] – Din fr. chevalet.
OAREcand adv. (Inv. si reg.) 1. candva (in viitor), vreodata; oaresicand. 2. candva (in trecut), odinioara. – Oare + cand.
OARESIcand adv. (Pop.) Oarecand. – Oare + si + cand.
OBLANIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport facut dintr-o bucata de panza incolacita, pe care femeile il pun pe crestet cand poarta greutati pe cap. – Din scr. oglavnik.
SOPA interj. (Repetat) Cuvant care reda zgomotul facut cand se vorbeste in soapta. – Onomatopee.
SOSOSO interj. Cuvant care imita zgomotul facut cand se vorbeste mult si in soapta. – Onomatopee.
STOP interj., (2, 3) stopuri s. n. 1. Interj. Stai! Opreste! ♦ (In telegrame, ca termen conventional pentru a marca sfarsitul unei fraze) Punct! 2. S. n. Oprire brusca a mingii, a pucului la unele jocuri sportive. 3. S. n. Semafor care regleaza circulatia la intretaierea strazilor; lampa din spate a unui autovehicul, care se aprinde cand autovehiculul franeaza. 4. S. n. (Cin.; in compusele) Stop-cadru = efect folosit in cinematografie si televiziune, constand in oprirea miscarii si mentinerea unei imagini stationare, dupa care se reia miscarea, din faza la care a fost oprita. Stop-camera = procedeu de filmare combinata care consta in oprirea brusca a aparatului de filmare si a personajelor din cadru, in efectuarea unor modificari scenice si reluarea filmarii. – Din fr., engl. stop.
STIRB, -A, stirbi, -e, adj. 1. Caruia ii lipseste unul sau mai multi dinti. ◊ Compus: stirba-baba-cloanta s. f. = a) vrajitoare batrana din mitologia populara; porecla data unei femei batrane si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune in gluma copiilor cand le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia ii lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia ii lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. strubu.
SUIERA, suier, vb. Intranz. 1. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt si intens, atunci cand se deplaseaza, se misca, se invarteste sau spinteca aerul cu viteza. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascutit, strident si prelung, sufland cu putere aerul printre buzele intredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-si exprima nemultumirea, dezaprobarea fata de cineva sau de ceva prin fluieraturi stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. si tranz. A emite o succesiune melodica de sunete sufland printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierand. 4. (Despre unele animale, pasari, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un tipat (ascutit) specific. [Pr.: su-ie] – Lat. sibilare.
FALCEA, falcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scandurele intre care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga intre ele scandurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale carceiei carului prin care se leaga tanjala de protap (cand se injuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.
FAT, feti, s. m. 1. Produs de conceptie din uterul mamiferelor, din momentul cand incepe a avea miscari proprii si formele caracteristice speciei si pana cand se naste; fetus. 2. (Pop. si poetic) Fecior, fiu; baiat, copil. ◊ (Pop.) Fatul meu, formula cu care un batran se adreseaza cu afectiune, bunavointa etc. unui tanar. ♦ Fat-Frumos = erou principal din basme, inzestrat cu frumusete fizica si morala, cu bunatate, curaj si vitejie iesite din comun; p. gener. (ca nume comun) baiat, tanar sau barbat deosebit de frumos. (Pop.) Fat-logofat = copil cu insusiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.
OPALESCENTA, opalescente, s. f. Aspect laptos prezentat, in urma fenomenului de refractie a luminii, de unele medii cu particule fin dispersate sau bule de gaz microscopice si care apare roscat cand este observat prin transparenta si albastrui cand este observat lateral. – Din fr. opalescence.
FASA, fesi, s. f. 1. Bucata lunga si ingusta de panza cu care se infasoara strans copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau in) fasa = (de) pe vremea cand era copil mic; p. ext. de cand se stie, de la inceput. Abia iesit din fasa = foarte tanar, inca copil. 2. Fasie lunga si ingusta de tifon cu care se bandajeaza ranile. [Pl. si: fese] – Lat. fascia.
FARNAIT2, -A, farnaiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care vorbeste pe nas; fonf, fonfait, fornait2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic cand respira, din cauza nasului infundat. – V. farnai.
FENIX s. m. (Mitol.; in sintagma) Pasarea fenix = pasare fabuloasa despre care cei vechi credeau ca este unica pe lume si care, cand isi simtea sfarsitul aproape (o data la 500 de ani), se arunca in foc si renastea din propria ei cenusa, ca simbol al reinnoirii vesnice. [Scris si: phoenix. – Var.: (inv.) fenice s. m.] – Din fr. phenix, lat. phoenix.
FILAMENT, filamente, s.n. 1. Formatie filiforma a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care sustine antera 2. Conductor subtire, de obicei de metal, care devine incandescent, cand este strabatut de curent electric. 3. Formatie intunecoasa care apare in cromosfera, insotind eruptiile solare. (din fr. filament, lat. filamentum)
CORNAJ s. n. 1. Zgomot produs de trecerea aerului prin caile respiratorii (laringe, bronhii, trahee), ingustate din cauza unor leziuni, a unor infectii etc. 2. Sforaiala care se aude la cai cand sunt goniti la galop. – Din fr. cornage.
CORNITA2, cornite, s. f. 1. Dispozitiv asemanator cu un scaun, avand tablia in forma de U, pe care se aseaza o roata de lemn cand i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (inca nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn1 + suf. -ita.
CORLATA, corlate. s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Ingraditura sau coliba pentru vite. 3. Impletitura de forma bombata care se aseaza pe car cand se transporta snopi sau fan. 4. Polita in jurul cuptorului pe care se tin vase de bucatarie si alte lucruri marunte; prichici. [Pl. si: corlati] – Probabil din magh. korlat.
OREAV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apa numai cand ploua. – Et. nec.
FETI, fetesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A petrece ca fata timpul de cand iese la hora pana cand se marita. – Din fata.
FIDEIUSIUNE s. f. Contract prin care o persoana se angajeaza in fata creditorului sa execute obligatia debitorului in cazul cand acesta nu ar executa-o el insusi in termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidejussion, lat. fidejussio, -onis.
MIMOZA, mimoze, s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse si cu flori mici, roz sau albe, dispuse in capitule sau spice, foarte sensibile cand sunt atinse (Mimosa); spec. senzitiva (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.
ORISIcand adv. Oricand. – Ori + si + cand.
FLAMBAJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Incovoiere a unui corp in forma de bara supus actiunii unor sarcini exterioare, cand efortul atinge o anumita valoare critica. – Din fr. flambage.
ZOREA, zorele, s.f. Planta decorativa agatatoare, avand flori de diferite culori, cu corola in forma de palnie, care se deschid in zori si se inchid cand incalzeste soarele.
SUPARARE, suparari, s. f. Faptul de a (se) supara. 1. Neplacere, necaz, suferinta; nevoie, neajuns, lipsa. ◊ Expr. Sa nu-ti (sau sa nu va) fie cu suparare sau daca (sau de) nu ti-ar (sau v-ar) fi cu suparare, formula de politete prin care se exprima teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fara suparare! formula de politete prin care cineva arata ca nu se considera jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva sa nu se supere cand i se spune un adevar (neplacut). ♦ Greutate, povara, piedica. ♦ (Pop.) Paguba, stricaciune, deranj. 2. Intristare, amaraciune, tristete. 3. Furie, iritare, manie. – V. supara.
FLIS, flisuri, s. n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argila si marna, sedimentate intr-o mare in timpul cand fundul acesteia se gasea intr-o continua ridicare spre a deveni un lant muntos. – Din fr. flysch.
FUZIBIL, -A, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (usor). 2. S. m. Element al unei sigurante electrice in forma de fir sau de lamela, care se topeste atunci cand este parcurs de un curent mai mare decat cel admis. – Din fr. fusible.
CUTARE1 pron. nehot. (Inlocuieste numele unei persoane sau al unui lucru atunci cand nu vrem, nu putem sau nu e necesar sa le numim) Sunt cutare, ii raspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoana. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccu-talis.
FEDELES, fedelesuri, s. n. Butoias mic, de forme diferite, in care taranii isi tin apa cand lucreaza la camp. ◊ Expr. (Adverbial) A lega fedeles = a lega strans si bine ca sa nu poata scapa; a lega cobza. [Acc. si: fedeles. – Pl. si: fedelese] – Din magh. fedeles.
LAMA2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafata frontala, circulara a unei gauri cu ajutorul unei lame speciale, cand strunjirea este dificila. – Din fr. lamer.
LATRAT, latraturi, s. n. Faptul de a latra (1); sunete caracteristice scoase de caini cand latra; latrare, latratura, hamait, hamaitura, hamaiala. – V. latra.
MUSUROI1, musuroaie, s. n. 1. Movilita formata din tarana pe care o arunca la suprafata solului furnicile, cartitele etc. cand isi sapa coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc intr-un furnicar; furnicar. 2. Gramada de pamant adunata la radacina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vant, de inghet sau pentru a le favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinari) Gramada (mica). 4. (Reg.) Ridicatura mica de pamant; movila, deal. [Var.: (inv. si reg.) mosinoi, mosiroi, mosoroi, mosuroi, musinoi, musiroi, musunoi s. n.] – Lat. mus araneus.
LEOP interj. Cuvant care imita sunetul produs de un corp moale cand cade pe o suprafata neteda. – Onomatopee.
TAS, tasuri, s. n. (Inv.) 1. Vas plat (rotund); tipsie, taler; (astazi) talerul cantarului pe care se pune marfa pentru a fi cantarita. ◊ Expr. A umbla cu tasul = a face cheta; a cersi. ♦ Lighenas de care se serveste barbierul cand barbiereste. 2. Cupa; ceasca (de lut). 3. Fiecare dintre cele doua talere ale chimvalului. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua capace ale unui medalion. [Var.: teas s. n.] – Tc. tas.
CIUBOTA, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizma; gheata. ◊ Expr. Prost ca o ciubota = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxa perceputa in trecut de slujitorii domnesti de la impricinati, cand erau obligati sa se deplaseze pana acasa la acestia. [Var.: ciobota, cioboata s. f.] – Din ucr. coboty.
CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.
CORASLA s. f. Laptele unei femele de animal mamifer, in primele zile dupa ce a fatat, sau al unei mame imediat dupa nastere (cand nu este bun de consumat). [Var.: colastra, culastra s. f., colastru s. m.] – Lat. *colastra (= colostra).
LIPAIT s. n. Faptul de a lipai. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umbla descult sau in papuci ori de o lovitura data cu palma; cepait. ♦ Zgomot caracteristic pe care il fac (cu limba) unele animale cand beau sau cand mananca ceva. – V. lipai.
LIRA1, lire, s. f. 1. Instrument muzical rudimentar, format dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde, folosit, in antichitate, mai ales la acompaniere, cand se recitau poeme. ♦ Fig. Simbol al talentului poetic, al inspiratiei poetice, al creatiei poetice, al poeziei (lirice). 2. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala; Ciobanul-cu-Oile, Oierul. 3. (In sintagma) Lira de dilatatie = dispozitiv in forma de lira1 (1) sau de bucla, care permite dilatarea unei conducte pentru fluide fierbinti. – Din fr. lyre, lat. lyra.
CONGRUENTA, congruente, s. f. 1. Acord, concordanta, coincidenta. ♦ (Mat.) Relatie care exista intre doua numere intregi cand diferenta lor este multiplul unui numar intreg. 2. Insusirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.
COPCA2, copci, s. f. 1. Gaura, spartura facuta in gheata unui rau, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra intr-o mare incurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta intr-o sira de paie, in care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta in pamant, in piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele cand fug repede. – Din bg. kopka.
COPILARIE, copilarii, s. f. 1. Perioada a vietii omenesti de la nastere pana la adolescenta; timpul cand este cineva copil1. ♦ Fig. Inceput. 2. Fapta, purtare, vorbe, apucaturi de copil1; naivitate. – Copil1 + suf. -arie.
M*********E, m*********i, s. f. Hemoragie fiziologica din mucoasa uterina, care apare la femeia adulta in mod regulat si periodic, incepand din epoca pubertatii, cu intreruperi temporare in perioadele de sarcina si de alaptare, si pana la menopauza, cand dispare definitiv; soroc, regula, period. [Pr.: -stru-a-] – Din fr. m**********n.
MERINDE, merinde, s. f. Hrana (rece) pe care o ia cineva cand pleaca la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrana, mancare. – Lat. merenda.
CUVERTURA, cuverturi, s. f. Invelitoare cu care se acopera o masa, un pat sau cu care se inveleste cineva (cand doarme). – Din fr. couverture.
MEZOTERMAL, -A, mezotermali, -e, adj. Care se refera la stadiul depunerii mineralelor din solutii fierbinti, cand se formeaza minereuri de cupru, plumb, zinc etc.; care apartine acestui stadiu. – Din fr. mesothermal.
MICSUNEA, micsunele, s. f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivata ca planta ornamentala (Cheiranthus cheiri). ◊ Expr. cand va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. ♦ (Pop.) Micsandra. [Var.: micsunica s. f.] – Cf. tc. menekse.
MORGA1, morgi, s. f. Cladire special amenajata in care se depun cadavrele neidentificate si unde se fac autopsii in cazul cand este necesar sa se constate cauza mortii. ♦ Sala speciala intr-un spital unde se depun mortii pana la inmormantare. – Din fr. morgue.
CLOCOT, clocote, s. n. 1. Miscare zgomotoasa pe care o face un lichid cand fierbe. ♦ P. gener. Miscare zgomotoasa produsa de o masa de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitatie (zgomotoasa), framantare (sufleteasca, sociala). [Var.: (pop.) colcot s. n.] – Din sl. klokotu.
COBILA, cobile, s. f. 1. Suport alcatuit din doua lemne impreunate, care serveste la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul asaza rotile cand monteaza spitele sau obezile. [Var.: cobala s. f.] – Din sl. kobyla.
COLAC, colaci, s. m. 1. Un fel de paine, de obicei in forma de inel, impletita din mai multe suluri de coca. ◊ Colaci domnesti = daruri obligatorii trimise domniei de orasele din Tara Romaneasca si din Moldova. ◊ Expr. A se face colac = a se aseza, a se culca cu corpul incolacit. Colac peste pupaza = se zice cand la un necaz sau la o nenorocire se adauga un alt necaz sau o alta nenorocire. A umbla dupa (sau a astepta) colaci calzi = a umbla dupa (sau a astepta) lucruri bune, placute si venite de-a gata. A astepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire buna. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de forma inelara. ◊ Colac de salvare = inel de pluta sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul caruia o persoana (naufragiata) se poate mentine deasupra apei; centura de salvare. ♦ Imprejmuire de piatra sau de lemn in jurul unei fantani; ghizd. 3. Rotocol de fum (de tigara). – Din sl. kolacĩ.
NEICA s. m. (Pop.) Nene (1). ♦ Termen afectiv cu care, la tara, o fata se adreseaza flacaului iubit sau pe care flacaul il intrebuinteaza cand vorbeste despre sine cu fata iubita. – Nene + suf. -ica.
NODURAR, nodurare, s. n. Parte a razboiului de tesut alcatuita dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindarat si de care se prind capetele urzelii cand se inveleste panza. – Nod + suf. -urar.
TACIUNA, taciunez, vb. I. 1. Tranz. A arde ceva pana cand se face taciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de taciune (2). – Din taciune.
CONTRAPROBA, contraprobe, s. f. Proba suplimentara, efectuata atunci cand o proba de incercare nu da rezultate concludente. – Contra1 + proba.
RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.
EXTERITORIALITATE s. f. Situatie juridica in care se considera ca se afla misiunile diplomatice (ambasadele, legatiile, persoanele etc.) ale unui stat strain, ca si cand ele ar continua sa fie situate pe teritoriul statului lor national. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. exterritorialite. Cf. germ. Exterritorialitat.
EMBRIOTOMIE, embriotomii, s. f. Taiere a fetusului mort in interiorul uterului matern, cand nu este posibila o nastere normala. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryotomie.
CONTRAMARS, contramarsuri, s. m. Marsul pe care il face o trupa cand isi schimba directia; evolutia unei coloane care isi schimba frontul. – Din fr. contremarche.
ELIZIUNE, eliziuni, s. f. Suprimare a vocalei finale a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe tot cu o vocala. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. elision, lat. elisio, -onis.
EPITERMAL, -A, epitermali, -e, adj. Care reprezinta stadiul final al procesului hidrotermal de depunere a mineralelor din solutii magmatice fierbinti, cand se formeaza minereuri de aur, argint, stibiu, mercur etc. – Din fr. epithermal.
ESTIMAT, estimate, s. n. Valoare aproximativa cu care se inlocuieste valoarea exacta a unei marimi atunci cand masurarea experimentala a acesteia este afectata de erori. – V. estima.
DISTRIBUTIVITATE s. f. Proprietate a unei operatii matematice sau logice de a putea fi efectuata separat asupra diferitilor termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obtinut fiind acelasi ca si in cazul cand operatia ar fi fost aplicata intregii expresii. – Din fr. distributivite.
SPAIMA, spaime, s. f. 1. Emotie puternica si violenta provocata de ceva neprevazut si primejdios; groaza. ◊ Loc. adj. si adv. De spaima = infiorator, ingrozitor; extraordinar, neobisnuit. ◊ Loc. vb. A baga spaima (in cineva) = a infricosa, a inspaimanta (pe cineva). A da spaima in cineva = a se infricosa, a se inspaimanta. ◊ Expr. A intra spaima in cineva, se spune cand cineva e mereu inspaimantat, se sperie usor (dupa ce a trecut printr-o sperietura mare). A trai cu frica-n san = a fi stapanit continuu de frica. A trage o spaima = a trece printr-o sperietura mare ♦ (Pop.) Frica bolnavicioasa, nevroza. 2. Fiinta, lucru, fenomen care infricoseaza. – Et. nec.
DORMITA, dormitez, vb. I. Intranz. A dormi usor si intermitent, a atipi din cand in cand; a motai, a picoti. – Din lat. dormitare.
DOTA, dote, s. f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete cand se marita; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis.
DRAGUT, -A, draguti, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Dragalas, frumusel, gratios (ca infatisare sau comportare); iubit, drag. ◊ Expr. A fi sau a se arata, (adverbial) a se purta dragut (cu sau fata de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintator cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit cand vorbesti despre o asemenea persoana. 2. S. m. si f. (Pop.) Iubit(a), ibovnic(a), amant(a). – Drag + suf. -ut.
DROPGOL, dropgoluri, s. n. (La rugbi) Lovitura de picior data in minge in momentul cand aceasta atinge pamantul si care face ca mingea sa treaca peste bara de sus a portii adverse, consemnand inscrierea a trei puncte. – Din engl., fr. dropgoal.
DUBLURA, dubluri, s. f. 1. Actor, cantaret etc. care inlocuieste intr-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Persoana care inlocuieste un actor de film in scenele periculoase, la unele repetitii, cand se regleaza lumina pentru filmare etc. 2. Tesatura (subtire), vatelina, vata, blana etc. care serveste la captusirea unui obiect de imbracaminte. – Din fr. doublure.
SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
SOROC, soroace, s. n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru savarsirea unei actiuni sau pentru indeplinirea unei obligatii; interval de timp in cuprinsul sau la sfarsitul caruia se efectueaza un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din cand in cand; la zile mari. ◊ Expr. A sfinti sorocul = a respecta cu strictete un termen de plata. A i se implini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfarsitul existentei, a inceta sa mai existe; p. ext. a muri. ♦ Data la care se intampla ceva. ♦ Epoca a anului cand se coace si se strange recolta; (concr.) recolta culeasa in aceasta epoca. ♦ M*********e. 2. Data, fixata in practica crestina, cand se pomenesc mortii; slujba religioasa care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limita. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteala, oranduiala. ♦ (Reg.) Ursita, soarta; prevestire. – Din sl. suroku.
SPART1 s. n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfarsit, incheiere a unei activitati. ◊ Expr. A ajunge la spartul targului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea tarziu, cand lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.
SPATA, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formand un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile cand se impleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat in spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Inv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.
SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.
TABULAR, -A, tabulari, -e, adj. 1. Care este inscris pe o lista, pe o tabla1 sau in coloanele unui registru. ◊ (Mat.) Diferenta tabulara = adaosul pe care il primeste logaritmul unui numar de patru cifre, cand acest numar creste cu o unitate. 2. (Tehn.; despre un material) Care se prezinta sub forma de placi. – Din fr. tabulaire.
TABURET, taburete, s. n. Scaunel rotund sau patrat, fara spatar. ♦ Spec. Scaunel fara spatar, prevazut cu un dispozitiv de inaltare si de coborare, pe care sta cineva cand canta la pian. ♦ Spec. Scaunel foarte scund, pe care isi poate tine picioarele o persoana care sta pe scaun. – Din fr. tabouret.
TACAM, tacamuri, s. n. 1. 1. Serviciu de masa complet, care se asaza in dreptul fiecarui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveste o persoana cand mananca. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operatii sau specifice unei anumite indeletniciri. ♦ Harnasament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gaturi de pasare (2). II. 1. (Inv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poama. – Din tc. takim.
THALIDOMIDA s. f. (Farm.) Tranchilizant si antivomitiv cu actiune nociva asupra fatului cand este administrat femeilor gravide. – Din engl., fr. thalidomide.
TINDECHE, tindechi, s. f. Bucata ingusta de lemn sau de otel, cu dinti la ambele capete, cu ajutorul careia se tine intinsa panza la razboi cand se tese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotite, cu care se intinde panza in latime la razboaiele mecanice. – Lat. tendicula.
TERMORIGID, -A, termorigizi, -de, adj. (Despre materiale solide) Care isi modifica proprietatile cand este incalzit pana la inmuiere si apoi racit, suferind modificari structurale ireversibile in urma acestui proces. – Termo- + rigid.
TERTAROLARE, tertarolari, s. f. Reducere a suprafetei unei vele cand vantul depaseste o anumita forta. – Din tertarola.
TERTAROLA, tertarole, s. f. Portiune dintr-o vela care poate fi stransa prin infasurare pentru a reduce suprafata panzei expusa vantului cand acesta depaseste o anumita forta. – Din it. terzaruola.
TAS, tasuri, s. n. (Inv.) 1. Vas plat (rotund); tipsie, taler1; (astazi) talerul1 cantarului, pe care se pune marfa pentru a fi cantarita. ◊ Expr. A umbla cu tasul = a face cheta; a cersi. ♦ Lighenas de care se serveste barbierul cand barbiereste. 2. Cupa; ceasca (de lut). 3. Fiecare dintre cele doua talere1 ale chimvalului. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua capace ale unui medalion. [Var.: teas s. n.] – Din tc. tas.
TAMANJER, tamanjere, s. n. (Reg.) Unealta ciobaneasca in forma de lopatica sau de bat ramificat la un capat, cu care se amesteca zerul in caldare cand se fierbe pentru a se face urda. – Et. nec.
TARATA, tarate, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Invelis al grauntelor de grau, de porumb etc. zdrobit prin macinare si separat de faina la cernut. ◊ Expr. Scump la tarate si ieftin la faina, se spune despre cel care este zgarcit la cheltuieli marunte, dar risipitor cand nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tarate = a rupe in bucati, a omori (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tarate = a se deprinde cu binele. 2. Rumegus (de lemn). 3. (Reg.) Matreata (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.
TELOFAZA s. f. (Biol.) A patra faza in diviziunea celulei prin mitoza, cand fosta celula unica se imparte in doua celule distincte. – Din fr. telophase.
COLEA adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, in apropiere, alaturi. Sta colea. ◊ Expr. Ici (si) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (si) din alta parte, dintr-un loc in altul. Colea si colea = rar, putin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = in toate partile, pretutindeni. De colea pana colea = dintr-un loc intr-altul, incoace si incolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, in timpul cand..., in momentul cand... ◊ Expr. cand colea, se spune pentru a pregati pe ascultator ca urmeaza ceva neasteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevarat, intr-adevar. Castiga colea, nu gluma. ◊ Expr. Stii, colea = zdravan; de soi; asa cum trebuie; extraordinar. [Acc. si: colea] – Din acolea.
COLO adv. (Cu sens local) Acolo. ◊ Expr. De colo (pana) colo = dintr-un loc intr-altul, de la un capat la altul, incoace si incolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc in loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = intr-o parte..., intr-alta. Cat colo = la oarecare departare. cand colo = (exprimand o surprindere) de fapt, in realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cat de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimand mirarea) i-auzi! de unde si pana unde? [Acc. si: (pop.) colo] – Din acolo.
TERMINA, termin, vb. I. 1. Tranz. A duce o actiune pana la capat; a ispravi, a sfarsi. ◊ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfarsite. 2. Refl. A lua sfarsit, a se incheia. ♦ A avea o terminatie, a se sfarsi in... Cuvantul „masa” se termina cu o vocala. ◊ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune cand cineva nu mai are nici o sansa de scapare. [Prez. ind. acc. si: termin] – Din fr. terminer, lat. terminare.
TERMOPLASTIC, -A, termoplastici, -ce, adj. (Despre materiale solide) Care nu-si modifica structura cand este incalzit pana la inmuiere si apoi racit. – Din fr. thermoplastique.
TORS1 s. n. 1. Faptul de a toarce. 2. Sunet produs de pisici cand torc. – V. toarce.
TOTUNA adv. 1. La fel, acelasi lucru. Expr. A-i fi (cuiva) totuna, se spune cand, din mai multe alternative, cineva nu da preferinta nici uneia, socotindu-le pe toate pe acelasi plan. 2. (Rar) Intruna, fara a se opri. – Tot + una.
TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.
TOARCE, torc, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A trage fire dintr-un caier si a le rasuci cu mana si cu ajutorul fusului, pentru a obtine fire care pot fi tesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor masini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemanator cu sfaraitul fusului (cand cineva toarce 1). – Lat. torquere „a intoarce”.
TRANSBORDA, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta marfurile sau oamenii dintr-un tren in altul sau de pe o nava pe alta (continuand calatoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, cand cele doua linii nu au legatura directa. ♦ Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul cand circulatia pe un drum s-a intrerupt intr-un anumit loc. – Din fr. transborder.
TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platforma mobila la nivelul unei cai ferate, cu ajutorul careia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (cand cele doua linii nu au legatura directa). 2. Nava care serveste la transbordarea calatorilor sau a marfurilor. – Din fr. transbordeur.
TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.
TUTUI, tutuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. A(-si) spune „tu” cand sta (ori stau) de vorba (ca semn al relatiilor familiare); a fi in relatii familiare cu cineva. – Din tu (dupa fr. tutoyer).
TREIERAT s. n. 1. Faptul de a treiera; treier, treieris. 2. Timpul cand se treiera; treier, treieris. [Pr.: tre-ie-] – V. treiera.
TREZI, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) destepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. si tranz. A-si veni sau a face sa-si vina in fire (dintr-o stare de reverie, de lesin etc.). 3. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina constient, a ajunge sau a face sa ajunga, sa inteleaga, sa-si dea seama de realitate, de adevar; a (se) dumeri, a (se) lamuri. 4. Refl. A se pomeni pe neasteptate cu cineva, a ajunge deodata undeva, la cineva sau intr-o situatie neprevazuta. ◊ Expr. Unde te trezesti? se spune unui om prea indraznet sau care se comporta in mod nepotrivit. ♦ A se afla intr-un anumit loc sau intr-o anumita stare de cand stie, de cand isi poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mancaruri, bauturi, mirosuri) A-si pierde taria, gustul, aroma; a se rasufla. – Din sl. trezviti.
TREMURATOR, -OARE, tremuratori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care tremura, care vibreaza; tremurat2, tremurand. ♦ (Despre ape) Care unduieste usor, care se increteste la suprafata. 2. S. f. Planta erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse in mici spiculete care se leagana cand adie vantul (Briza media). – Tremura + suf. -ator.
TRIBOLUMINESCENTA s. f. Emisiune slaba de lumina pe care o prezinta unele substante cristaline atunci cand sunt sfaramate sau sparte. – Din fr. triboluminescence.
TRONC interj. Cuvant care imita zgomotul produs de o ciocanire, de o cadere, de trantirea unui lucru etc. ◊ Expr. A-i cadea cuiva (cu) tronc (la inima) = a-i deveni cuiva drag dintr-o data; a indragi (pe neasteptate). ♦ Exclamatie care exprima surpriza in fata unui lucru neasteptat sau a unei situatii neprevazute. ◊ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune cand cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situatia in care se gaseste. – Onomatopee.
TROP1 interj. (De obicei repetat) Cuvant care imita zgomotul pe care il fac picioarele cand lovesc pamantul in mers. [Var.: tropa, (pop.) tropai interj.] – Onomatopee.
TROSNI, trosnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lemne si despre obiecte de lemn; la pers. 3) A produce un zgomot specific prin rupere, izbitura, crapare, ardere etc.; a crapa, a pocni, a plesni cu zgomot. 2. (Pop.) A pocni, a plesni din bici. 3. A-i parai cuiva incheieturile. ◊ Expr. A-i trosni (cuiva) falcile, se spune cand cineva primeste o lovitura puternica, cand mananca cu lacomie si cu zgomot sau cand casca cu pofta. ♦ (Despre pepeni verzi copti) A parai cand sunt stransi in palme. [Var.: (pop.) trasni vb.IV] – Cf. trasni1.
TROSNITURA, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect cand plesneste, cand crapa etc.; pocnitura, paraitura, trosnet. – Trosni + suf. -tura.
RECIPROCITATE, reciprocitati, s. f. 1. Insusirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare facuta de catre un stat altui stat, cu care intretine relatii diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urma stat i-l asigura la randul sau. 2. (Mat.) Relatie intre doua numere, ecuatii sau teoreme prin care una dintre ele este reciproca celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-si schimba forma si traiectoria atunci cand este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. reciprocite, lat. reciprocitas,-atis.
TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.
TAPA, tape, s. f. Scobitura, taietura care se face la capatul lemnelor de constructie pentru a le putea imbina unele cu altele. ♦ Taietura care ramane in trunchiul unui copac cand taietorul loveste cu toporul o data piezis si alta data orizontal. – Et. nec.
RESORT2, resorturi, s. n. Organ al unui mecanism executat dintr-un material cu proprietati elastice mari si care, sub actiunea unei forte exterioare, se deformeaza, revenind la forma initiala cand actiunea exterioara inceteaza; (sens curent) arc. ♦ Fig. Sursa, izvor de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. – Din fr. ressort.
RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.
RATA, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scapa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reusi, a nu izbuti intr-o imprejurare, a da gres. ♦ Refl. A nu reusi sa se afirme sau sa realizeze ceva la nivelul posibilitatilor sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc cand este declansata. – Din fr. rater.
REDHIBITIUNE, redhibitiuni, s. f. (Jur.) Anulare a unei vanzari cand actul vanzarii are un viciu. [Pr.: -ti-u-] – Din lat. redhibitio, -onis, fr. redhibition.
RASUFLARE, rasuflari, s. f. Actiunea de a (se) rasufla si rezultatul ei; respiratie, rasuflet, rasuflu. ◊ Loc. adj. si adv. Fara rasuflare = mort. ◊ Loc. adv. Dintr-o rasuflare = dintr-o data, repede. ◊ Expr. A-si tine (sau a-si opri, a-si stapani) rasuflarea = a se sili sa nu respire sau a respira usor, fara zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) rasuflarea = se zice cand cineva este coplesit, sugrumat de o emotie puternica, de spaima etc. A-si da rasuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plamani; suflu. ♦ Fig. Adiere usoara. – V. rasufla.
REEXAMINA, reexaminez, vb. I. Tranz. A examina din nou pe cineva (cand primul examen n-a fost concludent sau a fost negativ). ♦ A cerceta, a studia, a lua din nou in discutie o lucrare, o problema etc. [Pr.: re-e-gza-] – Re1- + examina.
RACOARE, (3) racori, s. f. 1. Temperatura usor scazuta, frig moderat; racoreala. ◊ Loc. adv. (De) la racoare = (de) la un loc umbrit, racoros. Pe racoare = pe vreme racoroasa, cand nu este inca foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La racoare = la inchisoare. 2. Senzatie de raceala pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzatie de frig provocata de o stare patologica sau emotiva; fior. ◊ Expr. A baga (pe cineva) in racori (sau in toate racorile) = a speria tare, a ingrozi pe cineva. – Din rece.
REFLEXIE, reflexii, s. f. 1. Fenomen de reintoarcere partiala a luminii, a sunetului, a radiatiilor in mediul din care au venit atunci cand intalnesc o suprafata de separare a doua medii; reflexie (2). 2. Reflectie (1). [Var.: reflexiune s. f.] – Din fr. reflexion, lat. reflexio, -onis, germ. Reflexion.
REFRACTIE, refractii, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a directiei de propagare a unei unde, a unei radiatii sau a unui corpuscul, cand acestia intalnesc suprafata de separatie a doua medii diferite. ◊ Indice de refractie = numar care caracterizeaza fenomenul de refractie a unei radiatii luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiatii sau a acelor unde in mediul din care provin si viteza lor de propagare in mediul in care patrund. Refractie astronomica = deviere a razei de lumina a unui astru de la directia rectilinie, datorita refractiei sale in atmosfera terestra. [Var.: refractiune s. f.] – Din fr. refraction, lat. refractio, -onis.
RASARIT1, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare Soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.
RASCROIALA, rascroieli, s. f. Actiunea de a rascroi si rezultatul ei; taietura adancita in croiala unei haine, in special la maneci si la gat; rascroitura. ♦ Bucata de material care cade cand se rascroieste. [Pr.: -cro-ia-] – Rascroi + suf. -eala.
REFUZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Pana la refuz = atat incat nu se mai poate adauga nimic; pana cand nu este loc pentru mai mult, pana la limita maxima. 2. Material ramas, dupa cernere, sortare sau clasare (in ciur sau pe sita). 3. Deficienta in functionarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care consta in producerea unor goluri rezultate din umplerea incompleta a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
RELEU, relee, s. n. 1. Aparat sau dispozitiv care realizeaza anumite comenzi, folosit la instalatiile automate si caracterizat prin faptul ca determina o variatie brusca, in salt, a marimii de iesire, atunci cand marimea de intrare atinge anumite valori. 2. Sistem de comunicatii in radiodifuziune si televiziune, cu statii intermediare de receptie si retransmisie. ◊ Releu de scara = automat de scara. 3. Inlocuire a cailor (in cursul drumului), a cainilor (in timpul vanatorii) sau a stafetelor (in timpul unei curse); locul unde se face schimbul; animalul sau stafeta de schimb. – Din fr. relais.
REVARSAT1 s. n. (In sintagma) Revarsatul zorilor (sau zilei) sau revarsat de zori (sau de ziua) = timpul cand se lumineaza de ziua, zori de zi. – V. revarsa.
REVERSIUNE, reversiuni, s. f. 1. (Jur.) Revenire a unor bunuri donate la primul proprietar, cand persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. (Fiz.) Schimbare a succesiunii de stari intermediare prin care trece un sistem in cursul unei transformari. [Pr.: -si-u-] – Din fr. reversion.
REZONATOR, rezonatoare, s. n. Aparat sau sistem fizic capabil sa intre in rezonanta (2) cand se gaseste intr-un camp de forte periodice, datorita unui izvor de oscilatii. – Din fr. resonateur.
RULIU, ruliuri, s. n. Oscilatie de inclinare a unei nave in jurul axei sale longitudinale, provocata de actiunea valurilor inalte, cand directia de inaintare a navei este paralela cu valurile. [Acc. si: ruliu] – Din fr. roulis.
RICOSEU, ricoseuri, s. n. Faptul de a ricosa. ♦ inscriere a proiectilului pe o noua traiectorie cand intalneste pamantul sau alt obstacol sub un unghi mic, pana la 20
DEHISCENT, -A, dehiscenti, -te, adj. (Despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan cand ajunge la maturitate, punand in libertate semintele. – Din fr. dehiscent, lat. dehiscens, -ntis.
DEHISCENTA s. f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange cand ajung la maturitate. – Din fr. dehiscence.
DEPINDE, depind, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi in functie de..., a atarna de... ◊ (Ca raspuns neprecis la o intrebare) cand se termina lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, institutii, tinuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dependre, lat. dependere.
DERIVATA, derivate, s. f. (Mat.) Limita raportului dintre cresterea functiei si cresterea variabilei, cand cresterea variabilei tinde catre zero. – Din fr. derivee.
DIELECTRIC, -A, dielectrici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care izoleaza din punct de vedere electric; izolator. ◊ Constanta dielectrica = raportul dintre capacitatea unui condensator electric care contine intre armaturi o substanta izolatoare si capacitatea aceluiasi condensator cand contine intre armaturi aer sau vid. 2. S. n. Material izolant din punct de vedere electric si care se polarizeaza temporar cand este introdus intr-un camp electric. [Pr.: di-e-] – Din fr. dielectrique.
DESERT, deserturi, s. n. Fel de mancare, de obicei dulciuri, fructe, branzeturi etc., care se serveste la sfarsitul mesei; timpul cand se serveste aceasta mancare. – Din fr. dessert.
DILEMA, dileme, s. f. Rationament care pune doua alternative dintre care trebuie aleasa una, desi ambele duc la aceeasi concluzie. ♦ Incurcatura in care se afla cineva cand este obligat sa aleaga intre doua alternative cu perspective (aproximativ) egale. – Din fr. dilemme, lat. dilemma.
DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.
DECUBIT s. n. Pozitie a corpului cand este intins la orizontala. ♦ Rana cangrenata care apare uneori la bolnavii siliti sa stea mult timp culcati. – Din fr. decubitus, lat. decubitus.
DECOLETA, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare in piese, care, atunci cand sunt gata, sunt taiate succesiv din aceasta. 2. A executa operatia de decoletare. – Din fr. decolleter.
DESPARTIRE, despartiri, s. f. Faptul de a (se) desparti. 1. Separare; momentul cand cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cat cineva sta despartit; despartit1. 2. Divort. 3. Diviziune, impartire, segmentare. ♦ (Concr.) Despartitura. ♦ (Inv.) Circumscriptie (politieneasca sau administrativa); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscriptii. – V. desparti.
DESPARTIT1 s. n. Despartire (1). ◊ Despartitul oilor = desfacerea tovarasiei de stana, toamna, cand se impart proprietarilor oile si produsele lor. – V. desparti.
DESTEPTARE, desteptari, s. f. Faptul de a (se) destepta; desteptat. ♦ Momentul cand se trezeste cineva din somn. ♦ Semnal care anunta scularea de dimineata in internate, cazarmi etc. – V. destepta.
DIASTOLA, diastole, s. f. (Fiziol.) Relaxare ritmica a inimii si a arterelor (care se produce imediat dupa faza de contractare a acestora), cand sangele se varsa din vene in cavitatea c******a. [Pr.: di-as-] – Din fr. diastole.
SADITOR, -OARE, saditori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care sadeste. 2. Adj. (Despre plante) Bun pentru a fi sadit, de sadit. 3. S. n. Bat cu care se fac gauri in pamant cand se sadeste. – Sadi + suf. -tor.
SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.
SANATATE s. f. 1. Stare a unui organism la care functionarea tuturor organelor se face in mod normal si regulat. ◊ Casa de sanatate = sanatoriu; ospiciu. Sanatatea publica = bunastarea sanitara, starea de salubritate a intregii populatii. ◊ Expr. In sanatatea (cuiva sau a ceva) = a) urare facuta cand se bea un pahar in cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, in cinstea cuiva sau a ceva. Sanatate (buna)! = a) formula de urare la despartire; b) s-a sfarsit, nu mai e nimic de facut; putin imi pasa! atata paguba! 2. Fig. Tarie, robustete. – Lat. sanitas, -atis.
SAPAT s. n. 1. Actiunea de a (se) sapa; sapare, sapatura. ♦ (Reg.) Prasila. 2. Vremea, timpul cand se efectueaza munca prasitului. – V. sapa.
DIFUZA, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A raspandi, a propaga o stire, o idee etc. (prin viu grai, prin presa, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune in vanzare o carte, o publicatie etc. 2. Tranz. A propaga, a raspandi, a imprastia in toate directiile sunete, lumina, caldura etc. ♦ Refl. Razele luminoase se difuzeaza cand trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A patrunde in masa altui corp cu care se afla in contact. – Din fr. diffuser.
DIFUZIUNE, difuziuni, s. f. 1. Imprastierea in toate directiile a razelor unui fascicul de lumina, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflecta cand intalnesc o suprafata cu asperitati. 2. Patrunderea moleculelor unui corp in masa altui corp cu care vin in contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difuzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis.
SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoana specializata in lucrari sub apa cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, inchis ermetic, prevazut cu aparat respirator, cu care se imbraca scafandrii (1) cand coboara sub apa, aviatorii care zboara la altitudini inalte si cosmonautii. – Din fr. scaphandre.
SCONT, sconturi, s. n. 1. Operatie de credit care consta in cumpararea efectelor de comert de catre banci, cu retinerea din valoarea lor nominala a dobanzii pana la scadenta si a unui comision. ♦ Suma de bani reprezentand dobanda la un imprumut, pe care o banca si-o retine cu anticipatie la acordarea imprumutului. 2. (Rar) Reducere acordata unui debitor din valoarea unei polite sau a unei datorii platite inainte de scadenta; recalculare si diminuare a dobanzilor, cand plata unei obligatii se face inainte de termen. – Din it. sconto.
SCANTEIE, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
SCART interj. 1. Cuvant care imita zgomotul ascutit, strident produs de usi, roti etc. ♦ Cuvant care imita zgomotul ascutit, alternativ al unui lucru care se misca cand intr-un sens, cand in altul. ♦ Compus; (depr.) scarta-scarta-pe-hartie s. m. = functionar, contopist. 2. Cuvant care imita zgomotul caracteristic produs de incaltaminte in timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la incaltaminte, pentru a o face sa scartaie in timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamatie de dezaprobare, de impotrivire sau de dispret fata de afirmatia cuiva; da' de unde! vorba sa fie! [Var.: scarta, scartai interj.] – Onomatopee.
SCUMPI, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mari pretul unei marfi, a vinde mai scump. ◊ Refl. pas. Se scumpise hartia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere preturi (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgarci (cand vinde sau cumpara ceva). – Din scump.
SEARA, seri, s. f. Parte de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; interval de timp cuprins intre sfarsitul zilei si momentul cand cineva isi incheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seara = inca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la inceputul serii. Catre (sau spre, inspre, pe) seara = cand se lasa seara. ◊ – Expr. Buna seara! formula de salut, la intalnire sau la despartire, in timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) in timpul serii. ♦ (Adverbial; in forma seara) in timpul de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; in fiecare zi cand incepe sa se intunece. – Lat. sera.
