VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

EXPEDITIE s. f. 1. expediere (1). 2. calatorie intreprinsa in vederea unor cercetari stiintifice sau pentru afaceri comerciale. 3. campanie militara in afara granitelor, in scop de cucerire, de pedepsire etc. (< fr. expedition, lat. expeditio)

EXPEDITIE, expeditii, s. f. 1. Calatorie lunga (si anevoioasa) facuta de un grup organizat in regiuni indepartate, cu scopuri stiintifice, comerciale etc. 2. campanie militara agresiva pentru cucerirea unui teritoriu strain, indepartat de propria tara. 3. Expediere. ◊ Condica de expeditie = registru in care se inregistreaza zilnic lista corespondentei expediate de o institutie sau de o intreprindere. – Din fr. expedition, lat. expeditio.

EXPEDITIE ~i f. 1) Calatorie lunga, intreprinsa de un grup de persoane, cu anumite scopuri. ~ geologica. 2) campanie militara pentru cucerirea unui teritoriu strain, indepartat de propria tara. 3) Trimitere de marfuri, de corespondenta etc. la o anumita adresa. [G.-D. expeditiei; Sil. -ti-e] /<fr. expedition, lat. expeditio, ~onis

sefer², s.n. (inv.) expeditie militara; campanie.

CAMBRONNE [cambron], Pierre (1770-1842), general francez. Participant la toate campaniile militare din timpul Revolutiei si Imperiului. A manifestat un mare atasament fata de Napoleon. La Waterloo, pe cind comanda garda imperiala, covirsit de fortele dusmane si somat a se preda, a raspuns prin celebrele cuvinte: „garda moare, dar nu se preda”.

campanie f. (fr. campagne, it. campagna, d. lat. campus, cimp). Expeditiune militara: campania din Bulgaria. Timp propriu unor lucrari: campania cladirilor, alegerilor. A face o campanie, a lua parte la ia [!].

VOLUNTAR, -A adj. 1. Facut de bunavoie, nesilit de nimeni; liber consimtit. 2. Care cauta sa-si impuna mereu vointa; cu vointa (ferma); incapatanat, indaratnic. // s.m. militar care participa la o campanie sau se inroleaza in armata din propria dorinta, de bunavoie, neobligat (inainte de a fi implinit varsta necesara). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].

campanie s.f. 1. Totalitatea operatiilor militare efectuate de armatele unei tari sau de un grup de armate pe un teatru de lupta intr-un anumit timp si intr-un scop strategic. 2. Actiune organizata pentru realizarea anumitor sarcini intr-o anumita perioada de timp. [Gen. -iei. / < fr. campagne, rus. kampania].

profont, s.n. (inv.) paine cazona de campanie, preparata in trecut pentru militarii din fostul imperiu austro-ungar.

campanie s. f. 1. totalitatea operatiunilor militare efectuate intr-un anumit timp, in vederea atingerii unui scop strategic. 2. actiune organizata pentru realizarea unor sarcini intr-o anumita perioada de timp. ◊ timpul cat dureaza. (< fr. campagne, rus. kampaniia)

VOLUNTAR, -A I. adj. 1. facut de bunavoie; liber consimtit. 2. care exprima, denota vointa. ◊ care isi impune vointa; autoritar; incapatanat, indaratnic. II. s. m. 1. militar care participa la o campanie, la o actiune de lupta sau se inroleaza in armata din proprie dorinta. 2. cel care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)

campanie ~i f. 1) Ansamblu de operatii militare efectuate pe campul de lupta, intr-o anumita perioada de timp. Plan de ~. 2) Actiune intreprinsa din timp, dupa un anumit plan, pentru realizarea unor sarcini politice sau sociale. ~ electorala. ~ agricola. 3) Timpul cat dureaza aceasta actiune. [Art. campania; G.-D. campaniei; Sil. -ni-e] /<fr. campagne, rus. kampanija

campa (campez, campat), vb. – A sta un timp in corturi (despre militari, turisti). Fr. camper. – Der. (din fr.) campament, s. n.; campanie, s. f., aceasta din urma, dupa Sanzewitsch 198, din rus. kampanija.

CRUCIADA s. f. 1. nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa apuseana in Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberarii locurilor sfinte de sub musulmani, urmareau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expeditie militara impotriva unor eretici sau a adeptilor altei religii. 2. (fig.) campanie, lupta. (dupa fr. croisade, it. cruciata)

BUCATARIE ~i f. 1) Incapere prevazuta cu toate cele necesare pentru gatitul bucatelor. ◊ ~ de campanie instalatie ambulanta, prevazuta cu toate cele necesare pentru pregatirea hranei calde unitatilor militare aflate in mars. 2) Arta de a pregati bucate. 3) fig. Totalitate a lucrarilor si problemelor marunte care preced realizarea unei lucrari de mari proportii. /bucatar + suf. ~ie

RACOVITA, Mihail (1889-1954, n. Bucuresti), general roman. A parcurs treptele ierarhiei militare de la sublocotenent (1918) la general de armata (1946). Comandant al Corpului de cavaleri (1941-1942), remarcandu-se in campania de eliberare a Basarabiei si in ofensiva din Caucaz a trupelor motomecanizate (1943-1944), si al armatei a IV-a (ian.-aug. 1944). Ministru de Razboi (23 aug.-4 nov. 1944). Arestat in 1950, a fost inchis la Sighet, unde a si murit.

STRATEGIE s.f. 1. Parte componenta a artei militare care se ocupa cu conducerea tuturor fortelor armate de uscat, aer si apa, pe toata durata razboiului si pe durata fiecarei campanii, organizand si conducand operatiile duse de mari grupari de forte. 2. Stiinta conducerii luptei revolutionare prin determinarea directiei principale a actiunilor si prin elaborarea planului de unire si de utilizare justa a fortelor revolutionare, a rezervelor revolutiei. 3. (Fig.) Arta de a folosi cu dibacie toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta. [Gen. -iei. / cf. fr. strategie, lat., gr. strategia].

ROHAN [roã], familie nobiliara franceza. Mai important: Henric II, duce de R., print de Leon (1579-1638), militar, sef al partidului hughenot (din 1611). Silit de Richelieu sa semneze Pacea de la Ales (1629), se retrage la Venetia, dar este rechemat (1635) si comanda o campanie victorioasa impotriva Habsburgilor in Lombardia si ii invinge pe spanioli la Valtelinna (1635); el si-a aflat moarte in lupta de la Rheinfelden in timpul Razboiului de 30 de Ani.

BENEVENTO, oras in S Italiei (Campania); 64,8 mii loc. (1989). Nod de comunicatii. Piata agricola. Masini agricole. Caramizi. Ind. alim. Turism. Monumente: Porta Aurea (114), Biserica Santa Sofia (sec. 8), catedrala (sec. 12-13). Asezare samnita, cucerita de romani (sec. 3), B. devine un important nod rutier, centru comercial si militar al Imp. Roman. Cucerit de ostrogoti (545), apoi de longobarzi (589), a fost capitala ducatului si a principatului (din 774) omonim; intre 1077 si 1860 (cu o intrerupere in 1798-1815) s-a aflat in stapinirea papalitatii. In 1860 a intrat in componenta Regatului Sardiniei.

ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de imbracaminte, de incaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, impreuna cu elementele de legatura, apartinand unei instalatii, unei masini etc. si indeplinind o anumita functie in cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort in interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care il poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. equipement.