ACLINIC, -A, aclinici, -ce, adj. (Despre o regiune) Lipsita de camp magnetic. – Din fr. aclinique.

MAGNETIZANT, -A, magnetizanti, -te, adj. (Despre un camp magnetic) Care poate realiza magnetizarea unui corp. ♦ (Despre un dispozitiv) Care poate produce un camp magnetic. – Din fr. magnetisant.

MAGNETOHIDRODINAMIC, -A, magnetohidrodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a fizicii care studiaza legile generale ale comportarii fluidelor electroconductoare in camp magnetic. 2. Adj. De magnetohidrodinamica (1). ◊ Generator magnetohidrodinamic = generator electric care transforma direct in energie electrica energia termica a unui fluid fierbinte ionizat, supus actiunii unui camp magnetic. – Din fr. magnetohydrodynamique.

MAGNETOSTRICTIUNE, magnetostrictiuni, s. f. (Fiz.) Deformare a unui corp sub actiunea unui camp magnetic variabil. – Din fr. magnetostriction.

MAGNETRON, magnetroane, s. n. Tub electronic (folosit in special ca generator de oscilatii de inalta frecventa) in care intensitatea curentului de electroni este comandata printr-un camp magnetic exterior. – Din fr. magnetron.

PARAMAGNETISM s. n. Proprietate a unor corpuri de a se magnetiza (slab si temporar) prin introducerea lor intr-un camp magnetic. – Din fr. paramagnetisme.

E****A, e***t, vb. I. Tranz. 1. A provoca (prin mijloace fizice, chimice sau biologice) intrarea in actiune a unei celule, a unui tesut sau a unui organ. 2. A atata, a intarata. ♦ A provoca, a starni o senzatie, un sentiment. 3. A produce un camp magnetic util intr-o masina electrica sau intr-un aparat electric; a produce un surplus de energie. – Din fr. e***ter, lat. e***tare.

E*******E, e*******i, s. f. 1. E******e. 2. Proces fiziologic care se manifesta prin activitatea functionala (contractie, secretie sau generare de impulsuri) a unei celule, a unui tesut sau a unui organ, ca raspuns la un factor stimulativ intern sau extern. 3. Producere a unui camp magnetic util in masini, aparate sau instrumente electrice. 4. Producere a campului magnetic inductor util in masinile electrice, in unele aparate electrice si instrumente electrice. – Din fr. e********n, lat. e*******o.

SINCROTRON, sincrotroane, s. n. (Fiz.) Accelerator de electroni folosit in fizica nucleara, in care electronii sunt accelerati intai de un camp magnetic variabil in timp, iar apoi de un camp electric alternativ. – Din fr. synchrotron.

SUPRACONDUCTIBILITATE s. f. (Fiz.) Stare a unor substante la temperaturi in apropiere de zero absolut si la intensitati de camp magnetic foarte mici, in care rezistivitatea lor electrica devine practic nula; supraconductie. – Din fr. supraconductibilite.

DIAMAGNETISM n. fiz. Capacitate a unor substante de a se retrage din zonele puternice ale unui camp magnetic spre cele mai slabe. [Sil. di-a-] /<fr. diamagnetisme

ELECTROMAGNETIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de electromagnetism; propriu electromagnetismului. Efect ~. ◊ Camp ~ portiune de spatiu in care interactioneaza concomitent un camp electric si un camp magnetic. /<fr. electromagnetique

A E****A e***t tranz. 1) (tesuturi, organe, celule si functiile lor) A face sa-si intensifice activitatea; a stimula. 2) (sisteme fizice) A prevedea cu un surplus de energie. 3) (masini electrice) A asigura cu un camp magnetic. 4) (persoane) A face sa se e***te. /<fr. e***ter, lat. e***tare

FEROMAGNETIC ~ca (~ci, ~ce) (despre metale) Care are proprietatea de a fi atras de un camp magnetic. /<fr. ferromagnetique

DIAMAGNETIC, -A adj. (Despre substante) Cu insusirea de a se deplasa din regiunile cu camp magnetic mai intens catre regiunile cu camp magnetic mai slab. [< fr. diamagnetique, cf. gr. dia – intre, fr. magnetique].

ELECTROMAGNETIC, -A adj. Referitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Camp electromagnetic = starea fizica particulara a spatiului in care exista in acelasi timp un camp electric si un camp magnetic. 2. (Despre instrumente de masurat, relee etc.) Bazat pe actiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. [Cf. fr. electromagnetique].

E****A vb. I. tr. 1. A activa, a stimula functia unei celule, a unui tesut, a unui organ etc. 2. (Fig.) A irita, a starni, a atata. ♦ A provoca o senzatie, o emotie, un sentiment. 3. (Fiz.) A comunica un plus de energie unui sistem fizic. ♦ A produce un camp magnetic intr-o masina electrica. [Pron. ecs-ci-, p.i. e***t si -tez, var. escita vb. I. / cf. fr. e***ter, lat. e***tare].

E*******E s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea functionala a unei celule, a unui tesut sau a unui organ etc. ca reactie la un stimul, la un indemn; e******e. 2. Stare de enervare, de incordare, de atatare; agitatie. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducatoare pentru a produce un camp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de e*******e. [Gen. -iei, var. e*********e s.f. / cf. fr. e********n, lat. e*******o].

GILBERT s.f. (Fiz.) Unitate de masura a tensiunii magnetice, egala cu tensiunea magnetica produsa pe o portiune cu lungimea de un centimetru a unei linii de camp magnetic uniform, a carui intensitate este de un oersted. [< engl., fr. gilbert, cf. Gilbert – fizician englez].

MAGNETODINAMICA s.f. Capitol al electromagnetismului care studiaza miscarea fluidelor ce devin conducatoare in prezenta unui camp magnetic; magnetohidrodinamica. [Gen. -cii. / cf. fr. magnetodynamique].

OERSTED s.m. (Fiz.) Unitate de masura pentru intensitatea unui camp magnetic, egala cu intensitatea campului magnetic caruia ii corespunde in vid inductia magnetica de un gauss. [Pron. or-sted. / < fr. oersted, cf. Oersted – fizician danez].

PARAMAGNETIC, -A adj. Care produce intensificarea temporara a unui camp magnetic. [< fr. paramagnetique].

SOLENOID s.m. Bobina cilindrica cu spirele in forma de cercuri perpendiculare fata de axa de simetrie a bobinei si strabatute de un curent electric pentru a crea in jurul lor un camp magnetic. [Pron. -no-id. / < fr. solenoide, cf. gr. solen – tub, eidos – forma].

CICLOTRON s.n. Aparat care serveste la accelerarea particulelor elementare folosite in reactii nucleare, in care aceste particule descriu traiectorii eliptice intr-un camp magnetic si un camp electric alternativ. ♦ accelerator de particule atomice grele, prin imprimarea unei miscari rapide de rotatie. [Pl. -oane. / < fr. cyclotron].

MAGNETRON s.n. Tub electronic in care intensitatea curentului electronic este comandata de un camp magnetic exterior. [< fr. magnetron].

DIAMAGNETIC, -A adj. (despre unele corpuri) care se deplaseaza de la un camp magnetic mai intens catre altul mai slab. (< fr. diamagnetique)

E****A vb. tr. 1. a activa, a stimula functia unei celule, a unui tesut, organ etc. 2. (fig.) a irita, a atata. ◊ a provoca o senzatie, un sentiment. 3. (fiz.) a comunica un plus de energie unui sistem fizic. ◊ a produce un camp magnetic intr-o masina electrica. (< fr. e*****r, lat. e******e)

E*******E s. f. 1. e******e. 2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activitatii functionale a unei celule, a unui tesut sau organ ca reactie la un stimul. 3. stare de enervare, de incordare, de atatare. 4. producere a unui camp magnetic util in masini, aparate sau instrumente electrice. ◊ producere a campului magnetic inductor util in masinile, aparatele si instrumentele electrice. (< fr. e********n, lat. e*******o)

GIROFRECVENTA s. f. (electron.) numar de ture pe secunda facute de electroni in jurul liniilor de inductie ale unui camp magnetic uniform. (< fr. gyrofrequence)

IZOSCOP s. n. tub electronic in care condensatorul orticonului e inlocuit printr-un dispozitiv generator de camp magnetic. (< fr. isoscope)

LEVITATIE s. f. 1. capacitate atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. 2. ~ magnetica = anulare a gravitatiei prin actiunea unui camp magnetic asupra unui corp strabatut de un curent electric. (< fr. levitation)

MAGNETOAERODINAMICA s. f. ramura a fizicii care studiaza curgerea gazelor ionizate la temperatura inalta, supuse uniui camp magnetic. (< fr. magnetoaerodynamique)

MAGNETOHIDRODINAMIC, -A I. adj. referitor la magnetohidrodinamica. ♦ generator ~ = generator electric care transforma direct in energie electrica energia termica a unui fluid fierbinte ionizat, supus actiunii unui camp magnetic. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza comportarea fluidelor ce devin conductori sau a plasmei in prezenta unui camp magnetic; magnetodinamica. (< fr. magnetohydrodynamique)

MAGNETRON s. n. tub electronic in care intensitatea curentului de electroni este comandata de un camp magnetic exterior. (< fr. magnetron)

NEUROMAGNETOMETRU s. n. aparat pentru evidentierea activitatii electrice a creierului prin intermediul unui camp magnetic, curentii electrici fiind rezultatul celulelor nervoase. (< neuro- + magnetometru)

SOLENOID s. m. bobina cilindrica cu spirale in forma de cercuri dispuse in plane perpendiculare fata de axa de simetrie, infasurate dupa o elice cu pasul constant si strabatute de un curent electric care creeaza in jurul lor un camp magnetic uniform. (< fr. solenoide)

WEBER s. m. unitate de masura a fluxului magnetic, egala cu fluxul unui camp magnetic omogen, cu inductia de un tesla. (< fr. weber)

SINCROTRON, sincrotronuri, s. n. Accelerator de electroni folosit in fizica nucleara, in care electronii sunt accelerati intai de un camp magnetic variabil in timp, iar apoi de un camp electric alternativ. – Fr. synchrotron.

MAGNETRON (‹ fr. {i}; {s} magneto- + fr. [elec]tron „electron”) s. n. Tub electronic cu catod axial si anod cilindric generator de oscilatii de foarte inalta frecventa (unde centimetrice si milimetrice), al carui flux de electroni este comandat printr-un camp magnetic axial de o valoare critica, aleasa astfel incat la variatii mici ale tensiunii anodice sa corespunda variatii mari ale curentului anodic. Se foloseste, mai ales, la aparatura de radiolocatie, precum si la instalatiile de incalzire de frecventa suprainalta.

HALL [ho:l], Edwin Herbert (1855-1938), fizician american. Prof. univ. la Harvard. A studiat proprietatile termice si electrice ale metalelor si materialelor semiconductoare. A descoperit (1879) fenomenul de aparitie a unui camp electric suplimentar intr-un conductor sau semiconductor parcurs de curent electric cand acesta se afla in camp magnetic (efectul H.).

URANUS, planeta a sistemului nostru solar. Stralucirea ei pe cer se afla la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A saptea planeta de la Soare, situata la o departare de c. 2.870 mil. km. Revolutie: c. 84 ani. Rotatia: 17 ore si 54 minute. Magnitudine aparenta: 5,7. Atmosfera de hidrogen(82,5%), heliu si metan; norii de metan absorb radiatia rosie, dand planetei un aspect albastrui; se considera ca temperatura medie a suprafetei este de -215ºC. Are 21 de sateliti (10 fiind descoperiti de sonda „Voyager”) si 11 inele, situate la o distanta intre 40.000 si 55.000 km de planeta. A fost descoperita de W. Herschel (in 1781). si a fost botezata cu numele zeului grec al cerului. La suprafata este fluida iar interiorul este format din metan inghetat. Axa ei de rotatie este paralela cu planul orbitei (caz unic in sistemul planetar). Are un camp magnetic foarte puternic. Survolata si fotografiata de sonda „Voyager” 2 in 1986.

LARMOR [la:mo:], Sir Joseph (1857-1942), fizician britanic. Prof. univ. la Cambridge. Lucrari in domeniile fizicii matematice, teoriei relativitatii, electrodinamicii si fizicii particulelor elementare; a elaborat (1900) teoria fenomenului de precesie a orbitei unei particule incarcate (ex.: electronul), survenita in prezenta unui camp magnetic static uniform (precesia L.). Opera sa principala „Eter si materie” reprezinta una din lucrarile fundamentale pentru fizica electronica.

INDUCTIE, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

INDUS, -A, indusi, -se, adj., s. n. 1. Adj. (Despre fenomene fizice) Care este produs sau influentat de un alt proces fizic cu care evolueaza concomitent. ♦ (Despre tensiuni electromotoare si curenti electrici) Care se produce prin inductie electromagnetica. 2. S. n. Parte componenta a unui sistem electromagnetic in care se produc tensiunile electromotoare induse de campul magnetic al inductorului. – V. induce.

IZODINAMIC, -A, izodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are aceeasi componenta orizontala a campului magnetic. 2. S. f. Linie care trece prin punctele de egala intensitate a componentei orizontale a campului magnetic pamantesc. – Din fr. isodynamique.

FEROMAGNETISM s. n. 1. Proprietate a unor metale de a fi atrase puternic de campul magnetic si de a capata astfel o magnetizare permanenta, intensa si de acelasi sens cu campul magnetic. 2. Ansamblul fenomenelor feromagnetice. – Din fr. ferromagnetisme.

MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.

MAGNETOGRAF, magnetografe, s. n. Aparat folosit pentru inregistrarea variatiilor in timp ale campului magnetic terestru. – Din fr. magnetographe.

MAGNETOMETRIE s. f. Ramura a geofizicii care studiaza campul magnetic al Pamantului si anomaliile acestuia. – Din fr. magnetometrie.

MAGNETOMETRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se masoara intensitatea campului magnetic. – Din fr. magnetometre.

MAGNETOOPTIC, -A, magnetooptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al fizicii care studiaza fenomenele produse in interactiunea undelor electromagnetice luminoase cu campurile magnetice. 2. Adj. De magnetooptica (1). [Pr.: -to-op-] – Din fr. magneto-optique.

MAGNETOPAUZA s. f. Regiune a spatiului extraterestru in care nu se manifesta campul magnetic al Pamantului. [Pr.: -pa-u-] – Magnet + pauza (dupa fr. magnetopause).

MAGNETOSFERA s. f. Regiune a spatiului extraterestru in care se manifesta campul magnetic al Pamantului. – Din fr. magnetosphere, engl. magnetosphere.

MAGNETOSTATIC, -A, magnetostatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a electromagnetismului care studiaza campul magnetic invariabil in timp. 2. Adj. De magnetostatica (1). – Din fr. magnetostatique.

MAGNETOTELURIC, -A, magnetotelurici, -ce, adj. (Despre metode de prospectare geologica) Care identifica zacaminte pe baza campurilor magnetice ale Pamantului. – Din engl. magnetotelluric.

MAGNETOTERAPIE, magnetoterapii, s. f. (Med.) Fizioterapie cu ajutorul campurilor magnetice. – Din fr. magnetotherapie.

ASINCRON, -A, asincroni, -e, adj. (Despre masini electrice sau despre modul lor de functionare) Care are turatia motorului diferita de a campului magnetic al statorului. – Din fr. asynchrone.

ANTImagnetic, -A, antimagnetici, -ce, adj. (Tehn.) Care este insensibil la campuri magnetice. – Din fr. antimagnetique.

ELECTROmagnetic, -A, electromagnetici, -ce, adj. Privitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ camp electromagnetic = regiune din spatiu in care se pot exercita actiuni asupra purtatorilor de sarcina electrica sau asupra magnetilor, avand doua componente interdependente, si anume campul electric si campul magnetic. – Din fr. electromagnetique.

ELECTROMAGNETISM s. n. Ramura a electricitatii care studiaza campul magnetic produs de sarcinile electrice in miscare, actiunea campului magnetic asupra curentului electric, undele electrice si cele magnetice, fenomenul inductiei electromagnetice etc. – Din fr. electromagnetisme, germ. Elektromagnetismus.

PERMEABILITATE s. f. 1. Insusire a unui material de a fi permeabil. 2. (Fiz.) Marime egala cu raportul dintre inductia magnetica si intensitatea campului magnetic. [Pr.: -me-a-] – Din fr. permeabilite.

OERSTED, oerstezi, s. m. Unitate de masura a intensitatii campului magnetic. [Pr.: orsted] – Din fr. oersted.

OERSTEDMETRU, oerstedmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru masurarea intensitatii campului magnetic. [Pr.: or-] – Din fr. oerstedmetre.

REOSTRICTIUNE, reostrictiuni, s. f. Contractie transversala a unui fascicul de purtatori de sarcina electrica, datorita fortelor exercitate de campul magnetic propriu [Pr.: re-o-stric-ti-u-] – Din fr. reostriction.

DIAMAGNETISM s. n. (Fiz.) Proprietatea unui corp de a avea o magnetizare de sens contrar intensitatii campului magnetic care i se aplica. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamagnetisme.

SILMANAL s. n. Aliaj feromagnetic pe baza de argint, mangan si aluminiu cu proprietatea de mentinere a magnetismului permanent, oricare ar fi actiunea campurilor magnetice ale altor magneti. – Din germ. Silmanal.

E*******E ~e f. 1) Reactie a unui organ, a unui tesut, a unei celule, sub actiunea unui e******t, manifestata prin contractie, secretie sau impulsuri. 2) elec. Producere a campului magnetic inductor util in unele masini si aparate electrice. /<fr. e********n, lat. e*******o, ~onis

INDUCTIE ~i f. 1) (in opozitie cu deductie) Operatie mintala constand in trecerea de la fapte la generalizari, de la particular la general. 2) Concluzie obtinuta printr-un astfel de rationament. 3) : ~electromagnetica producere a unui camp electric cu forta electromotoare, prin variatia campului magnetic. [G.-D. inductiei] /<lat. inductio, ~onis, fr. induction

IZODINAMICA ~ce f. Linie pe harta care uneste punctele campului magnetic pamantesc ce au aceeasi intensitate. /<fr. isodynamique

MAGNETOMETRU ~e n. Aparat pentru masurarea intensitatii campurilor magnetice. /<fr. magnetometre

MAGNETOPAUZA f. Zona a spatiului extraterestru in care nu se manifesta campul magnetic al Pamantului. [Sil. -pa-u-i /magnet + pauza

MAGNETOSFERA f. Zona a spatiului extraterestru in care se manifesta campul magnetic al Pamantului. /<fr. magnetosphere, engl. magnetosphere

VARIOMETRU ~e n. tehn. 1) Aparat pentru masurarea variatiilor campului magnetic al pamantului. ~ vertical. ~ orizontal. 2) Instrument pentru masurarea schimbarii de altitudine a avioanelor in zbor. 3) Aparat pentru schimbarea lenta a inductivitatii. [Sil. -ri-o-me-tru] /<fr. variometre

BIOMAGNETISM s.n. Capitol al biofizicii care se ocupa cu studiul campurilor magnetice generate de structurile biologice, precum si cu actiunea acestora asupra organismelor vii. [< fr. biomagnetisme].

INCLINATIE s.f. 1. Inclinare. 2. (Fig.) Vocatie. 3. (Geom.) Unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. ◊ Inclinatie astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamantului; inclinatie magnetica = unghiul format de directia campului magnetic al Pamantului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinatie s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].

MAGNETOOPTICA s.f. Parte a opticii care studiaza efectele campului magnetic asupra fenomenelor optice. [Pron. -to-op-, gen. -cii. / < fr. magnetooptique].

MAGNETOSTATICA s.f. Parte a electromagnetismului care studiaza campul magnetic invariabil din substante sau din vid. [Gen. -cii. / < fr. magnetostatique].

PALEOMAGNETISM s.n. Caracteristicile campului magnetic terestru din trecutul geologic. [< fr. paleomagnetisme].

SELFINDUCTIE s.f. (Fiz.) Fenomenul de producere a unei forte electromotoare intr-un circuit datorita campului magnetic al curentului electric variabil care trece prin circuitul indus; inductie proprie; autoinductie. [Gen. -iei. / < fr., engl. self-induction].

SINCROTRON s.n. Accelerator de particule de mare putere, in care accelerarea acestora se face mai rapid si cu efect mai mare prin modularea simultana a campului accelerator si a campului magnetic focalizant. [< fr. synchrotron].

VARIOMETRU s.n. 1. Aparat pentru masurarea variatiilor campului magnetic pamantesc. 2. Instrument pentru masurarea modificarilor presiunii atmosferice. ♦ Aparat pentru masurarea vitezei verticale a avioanelor. 3. Aparat care produce o inductivitate variabila. [< fr. variometre].

GAMA s.f. 1. A treia litera a alfabetului grecesc (Γ, γ). 2. Microgram. 3. Unitate de masura a intensitatii campului magnetic, egala cu a miliona parte dintr-un oersted. [< fr., gr. gamma].

MAGNETOMETRU s.n. Instrument pentru masurarea intensitatii campurilor magnetice. [< fr. magnetometre].

MAGNETIC, -A adj. 1. Referitor la magnet, de magnet, ca magnetul. ◊ camp magnetic = spatiul din jurul unui magnet in care se exercita forta acestuia. 2. (Fig.) Care magnetizeaza (2); magnetizant. [Cf. fr. magnetique, lat. magneticus, germ. magnetisch].

MAGNETOSFERA s.f. Parte exterioara a atmosferei terestre in care campul magnetic exercita o actiune preponderenta. [< fr. magnetosphere].

OERSTEDMETRU s.n. Aparat pentru masurarea intensitatii campului magnetic. [< fr. oerstedmetre].

PARAMAGNETISM s.n. Proprietate a corpurilor de a se magnetiza temporar in directia intensitatii locale a campului magnetic. [< fr. paramagnetisme].

ACLINIC, -A adj. 1. in care inclinatia campului magnetic este nula. 2. (despre boli) fara manifestari clinice. (< fr. aclinique)

ANTImagnetic, -A adj. insensibil la campuri magnetice. (< fr. antimagnetique)

AUTOINDUCTIE s. f. producere a unei forte electromotoare intr-un circuit datorita campului magnetic al curentului electric variabil care trece prin insusi circuitul indus; selfinductie. (< fr. auto-induction)

BIOMAGNETISM s. n. capitol al biofizicii care studiaza campurile magnetice generate de structurile biologice, precum si actiunea acestora asupra organismelor vii. (< fr. biomagnetisme)

COERCITIV, -A adj. care constrange. ♦ camp ~ = intensitatea campului magnetic la care se anuleaza magnetizatia unui corp feromagnetic. (< fr. coercitif)

DISTORSIUNE s. f. 1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorata imperfectiunii sistemelor de inregistrare, de transmitere sau redare. 2. modificare a repartitiei campului magnetic de sub polii de e*******e ai unei masini de curent continuu, produsa de reactia indusului. 3. deplasare sistematica a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reala. 4. torsiune a expresiei verbale, a gandirii, in schizofrenie. (< fr. distorsion, lat. distorsio)

ELECTROMAGNETISM s. n. ramura a fizicii care studiaza interactiunile dintre curentii electrici si campurile magnetice. (< fr. electromagnetisme)

FEROMAGNETISM s. n. 1. proprietate a unor metale sau aliaje de a fi atrase puternic de campul magnetic si de a capata astfel o magnetizare permanenta. 2. capitol al fizicii care studiaza proprietatile corpurilor feromagnetice. (< fr. ferromagnetisme)

GAMA s. f. 1. a treia litera a alfabetului grecesc, corespunzand lui g. 2. unitate de masura a masei, o milionime de gram; microgram. 3. unitate de masura a intensitatii campului magnetic, a miliona parte dintr-un oersted. 4. raze (sau radiatii) ~ = radiatie emisa de corpurile radioactive, cu o putere penetranta foarte mare. (< fr., gr. gamma)

IZODINAMIC, -A I. adj. care are, produce aceeasi energie. II. s. f. 1. linie care uneste punctele cu aceeasi intensitate orizontala a campului magnetic terestru. 2. curba care uneste intr-un sistem fizi-co-chimic punctele cu aceeasi energie. (< fr. isodynamique)

INCLINATIE s. f. 1. inclinare. 2. (fig.) vocatie. 3. (mat.) unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. ♦ ~ astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamantului; ~ magnetica = unghiul format de directia campului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)

MAGNETOCARDIOGRAMA s. f. c*********a inregistrata pe baza campului magnetic. (< engl. magnetocardiogram)

MAGNETOMETRU s. n. instrument pentru masurarea intensitatii campurilor magnetice. (< fr. magnetometre)

MAGNETOOPTIC, -A I. adj. referitor la magnetooptica. II. s. f. parte a opticii care studiaza efectele campului magnetic asupra fenomenelor optice. (< fr. magneto- optique)

MAGNETOREZISTENTA s. f. element semiconductor a carui rezistenta creste o data cu campul magnetic in care este plasat. (< fr. magnetoresistance)

MAGNETOSTATIC, -A I. adj. referitor la magnetostatica. II. s. f. parte a electromagnetismului care studiaza campul magnetic invariabil din substante sau din vid. (< fr. magnetostatique)

MAGNETOTELURIC, -A adj. (despre metode de prospectare geologica) care identifica zacaminte pe baza campurilor magnetice ale Pamantului. (< engl. magnetotelluric)

OERSTED RSTED/ s. m. unitate de masura pentru intensitatea campului magnetic, egala cu 8⁰ de amper-spire pe metru. (< fr. oersted)

PALEOMAGNETISM s. n. metoda de determinare a va-lorilor campului magnetic terestru din trecutul geologic. (< fr. paleomagnetisme)

PARAMAGNETISM s. n. proprietate a unor corpuri de a se magnetiza temporar in directia intensitatii locale a campului magnetic. (< fr. paramagnetisme)

PERMEABILITATE s. f. proprietate a unei membrane, a unui material de a fi permeabil. ♦ ~ (magnetica) = marime a materialelor magnetice, egala cu raportul dintre inductia magnetica si intensitatea campului magnetic. (< fr. permeabilite)

REMANENTA s. f. 1. stare (a unui corp) care persista (dupa o comprimare). ♦ ~ electrica = stare de electrizare a unui corp, avand o anumita polarizatie electrica, ramasa dupa suprimarea campului electric exterior; ~ magnetica = stare de magnetizare a unui corp, o anumita magnetizatie dupa suprimarea campului magnetic exterior. 2. proprietate a unor senzatii sau imagini de a persista dupa incetarea e********i care le-a produs. (< fr. remanence)

TOKAMAK s. n. instalatie folosita la studiul reactiilor termonucleare controlate, in vederea mentinerii plasmei intr-un spatiu limitat, izolata termic, la temperaturi de milioane de grade, cu ajutorul unor campuri magnetice de tip special. (< germ. Tokamak)

VARIOGRAF s. n. instrument pentru masurarea componentelor campului magnetic al Pamantului. (< germ. Variograph)

VARIOMETRU s. n. 1. aparat pentru masurarea variatiilor campului magnetic pamantesc. 2. instrument pentru masurarea modificarilor presiunii atmosferice. ◊ aparat pentru masurarea vitezei pe verticala a avioanelor. 3. dispozitiv pentru reglarea fina a inductantei unui circuit. (< fr. variometre)

BIOT [ bio], Jean-Baptiste (1774-1862), fizician si astronom francez. Constributii la studiul polarizarii luminii. In electromagnetism a stabilit formula intensitatii campului magnetic al unui conductor (leagea Biot-Savart).

HALE [heil], George Ellery (1868-1938), astronom american. Prov. univ. la Chicago. Unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne. A inventat (1891) spectroheliograful si a construit (1897), la Yerkes, primul telescop-turn din lume. Studii asupra magnetismului solar (a descoperit campul magnetic al Soarelui, ciclul solar de 22 de ani si a emis, in 1908, o teorie cu privire la originea petelor solare). Organizatorul observatoarelor de pe muntii Wilson si Palomar.

LANDAU, Lev Davidovici (1908-1968), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Specialist in fizica teoretica si magnetism, a emis, independent de L. Neel, ipoteza campului magnetic molecular negativ (1933). Contributii la teoria particulelor elementare (teoria neutrinului), in mecanica cuantica si fizica corpului solid; a pus bazele hidrodinamicii cuantice (teoria superfluiditatii heliului lichid). Premiul Nobel pentru fizica (1962).

OERSTED [orsted] (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Oersted) s. m. Unitate de masura a intensitatii campului magnetic a carui inductie, in vid, este un gauss (simbol: Oe), egala cu 79,577 de amper-spire pe metru.

LENTILA, lentile, s. f. 1. Piesa optica transparenta, de obicei marginita de doua suprafete curbate (sau de una sferica si de una plana), care da imaginea reala sau virtuala a unui obiect. ◊ Lentila de contact = lentila fina aplicata direct pe globul ocular in dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigura legatura intre doua tevi de metal sau intre o teava si un perete de metal. 3. (In siderurgie) Lupa. 4. (In sintagma) Lentila electronica = dispozitiv care produce un camp electric sau magnetic de o anumita configuratie si simetric, astfel incat sa poata modifica traiectoriile electronilor. – Din fr. lentille.

REMANENT, -A, remanenti, -te, adj. (Despre campuri electrice sau magnetice). Care se datoreste fenomenului de remanenta. – Din fr. remanent.

DEFLEXIUNE, deflexiuni, s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din directia lui de curgere, cu ajutorul unui deflector. 2. Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule, incarcate electric, care se misca in vid sau intr-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui camp electric sau magnetic exterior; deviere. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. deflexion.

ELECTRONICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul fenomenelor legate de miscarea electronilor si ionilor in corpuri sau in campuri electrice si magnetice. 2) Ramura a tehnicii care se ocupa cu aplicatiile practice ale fenomenelor electronice. [G.-D. electronicii] /<fr. electronique

REMANENT ~ta (~ti, ~te) (despre campuri electrice sau magnetice) Care tine de remanenta; propriu remanentei. /<fr. remanent

ECRANA vb. tr. a sustrage un anumit sistem fizic campurilor electrice sau magnetice exterioare, cu ajutorul unui ecran. (< ecran)

OPTIC, -A I. adj. referitor la ochi, la vedere; folosit in optica; o centru ~ = punct pe axa unei lentile catre care tind punctele ei principale si nodale si prin care poate trece o raza de lumina nedeviata; nerv ~ = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. ◊ (adv.) substanta ~ activa = substanta care isi roteste planul de polarizare cand este strabatuta de lumina polarizata liniar. II. s. f. 1. ramura a fizicii care studiaza lumina si fenomenele luminoase si vizuale. ♦ ~ electronica = domeniu al electronicii care studiaza miscarea electronilor in vid, intr-un camp electric sau magnetic. 2. (fig.) mod personal de a vedea si interpreta faptele si fenomenele; punct de vedere, opinie. (< fr. optique, lat. opticus, gr. optikos, /II/ Optik)

RADIOFIZICA (‹ radio- + fizica) s. f. Ramura a fizicii care studiaza procesele legate de oscilatiile si undele electromagnetice din gama de frecvente radio: e*******a, propagarea, receptia undelor, schimbarea frecventei lor, precum si interactiunile care apar in aceste procese ale campurilor electrice si magnetice cu sarcinile electrice in vid si in substante. Metodele radiofizice de cercetare patrund si in alte domenii (de ex. in optica); unele compartimente ale r. s-au separat in domenii aparte (de ex. radioastronomia, radiospectroscopia).

camp ~uri n. 1) Intindere vasta de pamant cu suprafata uniforma fara accidente insemnate de teren; campie; ses. ◊ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeste (de disperare, de suparare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Intindere de pamant in afara unei localitati. In plin ~. 3) Teren semanat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de lupta. ~ de observatie. 5) Fondul unui tablou, a unei tesaturi etc. 6) Spatiu in care se exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. si campi in expresii] /<lat. campus

ELECTROmagnetic, -A adj. 1. referitor la electromagnetism. ♦ camp ~ = stare fizica particulara a spatiului in care exista, in acelasi timp, un camp electric si unul magnetic. 2. (despre instrumente de masurat, relee etc.) bazat pe actiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. (< fr. electromagnetique)

REMANENTA, remanente, s. f. (in sintagmele) Remanenta electrica = stare de polarizare a unui corp electric pastrata de acesta dupa anularea campului electric polarizator extern. Remanenta magnetica = stare de magnetizare a unui corp feromagnetic pastrata de acesta dupa anularea campului de magnetizare exterior. – Din fr. remanence.

REMANENTA s.f. 1. Stare (a unui corp) care se mentine, care persista (dupa o comprimare). ♦ Remanenta magnetica = polarizatie magnetica ramasa intr-o substanta dupa suprimarea campului magnetizant. 2. Proprietate a unor senzatii sau imagini de a persista dupa incetarea e********i care le-a produs. [< fr. remanence].

magnetic, -A adj. 1. referitor la magnet(ism), care poate fi magnetizat. ♦ camp ~ = spatiul din jurul unui magnet, in care se exercita forta acestuia. 2. (fig.) care magnetizeaza (2). (< fr. magnetique, germ. magnetisch)

ELECTRODINAMIC, -A, electrodinamici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la starile si la fenomenele legate de prezenta campului electromagnetic variabil in timp; referitor la actiunile care se exercita intre conductoarele parcurse de curentii electrici; care apartine acestor stari, fenomene si actiuni. ♦ (Despre instrumente de masura) Bazat pe interactiunea dintre doua bobine parcurse de curent electric. 2. S. f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul proprietatilor electrice si magnetice ale materiei. – Din fr. electrodynamique.