ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se mărită). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursă de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o instituție etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calități morale, fizice etc. – În + zestre.

OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) d******i = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de s*x masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. h**o.

BUN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebește prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ◊ Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Șofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ◊ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziție bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. ◊ Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belșug; bogat; îmbelșugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calități corespunzătoare destinației. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinți ~i. ◊ ~ de gură care vorbește mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp și fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ◊ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (de-spre relații de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viță. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcții care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păți ~ă a da de d****l; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ți-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ți-o ~ă, că ți-am frânt-o (sau na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieși dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus

CONDÍȚIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind ființele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; context; conjunctură; circumstanță. În aceste ~i. În ~i favorabile. ◊ ~i de existență totalitate a factorilor de mediu care asigură existența oamenilor. 3) (despre acorduri, convenții etc.) Dispoziție suplimentară. ~ile unui armistițiu. ~i de pace. 4) Situație socială; loc în societate. ◊ De ~ care are calități morale înalte; nobil. 5) Situație de moment. În ~a noastră. 6) Situație juridică. ~a unei persoane. [Art. condiția; G.-D. condiției; Sil. -ți-e] /<fr. condition

ERÓU ~i m. 1) Persoană care se distinge prin bărbăție, vitejie și curaj pe câmpul de luptă. 2) Persoană care se remarcă într-un domeniu de activitate prin muncă și calități morale înalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic născut dintr-o ființă pământească și o zeitate; semizeu. /<fr. héros, lat. heros

GENERÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre oameni) Care este predispus să ajute pe alții în mod dezinteresat; darnic; mărinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește înalte calități morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizează prin fertilitate sporită; care dă recoltă bogată; mănos; roditor. /<fr. généreux, lat. generosus

NÓBIL² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește înalte calități morale; care are idei și senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincție; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale prețioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantități mici în atmsferă. 4) Care ține de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

OM oámeni m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. ~ onest. ~ în vârstă. ◊ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. ~ ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de știință savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ◊ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de s*x masculin; bărbat. 4) Persoană de s*x masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ◊ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ◊ ~ domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. h**o

PERSONALITÁTE ~ăți f. 1) Totalitate de trăsături morale și/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizează. 2) Persoană cu aptitudini și calități morale deosebite; persoană marcantă. ~ politică. [G.-D. personalității] /<fr. personnalite, germ. Personalität

NECROLÓG, necrologuri, s. n. Discurs, articol sau anunț cu caracter funebru în care de obicei sunt relevate calitățile morale și valoarea socială a unei persoane decedate de curând. ♦ Imprimat prin care se anunță decesul cuiva. – Din fr. nécrologe.

MISOGINÍSM n. livr. Lipsă de încredere față de calitățile morale ale femeilor; atitudine negativă față de femei. /misogin + suf. ~ism

SCĂPĂTÁRE ~ări f. 1) v. A SCĂPĂTA. 2) înv. Pierdere a calităților morale sau/și fizice; degenerare. /v. a scăpăta

CRANIOSCOPÍE s. f. 1. disciplină care determină calitățile morale și intelectuale pe baza examinării formei craniului. 2. examinare a craniului. (< fr. crânioscopie)

VIRTÚTE s.f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etc; perfecțiune morală. ♦ Castitate, curățenie. ♦ Înclinație specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. În virtutea... = pe baza, ca urmare a ... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtù].

ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].

ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr. héros, lat. heros)

VIRTÚTE s. f. 1. calitate, forță morală de a urmări consecvent un ideal etic etc.; integritate morală. ◊ castitate, curățenie. 2. în virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, după fr. virtu)

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

FĂT feți m. 1) (la om și la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viață, din momentul când începe să se miște și până la naștere; fetus. 2) poet. Persoană de s*x masculin, luată în raport cu părinții săi; băiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal în poveștile românești, înzestrat cu cele mai alese calități fizice și morale. /<lat. fetus

MÉRIT ~e n. 1) calitate deosebită care impune respect, laudă sau recompensă. 2) Ansamblu de calități intelectuale sau morale. /<fr. mérite

MINÚNE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) Persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

CRANIOSCOPÍE s.f. Disciplină care își propune să determine calitățile intelectuale și morale după forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. crânioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi].

PORTRETIZÁ vb. I. tr. A reprezenta, a descrie într-o operă literară înfățișarea și calitățile fizice și morale ale cuiva. [< portret + -iza].

RIGORÍSM s.n. 1. Concepție etică promovată de Kant, care opune în mod rigid normele morale necesităților fizice și spirituale. 2. morală severă; austeritate. 3. calitatea a ceea ce este riguros; metodă de mare finețe și exactitate. [Cf. fr. rigorisme].

RIGORÍSM s. n. 1. concepție etică, promovată de Kant, care opune în mod rigid normele morale necesităților fizice și spirituale. 2. severitate excesivă în respectarea normelor morale; morală severă; austeritate. 3. calitatea a ceea ce este riguros; metodă de mare finețe și exactitate. (< fr. rigorisme)

A ÎMPODOBÍ ~ésc tranz. 1) (lucruri sau persoane) A face să devină (mai) frumos, adăugând podoabe; a înfrumuseța. ~ fațada unei clădiri. 2) (persoane) A înzestra cu calități fizice, psihice sau morale. /în + podoabă

MORÁL² n. 1) Ansamblu de calități psihice și spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispoziție sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

DEGENERÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Individ) care și-a pierdut calitățile ereditare, naturale, fizice sau morale. [Cf. fr. dégénéré].

moralITÁTE s. f. 1. calitatea a ceea ce este moral; corectitudine, cinste. 2. specie a literaturii medievale cu pronunțate funcții moralizatoare, care se situează între mister¹ (4) și farsă. (< fr. moralité, lat. moralitas)

PÁGUBĂ, pagube, s. f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; stricăciune care provoacă o pierdere, o daună. ◊ Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atâta pagubă! sau mare pagubă! nici o pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită. A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită. 2. Fig. Știrbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Pagubă că... (sau de...) sau e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... – Din sl. paguba.

DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

PURITÁTE s. f. 1. calitatea a ceea ce este pur. 2. (fig.) curățenie morală, nevinovăție; candoare. 3. (biol.) ă gameților = fenomen prin care celulele de reproducere mascule și femele sunt haploide, în timp ce celulele somatice sunt diploide. (< it. purità, lat. puritas)

CARACTÉR ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natură. ~ dârz. 2) Ansamblu de dispoziții înăscute, care constituie structura psihică a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morală care se manifestă prin perseverență, vigurozitate și corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstrează asemenea calități. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietăți psihice și morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trăsătură; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn convențional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informație folosit în codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

FECIORÍE¹ s. f. calitatea de a fi fecioară (1); castitate, v*********e, fetie; p. ext. curățenie morală (proprie unei fecioare). – Fecioară + suf. -ie.

RECTITÚDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

NOBLÉȚE s. f. 1. calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.

DEGRADÁT, -Ă, degradați, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decăzut sub raport moral sau social; înjosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care și-a pierdut calitățile; stricat, deteriorat, ruinat. ♦ (Despre terenuri) Care și-a pierdut calitățile, devenit neproductiv. – V. degrada.

conexitáte f. (d. conex, fr. conexité). calitatea de a fi conex, de a fi în legătură: e conexitate între legĭ și morală.

PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care se realizează și se manifestă în mod practic prin reușite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

SÁRCINĂ, sarcini, s. f. 1. Greutate, încărcătură pe care o duce un om sau un animal; povară. ♦ Apăsare, greutate. ♦ Fig. Povară, balast. 2. Legătură (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusă în spinare sau cu brațele. 3. Obligație, îndatorire, răspundere (materială sau morală). ◊ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau răspunzător (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinări introduse prin prep. „de”) calitate, slujbă, rol. 5. Starea femeii gravide; perioadă cât o femeie este gravidă; graviditate. 6. Mărime fizică care produce o stare de solicitare mecanică într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcină electrică = mărime scalară ce caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activă dată sau luată de un sistem tehnic generator, transmițător sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 î. Hr.), om politic, orator, filozof și scriitor roman. În calitate de consul a demascat conjurația lui Catilina împotriva Senatului (63 î. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care îl atacase, susținîndu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorică și de stil („Despre invențiune”, „Despre orator”) au ridicat la un înalt nivel proza și elocința latină. Filozof eclectic, a manifestat preferință pentru doctrina Noii Academii, în teoria cunoașterii, și pentru stoicism, în morală („Despre supremul bine și supremul rău”, „Despre îndatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contribuții la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

RĂU² rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

RĂU³ réle n. 1) calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deși nu este așa cum trebuie, dar te poți împăca și cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeață de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziție generală care apare în timpul urcării la mari înălțimi. 2) Principiu care vine în contradicție cu morala; faptă nesocotită. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus