INZESTRA, inzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (cand se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o intreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – In + zestre.

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

EROU ~i m. 1) Persoana care se distinge prin barbatie, vitejie si curaj pe campul de lupta. 2) Persoana care se remarca intr-un domeniu de activitate prin munca si calitati morale inalte. 3) Personaj principal al unei opere literare. ~ul unui roman. 4) Personaj mitic nascut dintr-o fiinta pamanteasca si o zeitate; semizeu. /<fr. heros, lat. heros

GENEROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre oameni) Care este predispus sa ajute pe altii in mod dezinteresat; darnic; marinimos; galant; galantom. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste inalte calitati morale; nobil. 3) fig. (despre soluri) Care se caracterizeaza prin fertilitate sporita; care da recolta bogata; manos; roditor. /<fr. genereux, lat. generosus

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

PERSONALITATE ~ati f. 1) Totalitate de trasaturi morale si/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizeaza. 2) Persoana cu aptitudini si calitati morale deosebite; persoana marcanta. ~ politica. [G.-D. personalitatii] /<fr. personnalite, germ. Personalitat

NECROLOG, necrologuri, s. n. Discurs, articol sau anunt cu caracter funebru in care de obicei sunt relevate calitatile morale si valoarea sociala a unei persoane decedate de curand. ♦ Imprimat prin care se anunta decesul cuiva. – Din fr. necrologe.

MISOGINISM n. livr. Lipsa de incredere fata de calitatile morale ale femeilor; atitudine negativa fata de femei. /misogin + suf. ~ism

SCAPATARE ~ari f. 1) v. A SCAPATA. 2) inv. Pierdere a calitatilor morale sau/si fizice; degenerare. /v. a scapata

CRANIOSCOPIE s. f. 1. disciplina care determina calitatile morale si intelectuale pe baza examinarii formei craniului. 2. examinare a craniului. (< fr. cranioscopie)

VIRTUTE s.f. 1. calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etc; perfectiune morala. ♦ Castitate, curatenie. ♦ Inclinatie speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. In virtutea... = pe baza, ca urmare a ... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtu].

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

VIRTUTE s. f. 1. calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etic etc.; integritate morala. ◊ castitate, curatenie. 2. in virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, dupa fr. virtu)

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etc. fata de cele vazute sau auzite. Mare minune sa... = m-as mira sa... Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Fam.) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire. 3. Lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Lat. *mirio, -onis.

FAT feti m. 1) (la om si la mamifere) Organism in stadiul intrauterin de viata, din momentul cand incepe sa se miste si pana la nastere; fetus. 2) poet. Persoana de s*x masculin, luata in raport cu parintii sai; baiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal in povestile romanesti, inzestrat cu cele mai alese calitati fizice si morale. /<lat. fetus

MERIT ~e n. 1) calitate deosebita care impune respect, lauda sau recompensa. 2) Ansamblu de calitati intelectuale sau morale. /<fr. merite

MINUNE ~i f. 1) Fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minunatie; miracol. 2) fig. Lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minunatie; miracol. 3) Persoana cu calitati (fizice sau morale) iesite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

CRANIOSCOPIE s.f. Disciplina care isi propune sa determine calitatile intelectuale si morale dupa forma craniului. V. frenologie. ♦ Examinare a craniului. [Gen. -iei. / < fr. cranioscopie, cf. gr. kranion – craniu, skopein – a privi].

PORTRETIZA vb. I. tr. A reprezenta, a descrie intr-o opera literara infatisarea si calitatile fizice si morale ale cuiva. [< portret + -iza].

RIGORISM s.n. 1. Conceptie etica promovata de Kant, care opune in mod rigid normele morale necesitatilor fizice si spirituale. 2. morala severa; austeritate. 3. calitatea a ceea ce este riguros; metoda de mare finete si exactitate. [Cf. fr. rigorisme].

RIGORISM s. n. 1. conceptie etica, promovata de Kant, care opune in mod rigid normele morale necesitatilor fizice si spirituale. 2. severitate excesiva in respectarea normelor morale; morala severa; austeritate. 3. calitatea a ceea ce este riguros; metoda de mare finete si exactitate. (< fr. rigorisme)

A IMPODOBI ~esc tranz. 1) (lucruri sau persoane) A face sa devina (mai) frumos, adaugand podoabe; a infrumuseta. ~ fatada unei cladiri. 2) (persoane) A inzestra cu calitati fizice, psihice sau morale. /in + podoaba

moral² n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

DEGENERAT, -A adj., s.m. si f. (Individ) care si-a pierdut calitatile ereditare, naturale, fizice sau morale. [Cf. fr. degenere].

moralITATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este moral; corectitudine, cinste. 2. specie a literaturii medievale cu pronuntate functii moralizatoare, care se situeaza intre mister¹ (4) si farsa. (< fr. moralite, lat. moralitas)

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.

DEMNITATE, (2) demnitati, s. f. 1. calitatea de a fi demn, atitudine demna (2); autoritate morala, prestigiu. ♦ Gravitate, maretie. 2. (Mai ales la pl.) Functie sau insarcinare inalta in stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (dupa demn).

PURITATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este pur. 2. (fig.) curatenie morala, nevinovatie; candoare. 3. (biol.) a gametilor = fenomen prin care celulele de reproducere mascule si femele sunt haploide, in timp ce celulele somatice sunt diploide. (< it. purita, lat. puritas)

CARACTER ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character

FECIORIE¹ s. f. calitatea de a fi fecioara (1); castitate, v*********e, fetie; p. ext. curatenie morala (proprie unei fecioare). – Fecioara + suf. -ie.

RECTITUDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu ratiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].

NOBLETE s. f. 1. calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, insusire morala superioara; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distinctie, eleganta. [Var.: nobleta s. f.] – Din fr. noblesse.

DEGRADAT, -A, degradati, -te, adj. (Despre persoane) Care a pierdut gradul pe care l-a avut. ♦ Decazut sub raport moral sau social; injosit; stricat, corupt, vicios. ♦ (Despre obiecte, materiale etc.) Care si-a pierdut calitatile; stricat, deteriorat, ruinat. ♦ (Despre terenuri) Care si-a pierdut calitatile, devenit neproductiv. – V. degrada.

conexitate f. (d. conex, fr. conexite). calitatea de a fi conex, de a fi in legatura: e conexitate intre legi si morala.

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

CICERO, Marcus Tullius (106-43 i. Hr.), om politic, orator, filozof si scriitor roman. In calitate de consul a demascat conjuratia lui Catilina impotriva Senatului (63 i. Hr.). Asasinat din porunca lui Antonius, pe care il atacase, sustinindu-l pe Octavian, nepotul lui Cezar. Discursurile sale politice („Catalinarele”, „Filipicele”), pledoariile juridice, tratatele de retorica si de stil („Despre inventiune”, „Despre orator”) au ridicat la un inalt nivel proza si elocinta latina. Filozof eclectic, a manifestat preferinta pentru doctrina Noii Academii, in teoria cunoasterii, si pentru stoicism, in morala („Despre supremul bine si supremul rau”, „Despre indatoriri”, „Despre natura zeilor”). Contributii la formarea vocabularului filozofic latin, temelie a terminologiei filozofice europene.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

RAU³ rele n. 1) calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus