ACATARII adj. invar. (Pop. si fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care poseda calitati corespunzatoare scopului sau destinatiei; bun, frumos, de seama. 2. (Despre oameni) De treaba, cumsecade, vrednic, cu calitati deosebite. [Var.: acatarea adj. invar.] – Et. nec.

GROZAVENIE, grozavenii, s. f. (Pop. si fam.) 1. Faptul de a fi groaznic; aspect groaznic, situatie groaznica. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta infricosatoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavie. 5. Fig. Numar, cantitate mare; multime (de...). – Grozav + suf. -enie.

GROZAVIE, grozavii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groaza; fapta, situatie, intamplare ingrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau fiinta ingrozitoare. 3. Faptul de a iesi cu totul din comun prin calitatile sale; insusirea unui lucru cu deosebite calitati; grozavenie. 4. (Concr.) Lucru sau fiinta care intruneste calitati deosebite, iesite din comun; grozavenie. – Grozav + suf. -ie.

INZESTRAT, -A, inzestrati, -te, adj. Prevazut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calitati deosebite, talentat. – V. inzestra.

OBSCUR, -A, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este strabatut de lumina, lipsit de lumina; intunecos. 2. Fig. Nedeslusit, nelamurit, neclar, greu de priceput, neinteles. 3. Fig. Necunoscut sau putin cunoscut; de mica importanta; fara merite sau calitati deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus.

MARET, -EATA, mareti, -e, adj. 1. Care trezeste admiratie, care se impune prin calitati deosebite, exceptionale; grandios, impunator, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Inv. si reg.) Mandru, semet; ingamfat, trufas, orgolios. – Mari¹ + suf. -et.

EXTRAORDINAR, -A, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.

STOFA, stofe, s. f. Tesatura de lana sau de fibre sintetice, mai groasa decat panza, intrebuintata pentru confectionarea imbracamintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinari introduse prin prep. „de”) Predispozitie, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofa = a avea calitati deosebite (intr-un anumit domeniu). [Var.: stofa s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa.

LUCEAFAR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus si ai altor stele stralucitoare. ◊ Luceafarul-de-Dimineata sau Luceafarul-de-Ziua, Luceafarul-Porcilor, Luceafarul-Boului = planeta Venus (vazuta dimineata, inainte de rasaritul soarelui). Luceafarul-de-Seara sau Luceafarul-de-Noapte, Luceafarul-Ciobanilor = planeta Venus (vazuta seara). Luceafarul-cel-Mare-de-Miezul-Noptii sau Luceafarul-cel-Frumos = steaua Vega din constelatia Lirei. Luceafarul-Porcesc sau Luceafarul-Porcar = steaua Aldebaran din constelatia Taurului. Luceafarul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui barbat cu calitati deosebite. – Lat. Lucifer.

LUCI, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A raspandi lumina; a straluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scanteia. ♦ (Despre ochi) A avea o stralucire deosebita, exprimand o emotie, o dorinta etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A aparea in mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calitati deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

CAPABIL ~a (~i, ~e) 1) (urmat de determinari introduse prin prepozitia de) Care este in stare a savarsi ceva; apt. ~ de actiune. 2) Care poseda calitati deosebite; dotat cu calitatile necesare. /<fr. capable, lat. capabilis

CERESC ~easca (~esti) 1) Care tine de cer; propriu cerului; celest. Corp ~. Bolta ~easca. 2) (in conceptiile religioase) Care vine din cer; dumnezeiesc; divin. Dar ~. 3) fig. Care incanta prin calitati deosebite; fermecator; minunat. Voce ~easca. /cer + suf. ~esc

ELITA ~e f. 1) Partea cea mai buna, mai de frunte. ◊ De ~ cu calitati deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiati, care au pretentii de superioritate. /<fr. elite

EXTRAORDINAR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este neobisnuit; cu totul iesit din comun; strasnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calitati si suscita admiratie. 3) (despre persoane) Care se deosebeste vadit de toti ceilalti; inzestrat cu calitati deosebite. 4) (despre evenimente, sedinte, adunari etc.) Care nu a fost prevazut din timp; in afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius

FAIN ~a ( ~i, ~e) fam. Care are calitati deosebite; foarte bun. /<germ. fein

GLORIE ~i f. 1) Apreciere publica inalta (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calitati deosebite; recunoastere unanima; faima; renume; popularitate. 2) Faima de care se bucura cineva datorita meritelor sale; slava; stralucire; splendoare. 3) Persoana de mare valoare. [G.-D. gloriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. gloria

INDIVIDUALITATE ~ati f. 1) Totalitate a trasaturilor caracteristice prin care un individ difera de altii. 2) Persoana inzestrata cu calitati deosebite, exceptionale. /<fr. individualite

A SE INVECHI pers. 3 se ~este intranz. 1) A-si pierde calitatile initiale prin trecerea timpului; a deveni vechi. 2) A nu mai corespunde epocii sau modei; a iesi din uz; a se demoda. 3) (despre vin) A capata calitati deosebite prin pastrare indelungata. /in + vechi

LUCEAFAR luceferi m. 1) Stea (foarte) stralucitoare (in special planeta Venus). 2) Personalitate cu calitati deosebite intr-un anumit domeniu de activitate spirituala. /<lat. lucifer

MAESTRU ~stri m. 1) Persoana care manifesta maiestrie (de obicei in dans, muzica, sport) si care instruieste pe altii in domeniul respectiv. 2) Persoana cu calitati deosebite si cu contributii valoroase intr-un anumit domeniu (mai ales in arte). /<it. maestro

OBSCUR ~a (~i, ~e) 1) Care este lipsit de lumina; fara lumina; intunecos; sumbru. Local ~. 2) fig. Care este greu de inteles; de neinteles; impenetrabil; ermetic. 3) fig. (in opozitie cu vestit, celebru) Care este putin cunoscut sau chiar necunoscut; fara merite sau calitati deosebite; de importanta redusa. /<fr. obscur, lat. obscurus

PODOABA ~e f. 1) Obiect folosit pentru infrumusetare; ornament. 2) Obiect din metal pretios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. Persoana sau obiect cu calitati deosebite (bune sau rele). Buna ~. [G.-D. podoabei] /<sl. podoba

POPULARITATE f. 1) Caracter popular. 2) Apreciere populara inalta pentru calitati deosebite; reputatie; renume; faima; slava. /<fr. popularite

PRIMITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care primeste oaspeti cu placere; ospitalier. Popor ~. 2) (despre locuri, natura, clima etc.) Care atrage prin aspect, prin calitati deosebite. /a primi + suf. ~tor

PROEMINENT ~ta (~ti,~te) 1) Care depaseste limitele obisnuite evidentiindu-se. Nas ~. 2) (despre persoane) Care se distinge prin calitati deosebite; iesit din comun prin aptitudini. /<fr. proeminent

RENUME n. Apreciere publica inalta (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calitati deosebite; slava; faima; reputatie; populari-tate. /<fr. renom

REPUTATIE ~i f. 1) Opinie publica (favorabila sau defavorabila) pe care o manifesta publicul pentru o persoana sau pentru un lucru; faima. ◊ Se bucura de ~ buna. 2) Apreciere publica inalta (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calitati deosebite; faima; slava; popularitate; renume. [G.-D. reputatiei; Sil. -ti-e] /<fr. reputation, lat. reputatio, ~onis

SELECT ~ta (~ti, ~te) livr. Care se distinge prin calitati deosebite; ales. /<fr. select

SLAVA² slavi f. 1) Faima de care se bucura cineva, datorita meritelor sale; stralucire; glorie. A se acoperi de ~. 2) Apreciere publica inalta (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calitati deosebite; renume; popularitate; faima; reputatie. ◊ ~a cerului bolta cereasca. A ridica pe cineva in ~ (sau in slavile cerului) a lauda pe cineva peste masura. [G.-D. slavii] /<sl. slava

SPLENDID ~da (~zi, ~de) si adverbial 1) Care impresioneaza prin calitati deosebite; magnific; superb. Poezie ~da. 2) Care este de o frumusete uimitoare; celest. Panorama ~da. /<fr. splendide, lat. splendidus

VEDEROS ~oasa (~osi, ~oase) inv. 1) Care se impune vederii. 2) fig. (despre persoane) Care se impune prin calitati deosebite; remarcabil prin rangul si meritele sale; distins. /vedere + suf. ~os

HETEROZIS s.n. Sistem special de hibridare intre doua soiuri de plante sau rase de animale cu ereditate diferita, avand ca rezultat indivizi cu calitati deosebite si cu o productivitate exceptionala. [Var. heterosis s.n. < fr. heterosis].

VALOARE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

DOTAT, -A adj. Inzestrat cu calitati deosebite. [< dota].

DOTAT, -A adj. inzestrat cu calitati deosebite. (< dota)

EMINENT, -A adj. care se distinge prin calitati deosebite; remarcabil, excelent, exceptional. (< fr. eminent, lat. eminens, dominant)

HETEROZIS s. n. sistem special de hibridare intre doua soiuri de plante sau rase de animale cu ereditate diferita, avand ca rezultat indivizi cu calitati deosebite si cu o productivitate exceptionala. (< fr. heterosis)

MATADOR¹ s. m. 1. toreador caruia, in desfasurarea unei coride, ii revine sarcina sa ucida taurul. 2. (ir.) personaj important, conducator etc. ◊ (fig.) persoana inzestrata cu calitati deosebite, personalitate de prim rang. (< fr., gr. matador, germ. Matador)

STOFA s. f. 1. tesatura din lana, din fire sintetice etc. mai groasa ca panza; postav. 2. (fig.) talent, aptitudine. ♦ a avea ~ = a avea calitati deosebite. (< germ. Stoff, it. stoffa)

SUPERMAN [SIUPAR-MEN] s. m. om cu calitati deosebite; supraom. (< engl. superman)

SUPERPLASTIC, -A adj. (despre un aliaj de aluminiu) cu calitati deosebite. (< engl. superplastic)

SUPRADOTAT, -A adj. (despre oameni) inzestrat cu calitati deosebite. (dupa fr. surdoue)

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

GIUVAIER, giuvaiere (giuvaieruri), s. n. Obiect de podoaba facut (cu arta) din metal pretios (si pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. Obiect de mare valoare (artistica); persoana cu deosebite calitati. [Var.: juvaier s. n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).

INAPRECIABIL, -A, inapreciabili, -e, adj. (Livr.) Care, datorita calitatilor deosebite, nu poate fi pretuit, evaluat; inestimabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. inappreciable.

PRIMA¹, prime, s. f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat in sistemul de salarizare). ◊ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobanzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format intre doua trepte de aceeasi inaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

DIPLOMA, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifica pregatirea profesionala a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui participant la o expozitie sau la un concurs, prin care se recunoaste calitatea deosebita a lucrarilor expuse sau a rezultatelor obtinute de acesta. 3. (In evul mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblete, anumite privilegii etc. – Din fr. diplome, lat. diploma.

SUPERCARBURANT, supercarburanti, s. m. Carburant de calitate deosebita. – Din fr. supercarburant.

FAIMA ~e f. 1) Apreciere publica inalta a unei persoane sau a unui lucru pentru calitatile deosebite; renume; slava; reputatie; popularitate. 2) Opinie publica (favorabila sau defavorabila); reputatie. 3) rar Veste surprinzatoare; stire falsa; zvon. [G.-D. faimei] /<lat. fama

MERIT ~e n. 1) calitate deosebita care impune respect, lauda sau recompensa. 2) Ansamblu de calitati intelectuale sau morale. /<fr. merite

PRET ~uri n. 1) Expresie baneasca a valorii unei marfi; suma de bani cu care se poate vinde sau cumpara ceva. ~ de contract. ~ cu amanuntul. ◊ A avea ~ a) a se vinde usor; b) a avea valoare. De ~ scump; pretios. Cu orice ~ a) oricat de mult ar costa; b) prin orice mijloace. Cu nici un ~ in nici un caz. ~ (ca) de... cam; aproximativ. 2) calitate deosebita; merit. ◊ A ajunge la ~ a ajunge sa fie apreciat; a capata valoare. A pune ~ pe ceva a trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. A sti ~ul a sti ce valoreaza (cineva sau ceva). /<lat. pretium

VECHI veche (vechi) 1) (in opozitie cu nou) Care este facut demult; care este in intrebuintare de mult timp. Oras ~. Haina veche. Cuvant ~. ◊ Vorba veche vorba din batrani; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuti. Grau ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin avand calitati deose-bite, datorita pastrarii indelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care si-a pierdut proprietatile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multa vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat in antichitate; b) oranduire sociala perimata. 5) ( mai ales despre specialisti) Care are experienta bogata intr-un domeniu de activitate; care activeaza de multa vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; ramas din batrani; batranesc. Idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

MERIT s. n. calitate (deosebita) care face pe cineva sau ceva demn de stima, de pretuire; valoare. (< fr. merite, lat. meritum)

ILUSTRU, -A, ilustri, -stre, adj. Stralucit, celebru, vestit prin calitatile sale deosebite. – Din fr. illustre, lat. illustris.

VALOROS, -OASA, valorosi, -oase, adj. Care are valoare, calitati, merite (deosebite). – Din fr. valeureux.

POLIMETACRILAT, polimetacrilati, s. m. Plexiglas, stiplex. ◊ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezinta ca o masa sticloasa, transparenta, termoplastica si cu calitati optice deosebite, intrebuintat in chirurgia ortopedica, la confectionarea protezelor dentare etc. – Din fr. polymethacrylat.

EMINENT, -A, eminenti, -te, adj. Care se distinge prin calitati (intelectuale) deosebite; exceptional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. eminent, lat. eminens, -ntis.

MEDIOCRITATE, (2) mediocritati, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situatie, stare a celui mediocru. 2. Persoana lipsita de calitati (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocrite, lat. mediocritas, -atis.

EXEMPLAR², -A, exemplari, -e, adj. Care poate servi drept exemplu prin calitatile sale deosebite; pilduitor. ♦ Care are un caracter drastic, servind ca avertisment. Pedeapsa exemplara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. exemplaire, lat. exemplaris.

DUBLA, dublez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni de doua ori mai mare; a (se) indoi. 2. Tranz. A reuni doua materiale, punandu-le unul peste altul. ♦ A captusi, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similara cu alta existenta sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. 4. Tranz. (In teatru, la opera etc.) A inlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (In film) A inlocui pe titularul rolului in scenele primejdioase, care cer calitati fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa inapoia coechipierilor din aparare, pentru a putea preveni contraatacurile jucatorilor din echipa adversa. 5. Tranz. (Despre nave) A inconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

VALOARE s. 1. (MAT.) (inv.) pret. (Cifra O nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absoluta modul. 3. v. pret. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritiva.) 10. calitate, insusire. (~ deosebita a unui produs de arta.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (inv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanta. 15. v. insemnatate. 16. v. seriozitate. 17. importanta, insemnatate, (fig.) pret. (~ cuvantului scris.) 18. importanta, insemnatate, semnificatie, sens, (fig.) pret. (~ actului Unirii.)

A ADEMENI ~esc tranz. 1) A atrage prin calitatile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relatii s*****e prin promisiuni false; a seduce; a insela. 3) rar A face sa se amageasca, recurgand la diverse mijloace necinstite; a pacali; a insela; a amagi. 4) fig. A atrage de partea sa prin siretlicuri; a prinde in mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomany

EMINENT ~ta (~ti, ~te) Care se distinge prin calitati (intelectuale) deosebite; exceptional; distins; deosebit. Student ~. /<fr. eminent, lat. eminens, ~ntis

GENIAL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are geniu; inzestrat cu calitati creatoare deosebite. Matematician ~. 2) Care este caracteristic pentru genii; de geniu. Inventie ~a. Lucrare ~a. /<fr. genial

GENIU¹ ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care ofera unei persoane calitati creatoare deosebite. ◊ De ~ genial. 2) Persoana care poseda asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trasaturi distinctive care formeaza esenta unui lucru sau a unei fiinte. ~ul creatiei populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate in executarea unor lucrari tehnice (poduri, fortificatii etc.). /<lat. genius, fr. genie

PERSONALITATE ~ati f. 1) Totalitate de trasaturi morale si/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizeaza. 2) Persoana cu aptitudini si calitati morale deosebite; persoana marcanta. ~ politica. [G.-D. personalitatii] /<fr. personnalite, germ. Personalitat

A STRALUCI ~esc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A luci foarte puternic; a raspandi o lumina vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumina puternica (venita de la alte corpuri). Podgoriile stralucesc la soare. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebita (prin calitati sau fapte exceptionale). /stra- + a luci

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

EROU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o zeitate, inzestrat cu puteri supraomenesti sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoana care se distinge prin vitejie si curaj exceptional in razboaie sau in imprejurari deosebit de grele etc. ♦ ostas cazut pe campul de lupta. 3. om deosebit prin calitatile sale morale si prin actiunile sale, care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei intamplari. (< fr. heros, lat. heros)

IMPOZANT ~ta (~ti, ~te) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impunator; impresionant. Tinuta ~ta. /<fr. imposant

IMPRESIONANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care impresioneaza puternic; in stare sa impresioneze; emotionant; miscator. 2) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impunator; impozant. /<fr. impressionnant

IMPUNATOR ~oare (~ori, ~oare) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impozant; impresionant. /a impune + suf. ~ator

SOI soiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; specie. ◊ De ~ de calitate superioara; ales; deosebit. 2) fam. Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

CAMGARN s.n. Lana cu par lung, care capata dupa pieptanare o uniformitate deosebita. ♦ Stofa de calitate superioara, facuta din fire de lana netede. [Pl. -nuri, var. kammgarn s.n. / < germ. Kammgarn].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].

CAMGARN s. n. lana cu par lung, care capata dupa pieptanare o uniformitate deosebita. ◊ stofa de calitate superioara din fire de lana netede. (< germ. Kammgarn)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

SUPERIOR, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)

DOTAT, -A, dotati, -te, adj. Inzestrat cu calitati (intelectuale sau artistice) deosebite. – V. dota.

VIGILENTA s.f. 1. Atentie incordata si sustinuta; atitudine de deosebita bagare de seama. 2. calitate politica care consta in a veghea, a recunoaste cu pricepere dusmanul de clasa sub orice forma s-ar ascunde si a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].

JURAN, Joseph M. (1904-2008, n. Braila), inginer american de origine romana. Stabilit in S.U.A. (1912). Prof. univ. la New York. Contributii deosebite la dezvoltarea managementului calitatii („calitatea produselor. Tratat practic de planificare, proiectare si control”). M. de onoare al Acad. Romane (1991).

SERIOZITATE s. f. 1. Insusirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, tinuta care denota aceasta insusire; gravitate, importanta, insemnatate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toata seriozitatea = a) cu mare atentie, cu constiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tarie, dinadins; c) (in constructie cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu patrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsita de veselie, de zburdalnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ calitate a ceea ce necesita o deosebita atentie, o deosebita grija; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu constiinciozitate, cu atentie. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.

ACATARII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calitati corespunzatoare destinatiei; bun. ◊ Mai ~ deosebit. 2) (despre persoane) Care este de treaba; cumsecade. /Orig. nec.

UNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul sau. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calitati neobisnuite; caracterizat prin originalitate deosebita; exceptional. Soarta ~ca. 3) Care este acelasi pentru mai multe situatii. Principiu ~. Solutie ~ca. 4) Care formeaza o unitate indisolubila. Miscare ~ca. Front ~. /<lat. unicus, fr. unique

INALT, -A, inalti, -te, adj. 1. Care se ridica mult in sus; foarte ridicat. ◊ Frunte inalta = frunte mare, lata. ♦ (Substantivat, n.) Inaltime. ♦ (Despre fiinte) De statura mare. ♦ Care se gaseste la inaltime (mare). 2. (Despre sunete) Ascutit², subtire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau masura mare. ♦ (Despre frecventa) Cu un numar mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treapta ridicata in scara valorilor sau a importantei; superior; deosebit, important; distins, maret. ◊ Inalta fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cat mai fidel semnalele sonore (inregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -a adj.] – Lat. in altum.

SAVOARE ~ori f. 1) Gust deosebit de placut al unor alimente. 2) calitate a unui lucru care il face deosebit de agreabil. [G.-D. savoarei] /<fr. saveur

STRALUCI, stralucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a raspandi, a emite, a reflecta o lumina vie. ♦ A scanteia, a sclipi. ♦ P. a**l. A parea ca raspandeste lumina datorita albetii, curateniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge in mod deosebit, a face o puternica impresie (prin calitatile sale). – Stra + luci.

TAUTOLOGIE s. f. I. 1. (log.) judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune, exprimata sau nu prin acelasi cuvant. 2. (in logica simbolica) expresie care in cadrul unui sistem formal este adevarata in orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constand din repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functii diferite, marcate de obicei de o intonatie deosebita, repetare folosita pentru a sublinia o calitate sau o actiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)

OCKGHEM [o:kəhəm], Johannes (c. 1420-c. 1495), muzician flamand. Reprezentant al polifoniei vocale. Capelmaistru la curtea regelui Frantei Ludovic XI si Carol VIII (din 1465). Printre primii care au tratat in spirit diferit muzica profana si pe cea religioasa. Cantece profane („Nenorocirea ma loveste”), motete („Ave Maria”, „Alma redemptoris mater”), mise („Missa cuiusve toni”, „Missa prolationum”), carora folosirea deosebit de abila a contrapunctului le confera calitati expresive.

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas). ◊ Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

NIVEL s. 1. v. cota. 2. v. etaj. 3. grad, stadiu, treapta. (~ de dezvoltare.) 4. standard, (livr.) standing. (~ de viata.) 5. v. ierarhie. 6. calitate, valoare, (fig.) calibru, talie. (Spectacol de un ~ deosebit.)

HAR ~uri n. 1) (in credinta crestina) Gratie divina acordata omului. ~ dumnezeiesc. 2) calitate naturala care trezeste admiratie. 3) poet. Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari

VENERATIE f. Respect deosebit fata de o persoana pentru meritele sau calitatile sale; stima adanca. [G.-D. veneratiei] /<fr. veneration, lat. veneratio, ~onis

EXCELENTA s. f. 1. titlu care se da in unele tari demnitarilor (sefi de state, ambasadori, ministri) si (la catolici) episcopilor. 2. inalt grad de perfectiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = in mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

A SE LUSTRUI ma ~iesc intranz. 1) A se gati manifestand o deosebita grija pentru aspectul exterior. 2) fig. A-si atribui calitati, merite, etalandu-le; a se prezenta intr-o lumina foarte favorabila; a se lauda. /lustru + suf. ~ui

MONUMENTAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de monumente; propriu monumentelor. 2) Care se deosebeste prin proportiile si calitatile sale; maret; grandios. 3) fig. Care are o valoare deosebita; remarcabil. /<lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale

EXCELENTA s.f. 1. Titlu onorific care se da in unele tari ministrilor, ambasadorilor si (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Inalt grad de perfectiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelenta = in mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].

VAZA¹ f. la sing. Autoritate pe care o are o persoana (sau un lucru) datorita anumitelor calitati sau merite; prestigiu. ◊ De ~ care se distinge prin merite deosebite; cu valoare recunoscuta; vestit; marcant. Cu ~ cu trecere; cu prestigiu; influent. /v. a vedea

SUPERLATIV² ~a (~i, ~e) (despre aprecieri sau calificative) Care este deosebit de favorabil. ◊ (Grad) ~ categorie gramaticala care exprima gradul cel mai inalt al unei calitati. /<fr. superlatif, lat. superlativus

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

ACUARELA (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnica picturala in care se folosesc culori diluate in apa, cu efecte de transparenta. Infloritoare in arta europeana a sec. 18 si 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel s.a.), a. cunoaste o dezvoltare accentuata in arta romaneasca din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Misu Popp s.a.). Se remarca a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sint a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, St. Luchian, N. Tonitza, Fr. Sirato, N. Darascu, Nutzi Acontz s.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calitatii artistice. In arta contemporana, se consacra a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupindu-l lucrarile lui Corneliu Baba, de o exceptionala forta expresiva. ♦ Pictura executata in aceasta tehnica. 2. Vopsea solida folosita in a. (1).

MANDRU, -A, mandri, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinari introduse prin prep. „de”). Multumit, satisfacut, incantat; care are un sentiment de demnitate, de incredere in calitatile proprii; demn. 2. Care are incredere exagerata in calitatile proprii; orgolios, ingamfat, trufas. 3. (Pop.) Frumos, falnic, maret. II. S. m. si f. (Pop.) Persoana pentru care cineva de s*x opus simte o afectiune deosebita; drag, iubit. – Din sl. mondru „intelept”.

EXTRAORDINAR, -A adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, iesit din comun, neobisnuit, exceptional. 2. (Despre legi, adunari etc.) Care nu este, nu se tine, nu are loc potrivit regulilor obisnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calitati; eminent, exceptional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].

VARIETATE, varietati, s. f. 1. calitatea a ceea ce este divers, variat; felurime, diversitate. ♦ (La pl.) Spectacol distractiv, usor, alcatuit din cantece, dansuri, numere de circ, recitari, cuplete etc. 2. Forma (diferita), soi (deosebit). ♦ (Biol.) Individ (sau grup de indivizi) care se diferentiaza in cadrul unei specii prin unele particularitati morfologice; categorie sistematica inferioara speciei. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. variete, lat. varietas, -atis.

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

HAR, haruri, s. n. 1. (In religia crestina) Dar², ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult. 2. calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; p. ext. talent, vocatie, dar². 3. (Inv.) Dar² sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din sl. chari.

VOCATIE, vocatii, s. f. Aptitudine deosebita pentru o anumita arta sau stiinta; chemare, predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumita profesiune. 2. (Jur.; in sintagma) Vocatia succesorala = indreptatire a unei persoane de a veni la o succesiune in temeiul calitatii sale de ruda. [Var.: (inv.) vocatiune s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.

SUSTENABILITATE (‹ engl. sustainable) s. f. calitate a unei activitati antropice de a se desfasura fara a epuiza resursele disponibile si fara a distruge mediul, deci fara a compromite posibilitatile de satisfacere a nevoilor generatiilor urmatoare. Conferinta mondiala asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atentie deosebita acestui concept, care implica stabilirea unui echilibru intre cresterea economica si protectia mediului si gasirea de resurse alternative. Cand se refera la dezvoltarea economica de ansamblu a unei tari sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabila.

FIN² ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata ~a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza ~a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie ~a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie ~a. /<fr. fin