ALGEBRA s. f. 1. Teorie a operatiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe si rezolvarea ecuatiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice si a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual scolar care se ocupa cu studierea acestor operatii. 2. (In sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozitiilor, claselor si relatiilor. – Din fr. algebre, lat. algebra.

SOCOTEALA, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerica. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plati (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-si gresi socotelile = a se insela in asteptari; a nu izbuti. A iesi la socoteala (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabila, favorabila (in legatura cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteala = a lua in consideratie (ceva). A pune (ceva) in socoteala cuiva = a obliga pe cineva sa plateasca (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situatie (de venituri si cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operatii aritmetice fundamentale. ♦ Suma de bani datorata (pentru o consumatie, o cumparatura etc.); nota de plata. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilant. 2. Proiect, plan, gand; idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteala = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.); A-si da cu socoteala (ca)... = a fi de parere ca..., a crede ca... 3. In expr. A da socoteala cuiva (de ceva) = a raspunde in fata cuiva (de ceva). A tine socoteala de... = a lua in considerare, a avea in vedere. Pe socoteala cuiva = in legatura cu cineva. 4. Rost, ratiune; masura. ◊ Loc. adv. si adj. Cu (sau fara) socoteala = (ne)chibzuit, cu (sau fara) motiv. 5. (Fam.) Treaba, lucru. – Socoti + suf. -eala.

EMULARE s. f. (Inform.) Proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise in limbajul masina al unui alt sistem si de a obtine performante similare in privinta timpului de calcul. (dupa engl. emulation)

EMULATIE s. f. 1. sentiment, efort, dorinta de a egala sau de a intrece (pe cineva); intrecere, competitie. 2. proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise in limbajul de masina al unui alt sistem. (< fr. emulation, lat. aemulatio)

INTEGRATOR, -OARE, integratori, -oare, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Aparat) care efectueaza calculul numeric al integralelor unei ecuatii diferentiale. 2. S. n. Circuit electric caracterizat printr-o constanta de timp ce determina viteza cu care acest circuit raspunde la semnalele aplicate. – Din fr. integrateur.

INTEGRATOR ~oare n. Dispozitiv pentru efectuarea calculului numeric integral al unei ecuatii diferentiale. /<fr. integrateur

NOMOGRAFIE f. 1) Ramura a matema-ticii aplicate care se ocupa cu studiul no-mogramelor, precum si cu modul de utilizare a acestora. 2) Proces constand in inlocuirea calculelor numerice cu cele grafice. /<fr. nomographie

RABOJ ~uri n. 1) inv. Bucata de lemn pe care se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ◊ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) inv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. rabos

INTEGRATOR s.n. Aparat pentru calculul numeric al integralelor. // s.m. si f. Persoana care lucreaza la acest aparat. [Cf. fr. integrateur].

POPOVICIU, Tiberiu (1906-1975, n. Arad), matematician roman. Acad. (1963), prof. univ. la Cernauti, Iasi si Cluj. A infiintat (1946), la Univ. din Cluj, seminarul de teoria aproximarii si analiza numerica; director (din 1957) al Institutului de calcul numeric din Cluj. Fondatorul scolii romane de analiza numerica. A scris (1938) prima monografie despre teoria aproximarii functiilor continue prin polinoame. Contributii in domeniul teoriei functiilor de variabile reale, al analizei numerice, al algebrei si al teoriei numerelor („Analiza matematica”, „Analiza numerica”). A introdus notiunea de „functie convexa de ordin superior”.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzand nume, cifre si date, introduse in rubrici cu specificatii amanuntite, pentru a servi unui anumit scop; tabla¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obtinute prin calcul, prin observatii sau experiente, aranjate intr-o anumita ordine, in siruri si coloane, pentru usurarea unor calcule sau pentru obtinerea unei clasificari. 2. (Inv.) Tablou (I 1); plansa; fig. priveliste. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

samaluiala, samaluieli, s.f. (inv.) 1. calcul, socoteala; apreciere, estimare numerica, cantitativa, valorica. 2. numarare. 3. gandire, chibzuire, judecare, rationare.

ECHITABILITATE s.f. Raport numeric constant si echilibrat. ♦ (In calculul probabilitatilor) Caracter al unui joc echitabil. (din fr. equitabilite)

CEBISEV, Pafnuti Lvovici (1821-1894), matematician rus. Prof. univ. la Moscova. Lucrari de analiza numerica, de teoria analitica a numerelor si calculul probabilitatilor.

SARRUS, Pierre (1798-1861), matematician francez. Autor al unei lucrari care a rezolvat ecuatii numerice cu mai multe necunoscute (1832); a gasit o formula simpla pentru calculul determinantilor de ordinul 3 si a demonstrat tema fundamentala a calcului variational.

TABELA s. f. serie de valori numerice aranjate intr-o anumita ordine in siruri sau coloane care servesc pentru anumite calcule sau clasificari. ♦ ~ de logaritmi = tabela matematica cuprinzand valorile functiilor logaritmice. (< lat. tabella, germ. Tabelle)

TABELA s.f. Tabla; tabel. ♦ Serie de valori numerice aranjate intr-o anumita ordine in siruri si coloane, folosite pentru a usura anumite calcule sau pentru a face anumite clasificari. [< germ. Tabelle, it., lat. tabella].

PROBABILITATE, probabilitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este probabil; fapt, intamplare probabila, posibila. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = dupa cat se pare, probabil. 2. (Mat.) Multime numerica prin care se exprima caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ calculul probabilitatilor = calcul matematic care permite sa se aprecieze daca un eveniment complex se va intampla sau nu, in functie de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilite, lat. probabilitas, -atis.

STATISTICA s.f. 1. Stiinta care, folosind calculul probabilitatilor, studiaza fenomenele de masa din punct de vedere cantitativ. 2. Statistica matematica = ramura a matematicii care elaboreaza notiunile si metodele specifice studiului statistic al colectivitatilor. 3. Numaratoare, socoteala, recensamant. 4. Evidenta numerica a unor fenomene izolate sau de masa. [Gen. -cii. / cf. fr. statistique, it. statistica].

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

ORDINATOR, ordinatoare, s. n. calculator numeric universal, compus dintr-un numar variabil de unitati specializate si comandate de acelasi program inregistrat, care permite efectuarea unor operatii aritmetice si logice fara interventia omului in timpul lucrului si rezolva probleme de calcul stiintific, de gestiune a intreprinderilor comerciale sau industriale etc. ◊ Ordinator familial = computer familial. – Din fr. ordinateur.