darloaga (cal slab) s. f., g.-d. art. darloagei; pl. darloage

nojita, nojite, s.f. (pop.; mai ales la pl.) 1. curelusa sau siret din piele, din par de animale, din sfoara, din lana cu care se leaga opincile; tarsana, nojeala. 2. (reg. deprec.) cal slab si prapadit. 3. (reg.) legatoare subtire si ingusta; sfoara; curelusa care leaga portile imblaciului. 4. (reg.) gaurile de pe marginea opincii, prin care trec nojitele; gaurile din urechile oilor. 5. (reg.) planta medicinala cu frunze ca ale liliacului si cu flori albastre.

tagarta, tagarte, s.f. (reg.) 1. traista de drum, saculet, boccea, desaga. 2. epitet pentru o persoana mica, indesata, pentru un cal slab. 3. haina, imbracaminte.

tursug, tursugi, s.m. (reg.) 1. tufa cu varful mancat de vite. 2. cal slab.

GLOABA, gloabe, s. f. 1. cal slab, prapadit (si batran); martoaga. 2. Amenda care se aplica cuiva ca urmare a savarsirii unor delicte sau crime. ♦ Taxa care se platea in trecut in scopul interzicerii redeschiderii unui proces. – Din sl. globa.

JARPAN, jarpani, s. m. (Reg.) 1. cal slab; martoaga. 2. Fig. Termen de batjocura pentru oameni. – Formatie onomatopeica.

DARLOAGA, darloage, s. f. cal slab, prapadit si batran; martoaga, gloaba, dardala. ◊ Expr. A fi (sau se baga, a ajunge) sluga la darloaga = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neinsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge sluga la dardala. [Var.: (rar) darlog s. m.] – Et. nec.

MARTOAGA, martoage, s. f. cal slab, rau ingrijit; gloaba. – Cf. martana.

MARTOAGA ~ge f. cal slab si prapadit; gloaba. /cf. martana

cotarja (coterja) s.f. sg. (reg.) 1. cuvant cu care se alunga caprele. 2. cuvant de batjocura pentru caii slabi, ogarjiti. 3. nume de batjocura dat copiilor slabi si neastamparati.

DARLOAGA ~ge f. pop. cal batran, slab si neputincios; martoaga; gloaba. [Sil. -loa-ga] /Orig. nec.

GLOABA ~e f. 1) cal (batran) slab si fara putere; martoaga. 2) inv. Amenda platita de persoana care savarsea un delict sau o crima. /<sl. globa

bijoc, s.m.; bijoaca, s.f. (reg.) martoaga, cal batran, slab.

nioaga s.f. (reg.) 1. om murdar, neingrijit. 2. cal neputincios, slab, urat; martoaga.

pielhoaca s.f. (reg.) 1. piele mare de animal. 2. (deprec.) vita sau cal foarte slab. 3. (deprec.; fig.) femeie batrana; hoasca.

roajba, roajbe, s.f. (reg.) 1. lucru vechi, uzat, rabla. 2. cal batran, slab, gloaba.

scoiba, scoibe, s.f. (reg.) 1. cal batran, slab si neputincios. 2. femeie batrana si slaba. 3. coaja verde de nuca; coaja de dovleac fiert (hrana pentru porci).

GHIJOAGA, ghijoage, s. f. (Reg.) cal batran si slab; martoaga. – Probabil contaminare intre ghiuj si martoaga.

TALAN, talani, s. m. (Pop.) 1. (Med.) Dalac. 2. Termen depreciativ pentru un cal batran si slab; gloaba. – Din tc. talan.

TALAN ~i m. pop. 1) Boala contagioasa a animalelor (transmisibila si omului) caracterizata prin abcese pulmonare gastrointestinale si prin simptome de colaps; dalac; antrax. 2) fam. cal batran si slab; gloaba; martoaga. /Orig. nec.

cioroabla, cioroable, s.f. (reg.) cal batran si slab; martoaga.

clampa, clampe, s.f. (reg.) 1. clanta, ivar. 2. cal inalt si slab, grebanos.

corcova, corcove, s.f. (reg.) cal mare si slab.

croncan, croncani, s.m. (reg.) 1. corb. 2. vultur. 3. (reg.) pasare rapitoare mare. 4. cal mare si slab, garbovit de batranete.

cucova, cucove, s.f. (reg.) 1. specie de lebada caracterizata printr-o mica umflatura neagra la radacina ciocului; lebada de vara. 2. cal inalt si slab; martoaga.

parip, paripi, 1. cal tanar, sprinten si frumos, bun de calarie; cal laturas, care merge pe langa cel din ham, pahodnic, bidiviu, telegar. 2. cal sau manz mic, slab, nedezvoltat; martoaga. 3. copil mic.

hoiob, -a, s.m. si f. (reg.) cal (iapa) batran(a) si slab(a); harzob, ciorop, martoaga, bijog.

stremeleag, stremelege si stremeleaguri, s.n. si stremelegi, s.m. (reg.) 1. (s.n.) tulpina fara ramuri sau fara frunze. 2. (s.n.) bat, bata. 3. (s.n.) furca de tors. 4. (s.n.) partea lemnoasa a fructului de porumb, fara boabe. 5. (s.n.) parte a cozii calului pe care creste parul. 6. (s.m.) om inalt si slab.

parlu, -a, adj., s.m. si f. (pop.) 1. (oaie) cu lana scurta, aspra, inchisa la culoare. 2. (oaie) cu lana putina, scurta si rara sau tocita. 3. (despre coama cailor) cu parul scurt. 4. (despre animale) cu parul cazut, naparlit. 5. (despre oi) mic si slab. 6. om chel.

RAPCIUGA s. f. 1. Boala contagioasa (la cai), caracterizata prin ulceratii pe mucoasa nazala, respiratie grea etc.; morva. 2. Epitet dat unui animal slab, neingrijit, bolnav, batran. – Et. nec.

baliga f., pl i (-iga pare sa fie sufixu lat. -icus. D. rom. vine alb. baiga, sirb. balega, rut. balyga, belega). Excremente de vite mari (de bou, de cal). Fig. Fam. Triv. Om bleg, mamaliga. La baliga moale putina apa-i trebuie, unui om slab o boala usoara-i trebuie ca sa cada la pat ori sa moara. V. cacareaza.

OUTSIDER subst. 1. cal care in mod normal nu are sansa sa castige intr-un concurs hipic. 2. Concurent sau echipa cu slabe sanse de castig intr-o competitie sportiva. 3. (Ec. pol.) Intreprindere capitalista ramasa in afara unei organizatii monopoliste. [Pr.: autsaidar] – Cuv.engl.

calCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

sfarla, sfarle, s.f. (reg.) 1. bobarnac. 2. bot, rat. 3. (peior.) gura. 4. (inv. si reg.) jucarie mica de copii care se invarteste pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez, prasnel. 5. (pop.) femeie slaba si iute in miscari. 6. (reg.) obiect de dimensiuni reduse. 7. (reg.) bat prevazut cu doua gauri si cu o sfoara, care se fixeaza in buza unui cal, ca sa nu se miste la potcovit. 8. (reg.) coliba din lemn intr-o padure. 9. (reg.) pestisor de rau; zvarluga.

RELEU ~e n. 1) Dispozitiv care permite unei energii (relativ slabe) sa declanseze o energie puternica. 2) Dispozitiv care serveste la transmiterea unui semnal radioelectronic, amplificandu-l. 3) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric cu ajutorul unui semnal de comanda. 4) Grup de cai (de curse), de caini (de vanatoare), de stafete, care sunt inlocuiti prin altii in timpul unei curse. 5) Loc unde se petrece aceasta inlocuire. /<fr. relais

cobila f., pl. e (bg. kobila, sirb. kobila, vsl. rus. kobyla, iapa, d. lat. caballa, iapa. V. cal). Vest. Pl. Cele doua lemne unite (numite si iepe) pe care se tiraste plugu cind e transportat. Est. Cobila (rus. kobyla), scaunoaie, tejghea, banca oe care lucrezi cu cutitoaia. Trunchi pus pe picioare pe care se cioplesc diferite unelte ale casei (rev. I. Crg. 8, 220). Suportu nicovalei. Epitet ironic unei vite sau unei femei inalte si slabe.