PONEI s. m. cal mic de rasa englezeasca, cu parul lung. (< fr. poney, engl. pony)

PONEI s.m. cal mic de rasa englezeasca, cu parul lung. [< fr. poney, cf. engl. pony].

calUL mic (Equuleus), constelatie din emisfera boreala, situata intre constelatiile Pegasul, Varsatorul si Delfinul.

calut m. (d. cal). cal mic. Cosas, calusel (un fel de lacusta mica).

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

stavuta, stavute, s.f. (reg.) herghelie mica de cai.

ASIN ~i m. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu par de culoare cenusie, cu capul mare si urechi lungi, cu coama bogata, folosit ca animal de povara si de tractiune; magar. /<lat. asinus

MAGAR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decat acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ◊ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, incapatanat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare

PONEI ~ m. 1) Rasa englezeasca de cai, de talie mica, folositi, in special, pentru agrement. 2) cal din aceasta rasa. /<fr. poney, engl. pony

muscheci adj. (reg.; despre cai) de statura mica, cu corpul si gatul scurt.

parip, paripi, 1. cal tanar, sprinten si frumos, bun de calarie; cal laturas, care merge pe langa cel din ham, pahodnic, bidiviu, telegar. 2. cal sau manz mic, slab, nedezvoltat; martoaga. 3. copil mic.

caruta f., pl. e (lat. carrucea, d. carruca si carrucha, caruta; it. carrozza). Ghioci, car mai mic (c´un cal sau cu doi) p. oameni sau marfa. Trasura ordinara. Trasurica postala. Continutu unei carute: o caruta de nisip. Prov. Nici in car, nici in caruta, nici in teleguta, se zice cind cuiva nu-i place ceva in nici un fel. Scirba mea si patru bani si-o caruta de Jidani, se zice ironic in loc de „atita paguba, nu-mi pasa”! V. brisca, daradaica.

bondoc, -oaca adj. si (nord) bunduc, -a adj. (turc. bunduk. Sain. Cp. cu butuc). Scund, mic, indesat: copil, cal bondoc. – Si ghindoc (vest), ca buftea fata de ghiftuiesc. V. prichindel.

ECVISETACEE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen in flora actuala (coada-calului), cu frunze foarte mici, solzoase, concrescute intr-o teaca in jurul nodurilor, si care se inmultesc prin spori (Equisetum); (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. equisetacees.

HIPOCAMP ~i m. 1) mit. Animal fantastic cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste. 2) Peste marin de talie mica de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe

MISINA ~e f. 1) inv. Gaura in pamant sau in musuroi in care unele animale isi aduna hrana pentru iarna. 2) mica adancitura in dintii cailor si ai altor animale, dupa care se determina varsta acestora. /cf. rus. masina

procojor, procojoare, s.n. (reg.) proclada mica (pusa sub saua calului); paturica.

rudas, rudasi, s.m. (reg.) 1. om care mana vitele. 2. vaslas, carmaci. 3. cal inhamat singur. 4. capita mica de fan, purcoi.

tagarta, tagarte, s.f. (reg.) 1. traista de drum, saculet, boccea, desaga. 2. epitet pentru o persoana mica, indesata, pentru un cal slab. 3. haina, imbracaminte.

PONEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasa de cai caracterizata printr-o greutate mica a corpului si o talie redusa, originara din regiunile cu climat rece si cu vegetatie saraca ale Angliei si ale Peninsulei Scandinave; (si la sg.) cal care apartine acestei rase. [Acc. si: ponei] – Din fr. poney.

CUNOASTE vb. 1. a pricepe, a stapani, a sti, (fam.) a vedea. (~ la perfectie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stapani, a sti. (~ trei limbi straine.) 3. a intelege, a pricepe, a sti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. sti. 6. a (se) sti. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaste. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ ca ai fost tu aici.)

STI vb. 1. a afla, a auzi, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaste. 4. a cunoaste, a poseda, a stapani. (~ trei limbi straine.) 5. a cunoaste, a intelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a gasi, a poseda. (~ eu solutia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaste, (astazi rar) a pricepe. (Nu ~ inca secretul?) 9. a (se) cunoaste. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaste. 11. v. banui. 12. a-si aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

scaruta, scarute, s.f. (reg.) 1. scara mica; scarita. 2. scara la saua calului. 3. colacel pentru pomeni de forma unei scarite. 4. cobila (de transportat plugul). 5. coreie (la sanie). 6. gratar (de fript carne).

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

rijnita (-te), s. f. 1. Moara mica in general actionata de un cal pentru a macina griu, porumb sau sare. – 2. Masina mica de mina pentru risnit boabe. – 3. Piulita, pisalog. – 4. (Arg.) Ceas. – 5. (Arg.) Stomac, pipota. – 6. (Arg.) Masinarie. – Var. risnita. Sl. zruny „moara” (Giuglea, Dacor., V, 769-71), probabil prin intermediul unui dim. zrunica, cu metateza, cf. sl. zrunuvinica „roata de moara” (Cihac, II, 309). Der. din sl. rącinica „miner”, din rąka „mina” (Tiktin), pare mai dificila sematic. – Der. rijni (var. risni), vb. (a macina); rijnitar, s. m. (vinzator de risnite de cafea).

MISINA, misine, s. f. 1. (Reg.) Gramada de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; stransura; multime de bunuri, bogatie, avere. 2. (Reg.) Gaura in pamant sau musuroi in care isi depoziteaza unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuina, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuina. 3. (Reg.) Multime, adunatura (de fiinte). 4. mica scobitura pe suprafata dintilor (molari ai) calului si ai altor animale erbivore, care dispare cu varsta prin roadere si dupa care se recunoaste varsta animaluiui. [Pl. si: misini. – Var.: misuna s. f.] – Cf. rus. masina.

TINTA¹ ~e f. 1) Cui mic de metal cu floare, folosit (in cizmarie, curelarie, tapiterie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pata mica alba pe fruntea unor animale; stea. cal cu ~ in frunte. [G.-D. tintei] /<sl. centa

GIG s.n. 1. Ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase mobile pentru vaslasi. 2. Trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. [< engl. gig].

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

popenchi, popenchi, s.m. (reg.) 1. ciuperca comestibila (caciula-sarpelui si buretele-calului). 2. (la pl.) ghebe (ciuperci comestibile). 3. om mic de statura; popandoc, poparda. 4. epitet glumet pentru un copil; popandoc, popandau. 5. (cu forma: popenc) om lenes; popanzac, popanzoi, poparda.

GIG s. n. 1. ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase rulante pentru cei care trag la rame. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. (< engl. gig)

CARUTA, carute, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic si mai usor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lasa de caruta = a renunta la un lucru sau la o treaba inceputa. A ramane de caruta = a pierde o ocazie; a ramane in urma. 2. Cantitate dintr-o povara, cata se poate incarca intr-o caruta (1). – Din car + suf. -uta.

CASTANA, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat in amidon si in ulei, inchis pana la maturitate intr-un invelis verde, tepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mana altuia = a se folosi de altcineva intr-o intreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kastanon, (2) kastania.

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

TRAISTA, traiste, s. f. 1. Obiect in forma de sac, confectionat din panza groasa sau din lana si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mancarii; straita. ◊ Expr. Cu traista in bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vantul in traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i manca (cuiva) cainii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata in traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de panza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris). – Cf. alb. traste, trajste.

CASTANA ~e f. 1) Fructul castanului. ◊ A scoate ~ele din foc cu mana altuia a folosi pe altcineva in situatii dificile pentru interese personale. 2) Fiecare dintre micile formatii cornoase de pe fata interioara a picioarelor calului. /Din castan

SATIR ~i m. 1) (in mitologia greaca) Personaj imaginar, prezentat ca un monstru paros, cu coarne mici, urechi mari si ascutite si cu picioare de cal sau de tap, personificand brutalitatea. 2) fig. Persoana cinica si d********a. /<lat. Satyrus, ngr. satyros, fr. satyre, germ. Satyr

cucova, cucove, s.f. (reg.) 1. specie de lebada caracterizata printr-o mica umflatura neagra la radacina ciocului; lebada de vara. 2. cal inalt si slab; martoaga.

CABALLERO LIE-RO/ s. m. mic nobil din Spania care servea in armata cu calul sau; cavaler, domn. (< sp. caballero)

teleaga (-egi), s. f. – Caruta mica, caruta usoara cu doua roti. – Var. telega, teliga, tileaga. Mr. tal’iga. Sl. telega, cuvint de origine dubioasa (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. taleg, sb. teljiga, pol., rus. telega, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trasura); telegari, vb. (Olt., a obosi caii peste masura, a extenua); teleasca, s. f. (caruta mica), din rus. teljezka (Scriban).

ciul, -a adj., pl. m. li (sirb. cula, culav, cu urechile mici. V. ciulesc. Cu urechile mici: oaie ciula. C´o ureche retezata: cal ciul.

CARUTA ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic si mai usor decat carul, tras mai ales de cai. ◊ A ramane de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate incarca intr-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. carutei] /car + suf. ~uta

ZEBRA s.f. 1. Mamifer african erbivor, imparicopitat, inrudit cu calul, cu par galbui si vargat cu dungi negre sau brune. 2. mic peste de recif si de acvariu, foarte vioi, cu multa mobilitate, cu dungi de un albastru metalic stralucitor pe fond argintiu sau, la mascul, auriu, originar din India. 3. Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni prin dungi paralele vopsite. (din fr. zebre)

SIDELCA ~ci f. 1) Perna mica care se fixeaza sub cureaua hamului pentru a feri corpul calului de rosaturi. 2) Carlig de impletit. /<ucr. sidelka, rus. sedelka

CARUTA, carute, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic si mai usor decat acesta, cu tractiune animala, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lasa de caruta = a renunta la un lucru sau la o treaba inceputa. A ramane de caruta = a ramane in urma; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fan, lemne etc. cat se poate incarca intr-o caruta (1). – Din car.

DOCAR ~e n. Trasura mica si usoara, de obicei cu doua roti, trasa de un singur cal. /<engl., fr. dogcart

parlu, -a, adj., s.m. si f. (pop.) 1. (oaie) cu lana scurta, aspra, inchisa la culoare. 2. (oaie) cu lana putina, scurta si rara sau tocita. 3. (despre coama cailor) cu parul scurt. 4. (despre animale) cu parul cazut, naparlit. 5. (despre oi) mic si slab. 6. om chel.

PANA² pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna

CABALLERO s.m. Membru al micii nobilimi din Spania de odinioara, care avea obligatia sa serveasca in armata cu calul sau; cavaler. ♦ (Titlu de adresare in Spania) Domn. [Pron. ca-ba-lie-ro. / < sp. caballero – cavaler].

ZOB s. n. 1. Aschii rezultate in urma taierii arborilor cu toporul, cioburi marunte rezultate in urma spargerii unui vas de sticla, de ceramica etc. ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge in bucati mici, in farame; a (se) face praf. 2. (Pop.) Graunte de ovaz (amestecate si cu alte graunte) date ca hrana cailor. – Din bg., scr. zob.

scalce, scalci, s.f. (reg.) 1. planta erbacee toxica, cu frunze in forma copitei de cal si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 2. (la pl.) plante erbacee toxice, cu flori mari galbene; bulbuci. 3. (in compuse) scalci-mici = scanteiute, scanteioare (plante); scalce-mare = rostopasca.

SCOICA ~ci f. 1) Molusca cu corpul moale, inchis intr-o cochilie calcaroasa. ◊ ~-de-rau, ~-de-balta scoici dulcicole de talie mica, comestibile. ~-de-margaritar scoica marina exotica in care se formeaza perle. 2) Invelis protector calcaros al acestei moluste; cochilie. 3) fig. Obiect asemanator cu acest invelis. 4) Casa calcaroasa a melcului. 5) Acoperis mic sub forma de streasina construit deasupra intrarii intr-o cladire; marchiza. 6) Excrescenta cornoasa ce apare uneori pe chisita sau pe copita calului. /<sl. skolika

mursa², murse, s.f. (inv.) 1. semn mic si negru pus pe obraz, pentru a imita o alunita; alunita artificiala. 2. matase neagra folosita de femei pentru acoperirea obrajilor. 3. scobitura pe dintii calului.

TRAISTA ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, in special, merinde. 2) Sac de panza din care li se da cailor ovaz. ◊ A umbla cu ~a-n bat a ramane sarac si fara adapost. A umbla cu capul in ~ a fi distrat. A-i manca (cuiva) cainii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vantul in ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata in ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adanc crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita in medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. traste, trajste

RIVIERA s. f. 1. curs de apa natural, mic, care se varsa intr-un alt curs de apa. ◊ vale uscata; ued. 2. obstacol reprezentat printr-o groapa de apa care trebuie sarita de un atlet sau de un cal de curse. 3. colan de diamante. (< fr. riviere)

SOLNITA, solnite, s. f. 1. Vas mic in care se serveste sarea (si piperul) la masa; continutul acestui vas. ♦ (Pop.) Vas (de lemn) in care se pastreaza sarea la bucatarie. 2. (Pop.) Cavitate situata deasupra ochilor la cai. – Din bg., scr. solnica.

puichita, puichite, s.f. (reg.) 1. puica mica. 2. bibilica, pichere, cata. 3. (mai ales la pl.) boabele de porumb ramase neinflorite dupa ce s-au facut floricelele; puicuta. 4. planta erbacee perena, toxica, cu frunzele groase si lucitoare in forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 5. floarea-pastilor, de culoare alba. 6. nume de planta. 7. numele unei specii de broasca.

MUSCA s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (inv. si reg.) musita, (reg.) baza, gaza. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (inv. si reg.) sclept, (reg.) muscoi, taun, gaza-calului, musca-craiasca, strechea-cailor, trantor-de-cai; musca hoiturilor v. musca-albastra; musca-albastra (calliphora vomitoria) = musca hoiturilor, musca de carne, musca-mare, (reg.) boanza, boarna, musca-hantului, musca-nazdravana; musca-betiva v. musita; musca columbaca (Simulium columbaezensis) = (reg.) goanga-de-marha, musca-d-a-mica, musca-naprasnica, musca-otravitoare, musca-rea, musca-veninoasa; musca de carne v. musca-albastra; musca-mare v. musca-albastra.

sacalus, sacalusuri si sacaluse, s.m. 1. (inv.) tun mic, primitiv, cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta, iar apoi la parade; salva de sacalus. 2. (inv.) pusca mica folosita in evul mediu. 3. (reg.) pusca de joc (pentru copii). 4. (reg.) piua mica cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pusca pus in teava. 6. (reg.) bucata groasa (sferica) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucata de lemn de care se priponesc vitele; pripon, tarus. 8. (reg.) lemn care se pune cailor naravasi in gura cand se potcovesc.

sfarla, sfarle, s.f. (reg.) 1. bobarnac. 2. bot, rat. 3. (peior.) gura. 4. (inv. si reg.) jucarie mica de copii care se invarteste pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez, prasnel. 5. (pop.) femeie slaba si iute in miscari. 6. (reg.) obiect de dimensiuni reduse. 7. (reg.) bat prevazut cu doua gauri si cu o sfoara, care se fixeaza in buza unui cal, ca sa nu se miste la potcovit. 8. (reg.) coliba din lemn intr-o padure. 9. (reg.) pestisor de rau; zvarluga.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. ~ul-mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-mica. /<lat. carrus

chisita, chisite, s.f. (reg.) 1. colivie (pentru pasari). 2. motul de par de la incheietura dindarat deasupra copitei calului sau boului; scobitura de deasupra copitei; glezna calului, pintenul. 3. pensula sau periuta de incondeiat ouale; bijara, condei, vizaric. 4. pamatuf, somoiag, stert. 5. manunchi, chita, ciucure de tei. 6. manunchi, chita de flori. 7. legatura de cateva tuleie de porumb; cununa, maldar. 8. gramada de vase de lemn care incap unul in altul: chisita mare = 14 vase; chisita mica = 12 vase. 9. legatura de lemne despicate de scanduri, de sindrile.

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

PIEPTAR ~e n. 1) Haina calduroasa (din blana, din postav etc.), fara maneci, care acopera pieptul si spatele. 2) pop. Piesa de lenjerie femeiasca, fara maneci, care acopera bustul. 3) pop. Sort mic care se leaga sub barbia copilului, protejandu-i pieptul in timpul mancarii; barbita. 4) inv. Piept de camasa, scrobit, care se aplica sub haina. 5) Piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; plastron. 6) (in trecut) Obiect de metal, de zale sau de piele pe care il imbracau luptatorii in scop protector. 7) Curea lata la hamuri care se trece pe sub pieptul calului. /piept + suf. ~ar

calUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – cal + suf. -us.

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ◊ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii mananca se spune in cazul cand unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii in jug (sau in plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pantece; b) specie de batlan cu gatul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-inchisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus