teleaga (-egi), s. f. – Caruta mica, caruta usoara cu doua roti. – Var. telega, teliga, tileaga. Mr. tal’iga. Sl. telega, cuvint de origine dubioasa (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. taleg, sb. teljiga, pol., rus. telega, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trasura); telegari, vb. (Olt., a obosi caii peste masura, a extenua); teleasca, s. f. (caruta mica), din rus. teljezka (Scriban).

MANA vb. 1. a conduce, (rar) a manui. (~ pluta, trasura, caii.) 2. a deplasa, a impinge. (Vantul ~ departe frunzele cazute.)

ALUNECA, alunec, vb. I. Intranz. 1. A-si pierde echilibrul, calcand pe o suprafata lucioasa; (prin exagerare) a cadea, a se prabusi. Unul din caii trasurii aluneca si cazu (REBREANU). 2. A se deplasa de la locul unde era asezat. Paltonul i-a alunecat de pe umeri. 3. A se misca lin, fara a intampina vreo rezistenta; a se strecura, a patrunde. Aluneca garla intre salcii (IOSIF). ◊ Expr. A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de gasit; a scapa de sub control. – Lat. lubricare.

TELEGAR ~i m. cal de trasura, tanar si voinic. /teleaga + suf. ~ar

victorie (-ii), s. f. – 1. Biruinta. – 2. trasura cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.

VIZITIU, vizitii, s. m. 1. Persoana care mana (ca profesionist) caii la o trasura, la o caruta etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii din emisfera boreala, situata in apropiere de constelatia Gemenilor. [Var.: (reg.) vezeteu s. m.] – Din magh. vezeto.

FALET, faleturi, s. n. (Inv.) Atelaj compus din patru cai inhamati la o trasura, cei doi cai dinainte fiind incalecati de cate un vizitiu. – Cf. falaitar.

VIZITIU ~i m. 1) Persoana care mana caii la o trasura. 2) art. pop. Una dintre cele douasprezece constelatii zodiacale, situata in emisfera boreala. /<ung. vezető

DILIGENTA² s.f. (In trecut) trasura mare cu cai, folosita la transportul in comun al calatorilor, care mergea mai repede decat trasurile obisnuite. [< fr. diligence].

DILIGENTA² s. f. trasura mare cu cai, folosita in trecut, la transportul regulat de posta si calatori pe distante lungi; postalion. (< fr. diligence)

SURUGIU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (calare pe unul dintre cai) diligentele, postalioanele sau trasurile boieresti. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala. – Din tc. surucu.

ECHIPAJ ~e n. 1) Personal care deserveste o nava, aeronava sau un vehicul militar. 2) inv. trasura luxoasa trasa de cai si personalul care o deserveste. /<fr. equipage

VAN s.n. trasura inchisa pentru transportul cailor de curse. [< fr., engl. van].

VAN¹ s. n. trasura inchisa pentru transportul cailor de curse. (< engl., fr. van)

POSTALION, (1) postalioane, s. n., (2, 3) postalioni, s. m. 1. S. n. Diligenta; p. ext. trasura trasa de mai multi cai. 2. S. m. (Inv.) cal folosit la postalion (1). 3. S. m. (Inv.) Surugiu de postalion (1). [Pr.: -li-on] – Din rus. poctal'on.

FALAITAR, falaitari, s. m. calaret pe unul dintre caii inaintasi inhamati la o trasura domneasca sau boiereasca de ceremonie si care tinea caii de darlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter.

ECHIPAJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere si de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Grup de sportivi care se gasesc pe o ambarcatie, un avion, un bob, o motocicleta etc. si care participa la conducerea acestora. 3. Partea fixa sau partea mobila a unui instrument. 4. (Iesit din uz) trasura de lux (impreuna cu caii inhamati la ea). – Din fr. equipage.

TELEGAR, telegari, s. m. cal tanar, voinic (folosit la trasura). – Teleaga + suf. -ar.

HLOABA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul; huluba. /<ucr. holoblja

HULUBA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul. [G.-D. hulubei] /<ucr. holoblja

ECHIPAJ s.n. 1. Personalul unei nave, al unui avion, al unui tanc etc. 2. Termen comun fie pentru partea fixa, fie pentru cea mobila a unui instrument. 3. trasura de lux trasa de cai. [Var. echipagiu s.n. / < fr. equipage, cf. it. equipaggio].

hloba (hloaba), hlobe, s.f. (reg.) fiecare din cele doua lemne de la trasura sau caruta cu un cal; huluba, ruda.

ECHIPAJ s. n. 1. personalul unei (aero)nave, al unui tanc etc. 2. grup de elevi care participa la un concurs, reprezentand scoala, orasul etc. 3. termen comun pentru partea fixa ori pentru cea mobila a unui instrument. 4. trasura de lux trasa de cai; caleasca. (< fr. equipage)

HULUBA, hulube, s. f. Fiecare dintre cele doua prajini prinse de crucea carutei, a trasurii etc., intre care se inhama calul. [Var.: uluba s. f.] – Din ucr. holoblja.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

talica, talici, s.f. (inv.) trasura usoara si eleganta cu un cal.

uluba (-be), s. f. – 1. Fiecare din cele doua prajini de la car, trasura etc. intre care se inhama calul. – 2. (Arg.) Picior. – Var. huluba, hluba, hlo(a)ba. Rut. oh(o)loblja, pol. holoble (Cihac, II, 139).

trasura, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

SURUGIU ~i m. 1) inv. Persoana care conduce o diligenta, un postalion sau o trasura boiereasca, stand calare pe unul dintre cai. 2) art. Constelatie din emisfera boreala; Vizitiul. /<turc. surucu

BIHUNCA ~ci f. inv. trasura usoara de curse, trasa de un singur cal. /<ucr. bihunki

GIG s.n. 1. Ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase mobile pentru vaslasi. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. [< engl. gig].

GIG s. n. 1. ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase rulante pentru cei care trag la rame. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. (< engl. gig)

caruta f., pl. e (lat. carrucea, d. carruca si carrucha, caruta; it. carrozza). Ghioci, car mai mic (c´un cal sau cu doi) p. oameni sau marfa. trasura ordinara. Trasurica postala. Continutu unei carute: o caruta de nisip. Prov. Nici in car, nici in caruta, nici in teleguta, se zice cind cuiva nu-i place ceva in nici un fel. Scirba mea si patru bani si-o caruta de Jidani, se zice ironic in loc de „atita paguba, nu-mi pasa”! V. brisca, daradaica.

BRISCA ~ti f. trasura usoara si neacoperita, cu doua roti, trasa de un cal; sareta. /<rus. britka

CARIOLA ~e f. trasura usoara pe arcuri, cu doua roti, trasa de un cal. [Sil. -ri-o-] /<fr. cariole

CARIOLA s.f. trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. [Pron. -ri-o-. / < it. cariola, cf. fr. cariole].

CARIOLA s. f. trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. (< fr. carriole, it. carriola)

CHILNA, chilne, s. f. (Pop.) 1. Ladita trasurii sau a carutei, pe care sade cel ce mana caii. 2. Partea de dinainte sau de dinapoi, adaugata la cosului carutei. [Var.: chilina, chelna s. f.] – Pol. kielnia[wozowa].

BIHUNCA, bihunci, s. f. (Reg.) trasura usoara pe patru roti, trasa de obicei de un singur cal. – Din ucr. bihunky.

CABRIOLETA ~e f. trasura cu doua roti, inalta si neacoperita, trasa, de un singur cal; brisca; sareta. [Sil. -bri-o-] /<fr. cabriolet

trasura ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roti, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ◊ ~ de piata birja; fiacru. 2) art. pop. Constelatie din emisfera boreala, invecinata cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ura

CARIOLA, cariole, s. f. trasura usoara cu doua roti, cu suspensie pe arcuri, trasa de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola.

INHAMAT², -A, inhamati, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la caruta, la trasura, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au inhamat caii sau alte animale de tractiune; tras de cai sau de alte animale de tractiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. inhama.

RADVAN, radvane, s. n. (Inv.) trasura de lux inchisa, montata pe arcuri si trasa de mai multi cai. – Din rus. rydvan.

RADVAN ~e n. inv. trasura de lux acoperita, montata pe arcuri si trasa de mai multi cai. /<rus., pol. rydvan

DOCAR ~e n. trasura mica si usoara, de obicei cu doua roti, trasa de un singur cal. /<engl., fr. dogcart

SARETA ~e f. trasura inalta si ne-acoperita, cu doua roti, trasa, de obicei, de un singur cal; cabrioleta; brisca. /<fr. charrette

caleasca f., pl. este, esti si esce, esci (fr. caleche, care, ca si it. calesse, calesso, vine d. ceh. kolesa, roate [!], trasura, kolo, roata. D. fr. vine germ. kalesche, pol. kolasa, kolaska, rus. koleaska. Cp. cu patasca, d. fr. patache. V. colnic si ocol). Sec. 19. trasura boiereasca de plimbare.

FAETON¹ s. n. 1. trasura eleganta, inalta si usoara, deschisa, pe arcuri, cu o singura bancheta, trasa de un cal. 2. sareta cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata. ◊ autoturism asemanator cu o trasura. (< fr. phaeton)

POSTALION¹ ~oane n. inv. trasura de dimensiuni mari, inchisa, cu mai multe locuri, trasa de patru, de sase sau de opt cai, folosita in trecut (inainte de aparitia caii ferate) pentru transportul calatorilor si a postei pe distante mari; diligenta. [Sil. -li-on] /<rus. pottalon

FAETON, faetoane, s. n. 1. trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

bihunca f., pl. i (rus. biegunok, pl. -nki, alergator). trasura usoara care se compune dintr’o scindura (pe care sezi calare) pusa pe patru roate sau numai dintr’un loc de sezut pe doua roate si care se intrebuinteaza la invatat caii la trap frumos. (V. teleaga).

falaitar (falaitari), s. m. – Servitor calare care mergea inaintea trasurii. – Var. falaitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtar (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Danicic, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din doua perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) calare pe acestia): Dupa Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvint ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curind o formatie retrograda si arficiala de la falaitar, incrucisare cu Valet.

caleasca (calesti), s. f. – trasura eleganta, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleasca. Cuvintul a putut intra in rom. pe mai multe cai, deoarece apare in multe limbi europene. Pare a fi de origine ceha, kolesa (de la kolo „roata”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. caleche (› sp. calesa). Cf. pe de alta parte, tc. kaleska, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. In rom. pare sa fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., dupa Conev; insa istoria cuvintului bg. nu este clara; din mag. dupa Galdi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, il deriva din rom. ngr. ϰαλιάσϰα.