ATESTAT², -A, atestati, -te, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care exista in scris. ♦ (Despre cercetatori, cadre didactice etc.) Care este confirmat in grad. – V. atesta.

NEATESTAT, -A, neatestati, -te, adj. Care nu este atestat, confirmat. ♦ (Despre cercetatori, cadre didactice) Care nu este confirmat in grad. [Pr.: ne-a-] – Ne- + atestat.

A ATESTA atest tranz. 1) A dovedi prin rationamente sau prin fapte concrete; a arata; a proba; a demonstra. ~ semnatura. 2) A intalni intr-un text. 3) (cadre didactice, cercetatori stiintifici etc.) A confirma intr-o functie sau intr-un post, stabilind gradul de pregatire profesionala. /<fr. attester, lat. attestari

RECICLARE s.f. Organizarea de cursuri de completare a cunostintelor (pentru cadre didactice, ingineri, medici etc.) cu ultimele achizitii ale stiintei si tehnicii. [< recicla].

SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

SUPLINITOR, -OARE, suplinitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplineste (1) intr-o functie, intr-o munca. 2. S. m. si f. cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor.

PROFESOR ~oara (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care preda o materie de studiu (intr-o scoala, intr-o universitate, etc.), avand o pregatire speciala. 2) Persoana avand cel mai inalt titlu conferit cadrelor didactice universitare. [Acc. si profesor] /<fr. professeur, germ. Professor

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

CANCELARIE s. f. 1. birou, sectie a unei institutii administrative. ◊ sala intr-o scoala, loc de adunare a cadrelor didactice. 2. serviciu in cadrul reprezentantelor diplomatice si consulare. (< it. cancelleria, rus. kanceliariia)

INTERASISTENTA s. f. asistenta (2) cu caracter de reci-procitate. ◊ forma de activitate metodica a cadrelor didactice in asistenta reciproca la lectii, in scopul unui schimb de experienta. (< inter¹- + asistenta)

INVATAMA'NT. s. n. 1. proces de instruire si educare in scoala. ◊ (p. ext.) sistemul institutiilor scolare dintr-o tara. 2. domeniu de activitate a cadrelor didactice. 3. (pl.) concluzie trasa dintr-o experienta, dintr-un eveniment etc. (dupa fr. enseignement)

SEMINAR s. n. 1. (in unele tari) institutie de invatamant teologic. ♦ ~ pedagogic = institutie de invatamant pentru pregatirea cadrelor didactice. 2. forma de instruire a studentilor pe baza de dialog, lucrari, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenti si efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. ♦ ~ international = reuniune internationala consacrata dezbaterii de catre experti a unei teme de interes specific. 3. cerc de studii organizat pe langa o organizatie de partid, o organizatie de masa sau o institutie, pentru pregatirea membrilor sai. (< fr. seminaire, lat. seminarium)

SUPLINITOR, -OARE adj., s. m. f. 1. (cel) care suplineste in munca, intr-o functie; loctiitor, supleant. 2. (cadru didactic) care nu este titularizat. (< suplini + -tor)

SEMINAR, seminarii, s. n. 1. Forma de activitate didactica in cadrul invatamantului superior prin care studentii fixeaza si adancesc cunostintele predate la curs sau executa lucrari practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolventii unei facultati care isi alegeau cariera didactica. 2. Scoala de grad mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si: seminare] – Din fr. seminaire, lat. seminarium.

didactic, -A adj. De invatamant, referitor la invatamant. ◊ Corp didactic = totalitatea cadrelor din invatamant. ♦ Destinat instructiei, instruirii. ♦ (Peior.) Arid, sec. [< fr. didactique, cf. gr. didaktikos < didaskein – a invata].

FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.

FACULTATE² ~ati f. Subdiviziune didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, unde se pregatesc specialisti de calificare inalta intr-un anumit domeniu. [G.-D. facultatii] /<fr. faculte, lat. facultas, ~atis

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.

CATEDRA s.f. 1. Masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, afectat. ♦ Tron arhieresc, din piatra sau din lemn, instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ♦ Unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica la o disciplina. ♦ (Fig.) Profesorat, invatamant. [< lat. cathedra – jet, fr. cathedre].

FACULTATE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala care permite unei fiinte de a se comporta si de a actiona intr-un anumit fel. 2. Unitate didactica stiintifica si administrativa in cadrul unei universitati sau al unui institut de invatamant superior, condusa de un decan. [Cf. fr. faculte, lat. facultas].

CATEDRA s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ tron arhieresc instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ◊ unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)

FACULTATE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care ii permite a se comporta si a actiona intr-un anumit fel. ◊ insusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior. (< fr. faculte, lat. facultas)

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.

ASISTENT, -A I. adj. prezent, de fata (la ceva). II. s. m. f. cel care asista la ceva; colaborator. ♦ ~ universitar = grad didactic in invatamantul superior, intermediar intre preparator si lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat in munca medico-sanitara. (< fr. assistant, germ. Assistent)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

didactic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de didactica; propriu didacticii. Literatura ~ca. Principiu ~. 2) Care participa la procesul de invatamant; incadrat in procesul de instruire si educatie. Corp ~. cadre ~ce. 3) Care isi asuma in mod pretentios dreptul de a da invataminte; cu pretentii de mentor. 4) fig. (despre scrieri) Care este lipsit de originalitate; fara caracter original; arid. /<fr. didactique

CABINET s. n. I. 1. incapere de lucru intr-un apartament, intr-o institutie. 2. birou (intr-o intreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu intr-o intreprindere sau institutie destinate unor studii. ♦ ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de indrumare si informare in bibliotecile mari si in intreprinderi: ~ tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (in unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)

CABINET s.n. 1. Incapere (intr-o casa, intr-un apartament etc.) mai retrasa si mai linistita decat celelalte, destinata anumitor folosinte (pentru lucru, in vederea exercitarii unei profesiuni etc.). 2. Incapere sau serie de incaperi (in localul unei institutii) unde lucreaza cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Sectie, serviciu de studii. ◊ Cabinet metodic = a) centru didactic al activitatii metodice dintr-o scoala, dintr-un oras etc.; b) sectie de indrumare si de informare in bibliotecile mari si in intreprinderi; (iesit din uz) cabinet de partid = centru in care se dadeau indrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti si celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de indrumare tehnica in cadrul unei intreprinderi. 4. Guvern; guvernamant; consiliu de ministri. 5. Mobila mica, alcatuita dintr-un corp bogat ornat si cu sertare, asezat pe un suport in forma de masa sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].