ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

BENEFICIAR, -A, beneficiari, -e, s. m. si f. Persoana, colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. beneficiaire, lat. beneficiarius.

BOGATIE, bogatii, s. f. 1. Cantitate abundenta de bunuri materiale, de materii prime, de bani, de obiecte pretioase etc. 2. Starea, situatia in care se afla posesorul unei mari cantitati de bunuri materiale, de bani etc. 3. Resursele unei tari, ale unei regiuni etc. care, prin prelucrare, se transforma in bunuri utilizate de societate. Petrolul este o bogatie nationala. 4. Abundenta si varietate de valori spirituale. Bogatie de idei. Bogatie de cuvinte. – Bogat + suf. -ie.

BUN, -A, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. si f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calitati. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea (fara deosebire), oricine. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. Care se achita de obligatiile morale si sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = indemn intelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a incapea etc.) in (sau pe) maini bune = a fi sau a ajunge la o persoana de incredere. A pune o vorba (sau un cuvant) bun(a) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a sustine pe cineva. ◊ Compuse: bun-simt = capacitate bazata pe experienta cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: buna purtare = comportare conforma normelor moralei si educatiei: certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva; buna-cuviinta = purtare cuviincioasa, crestere aleasa. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator, indatoritor; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i provoca cuiva o suparare. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala, o nostimada. A o pati buna = a avea necaz. (Ir.) Buna treaba! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am dres-o (sau frant-o), se spune atunci cand ai dat de o situatie dificila sau inoportuna. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poama buna, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorala. ◊ Compus: bun-gust = simt estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut, agreabil. 5. Linistit, tihnit, fara griji; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! ◊ Compus: (Bot.) buna-dimineata = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare data de autor, de editura, de redactie sau de alti beneficiari pe tiparul de corectura sau de proba, dupa care incepe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre functiunile lor) Care functioneaza bine. ◊ Expr. Bun de gura = limbut. Bun de mana = indemanatic, abil. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu incapatanare. A sti una si buna = a se incapatana in sustinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie. IV. Adj. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplacut, rau. VI. Adj. 1. Zdravan, puternic, strasnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. In buna parte = in masura importanta. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc etc.) = o parte insemnata (de timp, de loc, etc.). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. ◊ Compuse: buna-credinta s. f. = a) obligatie de comportare corecta pe care partile trebuie s-o respecte la incheierea si la executarea contractelor sau, in cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane ca actioneaza in temeiul unui drept si conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de buna-credinta = sincer, cinstit. 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = candva, odata; pe neasteptate. VII. Adj. (Despre legaturi de rudenie) De sange, adevarat. Tata bun. ♦ Var bun sau vara buna = var primar sau vara primara. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. si f. (Inv. si pop.) Bunic, bunica. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanta in circulatia economica. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce poseda cineva; avut, proprietate, avere; bogatie, avutie. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = interventie a unui stat pentru determinarea altor state in vederea rezolvarii pe cale pasnica, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Lat. bonus.

CAPITAL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. Avutie sub forma de bani, de marfuri, de bunuri materiale in genere. 2. Bani, suma (mare) de bani (investiti intr-o afacere). ♦ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. – Din fr. capital, germ. Kapital.

CAPITALIZAT, -A, capilalizati, -te, adj. (Despre bunuri materiale) Transformat in capital¹. – V. capitaliza.

CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a dobandi prin lupta bunuri materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal salbatic. – Din fr. capturer.

CASTIGA, castig, vb. I. 1. Tranz. A obtine bani sau alte bunuri materiale (prin munca, prin speculatii, prin exploatare, la jocuri de noroc etc.); p. ext. a dobandi, a obtine experienta, cunostinte etc. ♦ A recupera timpul (pierdut). 2. Tranz. A atrage de partea sa; a cuceri. Castigase simpatia tuturor. 3. Tranz. A obtine, a cuceri victoria (intr-o competitie sportiva, intr-un proces etc.). 4. Intranz. A deveni mai bogat in..., a-si spori continutul, calitatea, greutatea. – Lat. castigare.

GESTIUNE, gestiuni, s. f. Administrare a bunurilor unei intreprinderi, institutii sau persoane; raspunderea pastrarii bunurilor si a manuirii fondurilor unei intreprinderi, institutii sau persoane; ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea unor bunuri materiale apartinand altcuiva; (concr.) totalitate a bunurilor incredintate cuiva in vederea administrarii lor. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. gestion, lat. gestio, -onis.

IMOBILIAR, -A, imobiliari, -e, adj. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil². ♦ Care se ocupa de bunuri imobile². Agentie imobiliara. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

IMOBILIZAT, -A, imobilizati, -te, adj. (Despre fiinte sau parti ale corpului) Care nu se poate misca. ♦ (Despre bunuri materiale) Care nu este folosit, valorificat (acolo unde trebuie). – V. imobiliza.

JEFUI, jefuiesc, vb. IV. tranz. 1. A fura bani sau obiecte in cantitati mari (facand uz de violenta); a savarsi un jaf (1), a prada. 2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forta sau prin inselaciune; a jecmani. [Var.: (inv.) jecui vb. IV]. – Jaf + suf. -ui.

PROCES, procese, s. n. 1. Actiune in justitie facuta pentru solutionarea unui diferend intre doua parti care sunt in litigiu sau pentru constatarea si sanctionarea calcarii legilor statului; actiune judecatoreasca; totalitatea actelor, documentelor adunate in vederea acestei actiuni. ◊ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva in fata instantelor de judecata, a da pe cineva in judecata. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intentie = a invinui pe cineva de intentii reprobabile pe care nu poti dovedi ca le-a avut. A-si face proces(e) de constiinta = a regreta, a-si reprosa anumite atitudini sau actiuni. ♦ Proces-verbal = inscris (cu caracter oficial) in care se consemneaza un fapt de natura juridica; act cu caracter oficial in care se redau pe scurt discutiile si hotararile unei adunari constituite. 2. Succesiune de operatii, de stari sau de fenomene prin care se efectueaza o lucrare, se produce o transformare; evolutie, dezvoltare, desfasurare; actiune. ◊ Proces de productie = a) (in teoria marxista) proces social in cadrul caruia oamenii intra in relatii reciproce determinate si actioneaza asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricatie; Proces de fabricatie = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime si a semifabricatelor in produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a intregului organism) in evolutie (sau in regres). [Pl. si: (inv.) procesuri] – Var.: (inv.) protes s. n.] – Din it. processo, fr. proces, lat. processus.

URMAS, -A, urmasi, -e, s. m. si f. 1. Continuator al unei familii (considerat in raport cu cei din generatiile anterioare lui); descendent, odrasla. ♦ Mostenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor intr-o demnitate, intr-o functie. 3. Continuator al unei opere, al unei traditii. – Urma + suf. -as.

ZGARCIT, -A, zgarciti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care face economii exagerate, evitand si cheltuielile de stricta necesitate, care strange cu lacomie bunuri materiale; avar. ♦ Lipsit de generozitate. ◊ Expr. Zgarcit la vorba = care vorbeste putin si cu chibzuiala. 2. (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Strans, ghemuit; contractat, chircit. – V. zgarci².

MOSTENITOR, -OARE, mostenitori, -oare s. m. si f. 1. Persoana care mosteneste bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoana care urmeaza pe cineva intr-un post, intr-o demnitate; succesor, urmas. ◊ (Si adjectival) Print mostenitor sau mostenitorul tronului = print care urmeaza sa se urce pe tron dupa moartea suveranului. 2. Fiu, copil (in raport cu parintii sai). – Mosteni + suf. -tor.

MATRASI, matrasesc, vb. IV. Tranz. (Pop. si fam.) 1. A indeparta pe cineva a carui prezenta este suparatoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A matrasi din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (in graba si cam fara voie); a se carabani, a se cara. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. scr. potrositi.

TESTA¹, testez, vb. I. Tranz. A da dispozitii prin testament cu privire la transmiterea unor bunuri materiale; a lasa ceva prin testament. – Din fr. tester, lat. testari.

PRODUCATOR, -OARE, producatori, -oare, adj., s. 1. Adj. Care produce ceva, care da nastere la ceva. 2. S. m. si f. Persoana care prin munca sa, produce bunuri materiale, valori stiintifice sau artistice. 3. S. m. Persoana sau societate care asigura finantarea unui film cinematografic. – Produce + suf. -ator (dupa fr. producteur).

SARAC, -A, saraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vietii; sarman, nevoias. ◊ Expr. Sarac si curat, se spune despre cei care prefera sa ramana saraci (1) decat sa se imbogateasca prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cersetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflecta saracia; saracacios. 2. (Despre tari, orase) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni putin avuti. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este putin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinari introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fara... ◊ Loc. adj. Sarac cu duhul = lipsit de inteligenta, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care poseda ceva in cantitate nesatisfacatoare. ♦ Care este in cantitate mica, putin, insuficient. ♦ (Despre limba) Care are vocabular redus, care poseda insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de continut; inexpresiv. Stil sarac. 4. (Despre surse de lumina) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetatie) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, saracan. [Var.: (pop.) sireac, -a adj.] – Din bg., scr. sirak.

TEHNIC, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

PARTICIPATIE, participatii, s. f. Participare. ♦ Spec. Faptul de a participa la o activitate economica, investind bani sau alte bunuri materiale, in vederea obtinerii unor castiguri; (concr.) cota cu care participa cineva la o asemenea activitate. – Din fr. participation.

PARTICULAR, -A, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinte, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinte sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist¹. ◊ Loc. adv. In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. 2. Care se refera la indivizi izolati, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. In particular = de catre fiecare individ in parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofica reprezentand o treapta mai inalta de generalitate a singularului in raport cu el insusi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicitatii; privat, intim, confidential. Loc. adv. In particular = intr-un grup restrans; confidential. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuala. ♦ (Despre scoli) Care nu apartine statului. ◊ Lectie (sau ora) particulara = lectie pe care un profesor o preda unui elev in afara scolii. Profesor particular = profesor care preda unui elev lectii in afara scolii. Elev particular (si substantivat, m.) = elev care se pregateste fara a frecventa cursurile unei scoli, prezentandu-se numai la anumite date pentru a sustine examene. Examen particular = examen la care se prezinta elevii particulari. ◊ Loc. adv. In particular = fara a urma cursurile unei scoli (dar pregatindu-se singur pentru a sustine examenele cerute). 4. Care este considerat strain de o activitate sau de un loc de munca. Intrarea persoanelor particulare este interzisa. II. S. m. Persoana care nu detine o functie oficiala; persoana considerata ca individ in raport cu statul sau cu o institutie a statului; persoana care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerata in raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

PIERDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai sti unde se afla, unde a pus, unde a ratacit (un bun material). ◊ Expr. A(-si) pierde sirul = a se incurca, a se zapaci; a nu mai avea continuitate (in vorbire, scris, gandire). 2. Tranz. A nu mai cunoaste sau a nu mai gasi drumul, locul etc. cautat; a gresi directia. ◊ A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai sti unde se afla, unde poate fi gasit. A-si pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi gasit; a disparea. ♦ Refl. A se rataci de grupul in care se afla. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de ceva, a se cufunda in... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, coplesit de un sentiment, de o emotie; a nu mai sti ce sa faca. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a ramane fara..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ◊ Expr. A pierde din mana = a scapa un prilej favorabil. A pierde pamantul de sub picioare = a) a nu-si mai putea pastra echilibrul din cauza unei proaste stari fizice, a unui pas gresit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumita situatie materiala sau sociala. A-si pierde viata = a muri; a fi omorat. A-si pierde cunostinta (sau simtirea) = a lesina. A-si pierde cumpatul (sau rabdarea) = a nu se mai putea stapani, a se enerva. ♦ A ramane fara o parte a corpului, fara un organ, fara o facultate; a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ◊ Expr. A pierde sange = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scadea sau a le inceta secretia laptelui (intr-o perioada cand aceasta ar trebui sa fie normala). A-si pierde mintile = a innebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (si a-i cadea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A a****a. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o fiinta draga; a rupe relatiile (de prietenie) cu cineva, a fi parasit. 4. A fi invins intr-un razboi, intr-o intrecere; a nu castiga un proces etc. 5. A sosi prea tarziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul in mod nerational, irosindu-l sau profitand insuficienit de el. ◊ Expr. Fara a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neintarziat. ◊ Compus: pierde-vara s. m. invar. = om care isi iroseste timpul, care nu munceste si umbla fara nici un rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omori. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. si refl. A(-si) cauza un mare rau, neajuns etc.; a pune sau a se afla intr-o situatie extrem de grea. 2. Tranz. (Inv. si pop.) A distruge, a nimici (popoare, tari, asezari, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face sa dispara, sa piara; p. ext. a compromite. 4. Refl. A iesi din campul vizual, a nu se mai vedea; a disparea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat in consideratie. ♦ Tranz. A nu mai putea urmari cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ◊ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-si diminua treptat intensitatea, a deveni din ce in ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.

DREPT, DREAPTA, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s. n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ◊ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumanarea. ◊ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine in) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine in) pozitie perfect verticala, stand nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi darz, curajos. ♦ (Despre terenuri inclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povarnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Campie dreapta. 4. (In sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; intemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreapta = parte care se cuvine in mod legal fiecaruia la o imparteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara inselatorii si fara ajutor strain. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvant = pe buna dreptate, in mod intemeiat. ♦ (Adverbial) In conformitate cu dreptatea, just; in conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = intr-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = in realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (In limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sange; adevarat, bun. B. Adj. (In opozitie cu stang) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat in partea opusa partii corpului omenesc in care se afla inima. ◊ Expr. A fi mana dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mana dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau in directia mainii drepte (cand cineva sta cu fata in directia in care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ◊ (Substantivat; in locutiuni) Din dreapta. In dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr. (Substantivat) In dreapta si in stanga sau de-a dreapta si de-a stanga = in ambele parti; in toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; in viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) In linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara inconjur; in mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) In dreptul... = in fata..., fata in fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, in mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) In loc de..., in calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ◊ Drept care... = prin urmare, in concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., langa; in dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept in inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept incercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (inv. si reg.) dirept, -eapta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din faramitarea naturala a scoartei terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale vietuitoarelor etc.; pulbere, colb. ♦ Exp. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfarama in bucati; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fara rost; c) (fam.) a invinge pe cineva intr-o discutie in contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf si pulbere sau a (se) preface in praf = a (se) distruge complet, a nu mai ramane nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu ramane nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf in ochii cuiva = a incerca sa insele pe cineva, dandu-i iluzia ca lucrurile sunt altfel decat sunt in realitate, a induce in eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grija, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe toba = nimic. 2. (De obicei urmat de determinari) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine si care sunt folosite in diferite scopuri. ◊ Praf de pusca = pulbere formata dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf si carbune de lemn, folosita ca explozibil. Praf de spuma = preparat care produce in contact cu apa o spuma si care se foloseste pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se intrebuinteaza in patiserie pentru a face sa creasca aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care il degajeaza. Lapte praf = lapte sub forma de pulbere, obtinut prin eliminarea apei din componenta lui. Praf de bronz = pulbere care se amesteca cu ulei sau cu lac si formeaza vopsele care imita metalul. Praf de matase = substanta cu aspect lucios, preparata din mica¹ pisata, folosita la zugraveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil si imputrescibil, obtinut din cenusa de la termocentrale cu adaosuri de pacura, folosit pentru hidroizolari. 3. Spec. Substanta toxica sau medicamentoasa in forma de pulbere; (pop.) doza dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = c*****a. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (inv. si reg.) prav s. n.] – Din sl. prachu.

PRODUCE, produc, vb. III. 1. Tranz. A realiza prin munca bunuri materiale, valori stiintifice sau artistice, a crea ceva (printr-o activitate oarecare); p. restr. a fabrica. 2. Tranz. (Folosit si absol.; despre pamant, plante etc.) A da roade. 3. Tranz. A realiza un profit, un venit. 4. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a da nastere; a provoca. 5. Refl. (Despre evenimente, actiuni etc.; la pers. 3) A se infaptui, a se realiza, a avea loc; a se intampla, a se petrece. 6. Refl. A se prezenta in fata spectatorilor cu un program artistic. 7. Tranz. (Livr.) A arata, a prezenta (ca dovada). – Din lat. producere.

D**C, d***i, s. m. 1. Fiinta imaginara, de s*x masculin, intruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ◊ Expr. A fi d****l gol (sau impielitat) sau a fi d**c impielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) d****lui sau om al d****lui = a) om rau, ticalos; b) om intreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de d****l (sau ca d****l de tamaie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la d****l = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un d**c = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) d***i sau a avea pe d****l in el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastamparat. Parca a intrat d****l in el, se zice despre cineva manios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) = a intimida, a infricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un d**c la mijloc, se spune cand nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii incurcate sau cand se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) d****l coada, se zice cand o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe d****l de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe d****l = a intra singur intr-o incurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) d****l sau a vedea (sau a-si gasi) pe d****l = a o pati. A cauta pe d****l si a gasi pe tata-sau = a ajunge intr-o situatie si mai rea decat aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la d****l sau a da d****lui = a injura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la d****l la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pana colo. A cere pe d****l si pe tata-sau (sau cat d****l pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe d**cu-n patru sau a face si pe d****l = a face tot posibilul, a incerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) d****lui (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce d****lui = (despre persoane dezagreabile; adesea in imprecatii) a se duce fara sa se mai intoarca (si intr-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la d****l = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua d****l (sau d***ii, mama d****lui) = a muri; a o pati. La d****l! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe d****l! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al d****lui! sau ptiu, d**ce! exclamatii exprimand uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe d****l = a fi perfect sanatos. Lucrul d****lui = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamaia) d****lui = tutun. ♦ (In formule de generalizare extrema, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”) Face si pe d****l. ◊ Expr. La d**cu-n praznic sau la mama d****lui, unde si-a intarcat d****l copiii, unde si-a spart d****l opincile = intr-un loc (neprecizat) foarte indepartat. ♦ (In expr.) Al d****lui (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al d****lui! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: d**c-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus d**co). – Lat. d**co, „sarpe, balaur”.

LUCRATOR, -OARE, lucratori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care lucreaza, care munceste. 2. (Despre zile) In care se lucreaza, de lucru. 3. (Inv.; despre plantatiile de vie) Care da rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este in activitate. II. S. m. si f. Persoana care munceste producand bunuri materiale; p. gener. orice om care munceste (intr-un anumit domeniu). – Lucra + suf. -ator.

CONSUM, consumuri, s. n. 1. Folosire a unor bunuri rezultate din productie pentru satisfacerea nevoilor productiei si ale oamenilor. ◊ Consum productiv = folosire a mijloacelor de productie pentru crearea de noi bunuri materiale. Consum neproductiv = consum care nu are drept rezultat producerea de noi bunuri materiale. Bunuri (sau marfuri) de larg consum = produse ale industriei usoare sau alimentare care intra in proportii mari in consumul individual al oamenilor si prin a caror folosire nu rezulta produse noi. 2. Cantitate de materiale, materii prime, combustibil sau energie folosite pentru a realiza un produs tehnic, o lucrare etc. ◊ Consum specific = cantitate de combustibil, de material si de energie consumata intr-o unitate de timp pentru executarea unui produs, a unei operatii etc. – Din consuma¹ (derivat regresiv).

EXPLOATA, exploatez, vb. I.Tranz. 1. A folosi, a pune in valoare o resursa; a extrage o substanta utila, un material folositor etc. in vederea realizarii unor obiective economice. 2. (In teoria marxista) A-si insusi fara echivalent o anumita cantitate de munca straina, a acapara o parte din roadele muncii producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. ♦ A aservi pe plan economic si politic alt stat. 3. A asupri, a prigoni, a oprima, a impila. 4. (Fig.) A trage folos (in mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slabiciunile cuiva. – Din fr. exploiter.

REZERVA, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi intrebuintata mai tarziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, in cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente intr-o intreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse in circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, in cazul cand acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o intreprindere etc.; b) aurul disponibil in monede sau in lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile in aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva in scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau in cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata in cm³ de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamant. 2. Camera de spital in care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai in caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora in anumite conditii sau imprejurari. ◊ Loc. adj. De rezerva = care poate inlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care inlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati in competitie. 4. Obiectie, indoiala, lipsa de incredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, in intregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu indoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse in acest tratat, ori sa le atribuie un anumit inteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. reserve.

DETINATOR, -OARE, detinatori, -oare, s. m. si f. Persoana care are in pastrare bunuri materiale; persoana care poseda un lucru, un titlu, un premiu, o recompensa etc. – Detine + suf. -ator.

INVENTARIA vb. a inregistra, (inv.) a catagrafia, a registra, a scrie. (A ~ bunuri materiale.)

A AFECTA¹ ~ez tranz. (sume de bani, bunuri materiale) A destina unui scop anumit; a aloca; a asigna. /<fr. affecter

A ALOCA aloc tranz. (sume de bani, bunuri materiale) A destina unui scop anumit. /Din alocatie

A ARENDA ~ez tranz. (bunuri materiale) 1) A da in arenda. 2) A lua in arenda. /Din arenda

A ASIGNA ~ez tranz. (sume de bani, bunuri materiale) A destina unui scop anumit; a aloca; a afecta. /<fr. assigner

A AVANSA ~ez 1. intranz. 1) A se misca inainte (in spatiu sau in timp); a inainta. 2) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a face progrese; a progresa; a propasi; a inainta; a evolua; a se dezvolta. 3) A se ridica pe o treapta superioara (intr-un post, intr-un grad stiintific); a inainta. 2. tranz. 1) (sume de bani, bunuri materiale) A plati cu anticipatie drept avans. 2) (persoane) A ridica intr-un post sau grad mai inalt; a inainta; a promova. /<fr. avancer

BOGATAS ~i m. Persoana care poseda multe bunuri materiale; om (foarte) bogat. /bogat + suf. ~as

BOGATIE ~i f. 1) Cantitate de bunuri care intrece cu mult necesitatile obisnuite; belsug; indestulare; abundenta. 2) Situatie de om bogat. 3) Multime de bunuri materiale (in natura sau in bani); avutie. 4) Cantitate mare de valori spirituale; abundenta. ~ de idei. ~ de mijloace de expresie. 5) Aparenta de lucru bogat; caracter bogat; fastuozitate; somptuozitate. ~a unui decor. [Art. bogatia; G.-D. bogatiei; Sil. -ti-e] /bogat + suf. ~ie

A CAPTURA ~ez tranz. 1) (unitati militare, militari) A face prizonier; a lua in prizonierat; a captiva. 2) (bunuri materiale apartinand inamicului) A lua in posesie prin lupta. 3) (persoane vinovate de o incalcare de lege) A retine, privand de libertate; a prinde. 4) (animale salbatice) A lua in stapanire folosind diferite mijloace; a prinde. /<fr. capturer

A SE CADEA se cade intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cuveni. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cuveni. ◊ Cum se cade cum se cere; cum trebuie. /<lat. cadere

A CASTIGA castig 1. tranz. 1) (bani sau bunuri materiale) A dobandi prin munca (sau prin alte mijloace). 2) fig. A obtine prin munca sau prin lupta sustinuta. ~ simpatia publicului. ~ bunavointa colegilor. 3) (lupte, partide, procese etc.) A obtine inregistrand victorie. 2. intranz. 1) A avea un castig. 2) A-si spori valoarea (sau continutul, greutatea etc.). /<lat. castigare

A CESIONA ~ez tranz. jur. (drepturi sau bunuri materiale) A transmite altei persoane printr-o cesiune. [Sil. -si-o-] /Din cesiune

A CHELTUI ~iesc tranz. 1) (bani) A folosi in calitate de contravaloare (pentru marfuri, servicii prestate etc.). 2) (bani, avere) A folosi in mod nechibzuit; a risipi; a irosi. 3) (bunuri materiale) A intrebuinta pentru a-si satisface cerintele proprii sau pentru a obtine alte produse; a consuma. /<ung. kolteni

CHELTUIALA ~ieli f. 1) Consum de bani, de bunuri materiale, de munca etc. pentru satisfacerea necesitatilor de productie sau individuale. 2) Rubrica dintr-un registru contabil unde se inscriu sumele cheltuite. [G.-D. cheltuielii; Sil. -tu-ia-] /a cheltui + suf. ~eala

CHITANTA ~e f. Dovada care atesta receptionarea sau restituirea a ceva (sume de bani, bunuri materiale etc.); recipisa. [G.-D. chitantei] /<fr. quittance

A CHIVERNISI ~esc tranz. pop. 1) A conduce in calitate de administrator. 2) (avere, bunuri materiale) A dobandi prin munca si sarguinta; a aduna; a strange; a agonisi. 3) A face sa se chiverniseasca. /<ngr. kyvernisa

A CLIRONOMISI ~esc tranz. inv. (drepturi, bunuri materiale) A capata prin clironomie; a mosteni. /<ngr. klironomo

A COMERCIALIZA ~ez tranz. (marfuri, bunuri materiale) A pune in circulatie in calitate de obiect de comert. [Sil. -ci-a-] /<fr. commercialiser

COMUNITATE ~ati f. 1) Caracter comun. ~ de limba. ~ de interese. 2) Grup social ai carui membri traiesc impreuna sau poseda bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care traiesc in aceeasi localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice si culturale comune. /<fr. communaute, lat. communitas, ~atis

A CONCESIONA ~ez tranz. (bunuri materiale) A da in concesiune; a pune la dispozitie printr-un act oficial. [Sil. -si-o-] /Din concesiune

A CONFISCA confisc tranz. (bunuri materiale) A lua cu forta si fara despagubire in baza deciziei unui organ oficial. /<fr. confisquer, lat. confiscare

A CONSUMA¹ consum tranz. 1) (bunuri materiale, marfuri) A intrebuinta in procesul de consum; a folosi pentru a-si satisface cerintele proprii sau pentru a obtine alte produse. 2) (produse alimentare) A intrebuinta in calitate de hrana; a manca. 3) (bauturi) A bea in mod sistematic. 4) (combustibil, energie etc.) A folosi in mod curent. 5) (probleme, teme, discutii etc.) A trata sub toate aspectele. 6) A face sa se consume; a epuiza; a extenua; a istovi; a sfarsi. /<fr. consommer

CONSUMATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care consuma bunuri materiale pentru satisfacerea necesitatilor sale. 2) Client care consuma mancare sau bautura intr-un local public. /<fr. consommateur

A CREDITA ~ez tranz. 1) (sume de bani, bunuri materiale) A da pe credit; a acorda prin credit. 2) (sume de bani) A da pentru un timp (cu conditia restituirii); a imprumuta. 3) (marfuri) A vinde pe credit. 4) (sume de bani, materiale) A inscrie in creditul unui cont. /<fr. crediter

A SE CUVENI pers. 3 se cuvine intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A apartine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cadea. 2) A fi dator (din obligatie morala); a se cadea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

A DARUI ~iesc tranz. (bunuri materiale) A aduce in dar; a dona; a da. [Sil. -ru-i] /<sl. darovati

A DECONTA ~ez tranz. (sume de bani, cheltuieli, bunuri materiale) A motiva printr-un decont. /<fr. decompter

A DELAPIDA ~ez tranz. (bani sau bunuri materiale) A sustrage din avutul statului; a defrauda. /<fr. delapider, lat. delapidare

A DENATIONALIZA ~ez tranz. (bunuri materiale) A trece din patrimoniul national in proprietate privata. [Sil. -ti-o-] /<fr. denationaliser

A DETURNA ~ez tranz. 1) (bunuri materiale, fonduri banesti etc.) A folosi in alte scopuri decat cele prevazute legal. 2) (avioane) A face sa-si schimbe directia de zbor (in scopuri de santaj sau ca act de piraterie aeriana). /<fr. detourner

A DETINE detin tranz. 1) (bunuri materiale) A avea in posesie; a stapani; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea in stapanire (in mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A tine sub arest (pentru cercetari). /<fr. detenir

DEZMOSTENIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEZMOSTENI. 3) si substantival fig. (despre persoane) Care se afla in stare de saracie; lipsit (total) de bunuri materiale. 3) fig. Care este privat (total) de drepturi. /v. a dezmosteni

A DONA ~ez tranz. (bunuri materiale) A pune la dispozitie, printr-o donatie; a aduce in dar; a darui; a da. /<fr. donner, lat. donare

A SE EPUIZA ma ~ez 1. intranz. 1) (despre bunuri materiale) A se termina prin folosire; a fi folosit pana la sfarsit; a se istovi; a se consuma. 2) (despre persoane) A pierde forta si energia; a se obosi peste masura; a se istovi; a se slei; a se extenua; a se consuma. [Sil. e-pu-i-za] /<fr. epuiser

A ETALA ~ez tranz. (merite, bunuri materiale sau spirituale) A expune (cu ostentatie) pentru a fi privit si admirat de public; a exhiba. ~ talentul. /<fr. etaler

A EXHIBA ~ez tranz. (merite, bunuri materiale sau spirituale etc.) A expune (cu ostentatie) publicului pentru a fi privit si admirat; a etala. /<fr. exhiber, lat. exhibere

A FACE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita ingrijire) A aranja in ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ◊ ~ banul cu ciocanul a castiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionand intr-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ◊ A-l ~ (pe cineva) cum ii vine la gura a ocari (pe cineva), folosind cuvinte la intamplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedand intr-un anumit fel. ~ un bine. ◊ Tace si face se spune despre cineva care infaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune intr-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua in considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea in scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se impotrivi; a nu avea incotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ◊ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica in mod sistematic. 9) (in imbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de invatamant) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuand un lucru. ◊ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (in imbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ◊ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragand oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, injosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l imbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pantece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pantece) a se ingrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de imbolnavire) ~ galci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ◊ ~ gura a face galagie. III. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se ingrijora. ~ dragoste (sau s*x) a savarsi actul s*xual; a se imperechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza imprejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales in superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (in povesti si in superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cat face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (in vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se indrepta; a apuca. ~ la stanga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decat este. ~ pe desteptul. II. (impreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ harsti! ~ zdup. /<lat. facere

FAURITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana sau colectiv care faureste ceva; creator. ~ de bunuri materiale. /a fauri + suf. ~tor

A FRAUDA ~ez tranz. (despre bunuri materiale) A pagubi prin frauda. [Sil. fra-u-] /<fr. frauder, lat. fraudare

FRAUDA ~e f. 1) Sustragere de bunuri materiale pentru a obtine un profit, pagubind pe altul. 2) Suma de bani sustrasa prin inselarea increderii. [G.-D. fraudei; Sil. fra-u-] /<fr. fraude, lat. fraus, ~dis

A FRUCTIFICA² fructific tranz. (bunuri materiale, stari de lucruri etc.) A folosi in mod avantajos. /<fr. fructifier, lat. fructificare

A GESTIONA ~ez tranz. (bunuri materiale, fonduri) A avea in gestiune. /Din gestiune

A GLOBI ~esc tranz. inv. 1) A pedepsi prin aplicarea unei gloabe; a amenda. 2) A lipsi de bunuri materiale; a jecmani; a jefui; a despuia; a prada. /Din gloaba

A HOTI ~esc rar 1. intranz. A fi hot. 2. tranz. (bunuri materiale) A sustrage prin hotie; a fura. /Din hot

IMOBIL ~a (~i, ~e) (in opozitie cu mobil) 1) Care nu se misca; care nu-si schimba pozitia; nemiscat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi miscat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

IMOBILIAR ~a (~i, ~e) 1) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi miscat din loc; de neclintit; imobil. 2) Care tine de imobil; propriu imobilului. [Sil. -li-ar] /<fr. immobilier

IMOBILIZAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A IMOBILIZA. 2) (despre bunuri materiale) Care ramane nevalorificat; neutilizat. /v. a imobiliza

INALIENABIL ~a (~i, ~e) jur. (despre bunuri materiale, drepturi) Care nu poate fi instrainat, vandut. [Sil. in-a-li-e-] /<fr. inalienable

A INVENTARIA ~ez tranz. (bunuri materiale) A inregistra in inventar. [Sil. -ri-a] / Din inventar

A IROSI ~esc tranz. (bani, bunuri materiale) A face sa se iroseasca; a risipi; a cheltui. /Orig. nec.

A SE IROSI ma ~esc intranz. 1) (despre bani, bunuri materiale) A se folosi in mod nechibzuit; a se consuma cu risipa. 2) (despre persoane) A se consuma, depunand eforturi mari si inutile. /Orig. nec.

A SE ISTOVI ma ~esc intranz. 1) A pierde toata forta si energia, ajungand intr-o stare de slabiciune totala; a nu mai avea puteri; a se sfarsi; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se slei. 2) (despre bunuri materiale) A se termina prin folosire; a fi folosit pana nu mai ramane nimic; a se epuiza; a se consuma. /Din istov

A SE IMBOGATI ma ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula in cantitati mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /in + bogat

A IMPARTI impart tranz. 1) A face sa se imparta. 2) rar (obiecte eterogene amestecate) A repartiza in clase si categorii; a categorisi; a clasifica. 3) mat. A supune operatiei aritmetice a impartirii. ~ zece la cinci. 4) (bunuri materiale) A da conform unor principii; a repartiza; a distribui. ~ averea. ◊ A nu avea ce ~ cu cineva a nu avea nimic comun cu cineva. 5) (bucurii, necazuri etc.) A suporta impreuna; a impartasi. /<lat. impartire

A SE INAVUTI ma ~esc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale in cantitati mari; a se instari. /in + avut

A INDATORA ~ez tranz. 1) A obliga moral la recunostinta. Prietenia ma ~eaza. 2) (persoane) A sili pe baza unei obligatii. Regula ~eaza. 3) (bunuri materiale) A oferi drept garantie in schimbul unui imprumut. 4) A face sa se indatoreze; a face dator. /in + dator

A SE INSTARI ma ~esc intranz. A deveni bogat; a acumula bunuri materiale in cantitati mari; a se inavuti. /in + stare

A INSTRAINA ~ez tranz. 1) A face sa se instraineze. 2) jur. A face sa intre in posesia altcuiva prin cedarea oficiala a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns si pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. in-stra-i-] /in + strain

JECMANEALA ~eli f. Delict constand in lipsirea cuiva de bunuri materiale prin folosirea fortei sau a anumitor privilegii sociale. /a jecmani + suf. ~eala

A JECMANI ~esc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prada; a jefui; a despuia; a jupui. 2) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin violenta; a jefui; a jumuli. /Din jecman

A JEFUI ~iesc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prada; a jupui; a jecmani; a despuia. 2) A lipsi de bani sau de bunuri materiale (prin exploatare sau prin violenta); a jecmani; a jumuli. /jaf + suf. ~ui

A JUMULI ~esc tranz. 1) (pasari taiate) A lipsi de pene si de puf prin smulgere; a peni. 2) (par) A smulge din radacina. 3) (animale moarte) A curata de piele; a beli; a jupui; a despuia; 4) fig. (persoane) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin sustragere; a jecmani; a jefui. /cf. ung. gymbalni

A JURUI ~iesc tranz. 1) (bunuri materiale) A promite in mod public si solemn. 2) (tineri pentru casatorie) A fagadui de sot sau sotie. /<ung. gyuruzni

LICITATIE ~i f. Vanzare in public a unor bunuri materiale, ce revin persoanei, care ofera cel mai inalt pret; mezat. [G.-D. licitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. licitation, lat. licitatio, ~onis

LUCRATOR² ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care lucreaza intr-un anumit domeniu, producand bunuri materiale; muncitor. /a lucra + suf. ~tor

LUX¹ ~uri n. 1) Mod de viata excesiv de costisitor, caracterizat prin abundenta de bunuri materiale. ◊ De ~ a) extrem de confortabil; b) elegant; somptuos. 2) fig. Lipsa de masura; abuz. ~ de amanunte. /<fr. luxe, lat. luxus

MEZAT ~uri n. Vanzare publica a unor bunuri materiale, ce revin persoanei care ofera cel mai inalt pret; licitatie. ◊ A scoate la ~ a pune la licitatie. /<turc. mezat

A MULGE mulg tranz. 1) (femele ale unor mamifere) A trage de m****e pentru a stoarce lapte. 2)fig. (persoane) A stoarce de bunuri materiale in mod sistematic. ◊ Vaca buna de muls persoana sau situatie care, fiind exploatata (abuziv), poate aduce foloase. /<lat. mulgere

MUNCA ~ci f. 1) Activitate fizica sau intelectuala indreptata spre a crea bunuri materiale si spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) in vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) inv. mai ales la pl. Suferinta fizica sau/si morala (foarte puternica); chin greu; cazna; tortura; supliciu. 5): ~ silnica pedeapsa prin care un condamnat era lipsit de libertate si pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

MUNCITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care munceste, producand bunuri materiale; lucrator. /a munci + suf. ~tor

PARTAJ ~e n. 1) Operatie de impartire a unor bunuri materiale intre doua sau mai multe persoane in drept. 2) Document ce contine o asemenea operatie. /<fr. partage

A PARTAJA ~ez tranz. livr. (bunuri materiale, averi) A supune unui partaj; a imparti conform prevederilor (intre persoanele in drept). /<fr. partager

A SE PARADUI pers. 3 se ~ieste intranz. reg. fam. 1) (bunuri materiale) A fi folosit in mod nechibzuit; a se irosi; a se risipi. 2) (despre cladiri, constructii) A fi gata sa se darame; a deveni subred; a se subrezi; a se darapana; a se paragini. /Orig. nec.

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

A PETRECE petrec 1. tranz. 1) (persoane) A insoti pe parcursul unui drum (din politete, pentru siguranta etc.); a conduce. ~ (pe cineva) pana la gara. ◊ ~ (pe cineva) cu ochii (sau cu privirea) a urmari de la distanta cu ajutorul vazului. 2) fam. (bunuri materiale) A face sa se petreaca; a consuma. 3) (timpul sau perioade de timp) A folosi pentru anumite preocupari. ~ o seara la restaurant. Ea isi ~ timpul citind. 4) A face sa treaca dintr-o parte in alta. ~ ata prin urechea acului. 5) pop. (morti) A conduce la groapa. 6) pop. (nevoi, necazuri etc.) A avea de suferit. 7) (marginile unei haine) A suprapune pentru a incheia. 2. intranz. A consuma timpul in distractii; a se deda placerilor lumesti; a se veseli; a desfata; a se distra; a chefui; a se amuza. /<lat. petraicere

A SE PETRECE pers. 3 se petrece intranz. 1) (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se produce; a se disputa. 2) pop. (despre bunuri materiale) A se termina prin folosire; a se consuma. ◊ ~ din lumea aceasta a muri. /<lat. petraicere

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

A POPRI ~esc tranz. pop. 1) v. A OPRI. 2) reg. (pereti, maluri etc.) A sprijini cu o proptea; a propti. 3) (bunuri materiale) A supune unui sechestru; a sechestra. 4) pop (persoane) A retine prin arest; a aresta. /<sl. popreti

A POSEDA posed tranz. 1) (bunuri materiale) A tine in calitate de proprietar; a avea in stapanirea sa; a stapani; a detine. 2) (activitati, specialitati, doctrine etc.) A cunoaste bine; a stapani. ~ bine o limba straina. Acest medic poseda o experienta bogata. /<fr. posseder

PRODUCATOR² ~i m. Persoana sau intreprindere care produce bunuri materiale. ◊ ~ de filme persoana sau societate care organizeaza si finanteaza turnarea filmelor cinematografice. /a produce + suf. ~ator

A PRODUCE produc tranz. 1) (mai ales bunuri materiale) A crea prin munca. ◊ ~ venit a da castig. 2) A face sa se produca; a pricinui; a provoca; a cauza; a aduce; a casuna. /<lat. producere

PRODUCTIVITATE f. 1) Caracter productiv. 2) Capacitatea de a produce bunuri materiale. ◊ ~ea muncii eficienta muncii oamenilor in procesul de productie, exprimata prin raportul dintre consumul de munca si cantitatea de productie realizata intr-o unitate de timp. /<fr. productivite

A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

RECHIZITIE ~i f. Masura exceptionala, aplicata, mai ales, in timp de razboi, prin care statul obliga cetatenii sa cedeze temporar diferite bunuri materiale (mijloace de transport, furaj, animale, localuri etc.) in folosul armatei. [G.-D. rechizitiei] /<fr. requisition, germ. Requisition

A RECHIZITIONA ~ez tranz. (bunuri materiale) A folosi prin rechizitie; a supune unei rechizitii. [Sil. -ti-o-] /<fr. requisitionner

RECIPISA ~e f. Dovada care atesta receptionarea sau restituirea a ceva (bani, bunuri materiale etc.); chitanta. [G.-D. reci-pisei] /<fr. recepisse, germ. Rezepisse

A REPARTIZA ~ez tranz. 1) (bunuri materiale) A da conform unor reguli sau principii; a imparti; a distribui. ~ rolurile. 2) (persoane) A imparti intr-un spatiu (dand fiecaruia o anumita misiune); a distribui. 3) A imparti in prealabil, prevazand modul de utilizare; a esalona (in timp si in spatiu). ~ timpul de munca. /<fr. repartir

A REVENI revin intranz. 1) A veni din nou; a se intoarce. 2) A-si recapata starea normala; a se redresa; a se reface; a se regenera. Pacientul isi revenea treptat. ◊ ~ la viata a) a scapa de o boala grea; b) a renaste. 3) A (i) se atribui drept datorie (cuiva); a incumba. 4) (despre sarcini, bunuri materiale etc.) A apartine in mod firesc; a se cuveni; a se impune; a se incumba; a se cadea. 5) A se ocupa din nou de ceva; a relua ceva. 6) rar A valora in bani; a costa. /re- + a veni

REZERVA ~e f. 1) Totalitate de bunuri materiale puse la pastrare pentru a fi folosite in caz de nevoie. ◊ ~e ale productiei posibili-tati neutilizate pentru sporirea productiei. ~e interne posibilitati nefolosite de care dispune o intreprindere pentru sporirea productiei, fara investitii suplimentare. ~ de munca tineri din scolile polivalente care se pregatesc sa imbratiseze diverse specialitati. ~ de aur (sau ~-aur) fond centralizat de aur care se pas-treaza in bancile centrale sau in trezoreria unui stat. ~e naturale cantitate de substante minerale utile aflate in scoarta terestra. ~ succesoriala parte dintr-o avere succesoriala de care testatarul nu poate dispune liber, fiind rezervata unor anumiti mostenitori. 2) Cate-gorie de cetateni care au satisfacut serviciul militar si care urmeaza a fi mobilizati in caz de razboi. Ofiter de ~. 3) Unitate militara neangajata, care intervine in lupta in caz de necesitate. 4) Persoana sau obiect care poate fi folosit in caz de nevoie; disponibilitate. 5) Lipsa de incredere; neincredere; indoiala. A avea ~e fata de cineva. ◊ Fara ~ (sau ~e) in intregime; neconditionat. Cu multa ~ fara a garanta exactitatea si autenticitatea unui fapt. Sub ~a ... cu conditia ... [G.-D. rezervei] /<fr. reserve

RISIPA ~e f. Cheltuire nechibzuita a unor bunuri materiale sau banesti; irosire. ◊ A face ~ a folosi in mod nechibzuit un bun. In ~ care se ruineaza; b) imprastiat. /v. a risipi

A RISIPI ~esc tranz. 1) A face sa se risipeasca. 2) (bunuri materiale) A folosi in mod nechibzuit; a irosi; a cheltui. ~ averea. /<bulg. razsipja, sb. rasipati

A RUPE rup tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face sa se rupa. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin actiunea violenta a unei forte; a frange; a fractura. ~ coastele. ◊ A-si ~ picioarele a alerga mult (si fara rost). A-si ~ gatul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-si ~ pieptul a vorbi sau a striga mult si tare, fara a fi ascultat. ~ in batai a bate foarte tare. 3) (stari de lucruri) A opri brusc; a curma. ~ relatiile. ◊ A (o) ~ cu cineva (sau cu ceva) a pune capat legaturilor cu cineva sau a inceta de a se ocupa cu ceva. ~ pretul (sau targul) a se invoi in privinta pretului dupa o tocmeala indelungata. A (o) ~ la (sau de) fuga a porni iute la fuga. 4) A strica fortand; a sparge. ◊ ~ frontul a strapunge linia de aparare a dusmanului. ~ randurile a se imprastia, stricand ordinea. 5) A supune unei faramitari, smulgand bucati. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpina sau de pe creanga. ◊ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. ~ (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), tragand de urechi. A-si ~ (ultima bucatica) de la gura a da altuia din putinul pe care il are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forta de la cineva; a smulge. ~ bani datorati. 8) (limbi straine) A vorbi slab. A o ~ frantuzeste. /<lat. rumpere

A SECHESTRA ~ez tranz. 1) (bunuri materiale) A supune unui sechestru. 2) (persoane) A retine cu forta (in mod ilegal). /<fr. sequestrer, lat. sequestrare

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

A SLEI ~esc tranz. 1) (mai ales fantani) A face sa ramana fara apa (pentru curatare). 2) A face sa nu mai dispuna (de bunuri materiale); a secatui. ~ de bani. 3) (bunuri materiale) A consuma pana la terminare; a epuiza. ◊ ~ de puteri (pe cineva) a(-i) lua toate puterile (cuiva); a istovi. /<sl. sulijati

A STAPANI ~esc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A detine in calitate de stapan; a avea in posesie; a poseda; a detine. 2) (activitati, specialitati, doctrine etc.) A cunoaste bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limba. 3) (tari, imparatii) A conduce in calitate de stapan. 4) fig. (despre ganduri, idei, sentimente etc.) A preocupa in permanenta si complet; a urmari; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face sa nu se manifeste; a domoli; a potoli; a infrana. 6) (persoane) A face sa se stapaneasca. 2. intranz. A se afla in fruntea unei tari; a fi domn al unei tari; a domni; a guverna. /Din stapan

A STOARCE storc tranz. 1) (fructe, rufe etc.) A presa evacuand lichidul; a scurge. ◊ ~ pe cineva de puteri (sau de vlaga) a slei pe cineva de puteri; a istovi; a vlagui. 2) (lichide continute in anumite corpuri) A elimina prin presare. ~ sucul din poama. ◊ ~ lacrimi a face sa planga. 3) fig. A obtine datorita unei insistente excesive; a smulge. 4) fig. (bunuri materiale) A lua prin constrangere (mai ales morala); a smulge. /<lat. extorquare

STOC ~uri n. Cantitate de marfuri sau de alte bunuri materiale care se afla la un moment dat intr-un depozit sau intr-un magazin. /<fr., engl. stock

STOCAJ ~e n. 1) Operatie de plasare a unor bunuri materiale intr-un depozit pentru pastrare. 2) cib. Inmagazinare si conservare a informatiilor. /<fr. stockage

STRICACIUNE ~i f. 1) v. A STRICA si A SE STRICA. 2) Pierdere cauzata de stricarea unor bunuri materiale. 3) inv. Abatere de la moralitate; declasare; degenerare; coruptie. [G.-D. stricaciunii] /a (se) strica + suf. ~ciune

A SUGE sug tranz. 1) (lichide) A trage in gura (cu ajutorul buzelor si al limbii). ~ lapte. ◊ ~ ceva o data (sau impreuna) cu laptele mamei a capata o deprindere din frageda copilarie. A-si ~ de sub ungii a fi foarte zgarcit. 2) (bauturi selecte) A bea incet, savurand. 3) (aer, fum, miresme etc.) A trage in piept; a inghiti; a inspira; a inhala. ~ din ciubuc. 4) A face sa se topeasca in gura (framantand cu limba si cu buzele) pentru a inghiti. ~ o bomboana. 5) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a lasa sa patrunda in sine; a absorbi; a imbiba. ~ apa. 6) pop. rar A bea in permanenta, suferind de patima betiei. ◊ Suge-bute calificativ depreciativ atribuit unei persoane care are patima bautului. 7) fig. (persoane) A stoarce de bani, de bunuri materiale. ◊ ~ pe cineva pana la maduva a saraci pe cineva complet. /<lat. sugere

A SUPRAVEGHEA ~ez tranz. (persoane, lucruri, bunuri materiale) 1) A tine sub ocrotire; a pazi; a proteja. ~ un copil. 2) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a pazi; a proteja; a ocroti; a veghea; a apara. /supra- + a veghea

TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare

A TRECE trec 1. intranz. 1) (despre fiinte sau despre obiecte in miscare) A se deplasa (dintr-un loc in altul) in raport cu un punct aflat pe linia sau in afara miscarii; a merge fara a se opri. 2) (despre vehicule cu ruta fixa, drumuri sau ape curgatoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizita scurta), renuntand la traseul initial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depasi, continuand a se misca mai departe. ~ de statie. ◊ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva inainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a intrece pe cineva in ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin padure. ◊ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-si schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o camera in alta. ◊ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepozitia la ) A incepe a se ocupa de altceva, lasand ocupatia de mai inainte. ~ la dezbateri. ◊ ~ la fapte a actiona. 8) A evolua prin transformare treptata. ~ din stare lichida in stare gazoasa. 9) fig. A indura, suportand cu greu. ~ prin greutati. ◊ ~ prin foc si (prin) apa (sau para) a razbate prin multe chinuri si nevoi. 10) A patrunde, ajungand de partea cealalta. ~ prin foc. 11) (despre unitati sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ◊ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stari) A inceta sa se manifeste; a se diminua (disparand). Durerea trece. ◊ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitarii. 13) A constitui mai mult ca marime, cantitate, valoare. Pretul trece de doua sute. 14) A se prezenta in aparenta (sau in realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal fata de linia miscarii) A depasi, deplasandu-se de-a curmezisul in cealalta parte; a traversa. ~ drumul. ◊ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defaima; a denigra. ~ clasa a fi promovat in alta clasa. ~ Rubiconul a lua o hotarare temerara si irevocabila. 2) (persoane) A lasa (intentionat) la o parte, ocolind. ◊ ~ cu vederea a nu lua in seama. ~ sub tacere (ceva) a nu pomeni intentionat (de ceva). 3) (fiinte sau lucruri) A duce in cealalta parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face sa ajunga, ocolind ceva. ~ haturile pe dupa copac. 5) A purta printr-o miscare usoara (pe o suprafata). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A insemna in scris; a inscrie; a nota; a inregistra; a consemna. ◊ ~ in revista a) a inspecta; b) a examina rand pe rand. 7) A depasi cantitativ. II (in imbinari). A-l ~ pe cineva cu rece si cu cald a fi cuprins de o emotie puternica. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frica. /<lat. traicere

TRUDITOR² ~i m. rar Persoana care produce nemijlocit bunuri materiale; om al muncii. /a trudi + suf. ~tor

A VEGHEA ~ez 1. intranz. A sta treaz in timpul noptii din motive diferite. 2. tranz. 1) (bolnavi) A avea in grija stand noaptea la capatai. 2) (persoane, bunuri materiale) A tine in veghe; a pazi; a strajui. 3) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a ocroti; a pazi; a proteja; a apara; a supraveghea. /<lat. vigilare

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

IMOBILIAR, -A adj. (Despre bunuri materiale) Care nu se poate transporta; nemiscator; imobil. [Pron. -li-ar. / cf. fr. immobilier].

IMOBILIZAT, -A adj. Care nu se poate misca. ♦ (Despre bunuri materiale) Nefolosit, nevalorificat. [Pl. -ati, -ate. / < imobiliza].

pierzare, pierzari, s.f. (inv. si pop.) 1. moarte (naprasnica, violenta); ucidere in masa, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzaciune, pieiste, primejdie de moarte. 2. (la pl.) spanzuratoare. 3. pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale. 4. decadere, degradare morala, desfrau, perditie, pierzanie. 5. paguba in vieti sau in bunuri materiale; prapad, dezastru. 6. supliciu, chin, tortura, cazna. 7. ruinare, distrugere, nimicire. 8. (reg.; in sintagma) marha de pierzare = vita de pripas. 9. (in loc. adj.) de pierzare = a) (despre unitati de timp) care este risipit in zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat in seama, de lepadat.

bogat (bogata), adj. – 1. Avut, instarit, cu dare de mina. – 2. (Urmat de in sau de) Care are din belsug, plin. – 3. Luxos, foarte valoros. – 4. (Inv.) Numeros, in cantitate mare. – Var. (Mold., Trans.) bugat, adv. (destul, suficient). Mr. imbugat, megl. bogat. Sl. bogatu (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac); cf. bg. bogat, alb. bugat. De remarcat ca in nici o limba romanica nu s-a pastrat cuvintul lat. care exprima aceasta notiune. Der. bogatan sau (Trans.) bocotan, s. m. (bogatas); bogatas, s. m. (persoana cu multa avere); bogatate, s. f. (Trans., bogatie); bogatie, s. f. (cantitate abundenta de bunuri materiale); imbogati, vb. (a deveni bogat); imbogatitor, adj. (care imbogateste, folositor).

pocicali, pocicalesc, vb. IV (reg.; despre bunuri materiale) a prapadi, a risipi.

porturi, porturesc, vb. IV (reg.; despre bunuri materiale) a sechestra.

pradali, pradalesc, vb. IV (reg.; despre averi, bunuri materiale, bani) a risipi.

predator, predatori, s.m. (inv.) 1. persoana care preda, inmaneaza, incredinteaza, transmite cuiva obiecte, bunuri materiale. 2. tradator. 3. persoana care lucreaza in industria exploatarii titeiului, cu o anumita sarcina.

sclimpoci, sclimpocesc, vb. IV (inv. si reg.; despre bunuri materiale) a cauta sa stranga, sa adune, sa faca rost.

sulzui, sulzui, vb. IV (reg.; despre bunuri materiale, avere, bani etc.) a stringe.

PRODUCATOR, -OARE adj. Care produce, care da nastere la ceva. // s.m. si f. Persoana care produce prin munca bunuri materiale. ♦ Persoana, societate sau intreprindere care asigura finantarea si turnarea unui film. [< produce + -(a)tor].

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

sparui, vb. IV (reg.) 1. (despre bunuri materiale sau bani) a cruta, a economisi. 2. a se stradui. 3. a trai in mod auster.

TEHNICA s.f. 1. Totalitatea uneltelor si a deprinderilor de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite in practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].

EXPLOATARE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. insusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ◊ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. (< exploata)

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

IMOBILIAR, -A adj. 1. (despre bunuri materiale) care nu poate fi transportat. 2. referitor la bunuri fixe, imobile. (< fr. immobilier)

PRESTARE s. f. actiunea de a presta; prestatie. ♦ ~ a juramantului = depunere a juramantului in conditii prevazute de lege; ~ ari de servicii = activitate care consta in confectionarea, repararea, intretinerea etc. unor bunuri materiale, in efectuarea unor servicii pentru satisfacerea unor nevoi de consum. (< presta)

PRODUCATOR, -OARE I. adj. care este cauza; care da nastere la ceva. II. s. m. f. cel care produce prin munca bunuri materiale. ♦ persoana, societate, intreprindere care asigura finantarea si turnarea unui film. (dupa fr. producteur)

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

ABANDON (‹ fr.) s. n. 1. Faptul de a renunta la ceva, de a parasi ceva sau pe cineva. ♦ A. de familie = infractiune care consta in savirsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cei indreptatiti la aceasta, a uneia din urmatoarele fapte: a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunindu-l la suferinte fizice si morale; b) neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazuta prin lege; c) neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca. ♦ A. economic = parasirea unor bunuri materiale proprietate particulara, obsteasca sau de stat (ex.: parasirea navelor naufragiate care dupa o anumita perioada intra in proprietatea statului in ale carui ape terit. au fost abandonate). 2. (SPORT) Renuntare a unui concurent de a continua participarea la o proba in care este angajat.

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

BELSUG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depaseste ceea ce e necesar; abundenta, prisos. ◊ Loc. adv. Din belsug = in cantitate mare, din plin. [Var.: bielsug, bilsug s. n.] – Magh. boseg.

BOGAT, -A, bogati, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are avere mare, care a adunat bogatii. ♦ (Despre colectivitati organizate) Care dispune din abundenta de bunuri materiale. 2. Care se afla in cantitate mare, imbelsugat, numeros; care cuprinde sau contine ceva in cantitate mare, din belsug. Par bogat. ♦ (Despre flori) Involt. ♦ Manos, roditor. Pamant bogat. 3. (Despre lucruri) De mare pret; scump, luxos. – Slav (v. sl. bogatu).

BOGATIE, bogatii, s. f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale. ♦ Obiecte de mare pret; comori. 2. Starea, conditia celui bogat. 3. (Urmat de determinari) Resurse naturale ale solului si ale subsolului (unei tari). ♦ Valori spirituale de care dispune o colectivitate. 4. Cantitate mare si variata (de lucruri concrete sau abstracte); abundenta. – Din bogat + suf. -ie.

IMPOZIT (‹ lat. impositum, dupa fr. impot) s. n. Forma de prelevare la dispozitia statului, cu titlu obligatoriu, definitiv si nerambursabil, a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si juridice, conform reglementarii puterii centrale si organelor administratiei locale de stat. Scopul platii i. este procurarea resurselor necesare pentru finantarea cheltuielilor publice. Prin perceperea de i. se realizeaza distribuirea unei parti importante din produsul intern brut. ◊ I. indirect = i. stabilit in mod nominal in sarcina persoanelor fizice si juridice, intr-un cuantum si la termene de plata precizate si cunoscute, avand ca baza de impozitare veniturile sau averea acestora. Formele de i.d. sunt: i. pe venituri (salariu, venitul liber-profesionistilor, dividend, profit) si i. pe avere (asupra terenurilor si cladirilor, pe succesiuni, donatii si pe vanzarea bunurilor imobiliare, asupra plusului de valoare a bunurilor imobiliare). ◊ I. indirect = i. inclus in pretul de vanzare al unor bunuri materiale si servicii, varsate la bugetul de stat de agentii economici, dar suportate de consumatori. I.i. imbraca forma taxelor de consumatie pe produs (accize), a taxei pe valoarea adaugata, a veniturilor monopolurilor fiscale, a taxei vamale, a taxelor de timbru si inregistrare. ♦ (In trecut) Bir, dare.

RISC (‹ fr.) s. n. 1. Pericol posibil. 2. (Dr.) R. contractual = suportare de catre debitor a consecintelor pagubitoare ale eliberarii creditorului de obligatia pe care o avea fata de el, ca urmare a neexecutarii de catre debitor a a obligatiei sale sau din cauze ce nu-i sunt imputabile (car de forta majora sau fortuit). ◊ R. asigurat = fenomen sau eveniment la producerea caruia asiguratorul este obligat (prin contract de asigurare) sa achite asiguratului sau beneficiarului asigurarii despagubirea de asigurare sau suma asigurata. ◊ R. lucrului = suportarea de catre proprietar sau titularul unui drept de administrare operativa si directa a pagubelor rezultate din pierderea sau din distrugerea lucrului prin forta majora sau caz fortuit. ◊ (EC.) Gama larga de incertitudini privind activitatea economico-financiara viitoare a unui agent economic (r. al intreprinderii) sau a unei tari (r. de tara). La nivel de intreprindere exista r. de lichiditate (cauzat de incapacitatea de a vinde rapid produsele si de a incasa contravaloarea lor), r. de pret (cauzat de fluctuatia preturilor), r. valutar (cauzat de fluctuatia posibila a cursului de schimb valutar), r. fluxului de numerar (generat de fluctuatia nivelurilor fluxurilor de numerar viitoare), r. ratei dobanzii (probabilitatea modificarii valorii unui instrument financiar din cauza modificarii nivelului ratei dobanzii pe piata). La nivel de tara exista r. de tara care reflecta probabilitatea aparitiei unor evenimente macroeconomice si/sau politice care pot genera pierderi financiare in afacerile internationale prin neonorarea sau incetarea platilor/transferurilor de capitaluri si profituri catre creditorii/finantatorii externi. Evaluarea r. de tara aferent titlurilor financiare, tranzactionate pe piata internationala, se face de cateva agentii specializate de evaluare a r. de tara, care acorda calificative de r. in functie de trei grupe de indicatori: economici, politici si sociali. 3. (GEOGR.) R. natural = fenomen natural care poate produce pierderi de vieti omenesti, raniri, distrugere de locuinte si alte bunuri materiale. Amploarea distrugerilor este determinata atat de intensitatea fenomenului respectiv cat si de vulnerabilitatea comunitatilor umane (in functie de amplasarea in terit., mijloace de protectie, gradul de echipare, capacitatea de reactie etc.). Se disting r. geologice (cutremure, eruptii vulcanice, tsunami), climatice (taifunuri, uragane, tornade, valuri vde frig, de caldura, secete etc.), hidrologice (inundatii), geomorfologice (alunecari de teren, curgeri de noroi).

AVANSA, avansez, vb. I. 1. Intranz. A inainta, a merge (pentru a se apropia de o tinta urmarita). ♦ A progresa, a inainta. Lucrarile avanseaza. 2. Tranz. si intranz. A promova in munca, in grad. 3. Tranz. A preda, a acorda cu anticipatie o suma de bani, un bun material etc. – Din fr. avancer.

CAPTURA, capturi, s. f. 1. bunuri materiale capturate de la inamic. 2. (Rar) Capturare. – Din fr. capture, lat. captura.

CAUTARE, cautari, s. f. Actiunea de a (se) cauta. 1. Cercetare facuta cu scopul de a gasi ceva. 2. Ingrijire; p. restr. tratament sau ingrijire medicala. 3. (Inv.) Administrare a unui bun material. 4. (Inv.) Inspectie, examinare. 5. Osteneala; nazuinta. 6. Privire; cautatura. 7. Pret bun, trecere. ◊ Expr. A avea cautare = (despre oameni) a se bucura de consideratie; (despre marfuri) a fi solicitat. [Pr.: ca-u-. Var.: (pop.) catare s. f.] – V. cauta.

IMBOGATI, imbogatesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina bogat; a (se) inavuti, a (se) instari. 2. Tranz. si refl. A (se) adauga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face sa devina sau a deveni mai numeros, mai cuprinzator, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mari. – In + bogat.

RAPI, rapesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine in mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viata cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stapan pe un bun material care apartine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o tara etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce ii revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a incanta, a vraji, a captiva. [Var.: (inv. si pop.) hrapi vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).

TINICHEA, tinichele, s. f. 1. Placa sau foaie subtire de tabla de otel avand diverse intrebuintari. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioara. ◊ Expr. A fi (sau a ramane, a ajunge ori a lasa pe cineva) tinichea = a fi (sau a ramane, a ajunge ori a lasa pe cineva) lipsit de ori ce bun material. 2. Cutie, vas, recipient facut din tabla. 3. (Depr.) Decoratie, medalie. 4. (Reg.) Scandura subtire (de brad). – Din tc. teneke.

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

PARTAS, -A, partasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care participa (impreuna cu altele) la o activitate, care ia parte la o actiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoana careia cineva ii incredinteaza gandurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoana care se bucura (impreuna cu altele) sau beneficiaza de un bun spiritual ori care impartaseste (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoana care primeste o parte dintr-un bun material sau care stapaneste ori foloseste un bun material impreuna cu o alta persoana. – Parte + suf. -as.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

POLITA², polite, s. f. 1. (In sistemul financiar) Act prin care o persoana dispune debitorului ei sa plateasca o suma de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trata. ◊ Polita in alb = polita² (1) pe care nu figureaza numele beneficiarului. ◊ Expr. A plati (cuiva) polita = a se razbuna (pe cineva). 2. (In sintagma) Polita de asigurare = document emis de catre o institutie de asigurare, prin care aceasta certifica incheierea unui contract de asigurare a vietii sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

PRADA, prazi, s. f. 1. Faptul de a prada; pradare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale si (in trecut) a persoanelor luate de cel care prada (mai ales in timp de razboi). ◊ Loc. vb. (Inv.) A face prada = a prada. 3. Persoana prinsa, rapita, ajunsa in puterea cuiva. ◊ Expr. Prada (sau prada) cuiva = la discretia, in stapanirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveste ca hrana animalelor salbatice carnivore sau pasarilor rapitoare; p. ext. vanat; p. gener. orice poate servi drept hrana vietuitoarelor. ◊ Pasare de prada = pasare rapitoare. 5. (Reg.) Risipa, cheltuiala inutila. – Lat. praeda.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

EPUIZA, epuizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) termina, a (se) sfarsi, a (se) ispravi, un bun material (consumand, vanzand etc.). 2. Tranz. A lamuri complet, a discuta in toate amanuntele, a ispravi de studiat o problema. 3. Tranz. si refl. A (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua. [Pr.: -pu-i-] – Din fr. epuiser.

MUNCA, munci, s. f. 1. Activitate constienta (specifica omului) indreptata spre un anumit scop, in procesul careia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii dintre el si natura pentru satisfacerea trebuintelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la camp, lucrul campului; lucrari agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseala, castig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; stradanie; ocupatie, indeletnicire. 4. (Inv. si pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferinta (fizica sau morala); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nasterii. – Din sl. monka.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

DONATIE, donatii, s. f. Contract prin care una dintre parti transmite celeilalte proprietatea unui bun material fara sa primeasca ceva in schimb; donare. ♦ (Concr.) bun material transmis printr-un astfel de contract. [Var.: (inv.) donatiune s. f.] – Din fr. donation, lat. donatio, -onis.

DOTA, dote, s. f. bun material dat (cu forme legale) unei fete cand se marita; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis.

RELATIE, relatii, s. f. 1. Legatura, conexiune, raport intre lucruri, fapte, idei, procese sau intre insusirile acestora. ♦ (In logica matematica) Conexiune intre doi sau mai multi termeni (in multimea perechilor ordonate de elemente ale unei multimi date). 2. (La pl.) Legatura intre doua sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relatii de productie = raporturi economice care se stabilesc intre oameni in procesul de productie a bunurilor materiale. Relatii diplomatice = relatii politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin agentiile diplomatice ale acestora. ♦ Legaturi de prietenie (cu oameni de seama, influenti). 3. Expunere, informatie; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relatii = a informa, a referi, a relata. [Var.: (inv.) relatiune s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

RISIPA, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuita a bunurilor materiale sau banesti, cheltuiala fara masura; irosire. ♦ Fig. Belsug, prisos, abundenta. 2. (Inv. si pop.) Sfararmare, distrugere; surpare, prabusire. ◊ Loc. adj. In risipa = care se sfarama, se darama, care este in ruina. ♦ Imprastiere, raspandire; risipire. ♦ Loc. adj. si adv. In risipa = in debandada, in dezordine. – Din risipi (derivat regresiv).

DETINE, detin, vb. III. Tranz. 1. A avea in stapanire sau in pastrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o functie, un grad etc. 3. A tine pe cineva inchis (pentru cercetari sau dupa ce a fost condamnat). – Din fr. detenir (dupa tine).

SARACI, saracesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A ajunge sau a face pe cineva sa ajunga sarac (1), a-si pierde sau a face pe cineva sa-si piarda avutul. 2. Tranz. si intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. si tranz. A (se) imputina. 5. Tranz. (Reg.) A compatimi. – Din sarac.

COMUNA, comune, s. f. 1. Unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (In evul mediu) Asezare urbana in tarile din apusul Europei, dezvoltata in cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedand o anumita autonomie. 2. (In sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca in comun si prin impartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

POSEDA vb. 1. a avea, a detine, a stapani, (inv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. v. avea. 3. v. cunoaste. 4. v. sti.

POSEDARE s. 1. detinere, posesiune, stapanire. (~ unui bun material.) 2. v. cunoastere.

POSESIUNE s. 1. detinere, posedare, stapanire. (~ unui bun material.) 2. v. proprietate. 3. stapanire, (fig.) mana. (Are in ~ documentele ...) 4. v. colonie.

APANAJ ~e n. 1) (in evul mediu) Domeniu feudal acordat de suverani pentru intretinerea membrilor familiei regale. 2) bun material (sau/si spiritual) atribuit cuiva sau acaparat de cineva. /<fr. apanage

APROVIZIONARE ~ari f. 1) v. A APROVIZIONA. 2) Sectie, serviciu care se ocupa cu procurarea unor materiale, bunuri de consum etc. /v. a aproviziona

ARENDA ~zi f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat in schimbul unei plati. 2) Suma platita de arendas proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plati ~da. [G.-D. arenzii; Pl. si arende] /<pol., rus. arenda

A CADASTRA ~ez tranz. A inscrie intr-un cadastru (determinand din punct de vedere cantitativ). ~ bunurile materiale. /<fr. cadastrer

CAPTURA ~i f. 1) bunuri materiale capturate de la inamic; prada de razboi; trofeu. 2) fiz. Proces prin care un nucleu capteaza un electron din exterior. /<lat. captura, fr. capture

CESIUNE ~i f. jur. 1) Transmitere de catre o persoana altei persoane un drept de creanta in baza unui contract. 2) Drept sau bun material cesionat. ~ea bunurilor. [Sil. -si-u-] /<fr. cession, lat. cessio, ~onis

CLADIRE ~i f. 1) v. A CLADI. 2) Constructie destinata pentru adapostirea oamenilor, a animalelor sau a bunurilor materiale. [Art. cladirea; G.-D. cladirii] /v. a cladi

ECONOMIE ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distributia si consumul bunurilor materiale. ◊ ~ nationala totalitate a ramurilor de productie dintr-o tara. 2) la sing. Stare economica a unei ramuri de activitate umana. ~a industriei. 3) la sing. Stiinta care se ocupa cu studiul activitatii economice a societatii umane. 4) Chibzuinta in folosirea bunurilor materiale; masura in consum, in cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani stransi cu un scop anumit; rezerva de bani. ◊ Casa de ~i casa unde se depun banii pentru pastrare. [G.-D. economiei] /<fr. economie, lat. economia

A ECONOMISI ~esc tranz. (resurse materiale, bunuri, bani etc.) A folosi in mod econom; a cruta; a menaja. ~ materia prima. /<ngr. oikonomisa

FUNCIAR ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru proprietatea particulara asupra pamantului sau asupra bunurilor materiale imobile. Renta ~a. 2) fig. Care apartine firii, naturii, esentei unui lucru, unui fapt etc. [Sil. -ci-ar] /<fr. foncier

GESTIUNE ~i f. 1) Administrare a bunurilor materiale ale unei intreprinderi sau ale unei institutii. 2) Ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea bunurilor materiale dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie. 3) Totalitate a bunurilor materiale (dintr-o intreprindere, institutie) incredintate unei persoane pentru a fi pastrate. /<fr. gestion, lat. gestio, ~onis

HOTIE ~i f. 1) Caracter de hot. 2) Delict constand in insusirea pe ascuns a bunurilor materiale straine; furt. [G.-D. hotiei] /hot + suf. ~ie

INDIVIZIUNE ~i f. Stare a unui bun material asupra caruia au dreptul mai multe persoane, fara a fi determinata cota-parte a fiecareia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

IMPRUMUT ~uri n. 1) v. A IMPRUMUTA. ◊ ~ de stat atragere in bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea si repartizarea unor hartii de valoare (obligatii). De ~ a) care este imprumutat; b) care nu se potriveste bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a imprumuta. 2) bun material sau suma de bani luate pentru a fi restituite. A inapoia ~ul. 3) Element de limba, de cultura, de arta integrat in alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. im-pru-] /<lat. in promutuum

A INZESTRA ~ez tranz. 1) A pune in posesia unui bun (material sau spiritual). ~ fiica la maritis. Natura l-a ~at cu talent. 2) (intreprinderi, laboratoare etc.) A asigura (cu ceva) pentru a functiona normal; a dota. ~ o camera. /in + zestre

MARFA marfuri f. 1) bun (material) destinat schimbului pe piata. 2) Totalitate a obiectelor destinate vanzarii. ◊ A-si lauda ~a a lauda ceea ce ii apartine. [G.-D. marfii] /<ung. marha

MOSTENIRE ~i f. 1) bunuri materiale ramase de la o persoana decedata si transmise altei (sau altor) persoane ramase in viata. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generatie la alta. /v. a mosteni

MOSTENITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care devine posesor al unui bun material prin drept de mostenire; succesor. /a mosteni + suf. ~tor

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

PATRIMONIU ~i n. 1) Bun material mostenit de la parinti; posesiune ereditara. 2) Totalitate de bunuri (materiale sau spirituale) care apartine unei colectivitati; bun public. /<lat. patrimonium, fr. patrimoine

PIERDERE ~i f. 1) v. A PIERDE si A SE PIERDE. 2) mai ales la pl. Parte pierduta dintr-un bun material sau dintr-un efectiv. ◊ A fi in ~ a avea cheltuieli mai mari decat veniturile. /v. a (se) pierde

PRODUCTIE ~i f. 1) A PRODUCE. 2) Proces de creare a bunurilor materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii. ~ de marfuri. ◊ ~ globala volumul total, in expresie baneasca, al productiei fabricate de anumite ramuri ale economiei sau de o intreprindere intr-o perioada de timp (luna, an etc.). Unelte de ~ mijloace de munca folosite in procesul de creare a bunurilor materiale. 3) Totalitate a celor obtinute in procesul de munca (fizica sau intelectuala). ~ stiintifica. ~a industriei usoare. [G.-D. productiei; Sil. -ti-e] /<fr. production

PRODUS¹ ~e n. 1) bun material obtinut in urma unui proces de munca. ◊ ~ de schimb marfa. ~ brut semifabricat. ~ finit bun material finit. 2) Substanta obtinuta pe cale naturala sau prin preparare. ~ vegetal. ~ sintetic. /v. a (se) produce

PROPRIETATE ~ati f. 1) Dreptul de a poseda, de a folosi un bun. 2) Forma social-economica de insusire a bunurilor materiale, care exprima relatiile economice ce apar in societate. ~ colectiva. ~ individuala. 3) Valoare materiala de care dispune cineva; bun. 4) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; calitate; particularitate; trasatura; caracter. [G.-D. proprietatii; Sil. -pri-e-] /<fr. propriete, lat. proprietas, ~atis

RASPLATA rasplati f 1) bun material sau spiritual care se da sau se primeste pentru un serviciu, un ajutor etc.; recompensa. 2) Pedeapsa primita de cineva pentru faptele savarsite. ◊ Dupa fapta si rasplata orice fapta are urmari corespunzatoare. [G.-D. rasplatii] /v. a (se) rasplati

A RASLUI ~iesc tranz. 1) (lemn, piatra etc.) A prelucra prin desprindere de aschii. 2) (seminte) A curata de coaja; a decoji; a decortica. 3) pop. (asezari omenesti) A sterge de pe fata pamantului. 4) fig. (bunuri mate-riale straine) A-si insusi prin abuz de putere; a rapi; a fura. /<sl. razlotiti, sb. razlusiti

RECOMPENSA e f. 1) Favoare care compenseaza. 2) bun material sau spiritual acordat pentru a compensa un serviciu, un merit particular sau o actiune realizata; rasplata. A primi o ~ buna. 3) Suma de bani acordata unui inventator (care compenseaza inventia acestuia). [G.-D. recompensei] /

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

A STINGE sting tranz. 1) A face sa se stinga. ◊ ~ (pe cineva) in batai a bate foarte tare. 2) (datorii) A face sa nu mai existe (prin achitare). ◊ ~ o actiune penala (sau juridica) a inchide un dosar. 3) (substante sau preparate) A trata cu apa sau alt lichid. ◊ ~ var a turna apa peste piatra de var pentru a capata material bun pentru varuit. /<lat. extinguere

TRANSPORT ~uri n. 1) Ramura a economiei care cuprinde totalitatea mijloacelor de deplasare a bunurilor materiale si a pasagerilor. ~ rutier. ~ aerian. ~ fluvial. 2) Totalitate a bunurilor materiale sau a persoanelor care se deplaseaza la un moment dat impreuna. 3) fig. livr. Stare de fericire deplina; uitare de sine; beatitudine; euforie. [Sil. trans-port] /<fr. transport, germ. Transport

APANAJ s.n. 1. Domeniu feudal acordat fiilor caselor domnitoare (fara insa a trece in proprietatea lor) pentru a le asigura existenta ; proprietate, venit acordat din bunurile statului unui membru al familiei domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat de cineva ; (fig.) ceea ce este propriu cuiva. [Var. apanagiu s.n. / < fr. apanage, cf. lat. ad – la, panis – paine].

DETINE vb. III. tr. 1. A avea in stapanire sau in pastrare un bun material. ♦ A ocupa o functie, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personala; a tine la arest. [P.i. detin, conj. -na, var. detinea vb. II. / dupa fr. detenir].

ERGOLOGIE s.f. Stiinta despre bunurile materiale ale culturii. [< germ. Ergologie].

ECONOMIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul in care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].

PRODUS s.n. 1. Bun material realizat in procesul de productie; totalitatea obiectelor sau bunurilor produse. ♦ Corp, substanta preparata in laborator sau obtinuta pe cale naturala. 2. Urmare, rezultat al unui proces, al unui fenomen etc., efect. 3. (Mat.) Rezultatul unei inmultiri. [Pl. -use, -usuri, (rar s.m.) -usi. / < produce, dupa fr. produit].

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

APANAJ s. n. 1. domeniu funciar sau venit acordat de suverani pentru intretinerea unor membri ai familiei domnitoare. 2. bun material sau spiritual care apartine exclusiv cuiva. (< fr. apanage)

DETINE vb. tr. 1. a avea in stapanire sau in pastrare un bun material; a poseda. 2. a fi in posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o functie, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a tine sub stare de arest. (dupa fr. detenir)

ECONOMIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

ERGOLOGIE s. f. stiinta despre bunurile materiale ale culturii. (< germ. Ergologie)

ESENIAN, -A adj., s. m. f. (membru) care apartine unei secte religioase, la vechii evrei, care condamna sacrificiile, preamarind comunitatea bunurilor materiale, hrana in comun, tinerea departe de casatorie etc. (< fr. essenien)

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat in care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ◊ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului in functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)

PATRIMONIU s. n. 1. totalitatea drepturilor si a obligatiilor evaluabile in bani si a bunurilor materiale la care se refera acestea, care apartin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri mostenite prin lege de la parinti. ◊ totalitatea bunurilor care apartin unei colectivitati, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care apartin unui popor sau omenirii intregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)

PRODUS s. n. 1. bun material realizat in procesul de productie. *bogatie, recolta. 2. corp, substanta preparata in laborator sau obtinuta pe cale naturala. 3. rezultat al unui proces, al unui fenomen etc., efect. 4. (mat.) rezultat al unei inmultiri. (dupa fr. produit)

PROPRIETATE s. f. 1. insusire, calitate caracteristica unui lucru, unei fiinte etc.; caracter distinctiv. 2. calitatea unui cuvant, a stilului etc. de a fi propriu (4). 3. stapanire deplina asupra unui bun material; bunul insusi; avere. (< fr. propriete, lat. proprietas)

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

REPARTITIE s. f. repartizare, distribuire. ◊ inscris prin care se repartizeaza o locuinta. ◊ (ec.) repartizare a bunurilor materiale si a fortei de munca in sociatate; (re)distribuire a produselor muncii, moment al reproductiei care mijloceste legatura intre productie si consum. (< fr. repartition)

TEHNIC¹, -A I. adj. referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte si deprinderi de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. ansamblu de prescriptii metodologice folosite pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei materiale, cat si a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

AHTIAT², -A, ahtiati, -te, adj. Lacom de un bun (material). [Pr.: -ti-at] – V. ahtia.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

AVANSA, avansez, vb. I. 1. Intranz. A inainta, a merge (pentru a se apropia de o tinta urmarita). ♦ A se dezvolta, a progresa. Lucrarile avanseaza. 2. Tranz. A promova pe cineva in munca, a ridica in grad. 3. Tranz. A preda, a acorda cu anticipatie o suma de bani, un bun material etc. – Fr. avancer.

CAUTARE, cautari, s. f. Actiunea de a (se) cauta. 1. Cercetare facuta cu scopul de a gasi ceva. 2. Ingrijire; (prin restrictie) tratament sau ingrijire medicala. 3. (Inv.) Administrare a unui bun material. 4. (Inv.) Inspectie, examinare. 5. Osteneala; nazuinta. 6. Privire; cautatura. 7. Pret bun, trecere. ◊ Expr. A avea cautare = a se bucura de consideratie. [Var.: (pop.) catare s. f.]

EPITROP ~i m. 1) Persoana care tuteleaza pe cineva; om care are grija de o persoana incapabila de a actiona independent (minor, batran s. a.) si administreaza bunurile ei materiale; tutore. 2) inv. Administrator al unor bunuri, mai ales bisericesti. [Sil. e-pi-trop] /<ngr. epitropos

SECHESTRU ~e n. jur. Masura oficiala destinata sa previna instrainarea de catre debitor a bunurilor sale materiale pana la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. sequestre

AHTIAT², -A, ahtiati, -te, adj. Stapanit de o dorinta puternica de a obtine ceva, lacom de un bun (mai ales material). [Pr.: -ti-at] – V. ahtia.

STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezerva in depozitul unui magazin, al unei intreprinderi, intr-o piata in vederea asigurarii continuitatii productiei sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock.

MATERIE s. v. bun, chestiune, lucru, material, obiect, problema, produs, puroi, subiect, tema, tesatura.

A RECUPERA ~ez tranz. 1) (bunuri spirituale sau materiale pierdute etc.) A obtine din nou; a recastiga; a redobandi; a recapata. 2) (resturi sau deseuri, energie) A readuce in stare de folosinta (total sau partial). ~ fier vechi. /<fr. recuperer, lat. recuperare

bun⁴ ~uri n. 1) Valoare materiala de care dispune cineva; avut; proprietate. ~uri mobile si imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanta sociala, economica sau culturala. /<lat. bonus

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

ABANDON, abandonuri, s. n. 1. Parasire impotriva regulilor morale si a obligatiilor materiale a copiilor, familiei etc. 2. Parasire a unui bun sau renuntare la un drept. 3. Renuntare la continuarea participarii intr-o proba sportiva. – Din fr. abandon.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

A REMANIA ~ez tranz. 1) (organe de conducere) A supune unor modificari de componenta sau de structura; a modifica. 2) (materiale, masini etc.) A face sa devina mai bun din punct de vedere calitativ sau sa revina la starea de mai inainte; a imbunatati; a ameliora; a remedia. [Sil. -ni-a] /<fr. remanier

ACHIZITIE s. f. 1. procurare de obiecte (rare); bun astfel obtinut. 2. cumparare de produse (agroalimentare) si de materiale prin unitati ale comertului de stat sau cooperatist. (< fr. acquisition, lat. acquisitio)

INNOBILA vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblete. 2. a imbunatati, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a imbunatati calitatile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (dupa fr. ennoblir)

ACHIZITIE s.f. 1. Procurare, cumparare de obiecte (rare) etc.; bunul obtinut prin acest mijloc. 2. Procurare de produse si de materiale prin unitati ale comertului de stat sau cooperatist pe calea unor contracte speciale. [Gen. -iei, var. achizitiune s.f. / cf. fr. acquisition, lat. acquisitio].

PRIM, -A adj., num. ord. 1. Cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ◊ Materie prima = material prin a carui prelucrare se obtin produse finite. 2. Cel mai bun; cel mai insemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioara. 3. Pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. // Element prim de compunere savanta cu sensul „intai”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

material s.n. 1. Materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. Totalitatea lucrarilor, a informatiilor si a datelor folositoare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. materiel].

ACHITA, achit, vb. I. 1. Tranz. A declara printr-o hotarare judecatoreasca ca persoana trimisa in judecata penala este nevinovata. 2. Tranz. si refl. A(-si) plati, a(-si) indeplini o obligatie materiala sau morala. ◊ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfarsit o obligatie. 3. Tranz. (Arg.) A omori, a ucide. – Din fr. acquitter.

GALANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre barbati sau despre manifestarile lor) Care vadeste galanterie; caracterizat prin atitudine atenta si curtenitoare fata de femei. 2) Care tine de relatiile amoroase; propriu relatiilor de dragoste. Aventura ~ta. Poezie ~ta. 3) Care manifesta politete; cu bun-simt si serviabil; amabil; gentil; politicos. 4) Care este mereu dispus sa ajute material pe altii, in mod dezinteresat; generos; marinimos; darnic; galanton. /<fr. galant

REFORMA s. f. 1. transformare, reorganizare in domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structura. 2. miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidenta a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. reforme, germ. Reform)

ACHITA, achit, vb. I. 1. Tranz. A declara nevinovat pe cineva printr-o hotarare judecatoreasca. 2. Tranz. si refl. A(-si) plati, a(-si) lichida o obligatie materiala sau morala. ♢ Expr. (Refl.) A se achita de ceva = a duce la bun sfarsit o sarcina. 3. Tranz. (Fam.) A omori, a ucide. – Fr. acquitter.

CLEPTOMANIE s. f. Manie caracteristica prin impulsul patologic de a-si insusi prin furt bunuri straine fara a avea nevoie de ele si fara a urmari vreun profit material. – Din fr. cleptomanie.

CONCESIUNE s. f. conventie prin care o persoana fizica sau juridica obtine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului; drept de exploatare a unui bun obstesc, a unei intreprinderi etc. acordat de un guvern unor persoane particulare. ◊ obiectul material al unei asemenea exploatari. (<fr. concession, lat. concessio)

TAINUIRE, tainuiri, s. f. Actiunea de a tainui si rezultatul ei; intelegere ascunsa; sfat tinut in taina. ♦ Infractiune care consta in primirea sau transferarea unui bun sau in inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand faptul ca bunul respectiv provine dintr-o actiune sanctionata de legea penala si urmarind obtinerea unui folos material. – V. tainui.

DATORIE ~i f. 1) bun datorat cuiva. ◊ A se ingloda in ~i a avea datorii mari. 2) Sarcina morala sau materiala obligatorie; indatorire; angajament; obligatie. ◊ A-si face ~a a se achita (fata de cineva). La ~ acolo unde este obligat sa fie. A fi de ~a cuiva a tine de obligatia cuiva. Din ~ din obligatie. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie

A REGENERA ~ez tranz. 1) A face sa se regenereze. 2) (materiale sau produse uzate) A repune in uz, restabilind proprietatile initiale. 3) A substitui prin ceva mai bun. /<fr. regenerer, lat. regenerare

A SE VINDE ma vand intranz. 1) (despre marfuri) A avea cautare. ◊ Calul bun se vinde din grajd un lucru bun nu are nevoie de reclama. 2) (despre oameni) A face compromisuri morale, in schimbul unui avantaj material. /<lat. vendere

INDUSTRIE, industrii, s. f. 1. Ramura a productiei materiale si a economiei nationale, in cadrul careia au loc, pe scara larga, activitatile de exploatare a bunurilor naturale si de transformare a acestora, precum si a altora, in mijloace de productie si in bunuri de consum. 2. (Cu determinari) Subdiviziune a industriei (1), cuprinzand un domeniu limitat de activitate. Industrie textila. Industrie extractiva. – Din fr. industrie, lat. industria.

CONSUM s. n. 1. folosire de bunuri, de produse pentru satisfacerea diferitelor necesitati. ♦ bunuri de larg ~ = produse ale industriei usoare sau alimentare destinate consumatiei individuale. 2. cantitate de combustibil, materii prime, materiale consumata pentru functionarea unui sistem tehnic, pentru realizarea unui produs, a unei operatii etc. ♦ ~ specific = consumul de combustibil, material, energie etc. raportat la o anumita unitate. (< germ. Konsum/verein/)

GESTIUNE s. f. 1. administrare a valorilor materiale si banesti ale unei intreprinderi, institutii etc. ◊ totalitatea operatiilor de administrare a unor asemenea valori. 2. totalitatea bunurilor incredintate cuiva spre administrare. (< fr. gestion, lat. gestio)

PRETUI, pretuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili pretul unui bun (destinat vanzarii), a-i determina valoarea in bani; a evalua, a pretalui. ♦ Intranz. A reprezenta o anumita valoare materiala, a avea un anumit pret; a valora. ◊ Expr. A sti cat pretuieste (cineva sau ceva) = a aprecia la justa valoare (pe cineva sau ceva), a nu-si face iluzii (cu privire la cineva sau la ceva). 2. A recunoaste importanta sau meritul cuiva sau a ceva, a lua in considerare, a pune mare pret pe...; a aprecia. ♦ Intranz. A avea valoare sau importanta (datorita calitatilor sale). – Pret + suf. -ui.

INDIVIZIUNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane in acelasi timp, avand fiecare o cota-parte care nu poate fi determinata material; situatia acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

INDIVIZIUNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane in acelasi timp, avand fiecare o cota-parte care nu poate fi determinata material. (< fr. indivision)

ACHIZITIE, achizitii, s. f. 1. Procurarea de produse (agraro-alimentare) si de materiale. 2. Procurare de obiecte rare. ♢ Expr. A face o achizitie = a procura, in conditii avantajoase, un lucru rar. ♦ (Concr.) bun obtinut prin achizitie (1). – Fr. acquisition (lat. lit. acquisitio, -onis).

LUCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casa. ◊ ~ prost (sau rau) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, munca pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi in care se lucreaza. ~ manual a) lucru de mana; b) obiecte lucrate de mana. Metoda de ~ metoda folosita in procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furca cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei masini care functioneaza cu transmisii mecanice; b) lucru facut in mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o solutie; chestiune; problema. 5) Intamplare care a avut loc in realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fara insemnatate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neinsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

INNOBILA vb. I. tr. 1. (Ist.) A da cuiva un titlu de noblete, a face nobil. 2. (Fig.) A face mai bun, mai fin; a inalta. 3. A imbunatati, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A imbunatati calitatile unui material etc. [Dupa fr. anoblir, ennoblir].

material, -A adj. 1. Care apartine realitatii obiective, existand independent de constiinta si in afara ei. ♦ Palpabil, concret, real. 2. Care consta in bunuri economice. ♦ Privitor la intretinerea vietii, la trai. [Pron. -ri-al. / cf. lat. materialis, germ. materiell, fr. materiel].

PAGUBA, pagube, s. f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ◊ Loc. adv. In paguba = pierzand bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atata paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. In paguba (cuiva sau a ceva), aducand un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.

VENIT¹ ~uri n. 1) Volumul surselor materiale sau banesti care ii revine unui stat, unei intreprinderi, unui particular etc. pe o anumita perioada de timp. ◊ ~ national totalitate a bunurilor obtinute in economia nationala intr-o anumita perioada de timp. /v. a veni

A ROSTUI ~iesc tranz. 1) A aseza conform unor cerinte de ordin practic. 2) (per-soane) A aranja intr-un post, intr-un loc bun. 3) rar A gasi la repezeala. 4) (urzeala) A face sa formeze un rost. 5) (rosturile unei con-structii) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a impiedica patrunderea apei). /rost + suf. ~ui

BOGAT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival (mai ales despre persoane) Care poseda mijloace materiale multe si mari; cu avere mare; avut. Tara ~ta. 2) Care are aparenta de lucru scump; de mare valoare; somptuos; fastuos; luxos. Un covor ~. 3) (despre bunuri) Care este in cantitate mare; abundent; imbelsugat. Un aliment ~ in vitamine. 4) Care contine elemente importante din abundenta. O limba ~ta. Pamant ~. 5) (despre flori) Care are petale multe si dese; batut. /<sl. bogatu

STARE stari f. 1) Situatie sau mod in care se prezinta cineva sau ceva la un moment dat. ~ solida. ~ lichida. ~ea sanatatii. ~ civila. ~ materiala. In ~ buna. ◊ ~ de fapt situatie reala. A fi in ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi in varsta, in etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avutie. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-si indrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Patura sau clasa sociala cu statutul reglementat de stat. [G.-D. starii] /v. a sta

material, -A I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existand independent de constiinta si in afara ei. ◊ palpabil, concret, real. 2. care consta in bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru intocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. materiel, lat. materialis, germ. materiel)

RULA, rulez, vb. I. Tranz. 1. A infasura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formand un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran intr-o sala de cinematograf. 3. A face sa circule bunuri, bani, investindu-i in afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixa. ♦ (Livr.; despre vehicule) A inainta prin intermediul unor roti sau role. 5. A netezi sau a intinde o suprafata prin apasare cu un obiect in rostogolire. – Din fr. rouler.

ACHIZITIE, achizitii, s. f. 1. Forma de comert care consta in procurarea de produse (agroalimentare) sau de materiale (pe calea unor contracte speciale); achizitionare. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achizitie = a procura, in conditii avantajoase, ceva de pret, un lucru rar. ♦ (Concr.) bun obtinut prin achizitie (1). – Din fr. acquisition, lat. acquisitio, -onis.

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

METAL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricarui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducator de caldura si de electricitate, maleabil si ductil, de obicei solid la temperatura obisnuita; p. ext. aliaj format din doua sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente si alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se gaseste in natura in cantitati mici si care se oxideaza sau se altereaza cu greutate. Metal pretios = aurul, platina si argintul. Metal rar = metal care se gaseste in cantitati mici sau in stare dispersa in scoarta Pamantului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanta chimica. [Pl. si: (rar) metaluri] – Din fr. metal, germ. Metall.

LADA (‹ germ.) s. f. Cutie de dimensiuni mari, din lemn, carton, tabla etc., uneori cu capac, in care se pastreaza sau se transporta diferite obiecte, materiale etc. ◊ L. de zestre = piesa importanta din mobilierul rustic romanesc, cu capac plan sau bombat, lucrata de obicei din lemn de fag si impodobita cu crestaturi sau cu picturi, destinata pastrarii unor bunuri ale miresei (asternuturi, imbracaminte, covoare etc.). ◊ L. de Brasov (sau brasoveanca) este pictata mai ales cu elemente florale.

NEVOIAS, -A, nevoiasi, -e, adj. 1. Care este lipsit de mijloace materiale, care nu are nici cele necesare traiului; sarman, sarac; p. ext. care duce o viata grea; necajit, muncit, trudit, nenorocit. 2. (Pop.) Care este lipsit de vlaga, de putere, slab; incapabil de a face ceva (bun), becisnic, neputincios. [Pr.: -vo-ias] – Nevoie + suf. -as.

FOLOS, foloase, s. n. Castig moral sau material; avantaj, profit, hazna, folosinta. ◊ Loc. adj., adv. In (sau spre, pentru) folosul cuiva = in interesul, in avantajul, spre binele cuiva. Cu folos = in mod avantajos, cu profit. De folos = folositor, avantajos. ◊ Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din ngr. ofelos.

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

CONSUM s.n. Folosirea de bunuri, de produse pentru satisfacerea diferitelor necesitati. ◊ bunuri de larg consum = produse ale industriei usoare sau alimentare destinate consumatiei individuale; societate de consum = termen desemnand societatea contemporana din tarile capitaliste dezvoltate, in care exista o aparenta abundenta de marfuri, produse peste cererea consumatorului, de marile monopoluri si impuse in mod artificial printr-o reclama comerciala exagerata; consum specific = cantitatea de material, de combustibil etc. consumata intr-o lucrare tehnica ori pentru functionarea unei masini sau a unei instalatii. [Cf. it. consumo, germ. Konsumverein].

EXPLOATARE, exploatari, s. f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (In teoria marxista) Insusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ◊ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile in care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv. – V. exploata.

STOARCE, storc, vb. III. Tranz. 1. A presa, a strange un lucru pentru a scoate (o parte din) lichidul pe care il contine; spec. a rasuci in sens contrar capetele unui material textil pentru a face sa iasa o parte din lichidul cu care este imbibat. ◊ Expr. A stoarce (pe cineva) de puteri (sau de vlaga) = a face (pe cineva) sa-si epuizeze puterile; a slei, a secatui, a istovi de puteri. (Fam.) A-si stoarce creierii = a se gandi profund, a se framanta pentru a gasi o solutie. 2. A scoate, a extrage lichidul, sucul care imbiba un lucru. ◊ Expr. A stoarce lacrimi = a face pe cineva sa planga. 3. Fig. A obtine un profit, a lua un bun prin constrangere sau viclenie; a smulge. 4. Fig. A obtine ceva cu mare efort. [Perf. s. storsei, part. stors] – Lat. extorquere.