IMOBILIAR, -A, imobiliari, -e, adj. (Despre bunuri materiale) Care nu poate fi transportat; imobil². ♦ Care se ocupa de bunuri imobile². Agentie imobiliara. [Pr.: -li-ar] – Din fr. immobilier.

A IPOTECA ~chez tranz. (bunuri imobile) A impovara cu o ipoteca; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothequer

A SUBARENDA ~ez tranz. (bunuri imobile, terenuri etc.) 1) A da in arenda, fiind el insusi in situatia de arendas. 2) A lua in arenda de la un arendas. /sub- + a arenda

EVICTIUNE, evictiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. eviction, lat. evictio, -onis.

IPOTECA, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothequer.

IPOTECAT, -A, ipotecati, -te, adj. (Despre un bun imobil) Grevat de o ipoteca. – V. ipoteca.

IPOTECA, ipoteci, s. f. Drept real pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie de la debitor, in cazul cand acesta nu isi plateste in termen datoria. – Din fr. hypotheque.

VANZATOR, -OARE, vanzatori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana fizica sau juridica care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoana care este angajata intr-un magazin pentru a efectua vanzarea marfurilor si pentru a servi clientela. ◊ Expr. (Ir.) Vanzator de piei de closca = negustor fara marfa si fara capital. ♦ (Adjectival) Care este de vanzare, destinat vanzarii, de vandut. ◊ Loc. vb. A face (un bun imobil) vanzator = a pune in vanzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Tradator, inselator. – Vinde + suf. -ator.

ANTIHREZA, antihreze, s. f. (Jur.) Contract prin care se da in folosinta creditorului un bun imobil care apartine debitorului. [Var.: anticreza s. f.] – Din fr. antichrese.

NEMISCATOR, -OARE, nemiscatori, -oare, adj. Nemiscat, imobil. ◊ Avere nemiscatoare, bun nemiscator etc. = avere imobila, bun imobil etc. – Ne- + miscator.

SECHESTRA vb. (JUR.) 1. (inv. si reg.) a secfestrui, (reg.) a cuprinde, a foglali, a funtui, a prenora, (inv.) a secfestrarisi, a zeberi. (A ~ un bun imobil.) 2. v. confisca. 3. (inv.) a popri. (A ~ pe cineva.)

ANTIHREZA s.f. Contract prin care se cedeaza creditorului venitul unui bun imobil apartinand debitorului. [Var. anticreza s.f. / < fr. antichrese, cf. it. anticresi < gr. antichresis].

ANTIHREZA s. f. (jur.) cedarea de catre creditor a venitului unui bun imobil apartinand debitorului. (< fr. antichrese)

PROPRIETAR, -A s. m. f. cel care detine dreptul de proprietate asupra unui bun; stapan; cel care poseda un bun imobil. (< fr. proprietaire, lat. proprietarius)

ipoteca (ipoteci), s. f. – Drept pe baza caruia creditorul poate vinde bunul imobil primit in garantie. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), si apoi din fr. hypotheque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipoteca); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipoteca).

ANTIHREZA, antihreze, s. f. (In dreptul burghez) Contract de garantare a unei datorii, prin care se da in folosinta creditorului un bun imobil care apartine debitorului. – Fr. antichrese (< gr.).

ARENDA ~zi f. 1) Exploatare a unui bun material (imobil, teren etc.) pe un timp determinat in schimbul unei plati. 2) Suma platita de arendas proprietarului pentru folosirea acestui bun. A plati ~da. [G.-D. arenzii; Pl. si arende] /<pol., rus. arenda

FUNCIAR ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru proprietatea particulara asupra pamantului sau asupra bunurilor materiale imobile. Renta ~a. 2) fig. Care apartine firii, naturii, esentei unui lucru, unui fapt etc. [Sil. -ci-ar] /<fr. foncier

IMOBILIAR, -A adj. 1. (despre bunuri materiale) care nu poate fi transportat. 2. referitor la bunuri fixe, imobile. (< fr. immobilier)

INCHIRIA, inchiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua in folosinta temporara un bun mobil sau imobil, in schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] in chirie.

OCUPAT, -A, ocupati, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oras etc.) Cucerit de o armata straina; stapanit de o putere straina; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stapanit, detinut (temporar) de cineva; pe (sau in) care sta cineva. ♦ (Despre posturi) Luat in primire, detinut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.

NEOCUPAT, -A, neocupati, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu, oras etc.) Care nu este cucerit de o armata straina, care nu este stapanit de o putere straina. 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Care nu este detinut temporar de cineva. ♦ (Despre posturi) Care nu este inca luat in primire, care nu este detinut de cineva. 3, (Despre persoane) Care nu este angajat intr-o intreprindere, institutie. ♦ Care nu are mult de lucru, care nu are treburi multe; liber. [Pr.: ne-o-] – Ne- + ocupat (dupa fr. non-occupe).

RECHIZITIE, rechizitii, s. f. Masura exceptionala prin care un organ al administratiei de stat obliga pe cetateni la cedarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile (contra plata) pentru nevoile armatei sau ale statului. – Din fr. requisition, germ. Requisition.

ACTIV, -A adj. (op. pasiv) 1. Care participa intens la o actiune; harnic, energic. ◊ Membru activ = membru al unei organizatii sau institutii, avand anumite obligatii si bucurandu-se de drepturi depline in cadrul acelui colectiv. ♦ (Mil.) In serviciul efectiv, sub steag; in activitate. ♦ (Chim.; despre corpuri) Care intra usor in reactie. ◊ Vocabular activ = vocabular folosit in mod curent; verb activ = verb a carui actiune este savarsita de subiectul gramatical. 2. (Fin.; despre operatii, conturi, bilanturi) Care se soldeaza cu un profit. // s.n. 1. Grup, colectiv al unei organizatii politice, al unei institutii etc. care cuprinde elementele cele mai devotate si mai bine pregatite, cu sarcini de raspundere. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprinderi sau institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. [< lat. activus < ago – a face, cf. fr. actif. // (1) < rus. (partiinai) aktiv].

secfestrarisit, secfestrarisita, adj. (inv.; despre bunuri mobile sau imobile aflate in litigiu) sechestru.

PROPRIETAR, -A s.m. si f. Detinator al unui drept de proprietate asupra unui lucru, al unui bun mobil sau imobil de orice natura; stapan. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. proprietaire, lat. proprietarius].

LEASING [LIZING] s. n. forma de inchiriere de masini si utilaje moderne, de mijloace de transport etc. de catre intreprinderi, de la producatori sau societati specializate, pe o perioada determinata. ♦ contract ~ = contract financiar prin care este prevazut un import temporar, la expirarea caruia beneficiarul poate cumpara bunurile mobile si imobile ce i-au fost inchiriate de producator. (< engl. leasing)

ACTIV¹ s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

PROPRIETAREASA, proprietarese, s. f. Sotia unui proprietar; detinatoare a unui bun, in special a unui imobil (considerata in raport cu chiriasii ei). [Pr.: -pri-e-] – Proprietar + suf. -easa.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

PROPRIETAR, -A, proprietari, -e, s. m. si f. Persoana care are drept de proprietate asupra unui bun; stapan, posesor; spec. persoana care poseda un imobil (considerata in raport cu chiriasul ei). ◊ Mare proprietar = mosier, latifundiar. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. proprietaire, lat. proprietarius.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

imobilIAR, -A adj. (Despre bunuri materiale) Care nu se poate transporta; nemiscator; imobil. [Pron. -li-ar. / cf. fr. immobilier].

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

imobilIAR ~a (~i, ~e) 1) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi miscat din loc; de neclintit; imobil. 2) Care tine de imobil; propriu imobilului. [Sil. -li-ar] /<fr. immobilier

bun⁴ ~uri n. 1) Valoare materiala de care dispune cineva; avut; proprietate. ~uri mobile si imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanta sociala, economica sau culturala. /<lat. bonus

imobil ~a (~i, ~e) (in opozitie cu mobil) 1) Care nu se misca; care nu-si schimba pozitia; nemiscat; fix. 2) (despre bunuri materiale) Care nu poate fi miscat din loc; de neclintit; imobiliar. /<fr. immobile, lat. immobilis

EVACUA, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lasa liber, a goli, a parasi in masa un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua masuri de indepartare, a scoate in chip organizat, dintr-un loc si a duce in altul oameni, bunuri etc. ♦ A scoate dintr-o zona periculoasa populatia, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor. 3. A elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere interna. ♦ A elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic. 4. A elimina f******e din intestine. [Pr.: -cu-a] – Din fr. evacuer, lat. evacuare.