EXCENTRIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre puncte geometrice) Care este situat in afara centrului unei figuri. 2) (despre figuri geometrice, piese etc.) Care au centre diferite. 3) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care depaseste bunul simt; iesit din comun; extravagant; neobisnuit. [Sil. ex-cen-tric] /<fr. excentrique

aberant, -a adj. 1. care se abate de la o norma. 2. contrar logicii, bunului-simt; (p. ext.) absurd. (< fr. aberrant, lat. aberrans)

absurd, -a I. adj. care contrazice gandirea logica, legile naturii, bunul-simt. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admitand un rationament fals. 2. (fil.) termen care desemneaza ruptura totala dintre om si mediul sau sociocultural, sentimentul generat de trairea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABSURD, -A, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gandirea logica, care nesocoteste legile naturii si ale societatii, contrar bunului-simt; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admitand un rationament fals, o situatie aproape imposibila. ♦ Reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar, aratand ca punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

simtIT, -A, simtiti, -te, adj. 1. Pornit dintr-o stare afectiva puternica, dintr-un sentiment profund; plin de simtire, plin de sensibilitate; p. ext. emotionant. 2. (Despre persoane) Plin de bun-simt, cu bun-simt. – V. simti.

PAHIDERM, pahiderme, s. n. Denumire generica data mai multor mamifere erbivore masive, cu pielea foarte groasa, cu par putin, cu pantecele mare si cu picioarele terminate cu copite. ◊ (Adjectival) Animal pahiderm. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana lipsita de bun-simt, obraznica. [Var.: pachiderm s. n.] – Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.

NEsimtIRE s. f. 1. Pierdere a cunostintei; lesin. 2. Lipsa de bun-simt: purtare a celui nesimtit² (1). 3. Indiferenta, raceala; lipsa de sensibilitate. – Ne- + simtire.

NEsimtIT², -A, nesimtiti, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simt, de buna crestere, de cuviinta, de delicatete. ♦ Care denota, tradeaza nesimtire (2). 2. Care nu este simtit, perceput; care scapa simturilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) Fara a putea fi perceput; incetul cu incetul; fara zgomot. tiptil; pe furis. – Ne- + simtit.

DOBITOC, -OACA, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. si f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligenta sau de bun-simt. – Din sl. dobytuku.

DOBITOCESTE adv. Ca dobitoacele; prosteste; fara bun-simt. – Dobitoc + suf. -este.

DOBITOCIE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, fapta, vorba de om prost sau lipsit de bun-simt. – Dobitoc + suf. -ie.

TRUCULENTA, truculente, s. f. Asprime, violenta, brutalitate; lipsa de bun-simt, obraznicie. – Din fr. truculence.

simtIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. Stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.

bun-simt s. (inv. si pop.) simtire. (Lipsit de ~.)

simtIRE s. v. bun-simt, sensibilitate, simt.

bun-simt s. n., art. bunul-simt, g.-d. art. bunului-simt

ANIMALITATE f. 1) Comportare brutala; atitudine de animal. 2) Lipsa de bun-simt, de omenie; dobitocie. /<fr. animalite

DELOIAL ~a (~i, ~e) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vine in contradictie cu buna-cuviinta; contrar bunului simt; deplasat. [Sil. -lo-ial] /de + loial

DEMENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de dementa; propriu dementei. Stare ~a. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste dementa; contrar logicii si bunului simt; nebunesc. Fapta ~a. [Sil. -ti-al] /<fr. dementiel

DEPLASAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEPLASA si A SE DEPLASA. 2) fig. Care nu este potrivit cu situatia sau cu momentul dat; nepotrivit. 3) fig. Care vine in contradictie cu buna-cuviinta; contrar bunului-simt; deloial. Vorbe ~te. /v. a deplasa

DISCERNAMANT n. Facultatea de a patrunde lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bun-simt. /<fr. discernement

DOBITOC² ~ci m. fig. Persoana lipsita de inteligenta si de bun-simt. /<sl. dobytuku

DOBITOCIE ~i f. 1) Atitudine, purtare de dobitoc; animalitate; brutalitate. 2) Stare a omului lipsit de inteligenta si de bun-simt; animalitate. [Art. dobitocia; G.-D. dobitociei; Sil. -ci-e] /dobitoc + suf. ~ie

EXTRAVAGANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care depaseste limitele bunului simt; iesit din comun; neobisnuit; excentric. Idei ~te. Imbracaminte ~ta. 3) si substantival (despre persoane) Care socheaza prin felul sau de a fi; bizar; ciudat; neobisnuit. /<fr. extravagant

GALANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre barbati sau despre manifestarile lor) Care vadeste galanterie; caracterizat prin atitudine atenta si curtenitoare fata de femei. 2) Care tine de relatiile amoroase; propriu relatiilor de dragoste. Aventura ~ta. Poezie ~ta. 3) Care manifesta politete; cu bun-simt si serviabil; amabil; gentil; politicos. 4) Care este mereu dispus sa ajute material pe altii, in mod dezinteresat; generos; marinimos; darnic; galanton. /<fr. galant

GALANTERIE¹ f. 1) Comportare serviabila si in conformitate cu regulile bunului-simt; amabilitate. 2) Atitudine atenta si curtenitoare fata de femei; cavalerism. /<fr. galanterie

GENTIL ~a (~i, ~e) Care manifesta politete; cu bun-simt si serviabil; binecrescut; amabil; politicos; galant. /<fr. gentil, lat. gentilis

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

A SE NATANGI ma ~esc intranz. rar1) A deveni natang. 2) A starui intr-o actiune sau intr-o atitudine contrar bunului-simt. /v. natang

NEsimtIRE f. 1) Lipsa de bun-simt; nerusinare. 2) Stare de inconstienta; pierdere a cunostintei; lesin. ◊ A cadea in ~ a-si pierde cunostinta; a lesina. /ne- + simtire

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

POLITICOS ~oasa (~osi, ~oase) Care manifesta politete; cu bun-simt si serviabil; binecrescut; amabil; gentil; galant. /<ngr. politikos

simtIRE ~i f. 1) v. A simtI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) Stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

ABSURD, -A adj. Contrar gandirii logice, legilor naturii, bunului-simt sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ◊ Prin absurd = admitand un rationament fals; reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar prin dovedirea ca singurul punct de vedere care se poate sustine este cel propus. [Cf. fr. absurde, lat. absurdus].

nesimtibil, nesimtibila, adj. (inv.) nesimtitor; lipsit de bun-simt, de delicatete, de cuviinta; nesimtit.

JUDICIOS, -OASA adj. Gandit bine; intelept, cu bun-simt, chibzuit. [Pron. -ci-os. / < fr. judicieux].

TRUCULENTA s.f. (Frantuzism) Asprime, violenta, lipsa de jena, sfidare a bunului simt. [Cf. fr. truculence, lat. truculentia].

TRUCULENTA s. f. asprime, violenta, lipsa de jena, sfidare a bunului simt. (< fr. truculence)

noima (noime), s. f. – Sens, logica, bun-simt. – Mr. noima, megl. noima „semnal”. Ngr. νόημα (Cihac, II, 679; Galdi 213), cf. alb. noime. Sec. XVIII.

ABSURD, -A, absurzi, -de, adj. Care contrazice gandirea logica; care nesocoteste legile naturii si ale societatii; contrar bunului simt. ♢ Loc. adv. Prin absurd = prin admiterea unui rationament fals sau a unei premise false. ♦ Reducere la absurd = metoda de demonstrare a unui adevar aratand ca nici un alt punct de vedere afara de cel propus nu se poate sustine. – Fr. absurde (lat. lit. absurdus).

BUN-simt s. n. sg. Norma logica de apreciere, comuna marii majoritati a oamenilor. [Gen.-dat.: bunului-simt] – Din bun⁴ + simt.

absurd, -a adj., (lat. absurdus; ab, de la, si surdus, surd). Contrar ratiunii, contrar bunului simt: rationament absurd. S. n.: a cadea in absurd. Adv. In mod absurd.

REID [ri:d], Thomas (1710-1796), filozof scotian. Pastor presbiterian. A succedat lui Adam Smith la catedra de filozofie morala a Univ. din Glasgow. Fondatorul scolii scotiene de filozofie. Adversar al lui Berkeley si Hume. A criticat empirismul, afirmand existenta unor principii innascute ale „bunului simt” („Cercetare asupra intelectului uman prin prisma bunului-simt”, „Eseu asupra facultatilor intelectuale”).

bun-gust (simt estetic) s. n., art. bunul-gust (dar: bunul sau gust), g.-d. art. bunului-gust

bucur, a -a v. tr. (alb. bukuroni, a infrumuseta, bukura, frumos). Aduc bucurie: va aduc o veste care va va bucura, va voi bucura pe toti c’o veste buna. V. refl. simt bucurie: s’a bucurat de vestea buna. Imi arat bucuria: sa bem si sa ne bucuram! Ma folosesc, am, posed (dupa fr. se rejouir): se bucura de o buna sanatate, reputatiune. A te bucura la, a rivni la, a te bucura sa poti ocupa (apuca): nu te bucura la biata lui casuta, ci iarta-i datoria! Fals se bucura de o sanatate zdruncinata ori asta ma bucura (dupa germ. das freut mich). Corect: are o sanatate zdruncinata, o urita reputatiune si ma bucur de asta. – In Trans. si imbucur: pe toti i-a imbucurat, toti s’au imbucurat.

COURBET [curbe], Gustave (1819-1877), pictor francez. Natura viguroasa si combativa. C. a fost promotorul realismului in arta franceza in sec. 19. Lucrari remarcabile prin constructia formelor, prin coloritul puternic si prin simtul viu al concretului („buna ziua, domnule Courbet”, „Inmormintare la Ornaus”, „Atelierul pictorului”).

BUN-GUST s. n. sg. simt estetic rafinat. [Gen.-dat.: bunului-gust] – Din bun⁴ + gust.

UMAN, -A, umani, -e, adj. 1. Care tine de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ◊ Geografie umana (sau antropologica) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste fata de oameni, care simte compasiune fata de suferintele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.

INSELA, insel, vb. I. I. Tranz. (Inv.) A pune saua pe cal, a inseua. II. 1. Tranz. A induce in eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ◊ Expr. A insela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma insala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A incalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios in dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

ALIENA vb. I. tr. (jur.) a instraina un bun (prin vanzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societatii, a se simti izolat. 2. a innebuni. (< fr. aliener, lat. alienare)

MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. Dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

STINGHERIT, -A, stingheriti, -te, adj. 1. Care (din cauza timiditatii, a emotiei, a imprejurarilor etc.) are o atitudine stangace, lipsita de siguranta, de degajare, care nu se simte in largul sau; stanjenit. ♦ Rusinat, incurcat: descumpanit. 2. Incomodat, deranjat, impiedicat (sa actioneze, sa lucreze, sa se odihneasca in bune conditii). – V. stingheri.

TRAI vb. 1. a vietui, (pop.) a haladui, a salaslui, (reg.) a labadui, a salasi, (Olt.) a sufleti, (inv.) a custa, a locui, a salasui, a via. (Au ~ fericiti pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vietui, (rar) a fiinta, (reg.) a labadui, (inv.) a dainui. (Cat ~, omul invata.) 3. a o duce, a vietui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vietui, (rar) a misca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o buna parte din viata.) 7. v. apuca. 8. a se tine, a vietui. (~ de azi pe maine.) 9. v. intretine. 10. v. creste. 11. v. simti. 12. v. dainui.

FIN¹, -A, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu) 2. De (cea mai) buna calitate (in ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, ganduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zambet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din fr. fin.

PUTI, put, vb. IV. Intranz. A raspandi un miros greu, neplacut; a mirosi urat. ◊ Expr. A puti locul sub cineva sau a-i puti cuiva urma, se spune despre cineva foarte lenes. A puti a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rau; e asa si-asa. Parca ii tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemultumit. A-i puti a... = a simti miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinari introduse prin prep. „de”) A avea ceva in cantitate mare, a fi plin de... Pute piata de mere. – Lat. *putire (= putere).

bineface (-c, acut), – vb. (Inv.) A face binele. De la bine si face, compus ca in gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este forma inv., care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefacator, adj. (care foloseste, care face bine); binefacere, s. f. (fapta buna; ajutor dat cuiva).

AVEA vb. 1. v. poseda. 2. a detine, a poseda, a purta. (~ numele de ...) 3. v. capata. 4. v. contine. 5. v. cantari. 6. v. compune. 7. v. detine. 8. v. tine. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 11. v. sti. 12. a exista, a fi, a se gasi. (~ cine sa m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, in sfarsit, un ceas tihnit.) 14. v. simti. 15. v. trebui.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

FIN² ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata ~a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza ~a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie ~a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie ~a. /<fr. fin

A RADE rad intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin ras. ~ cu pofta. ◊ ~ in barba (sau pe sub mustata) a rade abia observat. ~ in pumni a rade pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a rade foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva in nas (sau in fata, in obraz) a sfida fatis pe cineva. Rade harb de oala sparta (sau rade ruptul de carpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care il are el insusi. Rad si cainii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de rasul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua in ras pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

PARVENI, parvin, vb. IV. Intranz. 1. A ajunge, fara merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de imprejurari, la o buna situatie materiala, politica sau sociala; a patrunde intr-o patura sociala inalta; a se ajunge. 2. (Frantuzism) A reusi, a izbuti. 3. (Despre stiri, scrisori etc.) A ajunge la destinatie, a fi remis destinatarului. ♦ (Despre lumina, zgomote etc.) A se propaga prin spatiu pana la un anumit punct, a se face simtit. – Din fr. parvenir.

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.