ELEGANT, -A, eleganti, -te, adj. 1. (Despre imbracaminte) Facut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia si bunul gust al imbracamintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebeste prin armonia formei, prin imbinarea placuta a elementelor, printr-o sobrietate plina de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. elegant, lat. elegans, -ntis.

bunATATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

gustOS, -OASA, gustosi, -oase, adj. (Despre mancaruri si bauturi) Care are gust bun, placut. – gust + suf. -os.

SIC¹ s. n. Eleganta, distinctie, bun-gust (in imbracaminte, in atitudini). ◊ (Adjectival) O femeie sic. ◊ (Adverbial) Se imbraca sic. ♦ Lucru care amuza, care are haz. – Din fr. chic.

SALCIU, -IE, salcii, adj. 1. (Despre apa) Care are un gust neplacut, putin sarat, lesios. 2. (Despre mancaruri, bauturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, lesios. – Salcie¹ + suf. -iu.

bun-gust s. distinctie, eleganta, rafinament, (livr. si fam.) sic. (Imbracat cu ~.)

DISTINCTIE s. 1. v. deosebire. 2. v. bun-gust. 3. eleganta, finete, rafinament, subtilitate. (~ in comportari.)

ELEGANTA s. 1. v. bun-gust. 2. v. distinctie. 3. v. lux.

RAFINAMENT s. 1. v. bun-gust. 2. v. distinctie. 3. v. finete.

SIC s. v. bun-gust, distinctie, eleganta, fluturas, fluture, paieta, poleiala, rafinament, staniol.

bun-gust s. n., art. bunul-gust, g.-d. art. bunului-gust

gustOS ~oasa (~osi, ~oase) Care are gust bun; cu gust bun. /gust + suf. ~os

A MARINA ~ez tranz. (alimente) A prepara cu un sos special condimentat (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). /<fr. mariner, germ. marinieren

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

A SARA ~ez tranz. (mancaruri, alimente) A trata cu sare (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). ◊ A-si ~ inima a se linisti in urma unei razbunari. /<lat. salare

ATIC, -A adj. propriu Aticii, locuitorilor ei sau vietii acestora. ◊ Frumusete atica = frumusete desavarsita. ♦ Care se distinge prin bun-gust sau spirit. ◊ Sare atica = ironie subtila, spirit fin. [Cf. fr. attique, it. attico < Atica – provincie in Grecia antica].

bun-gust (simt estetic) s. n., art. bunul-gust (dar: bunul sau gust), g.-d. art. bunului-gust

bun gust (gust bun) adj. + s. n. (sarmalele au un ~ de afumatura)

ATIC, -A I. adj. propriu Aticii. ♦ dialect ~ = dialect grec vorbit in Atica; frumusete ~a = frumusete desavarsita. ◊ care se distinge prin bun-gust sau spirit. ♦ sare ~a = ironie subtila, spirit fin. II. s. n. 1. parte a antablamentului, deasupra cornisei, menita sa mascheze marginea acoperisului. 2. etaj scund, deasupra cornisei, la nivelul fatadei sau retras. (< fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

SIC I. s. n. eleganta, distinctie, bun gust. ◊ lucru care amuza. II. adj. inv. elegant, distins, cu gust. (< fr. chic)

bunATATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

BUN-gust s. n. sg. Simt estetic rafinat. [Gen.-dat.: bunului-gust] – Din bun⁴ + gust.

POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ Loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

DELICAT, -A adj. 1. Gingas, fin, gratios. ♦ De buna calitate, bun la gust. ♦ Slabut, plapand. ♦ (Despre culori) Discret, pal, estompat. 2. Fin, ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (Despre situatii) In care trebuie actionat cu prudenta, cu rezerva; greu de rezolvat. [< fr. delicat, it. delicato, lat. delicatus].

DELICAT, -A adj. 1. (despre aspectul unor fiinte sau lucruri) gingas, fin, gratios. ◊ slabut, plapand. ◊ (despre mancaruri) de buna calitate, bun la gust. ◊ (despre culori) discret, pal, estompat. 2. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor. 3. (despre situatii) in care trebuie actionat cu prudenta, cu rezerva; dificil, greu de rezolvat. (< fr. delicat, lat. delicatus)

PLAC s. n. (Azi mai ales in loc. adv.) Placere. ◊ Loc. adv. Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia, dupa gustul (cuiva). Dupa bunul plac (al cuiva) = dupa capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discretia, la cheremul cuiva. – Din placea (derivat regresiv).

PRETUI vb. 1. v. evalua. 2. v. valora. 3. v. aprecia. 4. a aprecia, (fig.) a gusta. (~ un spectacol bun.) 5. a valora, (fig.) a cantari. (Opinia lui ~ mult.)

MOCA s.f. Cafea provenita din Republica Araba Yemen si avand un gust specific, foarte bun. [< fr. moka, cf. Moka – oras in Republica Araba Yemen].

APRECIA vb. 1. v. evalua. 2. a calcula, a potrivi, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 3. a pretui, (fig.) a gusta. (A ~ un spectacol bun.) 4. a cinsti, a considera, a onora, a pretui, a respecta, a stima, (inv.) a respectarisi, a respectalui, a respectui, a socoti. (I-a ~ cum se cuvine.) 5. v. considera. 6. a aviza. (A ~ favorabil proiectul.)

INFRUPTA, infrupt, vb. I. Refl. A gusta, a manca din ceva bun. ♦ (In ritualul crestin) A manca de dulce in zi de post. ♦ Fig. (Ir.) A trage beneficii (necinstite), a profita de... ♦ Tranz. (Rar) A face pe cineva partas la un castig, la un beneficiu (ilicit). – Din in- + frupt.

DULCE¹ dulciuri n. 1) Ceea ce produce placere si satisfactie deosebita. ◊ A fi satul de dulce a se satura de bine. Pana nu gusti amarul, nu stii ce-i dulcele pana nu gusti viata grea, n-o intelegi pe cea buna. 2): De dulce care, dupa ritualul bisericii crestine, nu se mananca in timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mancare servita ca desert. /<lat. dulcis

PLAC n. Senzatie de satisfacere a gustului; placere; chef; voie. ◊ Pe (sau dupa) ~ (sau ~ul cuiva) dupa gustul cuiva; dupa cum ii place cuiva. Dupa bunul ~ al cuiva dupa cum vrea cineva; dupa capriciul cuiva. A-i fi cuiva pe ~ a placea cuiva. /v. a placea

POFTA ~e f. 1) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru. ◊ Cu ~ cu placere. Pe (sau dupa) ~ dupa cum doreste cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se taia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-si pune ~a in cui a fi nevoit sa renunte la ceva mult dorit sau asteptat. 2) gust de mancare (sau de bautura); apetit. A nu avea ~. ◊ ~ de lup pofta foarte mare. De ~ sau ca sa-si prinda ~a a) numai pentru a-si satisface dorinta; b) numai pentru a gusta; foarte putin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (in special pentru o anumita mancare). ~ buna (sau mare) formula de urare adresata celor care se duc sa manance sau celor care mananca. [G.-D. poftei] /v. a pofti

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

A SE DEDULCI ma ~esc intranz. fam. A prinde gustul unor lucruri placute, dar putin accesibile tuturor; a se deprinde (cu ceva bun). /de + dulce

A SE INDULCI ma ~esc intranz. 1) (despre fructe, mancaruri, bauturi etc.) A deveni (mai) dulce. 2) fig. A deveni mai bun sau mai bland; a se imbuna; a se imblanzi; a se inmuia. 3) A gusta putin din ceva dorit; a se infrupta. /in + dulce

IUTE² iuti adj. 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se infurie sau se irita foarte usor. 3) Care are gust intepator, piscator, de ardei, de piper. 4) (despre mancaruri si bauturi) Care are miros si gust intepator; picant. /<sl. Ijute

CHEF ~uri n. 1) Petrecere mare cu oaspeti multi (si lautari); ospat. Un ~ de pomina. 2) Dispozitie buna a omului putin baut. A fi cu ~. 3) Dorinta de a avea sau de a face ceva; pofta; gust. A nu avea ~. /<turc. ke[yi]f

NEGHINA, neghine, s. f. Planta erbacee cu tulpina si cu frunzele paroase, cu flori rosii-purpurii, cu samanta marunta, de culoare neagra, raspandita mai ales in culturile de grau; nagara (Agrostemma githago); p. restr. samanta acestei plante care, macinata impreuna cu graul, da fainii un gust neplacut si toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grau (sau graul din neghina) = a desparti ceea ce este bun de ceea ce este rau. A semana neghina = a produce discordie, cearta. ♦ Fig. Ceea ce este rau, vatamator, primejdios; ceea ce trebuie inlaturat. [Pl. si: neghini] – Et. nec.

amar, -a adj. (lat. amarus, it. amaro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru si neplacut (ca chinina ori pelinu), in opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferinta: viata amara, zile amare. Care arata adinca tristeta: lacrimi amare. Agonisit cu multa suferinta: o pine [!] amara. S. n., pl. uri. Chin, necaz, suferinta: cine n' a gustat amaru nu stie ce-i zaharu (Prov.). A-ti minca amaru cu cineva (sau undeva), a trai gustind cu cineva (sau undeva) zile bune sau rele. A-ti inghiti amaru, a suferi in tacere. A-ti varsa amaru, a-ti descarca necazu. Mare numar, mare cantitate: dupa atita amar de ani, atita amar de lume. O bautura alcoolica amara aperitiva originara din Olanda (si numita si biter). Cu amar, cu amaraciune: a plinge cu amar. Interj. Vai: vai si amar de voi, amar de viata ta!

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.

FIN² ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denota multa gingasie; plin de gingasie. Fata ~a. 3) Care se impune prin grosime foarte mica; foarte subtire (si transparent). Panza ~a. 4) Care se impune prin calitate foarte buna; de calitate superioara. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtari alese; manierat. 6) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota o sensibilitate delicata; caracterizat prin nuante subtile. Aluzie ~a. 7) (despre simturi) Care vadeste sensibilitate si rafinament; de acuitate puternica. gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relatii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituala deosebita. Observatie ~a. /<fr. fin

ZAHAR s. n. 1. Specie de zaharoza de culoare alba cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza. ♦ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ♦ Loc. adj. De zahar = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; (si in sintagma boala de zahar) boala cauzata de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Din ngr. zahari. Cf. bg. zahar.

ZAHAR s. n. 1. Substanta alba, cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza; zaharoza. ◊ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahar = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; boala cauzata de acest exces. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Ngr. zahari.

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

VOIE f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja