SARTRE [sartr], Jean Paul (1905-1980), filozof si scriitor francez. Reprezentant al existentialismului si al fenomenologiei franceze. Dupa 1950, a incercat o reconciliere cu marxismul („Critica ratiunii dialectice”). Lucrarea sa „Fiinta si neantul” este un studiu asupra relatiei dintre constiinta si lume. S. identifica natura existentiala a existentei umane in capacitatea sa de a alege („Existentialismul este umanism”), dezvoltandu-si tezele in romane („Greata”, „Drumurile libertatii”), nuvele („Zidul”), piese de teatru („In spatele usilor inchise”, „Diavolul si bunul dumnezeu”, „Sechestratii din Altona”), eseuri („Situatii”), in studii critice despre Baudelaire si Flaubert, ca si in „Cuvintele” – scriere autobiografica. Premiul Nobel pentru literatura (1964), pe care a refuzat sa-l ridice.

PREAbun, -A, preabuni, -e, adj. (Inv.) Foarte bun, deosebit de bun. ♦ (Substantivat, m. art.) dumnezeu. – Prea + bun.

isala interj. (inv.) 1. bun e dumnezeu! 2. bravo!.

MILOSTIV, -A, milostivi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Milos, indurator; binevoitor, ingaduitor, iertator; p. ext. bun, bland. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui dumnezeu. 2. Adj. Darnic, generos. 3. S. f. (Bot.) Veninarita. – Din sl. milostivu.

FACERE ~i f. v. A FACE. ◊ ~ de bine binefacere; fapta buna. ~ea lumii crearea lumii de catre dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suporta femeia la nastere. /v. a face

MANA f. 1) Planta exotica, criptograma, bogata in amidon. 2) Ciuperca parazita care provoaca unele boli la plantele cultivate. ~a vitei de vie. 3) Cantitate mare de bunuri; abundenta; belsug. ~a livezilor. 4) bis. Hrana pe care se crede ca dumnezeu o trimitea israelitilor, in fiecare dimineata, in desertul Arabiei. /<sl. mana, ngr. manna

PRAPAD, prapaduri, s. n. 1. Dezlantuire de forte, provocata de fiinte sau de elementele naturii, care pricinuieste mari distrugeri de bunuri sau de vieti omenesti; urgie, ruina, dezastru. ◊ Expr. Prapadul pamantului (sau Domnului, lui dumnezeu), se spune despre o nenorocire ingrozitoare, despre ceva insuportabil, coplesitor. 2. Cantitate foarte mare, enorma; multime imensa; puhoi. – Din prapadi (derivat regresiv).

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Persoana de s*x masculin; barbat, mai ales de la oras. 2) (in epoca feudala, in tarile romane; folosit si ca titlu pe langa un nume) Conducator absolut al tarii; domnitor; voda; voievod. 3) Forta supranaturala, considerata creatoare si carmuitoare a lumii; dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lasa pe cineva in plata ~ului a lasa pe cineva sa procedeze dupa bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

DEMON ~i m. 1) (in credinte politeiste din antichitate) Fiinta divina (buna sau rea); spirit; duh. 2) (in crestinism) Fiinta imaginara considerata ca simbol al raului si ca dusman al lui dumnezeu si al omenirii; diavol: satana. 3) fig. Fiinta cu apucaturi rele; satana. 4) pop. Persoana (mai ales copil) vioaie si sprintena. 5) (in creatiile romanticilor) Personificare a razvratirii si a eroismului. /<ngr. demonas

ADIO interj. Ramas bun, ramai cu bine. ◊ (s.n.) A-si lua adio de la ceva = a socoti ceva ca pierdut pentru totdeauna. [< it. addio < ad – la, Dio – dumnezeu].

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

credinta f., pl. e (d. cred). Deplina convingere, opiniune: credinta politica, religioasa. Fidelitate: credinta in dumnezeu, credinta catre (sau pentru) stapin. Incredere: credinta in dumnezeu). Paharutu cel dintii pe care-l oferea domnului paharnicu. Om de credinta, om fidel, de incredere. A pastra credinta, a raminea fidel. buna credinta, sinceritate. Rea credinta, (fr. mauvaise foi, lat. mala fides), perfidie. Profesiune de credinta, declaratiune a credintei, a opiniunilor. Simbolu credintei, crezu.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata