Rezultate din textul definițiilor
CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. Stare de (usoara) betie si de buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).
CICLOTIMIE, ciclotimii. s. f. Stare psihica morbida in care depresiunea alterneaza cu buna dispozitie. – Din fr. cyclothymie.
INDISPUNE, indispun, vb. III. Tranz. si refl. A(-si) strica buna dispozitie; a (se) supara, a (se) mahni (in mod trecator), a (se) intrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (dupa pune).
INSENINARE s. f. Faptul de a (se) insenina; fig. buna dispozitie; veselie. – V. insenina.
INVESELIRE, inveseliri, s. f. Actiunea de a (se) inveseli si rezultatul ei; veselie, buna dispozitie. – V. inveseli.
INVESELITOR, -OARE, inveselitori, -oare, adj. Care inveseleste, care produce veselie, buna dispozitie. – Inveseli + suf. -tor.
JOVIALITATE s. f. Insusirea de a fi jovial; veselie, voiosie, buna dispozitie. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovialite.
VOIOSIE, voiosii, s. f. Voie buna, veselie, buna dispozitie. – Voios + suf. -ie.
MAHMUREALA, mahmureli, s. f. Faptul de a fi mahmur; starea celui mahmur; lipsa de buna dispozitie; buimaceala, mahmurie. – Mahmur + suf. -eala.
ANTREN s. n. Insufletire, vioiciune, animatie, buna dispozitie. – Din fr. entrain.
REABILITA, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa-si recapete sau a-si recapata buna dispozitie, a(-si) restabili prestigiul stirbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva in drepturile pierdute (in urma unei condamnari sau a unei banuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. rehabiliter.
EUFORIE, euforii, s. f. Stare care se manifesta printr-o senzatie de buna dispozitie exagerata, de optimism nemotivat si care apare in unele boli nervoase sau este provocata de unele substante narcotice; p. ext. beatitudine. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorie.
VESEL, -A, veseli, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Cu voie buna, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care exprima voie buna, buna dispozitie, voiosie. 2. Care produce veselie, inveseleste; desfatator, placut. 3. Care se face cu voiosie, cu veselie. – Din sl. veselu.
VESELIE, veselii, s. f. 1. Stare de buna dispozitie, de voiosie. ♦ Manifestare, comportare care reflecta aceasta stare. 2. Petrecere vesela cu mancare si cu bautura. – Din sl. veselije.
ZAMBI, zambesc, vb. IV. 1. Intranz. ~ ◊ Tranz. (Cu complement intern) Domnul asculta si zambet zambea. (Despre ochi, privire) A exprima veselie, voiosie. 2. Intranz. (Construit cu un complement in dativ) (Fig.) ~ ◊ A-si manifesta veselia la vederea cuiva. ♦ ~, a constitui o ademenire pentru cineva. ◊ Expr. A-i zambi (cuiva) mustata = a se bucura, (Pop.) a zambi a rade = a zambi retinut, discret. 3. Intranz. (Fig.) A avea o infatisare placuta, care provoaca buna dispozitie; a straluci, a sclipi, a scanteia (de lumina, de curatenie).
MORIA s. f. invar. Tulburare psihica manifestata printr-o stare de euforie, buna dispozitie exagerata si tendinta de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moria.
DISPUNE, dispun, vb. III. 1. Tranz. A hotari, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispozitie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva dupa propria dorinta. 3. Intranz. A iesi invingator intr-o competitie sportiva, intr-un meci; a invinge. 4. Tranz. A aseza intr-o anumita ordine; a aranja. 5. Refl. A capata o buna dispozitie, a deveni vesel; a se inveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (dupa pune).
DISPUS, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.
RAZATOR, -OARE, razatori, -oare, adj. Care rade, care raspandeste voie buna, veselie, buna dispozitie peste tot; vesel. – Rade + suf. -ator.
A SE DESCRETI ma ~esc intranz. 1) (despre par) A deveni drept, fara carlionti. 2) (despre tesaturi, piele, hartie etc.) A se intinde desfacandu-si incretiturile. 3) (despre pielea omului) A deveni neteda, fara zbarcituri. 4) fig. A-si recapata buna dispozitie; a se insenina. /des- + a [in] creti
A SE DISPUNE ma dispun intranz. A capata o buna dispozitie; a deveni vesel; a se inveseli. /<fr. disposer, lat. disponere
EUFORIE ~i f. 1) Stare de buna dispozitie exagerata, provocata de folosirea excesiva a bauturilor alcoolice, de unele substante narcotice sau care apare la unele boli psihice. 2) Stare de fericire deplina; beatitudine; extaz. [G.-D. euforiei; Sil. e-u-] /<fr. euphorie, gr. euphoria
HAZ ~uri n. Stare de buna dispozitie; voie buna; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, facand glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz
A SE ILUMINA ma ~ez intranz. (despre fata, ochi, persoane etc.) A deveni luminos; a-si recapata buna dispozitie; a se insenina. /<fr. illuminer
A SE INDISPUNE ma indispun intranz. A ajunge intr-o stare de indispozitie; a pierde buna dispozitie. /<fr. indisposer
A SE INSENINA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se razbuna. 3) fig. (despre persoane) A recapata buna dispozitie; a se descreti. 4) fig. (despre manifestari ale oamenilor) A deveni senin, linistit. /<lat. inserenare
MAHMUR ~a (~i, ~e) 1) Care este buimac de betie sau de somn; in stare de indispozitie provocata de betie sau de nesomn. 2) pop. Care se afla intr-o stare de indispozitie sufleteasca; lipsit de buna dispozitie; posomorat; suparat. /<turc. mahmur
A NEMULTUMI ~esc tranz. (persoane) A face sa-si piarda buna dispozitie (prin actiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + multumi
A SE PLEOSTI ma ~esc intranz. 1) A se lasa in jos sau intr-o parte (pierzandu-si forma, pozitia normala). A i se ~ urechile. A i se ~ palaria. 2) fig. A-si pierde buna dispozitie (fiind cuprins de amaraciune); a deveni abatut; a se indispune. /<sb. pljostiti
A RADE rad intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin ras. ~ cu pofta. ◊ ~ in barba (sau pe sub mustata) a rade abia observat. ~ in pumni a rade pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a rade foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva in nas (sau in fata, in obraz) a sfida fatis pe cineva. Rade harb de oala sparta (sau rade ruptul de carpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care il are el insusi. Rad si cainii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de rasul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua in ras pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere
SAGALNIC sagalnica (sagalnici, sagalnice) 1) (despre persoane) Care este predispus spre saga; inclinat sa glumeasca. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota buna dispozitie. /saga + suf. ~alnic
VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu
ANTREN s.n. Insufletire, buna dispozitie, animatie. [< fr. entrain].
VERVA s.f. Insufletire, buna dispozitie; aflux verbal, bogatie de idei care rezulta din aceasta insufletire. ◊ A fi in verva = a fi insufletit, avantat, volubil. [< fr. verve].
CICLOTIMIE s.f. (Med.) Stare psihica morbida, caracterizata prin alternarea starilor de buna dispozitie cu cele de depresiune. [Gen. -iei. / < fr. cyclothymie, cf. gr. kyklos – cerc, thymos – stare de spirit].
DISPUNE vb. III. 1. tr. A hotari, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispozitie; a avea posibilitatea de a decide dupa plac. 3. intr. A invinge intr-o competitie sportiva. 4. tr. A aseza, a pune intr-o anumita ordine. 5. refl. A capata buna dispozitie, a se inveseli. [P.i. dispun, conj. -na. / dupa fr. disposer, lat. disponere].
DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ A fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].
invoiosare s.f. (reg.) buna dispozitie, voiosie, veselie.
paratura s.f. (reg.; in expr.) paratura de bine = buna dispozitie, bucurie, fericire.
JOVIALITATE s.f. Veselie, voiosie, buna dispozitie. [Pron. -vi-a-. / cf. fr. jovialite].
trehe s.f. (reg.) buna dispozitie.
ANTREN s. n. insufletire, buna dispozitie, animatie. (< fr. entrain)
CHEROFOBIE s. f. aversiune patologica fata de veselie, de buna dispozitie. (< fr. cherophobie)
DISPUNE vb. I. tr. 1. a hotari, a decide; a ordona. 2. a aseza, a aranja intr-o anumita ordine. II. intr. 1. a avea la dispozitie; a avea posibilitatea de a decide dupa plac. 2. a invinge intr-o competitie sportiva. III. refl. a capata buna dispozitie, a se inveseli. (dupa fr. disposer, lat. disponere)
DISPUS, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)
ELATIE s. f. (med.) stare in care subiectul are o deosebita incredere in fortele proprii si manifesta o buna dispozitie. (< lat. elatio)
EUFOMANIE s. f. stare de buna dispozitie realizata prin intermediul d********r. (< eufo- /rie/ + -manie2)
JOVIALITATE s. f. veselie, voiosie, buna dispozitie. (< fr. jovialite)
VERVA s. f. insufletire, buna dispozitie; aflux verbal. ♦ a fi in ~ = a fi insufletit, avantat, volubil. (< fr. verve)
haz (hazuri), s. n. – 1. Stare de buna dispozitie, placere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorba de duh, nostimada. – Mr. haze. Tc. haz (Seineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).
JOVIALITATE, jovialitati, s. f. Insusirea de a fi jovial; buna dispozitie. [Pr.: -vi-a-] – Dupa fr. jovialite.
ANTREN s. n. (Frantuzism) Insufletire, vioiciune; buna dispozitie. – Fr. entrain.
CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. Stare de (usoara) betie si buna dispozitie a omului care a baut. 3. buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.
HIPERTIMIE, hipertimii, s. f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii caracteristica starilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.
MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.
CHEF ~uri n. 1) Petrecere mare cu oaspeti multi (si lautari); ospat. Un ~ de pomina. 2) dispozitie buna a omului putin baut. A fi cu ~. 3) Dorinta de a avea sau de a face ceva; pofta; gust. A nu avea ~. /<turc. ke[yi]f
TOANA1 ~e f. 1) mai ales la pl. dispozitie de moment, stranie si inexplicabila; moft; capriciu; maraz; naz; marafet. ◊ Cu ~e capricios. A fi (sau a se afla) in ~e bune (rele) a avea dispozitie buna (sau rea). 2) Izbucnire momentana. ~ de plans. ◊ A-i veni cuiva o ~ (sau ~ele) a apuca pe cineva furia; a deveni nervos. 3) fig. rar Miscare brusca si violenta. ~a vantului. 4) Rastimp scurt. /v. a tuna
VESELIE ~i f. 1) Stare de om vesel; voiosie. ◊ In ~ vesel; cu dispozitie buna. 2) Manifestare de om vesel. 3) Petrecere cu mancare si bautura; chef. [G.-D. veseliei] /<sl. veselije
HIPOTIMIE s.f. (Med.) Scadere a bunei dispozitii in starile depresive. [Gen. -iei. / < fr. hypothymie, cf. gr. hypo – sub, thymos – spirit].
HIPERTIMIE s.f. (Med.) Crestere exagerata a bunei dispozitii in starile maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].
chef (chefuri), s. n. – 1. buna dispozitie, voie buna. – 2. Pofta, dorinta. – 3. Capriciu, toana. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Betie. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfactie; betie” (Roesler 596; Seineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefalui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se imbata); chefliu, s. m. (petrecaret; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).
HIPERTIMIE s. f. 1. ansamblu de tulburari atribuite functionarii exagerate a timusului, la copii si adolescenti. 2. crestere exagerata a bunei dispozitii, in starile maniacale. (< fr. hyperthymie)
HIPOTIMIE s. f. 1. hipofunctie a timusului. 2. scadere a bunei dispozitii in starile depresive. (< fr. hypothymie)
vesel (-la), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselu (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. inveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voiosie, buna-dispozitie; inv., petrecere vesela), din sl. veselije; (in)veselitor, adj. (care inveseleste, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).
INdispozitie, indispozitii, s. f. 1. Lipsa de voie buna, de dispozitie; suparare, mahnire (trecatoare). 2. Stare a celui usor bolnav; boala usoara. [Var.: indispozitiune s. f.] – Din fr. indisposition.
INdispozitie s.f. 1. Lipsa de voie buna, proasta dispozitie; suparare. 2. Boala usoara. [Gen. -iei, var. indispozitiune s.f. / cf. fr. indisposition, it. indispositione].
INdispozitie s. f. 1. lipsa de voie buna, proasta dispozitie; suparare. 2. boala usoara. (< fr. indisposition)
DISCRETIE s. f. 1. Calitatea de a pastra o taina incredintata. ◊ Expr. A pastra discretia = a nu raspandi o stire, a nu divulga un secret incredintat. ♦ Rezerva in atitudine, retinere in vorbe si in fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atentia, de a nu soca (prin aspect). 3. (Fam.; in loc. adv. si expr.) La discretie = cat poftesti, cat vrei, fara nici o restrictie, din belsug. A fi (sau a ajunge, a ramane, a pune, a lasa) la discretia cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispozitia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (inv.) discretiune s. f.] – Din fr. discretion, lat. discretio, -onis.
DISPUS ~sa (~si, ~se) Care este gata sa faca ceva. ◊ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea buna (sau rea) dispozitie; b) a fi vesel, multumit (sau nemultumit). /v. a dispune
DUSI m. la pl pop. Stare sufleteasca (buna sau rea); dispozitie. /<lat. dusii
LEGAT2, legate, s. n. dispozitie testamentara prin care se lasa cuiva o mostenire, un bun etc. ♦ (Concr.) bun lasat cuiva prin dispozitie testamentara. – Din lat. legatum.
dispozitie ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte intr-o anumita ordine. 2) Precept obligatoriu (continut intr-un act normativ), emis de o persoana oficiala sau de o instanta. ◊ La ~ la indemana. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a astepta ordinele cuiva, fiind gata sa le indeplineasca. 3) Stare sufleteasca (buna sau rea). [Art. dispozitia; G.-D. dispozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis
cheji s.m. pl. (reg.) 1. piaza (buna sau rea). 2. (fig.) dispozitie.
DISPONIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; la dispozitia cuiva. 2) (despre persoane) Care nu este ocupat; liber. /<fr. disponible, lat. disponibilis
LEGAT s.n. (Jur.) dispozitie testamentara prin care se lasa un bun, o obligatie etc. cuiva; bun lasat printr-o asemenea dispozitie. [< lat. legatum].
VOIE s. 1. v. incuviintare. 2. autorizatie, ingaduinta, permisiune. (~ data cuiva de a face ceva.) 3. v. putere. 4. v. dispozitie. 5. dispozitie, toane (pl.), (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.)
LEGAT2 s. n. (jur.) dispozitie testamentara prin care se lasa un bun, o obligatie etc. cuiva. ◊ bunul insusi. (< lat. legatum)
STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.
GAJ s. n. 1. bun mobil depus de catre un debitor la dispozitia creditorului sau drept garantie pentru plata la termenul convenit a unei datorii; zalog, amanet. 2. (fig.) garantie, asigurare. (< fr. gage)
OFERI, ofer, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (in semn de atentie, de bunavointa etc.) sa primeasca un lucru necerut; a da in dar, a pune la dispozitie. ♦ Refl. A se declara dispus sa faca un serviciu, a se pune la dispozitia cuiva. 2. A propune spre cumparare o marfa, un bun etc. ♦ A propune un pret pentru o marfa, pentru un bun etc. 3. Fig. A infatisa, a arata, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire.
VOIE f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja
ORANDUIALA, oranduieli, s. f. 1. Randuiala, ordine, intocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu oranduiala = in mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune in (buna) oranduiala sau a pune oranduiala = a orandui. 2. (Inv.) Hotarare, dispozitie, ordin; (concr.) act care contine o hotarare. 3. Oranduire sociala. [Pr.: -du-ia-] – Orandui + suf. -eala.
CONFISCA, confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fara despagubire, pe temeiul unei hotarari judecatoresti sau in urma dispozitiei unei autoritati. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.
bunaVOINTA f. 1) Atitudine binevoitoare (fata de cineva); dispozitie favorabila; ingaduinta. 2) rar Straduinta deosebita; ravna; zel. [G.-D. bunavointei] /buna + vointa
CONFISCA vb. I. tr. A lua cuiva un bun fara a-l despagubi, in baza unei hotarari judecatoresti sau a dispozitiei unei autoritati. [P.i. confisc. / < lat. confiscare, cf. fr. confisquer].
PIAZA, pieze, s. f. 1. (In superstitii; de obicei determinat prin „rea” sau „buna”) Semn prevestitor; intamplare, eveniment, fiinta etc. care se crede ca aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) dispozitie, chef; toane. 2. (Inv. si reg.) Panta, povarnis. ◊ Loc. adv. In piez(i) = oblic, piezis. [Var.: (inv. si reg.) piez s. m.] – Et. nec.
OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire data unor servicii ale unor intreprinderi sau institutii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Indatorire (speciala), functie, slujba. ◊ Loc. adj. si adv. Din oficiu = (care este) in conformitate cu o dispozitie data de o autoritate (si nu la cererea cuiva); fig. in mod automat. ♦ (Inv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, inlesnire. ◊ bune oficii = interventie binevoitoare in scopul unei concilieri; servicii facute cuiva. ♦ Rol, functie. 4. Slujba bisericeasca, serviciu religios. 5. (Rar) Incapere anexa a sufrageriei, in care se pregatesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (inv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
GENIU1 s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care in credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. genie].
SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina
AMENAJAMENT s. n. 1. disciplina care are ca obiect amenajarea padurilor. ◊ lucrare continand descrierile, planurile si dispozitiile privitoare la padurile amenajate. 2. (rar) organizare. 3. (cib.) seria operatiilor de asezare care intr-un program nu contribuie direct la obtinerea solutiei, ci mai curand la buna utilizare a organelor calculatorului. (< fr. amenagement)
FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
PREDA, predau, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva in primire un obiect, un bun care ii revine de drept sau de care trebuie sa raspunda; a inmana, a incredinta, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaste invins si a se pune la dispozitia dusmanului, urmaritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva in mana cuiva care sa dispuna de el. 3. Tranz. A transmite cuiva in mod sistematic cunostintele unei discipline (in cadrul unei institutii de invatamant, al unor cursuri speciale); a expune o lectie. – Din sl. predati.
REGULAMENT, regulamente, s. n. Totalitatea instructiunilor, normelor si regulilor care stabilesc si asigura ordinea si bunul mers al unei organizatii, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., reglement. ◊ (Iesit din uz) Regulament de ordine interioara = regulament prin care se stabilesc, in cadrul un ei organizatii socialiste, dispozitii privitoare la disciplina muncii si in general, la raporturile dintre aceasta organizatie si angajatii sai. ♦ Norme elaborate de puterea executiva pentru aplicarea si completarea dispozitiilor unei legi. ♦ Totalitatea normelor dupa care se joaca un joc, un sport etc. [Pl. si: (inv.) regulamenturi] – Din it. regulamento.
MORAL, -A, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate intr-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o invatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
FIDEICOMIS s.n. dispozitie testamentara prin care testatorul dispune ca mostenitorul sau legatarul sau sa remita unei terte persoane o parte din averea pe care i-o lasa. [Pron. -dei-. / cf. fr. fideicommis, lat. fideicommissum < fidei – bunei-credinte, commissum – lucru incredintat].
dispozitie, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ Loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. Stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)
A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti
binevoi (-oesc, -oit), vb. – A avea o dispozitie favorabila fata de o cerere, a catadixi. – Var. (inv.) binevrea. De la bine si voi. – Der. binevointa, bunavointa, s. f. (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adj. (care are bunavointa). Binevointa, cuvint inv., modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. buna; si poate si prin influenta fr. bonne volonte.
ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)
dispozitie s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (inv. si reg.) rost, (inv.) prescript. (Care sunt ~ in vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarare, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (inv.) asezamant, carte, farmuta, invatatura, mandat, oranduiala, oranduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, randuiala, stransoare, sart, tertip, ucaz, (rusism inv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (In ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.
POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ Loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).
