MANIERAT, -A, manierati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are maniere (1) frumoase, care are o purtare aleasa si cuviincioasa; (despre comportamentul oamenilor) care dovedeste buna crestere. 2. (Despre modul de a se manifesta al cuiva) Afectat, cautat. [Pr.: -ni-e-] – Din maniera. Cf. fr. maniere.

NESIMTIT², -A, nesimtiti, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simt, de buna crestere, de cuviinta, de delicatete. ♦ Care denota, tradeaza nesimtire (2). 2. Care nu este simtit, perceput; care scapa simturilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) Fara a putea fi perceput; incetul cu incetul; fara zgomot. tiptil; pe furis. – Ne- + simtit.

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.

STILA, stilez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) forma, a (se) deprinde sa se comporte conform regulilor de buna crestere, specifice oamenilor civilizati, culti. – Din fr. styler.

buna crestere (dezvoltare buna) adj. + s. f. (o ~ a plantelor se realizeaza greu)

EDUCATIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)

CRESTERE, cresteri, s. f. Actiunea de a creste. Dezvoltare, marire treptata. 2. Sporire, marire a numarului, volumului, intensitatii, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prasire, inmultire. ◊ Cresterea animalelor = ramura a agriculturii care are ca obiect inmultirea si cresterea animalelor si pasarilor, a viermilor de matase, a pestilor si stuparitului. 4. Educare, educatie. ◊ Loc. adj. Fara crestere = prost crescut, needucat. ◊ Expr. buna crestere = educatie aleasa. – V. creste.

buna-crestere (politete) (a dat dovada de ~) s. f., art. buna-crestere (dar: buna lui crestere), g.-d. art. bunei-cresteri

STERIL, -A, sterili, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Care nu poate procrea; (despre plante) care nu face roade sau seminte; sterp. ♦ (Despre pamant) Care nu este productiv, roditor, pe care nu pot creste (in bune conditii) plante. ◊ Pamant steril (si substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zacamant sau dintr-un produs minier. 2. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu da nici un rezultat; care este fara folos, zadarnic; infructuos, sterp. 3. (Care a fost) sterilizat sau dezinfectat. – Din fr. sterile, lat. sterilis.

HIPERTIMIE, hipertimii, s. f. (Med.) crestere exagerata a bunei dispozitii caracteristica starilor maniacale. – Din fr. hyperthymie.

HIPERTIMIE s.f. (Med.) crestere exagerata a bunei dispozitii in starile maniacale. [Gen. -iei. / < fr. hyperthymie, cf. gr. hyper – peste, thymos – spirit].

STIMULATOR s.m. Substanta chimica pe care planta si-o prepara singura si care-i este necesara pentru o crestere in conditii bune. [Cf. fr. stimulateur].

HIPERTIMIE s. f. 1. ansamblu de tulburari atribuite functionarii exagerate a timusului, la copii si adolescenti. 2. crestere exagerata a bunei dispozitii, in starile maniacale. (< fr. hyperthymie)

1) anin si arin m. (lat. alninus, d. alnus, anin). Un arbore din familia mesteacanului. Scoarta aninului alb (alnus incana) e tinctoriala. Cel negru (alnus glutinosa) creste rapede [!] si e bun p. impadurirea terenurilor umede. Cu scoarta si amentele lui, numite anine, vapsesc [!] tarancele lina in negru.

PUSLAMA, puslamale, s. f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secatura; om care traieste din expediente, neavand o ocupatie serioasa, stabila; derbedeu, haimana. – Et. nec.

capusnic s.m. (reg.) planta ce creste prin locurile mlastinoase, cu flori albe, buna pentru bai; crastaval.

BINECRESCUT, -A, binecrescuti, -te, adj. Care a primit o buna educatie; cu purtari frumoase. – Din bine¹ + crescut (dupa fr. bien-eleve).

BINECRESCUT ~ta (~ti, ~te) Care a primit o educatie buna; cu purtari cuviincioase. [Sil. -cres-cut] /bine + crescut

copitarita f., pl. e (d. copita). Olt. Un burete care creste pe fag si salcie si din care se face iasca cea mai buna.

TRAI vb. 1. a vietui, (pop.) a haladui, a salaslui, (reg.) a labadui, a salasi, (Olt.) a sufleti, (inv.) a custa, a locui, a salasui, a via. (Au ~ fericiti pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vietui, (rar) a fiinta, (reg.) a labadui, (inv.) a dainui. (Cat ~, omul invata.) 3. a o duce, a vietui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vietui, (rar) a misca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o buna parte din viata.) 7. v. apuca. 8. a se tine, a vietui. (~ de azi pe maine.) 9. v. intretine. 10. v. creste. 11. v. simti. 12. v. dainui.

NEGHINA ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, paroasa, cu frunze lungi, cu flori rosii si cu seminte marunte negre, toxice, ce creste prin semanaturi. 2) Samanta acestei plante. ◊ A alege ~a de grau (sau graul din ~) a separa binele de rau sau pe cei buni de cei rai. A nu sti sa deosebeasca graul de ~ a nu putea face distinctie dintre bine si rau sau dintre cei buni si cei rai. [G.-D. neghinei] /Orig. nec.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

FATA fete f. 1) Persoana de s*x feminin de la nastere pana la casatorie; duduie; domnisoara. ◊ ~ mare a) fecioara; b) fata buna de maritat. ~ batrana (sau trecuta, statuta) fata ramasa nemaritata. ~ in casa fata tanara angajata in trecut pentru treburi gospodaresti. Parul-fetei planta de padure, ce creste prin crapaturile stancilor. Rusinea-fetei planta cu tulpina paroasa, cu flori albe sau trandafirii, dispune in umbela, in centrul careia se afla cate o floricica de culoare rosie-inchisa. Fata-cu-cobilita denumire populara a constelatiei Orion. 2) pop. Tanara casta. 3) Persoana de s*x feminin privita in raport cu parintii sai; fiica. ◊ Fata mamei se spune despre o fata alintata. [G.-D. fetei] /<lat. feta

CHILIA VECHE, com. in jud. Tulcea, pe bratul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brinzeturi si de conserve din peste. Morarit; abator. Complex de crestere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicata de bizantini la sfirsitul sec. 10; in ev. med., a avut un rol comercial si strategic. Stapinita de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat inainte de 1372 sub autoritatea Tarii Romanesti; cucerita de Alexandru cel bun, apoi din nou de Tara Romaneasca (in 1447), a fost dobandita de Stefan cel Mare in 1465; in 1479 a fost demantelata.

arachida f., pl. e (vgr. arakis, -idos, dim. d. arakos, astfel de nahut). Bot. O planta leguminoasa papilionacee (arachis hypogaea) care creste pe la tropice (Africa, America si chear [!] in Spania si in sudu Franciii). Fructele ei is niste pastari care se dezvolta supt pamint (cum arata numele de hypogaea) si au cite 2-3 boabe care se maninca mai ales prajite, ca si nahutu. Din ele se scoate un bun undelemn [!] care se intrebuinteaza si in sapunarie. Pop se numesc alune americane.

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater