PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

GURALIV ~a (~i, ~e) si substantival Care vorbeste mult; bun de gura; gures. /<bulg. govorliv

PAPAGAL ~i m. 1) Pasare exotica de talie medie sau mica, cu cioc incovoiat, cu penaj divers si viu colorat, care, fiind dresata, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-tiganesc stanca mica; stancuta. ~-de-brazi pasare de talie mica, cu cioc scurt, incovoiat, cu penaj brun, avand varfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuta. A avea ~ a fi bun de gura. 2) fig. Persoana care repeta intocmai spusele cuiva, fara sa le patrunda. 3) fam. Organ al vorbirii; gura. 4) Cleste dintat folosit la montarea sau repararea tevilor. /<ngr. papaghalos, it. pappagallo

VORBARET ~eata (~eti, ~ete) Care este predispus sa vorbeasca mult; bun de gura; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~aret

COLTOS, -OASA, coltosi, -oase, adj. Cu coltii iesiti in afara; cu dinti mari. ♦ Fig. bun de gura, artagos; obraznic, recalcitrant. – Colt + suf. -os.

alcion m. (vgr. alkyon). O pasare mitica marina (alcedo hispida) despre care cei vechi spuneau ca alunga vintu si-si face cuibu unde e marea lina, si de aceia era socotita ca de bun auguriu. Un fel de polip. V. ielcovan.

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

A SE UITA ma uit intranz. 1) A-si indrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ◊ ~ chioras a privi cu banuiala, dusmanos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ in gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu banuiala, cu neincredere; b) a examina indeaproape pe cineva. ~ in pamant a) a nu dori sa vada pe cineva; b) a-i fi rusine sa priveasca in ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dand ceva de inteles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (in constructii negative) A avea in vedere; a tine cont; a cauta. ◊ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu raspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relatii cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare

au- si auguriu n. (lat. augurium). Prezicere, semn pin [!] care ghicesti viitoru: Pasare de bun (de rau) auguriu. Mai putin bine augur, pl. uri. V. ogur.

SCARNAV ~a (~i, ~e) 1) Care este plin de murdarie; zoios; murdar. 2) (despre persoane) Care neglijeaza curatenia; murdar. 3) pop. Care contravine normelor bunei-cuviinte; urat; necuviincios. ◊ A avea gura ~a a folosi cuvinte triviale, indecente. /<sl. serunavu

SCOMBRIDE s. n. pl. familie de pesti teleosteeni marini, buni inotatori, cu capul si botul turtit, gura mare: scrumbia albastra, lacherda, palamida, somnul etc. (< fr. scombrides)

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

HANTA, hante, s. f. (Reg.) 1. Obiect de imbracaminte uzat, zdrentuit, de proasta calitate. 2. Fig. gura (care vorbeste mult si fara rost). ◊ Expr. bun de hanta = flecar, vorbaret, guraliv. – Cf. ucr. banca „martoaga”.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.

BOTOS ~oasa (~osi, ~oase) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care isi manifesta nemultumirea, bosumflandu-se. 3) fig. Care nesocoteste buna cuviinta, amestecandu-se in treburile altora. /bot + suf. ~os

CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.

SPUMA ~e f. 1) Invelis (albicios) de basicute de aer, care apare la suprafata unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermenteaza. ~a marii. ~ de bere. ◊ Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clabuci de sapun, de sudoare sau de saliva. ◊ Cal in ~e cal inspumat. A face ~ (sau ~e) la gura a) a scoate saliva abundenta (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu intaratare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; drojdie; pleava. [G.-D. spumei] /<lat. spuma

LIMAN, limanuri, s. n. 1. Tarm, mal; (inv.) port. ◊ Expr. A iesi la liman = a scapa dintr-o primejdie; a ajunge la o situatie mai buna. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scapa (pe cineva) dintr-o situatie grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge tinta dorita. ♦ Fig. Adapost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de varsare a unui rau. [Pl. si: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.

SPUMA, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formeaza la suprafata unui lichid agitat; sistem dispers format intr-un lichid in care sunt raspandite bule de gaz separate intre ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede ca este) mai bun, mai ales, mai de pret (din ceva). 2. Strat care se ridica deasupra unor alimente (lichide) in timpul fierberii sau al fermentatiei (si care trebuie indepartat). 3. Clabuci de sapun, de sudoare, de saliva. ◊ Expr. A face spuma (sau spume) la gura = a se infuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spuma-de-mare = piatra ponce. – Lat. spuma.

HAM², hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.

A SUGE sug tranz. 1) (lichide) A trage in gura (cu ajutorul buzelor si al limbii). ~ lapte. ◊ ~ ceva o data (sau impreuna) cu laptele mamei a capata o deprindere din frageda copilarie. A-si ~ de sub ungii a fi foarte zgarcit. 2) (bauturi selecte) A bea incet, savurand. 3) (aer, fum, miresme etc.) A trage in piept; a inghiti; a inspira; a inhala. ~ din ciubuc. 4) A face sa se topeasca in gura (framantand cu limba si cu buzele) pentru a inghiti. ~ o bomboana. 5) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a lasa sa patrunda in sine; a absorbi; a imbiba. ~ apa. 6) pop. rar A bea in permanenta, suferind de patima betiei. ◊ Suge-bute calificativ depreciativ atribuit unei persoane care are patima bautului. 7) fig. (persoane) A stoarce de bani, de bunuri materiale. ◊ ~ pe cineva pana la maduva a saraci pe cineva complet. /<lat. sugere