IMPOZIT (‹ lat. impositum, dupa fr. impot) s. n. Forma de prelevare la dispozitia statului, cu titlu obligatoriu, definitiv si nerambursabil, a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si juridice, conform reglementarii puterii centrale si organelor administratiei locale de stat. Scopul platii i. este procurarea resurselor necesare pentru finantarea cheltuielilor publice. Prin perceperea de i. se realizeaza distribuirea unei parti importante din produsul intern brut. ◊ I. indirect = i. stabilit in mod nominal in sarcina persoanelor fizice si juridice, intr-un cuantum si la termene de plata precizate si cunoscute, avand ca baza de impozitare veniturile sau averea acestora. Formele de i.d. sunt: i. pe venituri (salariu, venitul liber-profesionistilor, dividend, profit) si i. pe avere (asupra terenurilor si cladirilor, pe succesiuni, donatii si pe vanzarea bunurilor imobiliare, asupra plusului de valoare a bunurilor imobiliare). ◊ I. indirect = i. inclus in pretul de vanzare al unor bunuri materiale si servicii, varsate la bugetul de stat de agentii economici, dar suportate de consumatori. I.i. imbraca forma taxelor de consumatie pe produs (accize), a taxei pe valoarea adaugata, a veniturilor monopolurilor fiscale, a taxei vamale, a taxelor de timbru si inregistrare. ♦ (In trecut) Bir, dare.

REDISTRIBUIRE (‹ redistribui) s. f. Actiunea de a redistribui si rezultatul ei. ◊ R. a veniturilor = proces de preluare cu titlu gratuit si nerambursabil a unei parti din veniturile primare ale agentilor economici si de cheltuire acestora pentru asigurarea functionarii altor agenti economici, ale caror activitati sunt absolut necesare. Principalul instrument de r. a veniturilor este bugetul de stat consolidat.

BUGETIVOR, -A, bugetivori, -e, adj. (Peior.) Care traieste in mod parazitar din bugetul¹ statului. – Din fr. budgetivore.

IMPOZIT, impozite, s. n. Plata obligatorie stabilita prin lege, pe care cetatenii, institutiile etc. o varsa din venitul lor in bugetul statului; dare. ♦ (In trecut) Bir. – Din lat. impositum (cu sensul fr. impot).

BUGETAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de buget; propriu bugetului. 2) Care se contine in buget; prevazut de buget. ◊ An (sau exercitiu) ~ perioada (de un an), in care se efectueaza operatiile prevazute intr-un buget. Institutie ~a institutie intretinuta de stat, care isi varsa integral veniturile in bugetul statului. /<fr. budgetaire

CONTRIBUTIE ~i f. 1) Parte cu care contribuie cineva la o actiune sau la o cheltuiala comuna. ◊ A pune la ~ a folosi; a utiliza. 2) Plata obligatorie stabilita prin lege, pe care cetatenii, institutiile etc. o varsa din venitul lor in bugetul statului in conformitate cu anumite norme de impunere; impozit. [Art. contributia; G.-D. contributiei; Sil. -ti-e] /<fr. contribution, lat. contributio, ~onis

DAJDIE dajdii f. inv. Plata obligatorie(in bani sau in natura) varsata de cetateni in bugetul statului; dare; impozit. /<sl. dazda

DARE dari f. 1) v. DA. ◊ ~ de seama raport asupra unei activitati pentru o anumita perioada. ~ pe fata (sau in vileag) divulgare. Cu ~ de mana instarit; avut; bogat. 2) inv. Plata obligatorie (in bani sau in natura) varsata de cetateni in bugetul statului; dajdie; impozit. /v. a da

IMPOZIT ~e n. 1) Plata obligatorie, stabilita prin lege, pe care cetatenii, intreprinderile etc. o varsa din venitul lor in bugetul statului, in conformitate cu anumite norme de impunere; contributie. 2) Obligatie impusa. /<lat. impositum

IMPRUMUT ~uri n. 1) v. A IMPRUMUTA. ◊ ~ de stat atragere in bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea si repartizarea unor hartii de valoare (obligatii). De ~ a) care este imprumutat; b) care nu se potriveste bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a imprumuta. 2) Bun material sau suma de bani luate pentru a fi restituite. A inapoia ~ul. 3) Element de limba, de cultura, de arta integrat in alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. im-pru-] /<lat. in promutuum

BUGETAR, -A adj. Referitor la buget, din (sau de) buget. ◊ Institutie bugetara = institutie ale carei venituri se varsa integral in buget; an (exercitiu) bugetar = perioada de un an in care se desfasoara operatiile de executare a bugetului statului. [Cf. fr. budgetaire].

BUGETIVOR, -A adj. (Peior.; despre persoane) Care traieste in mod parazitar din bugetul statului. [< fr. budgetivore].

BUGETAR, -A adj. referitor la buget, din (de) buget. ♦ institutie ~a = institutie ale carei venituri se varsa integral in buget; exercitiu ~ = perioada de executare a bugetului statului. (< fr. budgetaire)

BUGETIVOR, -A adj. (peior.) care traieste in mod parazitar din bugetul statului. (< fr. budgetivore)

BUGETAR, -A, bugetari, -e, adj. Privitor la buget, prevazut in buget, de buget. ◊ Sarcini bugetare = a) obligatii (ale statului) care se acopera prin buget; b) realizari de venituri si efectuari de cheltuieli. Institutie bugetara = institutie ale carei venituri se varsa integral in buget si ale carei cheltuieli se acopera in intregime din buget. An (sau exercitiu) bugetar = perioada de timp de un an in care se efectueaza operatii legate de executarea bugetului statului. – Dupa fr. budgetaire.

BUGETIVOR, -A, bugetivori, -e, adj. Care traieste in mod parazitar din bugetul statului. – Fr. budgetivore.

BUGETAR, -A, bugetari, -e, adj. Care apartine bugetului¹, privitor la buget¹, prevazut in buget¹, de buget 1. ◊ Institutie bugetara = institutie ale carei cheltuieli sunt acoperite in intregime sau partial de la buget¹. An (sau exercitiu) bugetar = perioada de timp (de un an) pentru care se intocmeste si se executa bugetul¹ unui stat. [Var.: (rar) budgetar, -a adj.] – Din fr. budgetaire.

TAXA, taxe, s. f. 1. Suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit. ◊ Taxa pe valoarea adaugata = impozit general care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului de productie al produsului final. 2. Plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. ♦ Suma de bani care se plateste unei institutii in schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.

EXERCITIU, exercitii, s. n. 1. Actiune fizica sau intelectuala, facuta sistematic si repetat, in scopul dobandirii sau perfectionarii unor deprinderi sau indemanari. ♦ Instruire a militarilor pentru manuirea armelor si executarea actiunilor de lupta. ♦ Tema servind ca mijloc pentru dobandirea sau dezvoltarea indemanarii, cunostintelor etc. intr-un anumit domeniu. 2. (Despre un functionar, o persoana oficiala; in sintagma) in exercitiul functiunii = in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; in sintagma) Exercitiu bugetar = perioada de timp, de obicei de un an, pentru care se intocmeste si se executa bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ Tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

EXERCITIU s. n. 1. activitate fizica sau intelectuala, repetata sistematic, spre a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ◊ mica piesa vocala sau instrumentala in scopul dezvoltarii deprinderilor tehnice. ◊ metoda de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau insusirea modului de a lupta. ◊ tema data elevilor spre a-i familiariza cu unele cunostinte predate. 2. exercitare, indeplinire. ♦ ~ bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ♦ in ~l functiunii = in timpul sau in cadrul serviciului legal. (< fr. exercice, lat. exercitium)

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

ECHILIBRU s.n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. equilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

NEECHILIBRAT, -A, neechilibrati, -te, adj. 1. Care nu se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre valori, preturi, bugete) Care nu este just proportionat. 2. Fig. (Despre oameni) Nechibzuit, necumpatat. – Ne- + echilibrat.

ECHILIBRAT, -A adj. 1. in stare de echilibru. ◊ (despre valori, preturi, bugete) just proportionat. 2. (fig.; despre oameni) cumpanit, ponderat. (< echilibra)

ECHILIBRAT, -A, echilibrati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) just proportionat unul fata de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpanit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. equilibre.

A ECHILIBRA ~ez tranz. 1) A face sa se echilibreze; a aduce in stare de echilibru; a cumpani. 2) (valori, preturi, bugete) A proportiona egal. [Sil. e-chi-li-bra] /<fr. equilibrer

ECHILIBRAT, -A adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) Just proportionat. 2. (Fig.; despre oameni) Cumpanit, ponderat. [< echilibra].

ORDONATOR, -OARE I. adj. care pune in ordine, organizeaza; care da o imagine sistematica, sintetica. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri si cheltuieli al unui stat, al unei institutii. (< fr. ordonnateur)

buget s. n. 1. balanta veniturilor si cheltuielilor unui stat, a unei intreprinderi, institutii, familii pe o perioada de timp determinata. 2. ~ de timp = timpul de care dispune un individ, o colectivitate pentru a rezolva anumite probleme. (< fr. budget)

buget¹, bugete, s. n. Bilant al veniturilor si cheltuielilor unui stat, ale unei intreprinderi etc. pe o perioada determinata. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri si cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumita perioada. [Var.: (rar) budget s. n.] – Din fr. budget.

buget ~e n. 1) Plan de perspectiva a veniturilor si cheltuielilor unui stat, a unei intreprinderi, institutii etc. pentru o anumita perioada de timp (de regula, pentru un an). 2) Totalitate a veniturilor si cheltuielilor unei persoane intr-o anumita perioada de timp. /<fr. budget, germ. Budget

buget¹, bugete, s. n. Plan cuprinzand bilantul veniturilor si cheltuielilor probabile ale unui stat, ale unei intreprinderi etc. pe o perioada determinata, bazat pe experienta financiara a anului expirat. ♦ Totalitatea prevederilor de venituri si cheltuieli ale unei familii sau ale unei persoane pentru o anumita perioada de timp. – Fr. budget.

ECHILIBRA, echilibrez, vb. I. Tranz. si refl. A aduce sau a fi in stare de echilibru; a (se) cumpani. ♦ Tranz. A face ca doua valori, preturi, bugete etc. sa fie in proportie justa una fata de cealalta. – Din fr. equilibrer.

buget s.n. Plan in care se prevad veniturile si cheltuielile probabile ale unui stat, ale unei intreprinderi, institutii, familii, persoane etc. pe o perioada de timp determinata. ♦ Totalitatea cheltuielilor si a veniturilor unei persoane intr-o perioada anumita de timp. [Pl. -te, var. budget s.n. / < fr. budget].

ECHILIBRAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de echilibru; propriu echilibrului. 2) Care se afla in stare de echilibru. 3) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste cumpatare; sobru; auster; cumpatat. 4) (despre valori, preturi, bugete) Care este proportionat unul fata de altul. /v. a echilibra

GOSPODARIE, gospodarii, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, indeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa¹. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (inrudite) care o locuiesc, traind in comun; persoanele (inrudite) care locuiesc impreuna, avand buget comun si valorificand in comun bunurile dobandite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.

SALAZAR, Antonio de Oliveira (1889-1970), om politic portughez. Prof. univ. la Coimbra. De mai multe ori ministru. Ca ministru de Finante (1928-1940) a reusit sa stabilizeze moneda si sa echilibreze bugetul. Prim-min. (1932-1968). Fondator si presedinte al partidului corporatist Uniunea Nationala. A instaurat un regim de dictatura; a stimulat economia, a reorganizat armata si marina; politica de mentinere a coloniilor. Prin Constitutia din 1933 a fondat un „stat nou” (Estado Novo) bazat pe un regim autoritar si corporatist al partidului unic; biserica, armata si politia aveau o pozitie privilegiata.