BASTON, bastoane, s. n. bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine in mana si are diverse utilizari. ◊ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.

TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.

SABOT, saboti, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Incaltaminte facuta dintr-o bucata de lemn scobit sau dintr-o talpa de lemn cu fete de piele groasa. 2. Imbracaminte metalica de protectie fixata la capatul unui pilon care trebuie infipt in pamant; papuc. 3. Organ al franei care serveste la micsorarea vitezei sau la oprirea unei masini. ♦ Dispozitiv care se monteaza pe o sina de cale ferata pentru a frana sau a opri vagoanele. – Din fr. sabot.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocarti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. coplja, scr. copljiti.

SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar¹, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.

DIBLU, dibluri, s. n. Mica bucata de lemn sau de metal introdusa intr-un zid, in care se fixeaza un cui pentru prinderea obiectelor. – Din germ. Dubel.

BAT bete n. 1) bucata de lemn lunga si subtire (cu diferite intrebuintari). ◊ A pune (cuiva) bete in roate a crea greutati pentru a zadarnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A ramane cu traista in ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitura data cu asemenea bucata de lemn. /Orig. nec.

BUMERANG ~uri n. 1) Arma confectionata dintr-o bucata de lemn curbat, care, fiind aruncata la distanta, revine la locul initial, daca nu a atins tinta. 2) fig. Actiune ostila orientata impotriva cuiva, care insa se intoarce impotriva acelei persoane care a initiat-o. /<fr. boumerang

CIOT ~uri n. 1) v. CIOTCA. 2) Portiune rotunda, compacta si foarte tare dintr-o bucata de lemn; nod. 3) Portiune rotunda, compacta si foarte tare ramasa dintr-o scandura sau dintr-o bucata de lemn, dupa ce restul a fost taiat, rupt sau consumat. ~ de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

GALENTI m. pl. rar Obiect de incaltaminte confectionat dintr-o bucata de lemn scobit sau dintr-o talpa de lemn si o fata de piele; saboti. /<ngr. galentsa

RABOJ ~uri n. 1) inv. bucata de lemn pe care se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ◊ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) inv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. rabos

SABOT ~ti m. 1) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte confectionat dintr-o bucata de lemn scobit sau dintr-o talpa de lemn cu fata de piele groasa. 2) Invelis metalic fixat pe varful ascutit al unui pilon (de lemn sau de beton) pentru a-l proteja si pentru a patrunde mai usor in pamant. 3) Piesa care serveste ca organ principal la o frana cu frictiune. ~ de frana. 4) Dispozitiv montat pe o sina de cale ferata pentru franarea vagoanelor. /<fr. sabot

PERSAJ s.n. (Tehn.) Dezvoltare a unei topituri metalice amestecand baia metalica cu o bucata de lemn verde. V. barbotaj. [< fr. perchage].

carastola, carastole, s.f. (reg.) bucata de lemn atarnata sub caruta, cu care se impiedica roatele de dindarat.

carlita, carlite, (carlita, carlite) s.n. (reg.) albie, covata, corita, troaca (facuta dintr-o bucata de lemn).

ceatlau, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (inv.) instrument de tortura circular, care se punea pe cap. 2. bucata de lemn, bat cu care se rasuceste funia sau lantul trecut peste o sarcina de fan sau lemne. 3. prajina adaugata la inima carutei, spre a inhama inca un cal. 4. bucata de lemn sau carpa cu care se innadeste ceva; innaditura. 5. aparatoarea saniei; ganjul cu care se leaga de sanie protapul sau tanjala. 6. servet pus in jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele cosului in partea dinainte, sus, pe care se poate sedea. 8. bat gros, bata, ciomag. 9. lemn gros, stalp.

celnita, celnite, s.f. (reg.) bucata de lemn.

chilimie, chilimii, s.f. (reg.) speteaza de care e legata leuca unui car; bucata de lemn cu doua brate in forma de u, folosita la aducerea lemnelor cu carul fara loitre.

cichel, cichele, s.n. (reg.) bucata de lemn sau lopatica folosita la curatirea de pamant a brazdarului si cormanei plugului; otic.

cinga, cingi, s.f. (reg.) 1. chinga, cingatoare, brau; branet simplu, scurt si lat, cu care incing fetele si femeile. 2. chinga cu care se strange saua pe cal. 3. stinghie (bucata de lemn lunga si ingusta).

climpus, climpuse sau climpusuri, s.n. (reg.) 1. betigas; varguta cu care se incarca puscociul de soc al copiilor; arbiu, rastoc. 2. bucata de lemn ce se baga prin ochiul funiei ce strange zavorul; calus. 3. bucatica scurta de lemn ascutit la cele doua capete; cleps, turca.

mangalitor, mangalitoare, s.n. (reg.) bucata de lemn dreptunghiulara, in santuri, pentru spalat rufe; mangalau.

parparita, parparite, s.f. 1. (inv.) cilindru care sustine pietrele morii, pus in miscare de roata de masele; titirez, prasnel, crang. 2. (inv.) piatra alergatoare a morii. 3. mica piesa metalica fixata in piatra alergatoare a morii, in care intra fusul; ganjei. 4. (reg.) bucata de lemn tare fixata in gaura rotii de piatra a rasnitei taranesti. 5. (reg.) osie de lemn la morile de apa tare pune roata in miscare; fus, grindei. 6. (reg.) gaura din mijlocul pietrei alergatoare prin cad grauntele din teica, pentru a fi macinate; garlici. 7. (reg.) jgheab prin care curge faina de sub piatra morii; vrana. 8. (reg.) teica (la moara), lada pentru faina. 9. (fig.; reg.) gura. 10. (reg.) om flecar, melita.

pilha, pilhe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre lemnele care se pun de-a curmezisul pe un drum de munte. 2. lemn pus de-a curmezisul pe capatul dinapoi al unei table de pluta; cordar, caladau. 3. lemn pus de-a curmezisul apei, pe care se construieste o tabla de pluta. 4. bucata de lemn care are la cap sarme, funii cu care se leaga plutele la mal. 5. lemn pus sub calcaiul tapinei.

pleasca² s.f. (reg.) bucata de lemn sau de fier cu care se umple scobitura unei barne strambe, cu care se intareste o grinda slaba sau se prelungeste o barna scurta.

postelnica², postelnice, s.f. (reg.) bucata de lemn de 25 de cm lungime, prevazuta cu 3 gauri, folosita la sania sau caruciorul cu care se transporta lemne de foc.

potineu s.n. (reg.) 1. parte a plugului de forma triunghiulara, asezata peste podul osiei, pe care se reazema grindeiul; broasca. 2. bucata de lemn la rotile plugului, pe care se asaza plugul.

potlec, potlecuri, s.n. (reg.) 1. bucata de lemn, in forma de triunghi, care se asaza intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 2. bucata de lemn care se adauga la o barna mai scurta sau care umple scobitura unei barne cand se construieste o casa mare.

potoala², potoale, s.f. (reg.) bucata de lemn in forma de triunghi, care se asaza intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei.

prepus, prepusuri, s.n. 1. (inv. si pop.) banuiala, presupunere; suspiciune, indoiala. 2. (reg.) bucata de lemn cu care se umple scobitura unei barne vechi, folosita la construirea unei case.

presucea, presucele, s.f. (reg.) bucata de lemn prevazuta cu un carlig metalic, care ajuta la impletirea nojitelor pentru opinci.

protapior, protapioare, s.n. (reg.) mica bucata de lemn care se fixeaza pe osia cotigii plugului.

sacalus, sacalusuri si sacaluse, s.m. 1. (inv.) tun mic, primitiv, cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta, iar apoi la parade; salva de sacalus. 2. (inv.) pusca mica folosita in evul mediu. 3. (reg.) pusca de joc (pentru copii). 4. (reg.) piua mica cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pusca pus in teava. 6. (reg.) bucata groasa (sferica) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucata de lemn de care se priponesc vitele; pripon, tarus. 8. (reg.) lemn care se pune cailor naravasi in gura cand se potcovesc.

scalus, scalusi, s.m. si scaluse, scalusari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gandacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; inv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn in forma de triunghi asezat intre acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) carlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; parleaz. 13. (s.m.) jocul „calusul”.

scaunis, scaunisuri, s.n. (reg.) 1. (in forma: scamnis) scaun pe care se sta la razboiul de tesut. 2. (in forma: scamnis) piesa a scaunului de tras la cutitoaie, formata dintr-o scandura asezata piezis pe corpul scaunului. 3. bucata de lemn fixata deasupra osiei carului sau al carutei, pe care se sprijina dricul.

sfarghie, sfarghii, s.f. (reg.) 1. aschie; bucata de lemn subtire taiata in lung. 2. (in forma: sfardie) loc de aratura lung si ingust.

sferdeteu, sferdetei, s.m. (reg.) 1. bucata de lemn care se fixeaza transversal pe osia carului, in dreptul rotilor, pentru a sustine loitrele.

s*********a, s*********i, s.f. 1. (inv.) eliberare (din robie, din inchisoare, din captiviate etc.). 2. (reg.; la razboiul de tesut) distanta dintre sulul dinainte pana la spata. 3. (pop.) jgheab foarte lat si lung, construit din trunchiuri de copac, folosit la coborarea bustenilor dintr-o padure de munte; uluc, jilip. 4. (reg.) bucata de lemn lunga de un metru, folosita la sprijinirea acoprisului. 5. (inv. si pop.) descarcare (a unei arme de foc). 6. (reg.) faina pentru plamadeala. 7. (reg.) popas.

sulac, sulace si sulacuri, s.n., sulaci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sula lunga si ascutita din metal sau din lemn, cu intrebuintari diverse. 2. (s.n.; reg.; in forma: suhac) partea ascutita in forma de sula a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; in forma: sulhac) andrea (pentru impletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; in formele: suvac, suhac) bucata de lemn cilindrica si subtire cu care se scoate maduva dintr-o creanga de soc taiata pentru puscala; bat folosit la pusca de soc (puscala). 5. (s.n.; reg.) garbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de forma lunguiata; crap saltaret, crap sulatic.

sclefeneata, sclefenete, s.f. (reg.) bucata de lemn despicata dintr-un trunchi, lunga de un metru.

sfac, sfacuri, s.n. (reg.) 1. lat. 2. unealta cu care se strange buza de sus a calului, ca sa stea linistit la potcovit. 3. bucata de lemn folosita la strangerea, prin rasucire, a funiei sau a lantului cu care se leaga o incarcatura (de fan, de lemne etc.).

spilvag, spilvaguri, s.n. (reg.) bucata de lemn asezata transversal pe oiste, de care se prind orcicurile.

SABOT s.m. 1. Papuc facut dintr-o singura bucata de lemn. 2. Invelis metalic care se fixeaza in varful unui pilot de lemn, de beton etc. pentru ca acesta sa poata patrunde mai usor in pamant. ♦ Piesa de metal, de lemn etc. folosita pentru franarea prin frecare a rotilor, a aparatelor de ridicat etc. [< fr. sabot].

cobila (cobile), s. f. – 1. (Inv.) Iapa. – 2. Suport cu care se transporta plugul. – 3. Scaun de rotar. – 4. Pirghie. – 5. Tarus, pripon. – Var. cobila (Mold.). Sl. kobyla „iapa” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 si 71; Cancel 10). – Der. cobilita, s. f. (pirghie, bucata de lemn pentru a duce doua galeti o data; lacusta, Locusta viridissima; libelula, Libellula depressa; constelatia Lebedei), care poate proveni si direct din bg., sb. kobilica „iapa; cobilita”. Probabil de la sensul de „tarus, par” provine coblizan, s. m. (Mold., lungan), cuvint pe care Scriban il leaga, nejustificat, de gogleaza.

PICOT s. m. (mine) bucata de lemn tare, ascutita la un capat, la saparea galeriilor. (< fr. picot)

TRANCHET s. n. bucata de lemn care amortizeaza loviturile si frecarile bordajului unei nave acostate de chei sau de o alta nava. (< fr. tranchet)

bat n., pl. bete (cp. cu bita si cu ung. bot, bat, daca nu mai degraba cu lat. vitium, care, daca s’ar fi pastrat, ar fi dat bat. P. int., cp. cu flagel). Baston, bucata de lemn cam ca un baston sau ca o varguta sau si mai mica: un bat de chibrit. Lovitura de bat: a trage cuiva un bat.

capalus n., pl. e (ung. kapalas, ciomageala. Cp. cu sacalus). Nord. Ciomag sau alta bucata de lemn: ia de jos un capalus cit picioru hornului si prinde a-l masura pe Tigan (Neam. Rom. Pop. 5, 538).

caravei si caravei n., pl. eie (cp. cu retevei). Ban. Olt. Lodba, bucata de lemn scurta si groasa: bagau (in foc) caraveie, ca era padurea linga bordei (NPl. Ceaur, 39). Fig. Iron. Om scund si gros, buricu pamintului.

chezas, -a s. (ung. kezes, cp. cu razas). Garant. S. n., pl. e. Capatii, podval, zasc, bucata de lemn care sustine un butoi ca sa nu putrezeasca. – Si chizas si (Olt.) chezas. La Nec. 2, 267, chizes.

ciovei si ciuvei n., pl. eie (sirb. civija, bucatica de lemn. Cp. si cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Ciorcioboate, hondrobeie, obiecte casnice (cutii, putini, clondire s. a.): in acest paravan incap multe cioveie ale casei, ca intr´o camara (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit intre bulendre si „ceoveie” intr´un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Si ciuhaie, in Nt. si ciuheie (rev. I. Crg. 5, 183), in Bts. suveie. In Meh. suvei, o bucata de lemn de aruncat intr´un pom ca sa cada poamele.

cordar n., pl. e (d. coarda). Mold. La vioara, bucata de lemn de care-s legate coardele jos. Firiz, feresteu [!] mic si lat compus numai din lama (pinza) si un manunchi de lemn.

BANA, bane, s. f. bucata de lemn, pluta etc., folosita de pescari pentru a marca locul unde au pus carmacele. – Et. nec.

BAT, bete, s. n. 1. bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.

BUTURA, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturuga. 2. bucata de lemn cu noduri si cu alte defecte, care se despica si se prelucreaza si este considerata ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarca. [Var.: butur, buture s. m.] – Cf. butuc.

CALDARAM, caldaramuri, s. n. Pavaj executat cu bolovani, cuburi etc. de piatra sau (in trecut) cu bucati de lemn asezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım.

CALUS, calusuri, s. n. 1. bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.

CARPATOR, carpatoare, s. n. (Pop.) bucata de lemn rotunda, patrata sau dreptunghiulara, pe care se rastoarna mamaliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scandura sau masa (patrata) pe care se intinde aluatul. – Lat. coopertorium.

CEATLAU, ceatlaie, s. n. (Reg.) bucata de lemn cu care se rasuceste funia sau lantul trecut peste o sarcina (de fan, de lemne etc.) spre a o strange. ♦ Prajina adaugata la inima carutei spre a inhama inca un cal. ♦ Bat gros; bata, ciomag. [Var.: cetlau s. n.] – Din magh. csatlo.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

HANTAU, hantauri, s. n. Unealta a rotarului servind la fixarea bucatilor de lemn din care se fac spitele.

HANTAU, hantaie, s. n. Banca cu cleste de fixare, asemanatoare cu scaunoaia, pe care rotarul fixeaza bucatile de lemn din care face spitele. – Et. nec.

JAPITA, japite, s. f. bucata de lemn sau de fier indoit, asezat deasupra protapului si formand scobitura in care se prinde jugul. – Bg. zabica „broscuta”.

JUJEU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gatul porcilor si al altor animale spre a le impiedica sa treaca prin garduri si sa intre in locurile cultivate; jug (2). ♦ bucata de lemn atarnata la gatul cainilor, spre a-i impiedica sa alerge dupa vanat sau sa treaca prin anumite locuri. [Var.: jujau s. n.] – Din scr. zezej.

OBADA, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn incovoiat care, impreunate, alcatuiesc partea circulara a unei roti de lemn (la car, la caruta, la moara etc.); p. gener. partea circulara a unei roti de lemn (peste care se monteaza sina. ♦ Partea periferica a rotii unui autovehicul, peste care se monteaza cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortura in evul mediu, alcatuit din doua bucati de lemn avand fiecare cate o scobitura in forma de semicerc si care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile osanditilor sau ale robilor; p. ext. catuse, fiare. ◊ Expr. A pune (in) obezi = a subjuga. [Var.: (inv. si reg.) obeada s. f.] – Din sl. obedu.

PLUTA², plute, s. f. 1. Specie de plop ale carui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dand coroanei o forma de piramida lunga si ingusta; plutas² (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic si mai usor decat apa, obtinut din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar si folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, in constructia avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din pluta². ♦ bucata de lemn sau de alt material usor care se leaga de sfoara unditei pentru a o face sa pluteasca la suprafata apei. ♦ Bucatica de lemn usor in care se infige fitilul candelei. – Din scr. plut.

PRAJINA, prajini, s. f. 1. bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

RABOJ, rabojuri, s. n. 1. bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ◊ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabus s. n.] – Din bg., scr. rabos.

PAR¹, pari, s. m. 1. bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. in diferite constructii sau ca parghie, ca ciomag etc. ◊ Loc. adv. Cu parul = cu forta, silit. ◊ Expr. A-i da (cuiva) cu parul in cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a impiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul in cap, se spune cand cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batran, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru indeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamantul. 2. Craca groasa de copac. ◊ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.

METRU, metri, s. m. 1. Unitate fundamentala de masura pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcatuit dintr-o rigla, banda gradata de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) si divizat in centimetri si milimetri, cu care se masoara lungimile. ♦ bucata de lemn (de foc) lunga de aproximativ un metru (1); stiva de lemne (de foc) egala cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de masura a versului; p. ext. ritm determinat de impartirea unui vers in silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unitatilor de timp, determinata de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadenta. – Din fr. metre, lat. metrum.

PERINOC, perinoace, s. n. bucata de lemn fixata deasupra osiei carului sau a carutei, pe care se sprijina dricul. – Din rus. perenoga.

PICOT, picoti, s. m. 1. (Min.) bucata de lemn tare, ascutita la un capat, folosita la saparea galeriilor. 2. (In forma picou, n.) Bordura de dantela cu colturi. ♦ Bulina (3). – Din fr. picot.

POPIC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc noua bucati de lemn cilindrice, fasonate la strung si asezate intr-o anumita ordine, jucatorii urmarind sa rastoarne cat mai multe dintre ele de la distanta, cu o bila mare de lemn aruncata pe un jgheab; (si la sg.) fiecare dintre cele noua piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicarie. 2. Piesa mica de lemn folosita ca proptea in constructia tunelurilor. [Var.: (reg.) popica s. f.] – Pop¹ + suf. -ic.

SIPCA, sipci, s. f. Fiecare dintre bucatile de lemn subtiri si lungi (de forma paralelipipedica) folosite in lucrari de tamplarie sau de dulgherie. – Din bg., scr. sipka.

STEAP, stepi, s. m. (Reg.) 1. Cotor de planta ramas dupa secerat sau cosit. ♦ Maracine ascutit; tepusa, ghimpe. 2. bucata de lemn, scurtatura. – Din scr. stap, germ. Stab.

ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.

COBILITA, cobilite, s. f. bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi la cele doua capete, care se poarta pe umeri si serveste la transportarea galetilor, a cofelor, a cosurilor etc. ◊ Compus: Cobilita-Ciobanului = numele popular al constelatiei Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

DOAGA, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn (putin incovoiate) care formeaza corpul unor vase stranse in cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doaga sau a fi (cam) intr-o doaga = a fi trasnit, nebun; a avea comportari anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudata, sucita). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cadea) in doaga cuiva = a ajunge sa se identifice (in sens rau) cu cineva in felul de a fi, de a gandi. – Lat. doga.

DOP, dopuri, s. n. 1. Bucata de pluta, de cauciuc, de sticla etc. cu care se astupa deschizatura unei sticle, a unul vas ingust etc.; astupus. ◊ Expr. (Mare) cat un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumet) mic si indesat; bondoc. 2. bucata de lemn care astupa deschizatura de sus a fluierului, a cavalului etc., lasand o gaura mica prin care se sufla. 3. Piesa de metal cu care se inchide o conducta. 4. Cerumen adunat in canalul auditiv extern al urechii, care impiedica auzul. – Cf. sas. dop.

TALPIG, (1, 2) talpige, s. n., (3, 4) talpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la razboiul de tesut cu ajutorul carora se schimba itele. 2. S. n. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale curbate cu care sunt prevazute unele scaune fara picioare. ♦ Fiecare dintre talpile unei sanii. ♦ bucata de lemn sau de piatra care se fixeaza sub stalpii unei galerii de mina pentru a impiedica patrunderea stalpilor in talpa galeriei. 3. S. m. Incaltaminte rudimentara alcatuita dintr-o talpa de lemn si o bareta de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Soseta foarte scurta de dama care acopera numai laba piciorului. [Var.: talpic s. m. si n., talpica s. f.] – Talpa + suf. -ig.

TRANCHET, tranchete, s. n. bucata de lemn care impiedica lovirea unei nave acostate de o alta nava ori de chei sau care amortizeaza o asemenea lovire. – Din fr. tranchet.

TUMURUG, tumurugi, s. m. (Reg.) bucata de lemn lunga, groasa, cilindrica (intrebuintata in constructii). – Din tc. tomruk.

SPITA, spite, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn sau dintre barele subtiri de metal care leaga cercul sau obezile unei roti de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, speteaza. 2. Fiecare dintre treptele unei scari; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeasi persoana; p. ext. origine. ◊ Spita neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologica formata din lanturi de specii care au derivat una din alta in decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.

STINGHIE, stinghii, s. f. 1. bucata de lemn lunga si ingusta care se fixeaza (de-a curmezisul) pentru a uni doua sau mai multe elemente ale unei constructii sau pentru a sustine, a intari ceva. 2. (Pop.) Parte a corpului unor fiinte unde se imbina femurul cu oasele bazinului. – Et. nec.

CUJBA, cujbe, s. f. 1. bucata de lemn bifurcata la capat, care se fixeaza in pamant sau intr-un zid si de care se leaga sau se atarna, cu un lant, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine rasucita si parlita in foc, intrebuintata in loc de franghie. – Din scr. guzba.

BUTURUGA ~gi f. 1) Partea de la pamant a unui trunchi (cu tot cu radacina), ramasa dupa ce s-a taiat copacul. ◊ ~ga mica rastoarna carul mare un lucru de mica importanta poate (uneori) duce la transformari importante. 2) Bucata groasa de lemn de foc; bustean; butuc. 3) bucata de lemn groasa si noduroasa. [G.-D. buturugii] /Orig. nec.

CALUS ~uri n. 1) bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us

CARBUNE ~i m. 1) Roca sedimentara de culoare galbuie sau bruna pana la neagra, folosita drept combustibil si ca materie prima in metalurgie si in industria chimica. ~ de pamant. ~ de piatra. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) bucata de lemn in stare incandescenta; jaratic. ◊ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerabdator. 4) Creion negru si foarte moale, folosit in pictura. 5) Boala a unor cereale (porumb, grau), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, cauzata de o ciuperca parazita; taciune. 6) Boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; buba-neagra. /<lat. carbo, ~onis

CEATLAU ~ie n. pop. 1) Bat gros; ciomag; bata. 2) Lovitura data cu un astfel de bat. 3) bucata de lemn cu care se strange prin rasucire legatoarea unei sarcini (de lemne, de paie etc.). 4) Bara de lemn, prinsa de inima carutei, la care se inhama inca un cal. [Sil. cea-tlau] /<ung. csatlo

COBILITA ~e f. bucata de lemn curbata, cu carlige sau crestaturi la capete, care se poarta pe umeri si serveste, de obicei, la transportul galetilor cu apa sau a cosurilor; coromasla. /<bulg., sb. kobilica

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

DOP ~uri n. 1) Bucata de pluta (sticla, cauciuc etc.) cu care se astupa gura ingusta a unui vas. 2) fig. Om mic si indesat. 3) (la unele instrumente muzicale de suflat) bucata de lemn care acopera partial deschizatura de sus, lasand o gaura mica prin care se sufla. 4) Piesa de metal cu care se inchide o conducta. /<sas. dop

OBADA obezi f. 1) Fiecare dintre bucatile care alcatuiesc partea periferica circulara a unei roti de lemn. 2) Parte a unei roti de automobil pe care se monteaza cauciucul. 3) la pl. inv. Instrument de tortura format din doua bucati de lemn, fiecare fiind prevazuta cu cate o scobitura in forma de semicerc, care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile condamnatilor /<sl. obedu

PERINOC ~oace n. bucata de lemn care se fixeaza deasupra osiei pentru a sustine dricul carului. /<rus. perenoga

POP¹ ~i m. 1) Stalp la prispa sau la pridvor care sustine streasina acoperisului; parmac. 2) bucata de lemn in care se fixeaza batca sau nicovala. 3) Manunchi de anumite plante (canepa, in, stuf etc.) puse in picioare la uscat. /<bulg. pop

POPRITOARE ~ori f. reg. 1) bucata de lemn (par, stalp, prajina etc.) cu care se sprijina provizoriu ceva; proptea. /a popri + suf. ~toare

POSTEUCA ~ci f. pop. bucata de lemn pe care se sprijina carul, cand se scoate roata pentru a unge osia. /<bulg., rus. podstavka

PROPTEA ~ele f. 1) bucata de lemn (par, stalp, prajina etc.) cu care se sprijina, provizoriu, ceva (ca sa nu se pravaleasca). 2) fig. mai ales la pl. Sustinere nemeritata (acordata cuiva). 3) fig. Persoana care acorda asemenea sustinere. /v. a propti

SCANDURA ~i f. bucata de lemn cu suprafata plana, obtinuta prin taierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosita in lucrari de constructie, tamplarie etc. ◊ (A fi sau a ramane) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lasa pe cineva ~ (sau ca ~a) a saraci pe cineva. [G.-D. scandurii] /<lat. scandula

STINGHIE ~i f. 1) bucata de lemn lunga si ingusta, fixata de-a curmezisul unei constructii pentru a face legatura dintre diferite elemente ale acesteia si pentru a le intari. 2) Parte a scheletului omului, unde se articuleaza femurul cu oasele bazinului. [G.-D. stinghiei; Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

SITA ~e f. bucata de lemn, asemanatoare cu sindrila, folosita pentru acoperitul caselor taranesti. /<sb. stica, bulg. stita

DUNAJ s.n. (Mar.) Bucati de lemn sau de alte materiale folosite pentru protectia marfurilor din magaziile unei nave. [< engl. dunnage].

chilimie sf [ Atestare: revista „Ion Creanga”, VIII, 89 ; Varianta: chilmie ; Plural: chilimii ; Etimologie: кулимия ] (Regional) 1. Speteaza la car de care e legata leuca. 2. bucata de lemn cu doua brate in forma de „U” intrebuintata la un car fara loitre atunci cand se tranporta lemne. 3. Tepi (ca la sanie) pusi la carul lungit, pentru a se putea transporta lemnele mari, netaiate. 4. Carul fara loitre. 5. Lemnele incarcate pe un car fara loitre.

crant, cranturi, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucati de lemn cioplite ce se bat pe stalpi asezati fata in fata la 40 cm departare; intre randurile de paiente se pune pamant pentru formarea zidului unei case de tara.

baston (bastoane), s. n. – bucata de lemn. – Var. baton, s. n. (bagheta, bucata). Mr. bascune, megl. bastun. It. bastone (sec. XVIII); in dialecte, prin intermediul ngr. μπαστούνι (cf. Ruffini 334) sau tc. bastun. Baton se foloseste aproape exclusiv pentru bucatile de ciocolata, fr. baton de chocolat.

priteasca s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei sau a trasurii, de care se leaga streangurile hamului.

privesti, privestesc, vb. IV (reg.) 1. (despre lichide) a acoperi, a trece peste, a revarsa peste margini. 2. (despre tesaturi, materiale textile, obiecte confectionate) a tivi indoind sau innadind materialul; a intoarce, a dubla pentru a face o tivitura dubla; a coase doua bucati una peste alta; a insaila; a petrece una peste alta marginile unui obiect de imbracaminte. 3. (despre sindrila, sita, scanduri) a fixa, a aseza (partial) una peste alta intr-un anumit fel; (despre bucati de lemn, grinzi) a suprapune capele pentru a innadi. 4. (despre obiecte, pereti) a astupa o crapatura. 5. (in forma: privesti) a umbla incercand sa nu fie observat.

bulfeu (bulfeie), s. n. – bucata de lemn care leaga cele doua piese orizontale ale jugului. Mag. belfa (Mindrescu 138).

sapura, sapurez, vb. I (reg.; despre bucati de lemn) a taia oblic la capete, pentru a se putea imbuca unul cu altul.

PICOT s.m. (Mine) bucata de lemn tare, ascutita la un capat sub forma conica, servind la saparea galeriilor. [< fr. picot].

sistor, -oare, s.m. si f. 1. (pop.; s.m. si f.) fiecare dintre bucatile de lemn (sau de fier) prinse la capete in tarcoalele prasnelului de la moara si care se angreneaza cu maselele rotii. 2. (reg.; s.m.; la pl. cu forma: sustori) fiecare dintre bucatile de lemn prinse in jurul rotii sau al carului, care pune in miscare joagarul. 3. (reg.; s.f.) fuscel la loitra. 4. (reg.; s.f.; in forma: sustoare) speteaza (la grapa). 5. (reg.; s.f.) fofelnita vartelnitei. 6. (reg.; s.m. pl.; in forma: sustori) falceaua melitei. 7. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre chingile de fier orizontale care intaresc usa unei case. 8. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre grinzile intre care se fixeaza fereastra. 9. (reg.; s.m. pl.) fiecare dintre stalpii verticali care sprijina streasina casei. 10. (reg.; s.f. pl.) fiecare dintre barnele care marginesc intrarile strungii la o stana. 11. (reg.; s.m.) par ascutit care se pune in varful caselor taranesti.

stafla, stafle, s.f. (reg.) 1. stinghie groasa de lemn, cu patru muchii; scandura groasa. 2. (la pl.; in forma: staple) bucati de lemn pe care se sprijina podeaua la casele podite cu scanduri.

sughia, sughiez, vb. I (reg.; despre bucati de lemn, de piele) a subtia.

TRANCHET s.m. bucata de lemn care impiedica lovirea unei nave acostate de o alta nava sau de chei. [< fr. tranchet].

jujeu (jujeie), s. n. – 1. bucata de lemn atirnata la gitul ciinilor pentru a-i impiedica sa alerge dupa vinat. – 2. Carcasa prevazuta cu o funie rasucita, unde se leaga si se bat ciinii, in prima zi de luni a postului. – Var. jijeu, jugau. Sl. zezeli „zgarda” (Cihac, II, 161; Tiktin; DAR). Ultima var. indica o incrucisare cu jug.

lisita (lisite), s. f. – bucata de lemn arcuita care fixeaza cuiul inimii la oistea din spate a carutei. Sb. lisice „legatura” (Candrea), sau bg. lesici (Conev 69).

orcic (orcicuri), s. n. – Fiecare din cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei unde se agata hamul. – Var. orsic, urcic. Germ. Ortscheit, prin intermediul pol. orczyk (Cihac, II, 230). In Mold. – Der. orcicar, s. n. (latul streangului de la ham care se prinde de orcic).

ravar (ravare), s. n. – 1. Masa de stors zerul, scindura cu jgheab pentru a presa brinza. – 2. Strecuratoare de brinza, vas de lut cu fundul gaurit. – 3. Ghiveci de flori. – 4. bucata de lemn cu crestaturi pentru presat brinza. Sb. rovar (Candrea), din sl. rovu „crestatura”, cf. raboj, ravas.

scindura (-ri), s. f. – bucata de lemn cu forma dreptunghiulara, obtinuta prin taierea longitudinala a bustenilor. – Mr. scindura, megl. scǫndura. Lat. scandula (Puscariu 1552; REW 7652), cf. calabr. scandula, cat. escandia, sp. escanda (arag. escalla), port. escandea. – Der. scindurea, s. f. (scindura mica; bulfeu la jug); scindurice, s. f. (scindura mica; piedica la razboiul de tesut); scindurarie, s. f. (scinduri multe; depozit de scinduri).

BARA, bare, s. f. 1. Drug de metal (care urmeaza sa fie prelucrat). ♦ bucata de lemn sau de metal, de lungime si grosime variabila, avand diferite intrebuintari. 2. Fiecare dintre cei trei stalpi care delimiteaza poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-un sul de metal fixat pe doi stalpi. 3. Bariera care desparte, la instantele judecatoresti, pe judecatori de avocati si impricinati; p. ext. locul de unde se pledeaza in fata instantei. 4. Semn grafic in forma unei linii verticale sau orizontale, folosit ca element de separare in interiorul unui text; (Muz.) semn in forma de linie verticala, intrebuintat la separarea masurilor pe portativ. 5. Ridicatura a fundului marii la gura unui fluviu, formata prin ingramadirea nisipului sau a malului. 6. Valul care urca de la gura unui fluviu spre amonte o data cu fluxul, la marile cu maree importanta. – Fr. barre.

BAT, bete, s. n. 1. bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

TUTUC, tutuci, s. m. (Reg.) bucata de lemn scurta; butuc.

CALDARAM, caldaramuri, s. n. Pavaj executat cu bolovani, cuburi etc. de piatra sau (in trecut) cu bucati de lemn; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Tc. kaldırım.

CASTANIETA, castaniete, s. f. Instrument (raspandit in Spania), folosit la acompanierea dansului si a muzicii, format din doua bucati de lemn sau de fildes prinse de degete, care sunt lovite una de alta. [Pr.: -nie-] – Fr. castagnettes.

CALUS, calusuri, s. n. 1. bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Bucatica de lemn de forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Calusar (1). – Din cal + suf. -us.

CEATLAU, ceatlaie, s. n. (Reg.) bucata de lemn cu care se rasuceste funia sau lantul trecut peste o sarcina (de fan, de lemne etc.) spre a o strange. ♦ Prajina adaugata la inima carutei spre a inhama inca un cal. ♦ Bat gros; bata, ciomag. [Var.: cetlau s. n.] – Magh. csatlo.

CHEZAS, -A, chezasi, -e, s. m. si f. 1. (Inv.) Persoana care garanteaza cu averea sa pentru o datorie facuta de altul; p. ext. persoana care isi ia raspunderea pentru cineva sau ceva. 2. (Rar; la m.) bucata de lemn pe care se asaza un obiect, pentru a evita contactul direct cu pamantul. – Magh. kezes.

2) cep n., pl. uri (lat. cippus, palisada; it. ceppa, pv. vfr. cep, sp. cepo, ceia ce ramine in pamint dintr´un copac taiat, Abruzzo ceppe, cep. D. it. sau rom. ar putea veni si vsl. cepu, sirb. bg. cep, rut. cip, ung. csepp). bucata de lemn pusa orizontal ca sa astupe gaura unui butoi (la butelii se zice dop si e pusa vertical). Ciot in trunchiu bradului. A da cep unui butoi, a-i face o gaura si a-i pune cep.

1) clot n., pl. uri (germ. sas. klotz, butuc, bulgare, de unde si pol. ceh. kloc, butuc. V. si colt). Munt. Mold. sud. Bulgare, sfaramatura [!]: cloturi de caramida. Munt. Olt. bucata de lemn (ori si de metal) care sprijina ceva. Vechi. (Beld. s. a.). Canaf, ciucure. A ti se face minile clot de apa, a ti se zbirci de prea multa tinere in apa. S. m. Munt. vest (?). Bustean de brad (bila).

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

corniz n., pl. e, si corniza f., pl. e (turc. korniza, d. ngr. kornitsa, care vine d. it. cornice; bg. korniza, rus. karniz, ung. kornis, germ. karnies. V. cornisa). Est. bucata de lemn care seamana a cornisa si de care se atirna perdelele. (Sint si cornize metalice de forma unor vergi). – In vest galerie.

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in Tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

crimpei n., pl. eie (vsl. krompeli, d. krompu, mic, de unde si krompeti, a se zgirci). Fragment, frintura, bucata (de lemn s. a.). Portiune (de drum) s. a. Fig. Crimpei de vorba.

crucioi n., pl. oaie (d. cruce). Vest. bucata de lemn de care se leaga sleaurile la trasura cu doi cai (fr. palonnier). – In est orcic.

BARA, bare, s. f. 1. bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.

BUTUC, butuci, s. m. 1. bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

BUTURUGA, buturugi, s. f. bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac; butuc, butura. ♦ bucata groasa de lemn de foc; bustean. – Cf. butura si tumurug.

SVEMER, svemere, s. n. bucata cilindrica de lemn, ancorata in pozitie orizontala in apa unui fluviu, care serveste ca indicator pentru zonele cu navigatia interzisa. – Din germ. Schwemmer.

ZBURATURA, zburaturi, s. f. 1. bucata scurta de lemn cu care se arunca intr-un pom sau dupa o pasare; scurtatura. ♦ Aschie, tandara. ♦ (Inv.) Sfaramatura de plumb sau de fier cu care se incarcau armele de foc. 2. Miscare de aruncare; distanta pana la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburatura de prastie. – Zbura + suf. -atura.

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije metalice cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. [Pr.: -ri-eci] – Zgaria + suf. -eci.

MARCHETARIE, marchetarii, s. f. Procedeu de decorare a unui obiect (de lemn), prin aplicarea pe suprafata lui a unor bucati mici de lemn exotic de esente si culori diferite, de fildes, de metal etc.; p. ext. obiect (decorativ) obtinut prin acest procedeu. – Din fr. marqueterie.

SITA, site, s. f. bucata subtire de lemn asemanatoare cu sindrila, dar mai scurta decat aceasta, folosita pentru captusirea si acoperirea caselor taranesti, a cabanelor etc.; p. ext. sindrila. – Din scr. stica.

LODBA, lodbe, s. f. (Reg.) bucata lunga de lemn, despicata dintr-un trunchi de copac; scandura groasa facuta din despicatura unui trunchi, cioplita numai cu securea. [Var.: lobda s. f.] – Din ucr. lodva.

SPART², -A, sparti, -te, adj. 1. Prefacut in bucati, in cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ◊ Expr. (A fi) mana sparta = (a fi) risipitor. A manca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mananca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat in bucati mici (potrivite pentru a fi arse in soba). ♦ (Despre pamant) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de incaltaminte, de imbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

TINDECHE, tindechi, s. f. bucata ingusta de lemn sau de otel, cu dinti la ambele capete, cu ajutorul careia se tine intinsa panza la razboi cand se tese manual. ♦ Mecanism bazat pe o serie de rotite, cu care se intinde panza in latime la razboaiele mecanice. – Lat. tendicula.

TRUNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa intre radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; in sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (In sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat intre acest plan si baza. – Lat. trunculus.

RETEVEI, reteveie, s. n. (Pop.) bucata scurta de lemn; scurtatura. – Et. nec.

SCURTATURA, scurtaturi, s. f. 1. bucata scurta de lemn; retevei. 2. Carare care urmeaza distanta cea mai scurta intre doua puncte. – Scurta + suf. -atura.

lemn s. n., (bucati de arbore, arbori) pl. lemne

BUSTEAN ~eni m. 1) Tulpina a unui copac curatata de crengi; trunchi. 2) bucata groasa de lemn de foc; butuc; buturuga. 3) fig. fam. Persoana lipsita de pricepere si de simtire; om nepriceput si nesimtit. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute. A (se) lamuri ~ a da (sau a primi) o explicatie neclara; a lasa (sau a ramane) nelamurit. /Orig. nec.

BUTUC ~ci m. 1) bucata dintr-un trunchi de copac taiat. 2) bucata groasa de lemn de foc; bustean; buturuga. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute; a dormi bustean. A-i trage cuiva ~cul a pacali pe cineva. 3) bucata din tulpina unui copac gros, destinat efectuarii diferitelor operatii (despicatul lemnelor de foc, taiatul carnii la macelarie etc.); trunchi. 4) inv. Trunchi de lemn, prevazut cu gauri, in care se prindeau mainile, picioarele si gatul arestatilor si prizonierilor. 5) fig. Om prost si needucat. 6) Partea de jos, mai groasa, a tulpinei vitei de vie. 7) Partea centrala a unei roti in care se monteaza spitele. /Orig. nec.

A CIOCARTI ~esc tranz. 1) (un obiect) A taia la nimereala in bucati marunte; a bucati; a cioparti. 2) (lemne, pietre etc.) A taia desprinzand aschii sau bucati (pentru a da o anumita forma); a ciopli. /v. a cioparti

CORDENCI ~uri n. pop. 1) (la razboiul de tesut) bucata alungita de lemn, cu crestaturi pe una din margini, care impiedica rasucirea sulurilor in sens opus. 2) (la melita) Piesa (zimtata) cu care se rup tulpinele de canepa. /coarda + suf. ~enci

COROMASLA ~e f. reg.1) bucata curbata de lemn, prevazuta la ambele capete cu carlige sau cu crestaturi, de care se atarna caldarile sau cosurile si care se poarta pe umeri; cobilita. 2) Parghia balantei. /<ucr. koromyslo

OPREALA ~eli f. pop. 1) v. OPRIRE. 2) Ceea ce opreste realizarea unei actiuni; obstacol. ◊ A pune la ~ a intemnita. 3) bucata de material (lemn, fier, piatra) care se pune sub roata, pentru a impiedica miscarea unui vehicul. ◊ La deal cu opintele si la vale cu ~ele greu la deal, greu la vale. A scoate pe cineva din ~eli a face pe cineva sa-si piarda calmul. [Sil. -prea-] /a opri + suf. ~eala

PLACA placi f. 1) bucata de material (lemn, metal, piatra etc.) cu fetele plane si grosime uniforma, mult mai mica in raport cu fetele. 2) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografica placa de sticla acoperita pe o parte cu emulsie sensibila la actiunea luminii. ~ funerara placa cu inscriptie fixata pe un monument funerar. A schimba (sau a intoarce) ~a a schimba subiectul discutiei sau comportarea fata de cineva. [G.-D. placii] /<fr. plaque

RETEVEI ~ie n. pop. bucata scurta de lemn. /Orig. nec.

SCURTATURA ~i f. 1) bucata scurta de lemn; retevei. 2) Carare, drum ce duce de-a dreptul; calea cea mai scurta. A luat-o pe ~. /a scurta + suf. ~atura

SURCICA ~ele f. bucata mica de lemn desprinsa la taierea, cioplirea sau despicarea acestuia. [G.-D. surcelei; Var. surcea] /<lat. surcellus

ZBURATURA ~i f. 1) Distanta pana la locul de cadere a unui obiect aruncat. 2) Bu-cata mica si subtire de lemn care sare in momentul cioplirii sau taierii; aschie; tandara. 3) bucata scurta de lemn cu care se arunca in cineva sau in ceva; scurtatura. /a zbura + suf. ~atura

gamboase s.f. pl. (reg.) bucati mici de lemn, sfarmaturi de putregai.

bara (bare), s. f. – bucata lunga de lemn sau de metal. Fr. barre. La unele jocuri de copii, se aude cu fonetismul fr., bar. – Der. bara, vb. (a inchide, a impiedica, a intercepta), pe baza fr. barrer; baraj, s. n. (stavilar, zagaz), din fr. barrage.

paleata, palete, si paleti, s.f. (reg.) 1. par, prajina (lunga si subtire), nuia. 2. bucata scurta de lemn cu care se doboara fructele. 3. om foarte inalt; om slab, galbejit.

placintor, placintoare, s.n. (reg.) 1. sucitor (pentru intins foi de aluat), placintar. 2. bucata dreptunghiulara de lemn cu care se calca rufele de panza groasa; mangalau.

scleafa, sclefe, s.f. (reg.) 1. bucata groasa de lemn (despicata dintr-un trunchi). 2. felie, bucata (mare). 3. (in forma: scleaza) fiecare dintre cele doua jumatati ale capului de porc despicat.

stopleag, stoplege, s.n. (reg.) 1. cotor de planta ramas pe camp dupa cosit sau dupa secerat; teapa, ghimpe, steap. 2. tulpina uscata; bucata scurta de lemn. 3. partea tulpinii unui copac ramasa la suprafata pamantului dupa taiere.

SVEMER s. n. bucata cilindrica de lemn, ancorata in apa unui fluviu, ca indicator pentru zonele cu navigatie interzisa. (< germ. Schwemmer)

BUTUC, butuci, s. m. 1. bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; bucata groasa de lemn de foc; bustean. ◊ Expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu se mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; (in trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut.

BUTURUGA, buturugi, s. f. bucata noduroasa sau scorburoasa dintr-un trunchi de copac avand radacinile infipte inca in pamant sau smulsa cu radacini cu tot; bucata groasa de lemn de foc. Buturuga mica rastoarna carul mare (= un lucru neinsemnat poate avea uneori o importanta deosebita). – Din butura + suf. -uga.

ZGARIECI, zgarieci, s. m. (Pop.) Instrument format dintr-o bucata prismatica de lemn, in care se fixeaza doua tije cu varf ascutit si cu ajutorul caruia se traseaza linii paralele pe fata unei piese de lemn. – Din zgaria + suf. -eci.

ZBURATURA, zburaturi, s. f. 1. bucata scurta de lemn cu care se arunca intr-un pom sau dupa o pasare; scurtatura. ♦ Aschie, tandara. ♦ (Inv.) Sfaramatura de plumb sau de fier cu care se incarcau armele de foc. 2. Miscare de aruncare; distanta pana la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburatura de prastie. – Din zbura + suf. -(a)tura.

1) ciont n., pl. cioante si cionturi (ung. csont, os. V. ciontonog, ciunt, ciot si bont). bucata, frintura (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, ciolane: acolo i-au ramas cioantele (V. cioanta): Inghetat ca ciontu (sau numai ciont), inghetat bocna.

PLACARDA, placarde, s. f. bucata de carton, de lemn etc. pe care este scrisa o lozinca, o instiintare etc.; pancarta, placat¹. – Din fr. placard.

sfarghiat, -a, adj. (reg.; despre lemne) aschiat; despicat in bucati subtiri.

toc (-curi), s. n. – 1. Teaca, invelitoare. – 2. Vas de lemn dintr-o singura bucata, putina. – 3. Cadru de usa sau de fereastra. – 4. Condei. – 5. Cutie in care se tine piatra de ascutit. – 6. (Rar) Cornet. – Var. Mold. tioc. Sl. toku (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; cf. Galdi, Dict., 164), cf. sb., cr., slov., mag. tok.

BARSA, barse, s. f. bucata de fier sau de lemn care leaga intre ele brazdarul, cormana si plazul plugului. – Cf. alb. verz.

BARA ~e f. 1) bucata lunga si rigida de lemn sau de metal avand diferite intrebuintari in constructie, tehnica etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale portii la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul in ~. ◊ ~ fixa aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal, fixata intre doi stalpi. ~e paralele aparat de gimnastica constand din doua vergele paralele fixate intre doi stalpi la aceeasi inaltime. 3) jur. Loc rezervat avocatilor intr-o sala de judecata pentru a tine pledoaria. 4) Linie care separa anumite parti in interiorul unui text. 5) muz. Linie verticala cu care se separa masurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care bareaza intrarea intr-un fluviu sau intr-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre

CRAMPON ~oane n. 1) Cui de otel cu care se fixeaza pe traverse sinele de cale ferata. 2) bucata mica de piele, cauciuc, lemn sau cuie de metal fixate pe talpa unor bocanci de sport pentru a impiedica alunecarea. 3) Radacina adventiva a plantelor agatatoare, cu ajutorul careia se agata de corpurile din apropiere. /<fr. crampon

GARNET ~i m. reg. 1) Stejar tanar. 2) bucata scurta si groasa de lemn (de stejar); retevei; scurtatura. /Din garnita

LEAT ~uri n. bucata lunga si subtire de lemn (de obicei in patru muchii) folosita in tamplarie si la constructii; sipca. /<ung. lec

DEBITA¹ vb. tr. 1. a furniza o anumita cantitate de fluid (lichid, gaz), de energie etc. 2. a vinde (marfuri) cu amanuntul. (fig.) a vorbi, a spune lucruri inutile, prostii, minciuni. 3. a taia (lemn, tabla, marmura etc.) in bucati de anumite forme si dimensiuni, care urmeaza a fi folosite sau prelucrate ulterior. (< fr. debiter)

BARSA, barse, s. f. (Reg.) bucata de fier sau de lemn care leaga intre ele brazdarul, cormana si plazul plugului. – Comp. alb. verz.

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar in caramidarie, olarit, cizmarie. 2. bucata (de sapun, de branza etc.) de forma tiparului in care a fost turnata. 3. bucata (paralelipipedica) de piatra, beton sau lemn, care serveste la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.

PAVEA, pavele, s. f. 1. Bloc, bucata de piatra, de caramida, de lemn etc. (de forma cubica), folosita la executarea pavajelor. ◊ Expr. (Reg.) A numara pavelele = a umbla fara rost, a bate strazile. 2. (Iesit din uz) Pavaj. – Din fr. pave.

DESPICATURA, despicaturi, s. f. 1. Taietura, crapatura facuta in lungime. 2. bucata despicata, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -atura.

lemn-DULCE s.n. Planta erbacee, comuna in sudul Europei si in Orient (Glycyrrhiza glabra), ale carei radacini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizata pentru aromatizarea dulciurilor si a bauturilor; se comercializeaza sub forma de batoane, bucati sau pudra. Din sirop de lemn-dulce, negru si vascos, se fabrica dulciuri (spirale, bastonase, bomboane), asemanatoare cu guma de mestecat, de culoare neagra si amarui. – Cf. germ. Sußholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= radacina dulce).

spanta, spanti, s.f. (reg.) 1. bucata mica de fier. 2. (in exploatarea lemnului) placa de fier cu trei sau patru colti, care se fixeaza pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micsora viteza de coborare a bustenilor.

ciosvirta (ciosvarte), s. f. – 1. (Inv.) Sfert, a patra parte. – 2. Sfert dintr-un animal. – 3. Bat care provine dintr-un lemn taiat in patru parti. – 4. Parte, bucata de carne, halca. – Var. cesvirta, (inv.) cetvirta, cetvert. Sl. cetvrutu „sfert”, probabil prin intermediul unei forme *cestvrutu datorita contaminarii cu sl. cestu „parte” (Puscariu, Dacor., VI, 313 si VIII, 114; Puscariu, Lr., 291; DAR; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52); cf. bg. cetvrutu, sb. cetvrt. Cf. sfert. – Der. ciosvirti, vb. (a face bucati).

PAVEA s. f. bloc, bucata de piatra, de caramida sau lemn, cubica, pentru pavaje. (< fr. pave)

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar. 2. bucata (de sapun, de branza etc.) de forma tiparului in care a fost turnata. 3. bucata (paralelipipedica) de piatra, beton sau lemn, care serveste la executarea unor pavaje – Tc. kalıp.

IMPANAT, -A, impanati, -te, adj. 1. (Despre pasari) Acoperit cu pene. ♦ (Inv.; despre sageti) Careia i s-a fixat o pana de pasare in capatul neascutit pentru a putea zbura mai usor la lansare; care este prevazut cu o pana. ♦ (Reg.) Impodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre un loc, un teren etc.) Plin, intesat, impanzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) In care s-au introdus bucati de usturoi, de slanina etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucati) Intepenit, fixat cu o pana de lemn sau de metal. [Var.: (Inv.) impenat, -a adj.] – V. impana.

PANCARTA, pancarte, s. f. bucata (mare) de carton, de panza, de lemn etc. pe care este scrisa o lozinca, o instiintare etc.; placarda. – Din fr. pancarte.

PARAITOARE ~ori f. 1) Jucarie prevazuta cu niste aripioare de lemn, care, la bataia vantului, produc paraituri. 2) bucata de hartie, prinsa de capetele de sus ale spetezelor zmeului; vajaitoare. 3) Specie de lacusta care produce in timpul zborului un fel de paraituri. [G.-D. paraitorii; Sil. -ra-i-] /a parai + suf. ~toare

crampoi, crampoaie, s.n. (reg.) 1. bucata mare dintr-o stofa, dintr-un lemn, dintr-o paine etc. 2. calus.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas de lut, de lemn sau de tinichea in care se pun bucatele; strachina. ◊ Expr. A manca dintr-un blid cu cineva = a fi in mare intimitate cu cineva. Pe (sau pentru) un blid de linte = pentru o rasplata neinsemnata (primita ca pretul unei josnicii). 2. (La pl.) Vase de bucatarie. – Din sl. bliudu.

A CIOPLI ~esc tranz. 1) (lemne, pietre etc.) A taia desprinzand aschii sau bucati (pentru a da o anumita forma); a ciocarti. 2) fig. (texte) A imbunatati prin redactare minutioasa; a cizela; a slefui. 3) A face sa se ciopleasca. /<bulg. toplja, topljiti

SEZLONG ~uri n. Scaun usor si plia-bil, constand dintr-o bucata de panza fixata pe un schelet de lemn sau de metal. /<fr. chaise-longue

BUDAI, budaie, s. n. (Reg.) 1. Vas de lemn in care se pastreaza laptele, se duc bucatele la camp, se tin bauturi etc. ♦ Putinei. 2. Trunchi scobit, intrebuintat ca ghizd la fantana; p. ext. fantana putin adanca. [Var.: budui s. n.] – Magh. bodony.

GHERGHEF ~uri n. 1) Cadru constand din doua cercuri concentrice de lemn sau de metal, pe care se intinde o bucata de panza pentru a fi brodata. 2) Tesatura intinsa pe un asemenea cadru. /<turc. gergef

DEBITA¹ vb. I. tr. 1. A vinde (marfuri) cu amanuntul. 2. A da, a furniza o anumita cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovai multe. ♦ A declama. 4. A taia (lemn, tabla, blocuri de piatra, de marmura etc.) in bucati de anumite forme si dimensiuni. [< fr. debiter].

crivala f., pl. e, ca nicovala, -le (vsl. krivalo, d. krivu, curb; sirb. krivalja, un fel de vita. V. crivea). Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu [!] cailor cind treiera. Crivea, scirleica (de rasucit funiile). Un fel de stringatoare dulghereasca de forma unui patrat c´o lature [!] formata de un mare surub tot de lemn de tinut strins doua piese. O bucata de ramura mai groasa retezata si fixata in al carei virf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (in vest se numeste asa si troaca in care se pune drobu). Vest. Manivela la joagar.

CRETA s.f. 1. Carbonat de calciu natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. 2. bucata de creta (1), care serveste la scris pe tabla, pe lemn etc. [< lat. creta].

ASCHIE, aschii, s. f. bucata mica, subtire, care se desprinde sau sare dintr-un lemn, dintr-o piatra etc. prin cioplire, prin spargere etc. [Var.: (reg.) haschie s. f.] – Lat. ascla (= astula sau assula).

FURURA s.f. 1. (Constr.) Placa de lemn sau de metal destinata umplerii golurilor dintre elementele de constructie. 2. bucata de blana din mai multe piei, folosita drept captuseala la paltoane; misada. [< fr. fourrure].

PONCE adj. invar. Piatra ponce = roca eruptiva, spongioasa si foarte usoara; bucata dintr-o astfel de roca, folosita mai ales la slefuitul lemnului si al altor materiale. [Pron. pon-ce. / < fr. (pierre) ponce].

clot¹, cloturi, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar taiat in bucati; balvan, bulan, butuc, colchis, coltis, gros; boc, bustean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la innaditul tanjelilor. 3. zavor.

ASCHIE ~i f. bucata mica si subtire desprinsa dintr-un corp (mai ales dintr-un lemn sau os). [G.-D. aschiei; Sil. -chi-e] /<lat. ascla

ZMEU² zmeie n. Jucarie constand dintr-o bucata de hartie sau din panza fixata pe un cadru dreptunghiular de lemn, care, tinuta de o sfoara lunga, se inalta in aer, cand bate vantul. /<sl. zmii

surcalau, surcalaua, s.n. (reg.) 1. bucata de fier sau de sarma folosita la curatirea lulelei. 2. vergea de lemn cu care se imping gloantele din teava pustii de soc. 3. bat ascutit, nuia sau prajina cu varf de fier, cu care se indeamna vitele la mers; stramurare, stramurarita. 4. sula. 5. fusul tevii de la suveica; huludet.

CEFAR, cefare, s. n. 1. Partea superioara a jugului, de forma unei bare de lemn cu doua curburi, care se asaza pe ceafa unor animale de tractiune. 2. bucata de panza care se prinde la ceafa de chipiu, pentru a apara ceafa de arsita soarelui; curea care se prinde la ceafa. – Ceafa + suf. -ar.

FRIGE vb. III. In gastronomie, mod de a prepara, in special carne, dar si alte alimente, prin expunere directa la radiatii calorice, in diverse feluri: la frigare = bucati de alimente sau un animal intreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la protap = pe o vergea sprijinita de doua cracane; la gratar = pe un gratar deasupra unor carbuni incinsi, la flacara de gaz sau pe un gratar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptura la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.

prevesteala, prevesteli, si prevestele, s.f. (reg.) 1. val, ceata (care tulbura vederea), incetosare, impaienjenire; cataracta, leucom. 2. (inv.) diafragma (la corp). 3. peritoneu. 4. membrana care inveleste sub coaja continutul oului. 5. pielita formata deasupra laptelui. 6. seva arborilor de sub coaja. 7. numele unor obiecte folosite la intarit, la fixat, la innadit (sub forma: privisteala); bucata de scandura, sipca adaugata la ceva; (sub forma: privistea, prevestea) pana de lemn.

strujea, strujele, s.f. (reg.) 1. bucata subtire taiata sau rupta din ceva; felie subtire de paine; scrijea. 2. aschie de lemn, talas, geluitura, span.

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci. ◊ ~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) Piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

PANA² pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna

clocotici s.m. (reg.) 1. bucata de flanela cu care taranii isi invalesc piciorul pana la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotita, nucusoara, vonicer, lemn-cainesc, salba-moale. 3. planta cu flori galbene si cu pete albastrii; sunatoare. 4. macris de camp; glojan, corles, clococean.

TARATA, tarate, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Invelis al grauntelor de grau, de porumb etc. zdrobit prin macinare si separat de faina la cernut. ◊ Expr. Scump la tarate si ieftin la faina, se spune despre cel care este zgarcit la cheltuieli marunte, dar risipitor cand nu trebuie. (Reg.) A face (pe cineva) tarate = a rupe in bucati, a omori (pe cineva). (Reg.) A se dedulci ca calul la tarate = a se deprinde cu binele. 2. Rumegus (de lemn). 3. (Reg.) Matreata (a pielii). – Din bg. trici, scr. trice.

codru si (Ial.) crod m. (cp. cu vsl. krada, rug, gramada de lemne; rut. koroda, copac ramuros. De aci si alb. kodra, deal. Evolutiunea semantica ar fi: „copac ramuros [!], padure mare, munte, bucata mare”. Cp. cu lat. saltus, munte paduros. Cp. si cu crov). Munte (Ps. S. si azi Ban.). Padure imensa si neumblata. Hot de codru, tilhar, bandit. A fura ca´n codru, a fura fara frica de pedeapsa. bucata mare de pine [!] ori de mamaliga: flamindu codri viseaza, si vrabia mei (Prov.). V. crihan, cocolan, halca, socomete.

purici, puricesc, vb. IV (reg.) 1. (despre sipci, cuisoare sau pene de lemn) a bate in peretii sau in barnele unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul; a fixa cu purici (pietre). 2. (despre bucati mici de caramida sau de piatra) a lipi pe peretii noi ai unei case, pentru a le mari rezistenta.

AMNAR, amnare, s. n. 1. bucata de otel cu care se loveste cremenea spre a scoate scantei in vederea aprinderii fitilului sau iascai. 2. (Reg.) Fiecare dintre stalpii de lemn care se pun la colturile unei constructii taranesti, pentru a sprijini acoperisul. 3. (Reg.) Maner de lemn cu ajutorul caruia se invarteste si se fixeaza sulul la razboiul de tesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se ridica sau se coboara fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amanar s. n.] – A + manar[e] (< lat. manuale).

AMNAR, amnare, s. n. 1. bucata de otel cu care se scot, prin lovire, scantei din cremene; se intrebuinteaza la aprinderea focului si la ascutit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stalpii de lemn care se pun la colturile unei constructii taranesti, pentru a sprijini acoperisul. 3. (Reg.) Maner de lemn cu ajutorul caruia se invarteste si se fixeaza sulul la razboiul de tesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se ridica sau se coboara fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amanar s. n.] – Din a³ + manar[e] (< lat. manuale).

ciozvirta f., pl. e si ti (din vechiu cetvirta, d. vsl. cetvrutu, sfert. V. ciocirtesc). Sfert de animal la bucatarie, ciric, butuc, picior cu o bucata cu carne: Apoi palosu scotea, Patru ciozvirti il facea (Teod. 593). – Si cezvirta, ciovirta si ciofirta. In Mold. ciofirta, „sfert de stinjin de lemne”.

amnar (amnare), s. n. – 1. bucata de otel cu care se loveste cremenea spre a scoate scintei; uneori foloseste si pentru a ascuti. – 2. Dispozitiv cu care se urca sau se coboara fierul lat al plugului. – 3. Miner de lemn cu care se invirte sulul la razboiul de tesut. – 4. Stilpi de lemn pusi la colturile constructiilor taranesti spre a sprijini acoperisul. – Mr. manar, megl. manar, amnar. Lat. manuārius (dupa Puscariu 82; REW 5332; DAR), cf. miner. Mai putin probabila este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Korting 4706), daca luam in consideratie rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, si GS, II, 317, se gindeste la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mina.

FREZA¹, freze, s. f. 1. Unealta aschietoare cu unul sau cu mai multe taisuri, dispuse simetric in jurul unui ax si avand o miscare de rotatie, folosita la prelucrarea metalelor, a lemnului si a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freza-modul = freza profilata, utilizata la prelucrarea rotilor dintate. 2. Masina de frezat. 3. Masina agricola avand organul activ format dintr-un ax rotitor prevazut cu gheare si cutite, care rupe bucati din pamant, le sfarama si le amesteca. 4. (Urmat de determinarea „rutiera”) Masina de lucru rutiera folosita pentru ruperea, maruntirea si amestecarea cu lianti a stratului superficial de pamant, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.

IMPANA, impanez, vb. I. Tranz. 1. A introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in unele legume bucatele de usturoi, de slanina etc. ♦ Fig. A umple, a intesa, a impanzi un loc. 2. (Tehn.) A reduce jocul dintre doua sau mai multe obiecte, piese etc., introducand intre ele pene de lemn sau de metal. – Lat. *impinnare sau in + pana.

GRATAR, gratare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori incrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru inlesnirea patrunderii aerului si inlaturarea cenusii in (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru impiedicarea patrunderii corpurilor straine in instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse intr-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ◊ Loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa incaltamintei. 4. Partea de deasupra ieslei, in forma de scara inclinata fixata de-a lungul peretelui, in care se pune fanul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

TAMPON ~oane n. 1) med. bucata de vata sau de tifon sterilizat, care se aplica pentru oprirea hemoragiei sau absorbirea puroiului. 2) tehn. Piesa constand dintr-un disc mare de otel si un resort puternic, plasata la extremitatile vehiculelor de cale ferata, pentru amortizarea socurilor si mentinerea unei anumite distante intre acestea. 3) fig. Obiect de birou format dintr-un suport arcuit de metal sau de lemn, pe care se aplica hartie sugativa, folosit pentru a usca cerneala dupa scriere. /<fr. tampon

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti in jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se infasoara urzeala sau tesatura. ◊ Expr. Cu (rar prin) un sul subtire = printr-un calcul fin, cu istetime, cu siretenie. ♦ Bara folosita la gimnastica. 2. Perna lunga, de forma cilindrica, care se pune ca ornament sau ca rezematoare la capatul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de perna cilindrica ce se pune intre geamurile ferestrelor, pentru a impiedica patrunderea frigului in interiorul incaperii. 3. bucata dintr-un material flexibil infasurata in forma de cilindru. Sul de hartie. ♦ Expr. A face (sau a strange) sul = a infasura in forma de cilindru. 4. Fig. Coloana de fum, de foc sau de praf; tromba. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vant. ♦ Manunchi de lumina, de raze sau de vapai. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum).

despica (despic, despicat), vb. – 1. A taia lemnul in sens longitudinal. – 2. A taia, a trece prin, a strapunge. – 3. (Refl.) A se crapa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pintecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Puscariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pintecele” se ajunge cu usurinta la „a despica” in general. Totusi, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvint, iar Candrea si Scriban pleaca de la spicum. – Der. despicatura, s. f. (inv., bucata dintr-un animal sacrificat; bucata; aschie).

PLACA s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticla, ebonita etc. ♦ ~ aglomerata = placa din aschii de lemn presate cu diferiti lianti; ~ fotografica = placa de sticla acoperita pe una din fete cu o emulsie fotosensibila; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se afla o pasta de materie activa. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a intoarce) a = a schimba subiectul unei discutii sau comportarea fata de cineva. 3. ~ turnanta = disc de otel sau de fonta, prevazut cu sine, care, rotindu-se pe un pivot, serveste la intoarcerea vehiculelor usoare de cale ferata; (fig.) raspantie, incrucisare de drumuri. 4. ~ de fundatie = fundament de beton al unei cladiri; placa de baza. 5. tabla pe care este scris, sapat ceva. 6. proteza dentara. 7. ~ continentala = bucata relativ independenta a scoartei terestre, de forma unei calote sferice, care se misca in raport cu altele. (< fr. plaque)