BUN, -A, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. si f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care are calitati. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea (fara deosebire), oricine. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. Care se achita de obligatiile morale si sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = indemn intelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a incapea etc.) in (sau pe) maini bune = a fi sau a ajunge la o persoana de incredere. A pune o vorba (sau un cuvant) bun(a) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a sustine pe cineva. ◊ Compuse: bun-simt = capacitate bazata pe experienta cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: buna purtare = comportare conforma normelor moralei si educatiei: certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva; buna-cuviinta = purtare cuviincioasa, crestere aleasa. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator, indatoritor; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i provoca cuiva o suparare. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala, o nostimada. A o pati buna = a avea necaz. (Ir.) Buna treaba! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am dres-o (sau frant-o), se spune atunci cand ai dat de o situatie dificila sau inoportuna. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poama buna, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorala. ◊ Compus: bun-gust = simt estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut, agreabil. 5. Linistit, tihnit, fara griji; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! ◊ Compus: (Bot.) buna-dimineata = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare data de autor, de editura, de redactie sau de alti beneficiari pe tiparul de corectura sau de proba, dupa care incepe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre functiunile lor) Care functioneaza bine. ◊ Expr. Bun de gura = limbut. Bun de mana = indemanatic, abil. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu incapatanare. A sti una si buna = a se incapatana in sustinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie. IV. Adj. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplacut, rau. VI. Adj. 1. Zdravan, puternic, strasnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. In buna parte = in masura importanta. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc etc.) = o parte insemnata (de timp, de loc, etc.). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. ◊ Compuse: buna-credinta s. f. = a) obligatie de comportare corecta pe care partile trebuie s-o respecte la incheierea si la executarea contractelor sau, in cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane ca actioneaza in temeiul unui drept si conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de buna-credinta = sincer, cinstit. 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = candva, odata; pe neasteptate. VII. Adj. (Despre legaturi de rudenie) De sange, adevarat. Tata bun. ♦ Var bun sau vara buna = var primar sau vara primara. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. si f. (Inv. si pop.) Bunic, bunica. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanta in circulatia economica. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce poseda cineva; avut, proprietate, avere; bogatie, avutie. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ◊ Bune oficii = interventie a unui stat pentru determinarea altor state in vederea rezolvarii pe cale pasnica, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Lat. bonus.

CHEFLIU, -IE, cheflii, adj. Caruia ii plac chefurile; p. ext. cu chef, ametit de bautura; vesel, bine dispus. – Din tc. keyfli (lit. keyifli).

INDISPUS, -A, indispusi, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este suparat, mahnit. ♦ Care nu se simte bine, care este usor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este in perioada de m*********e. – V. indispune. Cf. fr. indispose.

INIMA, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat in partea stanga a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contractiile sale ritmice, circulatia sangelui in organism, la om si la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burta, pantece, ranza. ◊ Expr. A (mai) prinde (de) inima = a scapa de senzatia de slabiciune dupa ce a mancat, a se (mai) intrema, a (mai) capata putere. Pe inima goala = cu stomacul gol, fara a fi mancat ceva. A (se) simti greu la inima = a-i fi greata, a-i veni sa verse. 3. (La cartile de joc) Cupa². 4. Piesa sau organ de masina care are forma asemanatoare cu o inima (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerata ca sediu al sentimentelor umane: a) (In legatura cu bucurii, placeri) I s-a bucurat inima cand a auzit vestea cea buna. ◊ Loc. adv. Dupa (sau pe) voia (sau pofta) inimii = dupa plac, nestingherit, cum ii e dorinta. Cu (sau din) toata inima sau cu draga inima = cu tot sufletul, cu foarte mare si sincera placere. ◊ Expr. A rade inima in cineva sau a-i rade cuiva inima = a fi bucuros, satisfacut, multumit. A unge (pe cineva) la inima = a face (cuiva) placere; a incanta, a bucura (pe cineva). Cat ii cere (cuiva) inima = atat cat vrea, cat pofteste, cat are placere. A-i merge (cuiva ceva) la inima = a-i placea (ceva) foarte mult. A-si calca pe inima = a renunta la propriul punct de vedere, la propria opinie sau placere. (A fi) cu inima usoara = (a fi) fara griji, bine dispus, cu constiinta impacata. b) (In legatura cu suferinte, dureri, necazuri) Il doare la inima cand vede atata risipa. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inima = a provoca (cuiva) o durere morala, o suparare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi mila de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfarsi la inima = a se imbolnavi, a muri de durere, a fi colpesit de durere. A avea ceva pe inima = a fi chinuit de un gand neimpartasit, a avea o taina in suflet. A-si racori inima = a spune ce are pe suflet, a-si descarca sufletul. A pune (ceva) la inima = a se supara (pentru ceva) mai mult decat merita. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispozitie, a indispune (pe cineva), a mahni (pe cineva). A ramane cu inima fripta = a ramane mahnit, dezolat, indurerat. Parca mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau rosu) prin inima, se spune cand cineva primeste pe neasteptate o veste trista sau cand il cuprinde o durere fizica in mod brusc. Inima albastra = suflet trist, indurerat; tristete, melancolie, mahnire, deprimare; furie, ciuda, manie, necaz. Inima rea = mahnire, durere, amaraciune. A-si face (sau a-i face cuiva) inima rea = a se mahni (sau a mahni pe cineva). c) (In legatura cu sentimente de iubire) Inima-mi zboara la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) in (sau la) inima = a iubi (pe cineva). A-i ramane (cuiva) inima la... = a ramane cu gandul la cineva sau la ceva care i-a placut. A avea tragere de inima (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima sa... = a se simti atras sa faca ceva. d) (In legatura cu bunatatea sau rautatea cuiva, in loc. si in expr.) Inima dreapta = om drept, cinstit, corect. Inima de aur = om bun. Slab de inima = milos, impresionabil, influentabil. Cu inima = bun, milos, intelegator, uman. A avea inima buna (sau de aur) sau a fi bun la inima (sau cu inima buna) = a fi bun, milos, intelegator, darnic. A avea inima deschisa = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inima = a spune cu toata sinceritatea, fara reticente, a vorbi deschis, fara rezerve. A avea inima larga = a fi marinimos, milos, darnic. A se m**a la inima sau a (i) se inm**a (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se indupleca. A nu-l lasa pe cineva inima sa..., se spune cand cineva nu-si poate opri pornirile bune, actiunile generoase. (A fi om) de inima = (a fi om) bun, saritor. A fi fara inima sau a fi rau (sau cainos, negru) la inima = a fi rau, inrait. (A avea) inima haina (sau salbatica) = (a fi) crud, neintelegator, dusmanos, rau. (A avea) inima de piatra (sau impietrita) = (a fi) nesimtitor, rau, fara suflet, rece. A i se impietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (In legatura cu instincte sau presimtiri) Imi spune inima ca s-a intamplat o nenorocire. f) (In legatura cu curajul, cu indrazneala sau cu energia, cu puterea de vointa sau de actiune a cuiva) Infrunta pericolul cu inima rece. ◊ Cu inima = (loc. adv.) energic, cu viata; (loc. adj. si adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-si) pierde inima = a-si pierde curajul, speranta, a se descuraja. A-si lua inima in dinti = a-si face curaj, a se hotari sa intreprinda ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cand cineva isi recapata calmul, echilibrul si curajul dupa un moment de emotie sau de spaima. A (mai) prinde (la) inima = a capata (din nou) putere, curaj, a se restabili sufleteste, a nu-i mai fi teama. A-i tine cuiva inima = a incuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cat un purice = a-i fi (cuiva) frica de ceva; a se descuraja. A i se taia inima = a-si pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerata ca centru si simbol al vietii sufletesti. L-am sters din inima. ◊ Loc. adv. Din inima sau din toata inima, din adancul inimii = din tot sufletul, cu toata puterea sufleteasca. ◊ Expr. (A fi) cu inima impacata = (a fi) cu constiinta impacata, linistita, curata. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamana cu tatal lui la chip si la inima. 2. Fiinta, om, individ. Inflacararea a cuprins toate inimile. IV. P. a**l. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima targului = a) a cumpara ce este mai prost, a face o afacere proasta; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesa sau element de constructie care ocupa un loc central intr-un sistem tehnic sau intr-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a carutei = partea din mijloc a carului (sau a carutei), care leaga osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importanta, esentiala a unui lucru. [Pl. si (inv.) inime. – Var.: inema s. f.] – Lat. anima.

INVESELI, inveselesc, vb. IV. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa fie vesel, voios, bine dispus. ♦ Tranz. Fig. A face sa fie mai putin mohorat, intunecat, monoton; a insenina, a deschide, a lumina. – In + vesel.

INVESELIT, -A, inveseliti, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. inveseli.

VOIOS, -OASA, voiosi, -oase, adj. Plin de voie buna; bucuros, vesel, bine dispus. – Voie + suf. -os.

VESEL, -A, veseli, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Cu voie buna, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care exprima voie buna, buna dispozitie, voiosie. 2. Care produce veselie, inveseleste; desfatator, placut. 3. Care se face cu voiosie, cu veselie. – Din sl. veselu.

NEDISPUS, -A, nedispusi, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este suparat, mahnit. – Ne- + dispus.

RADIA¹, radiez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. (La pers. 3) A emite, a imprastia raze de lumina, de caldura, unde sonore sau fascicule de particule radial, in toate directiile. 2. Intranz. Fig. A avea o infatisare care reflecta fericire, bucurie etc.; a fi vesel, surazator, bine dispus, jovial. [Pr.: -di-a] – Din lat. radiare, fr. radier.

CHEFLIU ~e (~i) Care are chef; cu chef; bine dispus; vesel. [Sil. che-fliu] /<turc. keyfli

A SE INVOIOSA ma ~ez intranz. A deveni (mai) voios, (mai) bine dispus; a se inveseli. /in + voios

VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu

DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ A fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

bucura (bucur, at), vb. – 1. A incinta, a desfata. – 2. (Refl.) A simti bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A incerca, a cauta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. *voculāre, „a striga”, de la vocula, „voce”. Semantismul se explica in lumina indicatiei lui Varron, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Aceasta observatie dovedeste ca in lat. pop., a existat o confuzie intre ideea de „a striga” si cea de „a se bucura”, astfel incit trebuie sa presupunem ca aceeasi confuzie s-a presupus intr-un sens contrar lui iubilare, in lat. *voculare. Chiar daca aceasta explicatie este suficienta in sine, este posibila si o confuzie populara a lui *voculāre, cu *bacchulāre, de la bacchāri, „a fi transportat de incintare bahica”, si de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvintul rom. pare a coincide cu alb. bukuri „frumusete” bukuroń „a infrumuseta”, bukure „frumos”. Multi cercetatori cred ca alb. a fost sursa cuvintului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), in ciuda dificultatii semantice; pentru altii (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidenta cu alb. indica doar un etimon comun. Cel mai probabil este sa fie vorba de o intilnire cauzala, si ca alb. bukure „frumos” depinde de tc. bukur „parfum”. Dupa opinia gresita a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecindu-se de la pulcher, iar dupa Cretu 309, pe baza lat. *avuculare. In sfirsit, numele propriu de persoana Bucur (› Bucuresti), nu pare a avea legatura cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale disparute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s. f. (veselie, placere, satisfactie); bucuros, adj. (vesel, multumit, satisfacut, bine dispus); imbucura, vb. (Trans. si Bucov., a bucura); imbucurator, adj. (satisfacut, multumitor).

chef (chefuri), s. n. – 1. Buna dispozitie, voie buna. – 2. Pofta, dorinta. – 3. Capriciu, toana. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Betie. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfactie; betie” (Roesler 596; Seineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefalui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se imbata); chefliu, s. m. (petrecaret; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).

tihnos, -oasa, tihnosi, -oase, adj. (reg.) bine dispus, vesel.

vigan adj. – Vesel, bine dispus. Mag. vigan (Tiktin; Draganu, Dacor., IX, 200; Galdi, Dict., 169). In Trans. – Der. vigani, vb. refl. (a se bucura, a se inveseli), din mag. vigni; viganie, s. f. (veselie, bucurie).

viu (-ie), adj. – 1. Care traieste, care are viata. – 2. Alert, insufletit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S. m.) Vietate, fiinta. – 5. (S. m.) Inima, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Puscariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viata (var. viiata, mr., megl. vata „animal”), s. f. (existenta), cu suf. -eata, ca rosu › ros(e)ata, negru › negreata etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia dupa Puscariu 1910 si Candrea; din lat. vivācem, dupa Cipariu, Gram., 22); vietui, vb. (a trai); vietuitor, adj. (care traieste); vietuitoare, s. f. (fiinta); convietui, vb., dupa fr. cohabiter; convietuitor, adj. (care traieste in acelasi loc cu cineva), nefolosit inainte de 1945; vietate, s. f. (fiinta, vietuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; destept, dezghetat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, inv., placut, agreabil; inv., sanatos, robust), cu suf. -os (voios se considera in general der. de la voie „vointa”, solutie care pare dificila semantic; vios este inv.); vioiciune, s. f. (vivacitate); inviosa (var. inviosa, inviosi), vb. (a insufleti, a intineri, a inveseli); voiosie, s. f. (veselie, voie buna, satisfactie); vior, adj. (proaspat, pur), aproape numai in expresia apa vioara „apa de izvor, limpede”, cu suf. -or (dupa Puscariu 1903; Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Draganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivula, cf. it. acqua vivola; dupa Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legatura cu lat. vibrāre, sugerata de Puscariu, Dacor., IV, 704, este improbabila); inviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandiera, s. f.; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.

BUN⁴, -A, buni, -e, adj. Care are insusiri pozitive. I. 1. Care face in mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea, oricine. ♦ Care isi indeplineste obligatiile morale si sociale legate de o anumita situatie. ♦ Indatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. (Despre lucrurile si faptele oamenilor) Corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. Cu buna = cu binisorul; cu vorbe bune; de bunavoie. ◊ Expr. Sfat bun = sfat intelept. Bun suflet de om = om bun. A fi (sau a ajunge) in maini bune = a fi (sau a ajunge) in maini sigure. A pune o vorba buna pentru cineva = a interveni pentru cineva. ◊ Compus: buna-purtare = purtare conforma normelor moralei si educatiei. Certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat in care se atesta purtarea corecta a cuiva intr-un serviciu, in scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel. ◊ Expr. A fi in toane bune = a fi bine dispus. II. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ◊ Expr. (Ir.) A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i face (cuiva) o pozna sau un (mare) rau. Una buna = o intamplare deosebita, spirituala. A o pati buna = a da de bucluc. Buna treaba! = frumos! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am frant-o! se spune aceluia care, intr-o situatie grea, propune o solutie nepotrivita. 2. (Despre mancaruri si bauturi) Gustos. ◊ Expr. Poama buna = termen injurios dat unui om de nimic, unei femei imorale sau unui copil neastamparat. 3. Bogat, imbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut. 5. Linistit, tihnit; fericit. Viata buna. ◊ (In formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! III. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si indeplineste bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat), formula prin care cineva da autorizatia de a se tipari o lucrare, pe baza ultimei corecturi. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ (Despre corpuri) Bun conducator de caldura (sau de electricitate) = prin care caldura (sau electricitatea) se transmite cu usurinta. 2. (Despre organele corpului) Care functioneaza bine; (despre functiile fiziologice) care se indeplineste normal. ◊ Expr. Bun de gura = vorbaret, limbut. Bun de mana = indemanatic. Bun de picioare = sprinten. 3. (Despre imbracaminte si incaltaminte) Neuzat; p. ext. nou; de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) in serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu insistenta. A sti una si buna = a avea o parere hotarata, pe care nu o poate zdruncina nimeni. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie; emis de o autoritate indreptatita. ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a se bucura de mare consideratie (din partea cuiva). IV. Inzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, iscusit. V. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (In basme si superstitii) Prevestitor de bine. Aista nu-i semn bun (CREANGA). ◊ Expr. A nu fi (de-)a buna (cuiva) = a prevesti ceva rau. VI. 1. Zdravan, strasnic. Trage un somnulet bun (ISPIRESCU). ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc. adv. O buna parte (din... sau dintre...) = o parte insemnata (din... sau dintre...). In buna parte = in mare masura. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc) = o bucata lunga (de timp, de loc). 2. Intreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decat..., si mai bine. Mai erau ca doua ceasuri bune (CAMILAR). ◊ Compus: buna-stiinta = constiinta deplina in savarsirea unei fapte. ♦ (Precedand un adjectiv, accentueaza ideea exprimata de acesta) Pe deplin, definitiv. Diata ramase buna facuta (CREANGA). 3. (In expr.) Intr-o buna zi (sau dimineata) = intr-o zi (sau intr-o dimineata); pe neasteptate. VII. (Despre relatii de inrudire) De sange, adevarat. Tata bun. ◊ Var bun = var primar. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. VIII. (Reflectand conceptia claselor exploatatoare, despre familie, neam etc.) Nobil, ales. – Lat. bonus.

LIBOVIT, -A, liboviti, -te, adj. (Inv. si arh.) Cu voie buna, bine dispus, vesel. – V. libovi.

CHEFLIU, -IE, cheflii, adj. Caruia ii plac chefurile; p. ext. cu chef, ametit de bautura; vesel, bine dispus. – Tc. keyfli.

benevol, -a adj. (fr. benevole, d. lat. benevolus, d. bene, bine, si volo, vreau). Binevoitor, bine dispus, indulgent: lector, auditor benevol. Gratuit: a da cuiva concurs benevol. Adv. In mod benevol.

chef n., pl. uri (turc. kef, d. ar. keif, ngr. kefi, bg. kef). Fam. Buna dispozitiune, veselie. Capriciu, pofta: mi-a venit chef sa joc. Prinz mare, betie, o***e: a face chef, a trage un chef. A avea chef, a fi cu chef, a fi bine dispus; a fi cam beat. A fi fara chef, a fi indispus. A strica cuiva chefu, a-i strica dispozitiunea.

JOVIAL, -A, joviali, -e, adj. bine dispus, vesel, voios, glumet, comunicativ. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. jovial.

dispus, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.

VIGAN¹, VIGANA, vigani, vigane, adj. (Trans.) bine dispus, vesel. (din magh. vigan = vesel (adv.) < vig = vesel (adj.) < vidam = vesel (adj.) < ?) [et. si MESZ]

vesel (-la), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselu (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. inveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voiosie, buna-dispozitie; inv., petrecere vesela), din sl. veselije; (in)veselitor, adj. (care inveseleste, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).

chefliu, -ie adj. (turc. kefli). Fam. bine dispus, vesel. Iubitor de chef, de betie. Cam beat, ametit.

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

ORDONAT, -A adj. dispus, asezat in ordine. ♦ bine ingrijit, pus la punct. [< ordona].

PREGATIRE ~i f. 1) v. A PREGATI. 2) Ansamblu de cunostinte (intr-un domeniu) de care dispune cineva. ◊ A avea ~ a fi bine instruit. /v. a (se) pregati

VRABIE vrabii f. Pasare sedentara de talie mica, cu cioc scurt si conic, avand penaj de culoare bruna-cafenie cu dungi negre pe spate si cenusii pe pantece. ◊ ~a malai viseaza fiecare se gandeste la ceea ce ii trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mana pe cioara din par (sau din gard) mai bine multumeste-te cu putinul de care dispui, decat sa ravnesti la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

POSEDA vb. I. tr. 1. A avea in proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaste, a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. [P.i. posed, conj. 3 -de. / < fr. posseder, cf. it. possedere < lat. possidere].

AMENAJARE, amenajari, s. f. 1. Actiunea de a amenaja si rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel incat sistemul sa corespunda cat mai bine scopului pentru care a fost realizat. ◊ Amenajare hidraulica = amenajare pentru prevenirea actunilor daunatoare ale unui curs de apa si pentru valorificarea resurselor lui potentiale. – V. amenaja.

dispus ~sa (~si, ~se) Care este gata sa faca ceva. ◊ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea buna (sau rea) dispozitie; b) a fi vesel, multumit (sau nemultumit). /v. a dispune

dispus, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

SAN² ~i m. Fiecare dintre cele doua organe de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; piept; mamela. ◊ A trai ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus

POSEDA, posed, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva in proprietatea sau in stapanirea sa, a dispune de ceva; a stapani. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stapanit de... 3. A avea anumite insusiri, caracteristici. 4. A cunoaste bine un lucru; spec. a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. – Din fr. posseder.

SIMETRIE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ♦ Armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symetrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].

SIMETRIE s. f. 1. dispunere a unor parti identice intr-un mod asemanator intr-un ansamblu, intr-un tot. ◊ armonie, imbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri in raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua cate doua. ◊ proprietate a doua figuri de a se suprapune exact. (< fr. symetrie, lat., gr. symmetria)

SISTEMATIZA, sistematizez, vb. I. Tranz. A dispune elementele unei stiinte, ale unei doctrine, ale unei expuneri intr-un tot unitar, organizat, intr-un sistem; a efectua o sistematizare. ♦ A organiza o activitate practica dupa o metoda rationala sau dupa un plan bine chibzuit. ♦ A transforma si a organiza un sistem tehnic existent, pentru a corespunde anumitor cerinte moderne. – Din fr. systematiser.

MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotari de mai inainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. si intranz. A exprima o dorinta in favoarea cuiva; a ura². ♦ (In credinte si superstitii) A predestina, a ursi. ◊ (Inv.) A prevesti, a prezice (ceva rau). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rau) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (In superstitii) A aranja bobii, cartile etc. intr-un anumit fel si a descanta pentru ghicit. ♦ A descanta, a vraji. – Din sl. meniti.

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

DISPOZITIV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel (de obicei imobil) si care indeplineste o functie bine determinata intr-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; in sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric sau invers. 2. dispunerea pe teren a trupelor in vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (impreuna cu zona in care se afla). 3. Parte finala a unei hotarari judecatoresti, in care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.