HACKING m. Spargator de retele computerizate pe baza de date si informatii secrete. /Cuv. engl.

HACKING HECHING/ s. n. spargere de retele pe baza de date si informatii secrete. (< engl. hacking)

REFEROTECA s. f. baza de date bibliografice. (< fr. referotheque)

IPOTEZA, ipoteze, s. f. Presupunere, enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legaturi intre) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietatilor date intr-o demonstratie si cu ajutorul carora se obtin noi propozitii. – Din fr. hypothese.

NECUNOSCUT, -A, necunoscuti, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se stie nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artisti, creatori) Extrem de putin cunoscut (si apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (inca) cunoscut, ceea ce depaseste cunostintele omului. 3. S. f. (Mat.) Marime a carei valoare nu este cunoscuta si care trebuie aflata pe baza datelor problemei sau ale exercitiului. – Ne- + cunoscut.

DIAGNOSTIC, diagnostice, s. n. Determinarea precisa a bolii de care sufera cineva, pe baza datelor clinice si a examenelor de laborator; diagnoza. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic.

EMPIRISM n. 1) Conceptie filozofica care considera experienta senzoriala ca unica sursa a cunoasterii. 2) Tratare a unor probleme numai pe baza datelor experientei, fara a apela la teorie. /<fr. empirisme

POSTCALCUL ~e n. cont. Calculare a pretului de cost in baza datelor ce indica cheltuielile facute. /post- + calcul

AEROTEHNICA s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul constructiei aerodinelor pe baza datelor teoretice si experimentale. ♦ Tehnica conditionarii aerului. [Gen. -cii / < fr. aerotechnique].

PSIHOTEHNICA s.f. Disciplina care studiaza problemele activitatii oamenilor (orientarea profesionala, organizarea muncii etc.) pe baza datelor psihofiziologiei si ale psihologiei experimentale. [Gen. -cii. / < fr. psychotechnique].

CATAMNEZA s. f. Urmarire a evolutiei unei afectiuni la un bolnav pe baza informatiilor date de acesta dupa iesirea din spital. – Din fr. catamnese.

CHESTIONAR, chestionare, s. n. Lista de intrebari alcatuita cu scopul de a obtine, pe baza raspunsurilor date, informatii asupra unei persoane sau a unei probleme. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. questionnaire.

ESTIMA, estimez, vb. I. Tranz. A evalua (cu aproximatie), a aprecia marimea, valoarea etc. pe baza unor date incomplete. – Din fr. estimer, lat. aestimare.

EXTRACONTABIL, -A, extracontabili, -e, adj. (Despre calcule, situatii, lucrari etc.) Care se efectueaza pe baza unor date procurate pe alte cai decat cea contabila. – Extra- + contabil.

EXPERT, -A, experti, -te, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Adesea adjectival) Persoana care poseda cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu; specialist de mare clasa. ♦ Spec. Persoana competenta intr-un anumit domeniu, numita de un organ de stat sau de partile interesate pentru a face o expertiza. 2. Adj. (Inform.; in sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligenta a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicatie. – Din fr. expert, lat. expertus.

TRANSCALCULARE s. f. Complex de operatii necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic intr-un sistem de proiectie cartografica sau de axe de coordonate dat, luand ca baza aceste date dintr-un alt sistem si folosind relatiile matematice de legatura. – Trans- + calculare.

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.

A CONSTRUI ~iesc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a zidi; a cladi; a ridica; a inalta; a dura; a edifica. 2) (masini) A face dupa un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A infaptui printr-un efort creator. ~ o viata noua. 5) (enunturi, fraze, propozitii) A forma selectand si asezand cuvintele in conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere

IPOTEZA ~e f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; prezumtie; supozitie. 2) mat. Element dat pe baza caruia poate fi demonstrata o teorema. [G.-D. ipotezei] /<lat., gr. hypothesis, fr. hypothese

A INTREVEDEA intrevad tranz. 1) (obiecte, fiinte) A vedea foarte vag (din cauza departarii, a intunericului); a intrezari; a ghici. 2) A vedea printre alte elemente; a intrezari. 3) fig. A vedea in perspectiva (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a intrezari. /intre- + a vedea

A INTREZARI ~esc tranz. 1) (obiecte, fiinte) A vedea foarte vag (din cauza departarii, a intunericului); a intrevedea; a ghici. 2) A zari printre alte elemente; a intrevedea. 3) fig. A vedea in perspectiva (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a intrevedea. /intre- + a zari

A PREVEDEA prevad tranz. 1) A intui din timp (pe baza unor date cunoscute); a vedea in perspectiva cu mult inainte; a intrevedea. 2) A asigura drept completare necesara (pentru a intregi un ansamblu); a inzestra. 3) (despre legi) A indica cu precizie (cum trebuie sa se procedeze intr-o anumita situatie). /pre- + a vedea

VERDICT ~e n. 1) jur. Hotarare a unei instante judecatoresti asupra vinovatiei acuzatului, data pe baza deliberarii juratilor. ~ de culpabilitate. ~ de achitare. 2) fig. Hotarare decisiva a unei autoritati care nu admite contraziceri. /<fr. verdict

DETERMINA vb. I. tr. 1. A fi cauza imediata a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a conditiona, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lamuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotari la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lamuri sau a restrange sensul unui cuvant, al unei propozitii. [P.i. determin si determin. / < fr. determiner, it., lat. determinare].

EXTRACONTABIL, -A adj. (Despre calcuule contabile) Efectuat pe baza unor date procurate pe alte cai decat evidenta contabila. [< extra¹ + contabil].

IPOTEZA s.f. Presupunere, supozitie pe baza unor fapte cunoscute asupra relatiei intre anumite fenomene sau asupra legaturii dintre aceste fenomene si cauzele launtrice care le determina. ♦ (Mat.) Element dat pe baza caruia se dezvolta o demonstratie. [Cf. fr. hypothese, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – pozitie].

DETERMINA vb. tr. 1. a fi cauza imediata a unui fapt, fenomen sau proces; a conditiona, a cauza. 2. a stabili cu precizie (o data un termen). ◊ a calcula (pe baza unor date). 3. a convinge, a decide la ceva. 4. a preciza, a lamuri sau a restrange sensul unui cuvant, al unei propozitii. 5. (mat., fiz.) a afla valoarea unei marimi; a masura. (< fr. determiner, lat. determinare)

ESTIMA vb. tr. a evalua cu aproximatie, a aprecia marimea, valoarea etc., pe baza unor date incomplete. (< fr. estimer, lat. aestimare)

EXPERT, -A I. adj. 1. cu experienta, care are cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. 2. (inform.) sistem ~ = program de exploatare inteligenta a unei baze de date caracteristice unui domeniu de aplicatie. II. s. m. f. specialist intr-un anumit domeniu. ◊ persoana insarcinata sa faca o expertiza. (< fr. expert, lat. expertus)

EXTRACONTABIL, -A adj. (despre situatii contabile) pe baza unor date procurate pe alte cai decat evidenta contabila. (< fr. extracomptable)

IPOTEZA s. f. 1. presupunere, supozitie enuntate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relatia dintre anumite fenomene sau la legaturile dintre acestea si cauzele launtrice care le determina. 2. figura retorica constand in presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinta. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza carora se dezvolta o demonstratie. (< fr. hypothese)

PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.

DISERTATIE ~i f. 1) Lucrare stiintifica sustinuta public pentru obtinerea unui grad stiintific (de doctor in stiinte); teza. 2) Expunere in care se trateaza o problema in mod stiintific pe baza argumentelor si datelor dobandite prin studiu. [Art. disertatia; G.-D. disertatiei; Sil. -ti-e] /<fr. dissertation, lat. dissertatio

DECLARATIE s. f. 1. marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, sentimente etc. ♦ verb de ~ = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. 3. marturie, depozitie in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. 4. (inform.) instructiune care precizeaza, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau intr-o zona a acestuia. (< fr. declaration, lat. declaratio)

CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Incheiere a unui sir de judecati; gandire dedusa dintr-o serie de argumente sau constatari. ♦ Judecata noua care rezulta din alte judecati date si al carei adevar depinde de adevarul judecatilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanti in cadrul unei dezbateri si a arata consecintele care se impun in legatura cu problemele dezbatute. 3. (Mat.) Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile partilor si ale procurorului intr-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

data s.n. (Latinism) Lucrurile cunoscute, date, care stau la baza unui rationament, a unei cercetari etc. [< lat. data – lucruri date < dare – a da].

DESCRIPTOR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzand notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod intocmit in vederea automatizarii operatiilor de documentare. ♦ Simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].

CONCLUZIE s.f. 1. Gandire, judecata care rezulta dintr-un sir de constatari sau de argumente; incheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ◊ A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participantii la o dezbatere aratand consecintele care se impun in urma celor discutate. 2. Judecata finala a unui silogism. ♦ Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 3. (La pl.) Incheiere a unei chestiuni, facuta de o autoritate judiciara sau ministeriala; aviz, propunere. ◊ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione].

ECONOMETRIE s.f. Tehnica studierii fenomenelor si a proceselor economice pe baza analizei matematice a datelor statistice. [Gen. -iei. / < fr. econometrie].

data¹ s. n. lucrarile cunoscute, date care stau la baza unui rationament, a unei cercetari etc. (< lat. data)

DESCRIPTOR s. m. 1. scriitor cu talent la descriere. 2. simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. 3. termen, expresie cuprinzand notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod intocmit in vederea automatizarii operatiilor de documentare. (< fr. descripteur, lat. descriptor)

ADELIE [adeli] Tara ~ (TERRE ADELIE), portiune a coastei antarctice, cuprinsa intre 136º20’ si 142º20’ long. E.; c. 900 mii km². Imens cimp de gheata, cu grosimi de c. 2000 m. Descoperita in 1840 de Dumont d’Urville, care i-a dat numele sotiei sale. Baze stiintifice franceze: Port-Martin (1950) si Pointe-Geologie (1952). Sub suveranitatea Frantei din 1938.

LOGARITM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit numar pozitiv, numit baza, spre a obtine numarul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a carui baza este numarul 10. Tabla (sau tabela) de logaritmi = (carte cuprinzand) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

A baza ~ez tranz. (teorii, argumente) A face sa aiba drept baza; a fonda. ~ argumentarea pe date concrete. /<fr. baser

COMPARATOR² ~oare n. Instrument de masura al carui principiu de functionare este bazat pe comparatia unor marimi date cu un etalon. /<fr. comparateur

LOGARITM ~i m. mat. Putere la care urmeaza sa fie ridicat un anumit numar pozitiv (numit baza) pentru a obtine numarul dat. ◊ Tabela de ~i tabela in care se dau logaritmii unor numere cu ajutorul carora se poate afla logaritmul tuturor celorlalte numere. /<fr. logarithme

SEMICALC ~uri n. lingv. Cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semiimprumut. /semi- + calc

SEMIIMPRUMUT ~uri n. Cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semicalc. /semi- + imprumut

COMPUTATIONAL, -A adj. referitor la computatie, care procedeaza prin computatie. ◊ geometrie ~a = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, iesirea si analiza datelor geometrice, entitati geometrice de baza; grafica ~a = ansamblu de metode si tehnici de conversie a informatiei numerice in imagini grafice cu ajutorul calculatorului si al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relatiei om-masina la nevoile specifice omului. (<engl. computational)

LOGARITM s. m. (mat.) putere la care trebuie ridicat un anumit numar (baza) pentru a obtine un numar dat. ♦ ~ zecimal = logaritm avand ca baza numarul 10. (< fr. logarithme)

CONSPECT, conspecte, s. n. 1. Notare sintetica, schematica si sistematica a datelor esentiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generala, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizata intr-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt.

artut (-ta), adj. – Siret, viclean. Cuvint rar, mentionat o singura data de Puscariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai putin vechi decit crede Puscariu, poate o deformare locala a unui cuvint sas., de ex. hart. Totusi, Puscariu si DAR se gindesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), si il explica printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 il relationeaza cu ars „arta”, si 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibila.

LOGARITM s.m. (Mat.) Putere la care trebuie ridicat un anumit numar (numit baza) pentru a obtine un numar dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm avand ca baza numarul 10. [< fr. logarithme, cf. gr. logos – proportie, arithmos – numar].

HASEU s.n. Carne, peste, legume, crude sau fierte, taiate sau tocate marunt (dar nu date prin masina de tocat), utilizate ca baza pentru umpluturi sau pentru un preparat; prin ext. preparat realizat astfel, proaspat sau sub forma de conserva; din germ. Hachee, cf. fr. hachee (= taiat marunt).

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj. 1. Care rezulta din separarea si generalizarea celor mai esentiale particularitati proprii unui grup de fenomene; care este detasat de raporturi sau de legaturi concrete. Stiinta abstracta. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind actiunea acestuia. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice (si nu de date concrete); rupt de viata reala. ♦ (Substantivat, n.) Cuvant abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil intelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).

ABSTRACT, -A, abstracti, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezulta din separarea si generalizarea insusirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detasat de obiecte, de fenomene sau de relatiile in care exista in realitate. ◊ Loc. adv. In abstract = pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput in mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de inteles din cauza lipsei de ilustrari concrete. 3. S. n., adj. (Cuvant) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb si exprima actiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

REBUS, rebusuri, s. n. Joc in care un cuvant sau o fraza sunt reprezentate printr-o combinatie de figuri, litere sau semne pe baza carora urmeaza sa gasesti cuvantul sau fraza data. ♦ Fig. Enigma, sarada. – Din fr. rebus, germ. Rebus.

EDITA vb. tr. 1. a publica si a pune in vanzare o lucrare, o carte, o revista, o emisiune postala, un disc etc. 2. a stabili pentru publicare un text, pe baza unor cercetari competente. 3. (inform.) a pregati textual datele unui program, in vederea prelucrarii lor la ordinator. (< fr. editer)

ESAFODAJ, esafodaje, s. n. 1. Constructie provizorie alcatuita din bare de lemn sau de metal legate intre ele, pentru a sustine o platforma cu materiale, instalatii, muncitori etc. in timpul executarii unei constructii. 2. Fig. Ansamblu de date, de argumente, de exemple etc. pe care se bazeaza o opera, o conceptie, o ipoteza, o teorie. – Din fr. echafaudage.

RECALCULA, recalculez, vb. I. Tranz. A calcula din nou, a stabili ceva pe baza unor noi calcule (adesea pornind de la alte date). – Din fr. recalculer.

SOCIODRAMA, sociodrame, s. f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o tema data in care fiecare subiect primeste un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.

EXPERIMENTAL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care tine de experiment. Calcul ~. Statie ~a. 2) Care este bazat pe experiment. Metoda ~a. 3) Care rezulta din experiment. date ~e. /<fr. experimental, lat. experimentalis

PORECLA ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei in batjocura) avand la baza o anumita trasatura caracteristica a acesteia. 2) inv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo

apercepe (-p, -put), vb. – A percepe. Termen filozofic, creat pe baza germ. appercipieren, fr. aperception. Il gasim pentru prima data la Duiliu Zamfirescu (idei apercepute). – Der. apercepti(un)e, s. f.; aperceptiv, adj.

BOYLE [bɔil], Robert (1627-1691), fizician si chimist irlandez. A dat prima definitie a elementului chimic (1661) si a pus bazele analizei chimice calitative. A descoperit, in acelasi timp cu E. Mariotte, ca produsul dintre presiunea si volumul unui gaz perfect, supus unei transformari izoterme, ramine constant (legea B.-Mariotte).

FOSFAT, fosfati, s. m. Nume generic dat sarurilor acidului fosforic rezultate prin reactia acestuia cu o baza. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosita ca ingrasamant agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, intrebuintata la dedurizarea apei si in analize chimice. – Din fr. phosphate.

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

NEWTON [nju:tn], Sir Isaac (1642-1727), fizician, matematician si astronom englez. Prof. univ. la Cambridge. Presedinte al Societatii Regale din Londra (din 1703). A fundamentat mecanica clasica (newtoniana), definindu-i notiunile de baza si enuntand cele trei principii ale dinamicii, precum si mecanica cereasca prin descoperirea legii atractiei universale (1687). A inventat telescopul (1668). Contributii importante in optica („Optica”), in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta; a emis teoria corpusculara a luminii. In matematica a pus bazele calcului infinitezimal, in acelasi timp cu Leibniz si a dat formula binomului care-i poarta numele („Principiile matematice ale filozofiei naturale”). Desi a inaugurat o noua paradigma a metodei stiintei, a fost interesat si de alchimie, profetie, intelepciune gnostica si teologie, dezvoltand o conceptie voluntarista despre Dumnezeu (stiinta trebuie folosita pentru a demonstra prezenta continua a Creatorului in natura). Ampla corespondenta, datorata, in parte, controverselor in care a fost angajat.

CODON (‹ fr., engl.) s. m. (GENET.) Secventa nucleotidica a ARNm care determina in mod specific un acid aminat dat dintr-o proteina: este format, de obicei, din trei baze nucleice (triplet) si este denumit de initialele acestora: UGC (uracie-guanina-citozina).

DOCUMENTAR¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter de document; care este bazat pe documente. 2) Care serveste la informarea precisa intr-un document. date ~e. /<fr. documentaire

POZITIVISM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinand ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste in cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea in faptele ei concrete, adesea in stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua in considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

EMPIRIC, -A, empirici, -ce, adj. bazat (numai) pe experienta; care priveste empirismul, care are la baza empirismul. ◊ Formula empirica = formula obtinuta prin prelucrarea pur matematica a unor date experimentale, fara substrat teoretic. Medicina empirica = tratament al bolilor numai pe baza de experienta si de cazuri antecedente. – Din fr. empirique, lat. empiricus.

GRATUIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este dat sau primit fara plata. Tratament ~. 2) fig. Care nu are nici o baza reala; fara temei; neintemeiat. Afirmatii ~te. /<fr. gratuit, lat. gratuitus

bata (bete), s. f. – 1. Cingatoare, cordon, briu. 2. Betelie. – Megl. bęta „ciorap, soseta”. Lat. vitta (Candrea, Elements, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „briu”, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoara, funie”. Der. betelie, s. f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban il relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.

SALARIU (‹ fr.; lat. salarium „solda data soldatilor pentru sare”) s. n. Contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, care cuprinde s. de baza, indemnizatiile, sporurile precum si alte adaosuri. ◊ S. de baza minim brut pe economie garantat in plata = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotarare a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul colectiv de munca. ◊ S. brut = suma totala a s. cuvenit pentru orele de munca prestate. Cuprinde atat s. net, cat si impozitul pe s. individual, si a contributiilor conform legii (pentru fondul de somaj). ◊ S. net = suma efectiva de bani incasata dupa scaderea din s. brut a impozitului pe s. individual si a contributiilor salariatiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de marfuri si servicii de consum care poate fi achizitionata, la un moment dat, cu salariul net.

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

VERDICT, verdicte, s. n. 1. (In organizarea judecatoreasca a unor state) Raspuns dat de jurati in legatura cu vinovatia sau nevinovatia unui acuzat si pe baza caruia se pronunta sentinta; p. ext. sentinta unei curti cu jurati; p. gener. sentinta judecatoreasca. 2. Fig. Hotarare, opinie definitiva, care nu admite contrazicere. – Din fr. verdict.

PREVIZIUNE, (2) previziuni, s. f. 1. Facultatea, posibilitatea de a prevedea aparitia sau evolutia evenimentelor viitoare din analiza anumitor date cunoscute in prezent. 2. Enuntare a unei judecati, a unei teorii care se bazeaza pe previziune (1); ceea ce prevede cineva. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. prevision.

SCOLASTIC, -A, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Sistem filozofic aparut in evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii crestine si se caracteriza prin rationamente abstracte si prin artificii logice; p. ext. mod de gandire si de activitate intelectuala bazat pe cunostinte formale, rupte de practica si manuite in mod pedant. ♦ Nume dat invatamantului (filozofic) din tarile Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care apartine scolasticii (1), privitor la scolastica. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viata practica, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

PTOLEMEU, Claudiu (Claudios Ptolemaios) (c. 90 -c. 168), astronom, matematician si geograf grec. A trait in Alexandria. Principala sa lucrare, „Megale Syntaxis” (denumita dupa arabi „Almageste”), contine o sinteza a cunostintelor astronomice din vremea sa; in ea este expus sistemul lumii bazat pe doctrina geocentrica, acceptata ca valabila pana la Copernic. In „Geographia” sunt date numeroase harti executate in acea epoca. Contributii in trigonometrie si in constructia instrumentelor astronomice; lucrari de astrologie, fizica si de muzica.

LOGOGRAF, logografi, s. m. Denumire data primilor istorici greci care incercau sa reconstituie istoria triburilor si a oraselor grecesti pe baza legendelor si a cronicilor. – Din fr. logographe.

oara (ori), s. f. – 1. (Inv., rar) Ora, ceas. – 2. data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. here (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni in ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni in fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvint. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (inv., o data; cind), cu a- adverbial, cf. alb. ahere.

pasca s. f. – 1. (Inv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascala. – 3. Cocatura pentru sarbatoarea de Pasti. – Var. inv. pasha. Mgr. πάσχα; der. prezinta dificultatea fonetica, dar exista si in pascalie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lunga durata), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasa; din sl. provine numai var. inv. – Der. pascali, vb. (a prezice timpul si viitorul pe baza de zodiac, a ghici, a profetiza); pascalitor, s. m. (astrolog); pascuta, s. f. (covrigel dat de pomana in Saptamina Patimilor). – Cf. Paste.

LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.

CREDIT s.n. 1. Procurare de capital prin imprumut facut pe baza increderii sau a solvabilitatii. ♦ Sistem financiar care consta in imprumuturi cu dobanda; suma de bani data cu imprumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 3. (Fig.) Consideratie, stima, influenta, autoritate de care se bucura cineva in fata semenilor sai. [Pl. -te. / cf. fr. credit, it. credito, lat. creditum].

CONDITIONAT, -A adj. care indeplineste anumite conditii; facut in anumite conditii (date). ♦ aer ~ = aer din interiorul unei incaperi mentinut in anumite conditii de puritate, temperatura etc.; reflex ~ = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta creierului intre doua focare de e*******e care coincid in timp. (< fr. conditionne)

FORMATOR, -OARE I. s. m. f. 1. muncitor care confectioneaza forme de turnatorie; formar. 2. educator insarcinat cu formarea profesionala. II. s. n. 1. aparat de laborator pentru formarea foilor de pasta de hartie sau de semifabricate fibroase, pe baza cercetarii carora se determina caracteristicile fizico-chimice ale acestora. 2. (inform.) program care realizeaza conversia de format a datelor. (< fr. formateur, engl. formatter)

CAROFITE (‹ fr.) s. f. pl. Grup de plante acvatice (de apa dulce, rar salmastra), verzi, cu corpul constituit dintr-o tulpina articulata, cu noduri, internoduri si verticile de frunze, la baza carora se gasesc fructificatiile pentru reproducere (Charophyta). Avind tulpina si fructele impregnate cu carbonat de calciu, au dat nastere, prin acumulare, in Jurasic si Eocen, la calcare.

CONFEDERATIE, confederatii, s. f. 1. Uniune de state independente sau de unitati teritoriale autonome, infiintata pe baza unui acord international, prin care se determina conditiile de asociere a statelor si de functionare a acestora. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii care au teluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederatiune s. f.] – Din fr. confederation, lat. confederatio, -onis.

A DETERMINA determin tranz. 1) A face sa se produca in mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila; a stabili; a hotari. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trasaturilor specifice) ca apartinand la o clasa sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvant. 5) (cuvinte, propozitii) A preciza in calitate de determinativ; a explica. 6) A face sa ia o decizie; a hotari; a decide. /<fr. determiner, lat. determinare

ROMAN, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a Romaniei sau este originara din Romania. 2. (Pop.) Taran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (in general), barbat. 3. (In forma ruman) Denumire data, in evul mediu, in Tara Romaneasca, taranilor dependenti de stapanii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine Romaniei sau romanilor (I 1), referitor la Romania sau la romani; romanesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de romani. Romana comuna (sau primitiva) = stadiu in evolutia limbii romane anterior diferentierii dialectale; straromana. [Var.: ruman s. m.] – Lat. romanus.

PRIMITIV, -A, primitivi, -e, adj. 1. – Din perioada de la inceputul societatii umane; stravechi. ♦ Care se afla pe treapta cea mai de jos a dezvoltarii (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni si despre manifestarile lor) salbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se refera la inceputul istoric al existentei sale, care se afla in starea de la inceput; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care serveste ca element de baza pentru formarea de derivate; primar. ♦ (In sintagma) Culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire data pictorilor adepti ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

CONDITIONAT, -A adj. Care indeplineste anumite conditii; care este facut in anumite conditii (date). ◊ Aer conditionat = aer din interiorul unei incaperi, mentinut in anumite conditii de puritate, de temperatura etc.; reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta creierului intre doua focare de e*******e care coincid in timp. [< conditiona].

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

imbuiba (imbuib, imbuibat), vb. – 1. A ghiftui, a indopa cu mincare. – 2. (Refl.) A minca lacom, in exces. – 3. A creste din abundenta, a se inmulti. Origine necunoscuta. Nici una din explicatiile date pina acum nu pare multumitoare. Dupa Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incerta a lui „sfirc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Puscariu 72 si REW 4286a; insa autorul a renuntat mai tirziu la aceasta ipoteza, convingindu-se ca glosarea era incorecta. Dupa Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuere, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, si Rosetti, I, 167, care stabileste o legatura cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvintul ofera o identitate perfecta cu buieci, cf. buiac; insa explicatia fonetica este dificila cf. sl. buiti sę „a trai inconjurat de placeri”, cu care DAR admite ca s-a incrucisat.

SECERA, secer, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cereale paioase cu masina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-o data si in numar mare. – Din lat. pop. sicilare.

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

DIAGNOZA s. f. 1. diagnostic (1). 2. identificare a unui fenomen pe baza descrierii starii sale prezente. 3. descriere sumara a unei plante, care o deosebeste de altele. 4. (cib.) examen destinat a detecta erorile intr-un program, in datele sau in circuitele unei masini. (< fr. diagnose)

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

ANONYMUS CARANSEBESIENSIS (sau LOGOSHIENSIS), denumire data atit autorului necunoscut al uni dictionar roman-latin manuscris din jurul anului 1700, cit si dictionarului insusi (primul dictionar biling cu romana ca limba de baza, scris cu litere latine). S-a emis ipoteza ca autorul ar fi Mihail Halici.

ZAHAR s. n. 1. Substanta alba, cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza; zaharoza. ◊ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De zahar = foarte bun, gentil, serviabil. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; boala cauzata de acest exces. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Ngr. zahari.

ZAHAR s. n. 1. Specie de zaharoza de culoare alba cristalizata, usor solubila in apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza. ♦ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ♦ Loc. adj. De zahar = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoza din sange; (si in sintagma boala de zahar) boala cauzata de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahar s. n.] – Din ngr. zahari. Cf. bg. zahar.

BACTERIE (‹ fr. {i}; {s} gr. bakteria „baston”) s. f. (MICROBIOL.) Nume generic dat microorganismelor unicelulare, sporulate sau nu, cu structura foarte simpla; contin un nucleu difuz, iar inmultirea se face prin diviziune directa. B. sint impartite in familii pe baza morfologiei (coci, bacili, vibrioni), a afinitatilor fata de colorantii de anilina (bacili acido-rezistenti, germeni gram-pozitivi sau negativi etc.) si a proprietatilor biologice: rezistenta la temperaturi ridicate (b. termofile), tipul de nutritie (b. autotrofe sau heterotrofe), de respiratie (b. aerobe sau anaerobe), patogenitatea pentru om si animale. Prin ritmul rapid de multiplicare si prin actiunea enzimelor proprii, b. au un rol esential in circulatia carbonului si azotului in natura (b. nitrificante, b. celulolitice, b. de putrefactie), asigurind echilibrul biochimic necesar existentei lumii vii. B. sint folosite pe scara larga in industria farmaceutica (in prepararea antibioticelor, vitaminelor), industria alimentara (in prepararea derivatelor de lapte, produselor alcoolice) etc.

TARA¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutati nemarcate formate din diferite bucati de metal sau de sticla, care se intrebuinteaza la diferite cantariri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de baza ale pulberii (3). [Var.: tara s. f.] – Din ngr. tara.

CUVIER [cuvie], Georges (1769-1832), zoolog si paleontolog francez. A formulat legea corelatiei organelor, a clasificat pentru prima data mamiferele, pasarile, amfibiile si pestii in grupul vertebratelor. E explicat disparitia unor grupe de animale si aparitia altora in trecutul geologic al Pamintului prin teoria cataclismelor si a pus bazele anatomiei comparate.

SUBSTRAT ~uri n. 1) Strat peste care se afla alt strat. 2) filoz. baza materiala a unor fenomene sau stari, care exista independent de calitatile lor si constituie esenta lor. 3) lingv. Ansamblu de elemente pastrate intr-o limba din limba populatiei autohtone de alta data. 4) fig. Suport adevarat, dar ascuns, al unei actiuni; cauza. [Sil. sub-strat] /<fr. substrat, lat. substratum

ISTORISM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].

ISTORISM s. n. principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)

MANDAT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

GERMAN, -A, germani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Denumire generala data unor popoare indo-europene care au locuit, in antichitate, in centrul, vestul si nordul Europei; (si la sg.) persoana apartinand unuia dintre aceste popoare. 2. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara de acolo. 3. Adj. Care apartine Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemtesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germana. – Din lat. Germanus.

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

IDEALISM s. n. 1. orientare fundamentala in filozofie, opusa materialismului, care considera spiritul, constiinta, gandirea ca factor primordial, iar materia, existenta obiectiva, ca factor secund, derivat. ♦ ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual, pus la baza existentei, ca o realitate independenta de constiinta individului; ~ subiectiv = idealism care identifica spiritul cu constiinta individuala, negand existenta independenta a realitatii materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectiva. 2. urmarire dezinteresata a unui ideal. 3. ~ fizic = denumire data interpretarii idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane. (< fr. idealisme)

CARTELA, cartele, s. f. 1. Carnetel, bucata de hartie sau de carton, cu bonuri detasabile, imprimate si numerotate, pe baza carora se pot obtine produse rationalizate sau se poate servi masa la o cantina. 2. Banda de carton perforata care indica desenul unei tesaturi. 3. (Inform.; in sintagma) Cartela perforata = suport de informatie imprimat special, folosit in sistemele de prelucrare automata a datelor si reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforatii. – Din it. cartella.

STATISTIC, -A, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidenta numerica, situatie cifrica referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numaratoare. 2. Culegere, prelucrare si valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Stiinta care culege, sintetizeaza, descrie si interpreteaza date referitoare la fenomene generale. ♦ Statistica matematica = ramura a matematicii care elaboreaza notiunile si metodele folosite in statistica (I) 4. Teorie fizica ce urmareste si descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care apartine statisticii (I), privitor la statistica, bazat pe statistica. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch.

IRAKLION (HERAKLION), oras in Grecia (Creta), port la M. Egee; 117,2 mii loc. (1991). Aeroport. Ind. textila, chimica si alim. (vinuri). Export de vin, fructe, masline, piei si conserve. Muzeu de arheologie cu o bogata colectie de arta minoica. Monumente de arhitectura din sec. 16. Turism. baza navala maritima. Fundat de arabi (828) in apropierea anticului Cnossos, a fost cucerit de bizantini (960-961) si de venetieni (1204), care l-au numit Candia si l-au stapanit pana cand, dupa un indelung asediu (1649-1669), a intrat in componenta Imp. Otoman. In 1913, o data cu ins. Creta, s-a unit cu Grecia.

REGULA, reguli, s. f. 1. Norma, lege pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ Mod de a rezolva o serie de probleme care au anumite caracteristici comune. ◊ Regula de trei = metoda pentru determinarea celei de a patra proportionale a trei numere date. Regula de trei simpla = regula de trei in care numerele sunt direct proportionale. Regula de trei compusa = regula de trei in care cea de a patra proportionala se refera la numere care sunt si ele deduse printr-o regula de trei. ♦ Obicei, linie de conduita, principiu conducator. 2. Randuiala, ordine; regularitate. ◊ Loc. adv. De regula = de obicei, in mod obisnuit. In (buna) regula = in ordine, asa cum se cuvine. In toata regula = dupa toate regulile, in lege. 3. (Pop.) M*********e. – Din lat. regula, it. regola (cu unele sensuri dupa fr. regle).

BREC² s. n. 1. comanda data luptatorilor la box sau la catch sa se desparta, sa inceteze lupta corp la corp. 2. (tenis) ghem castigat de un jucator pe serviciul adversarului. 3. (jaz) improvizatie melodica sau ritmica la finele unei fraze, cand se intrerupe acompaniamentul ritmic si canta numai solistul. 4. dans acrobatic bazat pe miscari sacadate, avand puncte comune cu gimnastica acrobatica si cu pantomina. (< amer. break)

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

DEDUCTIE (‹ fr., lat.) 1. Forma de rationament in care concluzia rezulta cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz si de logica simbolista. ♦ (In logica traditionala) Proces de obtinere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevarate (silogismul aristotelic). ♦ (In logica simbolica) Derivarea din anumite enunturi date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunturi (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja platite. ◊ D. fiscala = ansamblul elementelor componente care care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.

SORBET s.n. Specialitate de inghetata de origine franceza sau italiana, realizata din piure sau suc de fructe, dar si pe baza de vin sau sampanie; parfumata divers si adesea cu adaos de mering-spuma pentru a-i da consistenta; din fr. sorbet, it. sorbetto; daca se prepara doar dintr-un simplu sirop de fructe sau sirop de zahar amestecat cu suc de fructe (de lamaie sau de portocale), inghetat si apoi dat prin mixer, capata aspect de gheata granulata, colorata, numit in it. gramolata sau granita, fiind mai mult o bautura racoritoare, decat o inghetata.

LECTIE ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ◊ A da ~i a pregati elevi in particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ◊ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Invatatura capatata de pe urma unei intamplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis

METRIC, -A I. adj. 1. referitor la masura, la metru. ♦ sistem ~ = sistem international de masurare a lungimilor, greutatilor si capacitatilor, bazat pe unitati care cresc, sau descresc din zece in zece. 2. referitor la metrica (II, 1). II. s. f. 1. ramura a poeticii care studiaza structura versului si a unitatilor prozodice; totalitatea regulilor privitoare la structura versurilor; sistem de construire ritmica a versurilor. 2. ramura a muzicii care se ocupa cu studiul metrului¹ (4). 3. (mat.) sistem de masuri care se asociaza unei masuri date. (< fr. metrique, /II/ germ. Metrik)

CONTOR (dupa fr. compteur) s. n. Instrument care masoara, prin insumare sau integrare, numarul elementelor unei multimi de obiecte sau de fenomene, energia electrica absorbita, cantitatea de fluid scursa etc. intr-un interval de timp dat. ◊ C. electric = contor care masoara si inregistreaza energia electrica absorbita de un receptor sau, in cazul circuitelor de curent continuu, sarcina electrica. ◊ C. de apa = apometru. ◊ C. de particule = dispozitiv pentru inregistrarea si numararea particulelor elementare existente intr-un mediu. ◊ C. Cerenkov = c. folosit pentru inregistrarea particulelor foarte rapide si determinarea energiei acestora, al carui principiu de functionare se bazeaza pe efectul Cerenkov. ◊ C. Geiger-Muller = c. utilizat pentru inregistrarea radiatiilor beta sau gama.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

jneapan (jnepeni), s. m. – 1. Ienupar (Iuniperus communis). – 2. Nume dat mai multor plante care seamana cu ienuparul (Iuniperus nana; Pinus Pumilio; Pinus Mughus). – Var. jneap, jin(e)apan, jireapan, jneapar, jnepen(e), sneap(an), etc. Mr. giuneapine, megl. juneapin. Lat. ienῑperus, var. pop. de la iunῑperus (Puscariu, 908; Candrea-Dens., 903; REW 4624; DAR), cf. it. ginepro, sp. enebro. Este dublet al lui ienuper. Var. jneap, pl. jnepi, este un sing. analogic pe baza lui jneapar(i) considerat ca pl. (Byck-Graur 28). Jep, s. m. (ienupar) este de la forma anterioara (dupa Puscariu, Lr., I, 257, ar fi cuvint celtic, si preindoeurop. dupa Lahovary 332). Din rom. provine rut. zenepyr (Candrea, Elemente, 406).

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

PRIMA¹, prime, s. f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat in sistemul de salarizare). ◊ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobanzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format intre doua trepte de aceeasi inaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.

MASURA ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ◊ In mare ~ in mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, intocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cat. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pana la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ◊ Cu ~ atat cat trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decat trebuie; exagerat. A intrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ◊ Cu aceeasi ~ la fel, in acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor intr-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge in vederea realizarii unui anumit scop. ◊ A lua ~i a dispune, a hotari cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis