AFON ~a (~i, ~e) si substantival . Care canta fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. ◊ Consonanta ~a consonanta surda. /<fr. aphone

AUZ s. n. 1. Simt cu ajutorul caruia se percep sunetele. ◊ auz muzical = aptitudine de a distinge, memora si reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a suparat. – Din auzi (derivat regresiv).

1) auz n., pl. uri (d. aud, a auzi). Simtu cu care urechea prinde sunetu: dulce la auz. auz muzical, ureche: acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi: era un huiet de-ti lua auzu. In auzu cuiva, asa in cit sa auda cineva: a declarat in auzu tuturor.

COMA² ~e f. muz. Cel mai mic interval muzical perceput de auz. /<germ. Komma, fr. comma

CORNET¹, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet¹ (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.

COMA², come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica in muzica instrumentala frazarea, iar in muzica vocala locurile unde se respira. 2. (Germanism, reg.) Virgula. – Din germ. Komma, fr. comma.

DISONANTA s.f. Imperechere de sunete sau de note muzicale care impresioneaza neplacut auzul. ♦ Intalnire neplacuta auzului intre silabe sau cuvinte; cacofonie. ♦ (Rar) Stridenta; dezacord. / < fr. dissonance, cf. lat. dissonantia].

auz s. n. 1. Unul dintre cele cinci simturi, cu ajutorul caruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Insusirea de a distinge o nota muzicala justa de una falsa. 2. auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi.

CORNET s.n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de palnie, in care se impacheteaza bomboane, seminte etc.; continutul unui astfel de pachet. 2. Cornet acustic = dispozitiv in forma de palnie, care amplifica v********e sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; cornet cu pistoane = instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar prevazut cu pistoane in loc de ventile; trompeta de dimensiuni reduse si mai sensibila folosita in jazul modern. 3. (Anat.) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase de forma unui cornet (1), situate cate trei in fiecare nara. 4. (Geol.) Martor de eroziune aproape conic, care se ridica deasupra unei suprafete de eroziune netede sau putin ondulate. [Pl. -te, -turi. / < fr. cornet, cf. it. cornetto].

SOLFEGIU, solfegii, s. n. Mica piesa muzicala fara cuvinte, compusa in vederea exercitiilor; exercitiu vocal executat fara cuvinte, menit sa dezvolte auzul si deprinderea de a citi notele muzicale. – Din it. solfeggio.

DICTEU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice dupa auz. – Din fr. dictee.

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

auditiune f. (lat. auditio, -onis). Actiunea de a auzi, de a asculta: auditiunea marturilor [!]. auzirea unei piese muzicale (sau si literare): auditiune muzicala. – Si -itie.

auz ~uri n. Simt cu ajutorul caruia se percep sunetele. ~ muzical. ◊ A-i lua cuiva ~ul a asurzi pe cineva. In ~ul tuturor spus tare (ca sa auda toti); in public. /v. a auzi

DISONANTA ~e f. 1) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordeaza din punct de vedere al armoniei muzicale; discordanta; distonanta. 2) lingv. Succesiune de sunete sau de silabe suparatoare auzului. 3) Lipsa de acord, de proportii (intre partile componente). /<fr. dissonance, lat. dissonantia

DIAFONIE s.f. 1. auzire a unei convorbiri telefonice de pe un circuit pe altul. 2. (Muz.) Acord muzical in care un sunet este sustinut de octava, cvarta sau cvinta lui corespunzatoare. ♦ Muzica veche pe doua voci. [Gen. -iei. / < fr. diaphonie, cf. gr. diaphonia].

CORNET¹ ~e n. 1) Pachet de hartie in forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat in forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar intre cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, in forma de corn. /<fr. cornet

A SUNA sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ◊ Suna a gol a scoate sunete inabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batran si ramolit. A-i ~ cuiva scandura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ◊ A-i ~ cuiva la (sau in) urechi a starui in auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Imi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a canta. ~ din bucium. 5) A fi formulat in cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra in legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare

PAVILION³ ~oane n. 1) Extremitate in forma de palnie a instrumentelor muzicale de suflat. 2) Varietate de portavoce, anexata la diafragma primelor fonografe. 3) Instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore (fiind folosit de persoanele cu auz slab); cornet acustic. 4) Partea exterioara a urechii. /<fr. pavillon, germ. Pavillon

muzical ~a (~i, ~e) 1) Care tine de muzica; propriu muzicii. Sunet ~. 2) (despre persoane) Care este dotat cu aptitudini pentru muzica. Copil ~. 3) Care are caracteristicile muzicii; placut la auz; armonios. Voce ~a. Limba ~a. /<fr. musical

CANTA, cant, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale care se randuiesc intr-o melodie, intr-un acord etc. ◊ Expr. Joaca cum ii canta = face intocmai cum ii porunceste altul. ♦ (Despre pasari, insecte etc.) A scoate sunete placute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. si tranz. A scrie versuri in cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (in versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva in versuri. 3. Tranz. (Fam.) A indruga, a insira vorbe goale. – Lat. cantare.