ZWINGLIANISM s.n. Doctrina teocratica a lui Zwingli (reformator elvetian) si a discipolilor sai care considera Biblia ca autoritate suprema, opunand-o dogmelor si formelor de cult catolice. (din fr. zwinglianisme)

ZWINGLIANISM s.n. Doctrina teologica a lui Zwingli si a discipolilor sai, care considera Biblia ca autoritate suprema, opunand-o dogmelor si formelor de cult catolice, si care tinde a confunda biserica cu statul. [< fr. zwinglianisme, cf. Ulrich Zwingli – umanist si reformator religios elvetian].

cuca³, cuci, s.f. (inv.) 1. caciula inalta, uneori impodobita cu pene de strut, pe care o purtau capeteniile turcesti si domnitorii romani in timpul ceremoniilor. 2. autoritate suprema, stapanire domneasca.

SUVERAN, -A, suverani -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea suprema. ♦ Fig. Absolut, fara margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucura de suveranitate. 2. S. m. si f. Conducator al unui stat monarhic; monarh. ♦ Fig. Persoana sau colectivitate libera sa dispuna de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain.

SUVERAN, -A adj. Suprem, absolut, care este in cel mai inalt grad. ♦ Care se afla deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care detine autoritatea suprema. // s.m. si f. Monarh, rege, imparat. ♦ (Fig.) Cel care poate dispune liber de soarta si de actiunile sale. [Cf. fr. souverain, lat.t. suveranus].

SUVERAN, -A I. adj. suprem, absolut, care este in cel mai inalt grad. ◊ care se afla deasupra tuturor, cu o mare autoritate; care detine autoritatea suprema. II. s. m.f. 1. monarh, rege, imparat. 2. (fig.) cel care poate dispune liber de soarta si de actiunile sale. (< fr. souverain, lat. superanus)

ABSOLUT adj., adv. 1. adj. adanc, complet, deplin, desavarsit, perfect, profund, total. (Liniste ~; intuneric ~.) 2. adv. v. integral. 3. adj. suveran, total. (Un dispret ~.) 4. adj. neconditionat, suprem, suveran. (autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, neaparat, stringent. (Era ~ nevoie sa ...) 6. adv. v. desigur. 7. adv. v. aidoma.

SCEPTRU ~e n. 1) Baston incrustat cu metal si cu pietre scumpe, purtat de un suveran ca simbol al puterii supreme. 2) fig. autoritate suverana; putere suprema. /<lat. sceptrum, fr. sceptre, it. scettro

CLISTENE (CLEISTHENES) (sec. 6 i. Hr.), om politic atenian din familia Alcmeonizilor, conducator al partidului democratilor. Reformele sale constitutionale (509 i. Hr.) cu caracter democratic au produs transformari radicale in Atena. A impartit terit. Aticii in uniuni ad-tive, numite deme, a limitat numarul membrilor Sfatului la 500, astfel incit adunarea poporului (eclesia) sa detina autoritatea politica suprema si a instituit serviciul militar obligatoriu.

SUVERAN² ~a (~i, ~e) 1) Care ocupa cea mai inalta treapta a unei ierarhii; cu autoritate extrem de mare; suprem; prim. Putere ~a. 2) (despre state, popoare) Care poseda independenta nationala, politica si economica; aflat in stare de independenta nationala, politica si economica; independent; liber; slobod; autonom; neatarnat. /<fr. souverain

SUVERANITATE f. 1) Caracter suveran; independenta. 2) autoritate suverana. 3) fig. Forta suverana; putere suprema. [G.-D. suveranitatii] /<fr. souverainete

PONTIF ~i m. 1) (in Roma antica) Membru al colegiului sacerdotal suprem. 2) (in biserica catolica si protestanta) Preot de rang superior; prelat. 3) Sef suprem al bisericii catolice. ◊ Marele ~ papa de la Roma. 4) fig. depr. Persoana care se crede o autoritate indiscutabila intr-un domeniu. /<fr. pontife

PONTIF, pontifi, s. m. (In Roma antica) Preot din colegiul sacerdotal suprem, insarcinat cu supravegherea cultului religios si a celorlalti preoti; p. ext. grad inalt in ierarhia sacerdotala la diferite popoare; (astazi) inalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Seful suprem al Bisericii catolice; papa. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoana care are pretentia sau este considerata a fi o autoritate indiscutabila intr-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.

PONTIF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astazi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papa. 2. (fig.; si ir.) persoana considerata, sau avand pretentia a fi o autoritate indiscutabila. (< fr. pontife)

CONSILIUL NATIONAL ROMAN CENTRAL, organ politic suprem, constituit la 30 oct. 1918 la Budapesta (la Arad din 2 nov. 1918), din cite sase reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social-Democrat Roman. A avut atributiile unui guvern provizoriu al Transilvaniei, conducind actiunea de inlaturare a vechilor autoritati ungare si inlocuirea lor cu consilii nationale romane. Condus de St. Cicio Pop. A pregatit si organizat Adunarea Nationala de la Alba Iulia, care a hotarit, la 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu Romania. Si-a incetat activitatea o data cu crearea Consiliului Dirigent.