DEMNITATE, (2) demnitati, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demna (2); autoritate morala, prestigiu. ♦ Gravitate, maretie. 2. (Mai ales la pl.) Functie sau insarcinare inalta in stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (dupa demn).

VREDNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care vadeste demnitate; cu demnitate; destoinic; demn. 2) Care se bucura de prestigiu; cu autoritate morala. 3) Care munceste mult si cu folos; harnic; muncitor. /<sl. vredinu

AMPRIZA s.f. 1. Latimea totala a fasiei de teren pe care urmeaza a se construi o cale de comunicatie publica. 2. Influenta, ascendent, autoritate morala. [< fr. emprise].

AMPRIZA s. f. 1. latime totala a fasiei de teren pe care se construieste un terasament, un dig, un baraj. 2. influenta, ascendent, autoritate morala. (< fr. emprise)

ASCENDENT, -A I. adj. 1. urcator, suitor; ascensiv. ◊ (despre un astru) care se inalta deasupra liniei orizontului. 2. (fig.) in dezvoltare progresiva. II. s. m. f. ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. III. s. n. 1. inaltare a unui astru deasupra orizontului. 2. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului in momentul nasterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la nastere. 3. autoritate morala, influenta (asupra cuiva). (< fr. ascendant, lat. ascendens)

PRESTIGIU s. n. autoritate morala deosebita, vaza, consideratie. (< fr. prestige, lat. prestigium)

ASCENDENT, -A, ascendenti, -te, adj., subst. 1. adj. Care urca, suitor. ◊ Linie ascendenta = linie genealogica ce suie de la fiu la parinti, de la nepoti la bunici etc. ♦ (Fig.) Care se dezvolta progresiv (de la inferior la superior, de la simplu la complex etc.); cu caracter progresiv. 2. S. m., s. f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. 3. S. n. (Cu determinari introduse prin prep. „asupra”) autoritate morala. – Din lat. ascendens, -ntis, fr. ascendant.

PRESTIGIU s. n. autoritate morala de care se bucura cineva sau ceva; vaza, consideratie; importanta. ◊ Fig. Stralucire, farmec, atractie. – Fr. prestige (lat. lit. praestigium).

PRESTIGIU s. n. 1. autoritate morala, consideratie, influenta de care se bucura cineva sau ceva; vaza, importanta. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onoreaza, care aduce glorie, consideratie; important, valoros. 2. (Rar) Stralucire, farmec, atractie. – Din fr. prestige.

ONOARE f. 1) Demnitate morala, care caracterizeaza conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de incredere; b) care angajeaza cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvantul meu (tau, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formula folosita pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) autoritate morala de care se bucura cineva. 3) Amor propriu. *Garda de ~ garda simbolica instituita in semn de respect cu ocazia unei solemnitati. 4) Semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

ASCENDENT, -A adj. 1. Urcator, suitor. 2. (Fig.) In dezvoltare progresiva. // s.m. si f. Ruda in linie directa care face parte dintr-o generatie anterioara. // s.n. autoritate morala, influenta (asupra cuiva). [< fr. ascendant, it. ascendente < lat. ascendens].

PRESTIGIU s.n. autoritate morala; vaza, consideratie. ♦ (Fig.) Stralucire, atractie. [Pron. -giu. / < lat. praestigium, cf. it. prestigio, fr. prestige].

ASCENDENT¹ s. n. (Cu determinari introduse prin prep. „asupra”) autoritate morala, influenta. – Lat. lit. ascendens, -ntis (fr. ascendant).

STAPANIRE, stapaniri, s. f. Actiunea de a (se) stapani si rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominatie. ◊ Expr. A avea stapanire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezinta aceasta autoritate. 3. Fig. Infranare, dominare a propriilor porniri, sentimente, etc. ◊ Expr. Stapanire de sine = calm, sange rece, cumpat. – V. stapani.

TARIE, (rar) tarii, s. f. 1. Forta fizica; putere, vigoare. 2. Capacitate de lupta, putere de afirmare, forta morala; fermitate. 3. autoritate; stapanire. 4. Soliditate, trainicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Inv.; concr.) Fortificatie. 6. Moment culminant. 7. Fig. Bolta cereasca, firmament; vazduh. ♦ Altitudine, inaltime; (concr.) varf, pisc. 8. Grad (mare) de concentratie de alcool, de aroma etc. 9. Intensitate auditiva a unui sunet. – Tare + suf. -ie.

RESORT s. n. 1. arc de masina, de ceas etc. 2. (fig.) sursa de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. ♦ autoritate de ~ = autoritate in competenta careia intra rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)

autoritate f. (fr. autorite, d. lat. auctoritas, -atis). Putere legitima careia trebuie sa i te supui: autoritatea legilor, a parintilor. Administratiune publica, guvern: reprezentant al autoritatii. Autoritatile civile si militare, functionarii civili si militari. Fig. Putere morala, consideratiune: se bucura de mare autoritate. Opiniunea unui scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios insusi: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-ti impune parerea intr´o stiinta.

ANOMIE¹ s.f. Lipsa a autoritatii sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsa de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fara, nomos – lege].

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

TOIAG ~ege n. 1) Bat lung care serveste drept sprijin la mers. 2) Lovitura data cu un astfel de bat. 3) fig. Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. 4) Baston purtat ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 5) pop. Lumanare care se pune in mana sau la capul mortului. /<sl. tojagu, tojaga

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.