TANTIEMA, tantieme, s. f. 1. Suma de bani incasata de membrii unui consiliu de administratie sau de functionari superiori ai unei societati comerciale (din beneficiul net al acesteia) pentru participarea la conducerea ei. ♦ Comision procentual acordat mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu procentual cuvenit (in trecut) unui autor dramatic, calculat in raport cu incasarile realizate la reprezentatiile piesei sale. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. tantieme.

REPERTORIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru in care se inscriu, in ordine alfabetica, date, nume etc., pentru a putea fi usor gasite. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joaca in cadrul unui teatru in timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. 3. Culegere de texte, de cantece etc. [Var.: repertor, repertoar s. n.] – Din fr. repertoire, lat. repertorium.

SCENONIM s.n. (Liv.) Pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai in teatru. [< fr. scenonyme].

TANTIEMA s.f. 1. Indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, reprezentand o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. [Pron. -ti-e-. / < fr. tantieme, cf. tant – atat].

SCENONIM s. n. pseudonim al unui actor sau autor dramatic, in teatru. (< fr. scenonyme)

TANTIEMA s. f. 1. indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit in trecut unui autor dramatic, o parte procentuala din incasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. (< fr. tantieme)

CARAGIALE 1. Costache C. (c. 1815-1877, n. Bucuresti), actor si autor dramatic roman. Animator al miscarii dramatice romanesti; primul director al Teatrului Mare (National) din Bucuresti. Comedii de moravuri („O repetitie moldoveneasca”, „O soare la mahala”). 2. Iorgu C. (c. 1826-1894, n. Bucuresti), actor si autor dramatic roman. Fratele lui C. (1). Cintece comice, tablouri dramatice („Mos Trifoi”). 3. Ion Luca C. (1852-1912, n. Haimanale, azi in municipiul Ploiesti), scriitor roman. Nepot al lui C. (1) si C. (2). Debut cu schite si versuri la revista umoristica „Ghimpele”. O vreme redactor la ziarul „Timpul”, impreuna cu Eminescu si Slavici. A editat publicatii satirico-umoristice („Claponul”, „Calendarul Claponului”, „Moftul roman”) si, impreuna cu Slavici si Cosbuc, revista „Vatra”. A facut parte din cercul „Junimea”. Temperament de tinuta clasica, desavirsit arhitect al constructiei dramatice, observator profund si minutios al realitatilor sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri. C. a ridicat teatrul romanesc la nivelul european. In comediile sale („O noapte furtunoasa”, „Conu Leonida fata cu reactiunea”, „o scrisoare pierduta”, „D-ale carnavalului”) satirizeaza moravuri politice si familiale, utilizind cu remarcabil efect comicul de situatie si limbaj, expresia stereotipa definitorie, umorul (inclusiv cel absurd). Instantaneele in proza, cu adresa critica („Schite usoare”, „Momente”, „Schite noua”), prelungesc si dezvolta tipologia de mare diversitate a comediilor, tintind cu precadere orizonturile micii burghezii. Drama „Napasta” si unele nuvele („O faclie de Pasti”, „Pacat”, „In vreme de razboi”) analizeaza stari obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice („Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul lui Minjoala”) valorifica anecdoticul de sursa orientala sau folclorica. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 4. Mateiu I.C. (1885-1936, n. Bucuresti), scriitor roman. Fiul lui C. (3). Capodopera sa, romanul „Craii de Curtea Veche”, este o somptuoasa evocare lirica, bazata pe sugestie si atmosfera, a crepusculului aristocratiei din Bucurestiul semibalcanic si semioccidental de la inceputul sec. 20. Proza cultivind misterul (nuvela „Remember”), romanul neterminat („Sub pecetea tainei”) si lirica de tip parnasian („Pajere”). 5. Luca Ion C. (1893-1921, n. Bucuresti), poet roman. Fiul lui C. (3). Versuri moderniste („Jocul oglinzilor”, postum), un microroman al adolescentei („Nevinovatiile viclene”, in colab. cu Ioan Dobrogeanu-Gherea); traduceri.

REGNARD, Jean-Francois (1655-1709), memorialist si autor dramatic francez. A avut o tinerete aventuroasa: a fost luat captiv de corsari, care l-au dus in Algeria (1678-1679), de unde, dupa ce a fost eliberat, a plecat intr-o calatorie in Laponia. Insemnarile sale din aceasta calatorie constituie partea cea mai interesanta a operei sale. A scris deopotriva pentru teatrul francez si pentru cel italian („Cartoforul”, „Distratul”, „Nebuniile amorului”, „Legatarul universal”), fiind unul dintre cei care l-au transformat pe Arlecchino dintr-un personaj comic sa badaran intr-un valet spiritual si indemanatic. A deschis drumul comediei lui Marivaux.

EXIT EXEUNT (lat.) iese, ies – Formula prin care autorii dramatici indica iesirea din scena a unui personaj sau a mai multor personaje deodata.

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizatie a scriitorilor din Romania, constituita in mart. 1949, prin fuziunea Societatii Scriitorilor Romani (infiintata in apr. 1909) cu Societatea autorilor dramatici. In perioada 1949-1989 a functionat ca „organizatie obsteasca si profesionala de creatie”, fiind subordonata si finantata de stat. Dupa 1989, a devenit o asociatie de creatori neguvernamentala, nonprofit si apolitica, intretinandu-se din autofinantare. Reuneste 12 filiale regionale organizate in Romania si in filiala Chisinau. include 6 sectii, dupa genurile literare. Sustine aparitia publicatiilor literare si de cultura (saptamanalele „Romania literara” si „Luceafarul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viata Romaneasca”, „Memoria”). Are doua edituri: Cartea Romaneasca si Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generala si Conferinta Nationala. Intre Adunari este condusa de un consiliu, format din reprezentatii filialelor. Acorda anual premii membrilor si debutantilor. Presedinte, din 2005, N. Manolescu.

PACUVIUS, Marcus (c. 220-c. 130 i. Hr.), poet dramatic latin. autorul a 13 tragedii cu subiect din mitologia greaca („Oreste”, „Hermiona”, „Antiope”); o drama cu subiect roman („Paulus”); satire. Considerat de Cicero cel mai mare autor tragic latin, datorita vigurozitatii stilului si originalitatii filonului dramatic.

DRAMATURG ~gi m. autor de opere dramatice. /<fr. dramaturge

DIDASCALIE s.f. Instructiune data actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecesti. ♦ Nota, indicatie care se punea inaintea unei piese de teatru la latini. [Gen. -iei. / < lat. didascalia, gr. didaskalia].

DRAMATURG s.m. autor de opere dramatice. [Cf. fr. dramaturge, it. drammaturgo, germ. Dramaturg, gr. dramatourgos].

DIDASCALIE s. f. instructiune data actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecesti. ◊ nota, indicatie care se punea inaintea unei piese de teatru la latini. (< fr. didascalie, gr. didaskalia)

DRAMATURG s. m. autor de opere dramatice. (dupa fr. dramaturge)

EPILOG s. n. 1. (ant.) alocutiune in versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finala a unui discurs in care oratorul rezuma argumentele, incercand sa castige bunavointa publicului. 2. parte finala a unei lucrari literare care cuprinde concluziile autorului, subliniaza anumite idei sau face cunoscuta evolutia viitoare a personajelor; incheiere. ◊ (fig.) sfarsit, incheiere a unei actiuni, intamplari etc. (< fr. epilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)

TEATRU s. n. I. 1. arta de a reprezenta in fata unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic etc. 2. institutie artistica destinata reprezentarii spectacolelor. 3. totalitatea lucrarilor dramatice ale unui popor sau autor; dramaturgie. 4. profesiunea de actor sau de regizor. 5. spectacol, reprezentatie scenica. ♦ a face (sau a juca) ~ = a se preface. II. loc unde se petrece, se desfasoara un eveniment, o actiune. ♦ ~ de razboi = vast spatiu terestru, maritim, aerian in care se duc actiuni militare de mare importanta politico-strategica; (in trecut) ~ de operatii = teritoriu unde se desfasoara actiuni de lupta. (< fr. theatre, lat. theatrum, gr. theatron, germ. Theater)

ARISTOFAN (c. 446-c. 386 i. Hr.), poet dramatic grec. Cel mai de seama autor comic al antichitatii. Comediile sale (11 pastrate), remarcabile prin virulenta satirica si bogata inventivitate verbala, constituie o izbutita fresca a vietii politice si sociale a timpului („Norii”, „Pacea”, „Lysistrata”, „Pasarile”, „Broastele”, „Adunarea femeilor”).

TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.

BERLIOZ, Hector (1803-1869), compozitor si critic muzical francez. Creatie romantica, caracterizata prin colorit muzical viu, stralucitor si tendinta catre monumental (sapte uverturi, „Simfonia fantastica”, „Lelia sau reintoarcerea la viata”, „Simfonia funebra si triumfala”, „Romeo si Julieta”, „Harold in Italia”, legenda dramatica pentru cor si orchestra „Damnatiunea lui Faust”, „Recviem”, operele „Benvenuto Cellini”, „Troienii”, „Beatrice si Benedict”). Creatorul muzicii cu program; autor al unui vestit tratat de orchestratie.

CALDERON DE LA BARCA, Pedro (1600-1681), dramaturg spaniol. Tipic reprezentant al barocului, a adus in teatru o puternica forta meditativa, un ascutit simt dramatic si un stil somptuos, incarcat de simboluri si metafore. Vasta sa opera cuprinde comedii de capa si spada („Doamna nevazuta”), drame profane („Judecatorul din Zalamea”), filozofice si religioase („Viata este un vis”, „Magul facator de minuni”). Cel mai important autor de autos sacramentales („Marele teatru al lumii”).