de prep. – 1. Indica punctul de provenienta: de undeva, de dincolo de moarte (Goga). – 2. Indica motivul, cauza: degetele rebegite de frig (Macedonski). – 3. Din (indica ceea ce contine): o cupa de aur (Balcescu). – 4. Cu (indica ceea ce contine). – 5. Indica echivalenta cu o unitate de masura. – 6. (Inv.) Prin (indica mijlocul): de bunatatea fapturiei cunosc pre Ziditoriu (Coresi). – 7. Pentru (indica scopul sau finalitatea): cum doreste cerbul fintina (Dosoftei); Florica nu-i de tine (Alecsandri). – 8. Indica separatia. – 9. Functie partitiva: de toate cele ce i-au trebuit (Neculce). – 10. Functie distributiva. – 11. Functie ordinala. – 12. La (indica directia). – 13. (Inv.) Ca, decit (functie comparativa): de vulpile si pasarile mai sarac iaste (Coresi), (astazi se prefera decit). – 14. Functie atributiva: ai facut moarte de Grec (Alecsandri); nevasta i-a murit de tinara (Sadoveanu). – 15. Care (functie relativa): era un om de avea o rana (Dosoftei). – 16. Functie copulativa: prostul de Ion. – 17. Functie expletiva: ori tu n’ai vazut de-un zid pasarit (Popular Tocilescu). – Mr., megl. di, istr. de. Lat. de (Puscariu 491; Candrea-Dens., 474; REW 2488; Tiktin); cf. it. di, prov., fr., cat., sp., port. de. Cf. cuvintul urmator. In compunerea de-a forma cu s. si adj. un mare numar de locutiuni adv. Cf. Moser 418-20. Comp. daca, conj. (de cind, cind, introduce o subordonata temporala; cu conditia, introduce o subordonata conditionala), rezultat al lui de si ca, cf. fr. des que sp. desde que. Compunerea ar putea fi romanica, forma intermediara deaca, cu e diftongat, apare in sec. XVI-XVII (Tiktin si Scriban o considera a proveni de la de si ca). Cf. N. Draganu, Conj. de si daca, Dacor., III, 251-84. Miklosich, Et. Wb., deducea din rom. rut. dak „astfel”, bg. dakle „astazi”, ceea ce nu pare posibil (cf. Berneker 177). Decit, conj. (ca, introduce al doilea membru al unei comparatii de neegalitate; ci, mai curind, contrapune un concept afirmativ unui concept negativ anterior; numai, doar, functie adv.), de la de si cit (cf. numaidecit, adv., imediat; nicidecit adv., in nici un caz). Deci, adv. (atunci; prin urmare, asa fiind, introduce concluzia unui silogism), de la de si aci (inv., deci), cf. de aci inainte, fr. dorenavant. Din, prep. (de la, indica punctul de plecare, inceputul, momentul initial, cauza, materia, instrumentul, modul, partea), comp. de la de si in (in texte din sec. XVI, dein, den). Cf. dintre, prep. (de) comp. de la de si intre, cf. gal. inv. dentre; dintru, prep. (de la), comp. de la de si intru. – Din (mr., megl. din) formeaza de asemenea loc. adv., cf. dinafara; dinapoi; dinauntru; dincoace; dincolo; dindata etc. In general, acestor comp. le corespund formatiile respective cu prep. in: inafara, inapoi, etc. Cf. dar.

INIMOS, -OASA, inimosi, -oase, adj. 1. Curajos; viteaz. 2. Bun, marinimos, generos. 3. Care sufera, care se consuma pentru ceva mai mult decat ar trebui; pasionat. 4. (Rar) Facut cu toata inima. – Inima + suf. -os.

FIZICALISM s. n. Conceptie neopozitivista, dupa care limbajul fizicii ar trebui sa fie limbajul tuturor stiintelor. – Din fr. physicalisme.

TEHNOCRATISM s. n. Orientare sociologica potrivit careia, in societatea contemporana, rolul de conducere ar trebui sa revina exclusiv specialistilor din diverse domenii ale stiintei, tehnicii etc.; tehnocratie. ♦ Tendinta tehnocratica. – Din fr. technocratisme.

SUPRAOM, supraoameni, s. m. Om inzestrat cu calitati exceptionale, care realizeaza lucruri ce par mai presus de puterile omenesti. ♦ Tip de om superior, care, in conceptia lui Fr. Nietzsche, ar trebui sa apara si sa se afle fata de omul actual in acelasi raport in care se afla omul actual fata de maimuta. – Supra- + om (dupa germ. Ubermensch, fr. surhomme).

ABSENTA ~e f. 1) Lipsa a unei persoane din locul unde ar trebui sa fie. 2) Semn ce marcheaza aceasta lipsa. 3) fig. Lipsa de interes; indiferenta; neatentie; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

INTARZIAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INTARZIA. 2) (despre persoane) Care se dezvolta mai incet decat ar trebui. /v. a intarzia

A LIPSI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsa; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci cand ar trebui sa existe in mod normal. 3) A fi in cantitate insuficienta; a nu fi de ajuns. ◊ A-i ~ cuiva o doaga a nu fi in toate mintile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face sa nu mai beneficieze de ceva inerent si necesar; a priva. /<ngr. lipso

NEFIINTA f. (negativ de la fiinta) 1) Stare a ceea ce nu exista; inexistenta. 2) inv. Lipsa din locul unde ar trebui sa fie; absenta. /ne- + fiinta

PACAT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) in ~ a savarsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a invinovati pe nedrept pe cineva. A-l impinge la ~ (pe cineva) a fi indemnat de un gand rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Intamplare nefasta; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ imi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum

RECE³ ~i adj. (in opozite cu cald) 1) Care are o temperatura scazuta; care creeaza senzatie de frig; lipsit de caldura. Vant ~. ◊ ~ ca de gheata foarte rece. Clima ~ clima caracteristica regiunilor polare. Cu sange ~ linistit; calm. 2) Care este mai putin cald decat ar trebui (sau decat este obisnuit). Camera ~. ◊ Gustari sau mancaruri) reci alimente (gatite) care se consuma neincalzite. 3) fig. (despre persoane sau despre manifesta-rile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufle-teasca; sec. Primire ~. /<lat. recens

DODA, dode, s. f. 1. (Banat, Olt.) Termen cu care se adreseaza cineva surorii mai mari. 2. (Trans.; in limbajul copiilor) Mana. 3. (Mold.) Termen cu care se adreseaza copiii fetelor sau femeilor nemaritate. (creatie expresiva proprie copiilor, la fel ca si coca; dupa Candrea, sensul 3. ar trebui pus in legatura cu sb. dodola = paparuda (1.) (> (Banat) dodola), iar, dupa Scriban, sensul 1. e o varianta a lui dada)

HISTERON-PROTERON s.n. (Ret.) Figura de stil constand in rasturnarea ordinii firesti intre fenomene, anticipandu-se ceea ce ar trebui sa urmeze. [< it., fr., gr. hysteron-proteron].

PARATONIE s.f. Tulburare a tonusului muscular, constand in contractarea muschilor atunci cand ar trebui sa se relaxeze. [Gen. -iei. / < fr. paratonie, cf. gr. para – langa, tonos – tensiune].

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

DIFORM, -A adj. Care nu are forma, figura sau proportiile pe care ar trebui sa le aiba; pocit, monstruos; inform. ♦ (Rar) Fara forma precisa. [< fr. difforme, cf. lat.t. difformis].

calce (calce), s. f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvint care apare la Plaut, si care inseamna „planta cu flori galbene”, cum sint intr-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calte (pentru te › ce, cf. arici). In general se admite ca acest cuvint calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); insa semantismul este mai putin clar.

chiondoris adv. – Chioris, cu ochii incrucisati. Origine necunoscuta. Apartine fara indoiala aceleiasi familii a lui chiomb; si, avind in vedere vb. inchiorcosa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresiva. In fonetismul sau a influentat probabil tc. kandiris „actiune si mod de a convinge”, sau, dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „incretit”; dupa Seineanu, I, 115, ar trebui sa se gindeasca la contaminarea lui chiomb cu chioris. – Der. chiondoreala, s. f. (incruntare); (in)chiondora (var. (in)chiondori), vb. (a se incrunta). Acest ultim cuvint este fara indoiala identic cu incondura, vb. (a se umfla in pene, a se impauna, a se fuduli), cuvint care s-a referit probabil la inceput la paun (dupa Seineanu, II, 145, de la condur „pantof”; impotriva Graur, BL, VI, 153).

TARDIV, -A adj. (adesea adv.) Care apare, se petrece, se face (mai) tarziu (decat ar trebui). [Cf. fr. tardif, it. tardivo].

coptura (copturi), s. f. – 1. Prajitura. – 2. Puroi. – Var. (Trans., rar) coptatura. Lat. coctūra (Puscariu 397; Candrea-Dens., 372; REW 2020; DAR); cf. it. cottura, v. fr. cuiture, prov. coiture, sp. cochura. Cf. si coace. Fonetismul nu este normal, caci rezultatul ar trebui sa fie *cutura; Puscariu, Lr., 18, admite influenta unei analogii cu copt. Este cuvint general cunoscut, dar rar in nord-est (ALR, I, 130).

doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

fior (-ri), s. m. – Senzatie usoara de frig, insotita de tremur. Lat. febris (Puscariu 616; Candrea-Dens., 593; REW 3230; DAR; Giuglea, LL, I, 172), cf. comel. fiora „febra”. Rezultatul normal, *fiore, a primit un sing. analogic, format pe baza pl. fiori (dupa Puscariu si Candrea-Dens., ar trebui plecat de la un lat. *februm. Der. infiora, vb. (a scutura; a face sa tremure, a speria; a agita, a scutura usor; a nelinisti, a tulbura); infiorator, adj. (cumplit, inspaimintator, cutremurator). Pentru fioros, cf. fiara. Infiora nu pare a fi cunoscut in Banat (ALR, I, 100), cf. mr. nhiuredz, nhiurare, pe care Pascu, I, 100, le explica printr-un lat. *infebrāre.

DIFORM, -A adj. care nu are forma, figura sau proportiile pe care ar trebui sa le aiba; pocit, monstruos; inform. ◊ fara forma precisa. (< fr. difforme, lat. difformis)

HISTERON-PROTERON s. n. figura de stil, constand in rasturnarea ordinii firesti a termenilor (cuvinte sau propozitii), anticipandu-se ceea ce ar trebui sa urmeze. (< fr. hysteron-proteron)

PARATONIE s. f. 1. tulburare a tonusului muscular, constand in contractarea muschilor atunci cand ar trebui sa se relaxeze. 2. intarziere a unor miscari la plante sub influenta unor factori externi. (< fr. paratonie)

POLICENTRISM s. n. doctrina in virtutea careia partidele comuniste ar trebui sa aiba mai multe centre de conducere. (< fr. polycentrisme)

PREVARICATIUNE s. f. abatere de la indatoririle de serviciu, abuz comis de un functionar in exercitiul functiunii. ◊ tradare a unei cauze, a unor interese care ar trebui aparate. (< fr. prevarication, lat. praevaricatio)

PROLEPSA s. f. 1. evocare in avans a unui eveniment ulterior. 2. procedeu in a plasa un cuvant in propozitia care preceda pe cea in care ar trebui sa fie. 3. figura retorica prin care se previne o obiectie; preceptie. (< fr. prolepse, gr. prolepsis)

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

marasin s. n. – (Trans.) Semn rau. Origine indoielnica. Der. din lat. male sanum „bolnav” (Draganu, Dacor., IV, 741; REW 5257 si 7584; Candrea) este putin convingatoare; mai curind ar trebui sa reprezinte lat. mala signa.

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

marula (marule), s. f. – Salata verde. – Var. (Mold.) marola. Mr. marule. Tc. marul, partial prin mijlocirea ngr. μαρούλιον, ngr. μαρούλι (Seineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156). Se considera ca-i vorba de un cuvint de origine gr. άμαρούλιον, der. din amarus; dar exista si in cuman. marul „laptuca” (Kuun 126), astfel ca ar trebui sa fie cuvint turcic; cf. bg. maruli, alb. marulj, sb. marűlja (Vasmer, Gr., 96).

muncel (-ei), s. m. – Colina, inaltime, musuroi. Lat. monticellus (Puscariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. muncal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui muscel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colina), a carui derivare e mai putin clara (poate prin incrucisare cu radacina expresiva mot- „maciulie”, cf. motocel, caz in care ar trebui sa se porneasca de la *motcel; dupa Tiktin, din *munticel).

pisc (piscuri), s. n. – 1. Cioc de pasari. – 2. Virf ascutit de munte. – 3. Prora. – 4. Partea de dinainte a carutei. Sl. pisku, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui sa insemne si „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atit acest tratament cit si inrudirea evidenta cu pit(igoi) arata ca in rom. cuvintul a fost tratat drept expresiv, ca si cioc. Din acelasi etimon provine si piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pitigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizatura prin care curge macinisul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

pravalie (pravalii), s. f. – s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

raschira (raschir, raschirat), vb. – 1. A se dispersa, a se dilata, a se intinde. – 2. A se risipi, a se imprastia. – Var. raschira, rasfira. Mr. araschir(are). Dintr-un sl. *rassiriti ‹ siriti „a se dilata”, cu disimilare consonantica la fel cu raschia. Der. de la fir (Tiktin; Candrea) este greoaie semantic (dupa acesti autori ar trebui sa se porneasca de la notiunea de „destrama”, de unde trecerea spre „dilata”) nu este simpla si nu poate sa explice forma raschira, care este cea mai veche; in schimb, este sigur ca var. rasfira se datoreaza unei contaminari cu fir. Relatia cu sl. raskriljati „a se intinde” din krilo „aripa” (Cihac, II, 83) este la fel de improbabila. Dupa Pascu, I, 67, din raschia contaminat cu fir.

reveni (-nesc, revenit), vb. – 1. A se macera, a se inmuia, a framinta. – 2. A se jilavi, a se umezi. – Var. raveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). Dupa Tiktin si Candrea, ar trebui sa se porneasca de la reavan, care ar indica umezeala pamintului si ar proveni din sl. revinu „plan, neted”. Dar, pe linga dificultatea semantica, sensul de „putreziciune” este sigur in cuvintul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tarie si usuca si raveneala trupului suge-o. Der. reavan (var. ravan, reven), adj. (umed), mai curind decit de la vb., poate direct din mag. (cf. si sb. ravenica „scurgere a unei mlastini intr-un riu”); reveneala (var. raveneala), s. f. (umezeala, briza, racoare).

rofii s. f. pl. – Bubulite care apar la copii indata dupa nastere. – Var. rohii. Sl. rovu „groapa, gaura” (Cihac, II, 318), cf. sb. rohav „ciupitura (de varsat)”, si raboj, ravar, in care porneste de la sensul special de „crestatura, cioplitura”. – Der., cu sensul special, rafui, vb. (a plati o datorie); rafuiala, s. f. (plata unei datorii); rafta, s. f. (Trans., Banat, cota care revine dupa o imparteala), cuvint care, dupa Scriban, ar trebui pus in legatura cu raft „harnasament de lux”.

sbeg (zbeguri), s. n. – (Trans.) Buruiana. – Var. zbeg. Origine necunoscuta. Nu pare ca ar trebui confundat cu cuvintul urmator, poate sbag, s. n. (Bihor, ceata, picla).

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

talanita (-te), s. f. – Tirfa, p*********a. – Var. inv. talanita, talaimita. Origine incerta. Probabil ar trebui pornit de la gr. sau ngr. θαλαμος „alcov” cf. θαλαμηπόλος „camerista”, cu suf. -ita sau prin transpozitia suf. gr. -ίσσα. Rut. talannica, propus ca etimon de Tiktin si Candrea, trebuie sa provina din rom.; legatura cu talan (Scriban) este dubioasa. Sec. XVII, inv.

tartor (-ri), s. m. – 1. Seful demonilor si al duhurilor rele in general. – 2. Demon. – 3. Instigator, autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. inv. si Mold. tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), partial prin intermediul sl. tartaru. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu martor (ar trebui sa se porneasca de la *tartar, caci tartar reprezinta pronuntia mold.). – Der. tartorita, s. f. (diavolita; autoarea unei fapte rele). Tartacot, s. m. (spiridus pitic si rau in basme) poate fi si el o deformare a lui tartar, ca cea din tatar, cf. tatarca „tataroaica”. Bg. tartor, pe care Conev 107 il da drept etimon al rom., ar putea proveni din rom.

teanc (-curi), s. n. – Gramada, morman. Megl. denc. Tc. denk, tenk (Tiktin; Candrea). Diftongarea nu este clara; poate ar trebui considerat teanc ca der. din tencui ca teasc din tescui. – Der. tencui, vb. (a ingramadi, a impacheta).

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) Cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [Var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le da prea mult, nimanui destul (cat i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

calif m. (fr. calif, d. ar. halife, succesor [al lui Mohamet]; turc. halif. V. calfa). Titlu primilor suverani mohametani. – Romanii, avind sunetu h, ar trebui sa zica halif.

cararat, -a adj. (d. carare). Munt. Vargat, dungat cind ar trebui sa fie omogen (vorbind de o stofa).

bucher m. (d. buche). Care invata sa citeasca Fig. Care stie prea putin din ceia ce ar trebui sa stie. Care invata pe de rost buchea cartii fara sa priceapa intelesu. Care (ca profesor) se tine de buchea cartii (cerind elevului sa-i spuie lectiunea cuvint cu cuvint) sau (ca judecator, avocat s.a.) se tine servil de textu legii, pareatca. – Fem. bucherita, pl. e.

ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit sa se gaseasca), a nu fi de fata. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.

ABSENTA, absente, s. f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei; lesin. 3. Lipsa de atentie, distractie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

INSTITUTIONALISM s. n. Doctrina economica aparuta in deceniile al treilea si al patrulea ale sec. XX, ai carei reprezentanti considera ca economia politica trebuie sa aiba ca obiect studierea anumitor categorii politice si juridice, precum si unele fenomene social-economice, denumite impropriu „institutii”. [Pr.: -ti-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

PRIORITAR, -A, prioritari, -e, adj. Care are sau trebuie sa aiba prioritate. Sarcini prioritare. [Pr.: pri-o-] – Din fr. prioritaire.

EXCENTRICITATE, excentricitati, s. f. 1. Originalitate; ciudatenie, bizarerie, extravaganta. 2. (Mat.) Calitatea unui punct de a se gasi in afara centrului unei figuri. ♦ Distanta dintre centrele sau axele de rotatie a doua piese excentrice. ♦ Defect de asamblare a doua piese care in mod normal trebuie sa fie concentrice sau trebuie sa aiba o axa comuna. – Din fr. excentricite.

RECTIUNE, rectiuni, s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvant de a primi un determinant care trebuie sa aiba o anumita forma flexionara sau o anumita constructie prepozitionala; legatura dintre cuvinte si determinantele lor; regim. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. rection, germ. Rektion.

SUBRACIRE, subraciri, s. f. (Fiz.) Stare a unui corp care, in conditii determinate, isi pastreaza in continuare starea de agregare la o temperatura care ar fi trebuit sa determine schimbarea acesti stari. – Sub¹- + racire. Cf. fr. sous-refroidissement.

LIPSA ~uri f. 1) Stare cand cineva sau ceva nu se afla in locul unde ar fi trebuit sa se afle. 2) Ceea ce lipseste cuiva sau din ceva. ~ de bani. [G.-D. lipsei] /v. a lipsi

OTET n. Lichid foarte acru obtinut prin fermentarea acetica, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apa a acidului acetic si intrebuintat in alimentatie (drept condiment si conservant). ◊ Incetul cu incetul se face ~ul in orice situatie trebuie sa ai rabdare. /<sl. ocitu

A trebui pers. 3 trebuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ◊ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. trebuie sa plec. 4) A fi posibil. trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trebovati

CANAM s.n. Cursa automobilistica pe circuit in Canada si America, masinile trebuind sa aiba obligatoriu doua locuri si patru roti, in rest regulamentul fiind liber. [< Can(ada) + Am(erica)].

ISTEROLOGIE s.f. Figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. [Gen. -iei. / < it. isterologia, lat.t. hysterologia].

CONCESIV, -A adj. care face concesii; ingaduitor. ◊ complement circumstantial ~ = complement care exprima concesia sau faptul care ar fi trebuit sa impiedice realizarea unei actiuni; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care corespunde unui complement circumstantial concesiv; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie concesiva. (<fr. concessif, lat. concessivus)

ABSENTA s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit sa fie). 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei. ♦ (Fig.) Neatentie, distractie; indiferenta. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.

INSTITUTIONALISM s.n. Curent in economia politica burgheza care considera ca economia politica trebuie sa aiba drept obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice si juridice si unele fenomene social-economice, denumite impropriu „institutii”. [Pron. -ti-o-. / < fr. institutionnalisme].

beci (beciuri), s. m. – Berbec tinar, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. bice „taur tinar”, sb. bicij „taurin”. Schimbarea semantica, desi curioasa, este aceeasi ca in cazul lui buhai, care inseamna totodata si „taur” si „berbec”. Diculescu, Elemente, 444, crede ca este reprezentant al gr. βηϰίον „oaie tinara” si legat de it. becco. Puscariu 198 de asemenea il lega de it., dar il considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit sa dea *bechi; insusi autorul si-a abandonat ipoteza in DAR; cf. REW 9270 si 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se refera la sl. belce, de la belu „alb”, ipoteza putin verosimila. Cf. bic.

coleasa s. f. – 1. Terci. – 2. Mamaliga. – Mr. culeas. Origine necunoscuta. Apare in mai multe limbi sl. (bg. kuljasa, sb. kulijes, rut. kułesa, pol. kułesz(a), rus. kules, ceh. kulase, gulase); (Cihac, II, 68; Iordan, Dift., 77), dar nu pare a fi cuvint autentic sl., cf. Berneker 642. Este greu de sustinut din mag. koles „mei” (Weigand, Jb., XVI, 222; Galdi, Dict., 88), daca se are in vedere raspindirea cuvintului; totusi, trebuie sa aiba legatura cu mag. gulyas › rom. gulas „terci cu sos si carne”. – Der. coleser, s. n. (mestecau de mamaliga); colesi, vb. (a dilua, a dizolva, a topi).

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

INSTITUTIONALISM s. n. curent in gandirea economica care considera ca economia politica trebuie sa aiba ca obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice si juridice si unele fenomene social-economice. (< fr. institutionnalisme)

ISTEROLOGIE s. f. figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. (< it. isterologia, lat. hysterologia)

PRIORITAR, -A adj. care are sau trebuie sa aiba prioritate. (< fr. prioritaire)

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; DAR; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de DAR pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

oteri (oteresc, oterit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mincari, a irita, a strepezi dintii. 2. A se dezgusta, a se incrunta. – 3. A se supara, a se bosumfla. – Var. otari, otari. Origine indoielnica. trebuie sa aiba legatura cu sb. ceriti se „a ride sarcastic” (Scriban), bg. ocervam „a-si arata coltii” (Candrea), bg. cerja se „a lua un medicament”, rus. sceriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comuna a acestor cuvinte nu este clara. Oricum, nu e posibila der. din sl. ostriti „a ascuti” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oterime, s. f. (Mold., dezgust); oteros, adj. (Mold., inv., groaznic).

pandalie (pandalii), s. f. – Criza nervoasa, nabadaie, capriciu, toana. Origine incerta. Plecind de la var. inv., ne-am putea gindi la un ngr. πὰντ’ őλα „tot”: il apuca pandaliile, cf. il apuca toate alea, fr. il est dans tous ses etats. Der. din tig. pandalo „confuz” (Graur, BL, VI, 167) nu e posibila; din ngr. φαντασία prin intermediul unei forme pandasie (Galdi 217) sau din ngr. παντολμία „indrazneala, obraznicie” (Scriban) nu este convingatoare. trebuie sa aiba o anumita relatie cu rut. pantalyk „ratiune”, care este de origine necunoscuta (Vasmer, II, 310), probabil tc. prin intermediul rom.

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

tarc (-curi), s. n. – Ocol, ingraditura, loc ingradit. – Mr. tarcu. Origine necunoscuta. trebuie sa aiba legatura cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Baric, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar aceasta relatie lamureste prea putin istoria cuvintului. Legatura cu iranianul *cark › per. cart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidenta. – Der. tarcalau (var. tarcus), s. n. (tarc mic); tarcui, vb. (a inchide intr-un tarc); intarca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da sa suga; a priva, a frusta); intarcatoare, s. f. (locul sau timpul de intarcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine in rut. carok, carka „tarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).

ABSENTA, absentez, vb. I. Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit sa se gaseasca). – Fr. (s')absenter (lat. lit. absentare).

ABSENTA, absente, s. f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ Faptul de a nota absenta (1) cuiva; (concr.) semn cu care se noteaza absenta (1) cuiva. 2. Fig. Neatentie, distractie; indiferenta. – Fr. absence (lat. lit. absentia).

ABSENTA, absente, s.f. 1. Lipsa a unei fiinte sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit sa se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se noteaza aceasta lipsa. 2. Pierdere brusca si de scurta durata a cunostintei, intalnita in epilepsie. 3. Fig. Neatentie, indiferenta a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

arici m., pl. tot asa (lat. ericius, pin [!] schimbare de sufix, ca, normal, ar fi trebuit sa fie arit: it. riccio, sp. erizo; fr. herisson). Un mic mamifer insectivor acoperit cu ghimpi. Un joc copilaresc. O hora taraneasca. Ariceala.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor sa acuze trebuie sa aiba dovezi – Veche maxima de drept, care obliga pe acuzator sa prezinte dovezile vinovatiei acuzatului.

RESPINGERE (‹ respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de catre un corp asupra altui corp a unei forte indreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natura electrica, magnetica etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea grava a functionarii organului transplantat, ca urmare a faptului ca acestea sunt percepute de organism ca un corp strain care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi si limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie sa aiba un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; dupa realizarea grefei se utilizeaza in doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejectie, rejet.

PADUREA PIETRIFICATA (PETRIFIED FOREST), padure fosilizata in timpurile geologice, cu arbori pietrificati, situata in SV S.U.A. (Arizona), in partea de SE a Desertului Pictat (Painted Desert), la c. 320 km NE de orasul Phoenix; 381 km² (cea mai mare padure pietrificata, declarata monument national in 1906 si parc national in 1962). In urma cu c. 170 mil. de ani, in aceasta zona exista o campie mlastinoasa in care torentii aduceau un numar mare de arbori prabusiti, care in conditii normale ar fi trebuit sa se transforme, de-a lungul erelor geologice, in carbune, dar, datorita prezentei in cantitati mari a oxidului de siliciu, care a impregnat lemnul, acesta s-a pietrificat.

GRAMAJ s. n. Masa (ori greutate), exprimata in grame, pe care trebuie sa o aiba o parte dintr-un material. – Din fr. grammage.

INTENSIUNE s. f. (Log.) Totalitatea caracteristicilor pe care trebuie sa le aiba un lucru pentru a fi definit intr-un anumit fel. [Pr.: -si-u-] – Din engl. intension.

trebuiNTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

congrua s.f. (reg. inv.) minimul de venit pe care trebuie sa-l aiba orice slujbas al bisericii.

GRAMAJ s.n. Greutate exprimata in grame, pe care trebuie s-o aiba o parte dintr-un material. [< gram + -aj].

LITRAJ s.n. Capacitate masurata in litri pe care trebuie s-o aiba o parte dintr-un lichid. ♦ Capacitate cilindrica a unui motor. [< fr. litrage].

GRAMAJ s. n. greutate exprimata in grame, pe care trebuie s-o aiba o parte dintr-un material. ◊ greutate in grame pe metru patrat a hartiei de papetarie. (< fr. grammage)

INCLINOGRAMA s. f. 1. grafic prezentand orizontal pozitia unei gauri de sonda. 2. grafic pentru determinarea pozitiei ce trebuie sa o aiba turbina de foraj. (< engl. inclinogram)

plamadi (plamadesc, plamadit), vb. – 1. A amesteca aluatul cu drojdia. – 2. A urzi, a unelti. – 3. A concepe. Sl. pomladiti (Tiktin). Acest verb apare numai cu sensul de „a intineri”, dar trebuie sa-l aiba si pe acela de „a inmuia”, cf. slov. mladina „maia, drojdie”. Der. din sb., cr. plamiti „a arde” (Cihac, II, 240) nu pare posibila. – Der. plamada, s. f. (maia); plamadeala, s. f. (maia; aluat).

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

CENTRA, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesa de prelucrat intr-o masina-unealta astfel incat axa ei de rotatie in masina sa coincida cu axa pe care trebuie sa o aiba piesa prelucrata. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate in jurul unui nucleu. 3. Intranz. (La fotbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre centru (in apropierea portii adversarului). – Fr. centrer.

clasa f., pl. e (fr. classe, lat. classis, trupa convocata, clasa de cetateni, flota, d. calare, a chema. V. calende). Ordinea in care asezi persoanele sau lucrurile dupa conditiunea lor: clasa de sus, de jos a societatii. Rang, impotanta: savant de prima clasa. Rang, despartitura, diviziune: clasa mamiferelor. Contingent militar: clasa anului 1872. Serie de elevi supt [!] acelasi profesor: clasa turbulenta. Sala in care stau elevii: ma duc in clasa. A avea clasa, a trebui sa te duci in clasa la ora cuvenita (ca elev ori ca profesor): azi stau acasa, ca n´am clasa. A tinea clasa, a tinea, a face lectiune cu elevii. A se tinea clasa, a se tinea lectiune: Duminica [!] nu se tine clasa. – In Mold. si clas n., pl. uri (rus. klass). V. categorie, ordin, orta, tagma.

HORA¹, hore, s. f. 1. Dans popular romanesc cu ritm domol in care jucatorii se prind de mana formand un cerc inchis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodia dupa care se executa acest dans. Daca ai intrat in hora, trebuie sa joci (= daca te-ai apucat de un lucru, trebuie sa te tii de el). ♦ (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ◊ Expr. A iesi la hora = a intra (ajungand la varsta cuvenita) in randul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca la hora = a se imbraca cu hainele de sarbatoare. 2. Fig. Scandal, taraboi. 3. (Astron.) Coroana boreala. [Pl. si: hori] – Bg. horo (ngr. horos).

INCAPUIT, -A, incapuiti, -te, adj. (Reg.) Care are de toate; care are tot ce-i trebuie, capuit. – V. incapui.

INTRECE, intrec, vb. III. Tranz. 1. A depasi pe cineva in mers, a lasa in urma. 2. A dovedi superioritate fata de cineva, intr-o anumita privinta; a depasi. ♦ Refl. recipr. A cauta sa se depaseasca unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe intrecute = cautand sa se depaseasca unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumita limita; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decat trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De intrecut = mai mult decat trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se intrece cu gluma (sau cu saga, rar, cu vorba) = a depasi limitele bunei-cuviinte; a impinge lucrurile prea departe, a exagera. – In + trece.

CORECT, -A, corecti, -te, adj. 1. Care respecta regulile, normele dintr-un domeniu dat; asa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o tinuta, o purtare, o atitudine ireprosabila; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.

LACAT, lacate, s. n. Incuietoare alcatuita dintr-un corp care contine mecanismul de incuiere cu cheia si o toarta care se petrece prin doua belciuge (unul prins in partea fixa si celalalt in partea mobila a obiectului care trebuie inchis). ◊ Expr. A avea (sau a-si pune) lacat la gura = a-si impune tacere. [Var.: (reg.) lacata s. f., lacat s. n.] – Din magh. lakat.

UNIVERSALITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este universal. 2. Totalitate, generalitate; universalism (1) [in DN]. 3. (Jur.) Principiu de drept international in virtutea caruia, in afara de membrii fondatori, pot si trebuie sa devina membri ai unei organizatii internationale toate statele care-i accepta statutul si sunt dispuse sa indeplineasca aceste obligatii. [Cf. fr. universalite, lat. universalitas].

TREBUI, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ◊ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ◊ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atata i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trebui si trebuiesc] – Din sl. trebovati.

REZON, rezoane, s. n. (Inv.) 1. Indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a invata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrange sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

STRICT, -A, stricti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat in chip riguros, fara abatere, fara exceptie; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus.

ISTORIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de istorie; propriu istoriei. Metoda ~ca. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvela ~ca. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanta; care trebuie sa intre in istorie. /<lat. historicus, fr. historique

A SE INECA ma inec intranz. 1) A-si pierde viata prin sufocare intr-un lichid (de obicei in apa). ◊ ~ (ca tiganul) la mal a suferi un esec in ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea in gat a unui aliment, tuse, fum, plans etc.); a se sufoca; a se inabusi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ◊ A i se ~ (cuiva) corabiile a se afla intr-o stare de adanca tristete. 4) fig. A se cufunda (in ceva) pana peste cap; a fi cuprins din toate partile. ~ in verdeata. ◊ ~ in bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decat trebuie. /in + lat. necare

A CUGETA cuget 1. intranz. 1) A gandi adanc; a chibzui; a medita; a reflecta. 2) rar A sta pe ganduri. 2. tranz. A avea in vedere. Cuget ca va trebui sa pleci. /<lat. cogitare

SARAC ~ca (~ci, ~ce) 1) si substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenta; sarman; nevoias; mizer. ◊ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva caruia nu-i merge, care sufera esecuri in orice intreprindere. 2) si fig. Care nu are in masura suficienta ceea ce trebuie; gol. Tinut ~. 3) si substantival Care trezeste mila; vrednic de mila; biet; nenorocit; sarman. ~cii sinistrati! ◊ ~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku

A SEMANA¹ seaman tranz. 1) (seminte de plante cultivate) A introduce in sol (pentru a incolti si a creste); a insamanta. ~ grau. ◊ Culege ce-ai semanat se spune, cand cineva trebuie sa suporte consecintele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presara cu seminte de cereale dorind fericire in Noul An. 3) fig. A imprastia uniform pe o suprafata. ~ flori in calea cuiva. 4) fig. (idei, ganduri, intrigi etc.) A face sa devina cunoscut unui cerc larg de persoane; a raspandi; a propaga. /<lat. seminare

BANUI, banuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimti. Banuiam ca n-am s-o mai gasesc (SADOVEANU). 2. Tranz. A intrezari ceva. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde banuia prin intunerec arbori (DUMITRIU). 3. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte rele; a suspecta. 4. Intranz. (Reg.) A se supara pe cineva; a-i face mustrari. Asa a trebuit sa se intample si n-ai cui banui (CREANGA). 5. Intranz. (Reg.) A regreta. Da ia seama ce iubesti, Nu cumva sa banuiesti (JARNIK-BIRSEANU). – Magh. banni.

IL FauT BONNE MEMOIRE APRES QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie buna dupa ce ai mintit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

trebuiNTA, trebuinte, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj., adv. De trebuinta = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Imi face trebuinta (sau am trebuinta de...) = imi este necesar, imi trebuie... ♦ Interes. 2. (Iesit din uz) Treaba, afacere, chestiune. – trebui + suf. -inta.

SEPARATIE, separatii, s. f. Despartire, separare. ◊ Separatia puterilor = principiu care sustine ca puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca dintr-un stat pot si trebuie sa actioneze independent una de alta, avand o anumita interdependenta si dreptul de control reciproc. Separatie de domiciliu = dispensa premergatoare divortului prin care se acorda sotilor dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separatie de bunuri = (in unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea ca femeia isi pastreaza libera dispunere a bunurilor sale aduse in casatorie pentru sustinerea sarcinilor acesteia. Separatie de patrimoniu = masura luata la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a impiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al mostenitorului si a evita astfel eventuala concurenta a creditorilor acestuia din urma. – Din fr. separation, lat. separatio.

OBLIGATORIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligational. ◊ care trebuie facut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)

girloafa (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorlaufer „precursor”. In Trans. Dupa Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie sa fie, in cel mai bun caz, un intermediar al germ.

pistosi (pistosesc, pistosit), vb. – 1. A seca, a deseca, a scoate apa. – 2. A pisa, a melita. – 3. A sparge, a zdrobi. Ngr. παστόνω, aorist πάστωσα „a sara pestele”, cf. mr. pastosesc, pastosire „a sara si a presa carnea”. Primul sens lipseste in dictionare si e inv., cf. isvoada de apa s’au pistosit (Zilot); sensul al doilea, rar, trebuie sa reprezinte o confuzie cu pisa, pisagi. Der. de la un ngr. *πιστίζω ‹ it. pestare (Galdi 258) nu poate fi probabila.

ALOPATIE s. f. Tratament medical constand in administrarea unor medicamente in doze care, la omul sanatos, ar declansa efecte contrare simptomelor caracteristice bolii care trebuie tratata. – Din fr. allopathie.

CAPUIT, -A, capuiti, -te, adj. (Inv. si reg.) Care are de toate, prevazut cu tot ce-i trebuie; incapuit. – V. capui.

PITIT, -A, pititi, -te, adj. (Pop.) Ascuns; fig. adapostit. ♦ (Substantivat, f.; in sintagma) De-a pitita = numele unui joc de copii in care unul dintre copii trebuie sa-i gaseasca pe ceilalti, care s-au ascuns. – V. piti.

TRIMESTRIAL, -A, trimestriali, -e, adj. Care tine trei luni, care trebuie executat in timp de trei luni; care are loc o data la trei luni. [Pr.: -tri-al] – Din fr. trimestriel.

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

VIZA² vb. I. tr. 1. A prinde in campul unui aparat optic un obiect sau un punct de pe un teren, care trebuie observat; (p. ext.) a ochi. 2. (Fig.) A avea in vedere, a se referi, a face aluzie la ceva; a urmari, a avea ca scop. [< fr. viser, cf. lat. visus – vazut].

VIZA vb. tr. 1. a pune o viza (pe un pasaport, pe un permis etc.). 2. a prinde in campul unui aparat optic un obiect sau un punct de pe un teren, care trebuie observat; (p. ext.) a ochi. 3. (fig.) a avea in vedere, a se referi, a face aluzie la ceva; a urmari. (< fr. viser)

CAPUIT, -A, capuiti, -te, adj. (Rar) Care are de toate, prevazut cu tot ce-i trebuie. [Var.: incapuit, -a adj.] – V. capui.

bondra (bondre), s. f. – (Trans. de Nord) Cirpa, zdreanta. – Var. bandura. Sas. bandel (Draganu, Dacor., VI, 280-2). Mai putin probabila supozitia lui Pascu, Beitrage, care porneste de la sl. bandura „lauta”. – Der. bondros, adj. (mascarici, persoana deghizata); bondret, s. m. (larva); bondrosi, vb. (a actiona stingaci, a lucra prost); imbondori, imboldora, imbodoli, imboboli, imboboroji, imbondoli, imbondosi, bodrinji, imbondroji, vb. (a imbraca, a infofoli). Vreunul din aceste cuvinte poate avea o explicatie diferita, cu atit mai mult cu cit circula in alte parti ale teritoriului rom., si este evidenta compunerea sa pe baze expresive. Din rom. trebuie sa provina mag. bondrus „mascat” care, dupa DAR, ar explica acest cuvint rom.

DOMICILIA vb. intr. 1. a locui, a-si avea domiciliul undeva. 2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie platit la scadenta un efect de comert. (< fr. domicilier)

P*********E (‹ fr. {i}; {s} gr. p****s „desfranat” + graphe „descriere”) s. f. Reprezentare obscena a s**********i umane, cu tendinta de a corupe indivizii si avand efecte daunatoare asupra moralitatii in societate. P. nu trebuie confundata cu arta e*****a; in p. esentiala este obscenitatea, iar anumite parti ale comunitatii, indeosebi femeile si copii, sunt puse intr-o lumina degradanta si umilitoare. Scriere, desen, fotografie, film etc. in care sunt folosite cuvinte, atitudini, procedee cu caracter obscen, indecente. ◊ Atitudine, fapta, vorba obscena. ◊ Ceea ce depaseste in mod flagrant limitele bunei-cuviinte, ale moralei.

FIAT IUSTITIA, PEREAT MUNDUS! (lat.) sa se faca dreptate (chiar de-ar fi) sa piara lumea! – Quintus Mucius Scaevola. Legea trebuie aplicata in orice conditii, dreptatea trebuie instaurata cu orice pret.

CRONAXIE s. f. Timpul minim in care are loc o e*******e; timpul in care un curent electric trebuie sa parcurga un nerv, un muschi etc., pentru a-l e****a. – Din fr. chronaxie.

FI vb. 1. v. trai. 2. v. dainui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se gasi, a sta. (Plicul este pe masa nedesfacut.) 5. a se afla, a figura, a se gasi, a se numara. (A fi printre invitati.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. insemna. 11. v. intampla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.

URMA vb. 1. (inv.) a sledi. (L-au ~ cu totii.) 2. v. insoti. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se insira, a se insirui, a se perinda, a se randui, a se succeda. (Zilele ~ unele dupa altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ in functie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.

HIPERFOCAL, -A adj. (Fiz.) Mai departe de focarul unei lentile. ◊ Distanta hiperfocala = distanta cea mai scurta la care trebuie plasat un obiect in fata aparatului fotografic pentru a avea o imagine clara. [< fr. hyperfocal].

OBLIGATORIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligational. ♦ Care trebuie facut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].

ras- Prefix care arata ca actiunea unui verb revine la situatia dinainte (raspopi, rasgindi), se diversifica (rastalmaci) sau se intensifica (rasputea). Cind se foloseste cu repetitia vb. la forma sa simpla, echivaleaza cu „o data si inca o data”. Sl. razu „des-”. In unele cazuri s-a presupus posibilitatea de a reprezenta un lat. re-ex-, care poate n-ar fi necesara, desi pref. sl. e productiv in rom. trebuie scris raz- inainte de b si m, v, ca in sl. Cf. Miklosich, Lexicon, 781; Tiktin; Rosetti, III, 70. Nu mai mentionam der. cu repetitie, care nu au circulatie independenta si al caror numar poate creste nelimitat.

EXCEPTIS EXCIPIENDIS (lat.) cu exceptia a ceea ce trebuie exceptat – Aluzie, mai mult ironica, la unele fapte care ar fi de dorit sa fie trecute sub tacere.

PRESCRIE, prescriu, vb. III. 1. Tranz. A indica, a arata; (p. spec.) a recomanda medicamentele sau tratamentul de care are nevoie un bolnav. 2. Tranz. A stabili cu precizie ceea ce trebuie facut; a dispune, a hotari. 3. Refl. pasiv (Despre pedepse penale, drepturi de proprietate etc.) A se stinge, a inceta prin prescriptie (2); a-si pierde valabilitatea. 4. Tranz. (Inv.) A transcrie un text. – Din fr. prescrire (dupa scrie).

LUCRA, lucrez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A efectua, a presta o munca, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-si vedea de treaba. 2. Intranz. A fi in miscare, in actiune; a dezvolta o activitate intr-o directie oarecare; a functiona. 3. Intranz. A actiona in chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut alta forma, facand din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A cladi, a construi. ♦ A face, a confectiona; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a impleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti impotriva cuiva. [Prez. ind. si: (reg.) lucru] – Lat. lucubrare.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

DEFICIENT, -A, deficienti, -te, adj. Care are o insuficienta organica sau mintala. ♦ Care produce mai putin decat trebuie, decat e planificat. ♦ (Substantivat) Persoana lipsita de anumite facultati fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. deficient.

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra ganduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. au uitat sa-l inscrie in lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A inceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare

BREVIAR s.n. 1. Expunere sumara a unor principii, a unor probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le rosteasca la anumite ore din zi. [Pron. -vi-ar, var. breviarium s.n. / cf. fr. breviaire, it. breviario].

FIDUCIAR, -A adj. Cu valoare fictiva, bazat pe incredere. ◊ Moneda fiduciara = bani de hartie cu o valoare conventionala si cu putere circulatorie numai in interiorul unei tari; circulatie fiduciara = circulatie a monedei fiduciare. // s.m. Legatar care trebuie sa restituie un bun in virtutea unui fideicomis. [Pron. -ci-ar. / < fr. fiduciaire, lat. fiduciarius, cf. fiducia – incredere].

HIPERFOCAL, -A adj. situat mai departe de focarul unei lentile. ♦ distanta ~a = distanta cea mai apropiata la care trebuie plasat un obiect in fata unui aparat optic pentru a avea o imagine clara. (< fr. hyperfocal)

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Expunere sumara a unor principii sau probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le recite la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Fr. breviaire (lat. lit. breviarium).

TRASEU, trasee, s. n. Drum pe care il parcurge (in mod permanent) un vehicul sau o fiinta; ruta. ♦ Linie, directie pe care o are un drum, o cale ferata etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie sa-l strabata concurentii la o proba sportiva. ♦ Drum parcurs in spatiul de un corp in miscare; traiectorie. – Din fr. trace.

ISTORISM n. Principiu metodologic, conform caruia obiectele si fenomenele din realitate trebuie privite in dezvoltare istorica, in legatura cu conditiile concrete care le-au generat si cu celelalte fenomene existente in momentul istoric dat. /<fr. historisme, germ. Historismus

DIVIDEND s.n. Parte din profitul unei societati pe actiuni care se da unui actionar in raport cu actiunile pe care le are. [Pl. -de, -duri. / cf. fr. dividende, it. dividente, lat. dividendus – care trebuie impartit].

TROP¹ s. m. 1. (in fil. sceptica antica) argument potrivit caruia nici o afirmatie sau negatie nu are temei, nici un adevar nu poate fi formulat, orice judecata filozofica trebuind suspendata. 2. figura de stil. 3. (in cultul liturgic gregorian) parafraza, interpolare care orna textul si prelungea melodia. (< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)

PENAL, -A, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ◊ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune in justitie pornita impotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor in vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare, executarea cu intarziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. penal.

Rau³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

dambla (damblale), s. f. – 1. Paralizie, apoplexie. – 2. (Arg.) Capriciu, chef, pofta. – Mr. damlae, dambla, megl. damla. Tc. damla „guta” (Seineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς, alb. dambla, bg. damla. Dupa Iogu, GS, VI, 383, sensul al doilea s-ar explica printr-o confuzie cu tc. damar „capriciu”; ipoteza greu de admis; trebuie plecat mai curind de la sensul expresiei a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva foarte brusc si neasteptat. – Der. damblagiu, s. m. (paralitic; Arg., prost, tont; Arg., traznit, nebun), din tc. damlali (Meyer, Neugr. St., II, 69); damblageala, s. f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteala); damblagi, vb. (a paraliza).

EFECTIVISM s. n. conceptie proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuitionismului, care sustin ca, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definitia lor trebuie sa indice etapele prin care se ajunge la ele. (< fr. effectivisme)

LOGARITM s. m. (mat.) putere la care trebuie ridicat un anumit numar (baza) pentru a obtine un numar dat. ♦ ~ zecimal = logaritm avand ca baza numarul 10. (< fr. logarithme)

PREVEDERE s. f. 1. faptul de a prevedea. 2. (pl.) masuri, dispozitii cuprinse intr-un act normativ, intr-un tratat etc., care trebuie respectate. ♦ ĩ sociale = sistem de masuri privind acordarea de asistenta sociala persoanelor care si-au pierdut capacitatea de munca. 3. prudenta, precautie. (< prevedea)

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Lucrare in care sunt expuse sumar notiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele si rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le faca sau sa le rosteasca la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. breviaire, lat. breviarium.

VICIOS, -OASA adj. 1. Defectuos. ◊ (Log.) Cerc vicios = eroare de logica constand in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ♦ (Fig.) Stricat, depravat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii etc.) Care are vicii de forma sau de fond; gresit, defectuos. [Pron. -ci-os. / cf. fr. vicieux, it. vizioso, lat. vitiosus].

pitulus¹ adv., s.m. si n. (pop.) 1. (adv.) pe furis, pe ascuns, pe neobservate, pitulis, pitulit. 2. (s.m.) persoana care, in cursul jocului de-a pitulatul, trebuie sa-i caute pe ceilalti. 3. (s.n.) ascunzatoare. 4. (s.n.; in expr.) de-a v-ati ascunselea; de-a baba oarba.

LOGARITM s.m. (Mat.) Putere la care trebuie ridicat un anumit numar (numit baza) pentru a obtine un numar dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm avand ca baza numarul 10. [< fr. logarithme, cf. gr. logos – proportie, arithmos – numar].

viersun s. n. – Prinsoare, ramasag. Origine incerta. Ar putea proveni din lat. versionem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca in versūra. trebuie sa se tina cont ca e cuvint inv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abunda improprietatile; astfel ca e posibil ca glosarea propusa de noi, care este in general acceptata, sa nu fie exacta. – Der. inversuna (var. invi(e)rsuna), vb. refl. (a se indirji, a se incapatina), cuvint explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a e*****”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), si prin mag. verseny „lupta” (Puscariu, Lat. ti, 67; DAR), care si mai putin se potriveste fonetic.

REGLA, reglez, vb. I. Tranz. 1. A realiza sau reface starea unui sistem tehnic ale carui marimi caracteristice s-au abatut de la anumite conditii impuse. ♦ A stabili in prealabil valorile marimilor unui sistem tehnic, care trebuie sa ramana constante in timpul functionarii sistemului; a potrivi. 2. (Mil.) A potrivi, a indrepta, a fixa tirul unui tun, al unei arme de foc portabile, al unei unitati de artilerie etc. pentru distrugerea unui obiectiv. 3. A aranja, a orandui, a potrivi. – Din fr. regler.

A VREA vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. Vreau sa plec. Vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). DAR il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

dama (dame), s. f. – 1. Doamna, cucoana. – 2. Femeie stricata. – 3. Regina, la cartile de joc. – 4. Joc cu puluri albe si negre care se muta pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameza, s. f. (femeie stricata), ca amure(a)za; damicela, s. f. (fam., domnisoara), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoana care frecventeaza b*********e); madama, s. f. (dadaca straina; femeie de serviciu in baruri si hoteluri; femeie de conditie inferioara), din fr. madame (nu trebuie sa se confunde cu madam, formula de adresare care se da uneori in conversatie, si care nu are nuanta depreciativa). Se stie ca, dupa Corominas, I, 378, sensul 4 al lui dama provine, in realitate de la numele Damasco.

CIRCUMFLEX, circumflexe, adj. 1. (In sintagma) Accent circumflex = semn ortografic in forma de unghi cu varful in sus sau de tilda, care se pune deasupra unei vocale spre a arata ca aceasta trebuie rostita lung sau, in ortografia romana, spre a nota sunetul i(a). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect rasucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate in jos. [Var.: circonflex adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe.

RETUR, retururi, s. n. 1. Intoarcere, revenire (in punctul de plecare). ♦ Indicatie pentru serviciul postal pe un plic sau pe un colet, aratand ca obiectul trebuie inapoiat trimitatorului. 2. (Sport) Denumire data duratei unei competitii la care participa mai multe echipe care, dupa ce s-au intrecut o data fiecare, se intalnesc inca o data, in revansa. ♦ Intalnire sportiva revansa intre doua echipe, cu caracter eliminatoriu sau cu punctaj aditional. 3. (Tehn.) Conducta de intoarcere a agentului calorifer sau frigorifer dintr-o instalatie de incalzire, respectiv de racire, dupa ce acesta a trecut prin instalatie si a cedat sau a preluat caldura. – Din fr. retour.

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

sofrac (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasare (Troglodytes parvulus). – Var. Banat sofrag. Sl., cf. sb. cvorak „graur”, svraka „cotofana” (Candrea; Scriban); dar lipseste veriga de legatura. trebuie sa fie cuvint identic cu sofran, s. m. (Banat, varietate de soim, Lanius collurio), care pare ca s-ar fi contaminat cu sofran (planta).

PASA, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii catre un coechipier. 2. Fiecare dintre miscarile facute cu mana de cel care hipnotizeaza pe cineva. 3. Miza pe care trebuie sa o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de carti. ◊ Expr. A avea (sau a fi in) pasa buna (sau proasta) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de carti; a trece prin imprejurari favorabile (sau nefavorabile); a-i reusi (sau a nu-i reusi) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fasie de apa indicata navigatiei intr-o zona cu stanci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat in tiparele sau in matritele care il fasoneaza. – Din fr. passe, engl. pass.

PENSIE, pensii, s. f. Suma de bani lunara ce se acorda persoanelor care au iesit din activitatea profesionala pentru limita de varsta, pentru invaliditate etc. sau care si-au pierdut sustinatorul si sunt incapabile de munca. ◊ Pensie de intretinere sau pensie alimentara = suma de bani pe care cineva trebuie sa o plateasca unei persoane pe care justitia il obliga sa o intretina. ◊ Loc. adj. La pensie = care este pensionar. ◊ Loc. vb. A iesi (sau a scoate pe cineva) la pensie = a (se) pensiona. ♦ (Inv.) Subsidiu. – Din rus. pensija.

A NADAJDUI ~iesc 1. intranz. A trage nadejde; a nutri sau a avea speranta; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie completiva) A conta asteptand cu incredere; a considera ca trebuind sa se realizeze; a vrea sa creada. ~ intr-o reusita. /nadejde + suf. ~ui

Filipesti, s. m. pl. – In expresia m-ai umplut de Filipesti „m-ai lasat cu buzele umflate”. – Filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin incercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omori; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel incat zbirii domnitorului au gasit casa de la Filipesti goala. – [3373]

gimfa (-fe), s. f. – Gusa. Lat. *gamphae, din gr. γαμφαί, var. de la γαμφηλαί „falca de animal”, din aceeasi familie cu ϰαμπτῶ. Ar fi putut de asemenea intra in rom. prin intermediul unui sl. *gąfu, care nu este atestat, dar care trebuie sa explice sb. kuf „pelican”. Der. gimfa, vb. (a umfla), pe care REW 2135 si DAR il deriva putin probabil din lat. conflare, cf. Puscariu 855; gimfatura, s. f. (umflatura); imgimfa, vb. (a umfla; refl., a se face puhav; refl., a se ingimfa, a se umfla in pene).

tumba (-be), s. f. – Saritura peste cap rotire a corpului in aer. – Mr. tumba, culutumba, megl. tumba. Creatie expresiva, care ar putea fi anterioara rom. (Puscariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie sa se confunde cu mr. tumba „mormint”, din lat. tumba (REW 8977), cuvint care s-a pierdut pierdut in rom. Bg. tumba trebuie sa provina din rom. (Capidan, Raporturile, 213).

SARAC adj., s. 1. adj., s. calic, necajit, nevoias, oropsit, sarman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (inv. si pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. si fam.) nepricopsit, (pop.) saracan, (inv. si reg.) misel, slabanog, (reg.) misaricios, oarfan, obielos, pamantit, (Ban.) bedas, (inv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. si depr.) paduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. v. biet. 3. adj. v. saracacios. 4. adj. modest, saracacios, simplu. ( O nunta ~.) 5. adj. v. sterp. 6. adj. v. insuficient. 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. v. slab. 9. adj. v. comun.

ONORA, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fata de cineva sau ceva respect, consideratie, stima; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie sa fie mandru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de lauda. 3. A achita, a plati (in termen) o datorie baneasca, o polita etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

SUFICIENT, -A, suficienti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este in cantitate satisfacatoare, atat cat trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ intre „insuficient” si „bine”, cu care se noteaza uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, infumurat, ingamfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

oaches (oachese), adj. – 1. (Oaie) cu parul din jurul ochilor mai inchis decit pe restul trupului. – 2. Brunet. – Mr. oaclis. Din ochi cu suf. -es, cf. fruntes, coarnes, gures (Puscariu 1217; Tiktin; Candrea). In Banat, Olt. si Munt. (ALR, II, 5). S-a incercat sa se explice acest cuvint prin bg. *vakles (Pascu, II, 183) sau vaklu „brunet” (Scriban); sau printr-o radacina oc- care ar insemna „brunet”, cf. oacar (Pascu, Beitrage, 35). Der. ochesica, s. f. (brunetica; oaie brumarie); ochesea, s. f. (planta, Tageles patula). Din rom. trebuie sa provina mag. basika (Draganu, Dacor., VII, 199), slov. vakesa, pol. bakieska.

SOLEMN, -A, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc dupa un anumit ceremonial; cu fast, sarbatoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desavarsit; intens, profund. ♦ Sfant, sacru. ♦ Maret, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie sa respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.

SFANT² sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

NESTORIANISM (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Nestorie) s. n. Doctrina religioasa opusa arianismului, fundata de Nestorie si condamnata ca erezie de sinodul din Efes (431); sustinea ca in Iisus Hristos trebuie sa distingem doua persoane, doua individualitati, asa cum se disting doua naturi – umana si divina – opuse una celeilalte. Persecutati, adeptii lui Nestorie s-au refugiat in Persia si de acolo mai departe, pana in Imp. Chinez; astazi se mai afla in Iran, Irak si Siria.

VRABIE vrabii f. Pasare sedentara de talie mica, cu cioc scurt si conic, avand penaj de culoare bruna-cafenie cu dungi negre pe spate si cenusii pe pantece. ◊ ~a malai viseaza fiecare se gandeste la ceea ce ii trebuie, la ceea ce-i place. Nu da ~a din mana pe cioara din par (sau din gard) mai bine multumeste-te cu putinul de care dispui, decat sa ravnesti la promisiuni mai avantajoase, dar nesigure. [G.-D. vrabiei] /<sl. vrabij

MARKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica avand acest obiect. (< engl., fr. marketing)

cam adv. – Putin, aproximativ, aproape; indica faptul ca o anumita afirmatie nu trebuie inteleasa in sensul sau strict, ci cu o oarecare restringere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 202). Dupa Puscariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al carui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atentia asupra corespondentei cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαi ἄν (in expresia ca ϰάμποσος „destul de mare”, ϰάπως „oricare” etc.), fara a putea preciza insa daca modismul este propriu rom. sau ngr.

deli (-lesc, -it), vb. A da, a imparti. Bg. delia „a imparti”, din sl. delu „parte”; cf. deal. Cuvint rar. Pare identic, sau cel putin trebuie sa se fi incrucisat cu dili. – Der. delnita, s. f. (inv., si Olt., tarina, aratura), din sl. delnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (instarit, avut), din sl. delniku.

stei (-ie), adj. – Breaz, cu pata alba in frunte. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar daca Tiktin gaseste der. surprinzatoare; trebuie sa se porneasca de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

LANCASTER [lænkəstər], Joseph (1778-1838), pedagog englez. In 1818 a emigrat in S.U.A. A fundat (1798) la Southwark prima scoala de ajutor mutual, unde si-a pus in practica propria metoda educativa, organizand elevii in grupe sau clase, supravegheate de monitori (selectati dintre elevii buni), care trebuiau sa asigure mentinerea disciplinei si insusirea lectiilor. Ideile sale novatoare (in competitie cu cele ale lui A. Bell, sustinut de Biserica), expuse in „Sistemul de invatamant britanic”, au influentat considerabil sistemul educational englez din sec. 19.

BALANTA ~e f. 1) Instrument pentru masurarea greutatii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu parghie si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; cumpana. ◊ ~ de precizie (sau analitica) balanta care asigura un inalt grad de precizie a cantaririi. ~ romana balanta cu brate inegale, avand la un capat al parghiei o greutate etalonata, iar la celalalt capat un taler in care se pun obiectele de cantarit. 2) fin. Raport dintre diferiti indicatori economici care trebuie corelati sau echilibrati. ◊ ~ de verificare operatie contabila prin care se controleaza exactitatea inregistrarilor in conturi la o anumita data. ~ comerciala raportul dintre valoarea generala a importului si a exportului unei tari intr-o anumita perioada. 3) la sing. Constelatie din emisfera australa. ◊ Zodia ~ei unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. [G.-D. balantei] /<fr. balance

COMPLET², -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor Tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). Originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fara circulatie reala.

cuta (cute), s. f. – 1. Pliu, indoitura. – 2. Zbircitura, incretitura, rid. – 3. Punga sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucata taiata. Origine incerta. Pare a fi vorba de lat. cutem „piele” (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Puscariu 469; Lausberg 42; cf. parerea contrara la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestatura, incizie”. Cealalta explicatie, bazata pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingatoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu il cunoastem, si care ar putea proveni din rom., daca este cuvint atit de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a indoi, a face cute).

PENSIE s. f. suma de bani care se acorda (lunar) celor care au iesit din productie pentru limita de varsta sau pentru invaliditate, precum si urmasilor acestora, in cazurile prevazute de lege. ♦ ~ alimentara (sau de intretinere) = suma de bani, lunara, pe care o persoana trebuie sa o plateasca altei persoane in cuantumul si pe durata de timp stabilita de o instanta judecatoreasca. (< rus. pensiia)

trebui vb. 1. v. cuveni. 2. a se cadea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (inv. si pop.) a cauta. (~ sa procedam astfel ...) 3. a fi, a urma. (Cand va ~ sa plec ...) 4. a avea. (~ sa mai fac un singur pas.)

RETICENTA s. f. 1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. 2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< fr. reticence, lat. reticentia)

umili (-lesc, -it), vb. – 1. (Refl.) A se cai, a avea o atitudine smerita, a se comporta crestineste. – 2. A se injosi. – Var. inv. omili. Sl. umiliti sę „a se cai” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). In sensul al doilea, care pare modern, trebuie sa fi influentat fr. humilier. Der. propusa de Scriban, din sl. umaliti „a micsora”, nu pare probabila. – Der. umilenie, s. f. (cainta, mustrare de cuget), inv.; umilinta, s. f. (inv., devotiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (injositor).

OCULOS HABENT ET NON VIDENT (lat.) au ochi si nu vad – „Oculos habent et non videbunt. Quid habet aures audiendi audiat” („au ochi si vor vedea. Cine nu are urechi de auzit sa auda”). Cuvinte care se gasesc de mai multe ori in Evanghelie (Matei, 13, 14; Luca 8, 10; Ioan, 12, 40 s.a.) urmand parabolele lui Iisus. Se folosesc pentru a avertiza pe cineva ca trebuie sa tina seama de un sfat.

MULT² adv. 1) In numar mare; in cantitate mare; un timp indelungat. A produce ~. A canta ~. ◊ Cu ~ in mare masura; considerabil. Mai ~ mai cu seama; indeosebi. Cel ~ a) maximum; b) in cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decat viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frica; b) a fi peste masura de istovit. Din ~ in mai ~ intr-o masura tot mai mare; din ce in ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai putin intr-o masura oarecare; intrucatva. Nici mai ~, nici mai putin a) atat, cat se cuvine; tocmai cat trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta intrece orice masura; asta-i prea-prea. ~ si bine a) mult timp; timp indelungat; b) degeaba; in zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La departare mare; departe. A lasa ~ in urma. 3) (deseori urmat de prea) In cel mai inalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

avint (avinturi), s. n. – Pornire, elan, insufletire. Din vint, cu prep. adv. a-. Daca aceasta ipoteza nu este gresita, avint trebuie sa fi fost la inceput inteles ca adv. (aceasta valoare nu apare in niciun text cunoscut, dar este cert ca acest cuvint nu apare in texte anterioare sec. XIX, si nici in dialecte). Constructia ar fi identica, deci, cu acasa, afund, aminte etc; expresia a da avint poate fi foarte bine interpretata a da a vint. Apoi, cuvintul fiind simtit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avinta, formatie probabil artificiala si moderna, motivata de paralelismul fr. elan-elancer, germ. Schwung-schwingen. Dupa DAR, avint este formatie postverbala de la avinta, si acesta este o compunere interna, pe baza lui vint. Der. avinta, vb. (a impinge, a lansa, a arunca).

RETICENTA s.f. Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. reticence, cf. lat. reticentia].

EXTENSOR, -OARE I. adj. care are rolul de a intinde. II. adj., s. m. (muschi) care ajuta la intinderea unor parti sau organe ale corpului. III. s. n. aparat pentru gimnastica muschilor, constand dintr-un arc de otel sau din doua resorturi care trebuie intinse cu mainile. (< fr. extenseur)

LABIRINT¹ s. n. 1. constructie cu foarte multe incaperi si galerii in care orientarea este dificila. ◊ gradina ornamentala din benzi inguste de arbusti. 2. dalaj meandric in unele catedrale din evul mediu, pe care credinciosii trebuiau sa-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. joc de inteligenta care cere a gasi iesirea dintr-o retea de linii intortocheate. ◊ joc constand dintr-un cub din plastic transparent, din 6⁴ de camarute, la care unii pereti au cate un orificiu ce lasa sa treaca o bila de metal. 4. (fig.) incurcatura, incalceala datorata unor dificultati, unei proceduri. ◊ situatie incurcata, fara iesire. 5. dispozitiv folosit in diverse instalatii pentru a obliga un fluid sa parcurga un drum lung, in scopul de a-i micsora viteza. 6. parte a urechii interne, formata din cavitati sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)

CONCORDANTA s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ◊ Concordanta relatiilor de productie cu caracterul fortelor de productie = lege economica potrivit careia relatiile de productie trebuie sa corespunda cu caracterul fortelor de productie; concordanta timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza acordul timpului verbului dintr-o propozitie dependenta cu timpul verbului din propozitia regenta. 2. (Geol.) Raportul dintre doua strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza].