Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

Echion 1. Unul dintre razboinicii care au rasarit din dintii balaurului semanati de Cadmus (v. Cadmus). Echion s-a casatorit cu Agave, una dintre fiicele lui Cadmus, cu care a avut un fiu, pe Pentheus. 2. Unul dintre argonauti, frate geaman cu Eurytus.

GERMINA vb. (BOT.) a iesi, a incolti, a miji, a rasari. (Plantele au ~.)

1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.

APAREA vb. 1. a se arata, a se ivi, a se vedea, a se zari, (italienism inv.) a spunta. (Nu ~ cu saptamanile la biblioteca.) 2. a se arata, a se ivi, a pica, (inv. si reg.) a se scociori, (inv.) a se sfeti. (Atunci a ~ si el.) 3. v. infatisa. 4. a se arata, a se ivi, (inv.) a mijloci, (fig.) a incolti, a se infiripa, a inflori, a se naste. (Un zambet ~ pe fata lui.) 5. a se arata, a se ivi, a se infatisa, a se revela, (inv. si pop.) a se dezveli. (Campia ~ in toata splendoarea ei.) 6. a se arata, a iesi, a se ivi. (A ~ iarba.) 7. a-i da, a-i iesi. (Copacului i-au ~ frunzele.) 8. v. rasari. 9. a se arata, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iti, a (se) slomni. (au ~ zorii.) 10. v. starni. 11. v. produce. 12. a se declara, a se ivi. (A ~ o epidemie.) 13. a iesi, a se publica, a se tipari. (A~ un nou dictionar.)

SECUI (cf. magh. szekely, germ. Szekler) s. m. Persoana apartinand unei populatii rezultate, probabil, din amestecul unor populatii turcice, ulterior maghiarizata. Migrand dinspre E, s. s-au alaturat ungurilor in campania de cucerire a C. Panonice (895-896); participand si la cuceririle regilor arpadieni in rasarit, s. s-au asezat, alaturi de populatia romaneasca, in Bihor, apoi pe valea Tarnavelor, iar la inceputul sec. 13 in marginea estica a Transilvaniei.

ROXOLAN, -A, roxolani, -e, s. m. si f. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la inceputul secolului I la rasarit de Prut, care au atacat provincia romana Moesia, au fost aliati cu Decebal in timpul campaniei romane impotriva statului dac (101-102) si au fost supusi de goti la mijlocul sec. III; (si la sg.) persoana care facea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

RETROGRADATIE s.f. Miscarea aparenta a astrilor, care are loc de la rasarit la apus. [Gen. -iei. / cf. lat. retrogradatio, fr. retrogradation].

BALDUIN (BauDOUIN [boduẽ]), numele a doi imparati ai Imp. Latin de rasarit: B. I, conte de Flandra si Hainuat, imparat (1204-1205). Infrint de tarul Ionita Caloian. B. II, conte de Courtenay, imparat (1228-1231, 1237-1261). Izgonit din Constantinopol de imparatul bizantin din Niceea, Mihail VIII Paleolog.

Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.

CIUPERCA ~ci f. 1) la pl. Increngatura de plante inferioare, fara clorofila, care se inmultesc prin spori. 2) Planta din aceasta increngatura, cu corpul carnos, in forma de palarie si cu picior. ~ci otravitoare. ~ci comestibile. ◊ ~ de fermentare microorganism in forma de ciuperca folosit ca ferment. Doar n-am mancat ~ci doar nu mi-am iesit din minti. A rasari ca ~cile (dupa ploaie) a aparea in numar mare si in timp scurt. 3) Obiect din lemn de forma speciala pe care se imbraca ciorapul cand se tese sau se carpeste. 4) fig. iron. Palarie sau caciula veche si mototolita. 5): ~ca sinei partea de sus mai larga a unei sine de cale ferata, pe care ruleaza rotile trenului. [G.-D. ciupercii] /<bulg. tepurca, sb. peturka

ANTI {i}, s. m. pl. Triburi slave, mentionate in sec. 6-7, care au constituit nucleul grupului slavilor de rasarit (rusii, ucrainienii, bielorusii).

IZVORI, pers. 3 izvoraste, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apa) A iesi, a tasni din pamant; p. ext. (despre ape curgatoare) a-si incepe cursul, a-si avea obarsia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sange etc.) A incepe sa curga cu putere; a siroi. ♦ Fig. A iesi la iveala; a aparea dintr-o data; a rasari. 2. Fig. A lua nastere, a-si avea sursa, obarsia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.

VANDAL s.m. 1. Membru al unui vechi trib germanic care, in secolul V, a invadat Imperiul roman de rasarit, producand mari distrugeri. 2. (Fig.) Cel care are o comportare necivilizata (fata de operele si bunurile culturii). [< fr. vandale].

RUJUTA, rujute, s.f. (Bot.) Rujulita. Mandro, de iubirea noastra rasarit-a ruja-n coasta. Cine-n lume s-ar afla Ca sa rupa rujuta, Mare iubire-ar strica.

CRAI, crai, s. m. 1. (Astazi poetic sau in basme) Imparat, rege, domnitor. ◊ (Cei trei) crai de la rasarit = magi. ◊ Compus: crai-nou = luna in prima ei faza, cand are forma unei seceri subtiri; luna-noua. 2. Barbat usuratic, care se tine de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de curte veche = haimana, pungas, derbedeu, d*******t. – Din sl. kralĩ.

EUNUC s. m. 1. (in Orient) barbat castrat, paznic al unui harem. 2. nume dat ofiterilor regilor evrei, insarcinati cu garda camerei acestora. 3. ofiter care avea in grija garderoba si iatacul imparatului in Imperiul Roman de rasarit. 4. (fig.) om las, fricos, lipsit de energie virila. (< fr. eunuque, lat. eunuchus)

CUCUIAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are un mot in varful capului; motat. 2) (despre animale cornute tinere) Carora incep sa le rasara coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at

EXEDRA s. f. 1. loc de reuniune in termele si casele romane. 2. anexa in forma de semicerc a unei constructii, care are in interior scaune de-a lungul zidului. ◊ banca semicirculara, din piatra, in partea de rasarit a absidei, in bisericile catolice. ◊ constructie in semicerc, intr-un parc. (< lat. exedra, fr. exedre)

LUCEAFAR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus si ai altor stele stralucitoare. ◊ Luceafarul-de-Dimineata sau Luceafarul-de-Ziua, Luceafarul-Porcilor, Luceafarul-Boului = planeta Venus (vazuta dimineata, inainte de rasaritul soarelui). Luceafarul-de-Seara sau Luceafarul-de-Noapte, Luceafarul-Ciobanilor = planeta Venus (vazuta seara). Luceafarul-cel-Mare-de-Miezul-Noptii sau Luceafarul-cel-Frumos = steaua Vega din constelatia Lirei. Luceafarul-Porcesc sau Luceafarul-Porcar = steaua Aldebaran din constelatia Taurului. Luceafarul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui barbat cu calitati deosebite. – Lat. Lucifer.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si Pamant, directia osiei Universului si Poarta Cerului.

LEVANT (in it. „rasarit de soare”) 1. Denumire data in trecut litoralului rasaritean al M. Mediterane (Asia Mica, Siria, Liban, Egipt), ocupat de musulmani si frecventat din sec. 11 de negustori crestini. Comertul cu L. a fost dominat de negustorii italieni (din Venetia si Genova in special) pana la sfarsitul sec. 15, cand suprematia a trecut de partea turcilor otomani. Din initiativa lui Colbert a fost creata Compania Levantului (1670), companie franceza de comert avand scopul de a controla comertul din bazinul oriental al M. Mediterane. Si-a incetat activitatea dupa 1678. 2. Regiune geografica in E Spaniei, cuprinzand provinciile Castelon de la Plana, Valencia, Alicante si Murcia. Climat semiarid: culturi de maslini, vita de vie. Picturi rupestre din Epipaleolitic.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu