MORALICESTE adv. 1) Din punct de vedere moral; sub aspect moral; moralmente. 2) In conformitate cu morala; dupa prescriptiile moralei. /moral + suf. ~iceste

MORALMENTE adv. Din punct de vedere moral; sub aspect moral; moraliceste. /<fr. moralement, it. moralmente

MORALMENTE adv. privit sub aspect moral. (< it. moralmente, fr. moralement)

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

Imoral adj., s. 1. adj. (rar) neetic, nemoral. (aspecte morale si imorale.) 2. adj. v. corupt. 3. adj., s. depravat, d*******t, destrabalat, dezmatat, stricat, (pop.) c****r, (inv.) preac****r, preacurvitor. (Un barbat imoral.) 4. adj. v. obscen.

A SE DESCOMPUNE ma descompun intranz. 1) (despre corpuri) A se separa in elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunitati) A-si pierde coeziunea interna; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrama; a se dezarticula. 3) (despre substante organice) A pierde proprietatile pozitive (sub influenta factorilor externi); a se strica; a se inacri; a se altera. 4) (despre persoane) A-si modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre fata) A se convulsiona momentan si involuntar sub actiunea unei suprasolicitari nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

moralMENTE adv. Privit sub aspectul moralei. [Cf. fr. moralement, it. moralmente].

JANKELEVITCH [jankelevitʃ], Vladimir (1903-1985), filozof, eseist si muzicolog francez de origine rusa. Prof. univ. la Toulouse, Lille si Sorbona. Influentat de H. Bergson. Lucrarile sale trateaza aspecte morale, estetice si metafizice ale filozofiei existentei („Tratat despre virtuti”, „Paradoxul moralei”, „Ireversibilul si nostalgia”, „Moartea”, „Ironia”, „Iertarea”). Exeget al operei lui Schelling. Contributii in domeniul muzicologiei („De la muzica la tacere”).

SPIRITUAL adj. 1. (FILOZ.) ideal, imaterial. (Elemente materiale si elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (inv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viata ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (Starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (Cultura ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rational. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, ecleziastic, religios, (inv.) religionar. (Dogma ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Pastor ~.) 9. adoptiv, sufletesc. (Ei sunt parintii mei ~.) 10. destept, inteligent, (inv.) spirituos. (O conversatie ~.) 11. hazliu. (Gluma ~.)

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

PAMFLET, pamflete, s. n. Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.

PORTRET, portrete, s. n. 1. Pictura, desen, sculptura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatarilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistica bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de catre victima sau de catre martori. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara; opera literara cu un asemenea continut. [Pl. si: (inv.) portreturi] – Din fr. portrait.

PORTRET s.n. 1. Desen, pictura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care intruneste trasaturile unui criminal cautat, alcatuit dupa semnalmentele furnizate de mai multi informatori, decupandu-se parti din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schema umana, imagine-tip. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj, intr-o opera literara. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].

PORTRET s. n. 1. desen, pictura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care intruneste trasaturile unui criminal cautat, dupa semnalmentele furnizate de mai multi informatori. 2. infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara. (< fr. portrait)

SATIRA, satire, s. f. Scriere in versuri sau in proza in care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatii, cu intentii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muscator. ♦ Categorie estetica din sfera comicului, care critica cu violenta si c*********l pe cineva sau ceva. [Acc. si: satira] – Din fr. satire, lat. satira.

BARBATOS, -OASA, barbatosi, -oase, adj. (Reg.) Care are aspect viril, care are insusiri morale de barbat (I). – Barbat + suf. -os.

ETIC, -A I. adj. referitor la etica; moral. II. s. f. 1. disciplina filozofica, studiul aspectelor teoretice si practice ale moralei; teoria filozofica a moralei. 2. ansamblul normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societati. (< fr. ethique, lat. ethicus, gr. ethikos)

MONSTRUOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are aspect de monstru; asemanator cu un monstru. 2) Care se caracterizeaza prin trasaturi morale de monstru; cu insusiri morale oribile. 3) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste cruzime sau oroare; caracterizat prin cruzime si oroare excesiva. Fapta ~oasa. Crima ~oasa. [Sil. -stru-os] /<fr. monstrueux

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

DEONTIC, -A I. adj. referitor la deontica; necesar, obli-gatoriu. II. s. f. disciplina care studiaza aspectele logice si structurale ale formelor de gandire normative si imperative, precum si ale sistemelor de norme si obligatii morale. (< germ. deontisch, /II/ Deontik)

NATURALISM s. n. 1. Curent sau tendinta in arta si literatura, care se caracterizeaza prin observarea riguroasa a faptelor din realitatea obiectiva, prin redarea lor fidela, prin preferinta pentru aspectele urate, vulgare ale naturii omenesti etc. 2. Conceptie filozofica care exclude supranaturalul, ridicand natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etica care intemeiaza notiunea binelui pe un principiu situat in afara moralei (evolutie biologica, placere etc.), viata morala fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

ROMANTISM s.n. 1. Miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului, caracterizata prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si de imaginatie si prin zugravirea figurilor exceptionale. ♦ Ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre visare, spre melancolie; romantiozitate. 2. Romantism filozofic = denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. [< fr. romantisme].

PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.

ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].