asa zicand adv. + vb.

ZIS, ZISA, zisi, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. asa-zis (sau -zisa, -zisi, -zise) = pe nedrept sau in mod conventional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorba, spusa; afirmatie. ♦ Proverb, zicatoare. ♦ (Inv.) Sfat, indemn; ordin, porunca. – V. zice.

asa-ZIS adj. pretins. (Un ~ inspector.)

INTAMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (inv. si reg.) a se prileji, (inv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfasura. 6. a se petrece, (inv.) a se trece. (Cate nu s-au ~ intre noi!) 7. (inv. si reg.) a se sfeti. (Sa vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, asa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce se ~.)

PRETINS adj. 1. v. asa-zis. 2. v. fals.

asa-zis adj. m., pl. asa-zisi; f. sg. asa-zisa, pl. asa-zise

CHIP² adv. Ca sa zic asa; vorba vine. ~urile a plecat. [Var. chipurile] /<ung. kep

ZIS zisa (zisi, zise) Care este poreclit. ◊ asa-zis numit astfel (nemotivat sau conventional). /v. a zice

ANGELUS s.n. Rugaciune catolica in amintirea asa-zisei incarnari a lui Cristos. [< lat. angelus – inger].

BONTON s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care doreste sa fie pe placul asa-zisei bune societati. [< fr. bonton].

numete adv. (reg.) cum s-ar zice, asa ca si cum; chipurile.

ANGELUS s. n. rugaciune catolica, incepand cu acest cuvant, care se spune in amintirea asa-zisei incarnari a lui Cristos. (< germ. Angelus, lat. angelus)

MALIGMATA s. f. metafora atenuata prin introducerea in enunt a unei constructii incidente de tipul „oarecum”, „ca sa zic asa”, ori prin transformarea ei in comparatie cu unele constructii jonctionale. (< gr. maligmata)

sanchi adv. – Ca sa zic asa, cum s-ar zice. – Var. sanche. Tc. sanki „crede ca” (Seineanu, II, 313), Lokotsch 1832).

ZIS, ZISA, zisi, zise, adj. Numit, poreclit. ◊ Loc. adj. asa-zis = pe nedrept numit astfel; fals; aparent. – V. zice.

bas n., pl. uri (fr. basse). Muz. Vocea cea mai groasa, mai joasa. Partea unei bucati muzicale din care se cinta numai notele joase. Cea mai mare trompeta a fanfarei. – (Unii zic asa si contrabasului). S.m., pl. basi. Persoana care cinta partile de bas.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

chindros, chindrus si chindru (est) si chinoros (sud) n. (germ. kienruss, funingine). Funingine calcinata, un fel de praf negru (numit si saja) care se intrebuinteaza la vapsit [!]. (Une-ori se zice asa si prafurilor de alta coloare [!]). V. lutisor.

clondir n., pl. e (ngr. klondiri, krondiri si kryondiri [scris -ntiri], d. kryos, frig, adica „vas care tine apa rece”; bg. krondil si krondir. V. cristal). Sud. Galon (vas de sticla) de citi-va litri (5-6 ori chear [!] si 2-3 sau un simplu burcut). Continutu lui: un clondir de vin. – La inceput s´a zis asa celor de lut (ca cele de Curacao), apoi si celor de sticla. V. urcior si damigeana.

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.

asaDAR adv. Prin urmare, va sa zica; astfel. – asa + dar.

cacofonie f. (vgr. kakophonia, d. kakos, rau, si phone, voce. V. eu- si sin-fonie). Amestec neplacut de sunete ori de cuvinte, ca: sa se suie sus si sa strige. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuie sa fie contra spiritului limbii. asa, daca zici biserica catolica, tactica cavaleriii nu e cacofonie, cum cred ignorantii.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

2) coace si coa (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce si eccu-hac, de unde s´a facut acoace [care exista pina azi in est in intr´acoace, in coace], apoi coace, ca si acice-cice si acolo-colo; it. qua, sp. aca, pg. ca; vit. cia, fr. ca; pv. sa). Spre mine, in directiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi dragalas, dragastos, atragator, simpatic. De(la) un timp in coace, de cit-va timp. In coace si´n colo, in amindoua (sau si in toate) directiunile, in toate partile: am cautat in coace si´n colo, si n´am gasit nimic! Intr´acoace (est si nord), in coace. Din coace, din spre mine: sa pornim din coace´n colo (in est si nord dintr´acoace intr´acolo). – Se zice tot asa de des si in coa, din coa, mai ales in vest. V. colo, dincoace, dincolo.

cortese f. pl. Cuv. tradus foarte rau din cartile franceze, care redau prin cortes, cuvintu sp. si pg. cortes, pl. de la corte, curte. Deci pe rom. nu se poate zice de cit curti (parlamentu spaniol si portughez), asa cum zici statele generale dupa fr. les etats generaux.

PRESUPUNE vb. 1. (inv. si pop.) a prepune. (Am ~ ca vei veni.) 2. v. banui. 3. v. crede. 4. a admite, a spune, a zice. (Sa ~ ca asa s-au intamplat lucrurile.) 5. a cere, a implica, a necesita, a reclama. (Inteligenta ~ reflectia.)

asaDAR adv. Prin urmare, va sa zica; deci. – Din asa + dar.

ca conj. (lat. quŏd, ca [neutru pronumelui qui, care], de unde vine si it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adica). 1) Leaga prop. secundara de cea principala dupa verbele care arata o declaratiune, o simtire sau o stare a sufletului: cred ca este Dumnezeu, vad ca vine, ma bucur ca vine. (La inversiune, se pune virgula: ca e asa, stiu. Se zice si cum ca, ceia ce e greoi). 2) Arata efectu ca si in cit: a plouat asa de mult, ca (mai elegant si mai limpede: in cit) s´a revarsat riu. 3) Arata cauza ca si caci: iarta-ma, ca nu mai fac. (Locutiunea pop. daca dor nu ma tem se exprima mai obisnuit si mai lamurit pin [!] ca dor nu ma tem). – Feriti-va de a zice (dupa fr.) e prima oara ca si acuma ca ild. e prima oara cind si acuma cind.

constrictor, -oare adj. (lat. constrictor, care stringe. V. strict, strictura, strimt). Anat. Se zice despre un muschi care stringe oare-care parti. (Tot asa i se zice si marelui sarpe boa, care ucide prada stringind-o si inadusind-o).

TAU³ ta (tai, tale) adj. pos. 1) Care apartine celui caruia i se adreseaza vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se afla in anumite relatii (de prietenie, de inrudire) cu cel caruia i se adreseaza vorbitorul. Prietenul tau. 3) Care este realizat de cel cu care vorbeste cineva. Calatoriile tale. ◊ Fie pe a ta fie asa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua

RUPT², -A, rupti, -te, adj., s.f. I. Adj. 1. ~ , gaurit (prin intrebuintare). ♦ Cu carnea trupului sfasiata; ranit. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinari introduse prin prep. de, aratand cauza) Zdrobit, coplesit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, ~ Lant rupt. ♦ Expr. (Reg.) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu va zic rupt-ales Ca asa fara nici o randuiala Nu putem nici pana dimineata Ramanea. ~ 3. ~; smuls, v. cules. Floare rupta. ♦ Expr. Bucatica rupta = v. bucatica. 4. ~ , indepartat; care a pierdut legatura cu....

aroman, aromanesc. Forme literare contaminate din Arman si Roman. Aceste forme-s formate gresit de literatii nestiutori. Dupa cum Istrienilor nu le zicem Rumeri, nici Francejilor Francais, cum se numesc ei in limba lor, tot asa e gresit a zice Aroman ild. Roman Macedonean sau Macedoroman.

asfintesc si (mai rar) sfintesc v. intr. (infl. de sfint, dar derivat de la vsl. svietiti, a straluci, a lumina [de unde vine si sfetesc], svitati, osvitati, a straluci; sirb. svitati, osvitati, a rasari, a se lumina de ziua. Int. de „a rasari” s´a transmis celui de „a apune” asa cum crepuscul se zice si despre dimineata, si despre seara. Asfintesc l-a luat pe a din apun). Apun: soarele asfinteste.

SANCHI adv. (Fam.) Vorba sa fie! asa sa crezi! cum s-ar zice. [Var.: sanche adv.] – Din tc. sankı.

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). Vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

deci conj. concluziva (d. de si ici). asa dar, pin urmare, vrea sa zica: cuget: deci exist sau cuget, deci exist (O vorba a lui Decartes).

asemenea (est) si asemeni (vest) adj. fix (lat. ad-similis. V. semenea). Identic, egal: acest copil e asemenea cu tatal lui. Ast-fel de, asa: n´am mai vazut asemenea om (mai rar un asemenea om), ochii unui asemenea om, unor asemenea oameni. Adv. Tot asa, identic, egal: s´a purtat asemenea. – Se zice si de asemenea si tot asemenea (ca adv.). Vechi semenea, adv.

CICA adv. (Pop. si fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal). 1. (preceda o afirmatie pusa pe socoteala altora) (Se) spune ca... (lumea) zice ca..., dupa cum (se) crede. 2. (Indica un sentiment de mirare sau de indoiala) Daca poate fi cu putinta! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai putin. Mai mult decat atata. 3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins ca nu este asa) Chipurile, vorba vine! vorba sa fie! – Din [se zi]ce ca.

ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.

asa¹ adv. 1) In felul acesta; in modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si intr-un fel, si intr-altul. Ori ~, ori ~ sau intr-un fel, sau intr-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, maine ~ mereu in felul acesta. 2) In acelasi fel; in acelasi mod. 3) Intru totul; intocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic

ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca..., vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.

april m., gen. al lui (lat. aprilis, d. aperire, a deschide, ca si aprig). A patra luna a anului. – Ob. Aprilie (ngr. Aprilios). V. prier. – Odata, calendaru gregorian incepea la 1 April, si atunci, in Francia, se trimeteau daruri. La 1564, Carol al 11 fixa inceputu anului la 1 Ianuariu. Cind sosi ziua de 1 April, cei obisnuiti cu aceasta zi continuara sa trimeata daruri supt forma de pacaleli. asa s' a nascut obiceiu de a spune minciuni la 1 April.

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

amin, interj. cu care se incheie o rugaciune sau o formula de rugaciune si care inseamna „asa sa fie”: in vecii vecilor, Amin! (mgr. amin, vsl. amina, cuv. ebraic). Fam. A zice amin, a admite. S. n. Cit aminu, cit e lumea, nici-odata. Pina la amin, nici-odata.

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

cojoc n., pl. oace (vsl. kozuhu, d. koza, pele [!]; sirb. bg. rut. kozuh, de unde si ung. kosok, kosog si ngr kozoka). Haina scurta sau lunga (cu minici [!] sau fara minici) facuta din blana de oaie (sau si de alt animal) cusuta de o haina de postav sau purtata asa cum este, cu pelea [!] afara. Isi scutura baba cojoacele, ninge, mai ales in zilele babei (1-9 Martie, cind poporu zice ca o baba, care reprezenta [!] iarna, isi scutura cojoacele la munte). A scutura sau a scarmana cuiva cojocu sau blana (cum au cinii, lupii), a-l bate rau. A avea ac de cojocu cuiva, a avea mijloace de a-l constringe. A-ti intoarce cojocu (pe dos), (ca taranu cind e timp rau), a-ti schimba atitudinea, a te arata mai energic. A intreba de ce (din ce) e cojocu, a mai perde [!] timpu cu vorba. V. burca 1, bitusa, tihoarca, bonda.

CALD¹ ~da (~zi, ~de) (in opozitie cu rece) 1) Care are o temperatura ridicata; care produce o senzatie de caldura. Aer ~. Soba ~da. ◊ Nici ~, nici rece asa si asa. 2) Care este facut de curand; proaspat. Paine ~da. ◊ A le spune ~de a spune minciuni, a spune brasoave. Bate fierul cat ii ~ nu scapa prilejul. 3) (despre obiecte de imbracaminte) Care tine caldura; calduros. 4) fig. Care porneste din inima. Discutie ~da. ◊ Bun ca painea ~da bun la suflet; marinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebita; fierbinte. Sarut ~. /<lat. caldus

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

birja f., pl. i (rus. birza, bursa, birja, d. germ. borse, fr. bourse, bursa. La inceput s’a zis izvosciciia birza, bursa ori locu de stationare al trasurilor publice, de unde si mold. rar trasura de birja, adica „trasura de la bursa, trasura de la locu de stationare al lor, trasura publica”. Tot asa fr. fiacre, birja, dupa otelu Saint-Fiacre din Paris, inaintea caruia era statuia sfintului Fiacrius, unde, de la 1640, obisnuiau sa stationeze. V. bursa). Drosca, trasura publica. – Mold. pop. si berja (fiindca si Rusii au zis iutil berza din germ. borse, pop. berse), pl. si berje, ca perje.

Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 Ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-Aur. Ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.

CERCA, cerc, vb. I. (Adesea in concurenta cu incerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. si refl. A se stradui, a se sili, a cauta sa... Biata fata... se cerca sa zica si ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Inv. si reg.) A cauta. Cercam un vad Sa ies la lumea larga (EMINESCU). 5. Tranz. (Inv.) A supune la grele incercari. Mai mult de opt zile cercara tara (BALCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici carciumaritei nu-i era tocmai urat a sta intre noi, de ne cerca asa des (CREANGA). 7. Intranz. A reveni; a da tarcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

buhai m., pl. tot asa (rut. buhai, rus. bugai, d. turc. buga, id. buhac, bufnita; bg. buga; ung. [d. rom.] buhay. V. buha). Taur (V. bic). Popusoi care nu rodeste (adica care se deosebeste din multime ca „tauru’ntre boi”). S.n., pl. uri sau e. Stup care nu roieste intr’o vara. (V. paroi). Cofa ori putinica astupata c’o pele intinsa de care atirna o codita de par de cal si care, cind e trasa cu mina uda si bine spalata, vibreaza imitind mugetu taurului (Cu asta, in Mold. si aiurea, baietii merg din casa’n casa in ultima zi a anului tragind de coada buhaiului, sunind dintr’un clopot si recitind „plugusoru”): a umbla cu buhaiu. Bucoi (Olt., Munt.). – In Ial. si buga (bg. turc.), m., pl. bugi, taur. V. duba.

zice vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

care pron. rel. si interog., pl. tot asa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. In vechime varia: care, f. carea, pl. carii, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care arunca foc. Care e muntele cela? Munti care (fals cari) arunca foc. Barbatu a carui femeie, femeia al carei barbat, barbatu ai carui copii, femeia ai carei copii, oamenii al caror gind, oamenii a caror tara, parintii ai caror fii, m****e ale caror fiice. – Care de care, fie-care mai mult de cit cel-lalt, unu mai mult de cit altu. – Care... care, unii... altii: s´a (ori s´au) dus care pe jos, care cu caruta. – Care pe care? Cine va invinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, indata ce vedea, se mira; indata ce vedea, fie-care se mira. Care cum formeaza o locutiune si se poate scrie si fara virgula: care cum vedea, se mira). – In est se zice si care e acolo? ild. cine e acolo?