ALINEAT, alineate, s. n. Rand retras intr-un text pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care incepe cu un asemenea rand. ♦ Pasaj in articole de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniat s. n.] – Dupa fr. alinea.

articol s. 1. v. marfa. 2. paragraf, punct, (inv.) cap, pont. (~ dintr-o lege.) 3. articol de fond v. editorial.

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

NETEMEINICIE, netemeinicii, s. f. Lipsa de temeinicie; spec. viciu al unei hotarari date de un organ de jurisdictie, care consta fie in gresita sau incompleta stabilire a faptelor, fie in lipsa de motivare, fie intr-o motivare contradictorie sau in nefondarea ei pe un articol de lege. – Ne- + temeinicie.

COMENTA, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observatii asupra unei intamplari, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lamuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.

ADITIONAL ~a (~i, ~e) livr. Care se adauga ca supliment; adaugator; suplimentar. articol de lege ~. Taxe ~e. /<fr. additionnel

ALINEAT ~e n. 1) Rand dintr-un text care incepe mai la dreapta decat celelalte. 2) Fragment de text cuprins intre doua randuri de felul acesta. 3) Pasaj al unui articol de lege. [Sil. -ne-at] /<fr. alinea

PARAGRAF s.n. 1. Fragment mic al unui capitol, al unui discurs, al unui articol de lege etc. cuprins intr-un alineat. 2. Semnul §, urmat de obicei de cifre, care se pune la inceputul textului unui paragraf (1). [< fr. paragraphe, gr. paragraphos].

ALINEAT s.n. Rand intr-un text care incepe mai dinauntru decat celelalte pentru a arata trecerea la alta idee; fragment de text cuprins intre doua randuri scrise in acest fel. ♦ Pasaj dintr-un articol de lege. [Pron. -ne-at, pl. -te, -turi, var. aliniat s.n. / cf. fr. alinea, lat. a linea – de la capat].

inarticula, inarticulez, vb. I (inv.) a introduce in codul unei tari un articol de lege.

ALINEAT s. n. rand mai retras intr-un text, care marcheaza trecerea la o alta idee; fragment de text intre doua asemenea randuri. ◊ pasaj dintr-un articol de lege; paragraf. (dupa fr. alinea, lat. alinea)

PARAGRAF s. n. 1. fragment mic al unui capitol, discurs, articol de lege etc. cuprins intr-un alineat. 2. semnul ,§, urmat de obicei de cifre, care se pune la inceputul textului unui paragraf (1). 3. (inform.) ansamblu de instructiuni ale unui program scris in unele limbaje de programare. (< fr. paragraphe, lat. paragraphus, gr. paragraphos)

ALINEAT, alineate, s. n. Rand intr-un text care incepe mai la dreapta decat celelalte, pentru a marca schimbarea ideii; fragment de text care incepe cu un asemenea rand. ♦ Pasaj in articolele de legi. [Pr.: -ne-at. – Var.: aliniat s. n.] – Dupa fr. alinea.

EXTRAS ~e n. 1) Fragment scos dintr-o scriere, dintr-un document, proces-verbal, regulament sau lege. ◊ In ~ reprodus partial. 2) articol dintr-o publicatie comuna (revista, culegere) prezentat separat (sub forma de brosura). /v. a extrage

A³ prep. 1. (Preceda infinitivul ca forma-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprima un raport de comparatie sau de asemanare) Miroase a pamant ♦ In semn de... Fluiera a paguba (ISPIRESCU). 3. (Serveste la alcatuirea unor constructii corespunzatoare genitivului). Atoatestiutor. ◊ (Intra in compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Sa le lege de coditele a trei cai neinhamati (RETEGANUL). 4. (Intra in compunerea unor locutiuni adverbiale si prepozitionale) De-a dreapta. – Lat. ad.

ADJECTIVAL, -A, adjectivali, -e, adj. Care este exprimat printr-un adjectiv. Atribut adjectival. ♢ articol adjectival = articol care insoteste un adjectiv legat de un substantiv articulat sau de un nume de persoana. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. Locutiune adjectivala. – Fr. adjectival.

ADJECTIVAL, -A adj. Exprimat printr-un adjectiv. ◊ articol adjectival = articol pus pe langa un adjectiv legat de un substantiv articulat sau de un nume propriu. ♦ Care indeplineste functia de adjectiv. [< fr. adjectival].

ARTICULA vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atasa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulatie. (< fr. articuler, lat. articulare)

ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunta, a rosti un sunet, un cuvant cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adauga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulatii. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULA vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adauga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulatie. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslusit un cuvant cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adauga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulatii. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

ENCLITIC, -A, enclitici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este legat de un cuvant precedent, facand corp cu el si fiind lipsit de accent propriu. ◊ articol enclitic = articol hotarat care se aseaza la sfarsitul unui cuvant. – Din fr. enclitique, lat. encliticus.

ENCLITIC, -A adj. (Despre cuvinte) Care se leaga de un cuvant precedent, facand cu el o unitate si fiind lipsit de accent propriu. ◊ articol enclitic = articol hotarat care se asaza la sfarsitul unui cuvant. [Cf. fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos – inclinat].

articol s.n. 1. Expunere intr-o publicatie periodica, tratand o problema dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc. ♦ Diviziune a unui buget, a unui plan financiar. 3. Obiect de comert. 4. Parte de vorbire flexibila, care insoteste substantivul sau adjectivul, cu rolul de a individualiza obiectul denumit. 5. Fiecare dintre fragmentele diferitelor parti ale corpului crustaceelor, insectelor si acarienilor. 6. Fiecare dintre segmentele unui organism sau organ vegetal. 7. (Inform.) Element logic al unei inregistrari dintr-un fisier, cea mai mica unitate de informatie utila prelucrata de un program. (cf. lat. articulus, it. articolo, fr. article)

articol ~e n. 1) Expunere scrisa de proportii reduse si tiparita intr-o publicatie (ziar, revista, culegere etc.). ◊ ~ de fond articol de ziar, de revista etc. in care se trateaza o problema importanta de actualitate. 2) Diviziune intr-un document (lege, tratat, regulament etc.) marcat printr-o cifra. ~ bugetar. ~ contabil. ~ de cheltuieli. ~ de venituri. 3) Obiect de comert. ~ de larg consum. 4) lingv. Parte de vorbire flexibila, care se alatura unui substantiv (sau unui echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta. ~ enclitic. ~ proclitic. /<lat. articulus, fr. article

articol s.n. 1. Expunere facuta intr-o publicatie periodica, tratand o problema dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtand de obicei un numar de ordine. ♦ Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care contine denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comert, lucru care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire care insoteste substantivul, avand rolul de a arata in ce masura obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate intre ele care alcatuiesc diferite parti ale corpului crustaceelor, insectelor si acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article].

ARTICULAT, -A adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [in DN si MDN], de dimensiuni si forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formata din noduri si internoduri. [Cf. fr. articule, lat. articulatus – legat].

A SUPRIMA suprim tranz. 1) (posturi, drepturi, legi) A face sa nu mai existe; a face sa nu mai aiba efect legal; a lichida; a elimina. 2) (alimente, marfuri etc.) A scoate din intrebuintare. 3) (cuvinte, pasaje de text) A face sa nu mai figureze; a scoate. 4) (publicatii) A impiedica sa apara sau a face sa inceteze de a mai aparea. ~ un articol. ~ o revista. [Sil. su-pri-] /<fr. supprimer, lat. supprimere

PARAGRAF, paragrafe, s. n. 1. Capitol ori subdiviziune de capitol dintr-un text de lege, dintr-un tratat, dintr-un statut etc., prevedere, afirmatie continuta intr-o asemenea subdiviziune. 2. Pasaj al unei lucrari despartit de restul textului printr-un aliniat nou (si printr-un semn grafic special); fragment (unitar) dintr-un text care cuprinde o anumita idee. 3. Semn grafic special care se pune intr-o lucrare, intr-un text etc. pentru a marca inceputul unui capitol, al unui articol sau al unui aliniat. – Din ngr. paragrafos, lat. paragraphos, fr. paragraphe.

articul n., pl. e (lat. articulus). Diviziune (paragraf) a unui tractat, unei legi, unui contract, unei socoteli (V. pont). Orice obiect de comerciu. Parte cuprinsa intre doua puncte de articulatiune intr' o planta ori intr' un insect. Parte dintr' un intreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unui ziar. Articul de Paris, obiect de moda sau industrial care se fabrica specialmente la Paris. Gram. Cuvint ori particula care determina un nume: cel mare, marele. – Si articol (dupa it.).