EBOSA, ebose, s. f. 1. Semifabricat obtinut prin deformare plastica din lingouri. 2. Primul stadiu in vederea realizarii unei opere in arta plastica, indicand forma generala. ♦ Schita, crochiu. – Din fr. ebauche.

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. Opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.

RETROSPECTIV, -A, retrospectivi, -e, adj. Care priveste in urma, care se refera la fapte si la situatii din trecut. ◊ Expozitie retrospectiva (si substantivat, f.) = expozitie de arta plastica cuprinzand opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. retrospectif.

CUBISM n. Curent in arta plastica care reprezinta obiectele din natura prin cele mai simple figuri geometrice (cuburi, linii, cercuri etc.). /<fr. cubisme

A EBOSA~ez tranz. tehn. 1) (metale) A prelucra la cald (prin aschiere, prin gaurire etc.) pentru a obtine ebose. 2)(opere de arta plastica) A realiza in prima forma. /<fr. ebaucher

FOTOGRAFISM n. Curent extrem in arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism extrem. /<germ. Photographismus

ILUZIONISM n. 1) Actiune pe care o prezinta un actor de circ, fiind bazata pe agerimea mainilor si pe dibacia miscarilor; scamatorie. 2) Iscusinta de a prezenta astfel de actiuni. 3) Spectacol sau numar in care se prezinta asemenea actiuni. 4) Ansamblu de procedee tehnice folosite in arta plastica pentru a crea iluzia realitatii. /<fr. illusionnisme

MINIATURA ~i f. 1) Opera de arta plastica de dimensiuni mici, realizata cu multa maiestrie. 2) Ornament pictat pe manuscrisele vechi. 3) Opera de arta (muzicala, dramatica sau literara) de proportii mici. [Sil. -ni-a-] /<fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur

NUD² ~uri n. 1) Corp omenesc fara nici un fel de vesminte pe el. 2) Opera de arta plastica care reprezinta un corp de om gol. /<lat. nudus, it. nudo

POLIPTIC ~uri n. Serie de opere de arta plastica, avand un continut comun si completandu-se una pe alta. /<fr. polyptyque

TRIPTIC ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentand scene sacre, prinse intre ele prin balamale, astfel, incat cele laterale sa se poata inchide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque

OP-ART loc. s. (Arte) Curent in arta plastica moderna, derivat din constructivism, a carui tendinta principala este sporul de atentie acordat obtinerii unor valori si efecte optice ale obiectelor in miscare sau rezultate din miscarea privitorului fata de ele, ca si a formelor in spatiu, prin folosirea de linii, forme geometrice, uneori repetate uniform, insa cu variatii de ton, neasteptate modificari de ritm etc. [< engl. op-art].

PLASTICA s.f. 1. Tehnica executarii obiectelor (de arta) prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; tehnica sculpturii. ♦ Totalitatea lucrarilor de arta plastica. 2. Partea din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. [Gen. -cii. / < fr. plastique, cf. it., lat. plastica, gr. plastike < plassein – a modela].

POP-ART s.n. Curent in arta plastica, mai ales in cea americana, care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale (coplesite de masinism, asaltate de publicitate, invadate de obiectele de larg consum, de deseurile industriale), postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, intemeiata pe un simt modern al naturii. [< engl. pop(ular)-art – arta populara].

ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

RETROSPECTIV, -A adj. Care priveste in urma, cu privirea la trecut. ♦ Expozitie retrospectiva (si s.f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere din trecut (ale unui artist, ale unei scoli, ale unei epoci). [< fr. retrospectif, cf. lat. retro – indarat, spectum < specere – a privi].

MODULARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

OP-ART loc. s. tendinta in arta plastica contemporana care urmareste imbogatirea expresivitatii imaginii abstracte prin obtinerea unor efecte optice ale obiectelor in functie de miscarea privitorului fata de ele, ca si prin folosirea de linii, forme geometrice. (< fr., engl. op-art)

POP-ART s. n. curent in arta plastica contemporana (din Anglia si SUA) care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale, postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, introducand in compozitii colaje, obiecte de uz cotidian, de tehnica moderna etc. (< amer. pop' art)

RECENZIE s. f. scurta prezentare cu caracter critic apreciativ a unei lucrari literare sau stiintifice, a unui spectacol, a unui concert, a unor opere de arta plastica etc. (< germ. Rezension, it. recensione)

RETROSPECTIV, -A adj. care priveste in urma, referitor la fapte si situatii din trecut. ♦ expozitie ~a (si s. f.) = expozitie de arta plastica unde se prezinta opere create de-a lungul anilor (ale unui artist, ale unei scoli sau epoci). (< fr. retrospectif)

ABSTRACTIONISM s. n. Curent decadent in arta plastica din tarile burgheze, care reprezinta figurile concrete prin pete colorate sau constructii geometrice complicate. [Pr.: -ti-o-] – Fr. abstractionnisme.

BUSUIOCEANU, Alexandru (1895-1961, n. Bucuresti), istoric si critic de arta, poet si eseist roman. Stabilit in Spania (1938). Specialist in arta plastica italiana si spaniola („Pietro Cavallini”, „El Greco”). Monografii („Iser”, „Andreescu”). Versuri existentialiste in limbile romana si spaniola („Poemas pateticos”, „Proporcion de vivir”).

COCHIN [cose], Charles-Nicolas (1715-1790), desenator si gravor francez. Lucrarea „Observatii asupra antichitatilor orasului Herculaneum, cu unele cugetari despre sculptura pictura celor vechi” a contribuit la reconsiderarea conceptiilor estetice despre arta plastica.

SIMBOLISM (< fr.) s. n. 1. Curent literar aparut in Franta in 1885 si raspandit apoi in toate literaturile europene. Anuntat prin unele laturi ale romantismului tarziu (Novalis, Tieck, E. A. Poe, Gerard de Nerval), dar mai ales prin poezia lui Baudelaire, s. a aparut ca o reactie fata de tendintele pozitiviste, de scientismul naturalist si de „obiectivismul” parnasienilor. Considerand lumea reala drept un ansamblu de simboluri, senzatiile nefiind decat semne ale ideilor in sens platonician, poetul simbolist cauta sa interpreteze semnificatiile profunde ale lumii intuind in corelatiile acestor semnificatii unitatea ideala a Universului. De aici interesul pentru poezia sinestezica a „corespondentelor”. Cultivand valentele muzicale ale cuvantului, virtualitatile sale incantatorii si sugestive, orchestratia savanta a versificatiei, s. a investigat zone tematice noi, specifice (orasul tentacular, taverna, spleenul si nevrozele, nostalgia plecarilor, melancoliile autumnale etc.). Miscare artistica complexa, neomogena, s. a inglobat tendinte si grupari diverse, de la poetii „blestemati” (Rimbaud, Corbiere, Mallarme, Verlaine), care au premers de fapt constituirea curentului, pana la grupul simbolist propriu-zis (G. Kahn. Viele-Griffin, Stuart Merill) si la „instrumentalismul” lui Rene Ghil. In celelalte tari europene, s. a cunoscut trasaturile distincte, conditionate de traditiile literaturilor nationale, fiind reprezentat, printre altii, de Verhaeren, Rodenbach, Swinburne, T. S. Elliot, Yeats, Rilke, Trakl, Block, Esenin, Briusov, Ruben Dario, M. Machado y Ruiz, Ungaretti, Montale. In literatura romana s. a fost anuntat de creatia lui Macedonski (care l-a si teoretizat) si de revista si cenaclul sau „Literatorul”. Dupa 1900, s. s-a dezvoltat in climatul literar posteminescian si ca o reactie antisamanatorista, fiind sustinut teoretic indeosebi de Ov. Densusianu. S. romanesc a cultivat ca motive predilecte tristetea orasului provincial, dorinta evadarii in necunoscut, lumea circului, compasiunea pentru dezmostenitii vietii etc. si a imbogatit tehnica si universul poetic, numarand printre reprezentantii sai pe: G. Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, Stefan Petica, N. Davidescu, Elena Farago, Emil Isac s.a. S. literar a avut ecou si in artele plastice, unde, respingand spiritul pozitivist si observatia atenta a lumii senzoriale manifestate de impresionism, s. se caracterizeaza prin primatul acordat imaginatiei, evocarilor unor trairi afective prin imagini simbolice. Manifestul s., publicat de A. Aurier, in 1891, la Paris, il socotea pe Gauguin drept un reprezentant ideal; G. Moreau, Puvis de Chavannes, O. Redon se incadreaza de asemenea in acest curent. Dezvoltat in mai multe directii, in primul rand a cautarilor tematice, dar si a constituirii unui limbaj plastic specific, s. a adus o serie de contributii originale, care se regasesc in unele manifestari artistice de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec. 20: Scoala de la Pont-Aven, nabistii, arta 1900, expresionismul, suprarealismul, pictura metafizica s.a. Ecouri ale s. se gasesc si in arta plastica romaneasca, de ex. operele de tinerete ale lui St. Luchian, la D. Paciurea, la Cecilia Cutescu-Storck. 2. S. fonetic = capacitate a structurii fonetice a unor cuvinte de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea, legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita semnificatie; este mai evident la interjectii si, in special, la onomatopee.

abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

ABSTRACTIONISM s. n. Curent in artele plastice europene, a carui trasatura o constituie incercarea de a elimina din reprezentarea operei de arta orice referire la realitatile exterioare, ideile si sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; arta abstracta. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abstractionnisme.

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epoca, la o problema, la o localitate etc. ♦ Colectie de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

ILUZIONISM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, numar prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice in artele plastice menite sa creeze iluzia realitatii pana la confundarea operei de arta cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

NUD, -A, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fara nici un vesmant, complet dezbracat, gol. ◊ Floare nuda = floare fara petale, care are numai stamine si pistil sau numai unul dintre aceste doua elemente. 2. S. n. Persoana sau corp omenesc complet dezbracat: spec. reprezentare in artele plastice a omului complet dezbracat. 3. Adj. Fara ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fara artificii, fara complicatii; simplu; curat, pur. 4. Adj. (In sintagma) Proprietate nuda = proprietate pe care o stapaneste cineva fara a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.

ZOOMORF, -A, zoomorfi, -e, adj. (In artele plastice) Care reprezinta animale; zoomorfic. – Din fr. zoomorphe.

ZOOMORFIC, -A, zoomorfici, -ce, adj. 1. Referitor la zoomorfie. 2. (In artele plastice) Care reprezinta animale; zoomorf. – Din fr. zoomorphique.

PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.

AMORAS, amorasi, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, in artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -as.

FUNDAL, fundale, s. n. 1. (In artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detaseaza elementele principale ale compozitiei. 2. Vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. ♦ Panza, decor care acopera fundul unei scene de teatru, in directia opusa salii. [Pl. si: fundaluri. – Var.: fondal s. n.] – Din it. fondale (dupa fund¹).

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

FIGURA, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla inregistrat, inscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A infatisa ceva (in artele plastice). 3. Tranz. (Frantuzism inv.; construit cu dativul) A-si inchipui, a-si imagina. – Din fr. figurer.

LUMINISM¹ s. n. Varietate de clarobscur in artele plastice. – Din fr. luminisme.

RACURSI, racursiuri, adj., s. n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei in artele plastice si in cinematografie, prin care extremitatile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.

NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. neo-realisme.

NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc (luminos) conventional cu care sunt inconjurate, in pictura bisericeasca, capetele sfintilor si, in general, in artele plastice capetele unor personaje importante; aureola; p. gener. cerc luminos; zona luminoasa, stralucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marcheaza) prestigiu, maretie, glorie, slava. – Din fr. nimbe.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

REIONISM s. n. Miscare in artele plastice din Rusia, la inceputul sec. XX care isi propunea sa sugereze in pictura a patra dimensiune, sa dea impresia ca opera ar fi atemporala si aspatiala. – Din fr. rayonnisme.

DECORATIV, -A, decorativi, -e, adj. Care decoreaza; care serveste la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafata, exterioare, superficiale. ♦ arta decorativa = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul si interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. decoratif.

SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

STILIZA, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai ingrijita. 2. (In artele plastice) A reproduce un obiect din natura in linii simplificate, esentiale, in scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrand elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.

AMORAS ~i m. (diminutiv de la amor) (in artele plastice) Reprezentare a zeului amorului ca un copil gol cu aripi, inarmat cu arc si cu sageti. /amor + suf. ~as

FIGURATIV ~a (~i, ~e) 1) (despre stil, poezie etc.) Care este bogat in figuri de stil. 2) Care reproduce realitatea intr-un mod plastic. arta ~a. 3) Care prezinta lucrurile reproduse ca in natura. /<fr. figuratif

FUNDAL ~e n. 1) (in artele plastice) Fond decorativ al unui tablou sau al unui panou sculptat, care scoate in relief subiectul compozitiei. 2) Decor asezat in fundul unei scene de teatru. /<it. fondale

GRAFICA f. Ramura a artei plastice care are la baza desenul executat prin diverse procedee tehnice (cu carbune, cu creion etc.). /<fr. graphique

ICONOGRAFIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epoca. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie

ICONOLOGIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul atributelor caracteristice diferitelor personaje din mitologie. 2) Disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile acestora in artele plastice. /<fr. iconologie

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

NEOREALISM n. 1) Curent in filozofia contemporana cu tendinta realista. 2) Curent modern in literatura, cinematografie si in artele plastice, care se caracterizeaza prin democratism, apropiere de viata cotidiana si prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. neo-realisme

ORIZONT ~uri n. 1) Linie care delimiteaza aparent sfera cereasca de suprafata globului pamantesc. 2) Portiune a suprafetei globului terestru vizibila pe un teren deschis. 3) fig. Cerc de cunostinte si de interese ale unui om; nivel intelectual. ◊ Fara ~ cu vederi inguste; cu conceptii inapoiate. 4) Subdiviziunea stratigrafica cea mai mica in cuprinsul unui etaj geologic. 5) Totalitate a constructiilor miniere situate la acelasi nivel. 6) (in artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat. 7) (la teatru) Decor care acopera partea din fund a unei scene. /<lat. horison, ~ntis, ngr. orizon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon

PICTURA ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea in imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (panza, hartie, lemn, sticla etc.). 2) Creatie artistica pictata; tablou; panza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

ROZETA² ~e f. 1) (in artele plastice) Ornament decorativ circular care aminteste de un trandafir. 2) arhit. v. ROZASA. 3) Obiect de podoaba care aminteste de un trandafir (aplicat pe o rochie, pe o palarie, pe incalta-minte etc.). 4) tehn. Element de sustinere sau de protectie la capatul unei bare cilindrice de metal. 5) Disc folosit in constructii pentru a masca sau a ornamenta diferite elemente. /<fr. rosette

ZOOMORF ~a (~i, ~e) (in artele plastice) Care reprezinta animale. /<fr. zoomorphe, germ. zoomorph

ABSTRACTIONISM s.n. 1. Folosirea excesiva a abstractiilor. 2. Curent in artele plastice care se foloseste de pete colorate sau de constructii geometrice complicate pentru redarea imaginilor sau a figurilor concrete. ♦ Directie generala in arta contemporana, caracterizata prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii. 3. (Fil.) Tendinta de a da abstractiilor o valoare egala aceleia a realitatilor concrete. [ Pron. -ti-o-. / < fr. abstractionnisme].

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

DECORATIVISM s.n. Caracter decorativ (exagerat sau prea accentuat). ♦ Exagerare in artele plastice a elementelor decorative. [< fr. decorativisme].

SIMBOLISM s.n. 1. Curent in arta si literatura universala, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, care a incercat, cu ajutorul simbolurilor, sa stabileasca corespondente intre fenomenele universului fizic si cele ale lumii morale, eliberand totodata versul de rigorile traditionalismului clasic si cautand prin melodie si armonie verbala sa-l apropie de muzica. ♦ (In artele plastice) Practicarea unei arte ideiste si sintetiste in spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant de a sugera sau a intari notiunea pe care o desemneaza. 3. Curent filozofic idealist potrivit caruia legatura dintre idei nu presupune raporturi de la cauza la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gandirea reducandu-se doar la cunoasterea simbolurilor realitatii. [< fr. symbolisme].

NEOREALISM s.n. 1. Curent filozofic contemporan care considera ca ontologia are o autonomie absoluta fata de gnoseologie, obiectul cunoasterii constituind o „realitate” independenta de subiectul cunoscator si de procesul cunoasterii. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor, prezentand, alaturi de personaje si fenomene tipice, fapte brute, marunte, nesemnificative. [Cf. fr. neo-realisme, it. neorealismo].

OPERA¹ s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. Lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

PIETA s.n. Reprezentare in artele plastice a Madonei, cu Iisus mort pe genunchi sau in brate. [Pron. pi-e-ta. / < it. pieta].

PORTRETISTICA s.f. Ramura a artelor plastice care se ocupa cu genul portretului. [Gen. -cii. / cf. engl. portraitistics].

REIONISM s.n. Miscare in artele plastice din Rusia de la inceputul sec. XX, care isi propunea sa sugereze in pictura a patra dimensiune, sa dea impresia ca opera ar fi atemporala si aspatiala. [Scris si rayonnism, pron. -re-io-. / cf. fr. rayonnisme].

DECORATIV, -A adj. Care impodobeste; ornant, ornamental. ◊ Arte decorative = arte plastice aplicate in decorarea obiectelor de folos practic (mobila, ceramica etc.). [Cf. fr. decoratif, it. decorativo].

FIGURA vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de fata undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o lista. 2. intr. A face figuratie in teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (in artele plastice); a imagina, a inchipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].

ICONOLOGIE s.f. 1. Stiinta care studiaza atributele ce caracterizeaza zeitatile unei mitologii, necesare artistilor pentru a reprezenta personajele respective. ♦ (Arte) Disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile folosite in artele plastice. 2. Ramura a paleontologiei care se ocupa cu studiul urmelor de locomotie lasate de vertebrate pe unele sedimente. [< fr. iconologie, cf. gr. eikon – imagine, logos – studiu].

plastic, -A adj. 1. Care prezinta plasticitate, care poate fi modelat, fasonat. ♦ Care formeaza sau are proprietatea de a lua diferite forme. ♦ Masa plastica (sau produs) plastic = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse, pastrandu-si forma ce i-a fost data; arte plastice = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. ♦ (Despre idei, imagini etc.) Expresiv, viu; evocator, care arata cu multa putere ceva. 2. Chirurgie plastica = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. // s.n. 1. Amestec de cauciuc nevulcanizat, folosit la repararea anvelopelor etc. 3. Varietate de exploziv. [Cf. fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos].

ARHEOGRAFIE s. f. 1. disciplina a istoriei care studiaza textele si manuscrisele antice. 2. reprezentare a unor scene antice cu ajutorul artelor plastice. (< fr. archeographie)

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)

DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)

DECORATIV, -A adj. care decoreaza (1); ornant, ornamental. ◊ care serveste pentru decorare. ♦ arte e = arte plastice folosite in decorarea obiectelor de uz curent (mobila, ceramica). (< fr. decoratif)

FIGURA vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o lista. 2. a face figuratie in teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (in artele plastice); a imagina. (< fr. figurer, lat. figurare)

ICONOGRAFIE s. f. 1. disciplina care studiaza operele realizate in diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumita tema, epoca, problema etc. ◊ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o carte. (< fr. iconographie)

ICONOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza atributele ce caracterizeaza personajele unei mitologii, necesare artistilor pentru a le reprezenta. 2. repertoriu de simboluri. ◊ disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile din artele plastice. (< fr. iconologie)

ILUZIONISM s. n. 1. profesiunea iluzionistului. ◊ prestidigitatie. 2. (in artele plastice) ansamblu de procedee tehnice care urmaresc sa creeze iluzia realitatii. 3. tendinta psihologica de a explica un fenomen prin iluziile pe care acesta le provoaca. (< fr. illusionnisme)

LUMINISM¹ s. n. clarobscur in artele plastice, tendinta de a accentua, intr-un tablou, contrastul dintre umbre si lumini. (< fr. luminisme)

MIXOTERIE s. f. figura din artele plastice, combinatie intre om si animal. (< fr. mixotherie)

MUNICIPAL, -A I. adj. referitor la municipiu. ◊ (s. f.) expozitie (de arte plastice) organizata la nivel de municipiu. II. s. m. f. maturator de strada. (< fr. municipal, lat. municipalis)

OPERA¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

plastic², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

REIONISM s. n. miscare in artele plastice din Rusia, de la inceputul sec. XX, sinteza intre cubism, f******m si orfism, care isi propunea sa sugereze, in pictura, a patra dimensiune, cultivand o compozitie structurata din raze colorate. (< fr. rayonnisme)

BESTIARII (‹ fr.) s. m. pl. 1. Culegeri medievale de fabule, povestiri si moralitati despre animale reale sau fantastice (inorog, basilisc, elefant) intocmite de clerici. 2. Prelucrari in literatura si artele plastice medievale occidentale ale „Fiziologului” (ex. „Bestiaire” de Philippe de Thaon, 1121).

BIEMEL [bi:əml], Walter (n. 1918), filozof si estetician roman, originar din Romania. Lucrari si studii istorico-filozofice („Sartre”, „Heiddeger”). A extins reflectia filozofica asupra literaturii si artelor plastice („Intemeierea esteticii de catre Kant si semnificatia ei pentru istoria artei”).

AMORAS, amorasi, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, in artele plastice, a zeului amorului.

CASSOU [casu], Jean (1897-1986), scriitor, eseist si critic de arta francez. Scrieri despre arta moderna („Picasso”, „Situatia artei moderne,” „Panorama artelor plastice contemporane”, „Ingres”); romane („Cheia viselor”), poezii („Trandafirul si vinul”).

ZOOMORFIC, -A, zoomorfici, -ce, adj. (In artele plastice) Care reprezinta animale. – Fr. zoomorphique.

KABUKI (cuv. japonez: ka „cantec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populara forma de spectacol incepand cu sec. 16 pana in zilele noastre. Este o arta complexa si sintetica, recurgand la muzica, dans, interpretare actoriceasca, literatura si arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de barbati. Printre reprezentantii de seama: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).

PARNASIANISM (< fr.; {s} gr. Parnassos) s. n. Curent literar aparut in Franta la mijlocul sec. 19, numit astfel dupa titlul publicatiei „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezinta manifestul scolii parnasiene. Avand ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmati de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmee, Verlaine, C. Mendes si, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam s.a., p. a reprezentat o reactie fata de excesele lirismului romantic. Situand creatia poetica sub semnul „impasibilitatii lucide” si al analogiei cu artele plastice, p. cultiva constructia savanta si impersonala, descriptiva sau evocativa, virtuozitatea formei, imagismul rafinat si armonia plastica. Contestat in Franta de simbolisti (a caror poezie sta sub semnul analogiei cu muzica), in literatura romana p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Savescu, N. Davidescu, I. Pillat si Cincinat Pavelescu).

PAPIER MACHE s.n. (Arte) Pasta plastica obtinuta din hartie macerata in apa si clei, din care se confectioneaza obiecte de arta decorativa sau imitatii de sculpturi. ♦ (p. ext.) obiecte facute din aceasta pasta. [Pron. papie mase. / < fr. papier mache].

HAPPENING [HEPNING] s. n. 1. spectacol improvizat care presupune o participare activa a publicului, urmarindu-se o creatie artistica spontana. 2. miscare artistica bazata pe interferenta intre mai multe forme de arta (teatru, plastica, muzica, film, fotografie etc.), urmarind anularea distantei dintre realitate si arta. (< amer. happening)

ANICONIC, -A adj. (Rar; cu privire la religiile in care divinitatile nu sunt reprezentate plastic ori la artele lipsite de reproducerea chipului omenesc) Fara icoane. [Et. incerta].

plastic² ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre corpuri solide) Care poate fi modelat; care se preteaza modelarii. ◊ Materiale (sau mase) ~ce materiale sintetice din care se produc diferite obiecte. Operatie ~ca plastie. Chirurgie ~ca ramura a medicinei care se ocupa cu operatiile plastice. 2) Care tine de artele ce reflecta realitatea prin imagini vizuale; propriu artelor care reflecta realitatea prin imagini vizuale. ◊ Arte ~ce ansamblu de arte (pictura, sculptura, desen, arhitectura) care reflecta realitatea prin imagini vizuale. 3) lit. Care exprima ceva cu mare putere de evocare; sugestiv; expresiv. /<fr. plastique

SCULPTURA ~i f. 1) arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) Creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura

FIGURATIV, -A adj. 1. Cu figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Bazat pe reprezentarea plastica a realitatii. [Cf. fr. figuratif, lat. figurativus].

SCULPTURA s.f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Opera de sculptura (1); ornament sculptat. [Cf. fr. sculpture, lat. sculptura].

FIGURATIV, -A adj. 1. cu figuri de stil; figurat. 2. (despre unele arte) care foloseste reprezentarea plastica a realitatii. (< fr. figuratif, lat. figurativus)

SCULPTURA s. f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ◊ fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera artistica prin sculptura (1); ornament sculptat. (< fr. sculpture, lat. sculptura)

ZOOMORFIC, -A adj. 1. Referitor la zoomorfie; zoomorf. 2. (Arte) Care reprezinta in mod plastic animale. [< fr. zoomorphique].

SCENOGRAFIE s. f. arta de a crea ambianta plastica (decoruri, recuzita, iluminat) in teatru, cinematografie etc. (< fr. scenographie)

arta, revista a Uniunii Artistilor plastici din Romania. Apare la Bucuresti din 1954.

FIGURATIV, -A, figurativi, -e, adj. 1. Care contine (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazeaza pe reprezentarea plastica si usor identificabila a fiintelor si obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.

EXPRESIV, -A, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arata ceva in mod viu, plastic, elocvent, graitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de arta) Care evoca in imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta in mod pregnant, cu putere stari interioare. – Din fr. expressif.

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

PUTTO s.n. (Arte) Denumire in sculptura si pictura italiana pentru motivul plastic al copilului Amor; amoras. ♦ Denumire data figurilor de ingerasi care apar frecvent in compozitiile iconografice sau decorative din epoca Renasterii si apoi in baroc. [Pl. -tti. / < it. putto].

CERAMIC, -A I. adj. referitor la ceramica. II. s. f. tehnica si arta de a fabrica obiecte din argila (sau substante plastice asemanatoare). ◊ obiectele insesi. (< fr. ceramique)

CERAMIC, -A, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica si arta prelucrarii argilelor, pentru a se obtine, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smaltuirea, uscarea si arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obtinut prin aceasta tehnica. ♦ Material din care se obtin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obtinut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramica, de ceramica. – Din fr. ceramique.

plasticA f. 1) Tehnica de a reproduce anumite forme prin modelare. 2) arta de a sculpta si de a picta. 3) Coordonarea armonioasa a miscarilor. ~a dansului. /<fr. plastique

CERAMICA s.f. Tehnica si arta de a fabrica obiecte din argila (sau din substante plastice asemanatoare). ♦ Obiecte de argila facute prin aceasta tehnica. [Gen. -cii. / < fr. ceramique].

ORS Y ROVIRA, Eugenio d’ (1881-1954), eseist si critic de arta spaniol de limba catalana. Spirit clasic. Eseuri consacrate fenomenului plastic, pe care il inglobeaza de obicei dintr-o viziune mai ampla asupra istoriei culturii („arta lui Goya”, „Trei ore in Muzeul Prado”, „Despre baroc”). Opera sa principala este „Glosari”, aparuta in mai multe serii, in care comenteaza politica si viata culturala din epoca sa, intr-un mod subtil si cu remarcabile calitati literare.

ANVELOPA s.f. 1. Invelis protector de piele, de cauciuc etc. al unei camere cu aer. 2. Invelitoare de carte; supracoperta. ♦ Mapa de carton, de material plastic etc. in care se pastreaza o carte in timpul cititului. 3. (Arte) Atmosfera care invaluie figurile dintr-un tablou, indulcindu-le contururile. [< fr. enveloppe].

CONSTANTE, Lena (1909-2005, n. Bucuresti), artisti decoratoare romana. Lucrari de arta decorativa si ilustratie de carte cu motive folcloriste in solutii plastice inedite („Papusi”).

CHICAGO [sicagəu], oras in N S.U.A. (Illinois), port (22,9 mil. t – 1990) la L. Michigan; 8,18 mil. loc. (1988, cu suburbiile Gary, South Chicago, East Chicago). Mare nod de comunicatii. Noua aeroporturi (O’Hare, cel mai mare din lume – 59,1 mil. pasageri, 1989). Piata mondiala pentru animale si griu. Mare centru financiar si ind.: combinate siderurgice, constr. de aparataj electrotehnic si electronic (uzinele concernului „Zenith”), masini agricole, utilaj greu (uzinele concernului „International Harverster”), vagoane, locomotive si motoare Diesel (uzinele concernului „Pullman”), ind. chimica, prelucr. petrolului, mase plastice, conserve de carne (mari abatoare). Important centru cultural (universitati, institut de arte frumoase, muzeu de istorie naturala etc.). Aici a avut loc, la 1 mai 1886, o greva in amintirea careia muncitorii din multe tari ale lumii sarbatoresc ziua de 1 Mai.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local inzestrat cu uneltele sau masinile necesare, in care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucreaza intr-un astfel de local. 2. Incapere sau grup de incaperi in care se lucreaza opere de arta sau lucrari de arhitectura, prin munca individuala sau colectiva a unor artisti plastici sau arhitecti; p. ext. ansamblul artistilor sau al elevilor care lucreaza sub indrumarea aceluiasi maestru sau grup de maestri. [Pr.: -li-er] – Fr. atelier.

CERAMICA s. f. Tehnica si arta de a fabrica obiecte din argila (sau, p. ext., din alte materiale plastice) intarite prin incalzire in cuptor. ♦ Obiecte confectionate prin aceasta tehnica. – Fr. ceramique (< gr.)

DESINIT IN PISCEM (lat.) termina in (coada de) peste – Horatiu, „Ars poetica”, 4: „Desinit in piscem mulier formosa superne” („Termina o femeie frumoasa in coada de peste”). Horatiu compara opera de arta lipsita de coerenta stilistica sau de idei cu o astfel de reprezentare plastica.

PAPIER MACHE [Pron.: papie mase] s.n. pasta plastica din hartie macerata in apa si clei, din care se confectioneaza obiecte de arta decorativa sau imitatii de sculpturi. ♦ (p. ext.) obiecte din aceasta pasta. (< fr. papier mache)

A REPREZENTA reprezint tranz. 1) A reda intr-o forma concreta; a infatisa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face sa apara in forma concreta (prin intermediul unui alt obiect care ii corespunde). 3) (persoane sau colectivitati) A actiona ca exponent, ca imputernicit, ca delegat; a infatisa. ~ tara. 4) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a infatisa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezinta niste ruine. 6) A insemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce in memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. representer, lat. repraesentare

HERBIN [herbẽ], Auguste (1882-1960), pictor si teoretician de arta francez. Influentat initial de impresionism, trece ulterior de la figurativ la compozitia cubista si apoi la abstractia radicala. Creeaza tablouri monumentale, elaborand un „alfabet plastic” al formelor geometrice variat colorate si combinate („Compozitie”, „Vineri”, „Ploaia”). Impreuna cu G. Vantongerloo a infiintat grupul „Abstractie-Creatie”. A teoretizat formele geometrice („arta nonfigurativa nonobiectiva”).

SAN JOSE [sæn houzei], oras in V S.U.A. (California), situat la poalele m-tilor Santa Cruz si Santa Clara, pe raurile Coyot si Guadalupe, la 80 km SE de San Franscisco; 894,9 mii loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar. Constr. aeronautice, de automobile, motoare electrice, masini agricole, masini pentru ind. alim., computere, componente electronice si aerospatiale; ind. chimica (mase plastice, vopsele), de prelucr. a cauciucului, textila (tesaturi), hartiei si alim. (conserve de fructe, vin, bere, panificatie). Fabrica de covoare. Universitatea de Stat California (1857). Galerie de arta. Planetarium. Muzeu de istorie. Fundat de spaniolul Jose Joaquin Moraga, sa 29 nov. 1777, cu numele Puebla de San Jose de Guadalupe. A fost prima capitala capitala a statului California (1849-1851). Afectat de cutremurul din 17 oct. 1989. ◊ Paduche de S.J. v. paduche testos.

arta ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

ROMANESCU, Aristizza (1854-1918, n. Craiova), actrita romana. Profesoara de declamatie la Conservatorul de arta Dramatica din Bucuresti. A debutat in 1872 la teatrul din Craiova, apoi a jucat pe scena Teatrului National din Iasi. Din 1877 a fost angajata la Bucuresti de „Societatea dramatica”. A studiat, ca bursiera la Paris, impreuna cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenita in Romania, R. a jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti si din Iasi, in piesele „Ovidiu” de V. Alecsandri, „O scrisoare pierduta”, „O noapte furtunoasa” si „Napasta” de I.L. Caragiale, in „Romeo si Julieta”, „Othello” si „Macbeth” de W. Shakespeare, „Tartuffe” de Moliere s.a. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastica desavarsita a miscarii, armonizata cu o voce cristalina si o dictiune impecabila. Mimica ei sugestiva exterioriza puternic emotiile pe care sensibilitatea ei le traia. A aparut in primul film romanesc „Razboiul Independentei”. Memorialistica.