Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
abstract, -a I. adj. gandit in mod separat de ansamblul concret, real. ◊ in ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gandire) greu de inteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut in artele plastice europene la inceputul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si incifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, avand un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnand cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)
abstractionism s. n. arta abstracta. (< fr. abstractionnisme)
ABSTRACTIONISM s. n. Curent in artele plastice europene, a carui trasatura o constituie incercarea de a elimina din reprezentarea operei de arta orice referire la realitatile exterioare, ideile si sentimentele fiind relatate prin pete de culoare sau prin figuri geometrice; arta abstracta. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abstractionnisme.
ACADEMIC, -A, academici, -ce, adj. 1. Care tine de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diploma obtinuta intr-o scoala de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; inv.) Membru al Academiei Romane. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerata; conventional. ◊ Stil academic = maniera in arta in care subiectul este tratat in genul studiilor de scoala de arta academica (1); stil sobru, corect, stiintific, conventional si rece. – Din fr. academique, lat. academicus.
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.
ACADEMISM s. n. 1. Atitudine estetica promovand imitatia neconditionata a creatiilor artei antice si a Renasterii. ♦ Trasatura caracteristica oricarei arte care cultiva un ideal de frumusete canonica, conventionala, manierista. 2. Fel de a se comporta academic (2), rigid, rece. – Din fr. academisme.
ACROBATIC, -A, acrobatici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. (Ca) de acrobat, privitor la acrobati sau la acrobatie. 2. S. f. arta de a face acrobatii, arta acrobatului; acrobatie (2). – Din fr. acrobatique.
ACROBATIE, (1) acrobatii, s. f. 1. Exercitiu dificil de echilibristica, de gimnastica etc. ♦ Fig. (La pl.) Sfortari neobisnuite pentru a iesi dintr-o situatie grea, dintr-o incurcatura. 2. arta sau profesiunea acrobatului. – Din fr. acrobatie.
ACVATINTA s. f. 1. Procedeu de gravura cu acid azotic, care imita desenul in tus. 2. Gravura obtinuta prin acvatinta (1). 3. Procedeu de tipar de arta pentru imagini in semitonuri, in care forma de cupru se pregateste prin gravare manuala si coroziune chimica. – Din it. acquatinta.
ACVATIPIE s. f. Procedeu de tipar de arta care imita pictura in acuarela. – Din fr. acquatypie.
AFIS, afise, s. n. Instiintare, de obicei imprimata, expusa public, prin care se anunta ceva, prin care se dau informatii in legatura cu viata politica si culturala; afipt. ♦ Gen de arta grafica, cu functie mobilizatoare, de informare, de reclama, de instructaj etc. – Din fr. affiche.
ALBUM, albume, s. n. 1. Caiet cu foile dintr-o hartie speciala, in care se pastreaza fotografii, ilustrate, marci postale etc. ♦ Caiet in care se scriu versuri, citate sau in care se schiteaza desene. 2. Colectie de fotografii, de ilustratii, de schite etc., reunite, intr-un volum, dupa o tema unitara. Album de arta. [Pl. si: albumuri] – Din fr., lat. album.
ALESATURA, alesaturi, s. f. Procedeu de ornamentare a tesaturilor populare romanesti prin separarea si imbinarea cu mana, dupa un model, a firelor de urzeala si de bateala. ♦ Motiv decorativ colorat, realizat in arta populara romaneasca prin procedeul descris mai sus. – Ales2 + suf. -atura.
ALEXANDRINISM s. n. 1. Ansamblu de manifestari ale civilizatiei elenistice, semigrecesti, semiegiptene, cu centrul in orasul Alexandria (sec. III i.Hr. – III d.Hr.). 2. Caracterul operei poetilor alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei si filozofiei in perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme.
ALTOGRAVURA, altogravuri, s. f. Reproducere dupa originalele de arta prin folosirea cliseelor metalice gravate de mana sau pe baza de acvaforte. – Din fr. altogravure.
AMATOR, -OARE, amatori, -oare, s. m. si f., adj. 1. (Persoana) careia ii place ceva, care are predilectie sau pasiune pentru ceva; (persoana) care este dispusa sa cumpere ceva. 2. (Persoana) care se ocupa cu o meserie, cu o arta, cu o disciplina, fara a o exercita ca profesionist; diletant. – Din fr. amateur, lat. amator.
AMATORISM s. n. Practicare, ca amator, a unui sport, a unei arte etc. – Amator + suf. -ism. Cf. fr. amateurisme.
AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revolutionara prin care se recurge la masuri premature, care nu tin seama de etapa de dezvoltare respectiva. 2. Curent literar-artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate, recurgand adesea la formule indraznete sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangarda +suf. -ism.
BELE-ARTE s. f. pl. (Rar) Arte frumoase. – Din it. belle arte.
BIZANTINOLOGIE s. f. Disciplina care cerceteaza istoria, literatura, limba (medio-greaca) si arta bizantina; bizantinistica. – Din fr. byzantinologie.
BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decat cuprul, avand numeroase intrebuintari tehnice. ◊ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, in general, mileniul al II-lea i. cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii in urma expunerii la soare sau la vant. – Din fr. bronze.
CALCEDONIE, s. f. Varietate (colorata sau translucida) de bioxid de siliciu natural, folosita ca piatra semipretioasa, la confectionarea unor obiecte de arta, ca abraziv etc. – Din fr. calcedoine, lat. chalcedonius.
CALCOTIPIE, calcotipii, s. f. (Poligr.) Procedeu grafic de reproducere de arta a unui desen, asemanator cu acvaforte; stampa obtinuta prin acest procedeu. – Din fr. chalcotypie.
CALIGRAFIE s. f. arta si deprinderea de a scrie frumos. ♦ Scriere frumoasa. ♦ Fel de scriere al cuiva. – Din ngr. kalligraphia, fr. calligraphie.
CAPNOMANTIE s. f. (Rar) Pretinsa arta de a ghici dupa fum. – Din fr. capnomancie.
CASCADORIE, cascadorii, s. f. 1. Saritura primejdioasa, situatie dificila realizata de cascador. 2. arta sau meserie a cascadorului. – Cascador + suf. -ie.
CATHARSIS s. n. 1. (Lit.) Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensa la fenomenul artistic. 2. (In psihanaliza) Efect terapeutic obtinut prin descarcarea unei trairi refulate. [Scris si: catarsis. – Pr.: -tar-] – Din fr. catharsis.
CALARIE s. f. Actiunea de a calari; calarit. ♦ arta de a calari. ♦ Ramura sportiva care consta in conducerea calului din pozitia incalecat, in probe de alergare, sarituri, dresaj etc.; echitatie. – Calare + suf. -ie.
CERAMIC, -A, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica si arta prelucrarii argilelor, pentru a se obtine, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smaltuirea, uscarea si arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obtinut prin aceasta tehnica. ♦ Material din care se obtin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obtinut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramica, de ceramica. – Din fr. ceramique.
CERAMIST, -A, ceramisti, -ste, s. m. si f. Specialist in fabricarea obiectelor de ceramica sau in arta ceramicii. – Din fr. ceramiste.
CEROPLASTICA s. f. arta de a modela in ceara. – Din fr. ceroplastique.
CHINEZARIE, chinezarii, s. f. (Fam.) Obiect (de arta) chinezesc sau migalos lucrat. – Chinez + suf. -arie.
CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.
DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate in ritmul unei melodii si avand caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Ii place muzica si dansul. 3. (In sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizand egalitatea in fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa in mana care atrage in hora oameni de diferite varste si conditii sociale si-i omoara. 4. (In sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facand anumite miscari, isi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.
EURISTIC, -A, euristici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre procedee metodologice) Care serveste la descoperirea unor cunostinte noi. 2. S. f. (Rar) Metoda de studiu si de cercetare bazata pe descoperirea de fapte noi; arta de a duce o disputa cu scopul de a descoperi adevarul. [Pr.: e-u-] – Din fr. euristique.
GASTRONOMIE s. f. arta de a prepara mancaruri alese sau insusirea de a le aprecia calitatea, gustul. – Din fr. gastronomie.
GEMA, geme, s. f. Nume generic pentru orice piatra pretioasa translucida. ♦ Bijuterie sau obiect de arta facut dintr-o piatra pretioasa sau semipretioasa pe care sunt gravate figuri ori motive decorative. ♦ (Adjectival; in sintagma) Sare gema = sare de bucatarie cristalizata, extrasa ca atare dintr-o salina; halit2. – Din fr. gemme, lat. gemma.
GHIRLANDA, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s. f. Impletitura decorativa in forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ Element ornamental, in arhitectura si in artele decorative, avand aspectul unei astfel de impletituri. [Var.: ghirlanta s. f.] – Din fr. guirlande.
GIUVAERGERIE s. f. 1. arta giuvaergiului, lucrare facuta de giuvaergiu. 2. Atelierul sau pravalia giuvaergiului. – Din giuvaergiu + suf. -arie.
GIUVAIER, giuvaiere (giuvaieruri), s. n. Obiect de podoaba facut (cu arta) din metal pretios (si pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. Obiect de mare valoare (artistica); persoana cu deosebite calitati. [Var.: juvaier s. n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).
GIUVAIERGERIE, (2) giuvaiergerii, s. f. 1. arta giuvaiergeritului; lucrare facuta de giuvaiergiu. 2. Atelierul sau pravalia giuvaiergiului. [Pr.: -va-ier-] – Giuvaiergiu + suf. -arie.
GLIPTIC, -A, gliptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatra pretioasa sau semipretioasa sau pe mulajele pentru monede si medalii. 2. Adj. Care apartine glipticii, privitor la gliptica. – Din fr. glyptique.
GOTIC, -A, gotici, -ce, adj. Al gotilor, privitor la goti. ◊ Scriere gotica sau litere gotice, alfabet gotic = scriere, litere sau alfabet cu caractere colturoase, intrebuintate, in evul mediu, in apusul Europei, astazi mai ales in Germania. Stil gotic = stil arhitectural aparut in sec. XII in Europa occidentala, caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice inalte si zvelte, prin arcuri si bolti ogivale, prin contraforturi, prin vitralii si prin numarul mare de sculpturi in piatra. arta gotica = forma de arta raspandita in Europa incepand din sec. XII. ♦ (Construit) in stil gotic. – Din fr. gothique, lat. gothicus.
GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.
GRAVURA, (3) gravuri, s. f. 1. Gravare. 2. Gen al graficii in care imaginea artistica este obtinuta prin reproducerea dupa o placa pe a carei suprafata a fost trasat sau gravat desenul, in adancime sau in relief. ♦ arta sau tehnica gravorului. 3. Placa de cupru, de piatra etc. pe care s-a gravat o imagine spre a fi reprodusa; p. ext. imaginea reprodusa dupa o astfel de placa. V. stampa. – Din fr. gravure.
GUSTAT, -A, gustati, -te, adj. (Despre opere de arta) Care place publicului. – V. gusta.
HALIEUTIC, -A, halieutici, -ce, adj., HALIEUTICA, halieutici, s. f. 1. Adj. De halieutica; pescaresc. 2. S. f. arta pescuitului; pescuit. ♦ Tratat de pescuit. [Pr.: -li-e-] – Din lat. halieutica, fr. halieutique.
HEMEROLOGIE s. f. (Rar) Stiinta si arta de a alcatui calendare. – Din fr. hemerologie.
HERMENEUTICA s. f. Stiinta si arta interpretarii textelor vechi, in special biblice; stiinta exegezei. ♦ Stiinta sau metoda interpretarii fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermeneutica s. f.] – Din fr. hermeneutique, germ. Hermeneutik.
HIERATIC, -A, hieratici, -ce, adj. 1. Care tine de lucruri sfinte. 2. (In sintagma) Scriere hieratica = scriere cursiva si simplificata a hieroglifelor. 3. (In arta; despre conceptii, orientari, realizari etc.) Care reprezinta sau sustine reprezentarea personajelor in atitudini conventionale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hieratique, lat. hieraticus.
ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplina care se ocupa cu studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epoca, la o problema, la o localitate etc. ♦ Colectie de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.
IDEALIZARE, idealizari, s. f. Actiunea de a idealiza si rezultatul ei; incercarea de a atribui unei fiinte sau unui lucru insusiri deosebite. ♦ Transfigurare, in cadrul unei opere de arta, a realitatii, in vederea realizarii unui ideal estetic. [Pr.: -de-a-]. – V. idealiza.
IDILISM s. n. 1. Caracteristica a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romantios, sentimental al unei opere de arta. 3. Preferinta pentru elemente idilice. – Idila + suf. -ism.
ILUZIONISM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, numar prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice in artele plastice menite sa creeze iluzia realitatii pana la confundarea operei de arta cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.
IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).
INFORMAL, -A, informali, -e, adj. 1. (In sociologie; despre relatii sociale) Care se desfasoara in absenta determinarilor si cadrelor institutionale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstractionista) Caracterizat prin lipsa oricarei organizari a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practica arta informala sau abstracta. – Din engl. informal, fr. informel.
INOROG, inorogi, s. m. Animal fabulos imaginat sub forma unui cal cu un corn in frunte, intalnit mai ales in arta si literatura medievala; licorn. ♦ (Rar) Rinocer. [Var.: inoroh s. m.] – Din sl. inorogu.
INTELECTUAL, -A, intelectuali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S. m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
ISCUSINTA, iscusinte, s. f. Indemanare, dibacie, pricepere; p. ext. talent, arta. – Iscusi + suf. -inta.
ISCUSIT, -A, iscusiti, -te, adj. 1. Indemanatic, dibaci, abil, ingenios, priceput; invatat. 2. Facut cu pricepere, cu maiestrie, cu arta. – V. iscusi.
INVATA, invat, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunostinte si deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a initia pe cineva intr-o meserie, stiinta, arta etc. 2. Tranz. A sfatui, a povatui pe cineva sa faca ceva (aratandu-i cum sa procedeze). 3. Tranz. A dobandi cunostinte prin studiu, a ajunge prin munca sistematica sa cunosti o meserie, o arta, o limba etc.; a studia. ♦ A-si intipari in minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. si refl. A (se) deprinde, a (se) obisnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o invatatura, a capata experienta. ◊ Expr. (Tranz. si refl.) A (se) invata minte = a castiga sau a face sa castige experienta, a trage sau a face sa traga invataminte dintr-o intamplare neplacuta. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).
JAD, jaduri, s. n. Piatra semipretioasa compusa din silicat natural de aluminiu, calciu si magneziu, de culoare alba-verzuie pana la verde inchis, cu luciu sticlos, folosita la confectionarea unor obiecte de arta. ◊ Obiect de arta facut din aceasta piatra. – Din fr. jade.
JADEIT, jadeite, s. n. Varietate de jad compusa din silicat natural de sodiu si aluminiu compact, verzui sau albicios, utilizata in arta decorativa. – Din fr. jadeite.
JONGLER, jongleri, s. m. Artist de circ sau de varietati iscusit in arta de a jongla. – Din fr. jongleur.
JONGLERIE, jonglerii, s. f. 1. Indeletnicirea jonglerului; arta de a jongla. ♦ (Concr.) Figura, numar executat de un jongler. 2. Fig. Abilitate si promptitudine in folosirea cuvintelor, expunerea ideilor. ♦ Masinatie, uneltire, intriga. – Din fr. jonglerie.
JUGENDSTIL s. n. Curent artistic ilustrat in grafica, arta decorativa, arhitectura, pictura, aparut la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX in Germania si apoi in restul Europei, caracterizat prin importanta acordata esentializarii formei si prin bogatia decoratiei cu motive vegetale. [Pr.: iugandstil] – Cuv. germ.
KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere de arta, multiplicate si valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.
KITSCHIZARE, kitschizari, s. f. (Rar) Falsificare, denaturare a artei. [Pr.: chicizare] – De la kitsch.
LAUREAT, -A, laureati, -te, s. m. si f. Persoana, colectiv etc. care a obtinut un premiu pentru merite remarcabile in domeniul stiintei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. laureat, lat. laureatus.
MACHETAT, -A, machetati, -te, adj. (Despre lucrari de urbanistica, piese tehnice, opere de arta etc.) Care a fost prezentat sub forma de macheta. – V. macheta.
MACHETA, machete, s. f. Reproducere, de obicei la scara redusa, a unei lucrari de urbanistica, a unei piese tehnice, a unei opere de arta etc. ♦ Text integral sau fragmentar al unei opere (stiintifice), destinat discutiei inainte de publicare. – Din fr. maquette.
MACHIA, machiez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) farda (minutios, cu arta); a(-si) face machiajul (pentru scena). V. grima. [Pr.: -chi-a] – Din fr. maquiller.
MACHIAT, -A machiati, -te adj. Fardat (minutios, cu arta). V. grimat. [Pr.: -chi-at] – V. machia.
MUZICIAN, -A, muzicieni, -e, s. m. si f. Persoana care compune sau executa compozitii muzicale. ♦ Persoana care cunoaste arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien.
NUD, -A, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fara nici un vesmant, complet dezbracat, gol. ◊ Floare nuda = floare fara petale, care are numai stamine si pistil sau numai unul dintre aceste doua elemente. 2. S. n. Persoana sau corp omenesc complet dezbracat: spec. reprezentare in artele plastice a omului complet dezbracat. 3. Adj. Fara ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fara artificii, fara complicatii; simplu; curat, pur. 4. Adj. (In sintagma) Proprietate nuda = proprietate pe care o stapaneste cineva fara a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.
ORFEVRARIE, orfevrarii, s. f. Mestesugul crearii obiectelor de arta aplicata, din metal pretios. ♦ Obiecte prelucrate prin acest mestesug. ♦ Comert cu obiecte fine de aur si de argint. [Var.: orfevrerie, orfaurarie s. f.] – Din fr. orfevrerie.
TESATORIE, (2) tesatorii, s. f. 1. arta, mestesugul tesutului. 2. Atelier, fabrica unde se fac diferite tesaturi. – Tesator + suf. -ie.
VOCATIE, vocatii, s. f. Aptitudine deosebita pentru o anumita arta sau stiinta; chemare, predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumita profesiune. 2. (Jur.; in sintagma) Vocatia succesorala = indreptatire a unei persoane de a veni la o succesiune in temeiul calitatii sale de ruda. [Var.: (inv.) vocatiune s. f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.
XILOGRAFIE, (2) xilografii, s. f. 1. Procedeu tipografic la care se folosesc clisee gravate in lemn, arta de a grava in lemn. 2. Cliseu tipografic gravat in lemn. – Din fr. xylographie.
XILOGRAVURA, xilogravuri, s. f. 1. Totalitatea procedeelor necesare producerii formei de tipar pentru xilografie; forma de tipar obtinuta printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu de gravura care consta din saparea unui desen pe o placa de lemn si imprimarea lui pe hartie. 3. arta de a grava in lemn. ◊ Cliseu gravat in lemn; stampa executata cu un astfel de cliseu. – Din fr. xylogravure.
ZOOGRAFIE s. f. 1. Parte a zoologiei care se ocupa cu descrierea diverselor specii de animale. 2. (In antichitate) arta picturii animaliere. – Din fr. zoographie.
ZOOMORF, -A, zoomorfi, -e, adj. (In artele plastice) Care reprezinta animale; zoomorfic. – Din fr. zoomorphe.
ZOOMORFIC, -A, zoomorfici, -ce, adj. 1. Referitor la zoomorfie. 2. (In artele plastice) Care reprezinta animale; zoomorf. – Din fr. zoomorphique.
ZUGRAVIT1 s. n. Faptul de a (se) zugravi. ♦ (Inv.) arta de a picta. – V. zugravi.
MAGICIAN, -A, magicieni, -e, s. m. si f. Persoana care practica magia. ♦ Fig. Artist desavarsit, care obtine efecte deosebite prin arta sa. [Pr.: -ci-an] – Din fr. magicien.
EBOSA, ebose, s. f. 1. Semifabricat obtinut prin deformare plastica din lingouri. 2. Primul stadiu in vederea realizarii unei opere in arta plastica, indicand forma generala. ♦ Schita, crochiu. – Din fr. ebauche.
ECHILIBRISTICA s. f. 1. arta de a-si pastra echilibrul in diferite pozitii sau miscari dificile ale corpului; numar de circ al echilibristului. 2. Fig. capacitatea de a se strecura cu indemanare printre situatii dificile; totalitatea eforturilor si mijloacelor intrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie dificila. – Din echilibrist. Cf. germ. Equilibristik.
MANAGEMENT s. n. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a intreprinderilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei intreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.
MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.
MANUAL, -A, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mana; de mana. ♦ (Despre indeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mana; p. ext. care lucreaza cu mainile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.
arta, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice si care foloseste mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epoca, dintr-o tara etc.) care apartin acestei activitati. ◊ Loc. adj. De arta = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = in mod dezinteresat. 2. Indemanare deosebita intr-o activitate; pricepere, maiestrie. ♦ Indeletnicire care cere multa indemanare si anumite cunostinte. – Din fr. art, lat. ars, -tis.
METODA, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii obiective. ◊ Loc. adv. Cu metoda = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite in realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Maniera de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli si principii normative pentru invatarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli si principii. [Var.: (inv.) metod s. n.] – Din fr. methode, lat. methodus, germ. Methode.
CINEMATOGRAFIE, cinematografii, s. f. Tehnica si arta inregistrarii fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special si a reproducerii lor prin proiectare luminoasa pe un ecran, astfel incat sa dea iluzia miscarii si a vietii; industrie producatoare de filme; cinematograf. – Din fr. cinematographie.
DECEPTIONISM s. n. Atitudine pesimista manifestata (in sec. XIX), in arta si in literatura, prin expresia unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere fata de progres. [Pr.: -ti-o-] – Deceptiune + suf. -ism.
DECORATIE, decoratii, s. f. 1. Distinctie (ordin, medalie) ce se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-un anumit domeniu de activitate, pentru o fapta eroica sau pentru servicii exceptionale aduse statului. 2. (Rar) Actiunea, arta de a decora, de a orna; (concr.) totalitatea obiectelor care servesc la impodobire, la ornamentatie. [Var.: (inv.) decoratiune s. f.] – Din fr. decoration, lat. decoratio, -onis.
MAIESTRI, maiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) indemanare, cu arta. [Pr.: ma-ies-] – Din Maiestru.
MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.
MAIESTRIT, A, maiestriti, -te, adj. 1. Lucrat cu maiestrie (1), cu mestesug, cu arta; p. ext. frumos, minunat, desavarsit. 2. maiestru (1). [Pr.: ma-ies-] – V. Maiestri.
EXPRESIV, -A, expresivi, -e, adj. (Despre cuvinte, gesturi etc.) Care arata ceva in mod viu, plastic, elocvent, graitor, sugestiv. ♦ (Despre opere de arta) Care evoca in imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta in mod pregnant, cu putere stari interioare. – Din fr. expressif.
FACTURA1, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.
FORMALISM s. n. 1. Orientare in arta, estetica, muzica, literatura care rupe forma de continut, tinzand sa supraaprecieze forma operei de arta in dauna continutului, sa considere forma un scop in sine si nu ca expresie a continutului. 2. Atitudine caracterizata prin respectarea stricta a formei in dauna fondului problemelor. ♦ Atitudine conformista, exagerat de protocolara. – Din fr. formalisme.
ORDONANTA, ordonante, s. f. 1. Dispozitie scrisa emisa de o autoritate administrativa, judecatoreasca etc., act care contine aceasta dispozitie. ◊ Ofiter de ordonanta = ofiter atasat pe langa marile comandamente, cu misiunea speciala de a transmite ordinele. Ordonanta de plata = dispozitie, ordin de plata a unei sume. Ordonanta prezidentiala (sau, iesit din uz, presedintiala) = masura cu caracter urgent si provizoriu pe care presedintele unei instante judecatoresti o poate ordona, in cazuri exceptionale, pentru evitarea unei pagube iminente si ireparabile sau pentru inlaturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executari. ♦ (In trecut) Hotarare, sentinta judecatoreasca. ♦ (Inv.) Reteta medicala. 2. (In vechea armata) Soldat atasat pe langa un ofiter pentru servicii personale. 3. Aranjare, oranduire, organizare a elementelor unei opere de arta ale unei constructii etc. – Din fr. ordonnance.
NONFIGURATIV, -A, nonfigurativi, -e, adj. (In sintagma) arta nonfigurativa = arta abstracta. – Non + figurativ.
PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
POLICROMIE, policromii, s. f. 1. Procedeu de imbinare a mai multor culori, folosit in pictura. ♦ Caracter policrom al unei lucrari de arta. ♦ Insusirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor in culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografica executata in mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie.
EXOTISM s. n. Insusirea de a fi exotic. ♦ Tendinta in arta si in literatura europeana, mai ales romantica, de a descrie privelisti si obiceiuri din tari exotice. [Pr.: eg-zo-] – Din fr. exotisme.
RECONSTITUI, reconstitui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru intreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvant neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente in limbile inrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile in care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, in desen sau in spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.
REPLICA, replici, s. f. 1. Raspuns prompt si energic care combate afirmatiile cuiva; riposta. ◊ Loc. adj. Fara replica = definitiv. ◊ Expr. A fi tare in replici = a gasi prompt raspunsul cel mai potrivit intr-o discutie. A avea replica = a raspunde prompt si raspicat. (Jur.) A vorbi in replica = a raspunde, in cursul unei dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. 2. Portiune din rolul unui actor, constituind un raspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finala a unui fragment de dialog, care solicita interventia interlocutorului. 3. Copie a unei opere de arta executata de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directa. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafetei unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plana, iar pe cealalta reproduce structura superficiala a corpului, utilizat in microscopia electronica pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. replique.
RUDIMENT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Notiuni elementare ale unei stiinte, ale unei arte. 2. Organ care abia incepe sa se formeze sau care a ramas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coada. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.
RUPESTRU, -A, rupestri, -stre, adj. 1. (Despre plante) Care creste pe stanci. 2. (Despre locuinte) Care este construit in stanca. 3. (In sintagma) arta rupestra = denumire data manifestarilor artistice (desen, pictura, gravura sau sculptura) de pe peretii pesterilor sau de pe stanci. – Din fr. rupestre.
SPECIALITATE, specialitati, s. f. 1. Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva isi face o profesiune. ◊ Loc. adj. De specialitate = care apartine unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent intr-o anumita ramura de activitate. 2. Produs sau preparat facut din anumite retete sau metode de fabricatie deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialite, lat. specialitas, -atis.
SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ◊ Expr. A da in spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge in faza de dezvoltare in care apare spicul (1); a inspica. 2. Stilizare decorativa in forma de spic (1), frecventa in arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Varful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (In sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamant. 5. (Pop.) Varf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai inalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.
TACTIC, -A, tactici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Parte componenta a artei militare care se ocupa de studiul, organizarea, pregatirea si ducerea luptei pentru a indeplini cu maximum de eficacitate scopurile fixate. 2. Stiinta de a determina, pentru o perioada relativ scurta, linia de conduita a unei miscari sociale sau a unui partid politic, in functie de imprejurarile social-politice din acea perioada si pentru realizarea unui obiectiv fundamental. ♦ P. gener. Totalitatea mijloacelor intrebuintate pentru a izbuti intr-o actiune. II. Adj. Care tine de tactica (I), privitor la tactica; conform cu o anumita tactica. – Din fr. tactique.
FOILETON, foiletoane, s. n. Articol (de literatura, de stiinta, de arta) sau fragment de roman inserat in partea de jos a paginilor unui ziar, unei reviste, etc.; spatiu rezervat in partea de jos a unui ziar pentru o rubrica ce apare cu regularitate cu acest gen de articole. ◊ Roman-foileton = roman care se publica pe fragmente intr-o serie de numere consecutive ale unui periodic. ♦ Articol de ziar cu caracter satiric care trateaza teme de actualitate. [Pr.: fo-i-] – Din fr. feuilleton (dupa foaie).
FOILETONISTIC, -A, adj., s. f. 1. Adj. De foileton. 2. S. f. arta de a scrie foiletoane. 3. Totalitatea foiletoanelor unui autor. [Pr.: fo-i-] – Foiletonist + suf. -ic.
FOLCLORISM s. n. Tendinta de a exagera elementul folcloric in arta si literatura sau in lucrari teoretice. – Folclor + suf. -ism. Cf. fr. folklorisme.
AMORAS, amorasi, s. m. Diminutiv al lui amor; reprezentare, in artele plastice, a zeului amorului ca un copil gol cu aripi. – Amor + suf. -as.
FUNDAL, fundale, s. n. 1. (In artele plastice) Fond al unui tablou sau al unui panou sculptat, din care se detaseaza elementele principale ale compozitiei. 2. Vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. ♦ Panza, decor care acopera fundul unei scene de teatru, in directia opusa salii. [Pl. si: fundaluri. – Var.: fondal s. n.] – Din it. fondale (dupa fund1).
PALADIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, intrebuintat drept catalizator in unele reactii sau ca inlocuitor al platinei in constructia unor instrumente de precizie, a unor obiecte de arta etc. – Din fr. palladium.
PASTORALISM s. n. Tendinta in literatura si in arta caracterizata prin cultivarea genului pastoral. – Din fr. pastoralisme, engl. pastoralism.
PATINA1, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A capata patina1. ♦ A se uza, a se invechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de arta) sa capete patina1, a da patina1. – Din fr. patiner.
ELOCVENTA s. f. Insusirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emotionant, convingator. ♦ Expresivitate. [Var.: (inv.) elocinta s. f.] – Din fr. eloquence, lat. eloquentia.
ANHIDRIT, anhidrite, s. n. Sulfat natural de calciu, rombic, incolor, alb sau usor colorat, sticlos, utilizat in industria materialelor de constructie, la confectionarea unor obiecte de arta etc. – Din fr. anhydrite.
ANIMALIER, -A, animalieri, -e, adj. 1. Care se refera la animale, de animal. 2. (Despre opere de arta) Care reprezinta animale; (despre artisti) care infatiseaza animale in operele lor. [Pr.: -li-er] – Din fr. animalier.
ARTIZAN, artizani, s. m. Persoana care executa produse de artizanat, mestesugar care lucreaza cu arta. – Din fr. artisan.
ARTIST, -A, artisti, -ste, s. m. si f. Persoana de talent care lucreaza in mod creator intr-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoana care da dovada de talent in profesiunea pe care o exercita. ◊ Artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. Artist emerit v. emerit. – Din fr. artiste, lat. artista.
ANTIC, -A, antici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care a existat in trecutul indepartat sau dateaza de atunci. ♦ Care apartine popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizatiei lor. 2. In genul creatiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. si f. Persoana apartinand popoarelor din antichitate. III. S. f. (Inv.) Obiect de arta din antichitate. [Acc. si: antic] – Din fr. antique, lat. antiquus.
ANTIarta s. f. 1. Productie care nu respecta principiile artei (academice). 2. Productie antiartistica. [Pr.: -ti-ar-] – Din fr., engl. anti-art.
ANTICARIAT, anticariate, s. n. 1. Intreprindere care achizitioneaza si vinde carti vechi sau obiecte vechi de arta; anticarie. 2. Magazin in care se vand carti vechi. [Pr.: -ri-at] – Din anticar2 (dupa germ. Antiquariat).
ANTICINEMATOGRAFIC, -A, anticinematografici, -ce, adj. Care nu corespunde principiilor artei cinematografice. – Anti- + cinematografic.
ROCAILLE adj.n. (In sintagma) Stil rocaille = gen de ornamentatie aparut in arta franceza din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, caracterizat prin fantezia contururilor rasucite si prin imitarea unor elemente naturale (grote, stanci, roci). [Pr.: rocai] – Cuv. fr.
ROCOCO adj. invar. 1. (In arhitectura si in arta decorativa; in sintagma) Stil rococo (si substantivat, n.) = stil artistic de ornamentatie raspandit in sec. XVIII, provenind din Franta, caracterizat printr-o bogatie excesiva de linii, de curbe, de ghirlande impletite asimetric, incrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
ANTIUMANISM s. n. Orientare in filozofie, in arta etc. care neaga posibilitatea de desavarsire a fiintei umane, precum si demnitatea, valoarea ei. [Pr.: -ti-u-] – Anti- + umanism.
ARTISTIC, -A, artistici, -ce, adj. Care apartine artei, privitor la arta, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu arta, cu talent. – Din fr. artistique.
ARTIZANAT, artizanate, s. n. Mestesug practicat cu arta. ◊ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de catre mestesugari. ♦ Local, magazin in care se vand produse de artizanat. – Din fr. artisanat.
APOLINIC, -A, apolinici, -ce, adj. (Despre arta si cultura) Care este orientat spre ordine, masura si armonie, caracterizat printr-o contemplare senina, detasata; lucid, rational. – Din germ. apollinisch.
ANTROPOMORF, -A, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n.pl.) Grup de maimute, asemanatoare cu omul. 2. Care apartine antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. Obiect de arta sau reprezentare decorativa cu forma de fiinta omeneasca. – Din fr. anthropomorphe.
DILETANT, -A, diletanti, -te, s. m. si f. Persoana care manifesta preocupari intr-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adanceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adanci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.
ARHITECTURA, s. f. Stiinta si arta de a proiecta si construi cladiri. ♦ Stilul, caracterul, planul unei (sau unor) cladiri. ♦ Felul in care este construit sau alcatuit ceva. – Din fr. architecture, lat. architectura.
PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].
PIANISTIC, -A, pianistici, -ce, adj. Care tine de pian (1), privitor la pian; propriu, caracteristic pianului sau artei interpretative la pian; ca la pian. – Din fr. pianistique.
SINCRETISM, sincretisme, s. n. 1. Imbinare de elemente eterogene apartinand unor arte diferite (literatura, muzica, dans etc.), caracteristica folclorului si mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, cand diferitele arte nu erau inca diferentiate. 2. (Fil.) Amestec de doctrine filozofice si religii diferite si contradictorii care au fost reunite in mod fortat (ignorandu-se deosebirile dintre ele). – Din fr. syncretisme.
PIROGRAVURA, (2) pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafata unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare. 2. Gravura, desen decorativ executat prin pirogravare; p. ext. obiect pirogravat. – Din fr. pyrogravure.
VULGARIZATOR, -OARE, vulgarizatori, -oare, s. m. si f. Persoana care vulgarizeaza, care popularizeaza o stiinta, o arta etc. ♦ Persoana care da o interpretare simplista a cunostintelor pe care vrea sa le popularizeze. – Din fr. vulgarisateur.
POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.
POLIFONIE, polilonii, s. f. arta si stiinta a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se afla in relatii armonice, fara ca in ansamblu ele sa-si piarda individualitatea melodica; p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.
ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.
SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.
MUZA, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele noua divinitati alegorice ocrotitoare si inspiratoare ale artelor si ale stiintelor; spec. zeita a poeziei, care inspira pe poeti. 2. Inspiratie poetica. 3. (Livr.) Poezie, literatura. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. musa, germ. Muse.
PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.
FIGURA, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla inregistrat, inscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A infatisa ceva (in artele plastice). 3. Tranz. (Frantuzism inv.; construit cu dativul) A-si inchipui, a-si imagina. – Din fr. figurer.
PRECLASIC, -A, preclasici, -ce, adj. Care este anterior perioadei clasice, care dateaza din epoca premergatoare clasicismului. ♦ (Substantivat) Scriitor sau creator de arta din aceasta perioada. – Din fr. preclassique.
PRECLASICISM s. n. Perioada din istoria literaturii sau a artei anterioara clasicismului. – Preclasic + suf. -ism.
PRECOLUMBIAN, -A, precolumbieni, -e, adj. (Despre civilizatie, arta) Care a existat in America inainte de descoperirea acesteia de catre Cristofor Columb; care apartine acestei perioade. [Pr.: -bi-an] – Din fr. precolumbien (dupa n. pr. Columb).
PRERAFAELITISM s. n. Curent artistic aparut in Anglia la mijlocul sec. XIX care, pornind de la ideea ca apogeul picturii este reprezentat de inaintasii lui Rafael, a militat pentru o arta de rafinament, antiacademica, paseista, literaturizanta, ezoterica, moralizatoare. [Pr.: -fa-e-. – Var.: prerafaelism s. n.] – Din fr. preraphaelitisme.
PRESTIDIGITATIE s. f. arta si tehnica de a produce iluzii (optice) prin rapiditatea si agilitatea miscarilor mainilor; scamatorie. – Din fr. prestidigitation.
VIRTUOZ, virtuozi, s. m. Persoana care stapaneste in mod desavarsit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.
PROFESIONISM s. n. Practicare a unei indeletniciri ca profesiune; p. ext. ramura a artei, a sportului etc. practicata ca profesiune; profesionalism. [Pr.: -si-o-] – Profesion[ist] + suf. -ism.
TRADUCE, traduc, vb. III. Tranz. 1. A reda, a transpune un text, o fraza, un cuvant dintr-o limba in alta; a talmaci. ♦ Spec. A restabili un text telegrafic pe baza semnalelor receptionate. 2. Fig. A reprezenta, a exprima (cu ajutorul artei). 3. Fig. A infaptui, a pune in practica. ♦ Refl. A se manifesta. 4. (Tehn.) A transforma o marime de o anumita natura intr-o marime de alta natura. 5. (In expr.) A traduce (pe cineva) in fata justitiei = a aduce (pe cineva) inaintea unei instante judecatoresti. ◊ (In expr.) A traduce in viata = a pune in aplicare (un principiu, un plan); a infaptui, a realiza. [Perf. s. tradusei, part. tradus] – Din lat. traducere, fr. traduire.
PSIHOMANTIE s. f. Pretinsa arta de a ghici viitorul prin invocarea spiritelor celor morti. – Din fr. psychomancie.
COSMETIC, -A, cosmetici, -ce, adj., subst. I. 1. Adj. Care serveste la ingrijirea fetei sau a parului. 2. S. n. crema sau lotiune care serveste la ingrijirea fetei sau a parului. II. 1. S. f. arta de a ingriji in mod igienic tenul, intrebuintand metode si preparate adecvate; profesiunea cosmeticianului. ♦ Ramura a industriei chimico-farmaceutice care se ocupa cu fabricarea cosmeticelor (I 2). 2. Adj. Care tine de cosmetica (II 1), privitor la cosmetica. Laborator cosmetic. – Din fr. cosmetique.
VERNISAJ, vernisaje, s. n. 1. Faptul de a vernisa1. 2. Deschidere oficiala, inaugurare a unei expozitii de arta (in special de pictura). [Var.: vemisagiu s. n.] – Din fr. vernissage.
VERSIFICATIE, versificatii, s. f. (Mod de) dispunere a versurilor potrivit anumitor reguli prozodice, dintre care cele mai importante sunt cele ale rimei, ritmului si ale gruparii strofice; arta de a face versuri; p. ext. poezie. – Din fr. versification.
OPERA1, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.
FACHIRISM s. n. Ansamblu de fapte aparent extraordinare savarsite de fachiri; arta de a savarsi asemenea fapte; p. ext. scamatorie. – Din fr. fakirisme.
FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.
ORATORIE s. f. arta de a compune si de a rosti discursuri; arta de a vorbi in public; elocventa, retorica, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria.
OP-ART s. n. Tendinta in arta contemporana care incearca imbogatirea expresivitatii imaginii abstracte prin obtinerea unor efecte optice, in functie de miscarile privitorului. – Din engl. op[tical] art.
ORCHESTRATIE, orchestratii, s. f. arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestra a unei bucati muzicale prin folosirea mijloacelor tehnice de executie si a timbrului propriu diverselor instrumente muzicale, in vederea realizarii unei sonoritati globale. ♦ Felul cum sunt imbinate diferitele grupuri de instrumente ale unei orchestre (intr-o bucata muzicala). – Din fr. orchestration.
ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
FIGURATIV, -A, figurativi, -e, adj. 1. Care contine (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazeaza pe reprezentarea plastica si usor identificabila a fiintelor si obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.
FILARMONIC, -A, filarmonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la activitatea de raspandire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. ◊ Societate filarmonica = institutie, asociatie avand ca scop cultivarea si raspandirea artelor, in special a artei muzicale. 2. S. f. Institutie (de stat) care detine rolul principal in viata de concert si in dezvoltarea culturii muzicale a unei tari, cuprinzand toate aspectele artei interpretative si toate formele de manifestare concertistice. ♦ Orchestra simfonica apartinand unei astfel de institutii. – Din fr. philharmonique.
FILM, filme, s. n. 1. Banda flexibila de celuloid, transparenta si subtire, acoperita cu un strat de material sensibil la actiunea luminii, pe care se formeaza o imagine fotografica si care se foloseste in fotografie, in radiografie etc. ♦ (Cin.) Pelicula lunga pe care sunt inregistrate pe cale fotografica si in momente succesive imagini statice sau in miscare, precum si sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran. 2. Gen de arta constand din realizarea si proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1); creatie cinematografica. 3. Strat subtire dintr-un material lichid, solid sau gazos, intins pe suprafata unui obiect solid sau lichid; pelicula. 4. (Fig.) Desfasurare, prezentare. – Din fr. film.
FILMOLOGIE s. f. Disciplina care studiaza arta cinematografica si legaturile ei cu societatea. – Din fr. filmologie.
ORNAMENTATIE, ornamentatii, s. f. Faptul de a impodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentarii; totalitatea elementelor care ornamenteaza ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.
ORNAMENTICA s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe si a dispune ornamentele in arhitectura si in arta aplicata. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care impodobesc linia melodica initiala. – Din germ. Ornamentik.
FLASH s. n. Tub electric care produce o luminatie puternica de scurta durata, folosit in arta fotografica, in constructia laserelor etc. ♦ Informatie importanta transmisa cu prioritate. ♦ (Cin.) Plan foarte scurt. [Pr.: flas, fles] – Cuv. engl.
ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.
MUZICA, (4) muzici, s. f. 1. arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica. 2. Stiinta a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului si al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creatie componistica, melodie, cantec; p. ext. executare sau audiere a unei compozitii muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzica = a-i face (cuiva) galagie, scandal. 4. Orchestra. ◊ Muzica militara = fanfara. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vanturile solare si de pulsatiile corpurilor planetelor; cantecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
CINEAST, -A, cineasti, -ste, s. m. si f. Specialist in tehnica sau in arta cinematografica, persoana care realizeaza filme. [Pr.: -ne-ast] – Din fr. cineaste.
CINECLUB, cinecluburi, s. n. Colectiv constituit (in cadrul unor institutii sau intreprinderi) cu scopul de a face cunoscute problemele si realizarile artei cinematografice. – Din fr. cine-club.
CINEGETIC, -A, cinegetici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. De vanatoare, privitor la vanatoare; vanatoresc. 2. S. f. arta vanatorii. – Din fr. cynegetique.
CINQUECENTIST, cinquecentisti, s. m. (Livr.) Scriitor sau creator de arta din cinquecento. [Pr.: -cue-] – Din it. cinquecentista.
CINQUECENTO subst. Denumire data artei si culturii italiene din sec. XVI. [Pr.: -cue-] – Cuv. it.
XILOMANTIE s.f. Pretinsa arta de a ghici viitorul in lemn. (din pref. xilo- + suf. -mantie)
COREGRAFIE s. f. 1. arta de a crea dansuri si spectacole de balet. 2. sistem de notare conventionala a pasilor si a figurilor de dans. [Var.: coreografie s. f.] – Din fr. choreographie.
MUZICALISM s. n. Tendinta in arta moderna dupa care muzica poate fi tradusa in pictura prin culori, arabescuri etc. – Din fr. musicalisme.
LAZURIT s. n. Silicat natural de aluminiu si de sodiu, asociat cu sulfura de sodiu, de culoare albastra intensa, cristalizat, folosit la confectionarea unor obiecte de arta, la prepararea unor vopsele; lapis, lapislazuli. – Din fr. lazurite.
LEGISLATOR, legislatori, s. m. Legiuitor. ♦ Fig. Persoana care stabileste regulile unei arte sau ale unui curent artistic. – Din fr. legislateur, lat. legislator.
LUMINISM1 s. n. Varietate de clarobscur in artele plastice. – Din fr. luminisme.
ZUGRAVIE s. f. (Inv.) arta de a picta; pictura. (din ngr. zografia) [def. si DLRLC]
RABDOMANTIE s. f. arta de a ghici viitorul cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie.
STRATEGIE s. f. Parte componenta a artei militare, care se ocupa cu problemele pregatirii, planificarii si ducerii razboiului si operatiilor militare. – Din fr. strategie.
COPIA, copiez, vb. I. Tranz. 1. A transcrie un text, redand exact continutul lui. ♦ A reproduce fara originalitate o opera de arta. ♦ Intranz. (In scoala) A redacta o tema, folosind in mod nepermis lucrarea altui elev sau alte surse de informatie. ♦ A plagia. 2. (Peior.) A reproduce ceva prin imitatie servila; a imita pe cineva. – Din fr. copier.
LITERATURA, literaturi, s. f. 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.
COPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitatie servila si fara valoare, facuta uneori prin mijloace nepermise. 3. Inscris care reproduce intocmai cuprinsul unui alt inscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizata = copie despre care un organ de stat competent atesta ca este conforma cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.
CONVENTIE, conventii, s. f. 1. Intelegere, acord intre doua sau mai multe state, institutii sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire data unor tratate internationale. ♦ (In arta) Intelegere tacita de a admite unele procedee sau fictiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin traditie. [Var.: conventiune s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.
CONVENTIONALISM s. n. Caracterul a ceea ce este conventional; (in arta) tendinta idealista de a se conforma regulilor deja acceptate, fara o percepere proprie, realista, a faptelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conventionalisme.
MECENA s. m. invar. (Livr.) Protector al literaturii, al artelor, al stiintelor; mecenat. – Din fr. mecene.
MESTESUG, mestesuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupatie, indeletnicire; mestesugarie. 2. Ramura, disciplina (a stiintei, a artei); stiinta, arta, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, indemanare, abilitate, talent. ♦ arta, maiestrie; (rar) actiune realizata cu pricepere, cu maiestrie. 4. Actiune facuta (in ascuns) cu dibacie, cu viclenie, in vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, inselatorie. II. (Inv. si pop.; concr.) 1. Unealta, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componenta (cu rol activ) a unui sistem; mestesugire. – Din magh. mesterseg.
MESTESUGIT, -A, mestesugiti, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu arta, cu iscusinta, cu talent; (despre actiunile, manifestarile oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Inv.) Viclean, siret. 3. (Astazi rar) Artificial, nefiresc, fals; cautat. – V. mestesugi.
METALOCROMIE s. f. (Tehn.) arta de a colora suprafata metalelor. – Din fr. metallochromie.
MELISMATIC, -A, melismatici, -ce, s. f., adj. (Muz.) 1. S. f. Totalitatea ornamentelor dintr-o compozitie; arta de a compune cu melisme. 2. Adj. (Despre compozitii) Cu melisme. – De la melisma.
MIMIC, -A, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. arta de a exprima pe scena, prin miscarile fetei (si prin gesturi), sentimente si idei. ♦ Ansamblu de modificari ale fizionomiei, care exteriorizeaza anumite sentimente sau ganduri; expresie a fetei, mina2. 2. Adj. Care se refera la mim (2) sau la mimica (1); de mim (2). – Din fr. mimique.
MINIATURA, miniaturi, s. f. 1. Opera de arta plastica (in special pictura) de dimensiuni reduse, lucrata cu multa finete si minutiozitate. ◊ In miniatura = a) (loc. adj.) de proportii reduse; b) (Loc. adv.) pe plan restrans, limitat; in mic. ♦ Desen ornamental sau figurativ executat in culori, care impodobea vechile carti si manuscrise (religioase). ♦ Spectacol sau emisiune radiofonica sau de televiziune cu numere artistice de mici proportii. 2. Obiect de dimensiuni reduse; spec. obiect de mici dimensiuni care reproduce, la o scara mult redusa, un alt obiect. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. miniature, it. miniatura, germ. Miniatur.
MINIATURISM s. n. (Rar) arta miniaturistului; p. ext. maniera artistica care consta in preocuparea pentru aspectele miniaturale, delicate ale realitatii. [Pr.:-ni-a-] – Miniatura + suf. -ism.
MINIATURISTICA s. f. arta de a executa miniaturi. ♦ Studiul miniaturilor din manuscrisele vechi. [Pr.:-ni-a-] – Miniatura + suf. -istica.
MODERNISM, modernisme, s. n. 1. Insusirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine moderna; preferinta (exagerata) fata de tot ceea ce este nou, modern. 2. Curent sau tendinta din arta si literatura sec. XX, care neaga traditia si sustine principii de creatie noi. – Din fr. modernisme.
CONTINUTISM s. n. 1. Teorie estetica ce acorda mare importanta continutului operei de arta. 2. Preponderenta a continutului intr-o opera de arta fata de mijloacele formale. – Continut + suf. -ism.
NATURALISM s. n. 1. Curent sau tendinta in arta si literatura, care se caracterizeaza prin observarea riguroasa a faptelor din realitatea obiectiva, prin redarea lor fidela, prin preferinta pentru aspectele urate, vulgare ale naturii omenesti etc. 2. Conceptie filozofica care exclude supranaturalul, ridicand natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etica care intemeiaza notiunea binelui pe un principiu situat in afara moralei (evolutie biologica, placere etc.), viata morala fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.
NEARTISTIC, -A, neartistici, -ce, adj. Care nu apartine artei. ♦ Care nu corespunde principiilor estetice; lipsit de valoare artistica. [Pr.: ne-ar-] – Ne- + artistic.
TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.
NEOCLASICISM s. n. Curent in arta, literatura si arhitectura aparut in sec. XVIII care isi ia ca model arta, literatura si arhitectura clasica (antica). [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-classicisme.
NECONVENTIONAL, -A, neconventionali, -e, adj. 1. Care nu este conventional (1). 2. (Despre arta) Care nu se supune conventiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalete, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire indelungata, [Pr.: -ti-o-] – Ne- + conventional.
NEOGOTIC, -A, neogotici, -ce, adj., s. n. (Stil in arhitectura si arta) care reevalueaza goticul si prelucreaza formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-gothique.
RACURSI, racursiuri, adj., s. n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S. n. Procedeu de folosire a perspectivei in artele plastice si in cinematografie, prin care extremitatile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.
NEOREALISM s. n. 1. Curent filozofic contemporan care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. Curent in literatura, artele plastice si cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de faptul real, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. [Pr.: ne-o-re-a-] – Din fr. neo-realisme.
NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc (luminos) conventional cu care sunt inconjurate, in pictura bisericeasca, capetele sfintilor si, in general, in artele plastice capetele unor personaje importante; aureola; p. gener. cerc luminos; zona luminoasa, stralucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marcheaza) prestigiu, maretie, glorie, slava. – Din fr. nimbe.
EDICUL, edicule, s. n. 1. Constructie mica si usoara ridicata intr-un loc public. ♦ Constructie sau invelitoare de protectie care fereste de intemperii o lucrare de arta. 2. Tabernacul intr-un templu roman. ♦ Nisa intr-o incapere funerara, pentru portretele mortilor sau pentru urne. – Din fr. edicule, lat. aediculum.
EPISTOLAR, -A, epistolari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Privitor la modul, la arta de a scrie scrisori; scris, compus in forma de scrisoare. 2. S. n. Colectie de scrisori (publicate). – Din fr. epistolaire, lat. epistolaris.
ERISTIC, -A, eristici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine eristicii, referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii filozofice din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. 2. S. f. arta a disputei, a controversei, care foloseste argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. si f. Adept al eristicii. – Din fr. eristique.
ESEISTIC, -A, eseistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine eseului, privitor la eseu, specific eseului. 2. S. f. arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor. – Din fr. essayistique.
ESTETISM s. n. Conceptie asupra artei si literaturii, care subordoneaza esteticii toate valorile, exagerand rolul contemplatiei si al formei de realizare. – Din fr. esthetisme.
DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
DRAMATIC, -A, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ◊ arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea in scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cantaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre intamplari, imprejurari, situatii, momente etc.) Bogat in contraste si in conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.
DRAMATURGIE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.
DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.
DUECENTO s. n. Cuvant care indica arta, literatura si in general cultura italiana din sec. XIII. [Pr.: du-e-] – Cuv. it.
STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
TEZIST, -A, tezisti, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care enunta, sustine, ilustreaza o anumita teza in arta, in literatura etc. 2. S. m. si f. Persoana care practica tezismul. – Teza + suf. -ist.
TIPIC2, -A, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizeaza o persoana, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprima in arta esenta realitatii. – Din fr. typique, lat. typicus.
TAUROMAHIE s. f. arta de a lupta cu taurii (1) in arena. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tauromachie.
TIPOGRAFIE, tipografii, s. f. 1. Intreprindere sau atelier in care se executa tiparirea de carti, de ziare etc.; imprimerie, tiparnita, tipo. 2. arta, mestesug, procedeu de a tipari un text, o lucrare etc. – Din ngr. tipoghrafĩa.
TAXIDERMIE s. f. arta impaierii animalelor in vederea expunerii lor in muzeele de stiinte ale naturii. – Din fr. taxidermie.
TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.
TEHNOLOGISM s. n. Orientare sociologica contemporana care subapreciaza personalitatea umana, cunoasterea si creatia de valori in domeniul umanistic, al artei etc., datorita excesului tehnologic. – Din fr. technologisme.
TEHNOLOGIZA, tehnologizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da (artei) caracter tehnologic. – Tehnologie + suf. -iza.
TEOMANTIE s. f. arta de prevestire in care se crede ca ghicitorul ar fi inspirat de divinitate. [Pr.: te-o-] – Din ngr. theomantia.
TEORETICIAN, -A, teoreticieni, -e, s. m. si f. Persoana care se ocupa cu problemele teoretice dintr-un domeniu al stiintei sau al artei. [Pr.: te-o-re-ti-ci-an] – Din fr. theoricien (dupa teoretic).
TOREUTICA s. f. arta de a sculpta, cizela si asambla lemnul, aurul si fildesul in antichitatea greaca; p. ext. arta a sculpturii in bronz. – Din fr. toreutique.
TRECENTO s. n. Denumire data culturii si artei italiene dintre anii 1301 si 1400. – Cuv.it.
RAFAELISM s. n. Ceea ce este specific artei lui Rafael. ♦ Tendinta de a prelua si cultiva maniera lui Rafael. [Pr.: -fa-e-] – Din engl. Raphaelism.
RESTAURATOR, -OARE, restauratori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care reface, repara opere de arta. 2. (Rar) Proprietar sau administrator de restaurant. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restaurateur, lat. restaurator, -oris.
RESTAURATIE, restauratii, s. f. 1. Restaurare; spec. perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceza, caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de gratie. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.
REPRODUCERE, reproduceri, s. f. 1. Actiunea de a (se) reproduce si rezultatul ei. 2. (Concr.) Copie dupa o lucrare de arta originala (desen, pictura, sculptura etc.) 3. (Psih.) Proces al memoriei prin care se evoca, se reactualizeaza mintal imagini, idei, cunostinte insusite in cursul experientei anterioare, in lipsa obiectelor, textelor etc. respective. 4. (Biol.) Inmultire, reproductie. – V. reproduce.
REGENTA, regente, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitata de una sau de mai multe persoane in timpul minoratului, absentei sau bolii unui monarh; perioada cat dureaza aceasta guvernare: persoanele (sau persoana) care guverneaza in aceasta perioada. 2. Stil in arhitectura si in artele decorative franceze la inceputul sec. XVIII, caracterizat prin supletea, gratia si delicatetea elementelor decorative. – Din fr. regence.
REIONISM s. n. Miscare in artele plastice din Rusia, la inceputul sec. XX care isi propunea sa sugereze in pictura a patra dimensiune, sa dea impresia ca opera ar fi atemporala si aspatiala. – Din fr. rayonnisme.
REALIST, -A, realisti, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este bazat pe principiile realismului; specific realismului. ♦ Spec. (Despre scriitori, artisti etc.) Care adera la realism, care reprezinta realismul in arta, in literatura. ♦ Care imita sau reproduce fidel realitatea. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Cu spirit practic, cu simtul realitatii. 2. S. m. si f. Adept al realismului. [Pr.: re-a-] – Din fr. realiste.
REALIZA, realizez, vb. I. Tranz. 1. A aduce (ceva) la indeplinire, a face sa devina real; a atinge (un scop), a infaptui. 2. Spec. A crea, a plasmui o opera de arta. ♦ Refl. (Despre o persoana, mai ales despre un artist) A se dezvolta pe deplin, a se desavarsi, a-si pune in valoare capacitatea de creatie. 3. A obtine, a dobandi, a castiga (ceva); a incasa preturile (la marfurile vandute). 4. A-si face o idee precisa despre..., a reusi sa inteleaga, sa patrunda intelesul unui lucru. [Pr.: re-a-] – Din fr. realiser.
REALIZAT, -A, realizati, -te, adj. Infaptuit, implinit. ♦ (Despre o opera de arta) Reusit, valoros (din punct de vedere artistic). [Pr.: re-a-] – V. realiza.
REGISTRATIE s. f. arta de a folosi posibilitatile timbrale ale o***i sau ale clavecinului, indicata in compozitiile moderne. – Din fr. registration.
REGIZORAT s. n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie. ♦ (Concr.) Birou, loc unde lucreaza regizorul unui teatru, al unui studio cinematografic etc. – Regizor + suf. -at.
RENASTERE, renasteri, s. f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avant, reinflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) Miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pana in sec. XVI, in Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei in care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.
RETROSPECTIV, -A, retrospectivi, -e, adj. Care priveste in urma, care se refera la fapte si la situatii din trecut. ◊ Expozitie retrospectiva (si substantivat, f.) = expozitie de arta plastica cuprinzand opere din trecut (ale unui artist). – Din fr. retrospectif.
COMIC, -A, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoaca rasul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpreteaza roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele din viata sau din arta care provoaca rasul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, nota ridicola pe care o reprezinta ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.
DESEN, desene, s. n. l. Reprezentare grafica a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafata plana sau curba, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2. arta sau tehnica de a desena. ♦ Desen tehnic (sau liniar) = reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de masini etc.) prin desen (1), in scopul fabricarii lor. 3. Planul unei constructii. 4. Ornamentatia unei cusaturi. [Pl. si: desenuri. – Var.: desemn s. n.] – Din fr. dessin.
DESENATOR, -OARE, desenatori, -oare, s. m. si f. Persoana care deseneaza; artist care practica arta desenului, in special a desenului decorativ sau tehnic. – Din fr. dessinateur.
DILETANTISM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramura a artei, a stiintei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsa de pregatire temeinica, de seriozitate sau de insusiri necesare, dovedite de cineva in propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.
DIONISIAC, -A, dionisiaci, -ce, adj. 1. (In sintagma) Sarbatorile (sau serbarile) dionisiace (si substantivat, f. pl.) = serbari organizate in Grecia antica in cinstea zeului Dionysos. 2. (In arta si cultura) Care are o atitudine de extaz, de zbucium, plina de pasiuni. [Pr.: di-o-ni-si-ac] – Din fr. dionysiaque.
DECORATIV, -A, decorativi, -e, adj. Care decoreaza; care serveste la decorare; ornant, ornamental. ♦ Care produce efecte de suprafata, exterioare, superficiale. ♦ arta decorativa = arta de a decora (1), cu mijloacele artelor plastice, exteriorul si interiorul unei case, al obiectelor de uz curent, al mobilierului, costumelor etc. – Din fr. decoratif.
ROSTRAL, -A, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectura sau despre obiecte de arta) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentand prore de corabii. ◊ Coloana rostrala = coloana ornata cu prore sculptate in relief in piatra, simbolizand victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.
ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.
DECLAMATIE, declamatii, s. f. 1. arta de a declama. 2. Vorbire cu ton si cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [Var.: declamatiune s. f.] – Din fr. declamation, lat. declamatio, -onis.
DIALECTIC, -A, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. (In filozofia marxista) Teorie generala si metoda filozofica constand in analiza si depasirea argumentelor contradictorii in scopul descoperirii adevarului. 2. (In filozofia antica) arta de a discuta in contradictoriu, in scopul ajungerii la adevar. 3. (In evul mediu) Logica formala. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirma; care se bazeaza pe dialectica; care priveste fenomenele de pe pozitiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
KENDO s.n. arta martiala de o****e japoneza, un fel de scrima, practicata cu ajutorul unor bastoane, sabii [de bambus]. (cf. fr. kendo) [def. si NODEX]
KITSCH, kitschuri, s.n. ~ 2. Creatie de nivel scazut, arta de prost gust, pseudoarta.
KITSCHIZA, kitschizez, vb. I. Tranz. (Rar) A falsifica, a denatura, a vulgariza arta, climatul estetic. (din kitsch + suf. -iza).
SAVANT, -A, savanti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) cu cunostinte vaste si temeinice, care creeaza in domeniul stiintei; erudit. 2. Adj. Care contine multa stiinta, care denota stiinta sau, p. ext., arta, pricepere, maiestrie. Lucrare savanta. – Din fr. savant.
DICTIUNE, dictiuni, s. f. Modul de a pronunta cuvintele, silabele si sunetele. ♦ (In teatru, cinematograf etc.) arta de a pronunta corect si clar un text. [Pr.: -ti-u-. – Var.: dictie s. f.] – Din fr. diction, lat. dictio, -onis.
SCAMATORIE, scamatorii, s. f. Fapta, actiune aparent miraculoasa, facuta de scamator, bazata pe iluzii optice create de dibacia si de rapiditatea gesturilor acestuia, de agerimea mainilor lui etc.; arta de a face astfel de fapte, actiuni; prestidigitatie, boscarie. ♦ Fig. Mistificare, inselaciune, potlogarie. – Scamator + suf. -ie.
SCRIPCA, scripci, s. f. (Reg.) 1. Vioara3. 2. Sunet, cantec de vioara3. ♦ arta, meseria de scripcar. – Din rus. skripka.
SCENARISTIC, -A, scenaristici, -ce, adj. s. f. 1. Adj. Referitor la scenariu, de scenariu. 2. S. f. arta de a scrie scenarii. – Scenariu + suf. -istic.
SCENOGRAFIE s. f. arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol. – Din fr. scenographie.
SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.
SENSIBILITATE, sensibilitati, s. f. 1. Facultate de a simti, de a reactiona la e*******i, de a-si schimba, intr-o anumita masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior; acuitate a simturilor; capacitatea de a percepe senzatii. 2. Capacitate de reactie afectiva; intensitate afectiva; emotivitate, afectivitate. ♦ (In arta si literatura) Capacitatea de a transmite, de a provoca emotii artistice; receptivitate artistica. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a reactiona la cele mai mici variatii ale unor agenti externi (ca diferenta de temperatura sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Marimea concentratiei unei solutii in substanta de analizat, care produce, in timpul reactiei de recunoastere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispozitie a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilite, lat. sensibilitas, -atis.
SIMBOLISM s. n. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic in literatura si arta universala, constituit la sfarsitul secolului XIX, potrivit caruia valoarea fiecarui obiect si fenomen din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvant sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o anumita atitudine fata de ea; legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita idee. – Din fr. symbolisme.
SEMITON, semitonuri, s. n. 1. (Muz.) Interval de o jumatate de ton; cel mai mic interval in gama diatonica. 2. Nuanta de culoare intermediara care face trecerea, in pictura si in artele decorative, de la un ton inchis la unul deschis al aceleiasi culori. – Din fr. semi-ton.
SIDEROGRAFIE s. f. arta gravarii in fier. – Din fr. siderographie.
SIMBOLIZARE, simbolizari, s. f. Actiunea de a simboliza si rezultatul ei; reprezentare, in arta si in literatura, a unei notiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (In diverse stiinte) Reprezentare printr-un semn conventional sau printr-o cifra. – V. simboliza.
SIMPLITATE s. f. 1. Insusirea de a fi simplu; lipsa de formalitate, de complicatii; p. ext. lipsa de artificialitate, de afectare, de prefacatorie; simplicitate. ♦ Lipsa de podoabe inutile si cautate, de rafinament artificial (intr-o opera de arta). 2. Credulitate, naivitate. ♦ Insusire a unei persoane de a se purta natural, liber, firesc; naturalete. – Simplu + suf. -itate.
STATUAR, -A, statuari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la statui, care tine de sculptarea statuilor. ♦ Ca o statuie; monumental. 2. S. f. arta statuara (1); (concr.) opera statuara. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. statuaire, lat. statuarius.
STILIZA, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai ingrijita. 2. (In artele plastice) A reproduce un obiect din natura in linii simplificate, esentiale, in scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrand elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.
SUBLIM, -A, sublimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se ridica sau se afla la o mare inaltime in ierarhia valorilor (morale, estetice, intelectuale), la cel mai inalt grad de desavarsire, de frumusete; maret, superb, inaltator, minunat. Sublima Poarta = guvernul sultanului in vechiul Imperiu Otoman; Poarta Otomana. 2. S. n. Forma cea mai inalta a perfectiunii (in estetica, arta); desavarsire. – Din fr. sublime.
COMPOZITIONAL, -A, compozitionali, -e, adj. Privitor la compozitia unei opere de arta. [Pr.: -ti-o-] – Din compozitie (dupa conventional, emotional etc.).
CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.
CONSERVATOR1, conservatoare, s. n. Institutie de invatamant de grad superior, unde se studiaza muzica, (in trecut) si arta dramatica, si unde se formeaza compozitori, interpreti vocali si instrumentali, dirijori, muzicologi. – Din fr. conservatoire, germ. Konservatorium.
CRESTATURA, crestaturi, s. f. 1. Semn facut prin taiere, prin crestare; taietura. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte si obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -atura.
CRIPTONIM, -A, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume imprumutat, imaginar sau reprezentat prin initiale, cu care un autor isi semneaza o lucrare, o opera de arta etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnata cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme.
CRISOGRAFIE s. f. arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie.
CROMATIC, -A, cromatici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ◊ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constand in formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; in sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S. f. 1. arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori intr-o pictura, intr-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.
CULINAR, -A, culinari, -e, adj. Care tine de bucatarie, privitor la prepararea mancarii. ◊ arta culinara = pricepere deosebita, mestesug in pregatirea si aranjarea mancarurilor. – Din fr. culinaire, lat. culinarius.
ABSTRACT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, notional. (Continut ~ al unui enunt.) 3. nonfigurativ. (arta ~.)
ABSTRACTIONISM s. arta abstracta, arta nonfigurativa.
ADEVARAT adj., adv. 1. adj. aievea, autentic, cert, incontestabil, neindoielnic, neindoios, nescornit, netagaduit, pozitiv, real, sigur, veridic, veritabil. (Un lucru ~.) 2. adv. (interogativ) cert, serios, sigur. (- Asa s-au intamplat lucrurile! – ~ ?) 3. adj. corect, drept, exact, just. (Concluzii ~.) 4. adv. drept, just. (A vorbit ~.) 5. adj. autentic, curat, neaos, veritabil, (pop. si fam.) sadea, get-beget. (Moldovean, taran ~ .) 6. adj. v. efectiv. 7. adj. v. sincer. 8. adj. autentic, curat, nefalsificat, original, veritabil. (arta ~; bea o cafea ~.)
AMORAS s. (ARTE PLAST.) putto.
arta s. 1. v. maiestrie. 2. arta abstracta v. abstractionism; arta aplicata v. arta decorativa; arta decorativa = ornamentica, arta aplicata; arta nonfigurativa = abstractionism. 3. arta regizorala v. regie; arta scenica v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. arta culinara v. gastronomie.
AUTENTIC adj. 1. v. adevarat. 2. v. veritabil. 3. adevarat, curat, nefalsificat, original, veritabil. (arta ~.) 4. bun, curat, veritabil, (rar) patent. (Aur ~.) 5. v. valabil. 6. v. original.
BASORELIEF s. (ARTE PLAST.) relief scund.
BELE-ARTE s. pl. v. belle-arte.
BELLEARTE s. pl. arte frumoase (pl.).
CANON s. 1. v. ritual. 2. lege, norma, regula, tipic. (Un ~ al artei clasice.) 3. v. penitenta. 4. v. tortura. 5. (BIS.) cantare, glas. (Corul canta un ~.) 6. (MUZ.) imitatie. 7. (MUZ.) v. monocord.
CURSANT s. (rar) cursist. (E ~ la scoala de arta.)
DOMENIU s. 1. v. mosie. 2. v. bransa. 3. sector, (fig.) teren. (-ul artei, al stiintei.) 4. arie, compartiment, sector, sfera. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, camp, sector, sfera, taram, zona. (~ de preocupari.) 6. resort, sector, serviciu. (In -ul public s-au facut mari progrese.) 7. v. multime.
EXPOZANT s. expunator. (~ la Galeria de arta.)
FILM s. 1. pelicula. (Un ~ in premiera.) 2. v. pelicula. 3. cinematografie, pelicula. (arta ~ului.) 4. v. cinematograf.
GASTRONOMIE s. arta culinara.
MAUR adj. (inv.) mauresc, moresc, moric. (Cultura, arta ~.)
MAIESTRIE s. 1. arta, dibacie, iscusinta, indemanare, mestesug, pricepere, stiinta, talent. (Obiect facut cu multa ~.) 2. v. virtuozitate.
ORNAMENTICA s. v. arta decorativa.
PELICULA s. 1. v. film. 2. banda, film. (A inregistrat scena pe ~.) 3. cinematografie, film. (arta ~ei.)
PICTURA s. 1. (inv. si pop.) zugraveala, zugravit, (inv.) zugravie. (Invata ~; ~ este o arta.) 2. (concr.) panza, tablou, (inv. si pop.) zugraveala, (reg.) chip, (inv.) nacazlac, zugravitura. (O ~ in ulei.)
PORTRET s. (ARTE) chip, (inv.) obraz. (I-a facut ~ul in ulei.)
PORTRETIST s. (ARTE) (inv.) portretar. (Un ~ celebru.)
PORTRETIZARE s. (ARTE) (inv.) portretare. (~ unei persoane.)
PROPRIU adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. individual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creatie ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren ~ pentru inflorirea artelor.)
PUTTO s. (ARTE PLAST.) amoras.
QUATTROCENTO s. (IST., ARTE) Renastere timpurie.
REFLECTARE s. 1. v. reflexie. 2. v. oglindire. 3. (concr.) imagine. (~ cuiva intr-o oglinda.) 4. infatisare, oglindire, reprezentare. (~ realitatii in arta.) 5. v. proiectie. 6. v. cugetare.
REGIE s. I. inscenare, montare, arta regizorala, punere in scena, (rar) regizorat, (inv.) scenariu. (~ la un spectacol.) II. v. tutungerie.
REGIZORAT s. v. arta regizorala, inscenare, montare, punere in scena, regie.
RELIEF s. 1. (GEOGR.) configuratie, conformatie. (~ ul muntos al terenului.) 2. (ARTE PLAST.) relief scund v. basorelief.
RENASTERE TIMPURIE s. (IST., ARTE) v. quattro-cento.
REPLICA s. 1. v. riposta. 2. (ARTE PLAST.) copie, reproducere. (~ a unui tablou.)
RETORICA s. elocventa, oratorie, (inv.) limbutie, ritorie: (Isi insuseste arta ~ii.)
RUDIMENTAR adj., adv. 1. adj. v. neevoluat. 2. adj. v. nedezvoltat. 3. adj. v. primitiv. 4. adj. primitiv, simplu. (Unelte ~ de bronz.) 5. adj., adv. v. grosolan. 6. adj. (livr.) frust. (O arta ~.) 7. adj. v. elementar.
SCENARIU s. v. arta regizorala, inscenare, montare, punere in scena, regie.
SCENOGRAFIE s. arta scenica. (~ la un spectacol.)
SCHITA s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ in carbune.) 2. bruion, ciorna, concept. (~ unei piese de teatru.) 3. plan, schema, (inv.) chip, izvod. (~ a unei case.)
SENSIBILIZA vb. a emotiona, a impresiona. (arta il ~ pe om.)
SENSIBILIZARE s. emotionare, impresionare. (~ omului prin intermediul artei.)
SPECIFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (inv.) insusit. (Nota, trasatura ~.) 2. s. v. insusire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obisnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)
SPECIFICITATE s. specific, (rar) tipicitate, tipism. (~ artei.)
STATUAR adj. monumental. (arta ~.)
TIPIC s. 1. v. uzanta. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, norma, regula. (Un ~ al artei clasice.)
VALOARE s. 1. (MAT.) (inv.) pret. (Cifra O nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absoluta modul. 3. v. pret. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritiva.) 10. calitate, insusire. (~ deosebita a unui produs de arta.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (inv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanta. 15. v. insemnatate. 16. v. seriozitate. 17. importanta, insemnatate, (fig.) pret. (~ cuvantului scris.) 18. importanta, insemnatate, semnificatie, sens, (fig.) pret. (~ actului Unirii.)
VERITABIL adj. 1. v. adevarat. 2. adevarat, autentic, curat, neaos, (pop. si fam.) sadea, get-beget. (Moldovean ~.) 3. adevarat, autentic, curat, nefalsificat, original. (arta ~.) 4. autentic, bun, curat, (rar) patent. (Aur ~.) 5. v. natural.
ZOOMORF adj. (ARTE PLAST.) zoomorfic. (Re-prezentari ~.)
ZOOMORFIC adj. (ARTE PLAST.) zoomorf. (Repre-zentari ~.)
antiarta s. f. → arta
arta s. f., pl. arte
bele-arte s. f. pl.
studiu (tipuri de invatamant, materii, lucrari de literatura si arte) s. n. [-diu pron. -diu], art. studiul; pl. studii, art. studiile (sil. -di-i-)
ACADEMISM n. Curent artistic constand in imitarea servila a modelelor artei clasice sau antice. /<fr. academisme, germ. Akademismus
ACROBATIE ~i f. 1) Exercitiu dificil de gimnastica, de echilibristica. 2) Ocupatia sau arta acrobatului. 3) fig. Inconsecventa in atitudini, in pareri. 4) la pl. Sfortari pentru a iesi dintr-o situatie dificila prin metode neobisnuite. [G.-D. acrobatiei] /<fr. acrobatie
ALABASTRU n. Ghips alb microgranulos, cu aspect de marmura, din care se fac obiecte de arta si ornamentatii. /<it. alabastro, lat. alabastrum
ALEXANDRIN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cultura elenistica din Alexandria; propriu acestei culturi. arta ~a. 2): Vers ~ vers iambic de douasprezece silabe, cu cezura dupa silaba a sasea. ◊ Poezie ~a poezie rafinata, uneori ezoterica, proprie epocii alexandrine. /<fr. alexandrin, lat. alexandrinus
AMATOR ~i m. 1) Persoana care manifesta o predilectie pentru ceva. ~ de fotbal. 2) Persoana care se ocupa cu o arta sau cu o meserie fara a fi profesionist. Pictor ~. /<fr. amateur, lat. amator
AMATORISM n. Practicare a unui sport, a unei arte sau a unei meserii ca amator. /<fr. amateurisme
AMERINDIAN1 ~ana (~eni, ~ene) Care apartine Americii din perioada anterioara descoperirii ei de catre europeni sau populatiei autohtone din America. arta ~ana. /<fr. amerindien
AMORAS ~i m. (diminutiv de la amor) (in artele plastice) Reprezentare a zeului amorului ca un copil gol cu aripi, inarmat cu arc si cu sageti. /amor + suf. ~as
ANIMALIER ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru animale; de animal. Produse ~e. 2) (despre opere de arta) Care reprezinta animale.Tablou cu motive ~e. [Sil. -li-er] /<fr. animalier
ANTIUMANISM n. Curent in filozofie si arta, ostil valorilor umane, care reprezinta omul ca pe o masina sau ca pe un animal stapanit exclusiv de instincte. /anti- + umanism
ANTROPOMORF1 ~a (~i, ~e) 1) (despre maimute) Care este asemanator cu omul; antropoid. 2) Care tine de antropomorfism; propriu antropomorfismului. 3) (despre obiecte de arta) Care are forma de fiinta omeneasca. /<fr. anthropomorphe
ARABESC ~uri n. 1) Ornamentatie specifica artei arabe (constand dintr-un amestec de linii, frunze, forme geometrice etc.). 2) Linie sinuoasa, formata din curbe. 3) Figura de balet (inspirata din dansul oriental). /<fr. arabesque
ARABISTICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul limbii, culturii, literaturii si artei arabe. /<germ. Arabistik
ARHITECTURA f. 1) Stiinta si arta de a proiecta si a construi cladiri. 2) Stilul, caracterul distinctiv al unei constructii. 3) fig. Aspectul compozitional, structura armonioasa a unei lucrari, a unei opere. /<fr. architecture, lat. architectura
arta ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea intr-un anumit domeniu. ~ oratorica. ◊ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis
ARTIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana care activeaza in mod creator intr-un domeniu al artei. ~ de circ. ~ de opera. ~ de estrada. 2) Persoana cu aptitudini deosebite intr-o meserie. /<fr. artiste, lat. artista
ARTISTIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival Care tine de arta; propriu artei. /<fr. artistique
ARTISTISM n. livr. Maiestrie in arta; virtuozitate. /artist + suf. ~ism
ARTIZANAT ~e n. 1) Mestesug practicat cu arta. ◊ Obiecte de ~ obiecte lucrate artistic de catre mestesugari (in stilul creatiei populare). 2) Magazin in care se vand produse de acest fel. /<fr. artisanat
AVANGARDISM n. 1) Conceptie si atitudine care se caracterizeaza prin indrazneala, prin masuri aventuriste. 2) Miscare literar-artistica interbelica, care, respingand total canoanele artei traditionale, recurge la formule indraznete, excentrice. / avangarda + suf. ~ism
BAROC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizara; de un caracter socant; iesit din comun (prin felul sau de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee ~ca. 2) (despre constructii, obiecte de arta etc.) Care este realizat in stilul dominant de la sfarsitul perioadelor clasice. Mobilier ~. /<fr. baroque
BELE-ARTE f. la pl. Arte frumoase (pictura, sculptura etc.). Academia de ~. /<it. belle arte
BIZANTINOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul istoriei, literaturii si artei bizantine. [Art. bizantinologia; G.-D. bizantinologiei; Sil. -gi-e] /<fr. byzantinologie
BRODERIE ~i f. 1) Cusatura decorativa, efectuata in relief pe o tesatura, cu fire din acelasi material sau cu fire speciale. 2) Tesatura impodobita cu motive decorative brodate. 3) arta de a broda. [Art. broderia; G.-D. broderiei; Sil. -ri-e] /<fr. broderie
BRODEZA ~e f. 1) Lucratoare specializata in arta brodatului. 2) Femeie care poseda arta de a broda. /<fr. brodeuse
BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizari in tehnica. ◊ Epoca de ~ perioada din istoria omenirii caracterizata prin descoperirea bronzului si prin folosirea uneltelor si a armelor din acest metal. 2) Obiect (de arta) turnat din acest aliaj. ◊ Caracter de ~ caracter darz si neclintit. /<fr. bronze
BUCATARIE ~i f. 1) Incapere prevazuta cu toate cele necesare pentru gatitul bucatelor. ◊ ~ de campanie instalatie ambulanta, prevazuta cu toate cele necesare pentru pregatirea hranei calde unitatilor militare aflate in mars. 2) arta de a pregati bucate. 3) fig. Totalitate a lucrarilor si problemelor marunte care preced realizarea unei lucrari de mari proportii. /bucatar + suf. ~ie
CALIGRAFIE f. 1) arta de a scrie citet si frumos. 2) Scris citet si frumos. 3) Fel de a scrie al unei persoane. [Art. caligrafia; G.-D. caligrafiei; Sil. -fi-e] /<fr. calligraphie
CALOFILISM n. (in opere de arta) Tendinta de a cultiva frumosul decorativ, adesea gratuit, in detrimentul continutului. /calofil + suf. ~ism
CANON ~oane n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctiune aplicata de cler pentru incalcarea unei astfel de dogme; penitenta. 3) fig. Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu in arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. ~ al artei clasice. 5) fig. Regula rigida, bazata pe principii formale. 6) Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci executa succesiv aceeasi melodie. A canta un ~. /<sl. kanonu, germ. Kanon
CARTOGRAFIE f. Disciplina care se ocupa de arta si tehnica intocmirii, redactarii si editarii hartilor si a planurilor topografice. [Art. cartografia; G.-D. cartografiei; Sil. -fi-e] /<fr. cartographie
CALARIE f. 1) Actiunea si arta de a calari. 2) Sport constand din exercitii de alergari, sarituri si dresaj cu calul. /calare + suf. ~ie
CENACLU ~ri n. 1) Grup de oameni (de arta) legati printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Intrunire periodica a unui astfel de grup, cand se citeste si se discuta creatia membrilor sai. /<fr. cenacle, lat. cenaculum
CENESTEZIE f. 1) Senzatie vaga pe care o are o persoana despre existenta propriilor organe corporale, care in stare normala nu intra in sfera atentiei sau preocuparii psihice. 2) psih. Reactie senzoriala la receptarea unui fapt de viata, a unei opere de arta etc. [Art. cenestezia; G.-D. cenesteziei; Sil. -zi-e] /<fr. cenesthesie
CERAMICA f. 1) arta si tehnica de fabricare a obiectelor prin modelarea si arderea argilelor. 2) Material obtinut prin modelarea si arderea argilelor. 3) Obiect produs din asemenea material. [G.-D. ceramicii] /<fr. ceramique, germ. Keramik
CERAMIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana specializata in confectionarea obiectelor de ceramica. 2) Specialist in arta ceramicii. /<fr. ceramiste
CEROPLASTICA f. arta de a modela in ceara. /<fr. ceroplastique
CINEGETIC ~ca (~ci, ~ce) livr. Care tine de vanatoare; caracteristic vanatorii; vanatoresc. arta ~ca. /<fr. cinegetique
CINEMATOGRAFIE ~i f. 1) arta si tehnica filmarii unor secvente din realitate si a proiectarii lor pe ecran, creand impresia unei realitati vii; film. 2) Ramura a culturii si a economiei nationale care se ocupa cu productia de filme. [Art. cinematografia; G.-D. cinematografiei; Sil. -fi-e] /<fr. cinematographie
CIRC ~uri n. 1) Gen de arta care cuprinde numere de acrobatie, iluzionism, momente comice si prezentare de animale dresate. 2) Constructie prevazuta cu arena si locuri pentru spectatori dispuse in amfiteatru, unde se dau spectacole de acest fel. 3) (in Roma antica) Loc destinat curselor de care si procesiunilor triumfale. 4) Adancitura rotunda. ◊ ~ glaciar adancitura formata in sol ca rezultat al actiunii unui ghetar; caldare glaciara. ~ lunar adancitura circulara pe suprafata Lunii; crater lunar. /<lat. circus, fr. cirque
CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme
COLAJ ~e n. Procedeu in arta moderna care consta in compunerea unui tablou prin lipirea a unor elemente eterogene, in scopul obtinerii unui efect de ansamblu. /<fr. collage
COLORIT ~uri n. 1) Nuanta delicata si agreabila a culorilor. 2) arta de folosire a culorilor. 3) Efect care rezulta din imbinarea armonioasa a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatica. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanta expresiva; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito
COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
A COPIA ~ez 1. tranz. 1) (texte scrise) A reproduce in scris cu exactitate; a transcrie. 2) (opere de arta sau stiintifice) A reproduce integral sau partial, prezentand drept creatie proprie; a plagia. 3) (felul de a fi, de a gandi si de a actiona al cuiva) A lua drept model; a adopta in mod servil in calitate de exemplu; a imita. 4) (gesturile, felul de a vorbi sau de a canta al cuiva) A reproduce cu maiestrie (provocand efecte comice); a imita. 2. intranz. (despre elevi, studenti) A scrie o lucrare, folosind pe furis lucrarea unui coleg sau alte surse (notite, manuale etc.). [Sil. -pi-a] /<fr. copier
COREGRAF ~a (~i, ~e) m. si f. Pedagog in arta dansului si a baletului. /<fr. choregraphe
COREGRAFIE f. arta a dansului si a baletului. /<fr. choregraphie
CORIFEU ~i m. 1) (in tragedia si in comedia greaca antica) Conducator de cor. 2) fig. (in stiinta, arta etc.) Personalitate de frunte. /<fr. coryphee, lat. coryphaeus
COSMETICA f. 1) arta si practica de ingrijire igienica a fetei si a parului cu ajutorul unor metode si preparate speciale. 2) Ocu-patie a cosmeticianului. 3) Ramura a industriei care se ocupa cu fabricarea produselor cosmetice. [G.-D. cosmeticii] /<fr. cosmetique
CRITIC2 ~ci m. Specialist care studiaza, interpreteaza si apreciaza operele de arta (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus
A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer
CROM n. Metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, in arta vopsitului si in tabacarie. /<fr. chrome
CROMATICA f. 1) arta de a prepara si a intrebuinta culorile. 2) Ansamblul culorilor unui tablou sau obiect; colorit. /<fr. chromatique
CUBISM n. Curent in arta plastica care reprezinta obiectele din natura prin cele mai simple figuri geometrice (cuburi, linii, cercuri etc.). /<fr. cubisme
CULINAR ~a (~i, ~e) Care tine de pregatirea bucatelor. ◊ arta ~a iscusinta, pricepere de a pregati mancaruri. /<fr. culinaire, lat. culinarius
CULOARE ~ori f. 1) Totalitate a radiatiilor luminoase de diferite frecvente, pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra ochiului o senzatie vizuala specifica. ◊ De ~ care apartine rasei negre sau galbene. 2) Substanta folosita in arta vopsitului sau in pictura; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii in care se impart cartile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur
DADAISM n. Curent in literatura si arta, aparut in Europa occidentala, dupa primul razboi mondial, caracterizat prin negarea legaturii dintre gandire si expresie si prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creatie. /<fr. dadaisme
DECADENTISM n. Curent in literatura si arta de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, caracterizat prin misticism, formalism, individualism excesiv si prin cosmopolitism. /<fr. decadentisme
DECEPTIONISM n. Fenomen in literatura si arta sec. XIX, manifestat printr-o atitudine pesimista fata de viata, prin dezamagire si neincredere in fortele progresului. [Sil. -ti-o-] /deceptie + suf. ~ism
DECLAMATIE ~i f. 1) arta de a declama. 2) Vorbire cu ton si gesturi teatrale, emfatice. [Art. declamatia; G.-D. declamatiei; Sil. -ti-e] /<fr. declamation
DECORATIV ~a (~i, ~e) Care serveste ca element de decor; destinat sa decoreze; ornamental. ◊ arta ~a arta de a decora exteriorul si interiorul unor obiecte (case, mobilier, costume etc.). 3) fig. Care produce efecte de suprafata, exterioare, superficiale. /<fr. decoratif
DECORATIE1 ~i f. 1) arta executarii decorurilor. 2) rar v. DECOR. [Art. decoratia; G.-D. decoratiei; Sil. -ti-e] /<fr. decoration, lat. decoratio, ~onis
DEDICATIE ~i f. 1) v. A DEDICA. 2) Inscriptie omagiala facuta pe o carte sau pe o opera de arta. [Art. dedicatia; G.-D. dedicatiei; Sil. -ti-e] /<lat. dedicatio, ~onis
DESEN ~e n. 1) Reprezentare grafica pe o suprafata a unor obiecte sau a unor fiinte. ◊ ~ liber desen facut cu mana libera, fara instrumente. ~ tehnic desen care reprezinta la scara planul unei constructii, al unei piese sau al unui organ de masina. 2) arta sau tehnica unei astfel de reprezentari. 3) Ornamentatie a unei cusaturi. /<fr. dessin
DESERT1 ~arta (~erti, ~arte) 1) (despre recipiente, incaperi) Care nu are nimic in interior; gol. 2) (despre fructe, legume, seminte) Care este lipsit de miez. 3) fig. Care nu are continut; fara sens. Minte ~arta. 4) fig. Care nu poate fi realizat; de nerealizat; imposibil; irealizabil. Sperante ~ arte. 5) (despre terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetatie, de populatie; pustiu. /<lat. desertum, fr. desert
DIALECTICA f. 1) (in opozitie cu metafizica) Stiinta care se ocupa cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gandirii. 2) Teorie si metoda generala de cercetare a realitatii, care priveste fenomenele ca fiind in stransa legatura si in conditionare reciproca. 3) (in filozofia antica) arta descoperirii adevarului prin confruntarea rationamentelor contrare. 4) Evolutie a lucrurilor; dezvoltare; miscare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
DIBUIALA ~ieli f. 1) v. A DIBUI. 2) fig. (mai ales in literatura, arta) Incercare nesigura; lucrare de incepator. [Sil. -bu-ia-] /v. a dibui
DICTIUNE ~i f. 1) Mod de a rosti sunetele vorbirii. 2) arta de a pronunta corect si clar cuvintele si sunetele in procesul vorbirii. ~ oratorica. [Art. dictiunea; G.-D. dictiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. diction, lat. dictio, ~onis
DILETANT ~ti m. Persoana care se ocupa cu ceva (arta, stiinta, tehnica) numai din placere, fara a poseda cunostinte profesionale corespunzatoare. /<fr. dilettante
DIONISIAC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de Dionisos (Bachus), zeul vinului si al vitei de vie; propriu lui Dionisos; bahic. 2) Care este propriu inspiratiei, entuziasmului; care exprima stari pasionale, zbucium sufletesc etc. arta ~ca. [Sil. -si-ac] /<fr. dionisiaque
DRAMATURGIE f. 1) Totalitate a ope-relor dramatice ale unui scriitor, ale unei literaturi. 2) arta si teoria scrierii si punerii in scena a operelor dramatice. /<fr. dramaturgie
DUECENTO n. Denumire generala pentru arta si literatura italiana din sec. XIII. /Cuv. it.
A EBOSA~ez tranz. tehn. 1) (metale) A prelucra la cald (prin aschiere, prin gaurire etc.) pentru a obtine ebose. 2)(opere de arta plastica) A realiza in prima forma. /<fr. ebaucher
ECHILIBRISTICA f. 1) arta de a-si pastra echilibrul in situatii neobisnuite. 2) fig. peior. Posibilitatea de a se descurca usor in situatii dificile; totalitate a actiunilor si mijloacelor folosite in acest scop. [G.-D. echilibristicii; Sil. -li-bris-] /Din echilibrist
EDICUL ~e n. 1) Mic edificiu (chiosc, pavilion) ridicat intr-un loc public. 2) Constructie usoara care apara de intemperii o lucrare de arta. /<fr. edicule, lat. aediculum
ELEMENTAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta unui lucru sau a unui fenomen, de principiile si notiunile de baza ale unei discipline sau arte. Curs ~. 2) Care reprezinta prima treapta, primul nivel. Invatamant ~. 3) Care este simplu de tot; primitiv; rudimentar. /<fr. elementaire, lat. elementarius
ELOCVENTA f. 1) Caracter elocvent. A avea multa ~. 2) arta de a convinge si de a influenta prin limbaj. ~ politica. 3) Expresivitate sugestiva. ~a mimicii. [G.-D. elocventei] /<fr. eloquence, lat. eloquentia
EROIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de eroi; propriu eroilor. Fapta ~ca. 2) (despre opere de arta) Care descrie faptele unor eroi. 3) Care vadeste maretie. [Sil. e-ro-ic]. /<fr. heroique, lat. heroicus
E****C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de dragoste; propriu dragostei. Sentiment ~. 2) (despre opere de arta) Care contine scene de dragoste; care proslaveste dragostea. Poezie ~ca. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste senzualism. Gest ~. /<fr. e******e
ESTETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica
EURISTICA f. 1) arta de a descoperi cunostinte noi. 2) Sistem de procedee logice si de reguli metodice ale cercetarii teoretice. [G.-D. euristicii] /<fr. euristique
EXERCITIU ~i n. 1) Activitate desfasurata sistematic cu scopul formarii sau perfectionarii anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor in vederea insusirii artei militare. 3) Ansamblu de actiuni sau miscari pentru dobandirea sau dezvoltarea indemanarii, cunostintelor etc. intr-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Tema data elevilor pentru a controla si a consolida cunostintele dobandite. 5): In ~ul functiunii in timpul sau in cadrul serviciului legal (al unui functionar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium
EXOTISM n. 1) Caracter exotic. 2) Tendinta in literatura si arta de a zugravi in mod abuziv momente exotice. /<fr. exotisme
EXPOZITIE ~i f. 1) Prezentare publica a realizarilor dintr-un domeniu de activitate (arta, agricultura, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau cladire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis
EXPRESIONISM n. Curent in literatura si arta moderna care proclama o tendinta exagerata de a exprima viata interioara mai mult decat impresiile lumii din afara. /<fr. expressionnisme
FACTURA1 ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura
FIGURATIV ~a (~i, ~e) 1) (despre stil, poezie etc.) Care este bogat in figuri de stil. 2) Care reproduce realitatea intr-un mod plastic. arta ~a. 3) Care prezinta lucrurile reproduse ca in natura. /<fr. figuratif
FILARMONICA ~ci f. 1) Institutie de cultura care organizeaza concerte in scopul propagarii artei muzicale. 2) Local in care se afla aceasta institutie. /<fr. philarmonique
FILDES1 ~uri n. Substanta osoasa densa, dura, de culoare alba; ivoriu. ◊ ~ animal substanta obtinuta din oase de animale si folosita la confectionarea obiectelor de arta. ~ vegetal substanta foarte dura obtinuta din semintele unor palmieri si folosita la confectionarea nasturilor. /<turc. fildisi
FORMALISM n. 1) (in arta, estetica, literatura etc.) Orientare opusa realismului, care supraapreciaza importanta formei in detrimentul continutului. 2) Atitudine caracterizata printr-o respectare exagerata a formalitatilor; birocratism. /<fr. formalisme
FORMA ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
FOTOGRAFIE ~i f. 1) Imagine obtinuta pe o hartie fotosensibila prin reproducerea acesteia de pe o pelicula fotografica. 2) Tehnica si arta fotografierii. [Art. fotografia; G.-D. fotografiei; Sil. -fi-e] /<fr. photographie
FOTOGRAFISM n. Curent extrem in arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism extrem. /<germ. Photographismus
FUNDAL ~e n. 1) (in artele plastice) Fond decorativ al unui tablou sau al unui panou sculptat, care scoate in relief subiectul compozitiei. 2) Decor asezat in fundul unei scene de teatru. /<it. fondale
F******M n. (la inceputul sec. XX in arta, literatura) Curent caracterizat prin negarea traditiilor clasice, pe care incearca sa le inlocuiasca prin cultul vitezei, al masinilor, sugerand ritmul trepidant al vietii moderne. /<fr. f*******e, it. f*******o
GALERIE ~i f. 1) Drum subteran in forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamant. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire in alta, avand o forma boltita, mai mult lunga decat larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atarna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai inalt nivel intr-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, in urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos in timpul reprezentatiei. ◊ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (in semn de aprobare, incurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria
GASTRONOMIE ~i f. arta de a prepara mancaruri gustoase (si priceperea de a le aprecia calitatea). /<fr. gastronomie
GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris
GLIPTICA f. arta de a grava figuri ornamentale pe pietre pretioase sau semipretioase. /<fr. glyptique
GRAFIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de modul de reprezentare prin diagrame si, mai ales, prin desen liniar a variatiei unei marimi sau a raportului dintre diverse marimi variabile; propriu reprezentarii prin diagrame si prin desen liniar a variatiei unei marimi sau a raportului dintre diverse marimi variabile. Tabel ~ al oscilatiilor de temperatura. 2) Care tine de reprezentarea sunetelor vorbirii in scris; propriu reprezentarii sunetelor vorbirii in scris. Semn ~. 3) Care tine de realizarea tipografica a unei tiparituri; propriu modului de realizare prin mijloace tipografice a unei tiparituri. Imprimare ~ca. ◊ Arte ~ce tehnica reproducerii si multiplicarii originalelor, scrise sau desenate, in vederea tiparirii. /< fr. graphique
GRAFICA f. Ramura a artei plastice care are la baza desenul executat prin diverse procedee tehnice (cu carbune, cu creion etc.). /<fr. graphique
GRAVOR ~i m. Persoana specializata in arta gravurii. /<fr. graveur
GRAVURA ~i f. 1) arta gravarii; maiestria de a grava. 2) Lucrare realizata de un gravor. 3) Imagine obtinuta prin reproducerea de pe o placa gravata sau litografica; stampa. /<fr. gravure
GRIMER ~a (~i, ~e) m. si f. Lucrator specializat in arta grimarii. /a grima + suf. ~ar
HEMEROLOGIE f. Stiinta si arta de a alcatui calendare. /<fr. hemerologie
HERALDIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de heraldica; propriu heraldicii. arta ~ca. /<fr. heraldique
HIERATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de lucruri considerate sfinte. ◊ Scriere ~ca scriere cursiva (cu hieroglife) simplificata, la egiptenii antici. 2) (despre arte) Care este in conformitate cu anumite canoane prescrise de religie. /<fr. hieratique, lat. hieraticus
ICONOGRAFIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epoca. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie
ICONOLOGIE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul atributelor caracteristice diferitelor personaje din mitologie. 2) Disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile acestora in artele plastice. /<fr. iconologie
IKEBANA ~e f. 1) arta japoneza de a aranja florile in buchete. 2) Aranjament floral care respecta regulile acestei arte. /<fr. ikebana, engl. ikebana
ILUZIONISM n. 1) Actiune pe care o prezinta un actor de circ, fiind bazata pe agerimea mainilor si pe dibacia miscarilor; scamatorie. 2) Iscusinta de a prezenta astfel de actiuni. 3) Spectacol sau numar in care se prezinta asemenea actiuni. 4) Ansamblu de procedee tehnice folosite in arta plastica pentru a crea iluzia realitatii. /<fr. illusionnisme
IMPRESIONISM n. Curent in arta si literatura (aparut la mijlocul sec. XIX in Franta), care cultiva un sistem estetic bazat pe impresie. /<fr. impressionnisme
IMPRESIONIST1 ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de impresionism; propriu impresionismului. 2) (despre operele de arta sau literare) Care se bazeaza pe principiile impresionismului. /<fr. impressionniste
INTELECTUAL2 ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza in domeniul stiintei, artei, invatamantului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel
INTIMISM n. Tendinta a unor oameni de arta de a exprima in operele lor sentimentele cu caracter pur personal. /<fr. intimisme
IMPRUMUT ~uri n. 1) v. A IMPRUMUTA. ◊ ~ de stat atragere in bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea si repartizarea unor hartii de valoare (obligatii). De ~ a) care este imprumutat; b) care nu se potriveste bine cuiva. A da (sau a lua) cu ~ a imprumuta. 2) Bun material sau suma de bani luate pentru a fi restituite. A inapoia ~ul. 3) Element de limba, de cultura, de arta integrat in alt sistem. ~uri din alte limbi. [Sil. im-pru-] /<lat. in promutuum
A INCHINA inchin 1. tranz. 1) ist. (cetati, tari, tinuturi etc.) A preda (unei puteri straine) in semn de supunere. 2) pop. A aduce in dar; a darui. 3) fam. (bauturi alcoolice) A consuma pentru a-si face placere; a cinsti. ~ in sanatatea cuiva. 4) (opere de arta) A destina printr-o dedicatie; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare
A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis
A INFLORI ~esc 1. intranz. 1) (despre plante, terenuri) A face flori; a se acoperi cu flori. 2) (despre flori) A-si deschide bobocii. 3) fig. A se dezvolta in conditii favorabile si in toata plenitudinea; a prospera. arta ~este. 4) A capata aspectul unei flori; a deveni parca presarat cu flori. Au ~it ferestrele de ger. 5) fig. (despre obraji, fata) A deveni rumen; a se face rosu (ca bujorul); a se rumeni; a se imbujora. 6) (despre unele produse alimentare, de obicei lichide) A prinde floare; a se acoperi cu un strat subtire de mucegai. /<lat. inflorire
KENDO m. arta martiala japoneza care consta din scrima cu sabii de bambus. /< fr. kendo
KITSCH [pr.: kici] kitschuri n. 1) Produse cu caracter de pseudoarta, caracterizate prin platitudine, imitatie superficiala a operelor de arta; lipsa de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere artistice, multiplicate si valorificate comercial. 3) Obiect (tablou, carte etc.) de proasta calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch
KITSCHIZARE ~ari f. rar Falsificare a artei. / kitsch + suf. ~izare
LEGISLATOR ~i m. 1) Organ public care are misiunea de a elabora legi; putere legislativa. 2) Persoana in drept sa legifereze; legiuitor. 3) fig. Persoana care stabileste regulile unei arte sau ale unui curent artistic. /<fr. legislateur, lat. legislator
MACHETA ~e f. 1) Model redus, care respecta fidel proportia dimensiunilor si aspectul exterior (al unui decor, constructii, aparat sau opere de arta). 2) Text imprimat integral sau fragmentar al unei lucrari, care premerge tiparirea definitiva. /<fr. maquette
MACHIOR ~i m. 1) Persoana care face machiaj. 2) Specialist in arta machiajului. [Sil. ma-chi-ori /<fr. maquilleur
MAESTRU ~stri m. 1) Persoana care manifesta maiestrie (de obicei in dans, muzica, sport) si care instruieste pe altii in domeniul respectiv. 2) Persoana cu calitati deosebite si cu contributii valoroase intr-un anumit domeniu (mai ales in arte). /<it. maestro
MAGIE ~i f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede ca se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influenta puternica, incontestabila pe care o exercita arta sau natura asupra omului. 3) Ocupatie de magician. /<fr. magie
MANIERISM f. 1) Lipsa de naturalete in comportare. 2) Formalism in realizarea unei opere de arta, caracterizat prin tendinta de a inzorzona cu elemente artificiale. /<fr. manierisme
MANUAL2 ~e n. Carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice. ~ de istorie. ~ de biologie. [Sil. -nu-al] /<fr. manuel, lat. manualis
MARCHETARIE ~i f. 1) arta decorativa care consta in aplicarea pe suprafata obiectelor de mobila a unor mici bucati de placaj, de fildes, de sidef, pentru a obtine un decor geometric sau chiar un tablou. 2) Lucrare decorativa astfel obtinuta. /<fr. marqueterie
MASCAREALA ~eli f. 1) Lucrare de arta lipsita de valoare; mazgalitura. 2) fig. Defaimare a cuiva; batjocura. /a mascari + suf. ~eala
MAZGALITURA ~i f. 1) v. A MAZGALI. 2) Loc mazgalit, murdar (in caiet, pe o carte etc.). 3) fig. Lucrare de arta sau scriere lipsita de orice valoare. /a mazgali + suf. ~tura
MECENA m. livr. Persoana care protejeaza artele, literatura sau stiinta; mecenat. /<fr. mecene
MECENAT ~ti m. Persoana care protejeaza artele, literatura, stiinta; mecena. /<it. mecenato, fr. mecenat
MEDIEVISTICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul istoriei, culturii si artei evului mediu. [Sil. -di-e-] /medievist + suf. ~ica
m.dex.ro © 2009-2026 | Expresii | Confidențialitate | Desktop

Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române