BRUNO, Giordano (1548-1600), filozof renascentist italian. Intemnitat de Inchizitie in 1592, a fost ars pe rug la Roma, ca eretic. Sub influenta neoplatonismului italian, el preconiza sa nu se foloseasca decit ratiunea pentru a cunoaste lumea. In dialogurile sale („Despre cauza, principiu si unitate”, „Despre infinit, univers si lumi”), a expus o filozofie panteista (natura este „Dumnezeu in lucruri”). Dezvoltind conceptia heliocentrica a lui Copernic, a sustinut existenta unui Univers infinit cu o infinitate de lumi.

SAVONAROLA, Girolamo (1452-1498), reformator si calugar dominican italian. Predicator de mare succes, a denuntat cu vehementa coruptia si imoralitatea clasei conducatoare si laicizarea clerului. Conducator spiritual al partidei populare, a impus, dupa alungarea din Florenta a lui Pietro de Medici (1494), un regim de dictatura teocratica, in timpul caruia (1494-1497) numeroase opere de arta si carti laice au fost distruse. Excomunicat ca eretic (1497), a fost ars pe rug.

AUTODAFE, autodafeuri, s. n. 1. Ceremonie in cursul careia cei condamnati de inchizitie pentru erezie erau pusi sa revina la credinta parasita. 2. ardere pe rug la care erau condamnati, in timpul inchizitiei, cei socotiti eretici; p. ext. actiune care duce la distrugerea prin foc. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodafe.

focar², focare, s.n. (inv.) 1. foc mare (in care se ardeau osanditii); rug. 2. (fig.) nenorocire, amar.

bustean (busteni), – 1. Trunchi de copac taiat. – 2. (Rar) Lemn ars. – Var. bostean, (Mold.) bustihan. – Mr. bustina „funingine”. Origine necunoscuta. Puscariu, Dacor., III, 657, propusese sas. bumstam, din germ. Baumstamm „trunchi de copac”, care nu prezinta dificultati in privinta folosirii generale a cuvintului, dar care nu corespunde prezentei din mr., si nici der. bustenit, adj. (innegrit); bustina, s. f. (negura, intunecime); bustusag, s. n. (inv., Trans., incendiu, devastare). In toti acesti der. pare a se recunoaste un reprezentant al lat. bustum „ars” sau „rug”.

AUTODAFE s. n. 1. ceremonie de ardere pe rug a ereticilor condamnati de inchizitie. 2. ardere, nimicire prin foc. (< fr. autodafe, port. auto da fe, act de credinta)

SATI s. f. (la brahmani) nume dat vaduvei care era arsa pe rugul funerar alaturi de corpul sotului defunct. ◊ ritualul insusi. (< fr. sati)

AUTODAFE, autodafeuri, s. n. ardere pe rug la care erau condamnati, in timpul inchizitiei, cei socotiti eretici; p. ext. ardere, nimicire prin foc. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autodafe.

Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfanta naivitate! – Exclamatia lui J. Hus la vederea unei batrane, care in speranta unei rasplati ceresti, arunca vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranta inconstienta sau de conformism naiv.

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau mortii sau condamnatii la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Elements, 5, si Tiktin considera ca cuvintul poate fi mostenit, lucru complet improbabil.

rug², ruguri. s. n. Gramada de lemne pe care se ardeau, in antichitate, jertfele sau mortii si, in evul mediu, condamnatii la moarte. – Lat. rogus (dupa rug¹).

auto-da-fe n., pl. euri (pg. auto da fe, sp. auto de fe, act de credinta). arderea vinovatului pe rug in timpu Inchizitiunii. Fig. Iron. Aruncare in foc, ardere: a face un auto-da-fe din biblioteca ta.

AUTODAFE s.n. arderea pe rug a ereticilor condamnati de inchizitie (in Spania); (p. ext.) ardere, nimicire prin foc. [Pron. a-u-, pl. -euri. / < fr., it. autodafe, cf. port. auto da fe – act de credinta].

rug¹ ~uri n. 1) (in antichitate si in evul mediu) Foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) Foc aprins cu ocazia unor solemnitati. /<lat. rogus