RADIAN, radiani, s. m. Unitate de masura pentru unghiuri, egala cu un unghi la centrul unui cerc cuprinzand un arc de cerc a carui lungime este egala cu raza cercului [Pr.: -di-an] – Din fr. radian.

TURNANT, -A, turnanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se invarteste in jurul unui ax central; rotitor. ◊ Usa (sau poarta) turnanta = usa (sau poarta) formata din mai multe aripi, care se rotesc in jurul unui ax vertical central. Placa turnanta = placa mobila de otel sau de fonta, prevazuta cu sine, folosita in depouri si ateliere pentru a permite locomotivelor si vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau intoarcerea lor. 2. S. f. Mica biblioteca care se poate invarti in jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde coteste (in forma unui arc de cerc) un drum, o pista sportiva. – Din fr. tournant.

VOLTA, volte, s. f. 1. Miscare in forma de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (brusca) in atitudine, trecere subita de la o conceptie la alta. ♦ (Scrima) Miscare (de rotatie) facuta pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevra de rotatie facuta de o ambarcatie sau de o nava cu panze pentru schimbarea bordului din care primeste vantul. ◊ Volta in vant = manevra pentru schimbarea directiei impotriva vantului. Volta sub vant = manevra pentru schimbarea directiei in sensul vantului. 3. Semn care indica repetarea unui fragment muzical, de fiecare data cu un alt sfarsit. – Din fr. volte.

OPISTOTONUS s. n. Spasm prelungit al muschilor spatelui, ducand la pozitia de arc de cerc a acestuia. – Din fr. opisthotonus.

LOB¹, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomica si functionala a unui organ intern, de obicei despartita de rest prin cute adanci. ♦ Partea inferioara a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenta a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separata de rest prin crestaturi adanci. 3. (Arhit.) Element de constructie in forma de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemanatoare, formeaza un arc compus. – Din fr. lobe.

COARDA¹, coarde, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc., care intins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibila (sau simtitoare) = a se adresa cuiva punand accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lauda, a maguli pe cineva. A intinde coarda pana se rupe (sau plesneste) sau a intinde prea tare coarda = a impinge pana la extrem o situatie, a depasi limitele ingaduite intr-o situatie data. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coarda vocala = fiecare dintre formatiile ligamentoase simetrice care apartin laringelui si prin vibrarea carora se produc sunete. Coarda dorsala = schelet intern situat in partea dorsala la cefalocordate. 2. Fir impletit de sfoara, par etc. care tine intinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe sau extremitatile unui arc de cerc. 4. Sfoara care leaga bratele ferastraului si care, prin rasucire cu o pana, intinde panza metalica a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei randuri de franghii intinse pe laturile ringului de box pentru a impiedica pe boxeri sa iasa sau sa cada de pe ring. 6. Franghie sau sfoara mai groasa de care se servesc gimnastii pentru a executa diverse exercitii; franghie cu care se joaca copiii, sarind ritmic peste ea; franghie folosita de alpinisti in ascensiuni. 7. Ramura (tanara si elastica) a butucului vitei de vie. ♦ Fiecare dintre vitele sau nuielele unei impletituri. 8. (Pop.) Vana, nerv, muschi, tendon, ligament (care se incordeaza la anumite miscari). 9. Suvita consistenta desprinsa dintr-o masa de sirop de zahar care a fiert prea mult si este prea tare legat. 10. (Pop.) Barna sau grinda mare si groasa care sustine tavanul casei (si de care se atarna diferite lucruri). [Pl. si: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri dupa fr. corde).

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a infatisa, a zugravi pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curba, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. decrire (dupa scrie).

SUBINTINDE, pers. 3 subintinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde si unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub¹- + intinde.

SUBINTINS, -A, subintinsi, -se, adj. (Despre coarde si unghiuri) Care delimiteaza un arc de cerc. – V. subintinde.

COT, (I 1) coate si (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coti, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioara a articulatiei dintre humerus si cubitus, care uneste bratul cu antebratul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alaturi; impreuna. ◊ Expr. A da din coate = a) a-si face loc impingand pe altii; b) a lupta (fara scrupule) pentru a iesi dintr-o incurcatura, pentru a obtine o situatie. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mainile la spate (alaturi de altul). A-si da coate (sau cu cotul) = a-si face semne (cu cotul); a coti (2). A baga mainile pana-n (sau pana la) coate = a fura mult si fara jena. (Fam.) A-i arata (sau a-i intoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva in mod batjocoritor; a nu lua in seama, a trata cu indiferenta. Ma doare-n cot! = putin imi pasa! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sarac. ♦ Parte a manecii care acopera cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte iesita in afara articulatiei de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, portiune unde un drum, o vale etc. isi schimba brusc directia; cotitura, intorsatura. ♦ Meandra (a unei ape curgatoare). 3. Tub curbat in forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legatura intre doua conducte cu directii diferite. 4. (Reg.) Colt, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu 0,664 metri (in Muntenia) sau cu 0,637 metri (in Moldova), care reprezenta distanta de la cot (I 1) pana la incheietura palmei; p. ext. masura considerata, subiectiv, mare sau mica, dupa imprejurari. ◊ Expr. A scoate (sau a-i iesi cuiva) limba de-un cot, se zice cand cineva face un efort (fizic) peste masura de mare. ♦ Bucata de material textil masurata cu aceasta unitate de masura. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru masurarea lungimii. – Lat. cubitus.

LOB s.m. 1. Parte rotunjita si proeminenta a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de constructie in forma unui arc de cerc. 2. Portiune de albie, lunca sau terasa cuprinsa in bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre partile in care este sectionata o frunza, o petala sau o sepala. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].

LOB¹ s. m. 1. portiune rotunjita si proeminenta a unui organ anatomic (creier, plamani, ficat). ◊ partea inferioara a pavilionului urechii. 2. element de constructie in forma unui arc de cerc. 3. portiune buclata a unui meandru. 4. fiecare dintre partile in care este sectionata o frunza, o petala sau sepala. (< fr. lobe)

SEMICERC s. n. 1. arc de cerc subinscris de un diametru. 2. sir de fiinte, lucruri etc. asezate in semicerc (1); linie arcuita. (dupa fr. demi-cercle)

COROANA BOREALA (Corona Borealis), constelatie din emisfera boreala, situata in prelungirea constelatiei Ursa Mare. Cuprinde sase stele principale, dispuse in arc de cerc, dintre care cea mai stralucitoare este Gemma. Numele popular: Hora.

OCTANT² ~e n. 1) A opta parte dintr-un cerc; arc de 45 de grade. 2) Fiecare dintre cele opt unghiuri de 45 de grade ale unei sfere, impartite de trei planuri perpendiculare unul pe altul. /<fr. octant

COHLEOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente unei drepte intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. [Pron. -le-o-i-. / < fr. cochleoide].

OCTANT s.n. 1. Instrument folosit in navigatia maritima si aeriana pentru observarea inaltimii astrilor si pentru masurarea distantelor lor unghiulare. 2. A opta parte a cercului; arc de 45 de grade. ♦ Fiecare dintre cele opt regiuni in care trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua, impart spatiul. [< fr. octant, cf. lat. octans].

COCHLEOIDA s. f. curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente la o dreapta intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. (< fr. cochleoide)

LUNULA, lunule, s. f. 1. Figura plana formata din doua arce de cerc avand aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte. 2. (Anat.) Zona alba, in forma de semiluna, care se afla la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.

COMPAS, compasuri, s. n. 1. Instrument de masura si de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, formate din doua brate articulate, prevazute la capete cu un varf si cu un dispozitiv de desenat (creion, tragator, creta etc.). 2. (Rar) Busola. ◊ Expr. (Fam.) A-si pierde compasul = a se incurca, a se zapaci. – Din fr. compas.

OGIVA, ogive, s. f. 1. Sistem de constructie caracteristic arhitecturii gotice, format din intersectia a doua arcuri de cerc dispuse diagonal, care formeaza osatura unei bolti. 2. Partea anterioara a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, avand forma aerodinamica. – Din fr. ogive.

PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

ARC, arcuri, si (2) arce, s. n. 1. Arma (primitiva) de aruncat sageti, alcatuita dintr-o varga flexibila usor incovoiata si o coarda prinsa de extremitatile vergii. ♦ P. a**l. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprancenei. 2. Portiune dintr-o circumferinta sau dintr-o linie curba. arc de cerc. ♦ (Element de) constructie in forma arcuita. ◊ Arc de triumf = monument in forma de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat in amintirea sau pentru sarbatorirea unui fapt insemnat. 3. Organ metalic elastic al unei masini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma initiala dupa ce a fost supus unei solicitari. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoana supla, sprintena. 4. (In sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descarcare electrica foarte luminoasa care are loc intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; in sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigura realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

OGIVA ~e f. 1) arhit. arcada, caracteristica stilului gotic, constituita din doua arcuri de cerc, care, intersectandu-se, dau nastere unui varf de unghi ascutit. 2) Parte anterioara, de forma conica, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive

ORTODROMA ~e f. 1) Linia cea mai scurta intre doua puncte ale unei sfere. 2) (in navigatia maritima si aeriana) arc al cercului mare (imaginat), reprezentand drumul cel mai scurt intre doua puncte de pe suprafata Pamantului. /<germ. Orthodrome

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. Semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

SEMIcerc ~uri n. 1) geom. Fiecare dintre cele doua jumatati in care este impartit un cerc de diametrul sau. 2) Grup de elemente aranjate in forma unei jumatati de cerc. ◊ In ~ in forma de arc. /semi- +cerc

ALTITUDINE s.f. Inaltimea pe care o are un punct de pe Pamant in raport cu nivelul marii. ♦ Altitudinea unui astru = arcul de cerc vertical masurat de la orizontul astronomic pana la pozitia astrului pe bolta cereasca. [Cf. fr. altitude, lat. altitudo].

LUNULA s.f. 1. (Geom.) Figura plana formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati. ◊ Lunulele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. Pata alba de forma unei semilune, situata la baza unghiei omului. [< fr. lunule, cf. lat. lunula – semiluna].

TALON s.n. 1. Portiunea de deasupra calcaiului unui ciorap. ♦ (Rar) Talus. 2. Partida la jocul de carti. 3. Marginea tare si ingrosata a unei anvelope, care se introduce in janta rotii. 4. Parte care ramane la cotorul unui chitantier, al unui bonier etc., dupa ce s-au rupt partile detasabile. 5. (Arhit.) Mulura convex-concava formata din doua arcuri de cerc care se racordeaza. 6. (Muz.) Partea de la capatul de jos al arcusului. [< fr. talon].

ZENITAL, -A adj. Referitor la zenit. ◊ Distanta zenitala = arcul de cerc vertical cuprins intre zenit si un astru. [< fr. zenithal].

COMPAS s. n. 1. instrument din doua brate articulare, cu care se traseaza linii curbe si se masoara arcele de cerc. 2. instrument de navigatie la bordul (aero)navelor pentru materializarea directiei de referinta nord-sud si pentru determinarea directiei de deplasare. ◊ busola marina. 3. ~ giroscopic = girodirectional. (<fr. compas, germ. Kompass)

OGIVA s.f. 1. Element arhitectural (intalnit mai ales la constructiile in stil gotic) format din intersectia a doua arcuri de cerc care se intalnesc in varful unei verticale ridicate la o distanta egala de centrele lor respective. 2. Partea dinainte, ca o ogiva (1), a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete. [< fr. ogive, it. ogiva].

ORTODROMA s.f. arc din cercul mare care trece prin doua puncte date de pe suprafata Pamantului si care reprezinta drumul cel mai scurt dintre aceste puncte. ♦ Drum parcurs de un vehicul avand forma arcului de cerc descris mai sus. [Cf. fr. orthodromie < gr. orthos – drept, dromos – drum].

PARANTEZA s.f. 1. Semn grafic constand din doua arcuri de cerc care se inchid reciproc si care se folosesc pentru a izola fraze sau cuvinte intercalate intr-un text. ♦ Fraza sau propozitie care are un sens deosebit si care este intercalata intr-o alta fraza. 2. (Fig.) Digresiune. [Var. parantez s.n. / cf. fr. paranthese, germ. Paranthese, lat. parenthesis < para – alaturi, en – in, thesis – punere].

arcADA s. f. 1. element de arhitectura dintr-un arc si din elementele care il sustin. ◊ motiv decorativ constand din inscrierea ritmica a unor arce de cerc. 2. portiune anatomica (osoasa) in forma de arc; partea curbata a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. fiecare dintre partile unei sei, sub forma de punti arcuite. (< fr. arcade)

LUNULA s. f. 1. figura geometrica formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati, de aceeasi parte a coardei comune. ♦ ele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. zona alba in forma de semiluna, la baza unghiei. (< fr. lunule)

OGIVA s. f. 1. element arhitectural caracteristic stilului gotic, dintr-o arcada din doua arce de cerc care se intersecteaza sub un unghi ascutit. 2. partea anterioara, ca o ogiva (1), a unui proiectil de artilerie, bombe sau rachete. (< fr. ogive)

PARANTEZA s. f. 1. semn de punctuatie din doua arcuri de cerc sau doua linii indoite la capete care se inchid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate intr-un text; textul insusi. ◊ (mat.) semn grafic care cere ca operatia cuprinsa in interiorul sau sa fie efectuata in prealabil. 2. (fig.) digresiune. (< fr. parenthese)

perghel (pergheluri), s. n. – 1. cerc, circumferinta. – 2. arc, zidarie in forma de arc. – 3. (Inv.) Compas. – Megl. pirghel. Tc. pergel ‹ per. perkār (Seineanu, II, 291; Lokotsch 1635), cf. ngr. περγέλι, alb., bg. pergel. – Der. perghelui, vb. (a trasa, arcuri; a arcui, a da forma de bolta).)

ACOLADA (< fr., gr.) s. f. 1. Semn grafic care uneste, vertical sau orizontal, cuvinte, formule, cifre, portative muzicale etc. 2. Motiv ornamental rezultat din racordarea fata de un ax de simetrie a mai multor arcuri de cerc formand un unghi. Folosita frecvent atat in arhitectura gotica tarzie, cat si in cea orientala, la incheierea partii superioare a deschiderilor (ancadrament de ferestre, usi, portale etc.). 3. Ceremonial medieval de investire a unui cavaler, constand din imbratisarea data de senior si atingerea umarului cu latul spadei.

RADIAN (‹ fr. {i}; {s} lat. radius „raza”) s. m. Unitate de masura a unghiurilor plane (simbol: rad,), egala cu unghiul care, avand varful in centrul unui cerc, subintinde un arc a carui lungime este egala cu raza cercului; 1 rad = 57º17’45″.

SECTOR¹ ~oare n. mat. Portiune dintr-un plan limitat de doua raze si de arcul dintre ele. ~ de cerc. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

RADIAN s. m. unitate de masura a unghiurilor, reprezentand unghiul subintins la centru de un arc egal cu raza cercului. (< fr. radian)

SEXTANT s. n. 1. instrument optic pentru masurarea distantei unghiulare dintre doi astri, dintre doua repere situate pe apa, pe uscat etc. 2. arc sau sector de cerc egal cu 60°. (< fr. sextant, lat. sextans)

CADRAN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate si instrumente de masurat) Suprafata plana, divizata si gradata, pe care se deplaseaza un ac indicand o anumita valoare (de timp, de presiune, de viteza, de diferenta de potential etc.). ◊ ~ solar dispozitiv constand dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumita suprafata pe care se proiecteaza umbra unei tije, pozitia si lungimea careia indica ora solara. 2) mat. arc reprezentand un sfert de cerc. /<fr. cadran

SEGMENT, (1, 2, 3) segmente, s. n., (4) segmenti, s. m. 1. S. n. Portiune dintr-o figura, limitata cel putin intr-o parte de marginile ei. ◊ Segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. Segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si arcul subintins. 2. S. n. Portiune definita dintr-un intreg, nedetasata de acesta. Segment din coloana vertebrala. 3. S. n. Fiecare dintre inelele (sau partile) care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. 4. S. m. Garnitura metalica a unui piston, care serveste la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza, sau la razuirea uleiului de pe peretii interiori ai cilindrului. – Din fr. segment, lat. segmentum.

RADIAN s.m. Unitate de masura pentru unghiuri, corespunzatoare unui unghi subintins la centru de un arc egal in lungime cu raza cercului. [Pron. -di-an. / < fr. radian, cf. lat. radius – raza].

CADRAN s. n. 1. suprafata cu anumite diviziuni si cifre pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ♦ ~ solar = instrument pentru masurarea timpului, constand dintr-un bat fixat pe o suprafata plana, a carui umbra indica orele. 2. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin intretaierea a doua perpendiculare. ◊ arc (sector) reprezentand un sfert de cerc. (< fr. cadran)

SEGMENT I. s. n. 1. portiune dintr-o figura, dintr-un corp. ♦ (mat.) ~ de cerc = portiune dintr-un cerc intre o coarda si un arc subintins. 2. fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. ◊ (mat.) parte a unui organ, a unui membru intre doua articulatii succesive. 3. (inform.) suita de informatii, de lungime variabila, definita in cadrul unui program. II. s. m. garnitura metalica a unui piston, de forma inelara, la etansarea spatiului liber dintre acesta si cilindru. (< fr. segment, lat. segmentum, germ. Segment)

SEXTANT, sextanti, s. m. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o sesime de cerc, prevazut cu doua oglinzi si cu o luneta mica, care se intrebuinteaza la masurarea distantei unghiulare dintre doua puncte si se foloseste in astronomie, navigatie si aviatie. [Pl. si: (n.) sextante] – Din fr. sextant.

CADRAN s.n. 1. Suprafata (circulara) al carei contur este impartit in parti egale si pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand in mijloc un bat a carui umbra indica orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din intretaierea a doua drepte perpendiculare. ♦ arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].

SEGMENT s.n. 1. Parte, portiune a unei figuri. ♦ Segment de cerc = portiune dintr-un cerc cuprinsa intre o coarda si un arc subintins; segment de dreapta = portiune dintr-o dreapta marginita de doua puncte. 2. Fiecare dintre inelele care alcatuiesc corpul unor vietuitoare. ♦ (Anat.) Parte a unui organ sau a unui membru intre doua articulatii succesive. ♦ Segment cerebral = centru nervos. // s.m. Garnitura metalica a unui piston de forma inelara, servind la etansarea spatiului liber dintre piston si cilindrul in interiorul caruia se deplaseaza pistonul. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. segment, lat. segmentum < secare – a taia].

CADRAN, cadrane, s. n. 1. (La aparate si instrumente de masurat) Placa (circulara) cu anumite diviziuni si indicatii, pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand fixat in centru un betisor, a carui umbra indica orele. 2. arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. – Fr. cadran.

CADRAN, cadrane, s. n. 1. (La aparate si instrumente de masurat) Suprafata (de obicei circulara) prevazuta cu anumite diviziuni, pe care se citesc indicatiile acului indicator al unui instrument de masura, al unui ceasornic etc. ◊ Cadran solar = ceas solar. 2. arc (sau sector) care reprezinta un sfert de cerc. – Din fr. cadran.

arc s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

TRIGONOMETRIC, -A, trigonometrici, -ce, adj. Care apartine trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupa trigonometria. ♦ cerc trigonometric = cerc cu raza egala cu unitatea si cu sensul de masurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului. Functie trigonometrica = fiecare dintre functiile sinus, cosinus, tangenta, cotangenta, secanta si cosecanta. – Din fr. trigonometrique.

TRIGONOMETRIC, -A adj. Care tine de trigonometrie, referitor la trigonometrie. ♦ cerc trigonometric = cerc cu raza egala cu unitatea si cu sensul de masurare a arcelor invers aceluia al acelor unui ceasornic; functie trigonometrica = fiecare dintre functiile sinus, cosinus, tangenta, cotangenta, secanta si cosecanta. [< fr. trigonometrique].

TRIGONOMETRIC, -A adj. referitor la trigonometrie. ♦ cerc ~ = cerc cu raza egala cu unitatea si cu sensul de masurare a arcelor invers aceluia al acelor unui ceasornic; functie ~a = fiecare dintre functiile sinus, cosinus, tangenta, cotangenta, secanta si cosecanta. (< fr. trigonometrique)

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

AUREOLA (‹ fr. {i}) s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjura capetele sfintilor; aura (2). 2. (FIZ.) Zona mai putin luminoasa care inconjura o flacara, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice in care, sub influenta temperaturii si a chimismului magmei in ascensiune, se manifesta fenomenul de metamorfism. A. hidrotermala = zona din jurul unui cos vulcanic, in care rocile sint metamorfozate de catre solutiile hidrotermale. A. mofetica = zona de raspindire a emanatiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocatiile sau eruptiile vulcanice. A. geochimica (sau de dispersiune) = zona din jurul unor zacaminte de substante minerale utile care prezinta un continut ridicat in elementele chimice ce alcatuiesc acel zacamint si care se formeaza concomitent cu zacamintul (a. primara) sau prin alterarea acestuia (a. secundara).

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

AUREOLA, aureole, s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii inconjoara capetele unor personaje, mai ales ale sfintilor; nimb, aura. ♦ Zona pe suprafata unui obiect, variat colorata, in care exista o tranzitie continua de la o culoare la alta. ♦ Zona mai putin luminoasa din jurul unei flacari, unui arc electric etc. 2. Fig. Stralucire, glorie, faima. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. aureole, lat. [corona] aureola.

PERGHEL, pergheluri, s. m. 1. (Inv. si reg.) cerc; cirumferinta. ◊ Loc. adv. In perghel = circular. ◊ Loc. vb. A da pergheluri = a inconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument in forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concava a unei bolti; zidarie in forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.

arc¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus