ARANJOR, -OARE, aranjori, -oare, s. m. si f. Persoana care face un aranjament muzical. – Din fr. arrangeur.

ARANJOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care face un aranjament muzical. /<fr. arrangeur

POTPURIU s. n. 1. aranjament muzical din fragmente extrase din opere, operete sau din melodii cunoscute, fara o stransa legatura intre ele. 2. (fig.) amestec de lucruri diverse; amalgam. (< fr. pot-pourri)

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

ARANJAMENT s.n. Acord, intelegere. ◊ aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voci. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputand intra decat cel mult o data intr-o grupa. [Pl. -te. / < fr. arrangement].

ARANJAMENT, aranjamente, s. n. Acord, intelegere, invoiala. ♦ aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte distincte in grupuri care sa contina un numar dat de obiecte si sa difere intre ele prin natura sau ordinea obiectelor. – Dupa fr. arrangement.

ORCHESTRATIE s.f. Faptul, arta de a orchestra; orchestrare. ♦ Modul cum sunt aranjate, imbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (intr-o compozitie muzicala). V. aranjament. [Gen. -iei, var. orhestratie s.f. / < fr. orchestration].

aranjament s. n. 1. acord, intelegere. 2. mod de alcatuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formatii decat acelea pentru care a fost compusa. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

aranjament ~e n. 1) Modul in care este aranjat ceva. 2) Intelegerea dintre doua sau mai multe parti; acord; invoiala. 3) Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau pentru voce. 4) mat. Totalitate a posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte in grupe. /<fr. arrangement

aranjament, aranjamente, s. n. 1. Faptul de a aranja (intr-un anumit fel); felul in care este aranjat ceva. 2. Acord, intelegere, invoiala. 3. Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu si care se deosebesc intre ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.

ORFF, Carl (1895-1982), compozitor si muzicolog german. Prof. univ. la Munchen. Muzica vocal-simfonica („Carmina Burana”, „Catulli Carmina”), opere („Antigona”, „Isteata”, „Prometeu”); aranjamente si prelucrari de muzica veche, inovator in domeniul teatrului liric. Cautator al „unei noi simplitati”, a apelat la spiritul arhaizant. Autorul unei metode de educatie muzicala, bazata pe ritm, expusa la Academia Guntherschule, pe care a infiintat-o (1924) la Munchen, impreuna cu Dorotheea Gunther.

CULISA s. f. 1. parte a unei scene de teatru inapoia decorurilor. ◊ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situatii, actiuni. ♦ in ~ e = in ascuns, in secret. 2. scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj. 3. partea mobila a tubului unui instrument muzical de suflat din alama. 4. tiv, pliu la o haina, la o stofa, prin care trece un cordon ori un siret ce se strange. 5. (fin.) bursa neoficiala care functioneaza pe langa bursa oficiala, la care se efectueaza tranzactiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)