CHINDIE, chindii, s. f. 1. (Pop.) Timp al zilei catre apusul soarelui. ♦ Loc de pe bolta cereasca unde se afla soarele pe inserat. 2. Numele unui dans popular asemanator cu sarba; melodie dupa care se executa acest dans. – Din tc. ikindi.

AMURG, amurguri, s. n. Semiintuneric care se lasa dupa apusul soarelui si tine pana la venirea noptii; inserare, crepuscul, amurgit. ◊ Loc. adv. In amurg = cand se lasa seara. ♦ Fig. Batranete, sfarsitul vietii. – A + murg „amurg”.

VECERNIE, vecernii, s. f. 1. Slujba religioasa care se face spre seara, in ajunul sau in ziua unei sarbatori bisericesti. 2. Timp al zilei pe la apusul soarelui; chindie. – Din sl. vecerĩnja.

LUMINA, lumini, s. f. I. 1. Radiatie sau complex de radiatii electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fara flacara) sau luminescente si care impresioneaza ochiul omenesc; efectul acestei radiatii. ◊ Lumina alba = lumina mijlocie a zilei, care contine toate radiatiile spectrului vizibil. Lumina rece = lumina care contine un numar foarte mic de radiatii infrarosii si care are un efect termic redus. Lumina monocromatica = lumina formata din radiatii de o singura culoare spectrala. Lumina compusa = lumina care contine radiatii de mai multe lungimi de unda. Lumina naturala = lumina complet nepolarizata, caracterizata prin diversitatea directiilor de oscilatie ale radiatiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform in jurul directiei de propagare. Lumina polarizata = lumina alcatuita din radiatii electromagnetice ale caror directii de oscilatie nu sunt uniform distribuite in jurul directiei de propagare. (Astron.) Lumina antisolara = pata foarte slab luminoasa care se vede noaptea pe cer in locul opus soarelui. Lumina zodiacala = pata luminoasa care, la latitudinea noastra, se vede toamna spre est, inainte de rasaritul soarelui, si primavara spre vest, dupa apusul soarelui. (Fiziol.) Lumina animala = lumina produsa de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substante. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fatis, in vazul tuturor. Pe lumina = in timpul zilei, de la rasaritul pana la apusul soarelui, pana nu se insereaza. ◊ Loc. prep. In lumina... = prin prisma (unei anumite conceptii), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumina = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi inzestrat cu simtul vazului; a se naste. A rasari (sau a se arata) la lumina (sau la lumina zilei) = a aparea (dintr-o ascunzatoare), a iesi la vedere, a se arata. A iesi la lumina = a) a scapa de primejdie, a iesi dintr-o situatie grea; b) a iesi la iveala, a deveni evident, a se dezvalui. A scoate (pe cineva) la lumina = a) a scoate (pe cineva) dintr-o incurcatura; b) a ajuta (pe cineva) sa dobandeasca o situatie, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) in lumina = a scoate (ceva) in evidenta; a sublinia. A pune intr-o lumina buna (sau rea, urata etc.) = a scoate in evidenta aspectele pozitive (sau negative) din viata sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva intr-o lumina oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva intr-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite conceptii. A vedea lumina tiparului sau (inv.) a iesi la lumina = a fi publicat, tiparit. (Limpede) ca lumina zilei = de netagaduit, clar, evident. ♦ Fig. Stralucire; inseninare. 2. Izvor, sursa de lumina (I 1). ◊ Lumina electrica = iluminare pe baza de energie electrica. Lumina de control = indicatie luminoasa care serveste la controlul starii si al modului de functionare a unei instalatii de telecomanda, a macazurilor, a semnalelor de cale ferata etc. ♦ Spec. Sursa luminoasa (de obicei colorata) situata pe o nava, aeronava etc., folosita la indicarea pozitiei sau la semnalizare. ♦ Flacara, flacaruie. ♦ (Pop.) Lumanare. ♦ Unitate de masura pentru fluxul luminos. 3. (Si in sintagma lumina ochiului) Pupila; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparatie) Fiinta, lucru, obiect etc. mai drag, mai de pret, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A ingriji (sau a pazi) ca (pe) lumina ochilor = a ingriji, a feri cu cea mai mare atentie. II. Fig. Ceea ce aduce claritate in mintea omeneasca; invatatura, cultura, educatie. ◊ Expr. A arunca (o) lumina (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumina (intr-o chestiune) = a lamuri, a clarifica (o problema). A se face lumina in capul (sau in mintea) cuiva = a pricepe, a intelege. III. 1. Distanta libera dintre fetele interioare a doua piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fetele interioare opuse ale unui gol. 2. (Inv.; urmat de determinari) Suprafata. 3. Stavilarul morii. [Pl. si: (inv.) lumine] – Probabil din lume (inv.) „lumina”.

ORB¹ s. n. (In sintagma) Orbul gainilor (sau gainii) = numele popular al unei boli de ochi care se manifesta prin imposibilitatea de a vedea seara dupa apusul soarelui; p. ext. miopie. ◊ Expr. A avea orbul gainilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. – Din orbi (derivat regresiv).

DUPA prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. Indaratul..., in dosul..., inapoia... Dupa casa se afla livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., Dupa gradina publica s-a oprit. 3. (exprima un raport de succesiune) In urma..., pe urma... Se ridica val dupa val. ◊ Loc. adv. Unul dupa altul= pe rand, in sir, succesiv. ◊ Expr. (In formule de politete) Dupa dumneavoastra! = (vin si eu) in urma dumneavoastra! (Pop.) A da (o fata) dupa cineva = A marita (o fata) cu cineva. 4.(Cu nuanta finala, dupa verbe de miscare) In urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l pazi, a-l ingriji etc.). Fuge dupa vanat. ◊ Expr. A se lua (sau a se tine etc.) dupa cineva (sau ceva) = a) a urmari pe cineva (sau ceva); b) a nu lasa in pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect dupa masa. II (Introduce un complement circumstantial de timp) In urma..., trecand de... Venea acasa dupa apusul soarelui. ◊ Loc. adv. (Si substantivat) Dupa-amiaza sau dupa-pranz, dupa masa = in partea zilei care incepe in jurul orei 12. Dupa-amiaza sau dupa-masa = (aproape) in fiecare zi in cursul dupa-amiezii. Dupa aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urma. Dupa toate... = pe langa toate (neajunsurile) cate s-au intamplat. ♦ La capatul..., la sfarsitul..., o data cu implinirea... S-a dus dupa o saptamana. ♦ Ca rezultat al... Dupa multa munca a reusit. ◊ A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi foarte sarac. ♦ (In loc. conj.) Dupa ce, introduce o propozitie circumstantiala de timp, aratand ca actiunea din propozitia subordonata se petrece inaintea actiunii din propozitia regenta. III. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. Potrivit cu..., in conformitate cu..., la fel cu... A plecat dupa propria lui dorinta. ◊ Loc. conj. Dupa cum sau cat = asa cum, precum. ◊ Expr. Dupa cum se intampla = ca de obicei. A se da dupa cineva = a cauta sa fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua dupa capul cuiva (sau dupa capul sau) = a urma sfatul cuiva (sau propriul sau indemn). Daca ar fi dupa mine = daca ar depinde de mine. A se lua dupa ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Tinand seama de..., avand in vedere..., luand in consideratie... Justetea propunerii se judeca dupa rezultate. ◊ Expr. Dupa toate probabilitatile = probabil. 3. In raport cu..., pe masura..., in proportia in care... Dupa fapta si rasplata. 4. Avand ca model sau ca exemplu... Face pictura dupa natura. IV. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru a gasi, a afla, a prinde, a obtine etc. Fuge dupa glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. Arata fiinta sau lucrul pe care cineva le iubeste, le doreste cu pasiune) Tremura dupa bani. 2. (Arata motivul, cauza care produce actiunea) A-i parea rau dupa ceva. VI. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limba dupa o anumita metoda.. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arata originea, descendenta) Din partea... Var dupa mama. 2. (Dupa un substantiv verbal sau cu sens verbal, indica obiectul actiunii) Adaptare dupa o nuvela. VIII. (In loc. conj.) Dupa ce (ca)... = (leaga doua propozitii copulative, aratand adaugarea unui fapt la alt fapt) in afara de faptul ca..., pe langa ca..., nu-i destul ca... [Var.: (inv. si reg.) dupre prep.] – Lat. de post.

NOAPTE, nopti, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins intre apusul soarelui si rasaritul lui, cand este intuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucreaza, e de serviciu in timpul noptii; b) (despre pasari, insecte, animale etc.) care isi desfasoara activitatea in timpul noptii si doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau asta-) noapte = noaptea trecuta. La noapte = in timpul noptii urmatoare. Peste (sau pe) noapte = in timpul noptii. Noapte de noapte = in fiecare noapte; mereu. Zi(ua) si noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopti, toata ziua (si) toata noaptea, din zori pana-n noapte, nopti si zile etc. = tot timpul, neintrerupt, continuu. Cu noaptea in cap = dis-de-dimineata, in zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineata. Expr. Noapte buna! = urare facuta cuiva inainte de culcare. 2. Fig. Lipsa de lumina; intuneric, intunecime. In pivnita era noapte. ♦ Lipsa de cultura, de civilizatie, stare de inapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristete, de suferinta morala, de apasare. II. Adv. (in forma noaptea sau noptile) In (tot) timpul noptii (I 1); in fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

CHINDIE s. vecernie, (reg.) subamiaza, sunimiez, (prin Transilv.) avecernie, (inv.) pomereaza, pomerida. (Pe la ~, adica pe la apusul soarelui.)

CHINDIE ~i f. pop. 1) Perioada de timp cuprinsa intre amiaza si apusul soarelui. Pe la ~i. 2) Loc pe bolta cereasca unde se afla Soarele in aceasta perioada de timp. 3) art. Dans popular asemanator cu sarba. 4) Melodie dupa care se executa acest dans. [Art. chindia; G.-D. chindiei; Sil. -di-e] /<turc. ikindi

CREPUSCUL ~e n. 1) Perioada de timp dintre apusul soarelui si lasarea noptii; amurg. 2) Lumina difuza care se raspandeste inainte de rasaritul sau dupa asfintitul soarelui (cand se ingana ziua cu noaptea); aurora. 3) fig. Perioada de declin. /<fr. crepuscule, lat. crepusculum

SCAPATAT¹ n. v. A SCAPATA. ◊ ~ul soarelui apusul soarelui. /v. a scapata

ZI zile f. 1) Interval de timp dintre rasaritul si apusul soarelui. ◊ La ~ la ziua fixata. Pe ~, peste ~ in cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) in fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce in ce; treptat. Din ~ in ~ a) de azi pe maine; b) din ce in ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) in scurt timp; repede. De cu ~ inca din timpul zilei. Despre (sau catre) ziua putin inainte de a se lumina. In faptul (sau zorii) zilei, in zori de ~ dis-de-dimineata. In toiul zilei, in plina ~ in amiaza zilei. De toate zilele, de toata ziua a) de fiecare zi; b) obisnuit. ~ si noapte in permanenta; necontenit. Cat toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanta care poate fi parcursa pe jos in timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncita. ~ libera zi cand cineva se odihneste drept recompensa pentru o munca prestata suplimentar. A se crapa (sau a se miji) de ziua, a se face ziua a se lumina. A se face (sau a fi) ziua alba a se lumina complet. Clar ca buna ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea si a dormi ziua. Buna ziua formula de salut folosita de la sfarsitul diminetii pana la inceputul serii. A da buna ziua a saluta pe cineva. A-si lua ziua buna a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire de cei ramasi. 2) Perioada corespunzatoare unei rotatii a Pamantului in jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. ◊ ~ solara interval de timp dintre doua treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ munca a) numar de ore de munca in timp de 24 de ore; b) unitate de masura a muncii prestata de membrii unei colectivitati. Zile numarate timp putin. 3) Data in care a avut loc sau urmeaza sa aiba loc ceva. Ziua de nastere. Ziua victoriei. ◊ La zile mari a) in zile de sarbatoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existenta a unei fiinte; viata; trai. ◊ A avea zile a mai avea de trait. A avea zile bune cu cineva a se impaca cu cineva; a trai bine cu cineva. A fi cu zilele in mana (sau in maini) a se afla intr-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A ramane (sau a scapa) cu zile a ramane in viata. A lasa pe cineva cu zile a cruta cuiva viata. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omori pe cineva. A muri cu zile a muri in urma unei boli ce putea fi tratata sau in imprejurari neprevazute. A-i manca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioada. ◊ In ziua (sau zilele) de azi in vremea in care traim; in prezent. Din zilele noastre din vremea in care traim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de maine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies

asfinti (asfintesc, asfintit), vb. – 1. (despre astri) A apune, a scapata. – 2. (Despre sursele de lumina) A disparea, a se intuneca. Var. sfinti. Probabil un der. de tipul *affingere sau *exfingere, cu schimbarea moderna a conjug. (datorita conjug. incoative), si cu alterarea fonetismului, datorata falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvint la familia sfint si sfinti. Fingere inseamna in principal „a da forma” (cf. figura, effigies); in lat. ca si in rom. a ajuns sa insemne „a da forma falsa” sau „a se preface”; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a pastrat, specializat in mod ciudat, „a da forma aluatului pentru paine”, prin cat. fenyer, sp. henir si mr. asfindzere „a creste aluatul”, desfindzere „a pune aluatul la rece, pentru a-l impiedica sa creasca” (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). In rom. acest sens este propriu vb. a creste, dar a existat probabil in vechime un verb *asfinge, ca in mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evolutia semantica poate fi interpretata in mai multe feluri. Plecind de la affingere „a creste aluatul” se poate sa fi ajuns la „a se revarsa” sau „a da pe de laturi”, caz in care am avea o evolutie (de la „a creste” la „a pleca”) paralela cu cea care apare la lat. mergere „a adinci, a cufunda” › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere sa fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Insa cel mai probabil este faptul ca insusi vb. fingere sa fi ajuns, printr-o evolutie normala, de la sensul de „a da forma falsa”, la acela de „a nu da nicio forma” sau „a disparea”; aceasta ipoteza se sprijina si pe morv. foedre „a scoate, a da jos”. Cf. semantismului lui „apune” si, pentru proteza lui s, (s)farima, (s)frintie. In general se considera ca asfinti provine de la sfint (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzatoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 si M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am aratat ca este evidenta contaminarea lui *asfingi cu asfinti; pare insa evident si faptul ca o asemenea asociere nu poate fi conceputa decit a posteriori, adica sugerata de consonanta ambelor cuvinte. Etimonul asfinti ‹ sfint s-ar baza pe asocierea ideii de „apus” cu cea de „dincolo”, fundamentala in mitologia populara in general. Cu toate acestea, a presupune ca imaginatia populara a conceput apusul soarelui ca o „sanctificare” a astrului implica un proces intelectual prea complicat, si in acelasi timp neclar. Dimpotriva, s-ar putea afirma ca imaginatia populara vede „sfintul” ca o entitate vie si actuala (sfintul soare este o expresie foarte cunoscuta, dar numai pentru soarele prezent), si refuza sa asocieze ideea de „sfintenie” cu aceea de „moarte” sau „disparitie”, care la urma urmelor inseamna neputinta fireasca a umanitatii noastre obisnuite. Pe de alta parte, este curios sa observam ca vb. asfinti, popular si de uz curent, nu apare in nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce ca evolutia semantica pe care am indicat-o a ramas nesigura pina intr-o epoca relativ moderna. Adaugam ca Scriban se gindeste la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenta lui sfint; insa sensul lui svjetiti „a straluci” se opune acestei der. (dificultate pe care autorul incearca s-o biruie, presupunind ca numele s-a aplicat poate mai intii rasaritului, si apoi apusului astrilor). Mai importanta decit etimologia propusa, care ni se pare gresita, este intuitia autorului ca originea cuvintului trebuia sa fie cautata altundeva in afara de sfint. -Der. asfintit, s. n. (apus al astrilor; occident).

scaldator, scaldatoare, s.m., f. si n. 1. (s.f.; pop.) scaldare, imbaiere; baie. 2. (s.f.; inv. si pop.) apa in care se scalda cineva; apa din cristelnita in care se scufunda copilul cand se boteaza; scalda, scaldatura. 3. (s.f.; inv. si pop.) loc intr-o apa, intr-un rau unde se poate scalda cineva; scalda, scaldare. 4. (s.f. si n.; inv. si reg.) vas, cada, albie, bazin in care se scalda de obicei copiii; scalda, scaldare; cristelnita. 5. (s.f.; fig.; in sintagma) scaldatoarea soarelui = apusul soarelui; vest. 6. (s.m. si f.; inv.) persoana care scalda (pe nou-nascuti); persoana care se scalda; persoana care face bai in scopuri curative (intr-o statiune balneara).

scapata (-apat, -at), vb. – 1. A descreste, a se micsora, a se imputina. – 2. A luneca in jos, a cobori. – 3. A apune, a asfinti. – 4. A scobori, a descinde. – 5. A cadea, a se narui. – Mr. ascapit, ascapitare, megl. dascapit, dascapitari, scapitari „a depasi un nivel”. Lat. exacapitāre (Puscariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. capata, si it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se intuneca”, v. fr. deschater ‹ *discapitāre (cf. megl.) prov. descapter „a se intuneca”, alb. skupetoń. Semantismul pare sa se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scapataciune, s. f. (decadenta, mizerie); scapatat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scapitata „apus”. Scopot, s. n. (rata, inghititura), cuvint din Trans., pare sa aiba aceeasi provenienta.

AMURG, amurguri, s. n. Semiintuneric care se lasa dupa apusul soarelui si tine pana la venirea noptii; inserare, crepuscul. ◊ Loc. adv. In amurg = pe inserate. ♦ Fig. Batranete, sfarsitul vietii. – Din a³ + murg „amurg”.

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins intre rasaritul si apusul soarelui; timpul cat soarele ramane deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, dintre doua miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ◊ (Determinand notiunile „an”, „luna”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o parere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) in fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara intarziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce in ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala si uratul (SADOVEANU). Din zi in zi = a) de azi pe maine; fig. la infinit. Amana din zi in zi (CREANGA); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce in ce. Observa din zi in zi surprins deosebirea dintre vacantele de pana atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazand cu ochii. In toate zilele = in fiecare zi, oricand. (Reg.) Pe toata ziua = in fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin inainte de a se lumina; spre dimineata. Pana in (sau la) ziua = pana a nu se lumina; dis-de-dimineata. De cu ziua (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = in zori. Peste zi = in cursul zilei, ziua. Zi (si) noapte (sau ziua si noaptea) = tot timpul, fara incetare; fig. fara preget, fara odihna. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pana seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua = formula de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe langa adjective ca „limpede”, „clar”) desavarsit, perfect. Intr-o (buna) zi sau intr-una din zile = odata. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cat trece timpul, din ce in ce mai mult, progresiv. Cat toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai in bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe maine; a amana. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinari introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucratoare) = a) zi in care se executa programul de lucru obisnuit; b) (inv.) zi de corvada obligatorie in folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihna) = zi in care nu se lucreaza, care este destinata odihnei. ♦ (Adverbial, in formele ziua, zilele, zile) In timpul zilei, in fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (In expr., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = numarul ceasurilor de munca efectuate in interval de 24 de ore. Zi-munca = unitate de masura a muncii celor care lucreaza in gospodarii agricole colective, pe baza careia se stabileste plata cuvenita. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate intr-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare in genitiv sau introdusa prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a intamplat sau urmeaza sa se intample ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astazi = timpul, vremea in care traim. Ziua de maine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (In credinta crestina) Ziua de apoi = momentul in care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntai = prima zi a fiecarei luni. Ne dusese... la un zi-ntai mai, tocmai la Socola (HOGAS). ◊ (In titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♦ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Cate zile va avea = cat va trai. A-si tine zilele = a se hrani, a-si intretine viata. Cu zilele in mana = a) intr-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) infricosat, inspaimantat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omori pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si uri zilele sau a i se uri cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau in) zilele mele (sau ale tale etc.) = in toata viata mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme. Si-o adus aminte de zilele tineretii (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tanar. Vechi (sau inaintat) in (sau de) zile = inaintat in varsta, batran. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. O, mag de zile vesnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) invechit in zile rele = (a fi) inrait. [Var.: ziua s. f.] – Lat. dies.

VEST s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat asezat spre apus (in special nume dat statelor din apusul Europei si din America de Nord); apus, occident. ◊ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.

RAMAZAN s. n. 1. A noua luna a anului musulman; postul cel mare, cu o durata de o luna, in timpul caruia musulmanii postesc de la rasaritul pana la apusul soarelui; p. gener. post. 2. (Fam.) Stomac. ◊ Expr. A-l taia (pe cineva) la ramazan = a-i fi (cuiva) foame. – Din tc. ramazan.

AMURG ~uri n. 1) Perioada de timp dintre apusul soarelui si lasarea noptii; crepuscul; inserare. ◊ In ~ cand insereaza. 2) fig. Sfarsitul vietii; batranete. In ~ul vietii. /a + murg

ASFINTIT n. 1) v. A ASFINTI. 2) Parte a orizontului unde apune soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei cand apune soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termina sau se incheie ceva; declin; sfarsit. 5) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinti

VEST n. la sing. (in opozitie cu est) 1) Parte a orizontului unde apune soarele; apus; asfintit. 2) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; apus; asfintit; occident. 3) Spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; asfintit; apus; occident. /< ger. West[en]

ZODIACAL ~a (~i, ~e) Care tine de zodiac; propriu zodiacului. Semn ~. ◊ Lumina ~a fasie de lumina difuza din regiunea zodiacului, care se vede pe cer toamna la est, inainte de rasaritul Soarelui, si primavara la vest, dupa apusul soarelui. [Sil. -di-a-] /<fr. zodiacal

CREPUSCUL s.n. Lumina difuza care se raspandeste inainte de rasaritul si dupa apusul soarelui; (spec.) sfarsit de zi; inserare, amurg. ♦ (Fig.) Declin, sfarsit. [Cf. lat. crepusculum, fr. crepuscule].

chindie (chindii), s. f. – Timp al zilei catre apusul soarelui, asfintit. – 2. Turn, foisor. – 3. Serenada sau concert nocturn dat de muzicantii palatului in timpul cinei domnitorului. – 4. Dans tipic. – Mr. chindie. Tc. ikindi (Seineanu, II, 113; Meyer 158; Lokotsch 901; Ronzevalle 41); cf. ngr. κεντί, alb. itsindi, sb. ikindija. Sensul 2 prin circumstanta de a se da din turn, pe inserat, semnalul de inchidere a portilor.

CREPUSCUL s. n. 1. lumina difuza care se raspandeste dupa apusul soarelui sau inainte de rasaritul lui. 2. (fig.) declin, decadere, sfarsit. (< fr. crepuscule, lat. crepusculum)

CREPUSCULAR, -A adj. 1. referitor la crepuscul. ◊ slab luminat, abia vizibil. ◊ (despre un curent poetic din literatura italiana de la inceputul sec. XX) care manifesta predilectie pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativa si un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ dupa apusul soarelui. (< fr. crepusculaire)

ASFINTIT s. n. 1. Faptul de a asfinti; timpul cand apune soarele. ♦ Fig. Declin, sfarsit. 2. Loc unde asfinteste soarele; apus, vest.

CREPUSCULAR, -A (‹ fr.) adj., s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊ Poezie c. = poezie aparuta in lirica italiana ca o reactie fata de lirica lui D’Annunzio. Apropiata de simbolism, ea se caracterizeaza printr-o inspiratie intimista, prin transpunerea unor stari de visare si de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondentelor muzicale. Printre reprezentantii ei se numara G. Gozzano, A. Palazzeschi s.a. 2. S. n. (La pl.) Organisme care zboara inainte de rasaritul sau dupa apusul soarelui.

BERCHEM [berhem], Claesz Pietersz (1620-1683), pictor olandez. Influentat in alegerea temelor si in distributia luminii de arta si peisajul italian („Tivoli”). Peisaje in care realitatea este transformata de imaginatie („apus de soare”).

CALBOREANU, George (1896-1986, n. Turnisor, Sibiu), actor roman de teatru si de cinema. Interpret memorabil al personajelor istorice (Vlaicu-Voda din piesa lui Al. Davila si Stefan cel Mare din „apus de soare” de B. St. Delavrancea). Roluri in filme („Setea”, „Neamul Soimarestilor”).

CIUPE, Aurel (1900-1988, n. Lugoj), pictor roman. Prof. univ. la Cluj. Temperament liric si colorist prin excelenta. Peisaje, naturi statice si portrete compozitionale („apus de soare”, „Natura statica cu masti”).

POPOVICI, Eugenia (1914-1986, n. Bucuresti), actrita romana de teatru si de film. Prof. univ. la Bucuresti; rector al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (1972-1976). Talent exceptional, care impresiona in drama sau comedie prin adevarul scenic, arta firescului si a naturaletii, spontaneitatea seducatoare. Roluri memorabile in teatru („Badaranii” de C. Goldoni, „Steaua fara nume”, de M. Sebastian, „apus de soare” de B. St. Delavrancea, „Moartea unui artist” de. H. Lovinescu) si in film („Rasuna valea”, „De-as fi Harap Alb”, „Povestea dragostei”).

OCCIDENT n. 1) Punct c******l situat spre soare-apune; vest; apus. 2) Spatiu geografic situat spre soare-apune (in special, Europa de Vest); apus; vest. /<fr. occident, lat. occidens, ~ntis

TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

ZODIACAL, -A adj. Referitor la zodiac. · (Despre constelatii) Din regiunile zodiacului. ◊ semne zodiacale = fiecare dintre cele 12 simboluri ale zodiilor, corespunzand diviziunilor zodiacului; lumina zodiacala = fasie de lumina din regiunea zodiacului, inainte de rasaritul soarelui (toamna) si dupa apusul acestuia (primavara). (din fr. zodiacal)

soare-APUNE s. v. apus, asfintit, vest.

SCALDATOARE, scaldatori, s. f. 1. Loc de scaldat; scalda. 2. (Pop.) Cada, albie; p. ext. bazin. 3. Imbaiere, baie; scaldat. 4. Fig. (Rar) Trecere a soarelui dincolo de linia orizontului; apus. – Scalda + suf. -atoare.

soare-scapata s.n. (pop.) apus.

apus n., pl. e. Apunere, disparitiune: apusu vietii. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu c******l (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Tarile din partea spre care apune soarele: ce a scos din voi apusu cind nimic nu e de scos (Em.)?

VEST s. 1. apus, asfintit, (inv. si pop.) sfintit, (pop.) scapatat, soare-apune, (inv. si reg.) scapat, (reg.) scapatis. (Se indreapta catre ~; punctul c******l numit ~.) 2. v. occident.

apun, apus, a apune v. intr. (lat. apponere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appor. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cite glorii apuse!

apus² ~uri n. 1) v. A APUNE. 2) Timpul zilei cand apune soarele; asfintit. 3) Parte a orizontului; vest; asfintit. 4) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; asfintit; vest. 5) Spatiu geografic situat in aceasta parte a orizontului; asfintit; vest; occident. 6) fig. Sfarsitul a ceva (al vietii, al unei activitati etc.). /v. a apune

apus¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, tara situata spre acest punct c******l. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. 4. Fig. Declin, decadere, disparitie. – V. apune.

HELIAC, -A adj. referitor la rasaritul si apusul unui astru; (despre astri) care rasare sau apune o data cu soarele. (< fr. heliaque)

apus¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului si aflat la 90° de punctul sud (in directia miscarii acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei si din America; Occident. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. ♦ Fig. Declin, decadere. – V. apune.

apus s. 1. asfintire, asfintit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapat, scapatare, scapatat. (~ul soarelui.) 2. v. inserare. 3. v. vest. 4. occident.

PRECESIUNE s.f. Miscare a unui corp in timpul careia axa de rotatie a corpului descrie un con in jurul unei axe fixe. ◊ (Astr.) Precesiunea echinoctiilor = miscare foarte lenta de la rasarit spre apus a punctelor de echinoctiu ale Pamantului, care face ca anotimpurile sa revina inaintea indeplinirii revolutiei aparente a soarelui. [Pron. -si-u-, var. precesie s.f. / cf. fr. precession, lat. praecessio].

soare sori m. 1) astr. Astru central, incandescent si luminos, in jurul caruia se roteste Pamantul si celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfintit. ~-rasare rasarit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pamant; pe lume. ~ in cruce amiaza. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiratie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trandavi. A i se pune cuiva ~le drept inima a i se face cuiva foame. A fagadui cate in luna si in ~ (sau in stele) a fagadui lucruri irealizabile. A dori cate in luna si in ~ (sau in stele) a dori prea multe. A cauta (sau a gasi) pete-n ~ a cauta neajunsuri oriunde si cu tot dinadinsul. 2) Lumina si caldura care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezinta un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. Rasaritul si apusul = lumea intreaga. – V. rasari.