ARISTON s. n. vechi aparat muzical care, actionat cu o manivela, executa mecanic ariile inregistrate pe niste discuri. (< fr. ariston)

RADIOCASETOFON s. n. aparat muzical compus dintr-un radioreceptor si un casetofon. (< radio² + casetofon)

VOCODER s. n. 1. organ de analiza a sunetelor, care permite reconstituirea codificata intr-un sistem informatic. 2. aparat muzical electric de transformare a sunetelor deja existente (pe benzi de magnetofon) prin procedeul analizei, filtrarii si sintezei electrice. (< engl., fr. vocoder)

ARISTON, aristoane, s. n. aparat muzical care, actionat cu o manivela, executa mecanic ariile inregistrate pe cilindri sau pe discuri. – Din fr. ariston.

TERMENVOX, termenvoxuri, s. n. aparat muzical electronic la care executia se face prin miscarea mainii in apropierea unei antene. – Din engl. termenvox.

CLAVIATURA ~i f. 1) (la unele instrumente muzicale, aparate, masini de scris etc.) Ansamblu de clape si de butoane. 2) Totalitate a butoanelor de comanda care pun in functiune un mecanism, o masina etc. [G.-D. claviaturii; Sil. -vi-a-] /<germ. Klaviatur

VOCODER s.n. 1. Sistem electronic de telefonie in care vorbirea este codificata si apoi reconstituita. 2. aparat muzical electric de transformare a sunetelor deja existente (pe benzi de magnetofon) prin procedeul analizei, filtrarii si sintezei electrice. [< fr., engl. vocoder, germ. Vocoder].

ARISTON s.n. aparat muzical care, actionat cu o manivela, executa mecanic ariile inregistrate pe niste discuri. [Pl. -oane. / < fr. ariston].

ARISTON, aristoane, s. n. aparat muzical care, actionat cu o manivela, executa mecanic ariile inregistrate pe niste discuri. – Fr. ariston (< gr.).

ELECTROFON, -A I. adj. (despre aparate, instrumente muzicale) care utilizeaza oscilatiile electromagnetice pentru a crea sunetele transmise cu ajutorul difuzoarelor. II. s. n. pick-up (2). (< fr. electrophone)

COMBINA, combine, s. f. Masina de lucru complexa care indeplineste simultan mai multe operatii. ◊ Combina agricola = masina (autopropulsata) care executa simultan mai multe lucrari agricole. Combina miniera = masina care efectueaza operatiile de taiere si de desprindere a rocilor si a minereurilor, precum si de evacuare a materialului de pe locul unde se lucreaza. Combina muzicala = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate intr-un corp comun; sistem audio. [Var.: combaina s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain.

COMBINA s. f. masina de lucru complexa care efectueaza simultan mai multe operatii. ◊ ~ muzicala = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate intr-un corp comun.

TONOMAT s.n. aparat cu discuri muzicale care se schimba automat prin introducerea unei fise, folosit mai ales la baruri si restaurante. [< germ. Tonomat].

RADIOCOMBINA s. f. combina muzicala cu un aparat de radio, un electrofon si un dulap pentru discuri. (< radio² + combina)

TONOMAT s. n. aparat cu discuri muzicale care se schimba automat prin introducerea unei fise, in baruri si restaurante; juke-box. (< germ. Tonomat)

RADIOCOMBINA s.f. Combina muzicala echipata cu un aparat de radio, un electrofon, un magnetofon si un dulap pentru discuri. [Pron. -di-o-, et. incerta].

INSTRUMENT, instrumente, s. n. 1. Unealta, aparat cu ajutorul caruia se efectueaza o anumita operatie. ♦ aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoana, forta, lucru, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop. 3. (In sintagmele) Instrument gramatical = cuvant cu functiune exclusiv gramaticala si care nu se poate intrebuinta singur in vorbire, ci numai impreuna cu cuvintele pe care le leaga, exprimand raporturi sintactice; unealta gramaticala. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifica un tratat international. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

INSTRUMENT ~e n. 1) Obiect actionat manual, folosit la indeplinirea unor operatii de munca; scula; unealta. ~ de taiat. 2) aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percutie. 3): ~ de ratificare document prin care partile contractante confirma, facand sa intre in vigoare, un acord incheiat mai inainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativa care exprima raporturi intre cuvinte sau propozitii. 5) Persoana sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum

TEHNICA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

INSTRUMENT s.n. 1. Ustensila, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ♦ aparat cu care se produc sunete muzicale. 2. (Fig.) Persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ◊ Instrument de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 3. Instrument gramatical = cuvant care arata doar raporturi intre cuvinte. [Pl. -te. / < fr. instrument, cf. lat. instrumentum].

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

INSTRUMENTATIE s. f. 1. repartizare a sonoritatilor unei compozitii orchestrale pe diferite instrumente; orchestratie. 2. ramura a muzicii care studiaza posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipeaza o instalatie (de rafinare). (< fr. instrumentation)

PATEFON ~oane n. inv. aparat acustic pentru reproducerea sunetelor (mai ales muzicale) inregistrate pe discuri. /<fr. pathephone

ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi inaltime. – Din fr. accorder.

COMPRESOR, -OARE I. adj. care comprima. II. s.n. 1. masina de forta, pneumatica, servind la comprimarea unui gaz. 2. utilaj rutier autopropulsat format dintr-un cilindru masiv si greu, pentru compactarea terasamentelor. 3. instrument chirurgical cu care se face o compresiune (4). 4. aparat electronic care satureaza la nivel optim un semnal muzical. (<fr. compresseur)

ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa). 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi inaltime. – Fr. accorder.

ACORDA, (1, 2) acord, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu ingaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel incat sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la inaltimea corecta. – Din fr. accorder.

FOALE ~ n. 1) (intr-o fierarie) Instalatie pentru pomparea aerului asupra carbunilor aprinsi cu ajutorul unui burduf de piele. 2) Camera plisata a unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). 3) mai ales la pl. rar Parte a aparatului digestiv, unde se digera alimentele; stomac. [Sil. foa-le] /<lat. follis

CAMERA s.f. 1. Incapere intr-o cladire; odaie. ◊ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o incapere, cu o odaie. ◊ Camera obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = incapere a motorului cu ardere interna, in care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub inchis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, in care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].

VODER s.n. aparat electronic de producere a vocii artificiale, folosind chei similare celor ale instrumentelor muzicale. [< fr. voder].

VODER s. n. aparat electronic de producere a vocii artificiale, folosind chei similare celor ale instrumentelor muzicale. (< fr. voder)

VODER, vodere, s. n. aparat electronic de producere a vocii artificiale, care utilizeaza chei similare acelora ale instrumentelor muzicale. – Din fr. voder.

PIAN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza cand sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii inregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse in aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin invartirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piano s. n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

ACORD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

CORNET¹ ~e n. 1) Pachet de hartie in forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat in forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar intre cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, in forma de corn. /<fr. cornet

POZITIE s. f. 1. mod in care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul in care sunt tinute mainile in timpul cantatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care il ocupa un sunet intr-un cuvant. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare in care se gaseste cineva sau ceva. ◊ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)

FOALE, foale, s. n. 1. aparat care foloseste la comprimarea si la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereti plisati, actionata prin manere sau printr-un sistem de parghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). ♦ Sac primitiv facut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Varguta de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. maiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorala. ◊ Betisor de lovit instrumentele muzicale de percutie. ◊ Vergeaua de lemn a arcusului. 2. (Si in sintagma bagheta magica) Nuielusa vrajita cu care se fac minuni in povesti; betisorul scamatorilor. 3. Piesa tehnica in forma de cilindru subtire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dunga ornamentala la ciorapi. – Din fr. baguette.

A suiera, suier 1. intranz. 1) (despre vant, furtuna, vijelie etc.) A produce un sunet ascutit si continuu; a tiui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascutit si puternic, sufland cu putere aerul printre buze sau intr-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalatii speciale) A produce un sunet lung si strident. 5) (despre unele animale sau pasari) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu suieraturi. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta sufland aerul printre buze. [Sil. su-ie-ra] /<lat. subilare

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

TUB s.n. 1. Teava de metal, de sticla etc. 2. Recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, in forma de canal, cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (Tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus].

ORGA s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatura, bazat pe un sistem de tuburi sonore, in care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. ♦ ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere si intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comanda a aparatelor de iluminat intr-o sala de spectacol, intr-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologica = ansamblu de coloane verticale in unele roci, prin fisurare. ◊ sustinerea unei lucrari miniere subterane cu stalpi asezati unul langa altul. (< fr. orgue)

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ◊ ~de plug piesa care inlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara impartita in sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrand sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, avand rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat intre doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus

TUB² s. n. 1. teava de metal, de sticla, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subtire in care se tin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formatiune anatomica de forma tubulara in organismele vii. ♦ ~ fonator = organ in forma de canal cu care se realizeaza sunetele vorbirii, delimitat de laringe si de buze si nari. 4. (tehn.) aparat in forma de teava in care sunt introdusi doi sau mai multi electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub in care se gasesc doi sau mai multi electrozi si in care se produc descarcari electrice; ~ Geissler = tub care contine un gaz rarefiat si in care se produc descarcari electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) teava care produce sunete de diferite tonalitati la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ invelis cilindric din metal sau din carton care contine explozibilul si proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus)