PESTE, pesti, s. m. 1. (La pl.) Clasa de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperita cu solzi si bogata in secretii mucoase, cu membrele transformate in inotatoare si cu respiratie branhiala; (si la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Pesti zburatori = specii de pesti care pot sa sara din apa si sa execute un zbor planat cu ajutorul inotatoarelor pectorale. La peste = la pescuit. ◊ Expr. Cat ai zice peste = foarte repede. A tacea ca pestele (sau ca un peste) = a nu spune nici o vorba, a nu scoate un cuvant, a pastra tacere completa. A trai (sau a se simti etc.) ca pestele in apa = a trai bine, a se simti la largul sau; a-i merge bine. A trai (sau a o duce, a se zbate etc.) ca pestele pe uscat = a duce o viata foarte grea; a face eforturi desperate (si zadarnice). A fi cu borsul la foc si cu pestele in iaz = a se lauda inainte de izbanda. Cand o prinde mata peste = niciodata. ◊ Compuse: peste-auriu (sau -curcubeu, -soare) = peste de culoare verde-galbuie, cu pete rosii pe spate si cu dungi albastre pe partile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); peste-ciocan = specie de rechin din marile calde, cu capul in forma de ciocan (Zygaena malleus); peste-ferastrau = peste din marile calde, cu botul lung, turtit in forma de lama dintata (Pristis pristis); peste-lup = avat; peste-paun = peste mic, frumos colorat, cu jumatatea superioara a corpului albastra-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioara argintie (Coris julio); peste-porcesc = porcusor; peste-de-piatra = a) fusar; b) pietrar; peste-cu-spada = peste mare cu corpul in forma de fus, cu pielea fara solzi, cu capul mare si cu falca de sus prelungita ca o sabie ascutita pe ambele muchii (Xiphias gladius); pestele-lui-Solomon = specie de peste din familia salmonidelor (Salmo labrax); peste-tiganesc = a) nume generic pentru diferite specii de pesti mici; b) caracuda; c) palamida-de-balta; peste-de-mare = calcan. 2. Carne de peste (1), folosita ca aliment; mancare preparata din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i alta mancare de peste = asta este cu totul altceva. A fi tot o mancare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala. ◊ Zodia pestelui sau (eliptic) pestii = una din cele douasprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc dupa fr. poisson) Barbat intretinut de o femeie. ♦ P******t, codos. – Lat. piscis.

PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepti, s. m. 1. S. n. Parte superioara a corpului, de la abdomen pana la gat, la om si la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioara (si exterioara) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavitatii toracice (inima sau plaman). ◊ Loc. adv. In piept = de-a dreptul (in sus), pieptis. ◊ Loc. adj. si adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfasoara) in mod direct, din apropiere, corp la corp; la baioneta. Piept in piept = (care este) unul contra celuilalt, fata in fata, (aproape) ciocnindu-se. ◊ Expr. Cu pieptul deschis = fara teama, direct. Cu capul in piept = cu capul plecat (de rusine, de suparare etc.). A strange (pe cineva) la piept = a imbratisa. Cu mainile (incrucisate) la (sau pe) piept = a) in inactivitate; b) mort, decedat. A pune mainile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se impotrivi cuiva (sau la ceva); a infrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) in piept = a infrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a invinge ceva. A tine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da batut; a se impotrivi, a infrunta; a concura cu succes. A(-si) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apara cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apara din rasputeri, a apara cu viata. A-si sparge pieptul (strigand, vorbind etc.) = a striga din rasputeri, a obosi (strigand, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoza, ♦ (Si in sintagma boala de piept) Tuberculoza pulmonara. ♦ Carne de pe partea anterioara a cavitatii toracice a unor animale, folosita ca aliment; mancare preparata din aceasta carne. 2. S. n. San (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alapta, a da sa suga. 3. S. m. Partea din fata a unei piese de imbracaminte, care acopera pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteala, a sari la bataie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se impotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. a**l. Coasta de deal, de munte etc.; povarnis. – Lat. pectus.

PLANTIGRAD, -A, plantigrazi, -de, adj. (Despre animale vertebrate) Care merge calcand pe toata talpa piciorului. – Din fr. plantigrade.

CRANIAT, craniate, s. n. (La pl.) Subincrengatura de animale vertebrate care au craniu; (si la sg.) animal din aceasta subincrengatura. [Pr.: -ni-at] – Din engl. craniata.

AMFIBIAN ~eni m. 1) la pl. Clasa de animale vertebrate care pot trai in apa si pe uscat; batracieni. 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. amphibien

BATRACIAN ~eni m. 1) la pl. Clasa de animale vertebrate, care pot trai atat in apa, cat si pe uscat (reprezentant: broasca). 2) Animal din aceasta clasa. [Sil. -ci-an] /<fr. batracien

MAMIFER ~e n. 1) la pl. Clasa de animale vertebrate superioare, care au m****e, nasc pui, hranindu-i cu laptele matern (reprezentanti: vaca, oaia, capra etc.). 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. mammifere

AMFIBIENI s.m.pl. (Zool.) Clasa de animale vertebrate cu temperatura corpului variabila, care pot trai in apa si pe uscat; batracieni; (la sg.) Animal din aceasta clasa. [Pron. -bi-eni, sg. -ian. / < fr. amphibiens].

CRANIATE s.n.pl. (Zool.) Subincrengatura de animale vertebrate prevazute cu craniu; (la sg.) animal din aceasta subincrengatura. [Sg. craniat. / cf. gr. kranion – craniu].

PALAT s.n. Partea superioara a cavitatii bucale la om si la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

COCON s. m. 1. invelis protector din fibre foarte subtiri secretat de crisalida unor insecte; gogoasa viermelui de matase. 2. invelis protector gelatinos, cu care isi infasoara ouale unele animale vertebrate. (< fr. cocon)

CRANIATE s. n. pl. subincrengatura de animale vertebrate, cu craniu. (< engl. craniata)

CICAR, cicari, s. m. animal vertebrat acvatic inferior, asemanator cu un peste care traieste ca parazit pe pielea unor pesti (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec.

PELVIAN, -A, pelvieni, -e, adj. Care apartine pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formeaza bazinul animalelor vertebrate superioare. Centura pelviana = centura osoasa formata din cele doua oase coxale, care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. Prezentare (sau pozitie) pelviana = pozitie anormala a fatului la nastere, cu bazinul inainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

VERTEBRA, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, in forma de inel, care formeaza impreuna coloana vertebrala la om si la animalele vertebrate si in care se afla maduva spinarii. – din fr. vertebre, lat. vertebra.

COASTA, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, inguste si arcuite, articulate in spate de coloana vertebrala, iar in fata de stern, care alcatuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊ Expr. (E) slab de-i poti numara coastele sau ii numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab. A i se lipi (cuiva) coastele de foame sau a i se lipi coastele de pantece, a avea coastele lipite = a fi foarte flamand, a fi mort de foame. 2. Partea laterala a corpului omenesc, de la umeri pana la coapse; partea analoaga a corpului animalelor. ◊ Expr. A avea pe cineva in coaste = a se simti stingherit in actiuni de prezenta permanenta (si indiscreta) a cuiva. A pune (cuiva) sula in coasta = a obliga (pe cineva) sa faca (fara intarziere) un lucru neplacut (si greu). ♦ Latura. ◊ Loc. adv. Pe o coasta = pe o parte, intr-o dunga. ♦ Fiecare dintre grinzile care formeaza osatura transversala, de rezistenta, a bordajului unei nave. 3. Panta. 4. Mal, tarm (al unei mari). 5. (Iesit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.

PENTADACTIL, -A, pentadactili, -e, adj., s. m. si f. (animal vertebrat) care are cinci degete la membrele anterioare sau posterioare; (membru anterior sau posterior) care este prevazut cu cinci degete. – Din fr. pentadactyle.

CESTOD ~e n. 1) la pl. Clasa de viermi paraziti intestinali in forma de panglica, care se intalnesc la om si la animalele vertebrate. 2) Vierme din aceasta clasa. /<fr. cestodes

CRANIU ~i n. (la om si la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; teasta. 2) Schelet al capului descarnat. /<lat. cranium, fr. crane

OSATURA ~i f. 1) (la om si la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; carcasa; schelet. 3) fig. Constitutie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; schelet. /<fr. ossature

OSOS osoasa (ososi, osoase) 1) Care are oase mari si articulatii proeminente; colturos. 2) Care este caracteristic pentru oase; propriu oaselor. Tuberculoza osoasa. ◊ Sistem ~ totalitate a oaselor din organismul unui animal vertebrat sau al omului; schelet. 3) Care are proprietati asemanatoare cu ale oaselor; ca osul. 4) pop. Care are corp format numai din muschi si oase; uscativ; costeliv. /os + suf. ~os

PASARE pasari f. animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

PLAMAN ~i m. (la om si la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele doua organe de respiratie asezate in cavitatea toracica; pulmon. /<ngr. plemoni

SCAFARLIE ~i f. 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; teasta; tigva. 2) iron. Cap al omului. [G.-D. scafarliei] /Din scafa

TAXIDERMIE f. Arta a impaierii animalelor vertebrate. /<fr. taxidermie

TEASTA teste f. pop. 1) (la om si la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu. 2) (la broastele-testoase, raci etc.). Invelis tare format din tegumente osoase, care protejeaza corpul; carapace; test. [G.-D. testei] /<lat. testa

SCHELET s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

TAXIDERMIST s.m. Specialist in impaierea animalelor vertebrate. [< fr. taxidermiste].

ALANTOIDA s.f. Membrana embrionara a animalelor vivipare si ovipare cu respiratie pulmonara. ♦ (La pl.) animale vertebrate care au aceasta membrana. [Pron. -to-i-. / < fr. allantoide, cf. gr. allatoides < allas – carnat, eidos – aspect].

VERTEX s.n. 1. Crestetul capului (la animalele vertebrate). ♦ Punctul cel mai proeminent al unei formatii anatomice. 2. Punct in care ortodroma atinge cea mai mare latitudine. 3. Punctul cel mai vestic atins de un ciclon in emisfera noastra, de la care acesta isi schimba directia. [< fr., lat. vertex].

PENTADACTIL, -A adj. (si s.n.) (animal vertebrat) cu cinci degete. [< fr. pentadactyle, cf. gr. pente – cinci, dactylos – deget].

TAXIDERMIE s.f. Arta a impaierii animalelor vertebrate. [< fr. taxidermie, cf. gr. taxis – ordine, derma – piele].

PROTOCORDATE s.n.pl. Increngatura de animale asemanatoare vertebratelor inferioare, ca amfioxusul etc.; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Sg. protocordat. / cf. fr. protocordes].

GNATOSTOMI s.m.pl. (Zool.) Subincrengatura a vertebratelor cuprinzand animalele cu falci. [Sg. gnatostom. / < germ. Gnathostomen, cf. gr. gnathos – falca, stoma – gura].

PROTOCORDATE s. n. pl. increngatura de animale asemanatoare vertebratelor inferioare: amfioxul etc. (< fr. protocordes)

BATRACIAN, batracieni, s. m. (La pl.) Clasa de vertebrate cuprinzand animale amfibii caracterizate prin existenta a patru membre adaptate la mers, prin temperatura variabila si prin dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal facand parte din aceasta clasa. [Pr.: -ci-an] – Fr. batracien (< gr.).

BATRACIAN, batracieni, s. m. (La pl.) Clasa de vertebrate care cuprinde animale amfibii; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa; amfibian.[Pr.: -ci-an] – Din fr. batracien.

CEFALOCORDATE s.f.pl. (Zool.) Increngatura de cordate inferioare, care reprezinta forma de trecere de la nevertebrate la vertebrate; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [< fr. cephalocordates].

NEvertebrat ~e n. 1) la pl. Increnga-tura a regnului animal, care cuprinde vietu-itoarele fara coloana vertebrala si schelet intern. 2) animal din aceasta increngatura. /ne- + vertebrat

NEvertebrat, -A adj. Lipsit de coloana vertebrala si de schelet osos intern. // s.n.pl. Diviziune mare a regnului animal, cuprinzand animalele care nu au coloana vertebrala; (la sg.) animal din aceasta diviziune. [< ne- + vertebrat].

AGNATA ~e f. 1) la pl. Clasa de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior. 2) animal din aceasta clasa. /<fr. agnathes

CAUDAT ~e n. 1) la pl. Ordin de vertebrate din clasa amfibienilor cu coada. 2) animal din acest ordin. [Sil. ca-u-] /<fr. caudates

vertebrat, -A, vertebrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre si schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul diferentiat in cap, trunchi si coada, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal este coloana vertebrala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – Din fr. vertebre, lat. vertebratus, it. vertebrato.

vertebrat² ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale cu schelet intern (de os sau de cartilaj) a carui parte principala o constituie coloana vertebrala. ~e inferioare. 2) Animal din aceasta increngatura. [Sil. -te-brat] /<lat. vertebratus, fr. vertebre

CUVIER [cuvie], Georges (1769-1832), zoolog si paleontolog francez. A formulat legea corelatiei organelor, a clasificat pentru prima data mamiferele, pasarile, amfibiile si pestii in grupul vertebratelor. E explicat disparitia unor grupe de animale si aparitia altora in trecutul geologic al Pamintului prin teoria cataclismelor si a pus bazele anatomiei comparate.

AGNATOSTOM, agnatostomi, s. m. (La pl.) Clasa de vertebrate acvatice fara maxilarul inferior; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din germ. Agnathostomen, engl. agnathostomata.

AGNATE s.f.pl. Clasa de vertebrate acvatice fara maxilarul inferior; agnatostomi; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. agnata. / < fr. agnathes, cf. gr. a – fara, gnathos – falca].

AGNATA, agnate, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. agnathes.

GNATOSTOM, gnatostomi, s. m. (La pl.) Subincrengatura de vertebrate care au gura cu falci mobile; (si la sg.) animal din aceasta subincrengatura. – Din germ. Gnathostomen, engl. gnathostoms.

EPIDERMA, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acopera corpul omului si al animalelor superioare, avand la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi. 2. Tesut vegetal exterior de protectie al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. epiderme, lat. epidermis.

AMNIOT, -A, amnioti, -te adj., s. f. 1. Adj. Care are amnios si alantoida. 2. s. f. (La pl.) Grup de vertebrate al caror embrion are amnios si alantoida; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes.

NEvertebrat, -A adj., s. n. (animal) lipsit de coloana vertebrala si de schelet osos intern. (< ne- + vertebrat)

CICLOSTOM, ciclostomi, s. m. (La pl.) Clasa de vertebrate acvatice inferioare, cu corpul asemanator cu al pestilor; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din fr. cyclostome.

vertebrat¹ ~ta (~ti, ~te) (despre fiinte) Care are vertebre; cu coloana vertebrala. animale ~te. [Sil. -te-brat] /<lat. vertebratus, fr. vertebre

COCCIDIE s. f. (‹ fr. {s}; gr. kokkus „graunte”) s. f. (La pl.) Ordin de protozoare (Coccidia) care paraziteaza celulele epiteliale la vertebrate si nevertebrate (moluste, artropode); inglobeaza si specii parazite pentru om si animale domestice, care au in general forma sferica, se inmultesc sexuat si asexuat in cicluri succesive si sint paraziti intracelulari pentru un anumit organ sau pentru o anumita gazda.

NEvertebrat, -A, nevertebrati, -te, adj., s. m. si f. (animal) caracterizat prin lipsa coloanei vertebrale si a unui schelet osos intern. – Ne- + vertebrat (dupa fr. invertebre).

PEPSINA, pepsine, s. f. Enzima secretata de mucoasa stomacului vertebratelor, care transforma proteinele in peptide; p. ext. medicament extras din mucoasa stomacala a unor animale, care se administreaza in tratamentul bolilor de stomac. – Din fr. pepsine, germ. Pepsin.

CICLOSTOMI s.m.pl. (Zool.) Clasa de vertebrate inferioare cu aspect de pesti, dar lipsiti de maxilare si cu gura rotunda; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. ciclostom. / < fr. cyclostomes, cf. gr. kyklos – cerc, stoma – gura].

vertebrat, -A adj. Care are coloana vertebrala si schelet osos intern. // s.n.pl. (Zool.) Increngatura cuprinzand animale cu schelet osos, a carui parte principala o constituie coloana vertebrala; (la sg.) animal din aceasta increngatura. [Cf. fr. vertebre(s)].

vertebrat, -A I. adj. cu coloana vertebrala si schelet osos intern. II. s. n. pl. increngatura de animale care au corpul cu simetrie bilaterala, prevazut cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal il constituie coloana vertebrala. (< fr. vertebre/s/)

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Tesut animal conjunctiv elastic si rezistent, cu rol de sustinere care formeaza scheletul pestilor cartilaginosi si al embrionului la vertebrate si la om indeplinind functia mecanica de sustinere; zgarci. [Var.: cartilagiu s. n.] – Din fr. cartilage.

OSTRACODERMI s.m.pl. Subclasa de vertebrate fosile lipsite de maxilarul inferior, cu corpul plat sau fusiform, acoperit cu scuturi osoase puternice; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Sg. ostracoderm. / < fr. ostracodermes, cf. gr. ostrakon – cochilie, derma – piele].

MAMIFERE s.n. pl. Clasa de vertebrate superioare, care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu lapte propriu; (la sg.) animal din aceasta clasa. ♦ (adj.) animal mamifer. [Sg. mamifer. / < fr. mammiferes, cf. lat. mamma – mamela, ferre – a purta].

BATRACIENI s.m.pl. Clasa de vertebrate amfibii, cu pielea neteda, respiratie branhiala, ovipare si cu dezvoltarea prin metamorfoza, avand ca tip broasca; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -ci-eni, sg. batracian, cf. gr. batrachos – broasca].

MAMIFER, mamifere, s. n. (La pl.) Clasa de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor; (si la sg.) animal din aceasta clasa. ◊ (Adjectival) animal mamifer. – Din fr. mammifere.

CARTILAJ (CARTILAGIU) (‹ fr.) s. n. Formatiune anatomica din care este format scheletul pestilor cartilaginosi si ai embrionului vertebratelor si omului; la adulti mai persista in peretii bronhiilor si traheii, in pavilionul urechii etc. Se intilneste si la unele animale nevertebrate (cefalopode, moluste); (pop.) zgirci. V. diafiza.

ascidiu n. (vgr. askidion, dim. d. askos, sac). Zool. animal marin din clasa cea mai numeroasa a tunicatelor, a caror forma e ca sacu: anfioxu e intermediar intre ascidii si vertebrate.

REPTILA ~e f. 1) la pl. Clasa de vertebrate taratoare, cu corpul acoperit de un invelis solzos, cu sau fara picioare si cu inima tricamerala (reprezentanti: sarpele, soparla, crocodilul etc.). 2) animal din aceasta clasa. /<fr. reptiles, germ. Reptile

OSTRACODERM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasa de vertebrate fosile cu corpul plat sau in forma de fus, acoperit de placi si de solzi, care traiau in marile paleozoice; (la sg.) animal care face parte din aceasta subclasa. – Din fr. ostracodermes.

REPTILE s.f.pl. 1. Clasa a vertebratelor taratoare, ovipare, carnivore, cu temperatura corpului rece, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu corpul acoperit de o piele cu solzi; (la sg.) animal din aceasta clasa; sarpe; taratoare. 2. (Fig.) Cel care este gata sa se injoseasca pentru a parveni. [Sg. reptila. / < fr. reptiles, cf. lat. reptilis < repere – a se tari].

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

REPTILA (‹ fr., germ.) s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate amniote, poikiloterme, ovipare, avand membre scurte, uneori rudimentare sau absente (ex. serpii), plamanii bine dezvoltati si inima tricamerala (Reptilia). Sunt primele vertebrate in intregime terestre, ca adaptare avand pielea acoperita de un strat de solzi cornosi care impiedica pierderea apei din corp. Au aparut la sfarsitul Carboniferului si au fost animalele dominate in Mezozoic, cand au ocupat toate mediile de viata (acvatic, terestru si aerian) si au atins dimensiuni impresionante (dinozaurii, ichtiosaurii, ptedoractilii etc.). Formele actuale includ soparlele, serpii, broastele testoase si crocodilii. ♦ (Si la sg.) Animal din aceasta clasa.

MUSCHI², muschi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele si la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un tesut fibros si carnos care, datorita proprietatilor lui fundamentale, contractibilitatea si elasticitatea, pune in miscare diferite organe si parti ale corpului. 2. Bucata de carne de animal desprinsa din regiunea sirei spinarii, intrebuintata in alimentatie. – Lat. musculus (din mus).

REPTILA, reptile, s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, de obicei terestre, taratoare, cu temperatura corpului variabila, cu corpul acoperit de o piele groasa, solzoasa, fara picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, si cu inima formata din doua auricule si un ventricul (Reptilia); (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. reptile, germ. Reptile.