COLONIE¹ s. f. 1. (ant.) cetate-oras intemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit intr-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna intr-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata in comun. (<fr. colonie, lat. colonia)

UTER s.n. Organ genital al femelei la animale superioare, in care se dezvolta embrionul; mitra. [< lat. uterus, fr. uterus].

TETRAPODE s. n. pl. subclasa de animale superioare (batracieni, reptile, pasari, mamifere) al caror schelet, cu patru membre, este adaptat pentru deplasarea in mediu acvatic. (< fr. tetrapodes)

CEREBROID, -A, cerebroizi, -de, adj. Care se aseamana cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. – Din cerebroide.

HIPURIT s. m. Gen fosil de lamelibranhiate care au trait in cretacicul superior; animal din acest gen. – Din fr. hippurite.

UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, in care se dezvolta embrionul si fatul la animalele superioare; mitra. – Din lat. uterus, fr. uterus.

STOMAC, stomacuri, s. n. Parte a aparatului digestiv, la om si la animalele superioare, in forma de punga, situata intre esofag si duoden, in care se face digestia alimentelor; foale. ◊ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-si pune stomacul la cale = a-si potoli foamea, a manca. [Var.: (inv.) stomah s. n.] – Din sl. stomahu.

PSIHIC, -A, psihici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Forma specifica de reflectare a realitatii, produsa de activitatea sistemului nervos si prezenta la animalele superioare; totalitatea fenomenelor si a proceselor proprii acestei reflectari; structura sufleteasca proprie unui individ. 2. Adj. Care apartine psihicului (1), privitor la psihic. – Din germ. psychisch, fr. psychique.

EPIDERMA, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acopera corpul omului si al animalelor superioare, avand la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi. 2. Tesut vegetal exterior de protectie al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. epiderme, lat. epidermis.

ENDODERM, endoderme, s. n. 1. Foita interioara a embrionului animalelor superioare, din care provin tubul digestiv si glandele anexe. 2. Strat unicelular al peretelui corpului la celenterate. 3. Albumen. – Din fr. endoderme.

RESPIRATIE, respiratii, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) intre organismele vii si mediul inconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continand oxigenul necesar intretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ◊ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta in efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, intrerupte in caz de asfixiere, sincopa etc., in vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamani. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.

ENDODERM ~e n. 1) Foita interioara a embrionului la animalele superioare. 2) Strat interior al scoartei tulpinii sau radacinii plantelor. /<fr. endoderme

PELVIAN ~ana (~eni, ~ene) Care tine de pelvis; din regiunea pelvisului. ◊ Centura ~ana oasele ce formeaza bazinul (la om si la animalele superioare). Pozitie (sau prezentare) ~ana pozitie anormala a fatului la nastere, cu bazinul inainte. [Sil. -vi-an] /<fr. pelvien

PSIHIC¹ n. 1) Capacitate a sistemului nervos superior al animalelor superioare si al omului de a reflecta realitatea obiectiva. 2) Ansamblu de procese si de fenomene de natura cognitiva, afectiva si volitionala care se produc in sistemul nervos. 3) Structura sufleteasca proprie unui om. /<germ. psychisch, fr. psychique

RARUNCHI ~ m. 1) pop. (la om si la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului u****r, situat (simetric) in regiunea lombara; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi instarit. 2) Parte interioara a corpului omenesc considerata ca centru al vitalitatii sau sensibilitatii. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus

STOMAC ~uri n. (la om si la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv in care se digera alimentele. Durere de ~. ◊ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-si pune ~ul la cale a manca bine. /<ngr. stomahos, sl. stomahu

CEREBROID, -A adj. Care se aseamana cu creierul. ◊ Ganglioni cerebroizi = ganglioni care, la unele animale inferioare, ca insectele, au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. [Pron. -bro-id. / < fr. cerebroide, cf. lat. cerebrum – creier, gr. eidos – aspect].

CEREBROID, -A adj. care se aseamana cu creierul. ♦ ganglioni ĩzi = ganglioni nervosi care, la unele nevertebrate (viermi, moluste, artropode), au aceeasi functie ca sistemul nervos central la animalele superioare. (< fr. cerebroide)

PSIHIC, -A I. adj. referitor la psihic (II); sufletesc. II. s. n. forma specifica de reflectare a realitatii obiective, proprie omului si animalelor superioare, produs al activitatii sistemului nervos; totalitatea fenomenelor si proceselor prin care se realizeaza aceasta reflectare. ◊ structura sufleteasca proprie cuiva. (< fr. psychique, germ. psychisch)

HERMAFRODITISM (‹ fr. {i}) s. n. (BIOL.) Prezenta ambelor sexe la acelasi individ; bisexualitate. H. este normal la unele animale nevertebrate (ex.: hidra, melcul, rama) si patologic la om si la animalele superioare.

PELVIAN, -A, pelvieni, -e, adj. Care apartine pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formeaza bazinul animalelor vertebrate superioare. Centura pelviana = centura osoasa formata din cele doua oase coxale, care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. Prezentare (sau pozitie) pelviana = pozitie anormala a fatului la nastere, cu bazinul inainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.

COAPSA, coapse, s. f. (La oameni) Parte a piciorului cuprinsa intre sold si genunchi. ♦ (La animale) Partea superioara a membrelor posterioare, cuprinsa intre crupa si gamba. – Lat. coxa.

COAPSA ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului cuprinsa intre sold si genunchi. 2) (la animale) Parte superioara a membrelor posterioare, cuprinsa intre crupa si gamba. [G.-D. coapsei; Sil. coap-sa] /<lat. coxa

MAMIFER ~e n. 1) la pl. Clasa de animale vertebrate superioare, care au m****e, nasc pui, hranindu-i cu laptele matern (reprezentanti: vaca, oaia, capra etc.). 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. mammifere

SELECTIE ~i f. 1) Alegere facuta cu un anumit scop, dupa anumite criterii. 2) Proces prin care se selecteaza animalele cu anumite caractere si aptitudini in vederea perpetuarii speciei. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul metodelor de ameliorare si obtinere a unor rase si specii superioare de animale si plante. [G.-D. selectiei; Sil. -ti-e] /<fr. selection, lat. selectio, ~onis

SIMIAN, -A adj. Referitor la maimute; simiesc. // s.m.pl. Subordin de mamifere primate cuprinzand maimutele superioare; (la sg.) animal din acest subordin. [Pron. -mi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. simien, cf. lat. simius – maimuta].

GARGUI s. n. ornament in forma de cap de animal la capatul superior al unui burlan pentru scurgerea apei. (< fr. gargouille)

BIOCONSTIINTA, bioconstiinte, s. f. Forma de constiinta atribuita animalelor, mai ales celor superioare. [Pr.: bi-o-con-sti-in-] – Bio- + constiinta.

IAVASA, iavasale, s. f. Instrument in forma de cleste sau de lat, folosit pentru stapanirea animalelor, prin strangerea buzei superioare sau urechii, cand sunt supuse la anumite tratamente dureroase. – Din tc. yavas.

DECAPOD ~e n. 1) la pl. Ordin de crustacee superioare cu zece picioare. 2) animal din acest ordin. /<fr. decapodes

A INNOBILA ~ez tranz. 1) A face sa se innobileze. 2) ist. A investi cu un titlu de noblete; a primi in randul nobililor. 3) A imbunatati, conferind proprietati superioare. ~ o rasa de animale. ~ o specie de plante. ~ un aliaj. /in + nobil

ALTAMIRA, pestera in Spania, la V de Santander (Cantabria). Celebra prin picturile rupestre reprezentind animale, datind din Paleoliticul superior (Magdalenian). Descoperita in 1868 de Marcellino de Santuola, iar picturile in 1878.

INCRENGATURA, increngaturi, s. f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioara clasei. – In + creanga + suf. -tura (dupa fr. embranchement).

OLEOMARGARINA s. f. Grasime animala obtinuta din seu de calitate superioara, folosita la fabricarea margarinei animale sau mixte. [Pr.: -le-o-] – Din fr. oleomargarine.

CONDITIONAT, -A conditionati, -te, adj. (In expr.) Aer conditionat = aer mentinut prin instalatii speciale in conditii optime de temperatura, umiditate si puritate. (Psih.) Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta cerebrala intre doua focare de e*******e care coincid in timp; constituie mecanismul fiziologic universal care sta la baza activitatii nervoase superioare la om si la animale si asigura adaptarea precisa a organismului la mediul inconjurator. [Pr.: -ti-o-]. – Fr. conditionne.

ANOPLOTERIU s.m. (Pal.) animal erbivor fosil din eocenul superior. [Pron. -riu. / < fr. anoplotherium].

ANOPLOTERIU s. m. animal erbivor fosil din eocenul superior. (< fr. anoplotherium)

ANTRENAMENT, antrenamente, s. n. 1. Proces complex si sistematic de pregatire a unui sportiv, a unui cal etc. pentru a avea o buna comportare in competitiile sportive, in scopul obtinerii unor performante. 2. Exercitiu metodic la care este supus un organ, un aparat sau intregul organism animal, in scopul obtinerii unui productii superioare. – Din fr. entrainement.

A INCRUCISA ~ez tranz. 1) A pune crucis; a aseza in forma de cruce. ◊ ~ sabiile a incepe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face sa procreeze, obtinand un hibrid cu calitati superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -in-cru-] /in + crucis

ANTRENAMENT s.n. 1. Exercitii metodice pentru antrenarea unui sportiv. 2. (Zoot.) Exercitiu metodic la care este supus un organ sau intregul organism animal in scopul obtinerii unei productii superioare. [< fr. entrainement].

ANTRENAMENT s. n. 1. complex de exercitii desfasurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cantaret etc. 2. exercitiu metodic la care este supus un organ sau intregul organism animal in scopul obtinerii unei productii superioare. (< fr. entrainement)

REZONATOR, -OARE I. adj. 1. care face sa sune. ♦ organ ~ = organ in forma de punga, sub coardele vocale superioare la maimutele antropide si la animale rumegatoare, care amplifica sunetele emise de acestea. 2. (fig.) care ofera o imagine amplificata a realitatii. II. s. n. 1. sistem fizic, corp etc. capabil sa amplifice oscilatii prin rezonanta. ◊ dispozitiv care indica existenta fenomenului de rezonanta. 2. parte a cavitatii bucale sau nazale care participa la emiterea sunetelor. (< fr. resonateur)

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

REGN ~uri n. Categorie sistematica superioara, utilizata in clasificarea lumii vii. ~ul animal. ~ul vegetal. /<fr. regne, lat. regnum, ~i

APOLD 1. Zona depresionara in SV Pod. Transilvaniei, pe cursul superior al Secasului. Importanta reg. pentru cresterea animalelor. 2. Com. in jud. Mures; 2.675 loc. (1991). Centru pomicol. Cetate sateasca cu biserica (1504, renovata in 1900).

DECAPODE s.n.pl. (Zool.) 1. Ordin de crustacee superioare cu cinci perechi de picioare; (la sg.) animal din acest ordin. 2. Ordin de cefalopode care au zece tentacule si un rudiment de cochilie; (la sg.) animal din acest ordin. // s.n. Locomotiva cu abur avand cinci osii cuplate. // adj. Cu zece picioare. [Sg. decapod. / < fr. decapodes, cf. gr. deka – zece, pous, podos – picior].

INCRUCISA, incrucisez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a aseza crucis; a cruci. ◊ Expr. A incrucisa bratele (pe piept) = a sta in inactivitate. A incrucisa sabiile = a incepe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe langa altul, venind din directii diferite. ♦ (Despre drumuri) A se intretaia. 3. Intranz. (Frantuzism, despre nave) A naviga in larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicatie; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A imperechea diferite animale sau plante pentru a obtine urmasi cu insusiri superioare. – In + crucis.

PALAT s.n. Partea superioara a cavitatii bucale la om si la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].

A HIBRIDA ~ez tranz. (plante sau animale) A face sa procreeze, obtinand un hibrid cu insusiri superioare; a incrucisa; a hibridiza. /<fr. hybrider

MOSC¹ mosti m. animal rumegator, de marimea unei caprioare, fara coarne, cu caninii superiori foarte lungi. /<ngr. moskos

PRIMATE s.n.pl. Ordin de mamifere superioare din care fac parte maimutele si omul; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. primat². / < fr. primates, cf. lat. primus – primul].

SOI soiuri n. 1) Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; specie. ◊ De ~ de calitate superioara; ales; deosebit. 2) fam. Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita insusire; specie; gen; fel; categorie. /<turc. soy

DOCTOR, doctori, s. m. 1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic. 2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu. 4. (Bot., reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloe vera). [Var.: (1, pop.) doftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

SCHWYZ s. n. Rasa superioara de taurine, de culoare predominant bruna, crescuta pentru lapte si carne; animal care apartine acestei rase. [Pr.: svit] – Din n. pr. Schwyz.

PRIMAT² ~e n. 1) la pl. Ordin de mamifere superioare cu cea mai mare dezvoltare a creierului (reprezentanti: maimutele si omul). 2) animal din acest ordin. /<fr. primate

MALACOSTRACEE s.f. pl. Subclasa de crustacee superioare care au capul lipit de torace si abdomenul distinct; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostraces].

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasa de moluste marine cu structura superioara, avand in jurul gurii brate tentaculare, prevazute cu ventuze; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Var.: cefalopoda s. f.] – Din fr. cephalopode.

LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

CAVICOL, -A, adj. (Despre animale parazite) Care traieste temporar sau permanent in cavitatile corporale ale altor organisme superioare (ex. limbricul traieste in intestinul subtire al omului, mamiferelor si pasarilor; larvele strechei oilor si caprelor traiesc in sinusurile si caile nazale ale acestora).

CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasa de moluste cu structura superioara, avand in jurul gurii brate tentaculare, prevazute cu ventuze; (si la sg.) animal facand parte din aceasta clasa. – Fr. cephalopode (< gr.).

IEPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozatoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinti incisivi suplimentari pe falca superioara, cu picioarele dinapoi mai lungi decat cele dinainte si cu coada foarte scurta; animal din acest gen, vanat pentru carnea si blana lui. ◊ Expr. Nu stii de unde sare iepurele = nu poti sa stii de unde iti vine solutionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.

MEDICINA s.f. Stiinta care studiaza prevenirea si vindecarea bolilor. ♦ Institutie de invatamant superior in care se studiaza aceasta stiinta. ◊ Medicina veterinara = stiinta avand drept obiect apararea sanatatii animalelor. [Gen. -nii. / < lat., it. medicina, cf. fr. medecine].

SELECTIONAT, -A adj. 1. ales; de calitate superioara. ◊ (s. f.) echipa sportiva din jucatori alesi prin selectionare din mai multe echipe. 2. (despre animale si plante) obtinut prin selectie artificiala. (< fr. selectionne)

LA RIOJA [la rioha], regiune istorica si comunitate autonoma in N Spaniei, pe cursul superior al fl. Ebru; 5 mii km²; 264,9 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Logrono. Cereale. Cresterea animalelor. Viticultura.

MOTAT, -A, motati, -te, adj. 1. (Despre oameni si animale) Care poarta mot¹ (1), cu mot. ♦ Fig. Care cauta sa iasa in evidenta, care se crede superior; indraznet, cu gura mare. 2. Cu varf ascutit, tuguiat. – V. mota.

SELECTIONAT, -A adj. Ales (cu ingrijire); de calitate superioara. ♦ s.f. Echipa sportiva formata din jucatori alesi prin selectionare din mai multe echipe. ♦ (Despre animale si plante) Obtinut prin selectie artificiala. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. selectionne].

BAMAKO, cap. rep. Mali, port fluvial pe Niger; 800 mii loc. (1989, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Pr. centru politic, cultural si comercial (nuci de cocos, animale, peste, orez) al tarii. Muzee. Gradina botanica. Centru ad-tiv al coloniei franceze a Senegalului superior si al Nigerului (din 1904), al Sudanului francez (din 1920) si al Federatiei Mali (din 1959), B. a devenit capitala statului independent Mali (din 1960).

VENTUZA, ventuze, s. f. 1. Organ in forma de disc al unor animale (acvatice), care le permite sa se fixeze pe diferite corpuri. 2. Pahar special de sticla, cu marginea superioara putin rasfranta, care se aplica (prin crearea de vid in interior) pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mica congestie locala a sangelui (in scop curativ). 3. Aparat in forma de clopot, cu ajutorul caruia se scoate aerul care impiedica circulatia unui lichid intr-o conducta. – Din fr. ventouse.

SPLINA, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat in partea superioara stanga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sangele etc. ◊ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze in forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splina.

CEFAR, cefare, s. n. 1. Partea superioara a jugului, de forma unei bare de lemn cu doua curburi, care se asaza pe ceafa unor animale de tractiune. 2. Bucata de panza care se prinde la ceafa de chipiu, pentru a apara ceafa de arsita soarelui; curea care se prinde la ceafa. – Ceafa + suf. -ar.

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om si la animale, aflat in cutia craniana; encefal. ◊ ~ul mare parte a creie-rului care se afla in regiunea anterioara si superioara a craniului. ~ul mic parte a creierului care se afla in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. A-si zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-si trage (sau a-i trage cuiva) un glonte in cap. 2) Facultatea de a gandi; minte; judecata; ratiune; intelect. 3) fig. Forta organizatorica si conducatoare a unei actiuni. 4): ~ii (sau ~ul) muntilor locurile centrale, inalte si greu accesibile ale muntilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

MAMIFERE s.n. pl. Clasa de vertebrate superioare, care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu lapte propriu; (la sg.) animal din aceasta clasa. ♦ (adj.) animal mamifer. [Sg. mamifer. / < fr. mammiferes, cf. lat. mamma – mamela, ferre – a purta].

MAMIFER, mamifere, s. n. (La pl.) Clasa de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu par, nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor; (si la sg.) animal din aceasta clasa. ◊ (Adjectival) animal mamifer. – Din fr. mammifere.

SELECTIONAT, -A, selectionati, -te, adj. Ales dintre mai multi (dupa criterii de valoare); p. ext. de calitate superioara. ♦ (Substantivat) Persoana sau echipa aleasa prin selectie in vederea participarii la competitii sportive, artistice etc. ♦ (Despre plante de cultura si animale domestice) Obtinut prin metoda selectiei artificiale; cu insusiri imbunatatite prin selectie. [Pr.: -ti-o-] – V. selectiona.

RUPESTRU, -A (‹ fr.; {s} lat. rupes „stanca”) adj. 1. (Despre plante) Care creste pe stanci. 2. (Despre constructii) Facut, realizat in stanca. 3. Arta r. = denumire data manifestarilor artistice (desen, pictura, sculptura etc.) realizate in stanci sau pe peretii pesterilor. Cele mai vechi manifestari de a.r. dateaza din Paleoliticul superior si constau in picturi si gravuri executate pe peretii cavernelor de la Altamira (Spania), Lascaux (Franta), in care sunt reprezentate animale, scene de vanatoare sau de lupta, si in sculpturi de idoli feminini, exprimand cultul maternitatii. Alte reprezentari r. celebre sunt cele de Tassili (Sahara) si din Australia.

PRIMAT², primate, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere superioare, plantigrade, cu degetul mare opozabil, cu m****e pectorale, cu creierul foarte dezvoltat, din care fac parte omul si maimuta; (si la sg.) animal care apartine acestui ordin. – Din fr. primate.

POGONOFOR, pogonofori, s. m. (La pl.) Grup de nevertebrate superioare, vermiforme, cilindrice, cu corpul lung si subtire, care se hranesc prin absorbtia hranei capturate si digerate la nivelul tentaculelor (Pogonophora); (si la sg.) animal din acest grup. – Din fr. pogonophore.

ZIBELINA s.f. 1. animal carnivor asemanator jderului, cu blana foarte frumoasa, care traieste in Asia; samur. 2. Tesatura care are aspectul blanii de zibelina (1), facuta din lana de calitate superioara, cu firul foarte putin rasucit. [< fr. zibeline, cf. it. zibellino].

AUSTRIA SUPERIOARA (OBEROSTERREICH), land in Austria; 12 mii km²; 1,3 mil. loc. (1986). Centrul ad-tiv: Linz. Expl. de carbune brun, gaze naturale si bauxita. Cereale; legumicultura; cresterea animalelor.

PLANTA¹, plante, s. f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simpla decat a animalelor si care isi extrag hrana prin radacini, caracterizandu-se prin prezenta clorofilei, prin faptul ca membrana celulei este formata din celuloza si, in cazul speciilor superioare, prin alcatuirea corpului din radacina, tulpina si frunze; p. restr. vegetala, mai ales erbacee, cultivata de om sau care creste in mod natural si este utila omului. – Din lat. planta, fr. plante.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

MARCA¹ marci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de intreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioara. 4) inv. Emblema unei tari; stema. 5) Trasatura specifica particulara; amprenta; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. marcii] /<ngr. marka, fr. marque

LANA¹ ~i f. 1) Par moale si lung care acopera corpul unor animale, mai ales al oilor, si care, prelucrat, se transforma in fibre textile. ~ tigaie. ◊ ~ in ~ a) se spune despre tesaturi care au urzeala si batatura din lana curata; b) care este foarte bun, de calitate superioara. 2) mai ales la pl. Cantitate de astfel de par tuns o data de pe o oaie. [G.-D. lanii] /<lat. lana

PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.

MUGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un varf vegetativ si din frunze tinere (nedezvoltate inca) acoperite de frunzulite solzoase. 2. Excrescenta mica, de natura patologica, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la caprioara si la alte animale salbatice. [Var.: mugure s. m.] – Cf. alb. mugull.

MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea

SARANSK, oras in partea central-europeana a Federatiei Ruse, capitala Rep. Mordovia, situat pe cursul superior al raului Insar, la 240 km SSE de Nijni Novgorod; 304,9 mii loc. (2002). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de masini si utilaje si de aparataj electrotehnic. Ind. chimica, a mat. de constr., textila, a cauciucului sintetic, incaltamintei, farmaceutica, alim. Piata agricola pentru cereale si animale. Universitate (1957). Fundat in 1641.

RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gandirii si al constiintei la om, situat in cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata in regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (In expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai inalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (inv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

superior¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~. ◊ Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oara. ◊ Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala in bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate in corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase in forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta in interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachee.

SAMANTA seminte f. 1) Organ al plantelor superioare care contine nucleul germinativ. ◊ De ~ a) ales si pastrat pentru reproducere; b) de prasila. 2) la pl. Fructe uscate ale unor plante. Seminte de in. ◊ Nici ~ deloc. ~ de vorba motiv de discutie sau de cearta. 3) fam. Ou de insecta. 4) pop. Secretie a glandelor s*****e masculine; s****a. 5) fam. Continuator al unei familii; urmas; descendent; vita; vlastar; progenitura. 6) pop. Totalitate a organismelor (vegetale sau animale) cu anumite trasaturi ereditare comune; soi; varietate; specie. ◊ De toata ~a de tot felul. 7) fig. Element care genereaza ceva; germen. [G.-D. semintei] /<lat. sementia

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

VACA, vaci, s. f. 1. animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

A CRESTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ◊ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazand cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a inainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima in piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea in grija asigurand cu cele necesare si educand (pana la varsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A ingriji facand sa se inmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a ingriji si a recolta (in vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.